Noi aventuri pe Acele Morarului

Dupa multe saptamani in care m-am rugat, am asteptat, am implorat, sa-mi vina semicorzile comandate…evenimentul fericit s-a produs!

Joi, pe 9 Septembrie, am fost anuntat ca Vineri ma voi putea in sfarsit bucura de 2 semicorzi de 50m, marca TENDON.

Asa cum imi sta in fire, cand simt ca mai e putin si mi se implineste o dorinta, incep sa fac planuri pentru altele. Nu mai e nevoie sa va spun ca Joi  noapte m-am intors de pe o parte pe alta gandindu-ma unde as putea sa folosesc pentru prima data semicorzile CARE INCA NU SOSISERA!!

Dar cum atunci cand iti doresti ceva tot Universul pare sa conspire pentru tine….Vineri dimineata imi ajunge la ureche urmatoarea stire: prietenul meu Razvan, cu care fusesem impreuna in Hornul Suspendat, vrea sa mearga doua zile in Bucegi, impreuna cu niste prieteni. Destinatia aleasa: ACELE MORARULUI.

Ma alatur imediat echipei, ca sa fiu sigur ca nu pierd locul din masina. Ziua de Vineri mi-o petrec gandindu-ma non stop la frumusetea Acelor, studiind prognoza meteo, facand planuri care mai de care mai nastrusnice…

Seara desfac pachetul cu semicorzi precum un copil mic care-si desface cadourile sub brad. Le trec prin dispozitivul de filat pe care aveam sa-l folosesc la munte(optul de rapel), simulez asigurarea alternativa prin bucle…Ce sa mai, boala curata!

Sambata, in jurul orei 15, m-am intalnit cu Razvan, Gabriela, Ioan, Florin, in zona Obor. Pe cei 3 din urma i-am cunoscut atunci si mi s-au parut foarte simpatici. Nu m-am inselat absolut deloc 🙂 .

Planul era sa mergem la Gura Diham, sa lasam masina acolo, apoi sa urcam la cabana Poiana Izvoarelor.

Pe drum primesc sms de la Horia, posesorul Horiamobilului. Ma intreaba daca nu as vrea sa mergem la catarat. Ii raspund ca eu am plecat deja la munte cu astfel de planuri in minte. Cand afla despre ce este vorba se hotaraste sa se suie in mijlocul de locomotie care l-a facut celebru si care mie mi-a facut trafic pe blog, si pleaca spre Busteni.

La Gura Diham ne bucuram din plin de fumul de gratar care domneste imprejur, ne incarcam bateriile ascultand manele…cam asta e atmosfera in zona.

Hotaram sa mancam ceva la cabana cat il asteptam pe Horia. Pe la 19:30, dupa un schimb rapid de sms-uri, aflu ca Horia mai are cam 15 minute si ajunge. Pe la 20:30 apare Horiamobilul, ridicand nori de praf in jur :))). Colegii mei de tura afla si ei motivul intarzierii: din motive pur tehnice Horiamobilul nu depaseste viteza de 70km/h. Ar putea sa o faca in cazul in care i-ar fi montate panze iar vantul ar batea cu putere din directia corecta.

Privind partea buna a lucrurilor, faptul ca masina nu depaseste viteza maxima admisa in localitatile de pe DN1, il tine pe posesorul ei departe de amenzile usturatoare date de POLITIA RUTIERA.

Dupa ce ne sortam echipamentul plecam agale spre Poiana Izvoarelor. Nu ne grabim, mergem usor la lumina frontalelor, inspiram aerul tare de munte..Tender is the night..

La cabana ne luam in primire camera, ne instalam, dupa care mergem sa bem o bere in sala de mese.

Plecarea pe traseu, a doua zi, vroiam sa o facem cat mai de dimineata.

Sambata noapte nu am reusit sa dorm prea bine. M-am tot foit si m-am gandit la traseu in fel si chip..Intr-un final s-a crapat de ziua asa ca am parasit patul si am iesit afara ca sa-mi fac gimnastica de dimineata.

Am luat un mic dejun destul de rapid, am umplut sticlele cu apa, iar pe la 8:45 ne indreptam catre Valea Cerbului.

Se vede obiectivul nostru

Oprim la un moment dat pe traseu si hotaram sa mai lasam din rucsac lucruri pe care le consideram nefolositoare: o jacheta, un primus etc. Avand in vedere ca avem sa ne intoarcem tot pe Valea Cerbului, ascundem lucrurile sub niste bolovani, un pic mai departe de poteca.

Urcusul prin padure ma cam face sa transpir asa ca renunt la polarul pe care il luasem pe mine dimineata si raman in tricou.

Incep sa se vada stancile

Greu la deal

Ca de obicei, raman mai in urma si fac poze. Este o zi superba, nu e nici un nor pe cer.

La un moment dat parasim poteca marcata si ne abatem catre dreapta, cautand celebra Brana mare a Morarului(BMM). Prima data cand am fost aici nu am nimerit-o. De data asta am avut acelasi ,,noroc” :))) .

Am urmarit tot felul de poteci si potecute dar BMM nu am gasit-o. Asta e, poate ca a treia oara e cu noroc.

Horia

Ioan

In sir indian

Pe masura ce mergem pe poteca recunosc peisajul pe care l-am vazut si data trecuta. Ceva imi spune ca suntem pe drumul bun :))) .

In zare se vede Cerdacul…si colegii care s-au oprit ca sa manance. Mie nu mi-e foame asa ca merg mai departe si fac poze.

La un moment dat ajung pe o carare ce mi se pare foarte bine conturata si ii strig pe ceilalti. Drumul urca destul de sustinut, roca de care ne mai tinem din cand in cand e foarte friabila, tehnica firelor de iarba nu ne prea ajuta…

Asa ca…..facem pauza de dulciuri

Florin preia conducerea si in curand ajunge ,,in varf ”. Deodata il auzim exclamand: Frateeee, stiti ce se vede? O creasta foaaaaaaarte ascutita! Pe acolo mergem noi???

Cum nu m-a lasat inima sa-l mint i-am zis ca da.

Am ajuns si noi in curand langa el. Eu eram obisnuit cu privelistea de aici; ceilalti cred ca au avut nevoie de cateva momente ca sa se obisnuiasca cu ideea.

Acum ma uit in ce zona am ajuns. De data asta am iesit mult dupa saua dintre Creasta Ascutita si Acul Mare. Pai..nu stam prea mult pe ganduri si facem echipele: Horia cu mine, Florin cu Razvan, Gabi cu Ioan.

Primii vor pleca Ioan si cu Gabi. Horia si cu mine vom forma echipa a doua iar Razvan si cu Florin ne vor urma.

Purcedem la descurcatul corzilor. Vantul care bate destul de bine acum nu prea ne ajuta asa ca ne chinuim un pic.

Inainte de plecare

Desi am mai vazut imaginea asta, cu Acul Mare atat de impunator, sunt…fermecat. Este atat de frumos..atat de multa liniste…nu esti decat tu, cu gandurile tale, si Maria Sa Muntele, cum zicea cineva. Cred ca este genul de moment in care ti-ai dori sa ramai blocat..

Cat visez eu Ioan si cu Gabi pleaca. Le urez bafta apoi continui sa ii urmaresc pana in pierd din campul vizual.

Nu avem timp de stat degeaba asa ca ma leg cu cele doua semicorzi, iau asigurarile si anourile, ii fac un scurt instructaj lui Horia..apoi plec.

Pe masura ce inaintez ma opresc sa mai fac cate o poza. Iar ma simt ca Nadia Comaneci pe barna…numai ca Nadia nu avea haul sub ea!

Asigur acolo unde gasesc piton, iar la prima asigurare trec ambele semicorzi prin bucla. Il aud pe Florin zicand: Baaa, ia uite la asta. Asta stia unde e pitonul si nu a zis nimic celor din prima echipa.:)))

Draga Florin…daca citesti aceste randuri…NICI NU M-AM GANDIT CA IOAN A RATAT ACEL CUI!!

Revenind la povestea noastra…Ca si prima data, am ajuns aproape de capatul sforilor asa ca m-am oprit si l-am tras si pe Horia la mine.

Am mers apoi mai departe, urmand ca peste putin timp sa ii vad pe cei din fata. Catararea este usoara, numai ca foarte expusa. Ceea ce ai sub tine iti cam pune un nod in gat…

Ajung la Ioan si Gabi si regrupez. Vine si Horia destul de repede, fascinat de creasta expusa pe care mersese.

Inginerie

Si ma minunez de ceea ce vad…si iar ma minunez…

Urmeaza sa coboram in strunga Acului Mare si apoi sa urcam pe Degetul Rosu.

Ioan avea o singura coarda asa ca a coborat pe un singur fir. L-a urmat la scurt timp si Gabi.

Mie mi-a luat ceva mai mult timp cu semicorzile; asta pentru ca s-au tot incurcat, cu toate ca le descalcisem de vreo 2 ori. Ca de obicei, mi-am facut un nod de asigurare pe coarda(nelipsitul prusik) apoi am plecat.

Bineinteles ca dupa cativa metri am constatat ca semicorzile erau rasucite bine…din nou. M-am oprit in mijlocul rapelului si am inceput sa trag de ele pentru ca apoi sa le arunc cu putere la vale. Am repetat operatiunea asta de inca vreo doua ori. Intre timp ma si incalzisem bine…

Intr-un final am ajuns langa Ioan si Gabi si am strigat: liber rapel!

Coboara si Horia

Ultimul care a venit a fost Razvan, care cred ca se plictisise de atata asteptat la rapel.

Odata reuniti inainte de Degetul Rosu am facut o mica sedinta. Se pare ca ne luase foarte mult timp(mai mult decat preconizasem) sa facem Acul Mare si sa rapelam in strunga.

Fiind 3 echipe, fiecare cu ritmul ei, si apropiindu-ne de ora 16..si fiind de-abia la inceputul traseului…era putin probabil sa coboram de pe Ace pe lumina. O retragere pe un teren necunoscut, pe bezna, nu incanta pe nimeni.

Asa ca…am hotarat sa coboram din strunga. Pana in firul vaii Cerbului aveam sa facem cam 2 h, asta daca nu aveam parte de cine stie ce peripetii.

Coborarea este un pic cam abrupta, se poate aluneca destul de usor pe iarba. Am urmat tot felul de poteci cu care ne-am intalnit pana cand la un moment dat am ajuns, ca si data trecuta, la o saritoare de care nu aveam cum sa trecem. Singura metoda…rapelul.

Oameni la sfat

Ioan a gasit destul de repede un copac sanatos dupa care sa puna coarda. A legat doua corzi de 60 m si astfel ne-am lansat in coborare.

Gabi

Ultimii…Florin si Razvan

De la locul in care am terminat rapelul si pana in valea Cerbului am mai mers vreo 10 minute. A urmat lungul drum pana la Gura Diham, pe o scurtatura prin padure pe care o stiau Ioan si Florin.

Coborarea prin padure, pe scurtatura, a fost destul de abrupta pe unele portiuni. Mi-am solicitat genunchii destul de mult, lucru pe care aveam sa il resimt in urmatoarele doua zile.

Pe acolo pe undeva am fost noi

Multumesc colegilor de tura pentru un weekend minunat! In mod special vreau sa ii multumesc Gabrielei pentru ca a avut rabdare sa asculte toate  prostiile si glumele deplasate pe care noi am avut tupeul sa le facem! :).

P.S. Cum se pare ca pe vreme frumoasa nu reusim sa facem toate Acele, a mai ramas o singura varianta. Am hotarat sa le facem la iarna!

Prima incercare pe Acele Morarului

In ultima vreme am tot citit despre acest traseu deosebit de spectaculos. Cu cateva zile inainte de plecare chiar m-am visat undeva la poalele Acelor, admirandu-le si dorindu-mi sa le urc cat mai repede.

Asa patesc intotdeauna. Daca imi intra o idee in cap…greu mai iese de acolo. Ma gandesc la asta in aproape orice moment; uit de alte lucruri si incep sa schitez planuri, sa caut harti, sa caut informatii pe bloguri etc.

De data asta de foarte mare ajutor mi-au fost istorisirile Claudiei(http://www.meetsun.ro/) si ale Ruxandrei(http://ruxache.com/ ).

Mi-am facut si niste copii xerox cu harta din cartea batranului Kargel si cam asta a fost pe partea de materiale scrise.

Cu o zi inainte de marea aventura mi-am cumparat si doua pitoane, asa…ca sa fie.

Sambata de dimineata, in stil heirupist, am plecat din parcare..tineti-va bine, la ora 3. Pe la 3:45 trebuia sa ma intalnesc cu Vasi in zona Bucurestii Noi.

Pe la 3:30, in zona Baneasa, m-a oprit politia pentru un control de rutina. Adormit fiind, era cat pe aci sa declar ca nu am RCA la mine…Noroc ca am cautat in torpedou si am scos la iveala actele salvatoare. Nenea de la politie cand a vazut ca bajbai m-a intrebat cu o voce cristalina: Nu aveti asigurare? Mai avea putin si imi facea frumos din gene.

Dupa ce l-am pescuit pe coechipierul meu de nadejde am luat drumul catre Busteni. Am ajuns la Caminul Alpin pe la ora 6.

La 6:20 eram deja cu rucsacii in spate si gata de drum. Cei mai multi fac tura pe Ace plecand din Valea Cerbului(varianta de vara) si urcand pe Brana Mare a Morarului. Iarna accesul catre intrarea in traseul se face prin Valea Bujorilor.

Daca nu ar fi cablurile astea..

Dupa vreo 20 de minute de mers prin padure ne incalzisem asa ca am ramas in tricou.

Incet- incet soarele isi face aparitia prin luminisuri. Nu pot sa nu remarc ca este plin de flori; cu toate ca nu m-am omorat cu fotografiatul lor de-a lungul timpului, de data asta nu pot sa raman impasibil.

Clopoteii..preferatii mei

Tot clopotei?

Domnul Vasi

Incep sa se vada stancile

Impunatoarea Santinela a Vaii Verzi

In scurta vreme ajungem in Valea Cerbului si facem un mic popas pentru hidratare si ciocolata. Tot aici ne uitam pe schitele lui Kargel si pe informatiile pe care le printasem si incercam sa ne luam niste repere.

Ca reper, stiam ca trebuie sa depasim Valea Priponului si Valea Caldarilor si apoi sa ne orientam catre dreapta pentru a intra pe Brana Mare a Morarului(BMM). Ei bine……nu am gasit BMM. Ne-am tot uitat spre dreapta si am vazut tot felul de poteci, potecute, brane si branite, care mai de care mai imbietoare. Am intrat pe una din ele si pe aia am urmat-o pana cand ne-am plictisit.

Frumusetile zonei

In zare..Cerdacul

Stiam din jurnalele pe care le citisem ca trebuie sa dam de doua repere importante: Fantanita si crucea lui Mihai Stoichita. Cat am mers noi pe poteca asta nu am dat nici de unul , nici de celalalt.

Am dat in schimb de o gramada de flori de colt si de alte floricele frumos mirositoare. Asta imi aduce aminte de un citat care apare la sfarsitul videoclipului de la melodia One, de la U2, si care zice asa: Smell the flowers while you can. Asta am facut si noi, intinsi in iarba incalzita de razele soarelui…

Sa tot stai asa si sa te bucuri de priveliste

Tot studiind harta si realizand ca mergem de ceva vreme pe aceasta brana fara sa dam de crucea lui Mihai Stoichita si de Fantanita, ne-am pomenit in……..saua dintre Creasta Ascutita si Acul Mare!!!  Creasta Ascutita este inconfundabila.

Ceea ce inseamna ca am fost, cel mai probabil, pe Brana Acelor. Daca stie cineva alta varianta…astept  🙂 .

Privelistea pe care o ai de aici este mirobolanta. Cum te uiti spre Acul Mare, daca mergi in dreapta, dai de o brana de pe care se vede in toata splendoarea ei Creasta Balaurului.

In saua asta ne-am odihnit cam 20 de minute, admirand ceea ce se vedea partial din Ace. Vasi a facut si o mica plimbare pe brana foarte expusa. Asa e cand nu ai stare  🙂 .

Dupa ce am mancat niste ciocolata si ne-am hidratat bine am pornit la atac. Cum zicea coechipierul…sa inceapa aventura!

Am plecat cap de coarda, pe niste praguri de iarba, stanca destul de friabila..Am gasit la un moment dat un bolovan mai mare si mai de incredere asa ca am asigurat dupa el.

Inca vreo 2-3 pasi si iata-ma pe Acul Mare! Ei bine, nici o poza nu te poate pregati cu adevarat pentru ceea ce ti se desfasoara in fata ochilor si mai ales …sub tine. In stanga ai Valea Cerbului iar in dreapta te imbie Valea Morarului. Nu ai decat vreo 100- 200m pana jos iar tu te deplasezi pe o brana mai ceva ca Nadia Comaneci in zilele ei de glorie. Brana pe care merg are cam 50 cm latime. Linistitor, nu?

Daca pana acum a fost numai soare si frumos, ei bine lucrurile au inceput sa se schimbe. Ne-a invaluit ceata asa ca am mers cu si mai mare atentie.

Am gasit si primul piton si am asigurat. La urmatorul a fost ceva mai complicat pentru ca urechea era foarte mica si nu intra bucla in ea. Pitonul este pe un bolovan, orientat catre valea Morarului. Dupa ce am transpirat bine de tot am reusit sa asigur si am plecat mai departe.

Cu toate ca stabilisem cu Vasi protocolul de comunicare si hotarasem sa vorbim numai daca e absolut necesar, am strigat de cateva ori la el ca sa imi spuna cata coarda mai am. Spre surprinderea mea, cei 60m erau cam pe sfarsite.

Nestiind la ce sa ma astept mai incolo am regrupat la urmatorul piton pe care l-am gasit. L-am asteptat pe Vasi si ne-am sfatuit. Vremea nu era urata dar ceata care se tot asternea peste Ace putea sa ne puna probleme mai incolo. Nici unul nu stia traseul iar o balaureala pe ceata nu cred ca ar fi fost placuta.

Zona de unde ne-am intors

Cu Valea Cerbului la picioare

Si cu Valea Morarului sub mine…

Asa se vede de pe Acul Mare

Fiindca nu era indicat sa facem rapel dupa un singur cui si sa riscam sa ajungem cine stie unde, am hotarat sa ne intoarcem pe acelasi drum. De data asta a mers Vasi cap de coarda.

La finalul Acului Mare, cand strangeam coarda, Vasi imi spune: auzi, sincer, nu vad ce rol aveau sfoara si asigurarile pe portiunea asta. Oricum, daca ar fi cazut unul dintre noi, probabil l-ar fi tras si pe celalalt asa ca maturam peretele impreuna.

Adevarul e ca la expunerea care e acolo sus…nu stiu daca mai e mare diferenta intre a merge cap sau secund.

Ne-am oprit in saua in care ne echipasem in urma cu cateva ore si ne-am odihnit jumatate de ora. Vasi a mai facut o tura pe brana iar eu am stat cuminte si l-am asteptat.

Falnica Costila..vorba lui Vasi

Brana expusa

Creasta Balaurului m-a impresionat in mod special

Coborarea am facut-o pe acelasi drum pe care venisem. Partial. Spun partial pentru ca la un moment dat am pierdut poteca si am coborat pe unde ni s-a parut mai putin abrupt. Asta avea sa ne costa inca o ora de balaureala.

Poze de la coborare

La firul ierbii

Contemplare

La coborare nu ne-am dat jos hamurile si castile, si bine am facut. Dupa ce am coborat tinandu-ne de smocuri de iarba si pasind cu atentie pe tot felul de potecute am ajuns la o saritoare unde ne-am impotmolit. Saritoarea era destul de abrupta si era clar ca nu avem cum sa coboram pe picioare.

Aveam doua variante: ori incercam sa facem rapel ori urcam mai sus si incercam sa gasim o alta poteca pentru coborare.

La varianta cu rapelul era cam nasol fiindca nu era nici un copac prin zona dupa care sa putem pune coarda, asa ca s-ar fi impus baterea unui piton din dotare pe undeva. Stanca insa era cam friabila. Off…

Varianta doi ne-ar fi costat inca ceva timp asa ca nu prea ne incanta nici asta. Ce sa fie…ce sa fie…

Si uite asa cum stateam noi si ne gandeam ….si ne razgandeam…providenta ne-a indicat un……..PITON!!!! Vasi l-a observat. Era undeva sub noi, batut intr-o fisura; era ruginit bine ce-i drept, fara inel, dar parea bine infipt acolo.

Probabil ca la un moment dat cineva s-a gasit in aceeasi situatie ca si noi. Sa-i dea Dumnezeu sanatate pentru initiativa!

Vasi avea la el niste verigi rapide asa ca a scos una din ele ca sa o puna in urechea pitonului. Surpriza insa! Urechea era prea mica.

Buuuuun. Si acum ce facem? Vasi mai are un as in maneca. Are verigi rapide si de alte marimi asa ca de data asta nimereste una care se potriveste la fix.

Pleaca Vasi primul. Intre timp eu imi fac un prusik din cordelina pe care o aveam la mine. Bucata de cordelina pe care o tai cu cutterul este prea scurta asa ca dau sa mai tai inca una. Ca in filmele cu fraieri, se rupe lama cutterului :)))))))) . Pana la urma fac un prusik mai de neam prost, cu ditamai bucata de cordelina si asta e.

Ii dau si eu rapid la vale, rapeland vreo 25 m, si de aici mai cobor inca vreo 10 minute pana in firul vaii Cerbului.

De aici pana la masina am mai facut inca doua ore. La ora 20:00 am ajuns la Caminul Alpin, am incarcat bagajele si am fugit spre Bucuresti.

A fost o zi lunga si destul de obositoare dar a  meritat.  Sper ca data viitoare sa avem mai mult noroc pe Acele Morarului.

Schi de tura pe valea Cerbului

Sambata dupa amiaza, pe o vreme foarte calda, am plecat din Bucuresti cu destinatia Busteni. La Caminul Alpin, pentru ca acolo a fost punctul de intalnire, am dat mana cu Zsolt si Mini. Zsolt, fiind membru CAR, putea face rost de camere. La Camin insa, toti 3 am avut surpriza sa constatam ca persoana de contact a lui Zsolt nu era de gasit la telefon; usile caminului erau inchise, ferestrele asemenea..

Dupa vreo jumatate de ora de stat pe afara, mai multe telefoane si cativa nervisori, o doamna foarte amabila(care era inauntru, dar nu auzise bataile noastre insistente in usa) ne-a deschis.

La Caminul Alpin mai fusesem o singura data, in 2009. Accesul este permis, in principiu, numai membrilor Clubului Alpin Roman. Probabil insa, ca in situatii mai deosebite, se pot face si mici exceptii.

Dupa ce ne-am instalat in camera, am mers la bucatarie si ne-am pregatit masa de seara. Zsolt si cu Mini, care erau pe cale sa incheie o zi in care fusesera numai pe drumuri, au pregatit o cina copioasa din care nu au lipsit ceapa si slana :).

Odata masa terminata, eu m-am retras ca sa pot sa ma ocup de pregatirea echipamentului pentru a doua zi. Duminica era rezervata pentru o zi de schi de tura impreuna cu Nusu si alti colegi de la AGMR.

Echipamentul complet pentru schi il luasem de la Marius. Din pacate acasa nu prea avusesm timp sa vad cum functioneaza schiurile si cat de bine mi se potrivesc claparii asa ca acum vroiam sa recuperez.

Claparii, marca Koflach, au venit foarte bine. Legaturile schiurilor mergeau foarte usor, mai usor decat la cele pe care le avusesem in Retezat.

Daca cu schiurile am reusit sa o scot la capat, cu coltarii nu am avut acelasi noroc. Niste suruburi intepenisera asa ca nu am reusit sa le mai misc absolut deloc. M-am gandit totusi ca e vreme calda si ca nu o sa dam peste zapada foarte inghetata.

Pe la ora 23 m-am bagat si eu la somn. A doua zi ne intalneam cu Nusu si cu restul colegilor, la ora 7.

Am dormit destul de bine pana pe la 6. Avand bagajul facut, dimineata nu m-am agitat prea tare. Am luat micul dejun, fidel obiceiului meu, apoi am incercat sa fac cateva poze de la fereastra camerei. Din pacate nu au iesit bine asa ca le-am sters. Nu-i nimic, recuperez pe traseu 🙂 .

La ora 7, punctual ca de obicei, a venit si Nusu impreuna cu Mihaela. Cum toata lumea era pregatita pentru ceea ce se anuntase a fi o tura de 12h, la 7:15  s-a dat startul.

In urma dezbaterilor se hotarase: vom urca pe Valea Cerbului, pana la Omu. Coborarea avea sa se faca pe acelasi traseu ori pe Valea Morarului.

Am pornit agale prin padure, dimineata pe racoare..Prin padure, urmele de ATV-uri incep sa isi faca aparitia. Spre surprinderea noastra, baietii cu cont de hi5 au fost foarte perseverenti si au inaintat destul de mult, lasand in urma o poteca turistica plina de santuri si noroaie. Sad but true!

Din loc in loc mai dam peste petice de zapada inghetata dar cam la asta se rezuma semnele iernii. Este destul de cald pentru ora 7; cu putin curaj cred ca as putea sa incerc mersul la maneca scurta. Gandul imi trece repede insa. Imi aduc aminte de  raceala de anul trecut si imi dau seama ca nu mai vreau sa am parte de asa ceva.

Prima oprire pentru ajustarea echipamentului

Dupa inca vreo jumatate de ora de mers apar din ce in ce mai des peticele de zapada inghetata. In unele locuri, ma dezechilibrez si alunec. E adevarat ca nici tenisii cu care sunt incaltat nu ma ajuta prea tare..

Prin poiana Costilei

Ce dor imi era sa car din nou schiurile de tura in spinare :)))). Acuma it’s a dream come true. Prietenii stiu de ce!

Am mers de multe ori pe traseul asta dar imi place foarte mult si nu m-am saturat de el. Chiar ma gandeam ca niciodata nu am prins vreme buna pe Valea Cerbului. De fiecare data am prins ploaie, ceata sau o combinatie de cele doua. Acum insa pare ca nimic nu va strica such a perfect day.

Din cand in cand mai dam peste ghiocei si branduse! Ehe, aici e primavara in toata regula. Sa vedem ce-o fi mai sus.

Dau peste niste portiuni in care gheata ma face sa-mi exersez talentul la echilibristica. Ce diferenta fata de mersul in bocanci..

In curand ajungem si in obarsia Vaii Cerbului. Aici facem o pauza de vreo 15 minute, ca sa ne hidratam si ca sa ne punem schiurile.

Acum incep sa simt cu adevarat caldura. Pe valea pe care trebuie sa urcam se vede ceva zapada dar se vad si multe zone in care e numai iarba.

Mihaela a fost desemnata ca ghid asa ca si-a luat rolul in primire, nu inainte de a verifica piepsurile fiecaruia, lopata si sonda de avalansa.

Dupa vreo 5 minute de mers  am dat de niste zone cam fara zapada pe care ne-am cam chinuit; nu mai spun ca a trebuit sa ocolim niste copaci cazuti, tot felul de arbusti etc. Un pic mai sus mie mi s-a desprins o legatura asa ca a trebuit sa apelez la Ciri san ca sa-mi dea o mana de ajutor. Din fericire problema s-a rezolvat destul de repede asa ca am putut sa merg mai departe.

Leaderul de grup

Zapada este una specifica acestui anotimp, adica umeda si grea. Cel putin asa mi se pare mie. Si mi se mai pare ca schiurile mele nu prea aluneca; am senzatia ca le trag dupa mine…si atat.

Urcam de vreo jumatate de ora si deja simt ca nu mai pot de cald. Soarele imi bate in cap dar eu ma incapatanez sa raman cu polarul pe mine. Pe dedesubt mai am o bluza de corp mai subtire care isi face bine treaba.

Zicea cineva ca e bine sa mergi pe cat mai multe tipuri de zapada cu schiurile, ca sa vezi care e diferenta. Eu neavand decat cateva iesiri la schi de tura, pot sa compar zapada asta cu cea din Retezat de acum doua luni si cu cea de anul trecut. Atunci am urcat pe zapada proaspata, pulver, iar mai sus spre varful Retezat am mers pe crusta.

Ceea ce am acum sub schiuri nu pot sa zic ca imi provoaca o placere deosebita. Ii aud pe cei din jurul meu care zic ca e excelenta! Asa o fi..

Ceva mai sus Nusu, care ii supravegheaza pe toti ca un vultur, ne arata cum sta treaba cu intoarcerile in deal si cu miscarea kick-turn. Observ ca nu prea imi iese acum; in Retezat mi-a iesit mult mai bine si mult mai des.

Am vrut sa incerc sa mai fac niste poze dar din pacate acumulatorii pe care i-am crezut incarcati full m-au pacalit. Nu am avut ce sa fac asa ca i-am inlocuit cu ceilalti care mai aveau ceva energie. Este a treia oara cand sunt pe valea Cerbului si nu reusesc sa fac poze, din diferite motive.

Ma chinui un pic cu acumulatorii, imi vars nervii pe ei dar…..reusesc!

Zsolt

As fi vrut sa fotografiez coltii Morarului, care se vedeau extraordinar de bine si de clar dar…daca nu ai cu ce, nu ai cu ce!

Mai sus, intr-o caldare mai larga, am dat de o stana care poate fi luata ca reper in caz de vreme rea. Noi nu am urcat exact pe unde mergea marcajul, stiut fiind ca la schi de tura incerci sa faci cat mai multe zig-zag- uri ca sa eviti sa iei dealul in piept.

S-a mai intamplat sa ma fure peisajul si sa uit de treaba asta asa ca de multe ori m-am pomenit ca urcam niste pante abrupte care scoteau untul din mine. La un moment dat am si alunecat si m-am dus la vale cativa metri, fara urmari insa.

Pentru ca nu toata lumea a avut aceeasi pregatire fizica, grupul a fost impartit in doua. Cei mai puternici au ajuns la Omu pe la ora 14. Noi ceilalti am ajuns pe la 14:30.

Conditiile in care am urcat au fost aproape perfecte, as zice eu. Lasand la o parte zapada care mi-a pus din nou probleme in apropierea varfului, a fost ok. La o intoarcere, cand am vrut sa bat platforma, piciorul stang mi-a alunecat si m-am panicat. Norocul meu a fost ca m-am proptit repede in bete.

Era foarte cald iar zapada parca se transformase in niste granule fine. Schiurile parca nu alunecau deloc iar picioarele trageau pentru ca le imprimam miscarea.

Sandu, care era la cativa metri in fata mea, mi-a strigat ca mai avem putin pana pe varf. A avut dreptate. In urmatoarele 10 minute am vazut cabana stralucind in soare.

La statia meteo, pentru ca la cabana era inchis, am baut niste ceai cald oferit de catre cei ce stateau acolo.

La Omu batea vantul destul de tare iar zapada avea in unele locuri cam 1 metru. Ceea ce ma deranja cu adevarat era faptul ca nu aveam ochelari. Soarele puternic impreuna cu zapada faceau o combinatie care nu ma avantaja deloc.

La coborare, cei mai experimentati au coborat pe Valea Morarului. Ceilalti, ne-am dat jos tot pe Valea Cerbului. Eu am ales sa cobor pe picioare pentru ca nu aveam prea mare incredere in experienta mea de ,,coborator”.

Am ajuns la Caminul Alpin in jurul orei 19:30. Aici a urmat sedinta, ca de obicei, dupa care fiecare a plecat pe la casa lui.

Nusu a avut dreptate: traseul a durat fix 12 ore iar vremea a fost extraordinara!