26
Aug
06

Creasta Fagarasului de la E la V

Acesta este un proiect la care ma gandeam de fooooarte multa vreme. Interesul mi-a fost suscitat inca din liceu insa atunci chiar nu aveam cu cine sa merg. Nu vroiam neaparat sa fac creasta dintr-o parte in alta. Vroiam sa ajung in Fagaras pentru ca stiam ca aici se gaseste cel  mai inalt varf din tara noastra( Moldoveanu, 2544m) si pentru ca mi se parea o zona mai putin accesibila decat Valea Prahovei unde gaseai foarte multi fani ai gratarului.

Anii au trecut, am intrat la facultate si tot nu am reusit sa merg. Cred ca tocisem harta cu muntii Fagaras, de atatea ori ma uitasem pe ea si studiasem diferite trasee.

S- a terminat si facultatea, m-am angajat, dar inca tineam legatura cu unii dintre fostii colegi de grupa si prieteni. Am vorbit cu Floricel pe la inceputul lui 2006 si ne-am propus sa facem in asa fel incat sa ne luam concediu in aceeasi perioada, 19-26 August.

Poate ca ar fi bine sa incep cu putina geografie..

Muntii Fagaras fac parte din Carpatii Meridionali si adapostesc cel mai inalt varf din Romania, Moldoveanu, care are inaltimea de 2544m.

Creasta de la Est la Vest masoara aproximativ 70 km iar de la Nord la Sud circa 45 km. In ordine, primele cele 3 mai inalte varfuri din Fagaras sunt: Moldoveanu( 2544m), Negoiu( 2535m), Vistea Mare( 2527m).

Aici se gasesc lacurile Balea, Capra, Galasescu sau Manastirii, Urlea, Avrig, Caltun. Mai sunt si altele dar acestea sunt cele mai cunoscute.

Echipa pentru Fagaras era compusa din: Mihaela, Nicu, Cristi( fratele lui Floricel), Roxana( prietena lui Cristi), Loredana( sora lui Floricel),Alina( prietena lui Floricel) si subsemnatul.

Cred ca era cel mai lung concediu si cea mai lunga tura la care ne inhamam. In ultimul timp nu reusisem deloc sa imi iau mai multe zile de concediu legate. Plecam numai in weekend. In sfarsit aveam ocazia sa facem si ceva mai solicitant.

Am studiat harta si am stabilit traseul. Pentru a parcurge creasta de la E la V trebuia sa plecam de la cabana Plaiu Foii si sa ajungem la Turnu. Noi insa aveam sa ne oprim un pic mai inainte si anume la Avrig.

Am fost la hypermarket si am luat mancare pentru o saptamana. Aveam apartamentul in renovare asa ca am insirat mancarea si celelalte lucruri prin casa, pe unde am apucat.

Plecam din Bucuresti cu Mihaela si cu Nicu urmand ca ceilalti sa vina direct la cantonul Rudarita. Am luat trenul de la gara de nord miercuri seara si ne-am indreptat spre Brasov.

Am ajuns in gara si de aici am luat un taxi pana la Plaiu Foii. Am gasit destul de greu taxiul; nu prea erau oameni dispusi sa isi sacrifice masinile pe drumul de 12 km care duce la cabana.

In fine, pana la urma ne-am descurcat. Omul ne-a luat 50 sau 70 ron, ceva de genul asta. Nu prea am simtit suma asta fiindca am impartit-o la 3.

Am ajuns la Plaiu Foii pe la ora 22. Eram obositi dupa calatoria cu trenul, era si foarte cald asa ca nu ne-am mai oboist sa facem ceva de mancare.

Am pus cortul pe dealul pe care campasem de atatea ori si……….Zzzzzzzzz…

A doua zi ne-am trezit pe la 7. Era foarte cald, nici urma de nor. Cam asa a fost vremea pe durata vacantei noastre in Fagaras.

Am luat un mic- dejun rapid, ne-am strans bagajele iar pe la ora 9 am plecat spre Rudarita. Pana acolo sunt aprox. 9 km de drum forestier; pentru noi a fost un chin deoarece aveam rucsacii grei iar afara era fff cald. Ne-am oprit destul de des. Oricum, nu prea avea rost sa ne grabim deoarece stiam ca ne vom intalni cu ceilalti de-abia seara.

Drumul pana la Rudarita nu este spectaculos. Este un drum forestier, ca atatea altele, pe care am intalnit doar un cioban care se mira de bagajul pe care il aveam in spate si niste tipi care taiau si carau lemne din padure. In rest…nimeni.

Dupa aprox. 3 h am ajuns la canton. Aici auzisem ca mai vine Mos Martin in vizita.

Nu se putea dormi in canton asa ca am pus corturile in curte. Mai erau cateva persoane la canton, probabil cunoscuti de-ai padurarului care statea acolo.

Noi ne-am dus undeva mai la umbra, am intins izoprenele si am stat la taclale. Am scos harta si am inceput sa impartim traseul pe zile.

Traseul nostru a fost urmatorul:

Ziua 1: Rudarita- Refugiul Berevoiescu( timp de mers aprox. 8h)

Ziua 2: Berevoiescu- Curmatura Zarnei- Varful Urlea- Fereastra mare a Sambetei( 11h)

Ziua 3: Fereastra Mare a Sambetei- Lacul Galasescu- Refugiul Vistea- Varful Moldoveanu( 7h)

Ziua 4: Moldoveanu- cabana Podragu( aprox. 3h)

Ziua 5: Cabana Podragu- Lacul Podragel- Fereastra zmeilor- Cabana Balea( aprox. 5h)

Ziua 6: Cabana Balea- Lacul si refugiul Caltun( aprox. 3h)

Ziua 7: Lacul Caltun- Strunga Dracului- Varful Negoiu- Custura Saratii- Varful Scara- Cabana Barcaciu( aprox. 8h)

Ziua 8: Barcaciu- Poiana Neamtului- Avrig( aprox. 5h)

Precizez ca timpii sunt orientativi. Noi nu am mers contracronometru; eram in concediu si vroiam sa ne bucuram de privelisti, sa facem poze, sa sporovaim…

Pe la ora 18 au aparut si prietenii nostrii. Aranjasem cu cineva sa ii ia din Brasov si sa ii aduca direct la Rudarita.

Cu ce puteam sa incepem decat cu o masa copioasa? Am scos mancarea, am etalat-o si am inceput sa infulecam. Cineva facuse si un foc de tabara, prilej numai bun de a ne aseza langa  si de a face planuri pentru zilele ce urmau.

Pe la ora 21 s-a dat stingerea; a doua zi eram hotarati sa incepem devreme.

Prima zi a fost, in opinia mea, cea mai grea. Grea pentru ca aveam ditamai bagajul in spate, pentru ca era foarte cald si pentru ca in padure era plin de musculite, tantari si alte ganganii.

Am pornit agale pe drum forestier si dupa aproximativ 1h am ajuns la un indicator care ne arata ca drumul nostru urca prin padure, prin stanga. Am mers pe acolo, impresurati de tantari. Imi era atat de cald incat imi venea sa ma dezbrac si sa arunc rucsacul. Imi displace foarte tare sa urc prin padure, pe caldura mare. Mi se pare foarte obositor.

Trecand peste asta..am mers ce-am mers si la un moment dat am ajuns intr-o poienita unde ne-am hotarat sa facem un scurt popas; am baut niste apa si am rontait cate ceva.

Am mai mers prin padure prêt de vreo ora- doua apoi am iesit la gol alpin. Undeva in stanga departe se vede un lac iar langa noi este o stana parasita.

Am stat un pic aici ca sa ne tragem sufletul dupa urcusul prin padure; ne-am mai aranjat lucrurile in rucsac, am mai mancat ceva..

Creasta Fagarasului este marcata cu banda rosie. Marcajul este vizibil peste tot asa ca nu prea aveti cum sa il ratati; este pus pe pietre, stanci..

Dupa aproximativ 1h de mers am gasit si primul izvor; la el se ajunge coborand un pic din creasta- aproximativ 10 min. Am alimentat de aici apoi am scos harta ca sa vedem pe unde ne duce traseul. Primele varfuri mai important care ne ies in cale sunt Lerescu, Comisul, Lutele.

Punctul terminus al primei zile intentionam sa fie refugiul Berevoiescu.

Drumul se desfasoara fara dificultati deosebite, as putea spune chiar fara nici un fel de dificultate. Nu am ajuns inca in zona marilor inaltimi asa ca deocamdata mi se pare ca facem o plimbare lejera  Depasim culmile domoale admirand peisajul; nu trebuie sa facem fata decat caldurii si bagajului voluminos.

Pe la ora 14 ni se face foame asa ca hotaram sa oprim un pic. Doar suntem in concediu,nu? Nu ne grabeste nimeni.

Ma uit cu uimire la cat de repede dispare mancarea insirata pe iarba si ma gandesc ca daca mancam la fiecare masa cat am mancat acum…s-ar putea ca in 2 zile sa ne intoarcem acasa.

Dupa ce termin de mancat merg sa fac niste poze; am vizibilitate foarte buna in toate directiile asa ca ma joc cu aparatul lui Floricel.

Stiu de la cunoscatori in ale fotografiei ca pozele cele mai bune se fac seara si dimineata devreme. Eu fac acum poze pe soare puternic asa ca nu stiu cat de bine vor iesi. Nu pot sa ma intorc insa in Bucuresti fara poze din Fagaras.

Intre timp lumea termina de mancat si ne asternem la drum ca asa se zice: Calatorului ii sade bine cu drumul!

Deocamdata suntem singuri pe munte. Nu ne-am mai intalnit cu nimeni si totusi..la un moment dam peste un rus care venea dinspre Balea; tipul mergea singur, avea un rucsac mic in spate si parea ca merge la maraton.

Avea niste bete care-l mai ajutau la mers si cam atat. Avea un ceas cu N functii: altimetru, barometru, termometru si in general cam tot ce se termina cu METRU..Ne-am despartit destul de repede pentru ca nu prea ne intelegeam iar tipul parea ca se grabeste.

Am mai trecut de o urcare mai anevoioasa pe un teren foarte accidentat, plin de bolovani si am ajuns aproape de refugiul Berevoiescu. In apropierea refugiului am intalnit niste DONKEYS. Cristi a inceput sa se joace cu ei ca un copil mic. Tipul asta se poate imprieteni si cu o piatra! Este una dintre cele mai sociabile persoane pe care le cunosc!

Incep sa apara vaile din Fagaras asa ca profitam de ocazie si incepem sedinta de pozat. Undeva in departare se intrevad varfurile mari; gata cu joaca, gata cu plimbarea pe plaiuri! De maine intram in imparatia piscurilor Alpilor Transilvaniei.

Fratii Badin( Loredana, Floricel si Cristi) nu scapa ocazia de a face poze de familie. Asa e cand ai neamu’ mare!

Refugiul Berevoiescu este intr-o stare jalnica; este plin de conserve ruginite si alte resturi menajere. Trista priveliste…

Oricum, noi suntem hotarati sa dormim la cort ca doar de-aia l-am carat dupa noi. Incepe sa bata vantul asa ca ne grabim sa montam iurtele.

Dupa caldura din timpul zilei chiar ma bucuram ca avem parte de adierea vantului. Terminam cu corturile si mergem sa facem un mic dus la izvorul care este la 10 minute de refugiu, la vale.

Fiind aproape ora 19 ne gandim sa pregatim ceva de mancare asa ca scoatem primusurile si merindele din rucsac. Floricel avea niste conserve de naut( nu mancasem niciodata) iar noi niste fasole si supa.

Optam pentru naut si supa la plic. Din cauza vantului focul se stingea destul de repede. A intervenit maestrul Floricel cu o idée salvatoare: a infipt doua bete de trek in pamant si a infasurat un izopren in jurul lor astfel incat sa creeze un paravan. In felul asta am putut sa gatim nestingheriti.

Baiat destept Floricel! De asta l-am luat cu noi in excursie.

In timp ce pregateam masa Cristi si cu Roxana s-au pus pe izopren, si-au deschis cartile pe care le carasera si s-au pus pe citit. Asa e cand cari intelectuali in tura! Oricum, am apreciat foarte mult sfaturile lor primite de pe izopren in ceea ce priveste mancarea pe care o pregateam.

Nu mai e nevoie sa va spun ca am mancat cu pofta, nu? Am constatat ca la munte mananc chestii de care acasa nu m-as atinge nici daca mi-ar da cineva bani. Aici am mancat naut iar in urma cu vreo 5 ani am mancat in Bucegi perisoarele din doua portii de ciorba. Asta in conditiile in care eu NU SUPORT SA VAD CARNE IN CIORBA SAU SUPA!! Dar erau vremuri grele. Cand tot ce mai ai in rucsac este un mar si o apa minerala incepi sa vezi lucrurile altfel.

Dupa ce am terminat cu masa am mai stat oleaca la povesti iar apoi am dat stingerea fara sa facem un plan concret pentru ziua urmatoare.

A doua zi m-am trezit printre primii daca nu chiar primul. Pe la ora 6 eram deja satul de somn si in plus ma deranja caldura.

Am iesit din cort si am vazut ca ne asteapta o zi caniculara. Daca la ora 6 era asa nu era greu sa-mi dau seama ce o sa fie mai tarziu.

Neavand stare m-am dus sa fac niste poze ceva mai departe de cort. In lumina diminetii varfurile inalte se vedeau bine. Astazi aveam sa intram in zona inalta.

La corturi…nici o miscare. Aveam bateriile incarcate si de-abia asteptam sa plecam la drum.

Pe la ora 8 lumea da semne ca ar vrea sa se trezeasca; semne timide dar care imi dau sperante. In fine, dupa micul dejun suntem gata de plecare. Asta se intampla pe la ora 9.

Fetele au facut un pic de gimnastica inainte de plecare, ca sa-si puna muschii la treaba. Drumul este usor, depaseste niste culmi usurele insa e clar ca peisajul se schimba.

Ajungem la un moment dat la refugiul Curmatura Zarnei; arata mai bine decat Berevoiescu. Aici sunt doua lacuri mici, nu stiu insa daca au apa tot timpul asa ca nu trebuiesc luate neaparat ca repere importante.

La refugiu oprim ca sa mai facem niste poze. Pana aici am mers aproximativ 3h. Incepem sa ne dam cu crema si ne punem si basmalele pe cap pentru ca soarele bate cu putere. Chiar ma intreb daca vom avea parte de vreme buna toata saptamana; pana acum totul merge bine.

Cand am plecat de la Rudarita ne-am intalnit cu doi baieti care facusera creasta Fagarasului in sens invers si spuneau ca avusesera parte de o vreme excelenta.

Ma simt foarte in forma, in ciuda caldurii pe care nu o suport. De cateva luni de zile am tot iesit cu bicicleta, am fost la munte in weekenduri…adica pot sa spun ca am facut ceva efort pentru aceasta excursie.

E, iata ca ajungem si in prima zona mai importanta..ajungem la varful Urlea (2473m) si lacul cu acelasi nume( situat la 2140m alt). Lacul se vede jos, intr-o caldare, inconjurat de corturi. Asa imi place, incep sa vad Fagarasul la care am visat atata timp.

Traseul nostru merge pe sub Varful Urlea, pe poteca. Facem poze cu lacul apoi mergem spre varf. Ne oprim aici si admiram privelistea care ni se deschide in fata ochilor. Am acel sentiment de libertate totala pe care numai la munte il intalnesc. Aici nu e zgomot, nu e trafic, nu este un program fix, nu sunt oameni agasanti..

Se vad din ce in ce mai bine varfurile inalte din Fagaras asa ca nerabdatori sa vedem ce ni se mai pregateste, ne ridicam si plecam mai departe.

Stim ca urmatoarea oprire pentru campare o vom face in Fereastra mare a Sambetei. Fratii se mai opresc din cand in cand si fac deja celebrele ,,poze de familie’’!

In apropiere de Fereastra Mare ma opresc si ma uit la pantele abrupte care duc in vale; ar fi cam urat sa cazi pe aici, ma gandesc..

In apropiere de Fereastra Mare, pe un varfulet, este o cruce care poate fi luata ca reper in caz ca ajungeti in zona.

Zona in care am campat este foarte frumoasa. Avem in fata dar si in spate o vedere deosebita.

Se lasa seara iar odata cu ea se lasa si frigul. Punem polarul pe noi si ne pregatim sa intindem corturile; mancarea o pregatim mai incolo.

Intre timp apar discutiile si iata ca incepe…REVOLTA! It’s mutiny!

Adevarul este ca mersesem 11h si lumea incepuse sa se resimta; fetele se simteau obosite iar baietii( unii dintre ei) aveau bataturi produse de bocanci. Caldura si bagajele grele contribuisera din plin la stoarcerea noastra de energie. Ca urmare a acestei revolte, baciul grupului( baci= om intelept, in povestirea noastra) cunoscut sub numele de Cristi, a propus/ hotarat ca in fiecare zi sa mergem cel mult 8h. Am fost cu totii de acord asa ca spiritele s-au mai temperat. Se vede ca baiatul asta a facut multe negocieri de-a lungul timpului!

Intindem corturile si punem si niste bolovani in jurul lor ca sa le mai apere de vant. Suntem intr-o zona destul de expusa.

Dupa ce punem cortul mergem sa ne spalam un pic; adusesem cu noi oleaca de sapun asa ca l-am pus la treaba.

Apoi..momentul mult asteptat de toata lumea..PAPICA noastra cea de toate zilele.

Am facut niste supa la primus, ceai, am mai scormonit dupa dulciuri prin rucsac si am incheiat cina.

Ne-am bagat la somn dar pe la miezul noptii m-am trezit pentru ca batea vantul tare de tot; pusesem niste pietre mari pe cuiele de la cort dar am zis sa mai ies si sa mai verific. Am inspectat toate corturile iar apoi m-am bagat din nou in sacul de dormit; nu m-am mai trezit pana dimineata.

Dimineata pe racoare….m-am trezit devreme as usual. Am iesit din cort si am fost intampinat de razele calde ale soarelui. Cativa nori pe cer dar nimic amenintator.

Cu toate ca m-am dat cu o gramada de crema am descoperit ca ma ustura pielea rau de tot. E adevarat ca purtasem un tricou negru cu METALLICA dar nici soarele nu a fost bland cu mine!

Pe la ora 8 au iesit si ceilalti din corturi. A inceput operatiunea de spalare, a urmat cea de inviorare iar ultima a fost cea de …infruptare; asta ca sa mai fac si niste rime.

Ma uitam cam ingrijorat la mancarea pe care o mai aveam; trecusera de abia doua zile de mers intens iar merindele noastre se imputinau mai repede decat mi-as fi imaginat.

In timp ce mancam se produce un eveniment amuzant. Lui Floricel ii ia vantul izoprenul si i-l arunca in vale. Floricel, asa cracanat cum e el, o ia la fuga in vale vanand izoprenul. Parca era vanatorul de zmeie din cartea lui Khaled Hosseini!

Vantul se joaca un pic cu el apoi i-l lasa pe un delusor unde sa poata ajunga si Pravale Baba.

Omul recupereaza izoprenul asa ca acum putem sa ne urnim si noi.

Ma dau cu crema din plin, pun rucsacul in spate( si urlu de durere), infasor bandana pe cap si plec. Mihaelei ii este un pic racoare asa ca ii dau bluza mea cu maneca lunga.

Ziua debuteaza cu un urcus pe care il depasim destul de repede; urmeaza o coborare iar apoi iarasi un urcus mai sustinut. De fapt, toata ziua a stat sub semnul unei succesiuni de suisuri si coborasuri..

Ne intalnim cu niste montagniarzi pe care ii rugam sa ne faca o poza de grup. Zis si facut!

Din cand in cand ma mai opresc si ma uit la prietenii mei; la urcare eu merg de regula primul, la coborare insa de cele mai multe ori sunt ultimul.

Mergand primul am ocazia sa observ pe fiecare in parte. Ii admir foarte mult pe Loredana, Cristi si Floricel. Ii admir pentru ca sunt foarte uniti( am vazut foarte rar asta) si pentru ca mai tot timpul cauta prilejul sa fie impreuna; fie ca este vorba de zile de nastere, iesit la munte sau la mare, mers la tara, ei sunt mai tot timpul impreuna.

O admir pe Loredana Badin in special pentru ca in ciuda faptului ca munceste foarte mult, gaseste energia necesara ca sa mearga cu noi ,, astia mai mici “. Ea se opreste mai des decat noi( cel putin asta este impresia mea) si admira ceea ce ne ofera muntele; cu palaria mare pe cap, parca este gold digger in cautare de frumos..

De toti fratii ma leaga amintiri frumoase. Fiecare este special in felul lui!

Ne oprim sa mai facem niste poze, de data asta cu Vistea si Moldoveanu, care se vad in departare. Ne intalnim si cu niste englezi care veneau din partea aia si ii intrebam cat mai avem de mers pana pe Moldoveanu; ne spun ca mai avem cam 3-4h.

Vremea dadea semne ca se schimba; era un picut mai racoare iar eu ma simteam din ce in ce mai bine. In prima zi eram lesinat din cauza caldurii dar acum ca mai simteam o adiere de vant si imi intrasem in ritm, vroiam sa ajung pe MOLDOVEANUUUU!

Depasim niste varfuri mai solicitante, ne intalnim cu o gasca de baieti in adidasi, vedem lacul Galasescu( Manastirii), si iata ca ne apropiem de refugiul Vistea. Se vede si Iezerul Moldoveanului( are o forma cat de cat triunghiulara), dar deasupra lui planeaza ceata.

Incepe sa ploua dar asta nu dureaza mai mult de 20 minute; oricum, este suficient ca sa ne faca sa punem hainele pe noi.

Se ridica ceata din vai!!! Ah, cat am asteptat sa vad asta! Asta mi-am imaginat ca voi vedea in Fagaras. Vroiam sa vad cum urca ceata din caldari si cum invaluieste varfurile.

Normal ca ne oprim si facem niste poze. SUPERB!!

Vistea este acoperita de ceata. Observ ca pana pe varf avem ceva de urcat; de fapt, nu este mult insa urcusul este destul de solicitant din cate se vede. Iata si poza mea preferata, dintre toate cele pe care le-am facut in aceasta excursie!

Hotaram sa oprim un pic la refugiu. Aici ne intalnim cu vreo cateva personae dintre care una ne atrage atentia. Este un domn in varsta, cam pe la 65 de ani, care aflam ca merge singur prin Fagaras de vreo 20 de ani; sotia lui nu mai merge, din motive de sanatate din cate am inteles, iar copiii nu prea ii impartasesc pasiunea. Ma uit uimit la el pentru ca omul este imbracat in blugi, poarta pe cap o palarie si are un rucsac mai vechi decat muntii astia.

Sta linistit in usa refugiului si fumeaza o tigara..

Bravo! As vrea sa pot sa merg si eu pe munte daca voi ajunge la varsta lui.

Mancam repede niste dulciuri apoi plecam spre Vistea. Urcusul pana pe varf dureaza cam 1h si se desfasoara pe o poteca mai accidentata( cu bolovani).

Ajungem pe Vistea, la 2527m altitudine. Este extraordinar de frumos! Nu cred ca exista cuvinte suficiente in vocabularul limbii romane iar in al meu nici atat, ca sa poata descrie bucuria pe care o simt.

Varful din fata noastra iese precum un iceberg din ceata iar soarele incearca sa strapunga norii adunati pe cer; totodata, ceata am impresia ca se scurge peste varfuri. Nu am mai vazut asa ceva asa ca raman cu gura cascata..

Mi se pare ca suntem asa de mici in comparatie cu muntele…niste furnici, daca imi permiteti o exprimare mai fortata.

De pe Vistea pana pe Moldoveanu avem de mers cam 20 de minute.

Ne luam picioarele la spinare si plecam catre Acoperisul Romaniei. Drumul pana aici se desfasoara pe o poteca destul de aeriana; nu sunt cabluri de asigurare asa ca trebuie mers cu atentie.

Ajungem si pe Moldoveanu, la altitudinea de 2544m. Aici se afla o cruce mare iar de ea este legat tricolorul. Frumoasa initiativa!

Din pacate nu se vede nimic, totul fiind acoperit de ceata, asa ca facem poze cu perechea, cu fratii…Bineinteles ca nu putea sa lipseasca poza de grup.

Iata echipa care a urcat pe Moldoveanu!

Ne-am sunat rudele si prietenii si i-am anuntat ca suntem pe acoperisul tarii. Nu-mi venea sa cred ca in sfarsit imi implineam visul de a merge in Fagaras! Era atat de frumos!

Vazand ca ceata nu are de gand sa ne paraseasca am plecat inapoi spre Vistea. Pe drumul de intoarcere am observat un fenomen pe care nu il mai intalnisem. Umbrele noastre erau proiectate in ceata care ne inconjura iar in jurul capetelor aveam halouri..

Take a look at this!

Si am mai intalnit inca un fenomen pe care chiar speram sa-l vad aici. Valuri de ceata venite din vai treceau peste creste, facand un joc foarte interesant cu soarele care se intrezarea din cand in cand.

Si iata si cateva poze cu Moldoveanul insusi precum si cu traseul care il leaga pe acesta de Vistea formand celebrul trapez Vistea- Moldoveanu.

De pe Vistea am hotarat sa coboram ca sa punem corturile. Era in jur de ora 18 cand ne-am hotarat sa coboram in ceea ce cred ca se numeste Valea Vistei.

Coborarea se face pe banda rosie si dureaza cam 1h. Bineinteles ca era sa cad de vreo cateva ori, in stilul meu caracteristic. Dar nu va speriati, coborarea nu este dificila. Eu sunt foarte impiedicat si ametit, asta-i tot.

Ei bine, la vreo jumatate de ora dupa ce am ajuns noi aici si am inceput sa montam corturile, vremea s-a schimbat radical. Adio soare si caldura. A inceput sa bata vantul tare de tot asa ca am pus pe noi polar, haina, caciula si chiar manusi. Iata inca o dovada ca vara la munte nu prea seamana cu vara la oras..

Pregatirea mesei s-a dovedit a fi mai dificila decat ne-am asteptat din cauza ca batea vantul si ne stingea flacara de la primus. Pana la urma am reusit sa facem niste supe alfabet mai ametite. Mai distractiv a fost cand am vrut sa curatam ceapa si usturoiul din dotare (acum fac reclama dar sa stiti ca erau de la Floricel de la tara, din gradina proprie) pentru ca ne inghetasera mainile.

Pana la urma, zgribuliti si obositi, am reusit sa mancam ceva. Am mai stat un pic de vorba in cort iar apoi am dat stingerea.

Vantul nu a incetat sa bata ba din contra, s-a intetit. Noaptea a fost furtuna in toata regula. Am dormit destul de bine, in ciuda haosului de afara. De data asta insa, spre deosebire de noptile precedente, m-am bagat bine de tot in sacul de dormit.

Spre dimineata, pe la ora 6, am scos un pic capul din cort si ce sa vezi..Cortul lui Floricel isi schimbase forma: din iglu ajunsese cam triunghiular! Aveam sa aflu ca vantul ii rupsese niste bete asa ca el si cu Alina stateau si sprijineau cortul ca sa nu cada peste ei.

Era o ceataaaaa! Nu se vedea mai departe de cativa metri. Am tot amanat iesirea din cort dar pana la urma nu am avut de ales si a trebuit sa ne facem curaj. Era al naibii de frig!

Am mancat foarte putin si foarte repede. Initial vroiam sa facem ceaiuri dar am renuntat la idee. Cum Floricel nu mai avea cort era clar ca trebuia sa ne gandim la o solutie. In cort cu altii nu mai avea loc asa ca trebuia sa ajungem la o cabana si acolo sa incerce sa-si repare stricaciunile.

Cea mai apropiata era cabana Podragu. De pe Vistea pana la Podragu se fac aproximativ 3h.

Am strans lucrurile si am inceput sa urcam spre creasta. Din cauza cetii nu prea vedeam pe unde urcam asa ca am mers mai mult pe bajbaite. Vantul batea cu putere si ne izbea drept in fata. Manusile mi-au fost de un real ajutor pana cand am avut nevoie sa ma tin se stanci sau de smocuri de iarba( proasta alegere) ca sa urc. Le-am scos asa ca in scurt timp mi-au inghetat mainile.

Dupa ceva vreme am ajuns in creasta si am dat de marcajul catre Podragu. Drumul se desfasoara pe o poteca mai accidentata pe alocuri insa fara sa prezinte dificultate.

La un moment dat au aparut niste caini  care pazeau oile asa ca ne-am adunat si am scos la inaintare betele de trekking in caz ca animalele deveneau agresive. Din fericire ne-au lasat in pace; nu au facut altceva decat sa latre.

La Podragu am ajuns pe la ora 12, pe ceata. Totusi, vremea dadea semne de imbunatatire. Parea ca se zareste soarele, undeva, pierdut printre nori.

Cabana se afla la 2136m altitudine, intr-un decor de vis. Strajuita de munti, ofera adapost celor care tranziteaza zona in drum spre Balea, Moldoveanu, Arpas dar si spre alte varfuri din masiv. In vecinatatea cabanei se afla doua lacuri foarte limpezi. Unul dintre ele, cel mai reprezentativ, se numeste Podragu.

Pana sa ajungem aici faceam tot felul de scenarii referitoare la ceea ce vom manca aici. Unii visau la cartofi prajiti cu friptura, altii la traditionalul MBS( mamaliguta cu branza si smantana)…Dar aveam si un punct comun: tuica fiarta.

Am intrat in sala de mese, am aranjat rucsacii apoi ne-am indreptat catre bar ca sa vedem meniul. Pe hartie erau de toate, in realitate insa treburile stateau altfel.

Pana la urma ne-am rezumat la o ciorba de fasole si la o mamaliguta cu branza.

La tuica fiarta nu am renuntat asa ca in curand fiecare avea in fata o portie sau doua, dupa posibilitati.

Nu prea era lume la cabana insa pana seara s-a aglomerat. Au aparut foarte multi turisti straini. Din ce am observat pana acum, Fagarasul este o destinatie preferata de germani, cehi, polonezi, elvetieni.

Spre seara am facut niste supa la plic( in fata cabanei) iar apoi ne-am rezervat locuri de cazare asa ca pentru prima data dupa cateva zile, aveam ocazia sa punem capul pe perna si sa ne lafaim in asternuturi curate.

In ziua urmatoare vroiam sa mergem la Balea Lac.

Dimineata pe la ora 8 toata lumea a fost in picioare. Am servit o omleta cu branza si niste ceai cald apoi am mers sa ne facem bagajele.

Era foarte frumos afara. Soare, cald, si un cer destul de senin. Pana am plecat noi de la cabana  au inceput sa apara norii.

De la Podragu am mers spre lacul Podragel apoi spre Fereastra zmeilor si Balea lac. In drumul nostru am dat si de ceva zapada.

Pana la Fereastra zmeilor am facut in jur de 3h. Aici, vreme de maneca scurta. Imi era cam cald cu suprapantalonii pe mine dar am zis ca mai bine suport cu stoicism decat sa umblu iar in rucsac.

De aici pana la Balea se mai fac in jur de 2h30. Dupa ce am trecut de fereastra si am coborat un pic, am vrut sa mancam niste ciocolata. Problema a fost ca toata lumea a vrut din acelasi model asa ca ceea ce urmat se poate vedea mai jos..

Ne mai intalnim cu niste englezi foarte in varsta care veneau de la Balea. La un moment dat mai este un urcus mai sustinut, insa in rest traseul nu ridica probleme: acelasi mers pe poteca, fara zone prea expuse.

In vale, undeva in stanga, se vede si refugiul Zmeilor; are acoperis rosu iar iarna este mai tot timpul acoperit de zapada.

Trecem si pe langa lacul Capra si monumentul Nerlinger.

Urmeaza coborarea pana la Balea. Este o coborare destul de abrupta si care iti cam omoara genunchii( mie asa mi s-a parut).

Uraaaaaaaaa!!!! Am ajuns la cabana!

Aici..vreme cam inchisa si totusi plin de lume. Ghici care a fost grija numarul 1? Va spun eu: sa mancam asa cum ne propusesem sa mancam la Podragu.

Cand am intrat in sala de mese am vazut numai oameni imbracati frumos, elegant, parfumati, rujati, pudrati…Noi parca eram oamenii din Neanderthal. Mirositori, nebarbieriti, murdari( vorbesc numai despre baieti, of course), cu bagaje in spate, eram niste pete de culoare intr-un ocean de haine spalate cu ARIEL.

Imi aduc aminte ca am vazut un chelner care venea spre noi cu un platou plin de cremwursti si cartofi prajiti. Comanda era pentru niste nemti mai rotofei din spatele nostru.

Doamne……de-abia asteptam sa comand!

To cut a long story short, vorba celor de la Spandau Ballet, am comandat ciorbe, cartofi prajiti, peste, mamaliga, carnati, friptura, desert, bere. Chelnerii stateau rezemati de perete si probabil se intrebau daca avem cu ce sa platim.

Din fericire pentru toata lumea am avut cu ce sa platim masa copioasa. Masa imparateasca, nu gluma!

Mihaela, Nicu si cu mine am hotarat sa dormim la cort. Ceilalti au preferat camere cu dus, televizor( aveau meciuri de urmarit), pat curat. Noi ne-am pus cortul pe langa cabana salvamont.

Seara, inainte de culcare, Mihaela a inceput sa ma bata la cap pentru ca incepuse sa regrete dorinta de a dormi la cort. Vroia si ea conditii mai de hotel. Eu stateam in capul oaselor si mancam niste drajeuri cu cacao pe care le luasem de la niste tarabe.

Pana la urma i s-a facut somn asa ca a  dormit in cort fara probleme.

Ne-am trezit mai devreme decat cei care dormisera in conditii civilizate. Dupa ce am mancat si am strans cortul le-am dat telefon celorlalti ca sa putem sa stabilim o ora de plecare.

Am plecat in jur de ora 9:30. Tinta: lacul si refugiul Caltun. Lacul este situat la altitudinea de 2135m.  De aici se poate ajunge pe varful Negoiu( 2535m) prin cele trei strungi: strunga Dracului, Ciobanului, Doamnei. Cea mai dificila este cea a Dracului iar cea mai usoara cea a Doamnei.

Pana la Caltun se fac in jur de 4h; se merge pe marcaj banda rosie. De-a lungul traseului intalnim si o portiune cu lant iar in rest…fara dificultati. Avem parte de potecile binecunoscute din Fagaras, iar pe masura ce ne apropiem de refugiu peisajul devine mai stancos.

La refugiu nu era nimeni. Erau niste caprite negre pe care nu am ezitat sa le fotografiem dar in rest…silentium. Era o atmosfera foarte ciudata acolo. Era ceata si foarte multa liniste. Inconjurat numai de munti, adapostul pare uitat de civilizatie.

Mihaelei nu i-a placut aici. A zis ca i se pare de-a dreptul sinistru.

Iata si capritele.

Cred ca am dormit cel mai bine aici dar nu stiu sa spun exact de ce. Ori este foarte multa liniste, ori eram obosit dupa cateva zile de mers…Cert este ca aici m-am odihnit cel mai bine.

Neavand un plan concret pentru restul zilei, am pregatit pranzul iar apoi am incercat sa luam o decizie. Mancarea se imputinase vazand cu ochii; mai aveam mancare pentru vreo doua zile si cam atat. In atare conditii, nu puteam sa zabovim prea mult in zona.

Cea mai apropiata cabana( din ce stiam la vremea aia) era Barcaciu. Mai tarziu aveam sa aflu ca prin apropiere mai era si cabana Negoiu.

Pana la urma s-a hotarat sa ramanem la refugiu pana in ziua urmatoare si sa ne odihnim. Cu toate astea, Floricel si cu Nicu au plecat in recunoastere spre Negoiu. Au urcat pe Strunga Dracului si au ajuns pana pe varf.

Noi am stat la refugiu si ne-am odihnit. Ne-am mai plimbat prin jur si am facut poze.

Loredana si cu Alina am impresia ca au si tras un pui de somn.

Spre seara au aparut la refugiu niste cehi. Erau 4 tineri si aveau in jur de 25 de ani. Am intrat in vorba cu ei si am aflat ca pleaca in mod regulat in formula asta, prin diferiti munti din Europa. Intrebati daca nu le e teama sa calatoreasca asa, au raspuns ca nu le este si ca parintii lor au incredere in ei.

Au dormit si ei in refugiu asa ca a trebuit sa ne inghesuim un pic. Cu toate astea, repet, am dormit ca un nou-nascut.

Iata cum arata Caltunul seara si dimineata…

Dimineata, pe la ora 9, am plecat spre Negoiu. Eu vroiam sa merg pe Strunga Dracului fiindca auzisem lucruri frumoase despre ea: echipata cu lanturi, pasaje abrupte…

Ne-am impartit in doua echipe. O echipa a mers pe Strunga Doamnei iar cealalta( din care am facut si eu parte) a mers pe Strunga Dracului. Privind retrospectiv, nu pot sa spun ca mi s-a parut dificila cu toate ca trebuie sa fii foarte atent pe unde pui picioarele.

Strunga este echipata cu lanturi care sunt de real ajutor in portiunile mai expuse. Eu am mers cu Cristi si cu Roxana.

De la refugiu pana pe varful Negoiu am facut cam 2h.  Iata si traditionala poza de grup.

De pe Negoiu plecam inspre varful Serbota dar pentru asta trebuie sa traversam Custura Saratii. Custura Saratii este o zona foarte abrupta si foarte ascutita; ceva gen creasta Pietrei Craiului dar fara lanturi sau cabluri.

Auzisem ca se parcurge cam in 3h si ca ar fi bine sa ai la tine o cordelina ca sa mai tragi rucsacii in zonele dificile.

Noi nu am avut nevoie de cordelina dar asta nu inseamna ca nu o recomand. Dupa mine, custura are doua portiuni mai  dificile: un horn pe la inceputul traseului si o portiune foarte ingusta si ascutita spre final. In rest, FOARTE MARE ATENTIE si atata. De asemenea, daca aveti rau de inaltime poate nu e bine sa va incumetati sa o parcurgeti.

Am ajuns pe Serbota exact cand se strica vremea. Auzisem ca nu e recomandat sa parcurgi custura pe vreme rea. Uitandu-ma inapoi chiar ma intrebam cum ar fi fost sa o facem pe o ploaie torentiala, de exemplu.

De pe Serbota am plecat inspre Scara iar apoi spre Barcaciu. Pe varful Scara am avut parte de o ceata foarte deasa si de un vant foarte puternic. Nu mi-am dat seama dar am ramas fara husa care imi acoperea rucsacul si fara o sticla de apa pe care probabil nu o agatasem prea bine. Asta e, pierderi minore.

La un moment dat am vazut intr-o caldare lacul Avrig. Nu mai avea sens sa coboram pana acolo pentru ca parea sa fie ceva de coborat. Ne-am continuat drumul si bine am facut pentru ca am intrat in tufele de afine care impodobeau muntele.

Custura am parcurs-o in aproximativ 3h. De aici pana la Barcaciu am mai facut cam 3-4h.

Aici am fost intampinati de cabanier si am aflat( ca sa vezi ce mica e lumea) ca acesta lucrase in ELECTROMAGNETICA BUCURESTI, acolo unde activam si eu in 2006. Intors la munca, am aflat ca lumea de acolo il stia ca pe un impatimit al muntelui.

La cabana am mancat foarte bine si foarte ieftin( de ce sa nu recunosc). Seara am stat la palavre cu nea Petre( cabanierul) si am baut cate o bere.

Am dormit tot la cort. Sincer sa fiu, simteam nevoia sa dorm pe cat posibil in aer liber. Ma saturasem de patru pereti.

In ziua urmatoare, la micul dejun, pe langa ceea ce cerusem am primit si dulceata de afine din partea casei. Yummmmy!!!

Dupa ce ne-am spalat un pic si am strans corturile am plecat inspre Poiana Neamtului si apoi spre Avrig de unde vroiam sa luam trenul spre Bucuresti.

Ne-am luat LA REVEDERE de la Fagaras si am luat-o prin padure. Pana in Poiana Neamtului am facut cam 2h. De aici insa, pana in Avrig, mai aveam de mers inca vreo 14km…

Aflasem ca aveam tren la ora 18. Ne-am gandit ca s-ar putea sa nu ajungem la timp asa ca am cautat variante. Tocmai cand cautam solutii ne-a iesit in cale norocul sub forma unui localnic care vroia sa faca un ban.

Avea o caruta si o iapa pe nume STELA. Contra sumei de 300.000 lei ne-a luat pe toti si ne-a dus pana in Avrig.

De aici mai aveam putin de mers pana la gara. In gara ne-am intalnit cu un neurochirurg din Olanda care mergea prin Fagaras de unul singur. Zicea ca nu avea o tinta sigura pana sa ajunga aici asa ca a inchis ochii, a pus degetul pe harta si a dat peste muntii Fagaras. Bravo lui!

Cat am asteptat trenul am facut o ultima conserva de fasole la primus. Era pacat sa ne intoarcem cu ea acasa.

In tren unii au jucat carti iar altii s-au uitat pe geam si au visat la ceea ce facusera in ultimele zile ( cazul meu).

CONCLUZII:  A fost un tur de forta, daca e sa compar cu ce facusem pana la data respectiva.

Am avut ocazia sa imi implinesc un vis mai vechi.

Vremea a tinut cu noi. Nu visam sa facem si Negoiu si Moldoveanu si Custura Saratii in excursia asta.

Stiu ca o sa sune ca un discurs adresat fanilor mei si parintilor  dar vreau sa le multumesc prietenilor care m-au insotit caci fara ei nu aveam parte de toata distractia!


6 Responses to “Creasta Fagarasului de la E la V”


  1. October 20, 2010 at 11:16 am

    Extraordinara experienta voastra. E intotdeauna super sa mergi in gasca. Noi din pacate sfarsim de fiecare data sa mergem singuri. Nu stiu daca este o obsesie a muntelui sau a fotografiei. Mi-ar face placere sa ne intalnim la o tura pe viitor🙂 asa mai light.

    • October 20, 2010 at 3:18 pm

      Buna Iulia! Da, intr-adevar, este foarte frumos sa mergi in gasca. Atunci am reusit sa ne luam cu totii concediu in acelasi timp; din pacate, de atunci nu am mai plecat in aceeasi formatie. Am plecat cand 2,3 , dar in formula respectiva nu ne-am mai reintalnit pe munte.
      Oricum, e interesant sa mergi 7 zile cu cineva pe munte. In situatii mai tensionate, ies la iveala multe lucruri.
      Si mie mi-ar facea placere sa ne vedem la o tura. Voi mergeti si iarna sau numai in anotimpul calduros?

  2. 3 George
    July 31, 2011 at 12:04 pm

    Super tura voastră şi foarte frumos povestită! Sincere felicitări! Pentru mine jurnalul tău reprezintă un foarte bun material informativ pentru tura pe care vreau să o fac în august anul acesta, şi anume parcurgerea crestei Făgăraşului de la vest la est.

    • August 1, 2011 at 5:50 am

      Salut George si multumesc pentru aprecieri! Ai mai fost in Fagaras sau e pentru prima data? Ma bucur ca ti-a folosit jurnalul. A fost una dintre cele mai frumoase ture pe care le-am facut. Nu-mi vine sa cred ca au trecut 5 ani de atunci

  3. 5 Marius
    December 4, 2011 at 7:59 pm

    Felicitari pentru tura. Bat si eu “fagarasii” de ceva vreme si nu este an in care sa nu urc in creasta. Nu stiu daca ai aflat dar anul asta prin august, parca, au cazut stanci in Strunga Dracului si a devenit impracticabila. Din discutiile cu cei de la Salvamont Sibiu am inteles ca acest traseu e posibil sa fie inchis definitiv din cauza riscului mare de accidente. Daca cad stanci nu prea ai unde te ascunde acolo. Ai pomenit in jurnalul tau de Monumentul Nerlinger dar e o mica inexactitate. Acesta nu se afla langa Lacul Capra ci pe creasta in dreptul Lacului Buda. (pe portiunea dintre Fereastra Zmeilor si lacul Podul Giurgiului). Voi n-ati avut cum sa-l vedeti pentru ca de la Cabana Podragu n-ati mai urcat in traseul de creasta decat langa Fereastra Zmeilor, mergand pe la Podragel pe triunghi albastru, parca). Va felicit pentru traseu si poate ne intalnim pe carari de munte candva. Numai bine….

    • December 5, 2011 at 6:34 am

      Multumesc pentru informatii, Marius. Dupa cum ziceam si in jurnal, traseul pe care l-am facut a fost un vis pe care am reusit sa il indeplinesc.
      Am fost fermecat de ceea ce am vazut in cele 7 zile petrecute acolo.
      Strunga Dracului mie nu mi s-a parut asa periculoasa dar…daca au inceput sa pice stancile in zona…e clar, traseul ar trebui inchis.
      Mi-ar facea mare placere sa ne intalnim pe potecile Fagarasului, si nu numai. Toate bune!


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 23 other followers

August 2006
M T W T F S S
« Jun   Dec »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Vizitatori

  • 150,837 vizite

Mai umblu si pe aici

Pentru ca imi pasa

Hai-hui pe

Recomand espadrilele de catarat

Cumpar echipament de la

Galeria de pe Flickr

DSCF3500

More Photos
Free counters!

%d bloggers like this: