Archive for December, 2006

03
Dec
06

Brana Portitei in luna Decembrie

Acesta avea sa fie primul meu traseu nemarcat din Bucegi. Mi-a fost descris de catre Mugur, unul din coechipieri, ca fiind ,, un traseu de o zi, o plimbarica”.

Mugur este un tip la vreo 40 de ani, foarte experimentat in ale muntelui, care merge pe trasee nemarcate din Bucegi de vreo 15-20 de ani. Omul s-a saturat cam de tot ceea ce poate fi numit traseu pentru turistii de rand asa ca a zis sa mai incerce si altceva.

Brana Portitei este un traseu cotat, cred eu, cu 1 B. Parca asa am retinut de la Mugur; cine stie mai bine este invitat sa ma corecteze.

Pentru o mai buna descriere, domnule Kargel, aveti cuvantul:

,,Brana Portitei traverseaza fetele Caraimanului pe la jumatatea inaltimii, din Valea Jepilor pana in Valea Seaca, trecand prin Portita Caraimanului, o arcada naturala de piatra. Ca toate branele, se caracterizeaza printr-o vegetatie bogata, in primul rand flori de munte. Pornind din Valea Jepilor, cota 1850m, brana urca spre Tarla Berbecilor (cota 1890 m), trecand de Creasta Branelor, de unde coboara in firul Vaii Spumoase. Pe acest traseu se facea accesul in valea Jepilor venind pe poteca cea veche, din poiana Kalinderu, in epoca de inceput a turismului din Bucegi. In continuare, brana urca la Portita Caraimanului trecand pe sub Peretele Portitei. De la Portita spre Crucea Caraimanului urca Muchia Mare a Portitei. Trecand pe fata estica a Caraimanului, prin jnepenis, se traverseaza Valea lui Zangur, Valcelul Mortului si Spintecatura Vaii Seci pentru a ajunge in final la baza hornurilor Vaii Seci. Traseul se poate continua traversand Spalatura Vaii Seci si urcand pe o brana in saua Gemenilor din Creasta Picaturii, iar pe aceasta la Crucea Eroilor”.

Am ajuns la Busteni pe la ora 10; pana ne-am dezmortit, mancat, echipat, s-a facut ora 10:30. Colegi de tura erau Mugur si Artur.

Artur avea in jur de 55 de ani si din cate am inteles, destul de multa experienta acumulata in munti. Era un prietem foarte bun de-al lui Mugur si impreuna mergeau pe nemarcate ori de cate ori aveau ocazia.

Nefiind obisnuit sa merg pe munte cu oameni trecuti de 40 de ani m-am gandit ca cei doi parteneri de tura nu mai sunt in forma ca pe vremuri si vor merge mai incet. Dupa primele 15 minute de urcat pe Jepii Mici mi-am schimbat parerea. Nu numai ca mergeau repede dar faceau asta in mod constant. Mie imi place sa ma mai opresc, sa fac o poza, sa beau o gura de apa..

Vazand ca raman tot timpul in urma am incercat sa ma tin dupa ei. Rezultatul a fost ca am obosit destul de tare si am inceput sa transpir rau de tot. Oricum, era destul de cald pentru luna decembrie; cred ca erau in jur de 10 grade iar zapada lipsea cu desavarsire.

Am incercat sa imi iau cateva repere pe parcursul traseului, in eventualitatea in care mi-as dori sa vin aici si cu altcineva.

Am urcat pe Valea Jepilor Mici aproximativ 1h, apoi ne-am orientat catre dreapta unde se vedea baza traseului nostru. Aventura a debutat cu o saritoare care ne-a pus ceva probleme. Nu prea puteam sa trecem cu rucsacii in spate asa ca Mugur i-a tras cu o cordelina pe care o cara dupa el( foarte buna ideea). Am avut ceva emotii, recunosc, dar pana la urma am scapat de ele. Nu era nici un pic de zapada insa bolovanii din zona erau uzi asa ca trebuia sa fim foarte atenti la picioare.

Odata depasita saritoarea am crezut ca am scapat de greu. Nu a fost asa insa; urcusul devenea din ce in ce mai anevoios si solicitant. Noroc ca aveam parte de vreme buna, cu un soare mai mult decat generos. Pe masura ce urcam Mugur imi facea geografia locurilor.

Ma gandeam cum ar fi sa fii nevoit sa cobori pe traseul asta…mm, cam neplacut. Terenul este foarte inclinat, zone cu iarba pe care poti sa aluneci sunt din belsug..Clar, nu as veni aici fara coarda si fara vreo cateva asigurari.

Ma  uit dupa Artur care ramasese un pic in urma si zic sa il astept ca sa mergem impreuna. Il ajungem si pe Mugur din urma si dupa ceav vreme oprim cu totii in zona numita Brana Portitei. Aici facem un tur de orizont, cu privirea, si ne lasam vrajiti de peisaj. Razele soarelui ne mangaie si ne fac sa ne intindem un pic in iarba, sa ne mai tragem sufletul.

Portiunea care a urmat a fost, in opinia mea, cea mai expusa si mai dificila din tot traseul. De ce spun asta? Artur si cu Mugur prinsesera viteza iar eu ramasesem in urma bine de tot.

Terenul mi se parea din ce in ce mai inclinat iar puncte de sprijin nu prea aveam. Noroc ca iarba pe care calcam nu era uda, ca altfel aveam parte de o superdoza de adrenalina..Colac peste pupaza, baietii( fara sa vrea, evident ) dizlocau pietre care ajungeau la mine.

Incepuse sa bata vantul destul de tare asa ca mi-a luat ceva timp pana sa aud ca ei strigau: Piatra, piatra! E clar, fara casca nu am ce cauta in astfel de trasee!

Oboseala incepuse sa isi spuna cuvantul. Mergeam foarte incordat, cu nervii intinsi la maxim, si mereu atent sa nu alunec. La un moment dat vad ca baietii se opresc si ma asteapta. Ajung langa ei, gafaind, iar Mugur ma intreaba cum ma simt. E, cum sa ma simt..oleaca obosit dar ma bucur de peisaj :).

Imi arata crucea Caraimanului, care se vede undeva deasupra noastra. Imi spune ca ne vom intersecta cu brana Caraimanului si de aici vom merge catre cabana cu acelasi nume. Gata, chinurile mele au luat sfarsit.

Brana o stiu foarte bine, am mers de multe ori pe ea. Acum vad ca are putina zapada, dar nu atat de multa incat sa puna probleme.

Intotdeauna mi-a placut cum se vede de aici. Ma simt atat de mic, in raport cu muntele..

In scurta vreme ajungem la cabana. In fine, s-au hotarat si baietii sa reduca viteza si sa faca un scurt popas in iarba; prilej numai bun ca sa scot si eu un mar din rucsac si sa-l mananc in liniste.

Coborarea s-a facut pe Jepii mici. In partea superioara era o gheata care ne-a cam dat batai de cap insa cu ajutorul pioletului si al betelor de trekking ne-am descurcat. Ne-a prins noaptea in padure dar avand frontale nu ne-am ingrijorat.

Cand am ajuns la masina era frig bine de tot. Eu eram un pic racit iar acum incepeam sa ma resimt. Ma luase durerea de cap asa ca am luat un antinevralgic.

Pana in Bucuresti am avut timp sa ma gandesc la ce facusem in aceasta tura si sa trag concluzii:

1. Niciodata nu voi mai subestima pe cei trecuti de 40 de ani. Pot scoate untul din tine si asta fara se sa chinuie prea tare.

2. In astfel de trasee casca de alpinism, o coarda si niscaiva asigurari sunt  mai mult decat necesare.

Lasand la o parte faptul ca am ajuns acasa lesinat de oboseala, mi-a placut foarte mult ,,plimbarica” pe traseu nemarcat.

Mai facem!

P.S. Nu am avut aparat foto asa ca din pacate…nu am nici poze. Poate alta data 🙂




Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 22 other followers

December 2006
M T W T F S S
« Aug   May »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Vizitatori

  • 154,564 vizite

Mai umblu si pe aici

Pentru ca imi pasa

Hai-hui pe

Recomand espadrilele de catarat

Cumpar echipament de la

Galeria de pe Flickr

DSCF3500

More Photos
Free counters!