08
Jul
08

Furtuna de Iulie in Ciucas

Niste treburi mai urgente m-au impiedicat sa plec sambata de dimineata la munte. M-am gandit totusi ca nu e timpul pierdut si ca as putea sa plec mai pe dupa-amiaza. Vorbisem cu Mihai si ne hotarasem pentru Ciucas. Era aproape asa ca nu pierdeam timpul pe drum.

Planuiam sa mergem cu cortul. Planul era sa urcam pe Gropsoare si sa punem cortul acolo urmand ca duminica sa ne continuam drumul catre varful Ciucas.

Am plecat pe la ora 13 din Bucuresti. Ne-am intalnit si cu Bogdan care a venit cu noi pana la Cheia.

La Cheia am ajuns pe la ora 16. Am lasat masinile ca de obicei, la hotel, apoi am inceput sa ne aranjam rucsacul. Bogdan a mai stat un pic cu noi apoi a plecat inapoi spre Bucuresti.

Planuiam sa urcam cat de repede se poate si cu pauze cat mai putine pe traseu.  Bagajul era destul de usor, singurul obiect care ma incomoda era cortul.

Am pornit la drum, pe un soare puternic de Iulie. Ritmul impus era destul de alert asa ca in scurt timp am simtit cum transpir. Sudoarea de pe frunte mi se prelingea pe fata si imi intra in ochi. Ma usturau ochii rau de tot. Am stat un pic sa imi trag sufletul si am plecat mai departe.

In scurt timp am ajuns la stana din Zaganu.

Nu am stat mult aici. Am facut cateva poze si ne-am urnit din loc. Dupa oboseala acumulata in ultimele zile m-am gandit ca imi va fi greu sa fac un traseu in weekend insa am descoperit resurse de energie nebanuite. Intotdeauna imi incarc bateriile cand ajung la munte. Toata oboseala acumulata dispare ca prin farmec atunci cand stiu ca plec si fac cutare traseu.

Pasii ne poarta catre drumul care trece pe la baza stancilor.

Ajungem in zona in care avem o vedere mai de ansamblu; vedem spre Ciucas si spre cabana Muntele Rosu.

Incep sa apara norii insa se risipesc dupa putina vreme si lasa iar locul soarelui. Bate un pic vantul, atat cat sa ne faca sa uitam de caldura de mai devreme.

Cred ca pe la ora 20:00 suntem pe Gropsoare; nu prea vad ce ar putea sa ne incetineasca.

Ne apropiem cu pasi repezi de varf. Ajungem pe Gropsoare. Vizibilitate foarte buna, in ciuda norilor care brazdau cerul.

Ne intindem un pic pe iarba si tragem aer in piept..Aer curat, ozonat, de munte. Nu prea se compara cu ce e in Bucuresti, nu?

Ne uitam dupa un loc mai ferit unde sa putem pune cortul. Incepuse sa bata vantul asa ca ne grabeam un pic.

Coboram putin si gasim o zona mai ferita de vant. Oricum, nu se recomanda sa pui cortul chiar pe creasta.

Ne-am apucat de operatiunea cortul dar in curand a trebuit sa ne oprim si sa ne imbracam mai gros pentru ca se facuse frig. Era ora 20:30.

Revenim in forta. Ne cam chinuim sa intindem folia din cauza ca vantul s-a suparat pe noi. O sa avem ceva de munca..

Pana la urma ne descurcam si intram in apartamentul nostru. Scoatem mancarica si facem ceea ce stim cel mai bine.

Am mai dat cateva telefoane, am vorbit cu cei dragi iar pe la ora 22:00 am stins becul.

Ei bine…pe la ora 23:30 stateam cu bratele ridicate si tineam cortul! Vantul batea atat de tare incat folia statea tot timpul pe fetele noastre iar betele se incovoiau de parca stateau sa se rupa. Mai prinsesem eu vant puternic in Ciucas dar acum era prea de tot.

Am iesit din cort cu gandul sa vad cum arata cerul. Cerul era cam acoperit de nori si vizibilitatea era destul de redusa.

Inca nu ploua dar vantul care parea sa se inteteasca de la o clipa la alta mi-a cam dat de gandit. Am intrat inapoi in cort si i-am spus lui Mihai ce vazusem. Am zis sa incercam sa dormim; poate ca vantul se potoleste.

Cred ca am mai motait vreo jumatate de ora apoi iar am inceput sa sprijinim iurta. Mihai imi spune ca este ingrijorat din cauza betelor de cort. Daca se rup si ramanem fara adapost? Eu ii spun ca nu cred ca se vor rupe. Sincer, nu cred ca betele sunt atat de firave incat sa nu reziste unui vant asa de putrernic. Este un cort HANNAH cu care se poate merge si iarna la ture mai usurele. Cel putin asa mi-a fost descris.

Hotaram sa facem asa: mai stam in cort si daca incepe ploaia ne adapostim  in refugiile de pe creasta. Acum se pune alta intrebare: daca fulgera, nu exista riscul sa fim trasniti si noi avand in vedere ca adaposturile sunt din tabla?

Norocul a fost ca vremea proasta ne-a facut sa deliberam destul de repede. A inceput sa ploua marunt. Am iesit din cort si am inceput sa il strangem. Am lasat cuiele  in pamant si am pus niste pietre pe care le gasisem prin preajma peste folie. Ne gandeam ca a doua zi vom strange si folia. Acum ne grabeam sa gasim o solutie.

Mi-am dat seama ca facusem o greseala. Fiind foarte cald si anuntandu-se vreme foarte calda peste tot, nu am luat suprapantalonii. Luasem numai niste pantaloni de vara care acum nu prea imi tineau de cald. In fine, m-am gandit ca daca ma voi misca voi scapa de senzatia de frig.

Dormitul in adapost era ultima solutie. Am zis ca poate ar fi bine sa coboram la Muntele Rosu si sa urcam in ziua urmatoare ca sa ne recuperam cortul.

Am inceput sa coboram dar nu vedeam nimic din cauza cetii. In pricipiu ar fi trebuit sa gasesc drumul spre cabana dar pe ceata asta nu vedeam deloc. Din cand in cand mi se parea ca vad lumina de la Muntele Rosu. Am coborat cativa zeci de metri dar ne-am dat seama ca mergeam in directia gresita. Nu recunosteam nimic din traseu.

Mihai a incercat sa il sune pe fratele lui si sa afle de la el un numar de la SALVAMONT( nu mi-a dat prin cap ca se poate forma O-SALVAMONT).

Era ora 2 noaptea. Fratele lui era probabil pe undeva la distractie asa ca nu am primit nici un raspuns.

Pana la urma nu am avut de ales si am mers catre unul din adaposturile de pe creasta. Sunt 3 adaposturi sub forma de clopot; sunt facute din tabla iar doua dintre ele nu mai au usa. Noi ne-am bagat intr-unul dintre ele si am incercat sa stam cat mai confortabil.

Iata o poza mai de iarna cu refugiul…

Nu prea puteam sa jucam hora aici dar asta e. Ne descurcam cu ce gasim.

Ne-am asezat unul langa altul, pe vine, cu rucsacul sub noi. Stateam zgribuliti cu genunchii la piept. Era ora 3.

Ma gandesc ca totusi nu vom avea de stat mai mult de 4h. Se lumineaza pe la 6, pana strangem cortul, pana mancam( daca vom mai avea chef dupa o noapte alba)…se va face ora 7 iar atunci vom putea cobori spre cabana.

Era cam neplacut sa stai fara usa in conditiile in care vantul urla ca turbat. Am pus pe noi cam tot ce aveam in rucsac iar la un moment dat ne-am scos sacii de dormit si ne-am bagat in ei pana la mijloc. Acum era ceva mai bine. Cat de frig putea sa fie noaptea in luna lui cuptor? Aveam sa aflu raspunsul mai repede decat credeam..

Am tot sperat sa ne ia somnul dar degeaba. Mihai cred ca a mai motait dar eu nici vorba. Nu puteam sa inchid ochii si ma tot uitam la ceas. Oare mai e mult pana dimineata?

Vremea se inrautatea. La un moment dat a inceput sa zangane adapostul nostru. Parca batea cineva clopotul, exact asa aveam senzatia ca se aude. Colac peste pupaza a inceput si ploaia care la un moment dat se oprise. Iar de data asta ploua bine de tot.

Speram sa nu fulgere. In rest, nu ma interesa. Putea sa ploua toata noaptea.

Din cauza vantului, toata ploaia venea peste noi asa ca in scurt timp sacul s-a udat bine de tot. Am suportat frigul pana la 6 dimineata.

Nu am iesit din refugiu toata noaptea. Am stat cu lampasele pe cap, fiind atent la eventualele voci, lumini care s-ar fi putut arata.

La ora 6:30, chior de somn, am vrut sa ma ridic si sa verific starea vremii desi nu era foarte greu din moment ce toata noaptea fusesem martor la ce se intampla afara. Era la fel ca in urma cu vreo cateva ore numai ca acum era dimineata. In rest, ceata multa si frig. Si sa nu uit, si nitica ploaie.

S-a ridicat si Mihai( cu greu, dupa o noapte in care a stat in aceeasi pozitie) si am inceput sa ne facem curaj sa iesim din refugiu. Era frig bine de tot. Brrrrrrr!!!!!!!!

Cortul nostru era tot acolo asa ca l-am strans cat de repede am putut. Era, bineinteles, plin de apa. Nu am mai stors nimic, l-am strans exact asa cum era si am plecat spre cabana. Cu toate ca era ceata ne-am dat seama cat de gresit mersesem cu o noapte inainte.

Mergeam exact in directia opusa asa ca nu era de mirare ca nu recunosteam nimic.

Coborarea pana la cabana ne-a mai incalzit. Am ajuns la Muntele Rosu pe la 7:45. Oamenii de la cabana stateau la cafea si se uitau mirati la noi. Ne-au intrebat de unde venim pe vremea asta. Le-am raspuns ca de pe Gropsoarele. Din nou, aceeasi cautatura ciudata..

Am baut si noi o cafea si am mancat o omleta iar apoi am plecat spre Cheia.

Chiar daca am fi stat la cabana sambata noapte tot nu am fi putut face mai nimic duminica pentru ca vremea era foarte urata.

Am ramas cu amintirea unei nopti petrecute in refugiu si cu ideea ca nu trebuie sa subestimez muntii mai mici de inaltime.


0 Responses to “Furtuna de Iulie in Ciucas”



  1. Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 23 other followers

July 2008
M T W T F S S
« Jun   Aug »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Vizitatori

  • 150,837 vizite

Mai umblu si pe aici

Pentru ca imi pasa

Hai-hui pe

Recomand espadrilele de catarat

Cumpar echipament de la

Galeria de pe Flickr

DSCF3500

More Photos
Free counters!

%d bloggers like this: