01
Mar
09

Piatra Mica la inceputul lui Martie

Pe Mihai D. il cunosc din scoala generala. Am fost in aceeasi clasa, apoi am urmat licee diferite si nu ne-am mai vazut( cu toate ca locuiam foarte aproape unul de celalalt) ani de zile. Ne-am intalnit intamplator prin 2oo5 si , din vorba in vorba, am descoperit ca avem o pasiune comuna: muntele. Facuse si el destule drumetii prin Bucegi, Fagaras, Piatra Craiului ….

Am hotarat sa reluam legatura si bineinteles, sa mergem pe munte impreuna. De atunci am mers in multe ture cu el.

2009, sfarsitul lunii Februarie. Mihai ma intreaba daca nu am vrea sa mergem la o tura de iarna. Mai intrebi? Normal ca vreau!

Ne gandim la Piatra Craiului. Se anunta vreme buna, chiar un pic cam calduroasa pentru acea perioada.

Ne hotaram sa plecam de vineri seara asa ca pe la ora 20:00 eram deja in masina, in drum spre Zarnesti. Facusem  rezervare la o pensiune, pentru o noapte. Vroiam ca sambata dimineata sa plecam spre Gura Raului si de acolo sa urcam la Curmatura.

Am gasit pensiunea pe internet. Iata si datele de contact, in caz ca aveti drum prin zona:

Pensiunea Flori Suzana 

Adresa : str. Carpati 12, 505800 Zarnesti
Mobil : 0746 274 001
Telefon : 0268 220 851

Pana la Predeal nu au fost probleme. Drumul era curatat de zapada, nici nu era asa de frig incat sa inghete asa ca a fost in regula.

Ei bine, de la Predeal lucrurile s-au schimbat radical. In primul rand, a inceput viscolul. In al doilea rand, se lasase frigul iar carosabilul prinsese o crusta de gheata. In al treilea rand, daca la coborare ne mai descurcam, la urcare ne cam tremurau pantalonii. Apropos, nu aveam cauciucuri de iarna…

Cu ajutorul maiestriei lui Mihai( in ale condusului) depasim aceste momente mai tensionate si ne apropiem de Tohanul Nou. Pe viscolul ala era greu sa mai vezi ceva dar intr-un final am reusit sa dam de pensiunea cu pricina. Problema era ca accesul la pensiune se facea pe un drum care era un pic in rampa asa ca , iarasi, Mihai a fost cel care a reusit sa salveze situatia.

Ne-a intampinat doamna de la pensiune si ne-a poftit in casa. Aveam la dispozitie o camera cu doua paturi, la 5o ron; baia la discretie si bucataria, in caz ca vroiam sa gatim ceva. Din fericire, nu a fost cazul.

Era ora 23:00 asa ca ne-am bagat la somn. Dimineata la ora 7 eram in picioare. Ne-am spalat pe fata, am mancat ceva, ne-am verificat echipamentul( in special coltarii pentru ca era prima oara cand ii foloseam) si am plecat.

Era cam racoare la ora aia dar soarele parea ca isi va intra in drepturi mai incolo.

Ajungem la Gura Raului, parcam masina pe langa casa domnului Flucus( la pensiunea caruia fusesem cazati in urma cu 2 ani), ne controlam bagajele si plecam inspre Poiana Zanoaga.

Pentru cei care nu stiu cine este domnul Flucus, ii invit sa foloseasca linkurile de mai jos:

http://www.clubulalpinroman.org/index.php?cat=&id=285&type=art

http://alpinet.org/main/articole/show_en_t_salvamont-zarnesti40-de-ani_id_3013.html

Am luat apa de la Fantana lui Botorog( reper la intrarea pe drumul care duce spre Prapastii) si am pornit pe traseul care duce spre Poiana Zanoaga( pe marcaj banda galbena). Din poiana Zanoaga mai avem de mers aproximativ jumatate de ora pana la cabana Curmatura.

Zapada este destul de mare pe aici. Dupa cum arata, se pare ca a nins de curand.

Drumul se desfasoara fara dificultate asa ca ne oprim ca sa fotografiem copacii acoperiti de chiciura si sa savuram linistea din padure.

Ne ajunge din urma un tip care urca la Curmatura. Este destul de lejer imbracata; suprapantaloni, polar si …cam atat. Noi avem si bluza de corp, si polar, si haina. Pana la urma, ma incalzesc atat de tare incat ii dau dreptate si trec si eu la o tinuta mai sumara.

Ajungem in poiana Zanoaga dupa aproximativ 1 h de la plecarea de la Fantana lui Botorog. Aici e multa ceata asa ca nu putem vedea creasta.

Ne oprim ca sa bem niste ceai cald. Nu este nici tipenie de om pe aici; tipul cu care ne-am intalnit probabil ca a ajuns deja la cabana Curmatura. Este un decor desprins parca din filmele de groaza: stana parasita, ceata, liniste( prea multa liniste)..

Plecam spre cabana. Vremea pare sa se indrepte iar soarele isi face timid aparitia. Am ajuns aproape de Curmatura iar vremea s-a schimbat cu 180 grade!

Aceasta este a doua cabana pe care am vizitat-o atunci cand am ajuns in Piatra Craiului. Este situata la 1470 m altitudine, intr-un decor deosebit. Aici gasiti loc de pus cortul precum si spatiu amenajat pentru foc de tabara.

Un reper important pe care il observati foarte usor de la cabana este o stanca ce are o forma de locomotiva. Chiar asa se numeste: LOCOMOTIVA. In zona ar fi cica si niste trasee de alpinism dar nu am fost niciodata ca sa verific.

Informatii despre cabana gasiti la aceasta adresa:

http://www.carpati.org/ghid_montan/muntii/piatra_craiului/cabana_curmatura-19/

Personalul de la cabana este foarte ospitalier si te ajuta cu orice fel de informatii. In cabana sunt 2 sali unde se poate manca asa ca aveti loc berechet.

Langa bufet, pe perete, gasiti informatii cu trenurile si microbuzele care fac curse Zarnesti- Brasov. La etaj sunt 3 camere unde se poate dormi la prici; in caz ca e aglomerat puteti dormi si in anexa.

Din ce am observat eu, cabana este plina mai tot timpul asa ca ar fi recomandat sa faceti rezervari din timp( chiar cu o saptamana sau 10 zile inainte).

Planul nostru pentru acest weekend era cam asa: sa urcam la refugiul Vf Ascutit, sa dormim acolo iar in ziua urmatoare sa mergem un pic pe creasta daca vremea permitea.

Pe drum spre cabana ne-am intalnit cu salvamontul si ne-a spus ca nu e de mers fiindca a nins recent si abundent. Auzind asta, ne-am orientat pentru ceva mai usurel.

Ne-am cazat iar apoi am mers in sala de mese ca sa luam pranzul. Mancarea este foarte buna aici asa ca nu am ezitat si am comandat si felul 1 si felul 2.

Dupa ce am terminat cu masa am iesit pentru niste poze. Am vazut ca cineva isi intinsese cortul in poiana unde se campeaza. Nu a trecut mult timp si vremea s-a zburlit din nou. Se lasa ceata si se facuse destul de frig.

Planurile pentru refugiul Ascutit fiind compromise, am decis sa mergem pana in Saua Crapaturii ca sa vedem daca avem vizibilitate pentru niste poze. Pana in Saua crapaturii( sau balcon, asa cum ii spun eu) avem de urcat cam 20 min. De aici se vede Acul Crapaturii, se vede Piatra Mica( 1816 m) precum si traseul care duce spre Varful Turnu( 1923 m).

Ceata ne insoteste tot drumul. Fac poze atata cat imi permite vremea asta inchisa. Admir brazii incarcati de zapada si din cand in cand, atunci cand norii imi dau ragazul, cerul senin.

Ajungem si in zona numita de catre mine, Balconul. Aici este un punct foarte bun pentru belvedere. Daca ai vreme buna poti sa vezi pana hat departe. Mi se pare ca se aud niste voci asa ca ciulesc urechile. Intr-adevar, se aud niste voci dinspre Piatra mica. Prin viscol( care deja devenise destul de puternic), reusesc sa disting cateva siluete. Imi dau seama ca de fapt sunt numai 2 persoane.

Ulterior am aflat ca mai fusesera si altii pe Piatra Mica in acea zi.

Varful nu este dificil de urcat. Are niste cabluri in zonele mai expuse( doua la numar, daca nu ma inseala memoria) iar in rest drumul se desfasoara pe o poteca cu jnepeni, asemanatoare cu potecile de pe creasta. Poteca este ingusta asa ca trebuie pasit cu atentie( mai ales iarna).

Cei doi pe care ii aveam in campul nostru vizual aveau la ei si o coarda si niste bucle, pentru eventuale manevre de asigurare. I-am si vazut la un moment dat folosind sfoara; cel care era cap il asigura pe secund la cablul care era montat in zona respectiva( cel putin asa se vedea de jos). In mod normal, si pe timp de vara, nu ar fi fost necesara o asemenea manevra. Acum insa, pe viscol, vizibilitate redusa, zapada proaspata si mare, plus un coechipier mai putin experimentat, se impunea folosirea echipamentului din dotare.

Noi am stat si i-am privit pana au disparut din campul nostru vizual. Am hotarat sa urcam si noi un pic ca sa vedem cam ce ne asteapta a doua zi. Zapada era destul de mare, adica ajungea pana aproape de genunchi. Nu era inghetata insa pentru ca nu fusese suficient de frig; poate ca noaptea lucrurile aveau sa se schimbe.

Ne-am asezat in zapada si am facut niste poze cu creasta, atat cat se vedea. Din pacate nu am putut sa stam foarte mult pentru ca vremea se inrautatea. Era din ce in ce mai frig asa ca in curand am coborat spre Curmatura.

Aici am mers in sala de mese cu gandul sa luam un ceai cald si sa ne orientam spre cina. MBS( mamaliga cu branza si smantana)-ul se pregateste numai dupa ora 18; este foarte gustos, vi-l recomand.

Cabana era plina, ca de obicei. Am gasit o masa mai retrasa si ne-am asezat pe bancuta, cu ceaiul langa noi. A venit si mamaliguta asa ca ne-am apucat de treaba.

La un moment dat au aparut si cei care incercau sa urce pe Piatra Mica. Am aflat ca ii cheama Catalin si Mihai.

Se cunoscusera prin intermediul carpati.org , unde unul dintre ei postase o tura. Celalalt a fost interesat, si…gata echipa!

Mihai avea in jur de 4o de ani, casatorit, si avea un baiat. Catalin( capul de coarda) era ceva mai tanar si era pasionat de mers pe munte, sporturi extreme si fotografie. Am aflat ca al lui era cortul pus afara.

Aveau de gand sa doarma amandoi in cort; asta dupa ce se echipasera in mod corespunzator. Se vedea ca nu erau niste novici.

Am stat de vorba cu ei, ne-au mai aratat niste poze, am baut o bere impreuna si asa a trecut seara.

Am plecat la culcare, ei la cort, iar noi in camera.

Noaptea a fost foarte cald asa ca am dormit dezvelit. Soba a facut suficienta caldura incat sa ne moleseasca pe amandoi.

A doua zi m-am trezit un pic mai devreme decat Mihai si am iesit din cabana ca sa vad cum se prezinta vremea.

Ei bine, nu era nici urma de nor. Era senin de tot, cum nu cred ca am mai vazut la Curmatura. Vazand asa, mi-am zis ca trebuie sa atacam Piatra Mica. Vremea tinea cu noi asa ca era pacat sa nu incercam.

S-a trezit si Mihai. Dupa ce am fost afara, la spalator, ne-am dus in sala de mese si am comandat omleta si ceai. Intre timp au aparut si aventurierii din cort. Dormisera foarte bine, nu le fusese frig deloc. Avusesera haine foarte groase, caciula, cagula, sosete de lana …

Le-am spus ca vrem sa facem Piatra Mica si au zis ca la ei a fost mai greu pentru ca vremea le-a fost potrivnica. Altfel, cu coltari si piolet, nu ridica mari probleme.

Ne-am despartit de ei si am plecat spre Balcon. Catalin si Mihai au plecat spre Prapastii.

Era cam cald pentru dimineata aia. Soarele batea destul de tare asa ca nu a trecut mult pana cand ne-am scos gecile si am ramas in polar. Am ajuns la Balcon iar aici ne-am pus coltarii si am scos pioletii la treaba.

Eu am un piolet CAMP universal iar Mihai un Grivel; au fost foarte buni pentru ce am vrut noi sa facem.

Am inceput sa urcam catinel- catinel. Pe masura ce urcam, creasta se vedea din ce in ce mai bine. Era acoperita de zapada iar pe deasupra ei erau suvite subtiri de nori.

Zapada este numai buna pentru coltari; simt cum musca din zapada inghetata. Pioletul ne ajuta si el la inaintare. Ne uitam inspre Turnu si ne promitem ca data viitoare ajungem si acolo.

La portiunile de stanca devenim mai atenti. Deja a aparut gheata asa ca lucrurile se complica un pic. Sunt atent unde pun piciorul; fixez bine coltarii si apoi ma incumet sa pasesc pe stanca. Pioletul nu imi este de mare ajutor aici asa ca ii trec curelusa dupa mana si il las sa atarne.

Ajungem si la prima saritoare unde este montat un cablu pentru mai multa siguranta. Initial nu vroiam sa il folosesc insa vazand cam cat de rau aluneca in jur am renuntat la orgoliu si m-am tinut de el; problema era ca manusile mele de polar se lipeau de cablul inghetat. A trebuit sa scot manusile pentru ca ma incomodau. E drept ca in felul asta mi-au inghetat mainile dar a fost mai bine pentru partea de catarare.

Am terminat si cu primul lant. Zapada fiind din ce in ce mai inghetata, am fost si mai atent la picioare.

Totusi, daca fixai bine coltarii in zapada, si daca iti gaseai si prize bune de mana, portiunile mai dificile nu erau de netrecut.

Urmeaza a doua saritoare echipata cu cablu. Mihai merge primul si dupa ce o depaseste imi face semn sa urc. Dupa ce am trecut si eu mi-am dat seama ca o puteam depasi usor; in acele momente insa, nu stiu de ce, dar am avut senzatia ca nu gasesc nici o priza buna de picior. La maini nu era problema: aveam cablul, jnepeni, stanca…

Pana la urma mi-am luat inima in dinti si am zis: Fie ce-o fi! Daca e sa cad, cad!

Nu am cazut asa ca in cateva secunde eram sus, langa Mihai.

De aici treaba devenea mai usoara. Aveam de mers pe creasta, pe urmele celor care fusesera aici cu o zi inainte. Urmele nu erau foarte vizibile, iar zapada formase cornise. Am mers cu atentie sporita pentru ca nu vroiam sa zburam la vale..

Au urmat portiuni in care am intrat in zapada pana aproape de brau. Una peste alta, urcusul pana la crucea care impodobeste varful Piatra Mica( socotit de la Balcon) a durat aproximativ 3 h.

Vremea era superba . Soarele batea cu putere, facandu-ne sa transpiram foarte tare, iar creasta se vedea in toata splendoarea ei.

MIROBOLANT!

De la cruce se coboara prin padure catre poiana Zanoaga iar de aici pe drumul binecunoscut, pana la masina.

Coborand prin padure iar am intrat in zapada pana la brau iar eu am alunecat de cateva ori. Zapada era un pic topita si aluneca asa  ca am facut niste acrobatii de toata frumusetea.

Am ajuns leoarca la masina pe la ora 16. Am mers pana in Zarnesti ca sa luam martisoare si flori pentru mamici, bunici, neveste si alte rude de sex feminin.

Fiind foarte cald nu s-a mai pus problema poleiului asa ca am ajuns acasa cu bine.

Multumesc lui Mihai pentru sprijinul acordat sus pe Piatra Mica. Stie el de ce!

In incheiere, iata si niste poze de pe varf.

PS   Pozele au fost facut cu aparatul lui Mihai si al meu.


4 Responses to “Piatra Mica la inceputul lui Martie”


  1. 1 wiser
    August 17, 2010 at 6:55 pm

    Minunat …multumesc ! am retrait ceva frumos ce uitasem …abea astept sa ajung si eu pe-acolo !

  2. August 15, 2011 at 7:37 pm

    Intr-adevar, o perspectiva cu totul diferita fata de cea de toamna! Nu degeaba zic eu ca muntele arata altfel de fiecare data cand il urci – schimbarile se petrec uneori foarte des, chiar si doar prin schimbarea vremii (nu neaparat a anotimpului).

    Portiunile expuse mi s-au parut expuse si vara, dar iarna chiar ca arata periculos! Dar cu echipament bun si ceva indemanare, se trece cu bine! Iar privelistile de pe varf… Mirobolant!😀

    • August 16, 2011 at 8:22 am

      Da Ioan, iarna are al farmec. Este destul de expus in unele zone dar cu grija…se trece.
      Piatra Craiului are acel amestec de primejdie si frumos pe care nu il gasesti in prea multi munti de la noi


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 23 other followers

March 2009
M T W T F S S
« Feb   Apr »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Vizitatori

  • 150,837 vizite

Mai umblu si pe aici

Pentru ca imi pasa

Hai-hui pe

Recomand espadrilele de catarat

Cumpar echipament de la

Galeria de pe Flickr

DSCF3500

More Photos
Free counters!

%d bloggers like this: