10
May
09

Refugiul Ascutit

Se apropia weekendul, se anunta vreme frumoasa, planetele se aliniasera dupa dorinta mea asa ca urma: O IESIRE LA MUNTE!

Lucian imi promisese ca va merge la munte cu mine atunci cand se va duce zapada. Iarna era plecata demult si lasase locul unei primaveri frumoase. Catalin, un prieten cu care merg la sala de escalada, ma anunta ca ar vrea si el sa vina. Buuun! Avem echipa, avem valoare, avem echipa cea mai tare!

Hotaram sa plecam la 2 zile: sambata si duminica. Plecam de sambata dimineata pentru ca vineri fiecare mai are ceva de facut pe acasa.

Hotaram sa plecam in Piatra Craiului. Este un munte foarte spectaculos si , bineinteles, unul din preferatii mei. Catalin nu a mai fost decat de vreo 2 ori in Piatra Craiului iar Lucian niciodata, asa ca a fost un prilej bun ca sa alegem acesti munti.

M-am gandit sa facem un traseu pe care mai mersesem o singura data, in 2005. Traseul incepe de la cabana Plaiu Foii, care este la 12 km de Zarnesti. De la Plaiu Foii se urca prin padure, aproximativ 3h, pana la refugiul Diana. De la refugiul Diana se urca pe langa Turnurile Dianei, pe triunghi albastru, pana in Padina Popii.

Padina Popii se afla pe creasta nordica a Pietrei Craiului. De aici mai avem de mers aproximativ 2h pana la refugiul Varful Ascutit.

Sambata dimineata la 5 ma intalnesc cu Catalin si plecam spre Otopeni ca sa il luam pe Lucian. La 5:30 suntem la el acasa. Lucian ne astepta in masina, nerabdator sa o luam din loc.

Ne suim in masina lui si plecam spre Zarnesti. Drumul nu este deloc aglomerat asa ca ajungem destul de repede in Ploiesti, unde oprim ca sa luam ceav de mancare. V-am mai spus ca eu sunt obisnuit sa mananc dimineata foarte devreme…

Gasim un Mc Donalds si comandam de parca nu mai vazusem mancare de o luna de zile: cartofi prajiti, hamburgeri, cheesburgeri, cafea, sucuri etc. Pentru niste oameni care vroiau sa urce pe munte, nu prea ne-am menajat.

Plecam mai departe si in curand iata-ne ajunsi in Zarnesti. De aici avem de mers aproximativ 12km pana la Plaiu Foii, pe un drum cu gropi, de toata frumusetea. Singurul lucru care face aceasta zguduire sa treaca mai repede este melodia Shine on you crazy diamond pe care o ascultam pentru a 100 a oara de cand am plecat din Bucuresti; se pare ca albumul Pink Floyd place tuturor!

Desi imi place foarte mult si asta, eu am alta melodie preferata de la Pink Floyd si anume: Comfortably numb. David Gilmour face un solo de chitara extraordinar in varianta Pulse din anii ’90. Cred ca este cea mai buna varianta pe care am ascultat-o.

Vremea este frumoasa, numai buna pentru o tura mai solicitanta. Ajungem la Plaiu Foii pe la ora 9, parcam si incepem sa ne aranjam bagajele. Vorbisem cu o zi inainte cu Alexandru Holbosan de la salvamont Arges si il intrebasem cate ceva si despre Piatra Craiului.

I-am descris traseul pe care vrem sa il facem si mi-a zis ca nu se mai pune problema zapezii acolo; ma rog, s-ar putea sa mai fie niste petice ascunse prin zone umbroase dar nimic care sa ne sperie. Mi-a recomandat totusi sa am coltari si eventual o bucata de coarda in caz ca intalnim portiuni mai dificile. Il inteleg perfect: nu are de unde sa stie cine sunt participantii la tura, ce pregatire fizica au.., mai ales ca Piatra Craiului nu este ceea ce se numeste ,,plimbare in parc”.

Terminam si cu bagajele, avem grija sa luam apa multa( am facut setea aici in urma cu 2 ani si a fost foarte neplacut) si pornim pe traseu.

Traseul pana la Refugiul Diana este marcat cu triunghi galben. Intrarea in traseu debuteaza cu o poienita din care avem o priveliste foarte frumoasa cu creasta Pietrei Craiului, iar de aici se urca pieptis pana la refugiu.

De-abia am inceput sa urcam si cu toate astea suntem leoarca de transpiratie; este foarte cald si am senzatia ca este si multa umezeala in padure. Ne oprim ca sa ne tragem sufletul.

Prevazator, mi-am pus bandana pe cap pentru ca nu vreau sa fac vreo insolatie; si asa ma omor dupa caldura in exces..

Am ceva emotii pentru ca nu stiu cum se vor comporta Lucian si Catalin. Nu am mai fost cu ei niciodata asa ca stau mai tot timpul cu ochii pe ei. Din fericire insa, amandoi merg foarte bine asa ca temerile mele se risipesc repede.

Drumul pe care urcam noi acuma se numeste VALEA URSILOR. Hmmm, oare de ce?

Tin minte ca prima oara cand am urcat pe aici, in Aprilie 2005, am carat casa in spate; de-abia imi cumparasem rucsac( solitaire de 80l) si il burdusisem cu tot ce gasisem prin casa. Bineinteles ca pe traseu, urcand cu ditamai bagajul, mi-am blestemat zilele. Dar asta e..din greseli invata omul!

Ziceam mai sus ca am avut grija sa luam multa apa cu noi. In urma cu doi ani, pe creasta fiind, nu ne-am pus problema ca s-ar putea sa ramanem fara apa. Carasem cateva sticle dar le epuizasem seara la cort, folosind apa pentru supe, ceaiuri, spalat vase, spalat pe maini etc. In ziua urmatoare a fost atat de cald incat a trebuit sa consumam rezerva pe care o mai aveam. Drumul pe creasta a fost lung iar pana la masina nu m-am gandit decat la cascade, izvoare, oceane si alte intinderi de apa din care puteam sa sorb. A fost un chin!

Revenind la povestea mea, am mers pe valea Ursilor aproximativ 3h, cu mici pauze de baut apa si de fotografie. Am ajuns si la refugiul Diana. Aici erau doua corturi insa nu am vazut pe nimeni, nicaieri. Imi era totusi greu sa cred ca la ora 12 , in soarele ala, putea sa doarma cineva. Cine stie, poate ca respectivii erau plecati la o tura pe undeva prin apropiere.

Aici este si un indicator cu informatii despre traseele din zona. Avem si vedere catre creasta…

De la Diana se poate ajunge la Padina Popii in doua moduri: fie pe sub Turnurile Dianei( apropos, aici se poate face catarare) fie pe Brana Caprelor, prin stanga; oricum, este marcaj asa ca nu aveti cum sa ratati traseul. Pe Brana caprelor am coborat o singura data; singura dificultate in opinia mea o constituie grohotisul. In rest, portiuni mai abrupte, ca peste tot in Crai..

Noi hotaram sa lasam Brana Caprelor pe alta data si optam pentru celalalt traseu. Traseul urmeaza poteca bine conturata, pe alocuri pe la baza stancilor,  pe triunghi albastru.

Imi plac foarte mult portiunile cu jnepenis si stanci iar aici avem parte de asa ceva din abundenta.

La un moment dat, pe poteca, ne intalnim cu doi baieti care faceau alpinism in zona. Il recunosc pe unul dintre ei: este unul din salvamontistii pe care ii intalnisem in februarie la refugiul iezer. Stam putin de vorba si imi spune ca intrasera intr-un traseu in care asigurarile erau cam precare asa ca au decis sa se retraga si sa incerce altceva.

Era o zi numai buna pentru catarat. Nu erau semne de ploaie, soarele nu era foarte puternic..Ah, daca as fi avut hamul la mine…as fi mers si eu cu baietii la o catarare mica. Lasa, data viitoare!

Ne luam ramas bun si plecam pe drumul nostru. Peisajul devine din ce in ce mai salbatic iar portiunile abrupte sunt din ce in ce mai aproape. Stiam ca trebuie sa urmeze doua zone mai expuse asigurate cu lanturi. Da, iata ca ne apropiem de una dintre ele.

Merg primul si sunt atent la Lucian si Catalin. Catalin mai era obisnuit cu inaltimea si catararea dar Lucian nu. Cred ca in momentul ala s-a intrebat: Cine m-o fi pus sa vin aici??. Dupa ce a trecut de parte asta insa, a devenit mai increzator in propriile-i forte .

Spunea cineva ca in catarare, pregatirea psihica conteaza in proportie de 90%; restul reprezinta pregatirea fizica. Intr-adevar, odata ce ai depasit un prag psihologic lucrurile devin mai usoare. Tin minte ca multa vreme mi-a fost teama ca se va rupe hamul de escalada! Am povestit asta unui tip care se catara de mult si a ras de mine jumatate de ora.

Partea ciudata era ca pateam asta numai cand ieseam la stanca. La sala nu ma gandeam la asa ceva. Oricum, m-am autosugestionat, mi-am spus ca echipamentul este mai mult decat sigur asa ca nu ar trebui sa imi fac griji pentru asa ceva. Pana la urma am scapat de fobia asta.

A urmat o a doua portiune asigurata cu lant. Dupa ce o traversam, trecem peste langa niste mici trepte de lemn. Trecem de trepte si ajungem la un punct de belvedere; aici facem un scurt popas si mai bem nitica apa.

In zare se vad muntii acoperiti de petice intinse de zapada. Profit de ocazie si mai fac niste poze.

De aici pana in Padina Popii ar trebui sa mai avem in jur de doua ore, asta daca nu cumva memoria imi joaca feste.

Urmeaza portiuni mai abrupte, pante pline de grohotisul specific Craiului, stanci impodobite cu jnepenis..

Soarele este din ce in ce mai puternic; imi place ca este vreme buna, senin, dar as prefera cu cateva grade mai putin. Cred ca in jur de 20 grade ar fi foarte bine pentru mine.

Traseul urmeaza o poteca ce merge pe langa perete asa ca atunci cand am probleme cu echilibrul ma tin de stancile din stanga. Catalin si cu Lucian au luat-o inainte iar asta ma bucura. Pot sa mearga in ritmul lor, fara sa aiba impresia ca ii alearga cineva.

Incet -incet ne apropiem de Padina Popii. Ajungem si la intersectia cu marcajul care insoteste marcajul catre Brana Caprelor. Pe brana se vede zapada destul de multa asa ca, daca ne vom hotari sa coboram pe acolo va trebui sa fim foarte atenti. Este o zapada de primavara care mie nu imi place deloc; zapada uda si grea si in care te afunzi bine de tot.

Iata insa ca si pe drumul nostru catre iesirea in creasta apare zapada, si nu e mica deloc. Dupa cateva tentative esuate de a ocoli zapada ajung la concluzia ca nu vom avea de ales si va trebui sa trecem prin ea. Este destul de greu sa ne croim drum prin jnepenisul mare si zapada care ajunge in celel mai multe locuri pana la genunchi.

Nu mai spun ca m-am zgariat in jnepenis si in tot felul de bolovani…

Imi intra piciorul in zapada pana la genunchi si imi ramanea blocat intre tufele de jnepeni; ultima bucata , pana pe creasta, a fost destul de anevoioasa dar pana la urma am infrant.

Am ajuns in Padina Popii, pe creasta nordica. Iata cam cum se vede de aici…

Aici a inceput sa bata vantul, asa ca am inceput sa ma simt si eu mai bine. Am schimbat tricoul care era leoarca si am luat pe mine un polar.

Din Padina Popii mai sunt de mers cam 2 ore pana la refugiul Ascutit. Mergem pe creasta, pe marcaj punct rosu.

Pe alocuri mai este zapada, dar foarte putina in comparatie cu ce era mai jos. Drumul se desfasoara lejer, printre jnepeni, cu suisuri si coborasuri; asta nu inseamna ca nu trebuie sa fim atenti la abrupturile din dreapta sau stanga.

In curand ajungem si la portiunea care este echipata cu lanturi. Din fericire nici unul din baieti nu are rau de inaltime asa ca depasim aceasta portiune fara probleme. Prima oara cand am ajuns in zona asta am prins ceata iar a doua oara am mers pe ploaie. ATENTIE, deci!

Vantul bate din ce in ce mai tare asa ca suntem fortati sa ne imbracam mai gros; in consecinta, pun si haina si caciula pentru ca nu se mai poate. Ce repede se schimba vremea pe munte, nu?

Se vede refugiul deja asa ca pot sa le spun baietilor ca mai avem foarte putin. Ma intorc sa mai fac 2-3 poze si sunt rasplatit cu ceea ce se poate vedea mai jos..

Iata-ne si la refugiu! Aici este….plin de lume! Nu cred ca am mai vazut pana acum atatia oameni in acest refugiu.

Incep sa ma intreb pe unde o sa dormim. Cred ca suntem 10 in refugiu si se mai anunta sosirea a inca 5 persoane.

Totusi, hotarasc sa ma ocup mai tarziu de asta. Pana una-alta, merg sa fac ceva de mancare pentru ca lui Lucian si Catalin le era foame. Scot o supa alfabet, scot primusul, si ma apuc de treaba.

Batea vantul bine de tot asa ca m-am chinuit un pic pana am gasit un loc mai ferit.

Lui Lucian ii era frig; probabil si din cauza oboselii acumulate pe traseu. I-am dat sacul de dormit si s-a pus pe jos, aproape de usa refugiului. Dupa ce a mancat supa s-a mai intremat si a disparut si senzatia de frig.

Catalin a mancat si el ceva repede apoi s-a bagat in sacul de dormit.

Eu am mai iesit pentru niste poze de seara..

Dupa sesiunea foto am mers si eu la culcare; nu prea ma odihnisem zilele trecute asa ca un somn pe munte, la aer curat, este nemaipomenit.

Cum toata lumea dormea inghesuita, ca sardelele, m-am pus pe jos, langa usa. Am reusit sa atipesc vreo jumatate de ora. La un moment dat m-a trezit un tip si mi-a zis sa facem schimb de locuri( el dormea pe masa de tabla) pentru ca el are un sac mai gros si nu il deranjeaza sa doarma pe pamant. Am fost de acord asa ca m-am bagat intre cei care stateau intinsi pe masa.

Bineinteles ca noaptea, cum se misca unul, se miscau si ceilalti. Asta e regula.

In fine, am reusit sa adorm pana la urma. Dimineata am iesit din refugiu printre primii.

Era ora 7 si era destul de cald. Dupa cum arata cerul, vremea parea ca va tine cu noi.

Am mers un pic mai departe de refugiu, m-am asezat pe o stanca si am contemplat privelistea pana cand s-au trezit Lucian si Catalin.

Am facut un ceai, am mai stat la vorba cu ceilalti, ne-am pregatit bagajele si pe la 9:3 0 am plecat.

Am ajuns destul de repede la Padina Popii. Nu ne-am oprit decat ca sa mai facem niste poze si ca sa ne mai tragem sufletul pentru ca soarele ne batea exact in cap.

Lucian isi revenise dupa starea de oboseala pe care o avusese cu o seara inainte. Mergea relaxat si se bucura din plin de ceea ce vedea: abrupturi, varfuri  ascutite, o panorama deosebita..

Catalin se mai oprea din cand in cand in poteca si mai fotografia. Colegii nostri de refugiu plecasera pe creasta sudica; aveau de gand sa coboare pe la Plaiul Urzicii si de acolo sa mearga spre Plaiu Foii.

Ajungem si la Padina Popii iar aici facem o scurta pauza ca sa mai mancam un mar, ceva duce, sa mai bem niste apa.

Ne hotaram sa coboram pe Brana Caprelor pentru ca este spectaculoasa, mai ales acum ca are si zapada.

Coboram prin zapada si jnepenisul care ne chinuisera in ziua precedenta si iata-ne ajunsi la drumul care ne conduce catre brana.

Ma uit la ce avem de coborat si imi dau seama ca e mai multa zapada decat am crezut initial. Cobor primul cu gandul sa vad cam cat de mare este zapada. Ma ajut si de pioletul pe care il carasem dupa mine; la un moment dat alunec si imi agat pantalonii intr-o stanca..Se aude cum se jupoaie materialul. Din fericire nu se rup de tot dar ma lasa cu o aerisire de toata frumusetea!

Coboara si ceilalti. Il las pe Catalin sa mearga primul iar eu raman langa Lucian ca sa-l mai ajut, in caz de ceva.

Zaapda este uda si grea, cu alte cuvinte ne-am udat pantalonii foarte bine. Mergem pe langa stanca din stanga, pe grohotis, tinandu-ne de jnepeni pe acolo pe unde nu se putea altfel si incet-incet ajungem la finalul acestei portiuni accidentate.

Facem apoi stanga si intram in padure. Mai avem de trecut o portiune unde este fixat un lant, in rest…nu sunt probleme.

Avem parte si de o intalnire mai exotica: un cocos de munte. Lucian l-a recunoscut; el este specialistul ornitolog!

Ajungem si la refugiu;  aici schimbam iarasi garderoba si plecam spre Plaiu Foii, hotarati sa nu ne mai oprim.

Ajungem la cabana pe la ora 16:00. Dam telefoanele de rigoare ca sa anuntam ca suntem bine, mai mancam un mar si niste fructe confiate apoi plecam spre Zarnesti via Bucuresti.

A fost o tura foarte frumoasa, un pic solicitanta, cu vreme foarte buna si cu o companie pe masura!


2 Responses to “Refugiul Ascutit”


  1. 1 Mihaela
    August 11, 2010 at 1:23 pm

    Tura cu efort, zapada, supa la plic, dormit pe jos. Bravo baieti! Bine ca nu v-a venit de hac Piatra Craiului, pentru ca e un masiv destul de…nazuros.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 23 other followers

May 2009
M T W T F S S
« Apr   Jun »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Vizitatori

  • 150,837 vizite

Mai umblu si pe aici

Pentru ca imi pasa

Hai-hui pe

Recomand espadrilele de catarat

Cumpar echipament de la

Galeria de pe Flickr

DSCF3500

More Photos
Free counters!

%d bloggers like this: