01
Aug
09

Frumusetile Parangului

Prima oara am fost in Parang in 2008, in luna iunie. Mi-a placut foarte mult. Atunci am mers de la Ranca spre lacul Calcescu; nu am ajuns insa pana acolo deoarece am campat intr-o vale, langa niste lacuri mai mici( doua la numar).

Din valea aceea am urcat un versant un pic abrupt, pe traseu nemarcat, si am ajuns in creasta; de aici aveam o priveliste superba cu lacurile de jos; unul din lacuri era Calcescu. Am mai mers un pic prin jnepenis apoi am incercat sa coboram pana acolo; era foarte abrupt insa si nu prea aveam de ce sa ne tinem asa ca ne-am multumit cu pozele facute de sus.

Au fost doua zile superbe, cu soare si vreme foarte calda. Am promis ca voi reveni cat de curand aici mai ales ca era o zona prin care nu mai fusesem.

A venit si 2009, se apropia vara si implicit perioada concediilor. Dupa lupte seculare care au durat 30 de ani, vorba lui Caragiale, am reusit sa luam concediu in aceeasi perioada cu Nicu, Raluca, Alina si Floricel. Am ales luna August pentru ca este una dintre cele mai stabile luni de vara din punct de vedere meteorologic.

Aveam la dispozitie o saptamana asa ca timpul ar fi trebuit sa fie mai mult decat suficient. Nu am putut sa ma abtin si am inceput sa ma gandesc la ce am putea face DUPA CE TERMINAM PARANGUL! Aveam doua variante: Muntii Cindrel sau Buila. Era destul de usor de ajuns in ambele masive. Problema era insa la intoarcere. Trebuia sa schimbam tot felul de autobuze, microbuze, sa alergam dupa trenuri asa ca am hotarat sa ma concentrez in primul rand pe Parang; om vedea ce-om face dupa aia.

Am sunat la salvamont Petrosani( pentru Parang) si la salvamont Valcea( pentru Buila), am cerut informatii despre trasee iar apoi am stabilit un itinerar.

Eu vroiam sa facem Parangul de la cap la coada adica din Petrosani pana la Ranca; gasisem descrierea traseului si imi printasem si o harta. In fine, le-am propus si celorlalti si pana la urma asa a ramas.

Am mers la cumparaturi si am luat mancare pentru o saptamana; in final s-a dovedit ca am luat mult prea multa. Partea cu mancarea nu mi-a placut niciodata pentru ca dupa atatia ani de zile inca nu sunt in stare sa apreciez cantitatea pe care o consum. In concluzie, mai am de invatat si la capitolul asta.

Din pacate, cu vreo 2 zile inainte de plecare, Floricel si-a fisurat o coasta asa ca nu a mai putut sa mearga la munte; daca nu a mai mers el nu a mai mers nici Alina asa ca am ramas noi 4: Mihaela, eu, Nicu, Raluca.

Am reimpartit mancarea, i-am mai lasat ceva si lui Floricel si am plecat spre Parang.

Am luat un tren de 12 noaptea din Gara de Nord; trenul a ajuns pe la 6 dimineata in Petrosani. Nu prea am putut sa dorm in tren. Eu nu pot sa dorm nici daca am bilet la cuseta. Am mers ani de zile cu trenul la Oradea, aveam bilet la cuseta insa nu puteam sa dorm deloc. Stateam pe culoar sau ma foiam pe bancheta pana ajungeam la Oradea, adica vreo 12 h….

Cand am ajuns in gara din Petrosani si am aruncat o privire in jur am avut senzatia ca suntem in oraselele acelea din vestul salbatic in care singurele atractii notabile sunt SALOON-ul si bordelul.

Gara avea un aspect vetust, era darapanata, cladirile din jur aratau ca dupa razboi..Atractia de acolo parea sa fie pub-ul local impanzit( chiar si la ora aceea matinala) de navetisti si localnici.

Stiam ca de aici trebuie sa luam un taxi pana la telecabina care avea sa ne duca pana la cabana Rusu. Am iesit din gara si am mers catre primul parc pe care l-am vazut. Aici ne-am asezat pe o banca si ne-am tras un pic sufletul. Chiar ma gandeam atunci ca in prima zi ar trebui sa mergem mai putin dat fiind faptul ca suntem obositi dupa o noapte nedormita in tren.

Indiferent de ceea ce as fi zis nu puteam sa ma mint pe mine; chiar ma simteam un pic obosit, aveam si rucsacul greu…

Am gasit un taximetrist langa gara si l-am rugat sa ne duca pana la telecabina. Drumul cu masina pana acolo dureaza cam 20-30 min. Am ajuns la telecabina pe la 8 dar aceasta pornea la ora 9; prilej numai bun ca sa ne asezam la o masa si sa consumam ceva mancare si bautura din rucsac.

Era soare si racoarea specifica diminetii la munte. Aici ne-am intalnit si cu Salvamontul cu care am stat un pic la taclale. Ne-a spus sa luam apa de acolo fiindca pe traseu nu prea mai gasim. Am urmat sfatul si am umplut sticlele cu apa.

In asteptarea telecabinei ne-am luat si cate o cafea de la barul de acolo,  pe care am savurat-o din plin.

S- facut ora 9…Am mers si am platit biletul pentru telescaun si ne-am asteptat cuminti randul la imbarcare. Am tinut rucsacii in fata, asa cum am fost sfatuiti, si in curand ne-am luat zborul!

Urcarea cu telescaunul dureaza aproximativ 20 minute. In spatele nostru se vedea orasul Petrosani, cu o ceata groasa deasupra-i. In dreapta si stanga si sub noi, se vad paduri, dealuri, vacute…

Soarele bate cu putere si ma intreb daca nu cumva am uitat crema cu super factor de protectie acasa; ar fi cam neplacut sa ne plimbam o zi intreaga fara protectie. Eu am patit-o destul de rau. Tot in Parang, in urma cu un an.

Desi nu am teama de inaltime, ma uitam cu un pic de teama la peisajul care se derula sub picioarele noastre. Nu stiu de ce dar mi-am adus aminte cum au ramas mai demult niste turisti blocati in telecabina vreo cateva ore din cauza unei defectiuni. La Straja, daca nu cumva imi joaca memoria feste.

Am ajuns la statia de sosire iar aici un domn foarte amabil ne instruieste la coborarea din telescaun. Ne intreaba unde mergem si ii spunem ca vrem sa facem creasta Parangului, pana la Ranca.

Ne spune sa luam apa de la Salvamont pentru ca mai incolo nu mai gasim. Trecem si pe la Salvamont si facem intocmai. Aici este un mic izvor de la care puteti alimenta cu incredere.

De aici urmarim marcajul banda rosie. In apropierea cabanei salvamont este un panou care va ofera informatiile necesare pentru parcurgerea crestei.

Cateva informatii pretioase:

1. Pana pe Parangul Mic 1h-1h  30

2. Pana la Varful Carja 2h 30 – 3h

3. Pana la lacul Mija 3h- 3h 30( de pe banda rosie intrati pe punct galben)

4. Pana pe Parangul Mare( Acoperisul Olteniei) 4h30- 5h

5. Pana la lacul Rosiile 5h- 5h30( de pe banda rosie intrati pe punct rosu)

6. Pana la lacul Calcescu 7h-7h30( de pe banda rosie intrati pe cruce rosie)

Era foarte cald asa ca am baut un pic de apa si am pornit la drum. Pe masura ce urcam lasam in spate orasul Petrosani care acum nu mai era acoperit de ceata de dimineata.

Bagajul pe care il aveam in spate era destul de greu dar il simteam si mai si  din cauza caldurii care ma obosea. Dupa aproape jumatate de ora de la plecare ne-am oprit ca sa mancam. Fiecare vroia sa dea din mancarea pe care o avea in rucsac, in speranta ca va mai scapa de putina greutate.

Nu am zabovit prea mult aici. Am plecat mai departe si ne-am apropiat de varful Parangul Mic, primul varf mai important. L-am depasit nu inainte insa de a face poze cu o turma de oi care se afla prin preajma.

Vremea tinea cu noi; desi se vedeau niste nori in fata nu ma speriam prea tare. Studiasem prognoza si nu se pomenea nimic de ploaie sau furtuni in perioda in care vroiam noi sa venim aici.

Poteca este usor de urmarit. Marcajul ne insoteste tot timpul astfel ca nu exista pericol de ratacire. Incet-incet apar varfurile mari din Parang; se vad caldarile umbroase, versantii stancosi..

Pe masura ce ne apropiem de zona inalta vantul isi face simtita prezenta; nu bate foarte tare insa deja simtim racoarea si ne bucuram. Mai intalnim pe traseu inca 2 turisti care vroiau sa mearga pana la lacul Mija.

Stam un pic de vorba cu ei apoi ne continuam drumul. Ajungem la locul in care apare punctul galben, marcaj care va conduce la Mija.

Ii las pe insotitorii mei sa stea la taclale in iarba si ma duc spre lac. Vreau sa fac niste poze cu versantii abrupti care strajuiesc caldarea in care se afla lacul.

Stau un pic pe poteca si admir privelistea. Mi se pare extraordinar de frumos..lacuri alpine, aer curat, mult dorita liniste, prieteni cu care sa impartasesti impresii din calatorie..Cred ca mersul pe munte este singura activitate pe care as putea sa o practic la nesfarsit, fara sa ma plictisesc.

Dupa ce am terminat cu pozele m-am intors la prietenii mei  si am plecat mai departe. Nu ne grabeam, timp aveam berechet. Inspre refugiul Carja se vede ceata si este destul de innorat. Ma gandesc ca daca o sa inceapa ploaia ne adapostim la refugiu.

Refugiul Carja este situat  in drum spre varful cu acelasi nume. Are acoperisul din tabla iar corpul este alcatuit din pietre. Nu este prea mult loc inauntru, cred ca se pot adaposti maxim 4 persoane,  dar in caz de vreme rea este binevenit.

Refugiul poate fi folosit si iarna insa dat fiind faptul ca este situat intr-o zona care este frecvent acoperita de zapada s-ar putea sa fie nevoie sa sapati ceva pentru a intra inauntru.

Dupa un scurt popas la refugiu, ridicam ancora si mergem spre varful Carja; suntem invaluiti in ceata si nu vedem la mai mult de cativa metri. Incep sa cred ca o sa ne ploua pentru ca vad niste nori amenintatori care plutesc deasupra piscurilor si caldarilor.

Din fericire ceata se risipeste destul de repede asa ca avem din nou vizibilitate. Ajungem pe Carja si de aici admiram priveliste care ni se desfasoare in fata ochilor. Ma uit la Custura Carjei cu o mica parere de rau; as fi vrut sa o parcurgem dar nu-i nimic, o facem data viitoare.

Se vede lacul Carja, jos in vale. Profit de ocazie si ii fac niste poze. Ma impresioneaza culoare sa.

Imi odihnesc ochii, cum se zice in popor, aici. Imi pare rau ca nu am venit aici pana la varsta asta, dar exista un inceput pentru toate. Intotdeauna am zis: ,,Timp sa am. Cu banii se mai rezolva intr-un fel sau altul”.

Trec de acest episod melancolic si ii intreb pe ceilalti ce vor sa facem; sa mergem pana pe Parangul Mare pana la care mai aveam vreo 3h si sa campam acolo sau sa incepem sa cautam un loc in zona? Raspunsul unanim este in favoarea variantei B. Si eu ma gandesc ca poate ar fi bine sa campam pentru ca putem sa facem ceva de mancare, putem sa mai facem poze…putem sa ne bucuram de comorile Parangului.

Unchiul meu Nicu, om care s-a plimbat prin Carpati destul de mult in tinerete, imi spunea ca lui, Parangul i-a placut mai mult decat Retezatul. Eu nu pot sa fac o asemenea comparatie, pot doar sa spun ca am fost vrajit de ceea ce am gasit aici si de-abia astept sa revin.

Am gasit un loc de campare mai ferit si am purces la operatiunea CORTUL. Dupa ce am incheiat am tras la sorti ca sa vedem a cui mancare o mancam. Evident ca fiecare vroia sa dea de la el. E uimitor cat de darnic devine omul in astfel de situatii.

Pana la urma am consumat frateste, din mancarea fiecaruia, ca sa nu dam nastere la discutii.

Am avut la noi niste conserve de fasole cu carnati, poate cele mai proaste pe care le-am mancat pana acum. Nu stiu de ce, dar au avut un gust groaznic; am facut greseala de a insista in consumarea acestei mancari si am adugat si niste ceapa. Bineinteles ca am avut niste arsuri de toata frumusetea asa ca a trebuit sa iau doua pastile de Dicarbocalm ca sa ma linistesc.

Dupa ce am mancat unii s-au indreptat catre cort, la odihna si tratament, iar altii precum subsemnatul au cautat locuri cat mai bune pentru poze. Am gasit un loc din care se vedea foarte bine caldarea in care se odihnea lacul. Era atat de frumos si de linistit..

Era cald in continuare dar incepuse sa asfinteasca. Erau cativa norisori pufosi care stateau nemiscati la locurile lor. Imi aduc aminte de o frumoasa dimineata de August din Fereastra mare a Sambetei cand la fel, priveam norii care stateau incremeniti pe albastrul cerului…

Cred ca am stat intins pe stanca pe care ma pozitionasem vreme de mai bine de o ora. Cred ca am si atipit un pic. Cand am simtit ca se face racoare si am vazut ca se intuneca m-am dus si eu agale catre cort.

Le-am urat noapte buna prietenilor mei si m-am bagat la somn. A fost una dintre cele mai calduroase nopti pe care le-am petrecut pe munte. La un moment dat a inceput sa adie vantul dar tot nu m-a linistit; in cele din urma am intrat in lumea viselor.

Eu, fidel obiceiului meu( ma culc devreme, ma trezesc devreme), m-am trezit pe la 6 dimineata. Ma odihnisem bine noaptea iar acum nu mai aveam somn. Am iesit din cort cu gandul sa ma plimb putin si sa ma bucur de racoarea diminetii de Parang.

Era foarte cald pentru acea ora matinala. M-am dus inspre Parangul Mare, cred ca vreo 5 min, si la un moment dat am intalnit un punct de belvedere care ma- facut curios. Ceea ce am vazut de aici puteti observa mai jos..

Eram nerabdator sa ii trezesc si pe ceilalti si sa le arat ceea ce vazusem. M-am asezat pe o piatra si am stat sa contemplez toata valea. Eram asa departe de Bucuresti…si fizic si cu gandul. Din vale se auzeau niste voci; mi-a luat ceva pana mi-am dat seama ca erau ciobanii care isi manau oile. Am vazut si turmele  urcand versantii. Nu-mi puteam imagina ceva mai frumos in acel moment decat sa fii pe varf de munte si sa te lasi coplesit de ceea ce a creat natura.

Intre timp s-au trezit si ceilalti. I-am chemat pana la locul cu pricina si am hotarat sa servim micul dejun aici ca sa putem savura si privelistea. Am etalat merindele, am scos primusul ca sa facem un ceai si ne-am apucat de treaba.

Inspre Parangul mare vedeam pe cineva care ne facea cu mana; am raspuns la salut. Probabil ca erau cele 4 persoane pe care le vazusem cu o zi inainte muuult in fata noastra.

Nu ne-am grabit cu micul dejun pentru ca aveam timp berechet iar vremea arata foarte bine. Nu erau nori amenintatori pe nicaieri.

Am facut si cate o cafea mica pentru ca OLD HABITS DIE HARD, nu?

Dupa ce am terminat ne-am apucat de bagaje; am strans corturile si am purces la drum. Poteca este clara, bine marcata astfel ca un puteti face confuzii; cel putin nu pe vreme buna.

De aici pana la Parangul mare aveam sa facem aproximativ 3h. Ne-am intalnit cu cei carora le facusem cu mana; erau 4 persoane si pusesera cortul intr-o zona ceva mai ferita decat a noastra. Erau intr-o vale cu multi bolovani pe care ii pusesera in jurul corturilor.

Ei mergeau spre Retezat si mai aveau de petrecut cateva zile bune pe munte. Le-am mai dat din mancarea noastra pentru ca ajunsesen la concluzia ca aveam mult prea multa.

Ne-am luat la revedere si am plecat mai departe spre Acoperisul Olteniei aka Parangul Mare( 2519m). Trecem printr-o portiune cu foarte multi bolovani dar o depasim repede. Aici ne oprim un pic si ne dam cu crema pentru ca nu vrem sa evitam problemele cu arsurile.

Urmeaza o urcare mai accentuata dar trecem repede si de ea; caldura era cea care ne obosea, din nou. Noi admiram insa tabloul din stanga noastra.

La un moment dat trecem pe langa o despicatura mare in stanca; prin ea se vedea pana jos in vale. Frumos, nu am ce zice!

In vale vad doua ochiuri de apa; nu stiu daca sunt lacurile pe care ar trebuie sa le vedem de pe Parangul mare sau sunt niste laculete mai nesemnificative .Dar, in curand iata-ne si pe Parangul Mare!

Nu este nici un stalp aici pe care sa scrie denumirea varfului; este doar o piatra pe care mi se pare ca scrie PM. Nu, nu este PALL MALL ci este PARANGUL MARE. A fost usurel drumul pana aici, ma asteptam la ceva mai solicitant; las’ ca vedem mai incolo.

Facem si celebrele poze de grup, facem si singuri, si cu nevestele..Nu mai e nimeni pe aici si nici in departare nu se vede faptura omeneasca. Se vad totusi urmele unei campari; cineva , probabil fortat de vremea rea , si-a facut un fel de cazemata din bolovanii care se gasesc aici din belsug. Am profitat de prilej si am mai lasat niste paine aici si inca ceva de ale gurii. Repet, aveam mult prea multa mancare la noi.

Am coborat un pic pe stancariile pravalite spre vale si am facut nitica echilibristica pe acolo.

Dupa ce am facut poze care mai de care mai artistice am pleca mai departe; urmatorul obiectiv era lacul Calcescu.

Coboram de pe Parangul Mare si urmam poteca ce se distinge foarte clar; mi s-a parut destul de stancos varful, mai stancos decat as fi crezut, destul de diferit de ceea ce vazusem pana aici. Coboram si in stanga incep sa se vada lacurile; prilej numai bun ca eu sa schimb acumulatorii de la aparat si sa fac cateva poze.

Cele 3 lacuri din poza sunt: lacul Mandra, lacul Rosiile, lacul Lung. Cel mai mare si mai cunoscut iubitorilor de fotografie si nu numai este Rosiile. Lacurile se afla  in caldarea omonima.

Din creasta se poate cobori in vale, la cele 3 lacuri , pe marcaj punct rosu. Din vale se poate merge catre refugiul Agatat si apoi spre Groapa Seaca.

Pe creasta am intalnit niste baieti care mergeau catre Calcescu. I-am intrebat unde am putea sa gasim niste apa si ne-au zis sa mergem jos in vale pentru ca acolo o sa gasim.

L-am luat pe Nicu la o mica plimbare si am inceput sa coboram spre lac. Se coboara cam 20 minute prin stancarii. Atentie cum calcati pentru ca va puteti lovi destul de serios de bolovani.

Pe Nicu a inceput sa il doara genunchiul asa ca l-am lasat sa se odihneasca si am luat eu rucsacul cu toate sticlele de apa. Ajuns acolo am inceput sa caut izvorul promis; nu l-am vazut sau poate am fost prea grabit asa ca am luat apa chiar din lac, dar de la marginea lui. Apa era atat de rece incat imi inghetase mana dupa ce umplusem o sticla. Ce racoare era aici si ce caldura era in creasta..

Profitand de faptul ca nu era nimeni in jur am vrut sa ma distrez un pic si sa ma racoresc asa ca mi-am scos pantalonii si tricoul si m-am bagat pana la genunchi in apa rece ca gheata. Stiu ca nu se face baie in lacuri de munte si NU RECOMAND dar ma gandesc ca intratul in apa pana la genunchi nu a omorat pe nimeni pana acum.

Ma bucuram si imi venea sa tip ca un bebelus in cristelnita! Am stat si am contemplat lacul si am savurat linistea pe care in Bucuresti nu o voi gasi niciodata. Nu-mi mai venea sa plec inapoi la oras. As fi ramas pe malul lacului zile intregi si m-as fi bucurat de fiecare rasarit si apus, de fiecare adiere de vant…

Dar trebuia sa fiu si realist asa ca am plecat inapoi spre creasta si l-am pescuit si pe Nicu in drumul meu.

Le-am cules pe fete si am luat-o la pas. Drumul urmeaza creasta Parangului, cu o succesiune de suisuri si coborasuri deloc dificile.

Ma uit la varfurile semete si la norii pufosi care danseaza deasupra lor. Stiu ca fac apologia norisorilor dar mi se pare ca seamana cu o vata de zahar din care as musca cu pofta.

Mai arunc o privire in spate si imi iau la revedere de la Parangul Mare in speranta ca il voi revedea in curand. Parcurgand creasta ma gandeam ca ar fi frumos sa ajungem aici si iarna. O noapte am putea s-o petrecem in refugiul Carja iar a doua zi sa mergem spre Parangul Mare, Groapa Seaca si spre Petrosani; nu stiu insa daca este practicabil drumul de la Groapa Seaca pana la oras. Mai meditez la problema asta.

Intre timp, tot cercetand cu privirea dau de o fereastra foarte interesanta in stanca pe care stiu ca am vazut-o in pozele multora. Chiar ma intrebam pe unde o fi.

Mai mergem un pic si mai facem un popas pentru ca pe Nicu il dureau genunchii destul de tare; il dureau in special la coborare.

Ne intalnim cu niste montagniarzi din Cehia, 6 la numar; printre ei aveau, si asta mi-a placut cel mai mult, si doi copii( baiat si fata) care nu cred ca aveau mai mult de 7-8 ani. Aveau si ei bagaj in spate, potrivit pentru varsta lor bineinteles. Mi-a placut ideea: sa iei copilul cu tine de mic in excursii pe munte.

Am intalnit foarte multi cehi in plimbarile noastre prin munti. Imi aduc aminte ca am vazut multi si in Fagaras, in 2006. Unii imi spuneau ca sunt surprinsi ca nu prea se intalnesc cu romani pe munte; se intalnesc mai mult cu straini, si nu neaparat de aceeasi nationalitate cu ei.

Noi vroiam sa ajungem la Calcescu si sa punem cortul acolo. Pana acolo mai aveam cam 3h ceea ce nu era mult; din pacate genunchii lui Nicu ii faceau din ce  in ce mai multe probleme…astfel ca ne-am gandit sa luam in calcul si posibilitatea de a campa in alta parte, pe creasta; ideea era sa evitam coborarea in cine stie ce vale din care sa fim nevoiti sa urcam in ziua urmatoare.

Am ajuns la punctul in care putem alege sa mergem spre Calcescu sau Obarsia Lotrului. Noi insa ne-am continuat drumul pe creasta si am facut niste poze de sus.

Ne-am intalnit cu niste baieti care se mirau de cat de repede mergeau fetele noastre. BRAVO MIHAELA SI RALUCA!!

Nu prea le-a venit sa creada cand le-am spus ca am facut impreuna cu Mihaela creasta Fagarasului de la E la V in 7 zile.

Incepusera sa apara norii negri si am inceput sa ma tem ca s-ar putea sa ploua pana sa apucam sa punem corturile.

Noi mergem mai departe spre varfurile  Setea Mare, Mohorul si soseaua Transalpina care duce la Ranca. Nu mai coboram in valea in care campasem eu cu un an inainte asa ca mergem sa cautam un alt loc pentru cort. Ajungem intr-o zona mai plata, de unde se vedea foarte bine Transalpina.

Ne hotaram sa punem cortul aici. Spre deosebire de seara precedenta cand nu adia deloc vantul, acum vantul batea destul de tare asa ca ne-am cam chinuit sa punem corturile. Intre timp au aparut si ceilalti baieti care au hotarat sa campeze tot acolo.

Ne-am imbracat ceva mai gros si ne-am apucat sa pregatim masa de seara. Am facut niste piure cu branza topita…..mmmmmmm, ce gustos! Am mai cautat prin rucsac si am dat si de niste fructe si ciocolata astfel ca masa a fost completa.

Pe la 21 ne-am bagat la somn urmand ca in ziua ce venea sa mergem la Ranca si de acolo spre TG. JIU si Valcea.

Nu a fost nici un strop de ploaie insa a fost ceva mai racoare decat in noaptea precedenta.

Dis- de- dimineata, pe racoare, fidel programului meu matinal, m-am trezit si am coborat un pic la vale ca sa iau apa de la un izvor care auzisem ca este acolo. Izvorul era la locul lui dar tot acolo mai era si o stana; bineinteles ca au iesit cainii si au inceput sa latre si sa vina spre mine. Mie mi-e frica de caini in general; nu am fost muscat niciodata si  nu vreau sa schimb asta asa ca m-am oprit si am stat pe loc pana s-au potolit.

In timp ce luam apa aud cum ma striga ciobanul care era la stana. Ne salutam si ma intreaba de unde suntem, unde mergem..Ii spun ca mergem la Ranca si de acolo spre Tg. Jiu. Ma/ ne invita la o mamaliga cu branza. Cum eram satul de ceea ce aveam prin rucsac, am acceptat imediat. M-am dus la cort si i-am chemat si pe ceilalti.

Ne-am intors la stana unde omul pregatise mamaliga, branza, smantana, urda, carne de miel prajita in untura, cafea. Pentru cei care nu stiu: EU NU MANANC CARNE DE MIEL SI OAIE! E, vreau sa va spun ca acolo am mancat asa cum nu am crezut ca voi putea sa mananc vreodata. Nici nu mi-a dat prin cap sa intreb ce fel de carne era aia, pentru ca nu avea nici un gust suspect. Era atat de frageda si buna incat nu mi-a trecut prin minte ca ar putea sa fie miel sau oaie.

Nu stiam din ce sa iau mai intai…mamaliga era intinsa pe un platou de lemn si taiata cu ata, smantana era intr-o strachina iar carnea in ditamai ceaunul. A fost unul dintre cele mai bune mic- dejunuri luate vreodata la munte. Nu mi-a mai fost foame pana seara.

Am mai stat de vorba cu ciobanul care ne povestise cum ajunsese el la stana in urma cu ani de zile. El fusese sofer pe camion foarte multa vreme; timpurile s-au schimbat insa iar nevoia l-a facut sa vina aici.

Am baut si cafeaua iar apoi ne-am luat la revedere de la el, nu inainte de a lua ,,la pachet” niste urda.

Am strans corturile si am plecat catre Ranca. Drumul pana la Ranca nu este foarte spectaculos; consta intr-o sosea cu multe serpentine, DN67C. In 2008 nu era asfaltat deloc. Acum vad ca au asfaltat o portiune din drum; oricum, utilajele erau la datorie si se muncea de zor.

Era foarte cald iar asta ne-a facut sa ne oprim destul de des. Mersul pe drumul ala, prin praf si soare nu este tocmai o bucurie…

La Ranca dezamagire mare. In afara de praf, case in constructie si masini cu muncitori nu vezi nimic. Toti cei cu care vorbisem imi spusesera ca aici este transport catre Novaci; aveam sa aflu ca nu era nimic.

Mergeam prin soare si praf si deja mi se facuse rau de la atata caldura. Nu eram singurul pentru ca si ceilalti se simteau la fel.

Ne-am asezat undeva mai la umbra si am facut autostopul. Cum noi, baietii, nu am avut succes, au incercat fetele. A oprit un microbuz cu oameni care veneau de la munca din Ranca; mergeau pana la Novaci, slava Domnului. Ne-am suit calabalacul si dusi am fost. Am ajuns la Novaci iar aici am gasit microbuz spre TG. JIU. Pana sa ne suim l-am sunat pe seful de la salvamont Valcea, Mircea Lera, care ne spusese ca in cazul in care nu gasim nimic spre TG. JIU aranjeaza cu cineva sa ne ia din Novaci si sa ne duca la destinatie. Nu a mai fost nevoie de asistenta din partea dumnealui pentru transport asa ca ne-am concentrat pe celalalt obiectiv: Buila Vanturarita.

Imi spusese, inainte sa ajungem in Parang, ca putem urca in Buila din Pietreni; este un sat de pe langa Costesti, cu vreo 17 km inainte de Horezu. Am luat microbuzul catre TG. JIU urmand ca acolo sa schimbam si sa mergem spre Horezu. Am hotarat ca la Horezu sa cautam cazare pentru o noapte; era foarte cald, transpirasem cu totii si chiar simteam nevoia unui dus si al unui pat curat.

In Horezu am gasit cazare imediat; ne -a luat o doamna de la microbuz si ne-a indrumat catre o familie care inchiria camere.

Aici am facut mult asteptatul dus iar apoi am coborat la masa; fetele au facut niste cumparaturi de la un magazin iar apoi ne-am pus la masa. Am baut si o bere pentru ca nu se mai putea fara! Am stat la povesti pana ne-a luat somnul.

A doua zi am plecat catre Horezu iar apoi spre Pietreni. Microbuzul ne-a lasat acolo unde apare indicatorul catre Parcul National Buila Vanturarita. Cum nu am gasit nici un mijloc de transport spre Pietreni am luat-o la pas.

Si am mers…si am mers…si iar am mers…pe caldura si cu rucsacul in spate. Se mirau satenii cand ne vedeau.

Am  intrebat si am aflat ca pana in Pietreni mai avem vreo 7 km; informatiile erau contradictorii: un localnic spunea vreo 5-7 km, altul spunea ca mai mergem un pic si apoi facem stanga colea si ajungem. A fost pentru ultima oara cand am intrebat oamenii din sat cat mai avem pana la destinatie. Se pare ca localnicii apreciaza distantele altfel.

Am avut noroc cu un autobuz care ducea copiii mici intr-o excursie; soferului i s-a facut mila si ne-a luat pana in Pietreni.

Ajunsi aici am cautat traseul care ducea catre cabana Cheia. L-am gasit si am pornit la drum. Dupa vreo jumatate de ora de mers ne-am intalnit cu niste baieti care coborau din padure( de la taiat de copaci) si care ne-au zis ca mai sus s-au intalnit cu ursul si ca mergem pe riscul nostru daca e sa continuam.

Am decis sa ne intoarcem in sat si sa punem cortul undeva. Era ora 14.

Cineva ne-a zis sa mergem la schitul 44 de izvoare si sa campam in curte acestuia. Asa am facut. Schitul este in Pietreni, la 10 min de indicatorul care ne arata drumul spre Cabana Cheia.

Schitul era in constructie de ani de zile, dupa cum ne-a spus un localnic. Am pus cortul aici apoi ne-am plimbat prin sat, culegand tot felul de fructe de prin copacii oamenilor.

Spre seara am luat o bere de la birtul satesc si am mai sporovait la cort. Vroiam ca a doua zi sa incercam sa urcam in Buila din Olanesti. Din pacate pe Nicu il dureau genunchii din ce in ce mai tare asa ca din Olanesti ne-am intors la Valcea iar de aici am mers spre Bucuresti.

In ziua urmatoare am plecat spre mare unde am petrecut doua zile balacindu-ne si lenevind.

Important este ca am reusit sa facem Parangul, adica exact ceea ce am vrut initial.Va fi timp pentru Buila altadata.

Sper sa revenim cat de curand pe meleaguri oltenesti!

Multumesc Mihaelei, lui Nicu si nu in ultimul rand Ralucai pentru ca au ,,colorat” aceasta excursie!


5 Responses to “Frumusetile Parangului”


  1. 1 bernard
    August 6, 2010 at 10:21 pm

    un post plin de informatii folositoare pentru impatimitii drumetiilor
    tine-o tot asa! sanatate si recreere impreuna cu cei dragi

  2. 3 Veronica
    July 18, 2011 at 9:40 pm

    Chiar vroiam sa las un comment in mod special, am remarcat ceva in mai multe ture de ale tale, ceva ce mi-a placut in mod deosebit. Ma bucur ca am gasit intr-un final “leave a comment”, inainte de a ma vopsi blonda in totalitate🙂.
    Citesc cu mare drag randurile in care descrii cum “contemplezi” (“M-am asezat pe o piatra si am stat sa contemplez toata valea”). Transmiti un sentiment de bucurie foarte pur…ma trec fiorii si imi trezeste pofta de a “contempla”, chiar e un sentiment unic; asta ar trebui sa descopere fiecare trecator pe munte, nu se compara cu nimic acele momente…That’s the mountain spirit🙂

    • July 19, 2011 at 6:01 am

      Draga Veronica

      Momentele alea in care esti doar tu impreuna cu Maria Sa Muntele(cum zice Dinu Mititeanu) sunt unice.

      Calatoria din Parang mi-a lasat niste amintiri extraordinare. Sper sa revad in curand acesti munti atat de dragi.

      Ma bucur ca nu ai aruncat banii pe vopseaua de par. Ai facut o alegere inteleapta. Intotdeauna am crezut in tine :)))

  3. June 17, 2015 at 8:07 pm

    Frumusetile Parangului este o pagina ziditoare pentru suflet.
    Mult spor si folos duhovnicesc!


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 23 other followers

August 2009
M T W T F S S
« Jul   Sep »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Vizitatori

  • 150,837 vizite

Mai umblu si pe aici

Pentru ca imi pasa

Hai-hui pe

Recomand espadrilele de catarat

Cumpar echipament de la

Galeria de pe Flickr

DSCF3500

More Photos
Free counters!

%d bloggers like this: