15
Nov
09

Pe Valea Malinului in Noiembrie

In weekendul 15-16 Noiembrie am avut o iesire de 2 zile la munte cu ghizii si colegii de la AGMR. Dat fiind faptul ca ninsese dar nu prea iar de zapada stabila nu prea putea fi vorba, s-a hotarat abordarea unei vai alpine mai usoare: Valea Malinului.

Redau mai jos descrierea traseului din cartea lui Walter Kargel- Muntii Bucegi: drumetie, alpinism, schi.

Valea Malinului- grad de dificultate 1B. Timp necesar de parcurgere 3-4 h

Accesul se face din Poiana Costilei urcand pe Valcelul Poienitei, dupa care se coboara prin Hornul Mare de la Scara in firul vaii. Un acces mai comod este prin Valcelul lui Teodoru( Valcelul Ascuns) aflat la nord de Valcelul Poienitei, de care-l desparte o creasta stancoasa; intrarea in valcel se face din Poiana Vaii Cerbului. Accesul pe vale direct din Poiana Vaii Cerbului este dificil. Pe parcursul vaii, prima saritoare este cea mai dificila. In urcus se desprind pe stanga doua vai: a Coltilor si a Hornului, care urca in Creasta Strungilor, creasta ce desparte Valea Malinului de Valea Galbenelelor. Al treilea afluent, Valea Scorusilor, iese in Platou dupa ce intersecteaza Brana Mare a Costilei. Pe dreapta, prin Poiana Malinului, pe un hatas se face legatura cu Valea Verde si Valea Seaca a Costilei iar mai sus o brana urca in Creasta Malinului.

Mai sus Valea Malinului se ingusteaza formand ,, canionul Malinului ‘ , intersecteaza Brana Mare a Costilei si iese in Platou.’

Ne-am intalnit dis de dimineata la Caminul Alpin. Echipa era compusa din: Catrinel( ghid montan autorizat), Radu( ghid montan autorizat), Bogdan, Elisabeta( aka Eta- a nu se confunda cu gruparea terorista), Aurelian, Bogdan 2, Andreea si nu in ultimul rand…IO.

Am avut la noi o coarda, just in case. Am plecat pe triunghi rosu, si am urmarit marcajul pana am ajuns in Poiana Costilei.

Aici, cei care mai fusesera( adica ghizii) au inceput sa se orienteze. Se vedea un drum de-abia vizibil in stanga. Poteca era un pic acoperita de zapada dar pe masura ce urcam devenea din ce in ce mai clara.

Cred ca am urcat aproximativ 1 h. Urcusul este destul de sustinut asa ca in scurt timp a inceput sa curga apa pi mini.

Am ajuns la ceea ce se numeste Hornul Pamantos. S-a luat decizia inteleapta de a cobori pe coarda pana in obarsia vaii. In conditii de vreme buna poate ca mergea si fara dar acum era putina zapada pe care alunecai fara probleme. Pe alocuri solul era inghetat asa ca folositul sforii era absolut necesar.

Sus se gaseste un copac dupa care se poate pune coarda pentru rapel. Noi nu am facut rapel in adevaratul sens al cuvantului( nu am folosit opt si ham) ci am pus coarda in doua si am coborat pur si simplu tinandu-ne de ea.

Nu  a fost nici o problema asa ca in curand eram cu totii jos. De mentionat ca in stanga, cand coboram pe coarda, vedem un piton la care se poate asigura. Noi nu am avut nevoie de el dar probabil ca se foloseste cand e foarte multa zapada in zona si coborarea devine mai aventuroasa.

Am ajuns in firul vaii si ne-am indreptat catre prima saritoare pe care am depasit-o repede. Ninsese de curand si se asternuse un strat fin de zapada. De asemenea, in multe locuri pietrele si bolovanii prinsesera cruste de gheata astfel incat trebuia sa calcam cu mare atentie.

Iata ce se asterne in fata…

Voia buna domneste in cadrul grupului, vremea pare sa tina cu noi..Pana acum, toate-s bune si frumoase!

La a doua saritoare se impune din nou folosirea corzii asa ca nu ezitam sa o folosim. Oricum, este un exercitiu bun pentru rutina. Bogdan 2 fixeaza coarda de un copac si ne da semnalul.

Urca brasovenii, predelenii, bucurestenii… Eu prefer sa raman mai la urma impreuna cu Catrinel, ca  s-o mai intreb  una-alta. Si ca sa mai fac poze, bineinteles..

Ascensiunea se desfasoara fara probleme. Cu riscul de a deveni enervant, repet faptul ca trebuie avut grija la zapada asta proaspata si foarte pufoasa pe care se aluneca usor. Eu sunt campion la alunecat asa ca am ochii cat cepele.

Ajungem in zona Lespezi. Asta este o zona cu mai multa iarba, jnepeni; este mai diferita de peisajul stancos care ne-a tinut tovarasie pana aici. Dupa cum se vede, si vremea s-a incruntat..

Aici se tine o mica sedinta prezidata de Radu. Intrebare: ce vreti sa facem, coboram si astfel exersam coborarea pe vale de abrupt sau continuam pana la releu? Raspuns unanim: Ii dam in sus!

Plecaram mai departe. Zapada se face din ce in ce mai mare, nedepasind insa cu mult glezna. Urcusul devine mai abrupt, iar mie mi se pare ca alunec din ce in ce mai tare.

Ma gandesc ca mi-ar fi folosit coltarii insa cand vad ce alunecoasa e zapada asta, imi trece. Macar un piolet, ca sa ma mai sprijin. Asta e, cum nu am sculele la mine nu mai are rost sa ma necajesc pentru asa ceva. Merg inainte cu atentie!

Urcusul isi spune cuvantul. Ma cam dor picioarele si a inceput sa ma zgandareasca frigul. Oprim intr-un loc ceva mai ferit si punem cate un polar, geaca.

Acum descopar ca nu am nici manusile la mine…Norocul meu se numeste Eta. Scoate din geaca o a doua pereche de manusi salvatoare si mi le da. Multumesc!

Acum ca am manusile, parca imi mai revin. Haideti sa va arat ce era in spatele nostru. Frumos, nu?

Din ce inteleg de la Catrinel, valea se termina in curand. Ma sfatuieste sa imi pun gluga pentru ca o sa fie nevoie. Pe moment nu realizez  insa dupa vreo 10 minute incep sa deschid ochii. Pe platou batea un vant!!!!!!!!!! Mamaaaaaaaaa…

Echipa:

Nu numai ca batea foarte tare vantul dar mai si aluneca; conditia de biped era pusa din greu la incercare.

De la releu am mers catre Omu. A fost un drum pe care l-am simtit ca fiind foooarte lung. Ne-am mai oprit ca sa mai facem vreo 2-3 fotografii dar cam atat. Pana la cabana mai era ceva de mers asa ca am grabit pasul.

Mi-a placut ca aveam vizibilitate destul de buna asa ca am putut sa surprind si Coltii Morarului, in varianta de iarna.

Pana la Omu am exersat si un rapel, pe care l-am facut dupa un stalp indicator. Era periculos de coborat pe portiunea respectiva asa ca am folosit coarda.

La Omu am ajuns pe la ora 18. Aici( la statia meteo) am fost serviti cu ceai fierbinte. Am mancat putin apoi am plecat cu gandul sa coboram Valea Cerbului.

Dupa ce am bajbait dupa intrarea pe traseu  am gasit marcajele. Ningea usor iar noi coboram la lumina frontalelor. Era asa de frumos…liniste ..liniste…liniste..

Dupa vreo 4 h am ajuns in Busteni, la Caminul Alpin. Eram plecati de la 8 dimineata iar acum era ora 22. Noapte buna!


0 Responses to “Pe Valea Malinului in Noiembrie”



  1. Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 23 other followers

November 2009
M T W T F S S
« Oct   Dec »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Vizitatori

  • 150,837 vizite

Mai umblu si pe aici

Pentru ca imi pasa

Hai-hui pe

Recomand espadrilele de catarat

Cumpar echipament de la

Galeria de pe Flickr

DSCF3500

More Photos
Free counters!

%d bloggers like this: