10
Oct
10

Piatra Craiului si cursul AGMR

In weekendul 9-10 Octombrie am fost la cea de-a doua intalnire din cadrul cursului de specializare organizat de AGMR. Dupa consultari indelungate si schimbari de locatie, s-a optat pentru Piatra Craiului. Initial se stabilise un weekend care sa completeze partea de alpinism de vara insa vremea capricioasa a schimbat lucrurile.

Am plecat sambata dimineata la 5 din Bucuresti iar la 8:30 eram deja in fata la Plaiu Foii. M-am dus la cabana ca sa imi cumpar o cafea dar nu am gasit nici un chelner treaz la ora aia asa ca m-am resemnat repede.

Cum nu prea aveam stare am plecat in recunoastere. Stiam ca vom merge pe valea Vladusca asa ca imi printasem harta Pietrei Craiului si o descriere a traseului. M-am plimbat un pic prin zona si mi-am dat seama cam pe unde ar fi intrarea in traseu.

Intre timp au aparut si ghizii, au venit si o parte din colegi, asa ca m-am dus in intampinarea lor. Dintre ghizi venisera sotii Enache, Razvan Spiridonescu si Radu Beraru. Dintre cursanti: Ciri, Dragos, Sandu, Radu, Andreea, Razvan, Mosu, Gabi, Mircea, Marius, Colonelu’, Costi, Mihaela, Mihaela( sotia lui Razvan Spiridonescu), Alexandra.

Am aflat ca ne putem caza la refugiul Salvamont asa ca am lasat bagajele acolo. Dupa o scurta sedinta in care s-a stabilit ca mergem in tura pana la refugiul Sperantelor( sau Cabana Ascunsa) am purces la alegerea echipamentului pentru acea zi.

Traseul de sambata a fost: Cabana Plaiu Foii- Izvorul lui Orlovschi- Malul Galben- Adapatoarea Caprelor- Refugiul Sperantelor- Scara de fier- Poiana Cotofenei- Plaiu Foii.

Pentru ca pe sus se vedea zapada am hotarat ca e bine sa luam si echipament de catarare; am luat hamuri( cine a avut), coarda, anouri si cateva bucle.

La 9:30 am plecat de la refugiu, pe o vreme destul de neprietenoasa. Creasta Pietrei Craiului, care in mod normal se vede extraordinar de bine de la Plaiu Foii, era acum acoperita in mare parte de nor.

Drumul pana la refugiul Sperantelor il mai facusem in urma cu un an de zile. Acum era un prilej bun ca sa imi aduc aminte de reperele pe care mi le luasem atunci pe traseu.

Se pleaca de la Plaiu Foii si se iese in drumul principal. De aici se merge un pic in stanga, unde se vede o cabana noua. Se merge pe poteca din spatele cabanei( poteca este foarte vizibila), prin padure. Dupa aproximativ 20 minute iesim intr-0 poiana si mergem prin ea pana cand la un moment dat facem dreapta si intram iar in padure.

Urmam copacii pe care sunt marcate niste cruci si in scurt timp ajungem la izvorul capitanului Orlovschi. Urcusul nu este dificil asa ca ne intram rapid in forma. Atmosfera din cadrul grupului este destul de destinsa cu toate ca inca nu ne-am acomodat unii cu altii.

Eu raman printre ultimii. Nu vreau sa imi fortez ritmul, cum am facut in alte dati, si sa obosesc repede. Prefer un mers mai agale care sa imi permita sa ma adaptez. Constat ca iesirile la alergat din ultimele luni isi fac efectul. Anul trecut, pe traseul asta, ma simteam cam obosit. Acum insa ma simt foarte bine.

Din cand in cand mai scot aparatul si fac niste poze. Nu cred ca vor iesi prea bine dar eu imi incerc norocul.

Pana sa ajungem la izvorul lui Orlovschi, Sandu ne tine o lectie de botanica. Ne povesteste despre ciupercile pe care le intalnim in cale astfel ca pe mine ma convinge definitiv sa nu incerc vreodata sa culeg bureti de prin padure.

Pana la izvor ne-a fost ghid Colonelu’, un om plin de verva si pilde ostasesti. Daca pana aici vremea a tinut cu noi( in sensul ca nu a plouat, tunat, fulgerat), de aici incolo avea sa fie cu totul altfel. A inceput sa ninga cu fulgi maricei, s-a facut mai frig, astfel ca am mai pus niste toale pe noi.

Sandu a preluat conducerea grupului si a tinut strans de ea pana la refugiul Sperantelor desarte, cum imi place mie sa spun.

Am ajuns la zona numita Malul Galben. Aici ne-am pregatit pentru atacul saritorii ce ne statea in cale. Dupa o mica sedinta in care s-a evaluat situatia, s-a hotarat montarea unei corzi fixe care sa ne ajute la urcare. In mod normal, daca timpul ar fi frumos iar stanca uscata, saritoarea nu ar pune probleme. Acum insa, dat fiind ca stanca era uda bine….s-a luat decizia cea mai buna.

Ciri- san a trecut la montarea corzii de 60 m pe care o carasem pana aici. Razvan cel Mare( aka Spiridonescu ) l-a filat asa ca Ciri a zburat din piatra in piatra si din copac in copac pana cand a facut o balustrada luuuunga pe care am folosit-o cu incredere.

A fixat coarda( folosind un anou si o caraba cu filet) dupa copaci iar noi am urcat pe rand pana am trecut de portiunea dificila.

Am ajuns la un mic balcon de unde s-ar vedea destul de frumos daca vremea ne-ar permite. Cum insa nu este cazul, ne miscam mai departe nu inainte insa de a consuma niste ceai din dotare.

Ajungem la un alt punct de retinut pe acest traseu si anume Adapatoarea caprelor. Aici este un mic bazin rectangular din piatra.

Nu zabovim prea mult si mergem catre tinta noastra, refugiul. Dupa oleaca de tropaiala prin padure ajungem si la obiectivul vizat.

Aici…ninsoare in toata regula; de parca pana atunci am fi avut parte de altceva…

Un lucru e clar: nu se poate merge spre Cioranga, asa cum se zvonea initial. Saritorile ar fi greu de trecut pe vremea asta asa ca se pune problema schimbarii planului. Sunt vreo 3 variante dar pana la urma cea castigatoare este a lui Sandu: coborare pe la Scara de fier- Poiana Cotofenei.

Traseul nostru debuteaza cu o coborare de toata frumusetea, coborare care ma face sa ma cert cu bocancii in ultimul hal. Alunecam de parca eram la proba de bob. Cu atentie insa si cu foarte multa rabdare( lucru care nu prea ma caracterizeaza) am trecut de acest moment.

Acum iata-ne la al doilea obstacol mai serios al zilei. Ne aflam la Scara de fier si  se pare ca va trebui sa coboram in rapel. Rectific. Vor cobori in rapel numai  cei care au ham, ceilalti vor incerca sa coboare pe scara. In mod normal as fi folosit si eu a doua varianta insa am zis ca daca tot am hamul…de ce sa il tin degeaba in rucsac?

Rapelul s-a montat dupa un copac sanatos care se gaseste acolo. Maestrii de ceremonii sunt Ciri si neobositul Colonel.

Nu prea imi place zona in care ne aflam. Mi se pare ca totul aluneca foarte tare asa ca trebuie sa ma tin de brazi, jnepeni etc.

Imi pun hamul dar trebuie sa scot manusile pentru ca altfel nu ma descurc. Rezultatul? Pun hamul dar mainile imi ingheata rau de tot.

Imi vine randul sa fac rapel. Pun coarda prin opt, verific caraba, il rog pe Ciri sa se mai uite o data si plec. Problema este ca mi-au inghetat foarte tare mainile iar acum nu mai am nici o siguranta ca pot sa tin coarda. Recunosc ca acum nu ma simt in apele mele.

Razvan cel Mare imi spune sa deschid mai mult picioarele si sa tin mana pe coarda, in dreptul coapsei( nu mai sus, asa cum faceam eu). Asta ca sa evit rasucirea in jurul axei corpului. Urmez sfatul intocmai asa ca rapelul pana jos nu mi se mai pare asa chinuitor.

Ma dor mainile de nu mai pot, din cauza frigului. Nu am pus manusile pentru ca am zis ca nu pot sa simt coarda.

Din fericire rapelul se termina asa ca ma pomenesc strigand: Liber rapel!

Ciri ramane sa stranga coarda asa ca mai intarzie un pic. Are omul asta o buna dispozitie….bravo lui! Stie sa imbarbateze oamenii in situatii dificile!

Andree si Razvan ma prind din urma. Facem niste poze impreuna iar apoi o luam la pas ca sa ii ajungem pe ceilalti.

Ma miram de ce statea lumea in coloana. Urma sa coboram printr-un horn destul de stramt si alunecos. Norocul face ca la inceputul hornului sa fie un copacel destul de bine infipt de care sa ne putem tine.

Lumea coboara pe rand si lasand distanta mai mare intre persoane; nu de alta insa o cadere peste cel de sub tine ar fi dezastruoasa.

Iar nu am avut incredere in bocanci si in stanca inghetata pe alocuri asa ca am ezitat destul de mult pana am coborat. Multumesc Andreea! Stii tu pentru ce!

Mai departe traseul nu mai pune probleme. Urmeaza suisuri si coborasuri ce pot fi depasite destul de lejer. Mai profitam de ocazie si ne pozam.

Ciri, care este un foarte bun cunoscator al locurilor, ne spune ca trecem prin zona numita Termopile( interesant nume). Ma uit in stanga si vad niste pereti impunatori…

Dupa ce trecem de Termopile ajungem la un balcon unde avem o vedere foarte frumoasa cu Saua Tamasului. De aici mai avem de coborat aproximativ 2 h pana la Plaiu Foii.

Coborarea prin padure este destul de monotona dar avem grija sa o mai condimentam cu bancuri si glumite. Nu ma grabeam asa ca am ramas mai  in spate cu Razvan cel Mare, Alexandra, Dragos si Sandu.

Am ajuns la refugiu pe la ora 17. Au urmat discutiile despre tura iar apoi am mers sa papam ceva. O mancare buna merge cu o bere buna asa ca in scurt timp eram la masa cu Alexandra, Mircea si Gabi. Pieptul de pui la gratar a fost delicios iar berea Ciuc s-a ridicat si ea la nivelul asteptarilor mele.

A venit si Marius asa ca am mai stat la taclale pana pe la ora 21. Ne-am urat noapte buna si am mers la culcare. In refugiu insa am aflat ca am o sarcina dificila si anume aceea de a-l insoti pe Razvan impreuna cu sotia Mihaela pana la Plaiu Foii, in vederea consumului moderat de bautura pe baza de malt si hamei. Grea treaba…dar pana la urma ne-am achitat toti trei de ea.

Am petrecut o seara foarte agreabila cu cei doi. Am stat la povesti pana pe la 22:30 cand am sunat retragerea.

Am dormit neintors pana pe la ora 5. Fidel obiceiului de a ma trezi cu noaptea in cap, nu m-am dezis nici acum. Am iesit un pic din refugiu si am constatat ca ploua. Trist dar adevarat.

M-am bagat inapoi la somn si m-am mai trezit pe la 8. Dupa ce s-a adunat lumea s-a hotarat planul pentru ziua de duminica.

Vremea nu ne lasa prea multe optiuni, cursantii vroiau sa plece spre casele lor la o ora decenta, asa ca s-a propus Valea Vladusca. Este un traseu usor, care continua cu parcurgerea Braului de Sus si da in poteca ce merge La Lanturi.

Deci, traseul de duminica: Valea Vladusca- Braul de jos- Refugiul  Spirlea- Plaiu Foii.

Mosu, Dragos si Radu Beraru nu au mai fost prezenti asa ca de data asta grupul nostru numara 17 persoane. Am mers pe drumul principal apoi la bifurcatie( unde apare si poteca spre refugiul Spirlea) am facut stanga, trecand de bariera. Dupa aproximativ 300 m ne oprim si facem sedinta. Se propune ca ghid de aici incolo sa fie Costi.

Costi ne povesteste cate ceva despre Valea Vladusca, ne numara( ca doar ne are pe inventar), ne da cateva sfaturi iar apoi ne pune in miscare. Drumul este usor, iar ritmul impus nu este unul alert.

Urcam prin padure pe partea stanga, avand paraul in dreapta. Din cand in cand mai ,,dispare,, cate unul din grup…Este de fapt un mod prin care cursantii sunt obligati( asa cum este normal, dealtfel) sa fie tot timpul cu ochii pe grup.

De data asta dispare Gabi. Eu eram printre ultimii dar l-am vazut luand-o inainte si disparand printre copaci.

Domnul Enache ne opreste si intreaba daca suntem toti. Ii raspund ca nu asa ca ma intreaba cine lipseste. Ii zic: Gabi lipseste. L-am vazut fugind printre copacii de mai sus.

Domnul Enache ne dojeneste putin reiterand ideea ca tot timpul trebuie sa stim pe cine avem in grup.

Dupa aproximativ 30 min ajungem intr-o poienita iar de aici ne orientam catre dreapta. Se observa din loc in loc, niste sageti portocalii pe copaci.

Urcusul devine mai serios; apar si urmele iernii. In fata se vad peretii de stanca, pudrati cu zapada.

Eu raman in spate, cu Razvan cel Mare si mai fac niste poze. Din cand in cand se mai arata si soarele timid.

Ciri, ca un foarte bun cunoscator al Pietrei Craiului, le povesteste celor care erau in fata una-alta. Ceea ce imi aduce aminte de ce zicea domnul Enache mai jos, despre ghidul din Fereastra mare a Sambetei. Erau doi ghizi de fapt. Unul le povestea si arata copiilor: uitati, se vede Negoiu, se vede Moldoveanu etc. Si unul din copii se apropie de celalalt ghid si ii zice la ureche: Asa-i ca ne minte?

Numai ca Ciri stie ce vorbeste. Am avut timp sa il observ si m-am convins.

Dupa un scurt popas la baza stancilor intram pe Braul de sus. Avem stancile in stanga, drumul nostru facand o curba spre dreapta si intrand in padure. Pe aici trebuie calcat cu atentie pentru ca in multe locuri aluneca. In rest…plimbare lejera.

Din pacate este ceata asa ca nu putem vedea foarte multe astfel ca mi-e destul de greu sa imi iau repere pentru o eventuala iesire in zona asta.

Ajungem la un frumos punct de belvedere. Aici atentia ne este atrasa de o caprita care ne priveste de sus. Dilema emisiunii: cum va dati seama, dragi cursanti, daca este mascul sau femela? Raspuns din cadrul grupului: dupa sex!

Dupa ce am ras cu pofta, am aflat raspunsul adevarat: dupa coarne. Masculul are coarnele mai incovoiate, din cauza loviturilor aplicate de altii ca el.

Admir stancile..

Dupa vreo jumatate de ora ajungem aproape de traseul La Lanturi. Deja se vede marcajul banda rosie. Este ceata asa ca desi am fost de mai multe ori pe acest traseu, acum chiar nu imi dau seama pe unde ma aflu.Dupa cum spunea un clasic in viata:  iarna nu-i ca vara!

Alexandra a preluat conducerea grupului si m-a numit pe mine inchizator de coloana ( inchizator, ce cuvant tare ). Am ramas in spate cu cel mai recalcitrant dintre clienti( Razvan cel Mare). Omul nemultumit ca ne oprim des, ca alegem un traseu care nu ii convine lui etc. E, glumesc iar el stie asta.

E bine ca joaca rolul asta( Razvane, tu te prefaci , asa-i? ) pentru ca astfel ne obisnuim cu clienti mai dificili.

Coboram si iar coboram astfel ca in 30 minute ajungem la Spirlea. Aici facem o pauza de ceai dupa care ii dam la vale catre Plaiu Foii.

Pe drum mai depanam amintiri, spunem bancuri, astfel ca timpul trece repede.

La cabana se tine deja binecunoscuta sedinta prezidata de sotii Enache.

Concluzie personala si nu numai: grupul a fost mai omogen decat in ziua precedenta. Am spart gheata dintre noi si ne-am mai obisnuit unii cu altii.

Pe data aviatoare!


3 Responses to “Piatra Craiului si cursul AGMR”


  1. October 27, 2010 at 7:42 pm

    Saluti,

    Ai un blog minunat. Eu eram mai mult o persoana atrsa de mare, dar se pare ca ceva anul asta m-a atras catre munte. Acum numai la asta visez!

    Am inteles ca pirn muntii nostri poti sa dai de locuri foarte “interesante”. Este adevarat? Locuri unde se petrec fenomene, mai neobisnuite…sa zicem asa.

    Ai fost vreodata pe la Sarmizegetusa? Am inmteles ca sunt treio vechi constructii prin zona…

    Felicitari pentru blog. Superb.

    • October 28, 2010 at 9:01 am

      Salutare! Ma bucur ca iti place blogul. Si mie imi place foarte mult marea dar recunosc ca muntele e pe primul loc🙂
      La Sarmi nu am fost, din pacate. Am fost in schimb, si mi-a placut la nebunie, la manastiri in Bucovina, in luna mai a acestui an. Este extraordinar!
      Este ceva diferit de restul Romaniei.
      Am vazut multe zone din tara dar din pacate nu am ajuns in zona Apusenilor, in muntii Banatului…mai am multe locuri de bifat.
      Prin ce munti ai fost?

  2. November 23, 2010 at 6:26 pm

    frumoasa tura. Pacat ca nu a prea tinut vremea cu voi sa faceti mai multe poze, dar asta v-a adus ceva aventura.
    E chiar ciudat ca pe 10 cotombrie ningea si era frig si apoi pana pe 20 noiembrie a fost super frumos.
    Cat despre bocanci, cred ca ar cam trebui sa-i schimbi sau sa te obisnuiesti cu ei. Eu mi-am luat Scarpa Mustang GTX cu 360 lei si sunt foarte multumit de ei :talpa Vibram, Gore-Tex, foarte impermeabili :)) ( am intrat in rau cu ei vreo 15 CM si nici macar un strop de apa) si foarte aderenti. Sunt perfecti pt vreme imprevizibila.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 23 other followers

October 2010
M T W T F S S
« Sep   Dec »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Vizitatori

  • 150,837 vizite

Mai umblu si pe aici

Pentru ca imi pasa

Hai-hui pe

Recomand espadrilele de catarat

Cumpar echipament de la

Galeria de pe Flickr

DSCF3500

More Photos
Free counters!

%d bloggers like this: