Partia Sorica si muntii Baiului

In 2009 am inceput un lucru care sper sa se transforme intr- o traditie. Mi-am propus sa nu las sa treaca anul fara sa fac o ultima tura la munte la sfarsit de Decembrie.

Daca in 2009 am inceput cu Ciucas, in 2010 a venit randul muntilor Baiului. Ziua aleasa pentru tura a fost 28 Decembrie. Obiectivul: nici o carie! Glumesc…obiectivul era varful Cazacu. Partenerul pentru aceasta tura a fost cumnatul Dan, care a vrut sa mai iasa inainte de finalul anului la o tura de dezmortire.

Iata mai jos harta muntilor Baiului, sau Garbovei

Prognoza pentru ziua de 28 nu era dintre cele mai bune insa dorinta de a pleca a invins! Am plecat la 5 din Bucuresti, gandindu-ne ca o sa mergem mai incet din cauza conditiilor meteo nefavorabile.

Cu o zi inainte DN1 fusese o adevarata provocare pentru soferi: zapada, gheata, viscol…

Toti cei care stiau ca plecam la munte ne intrebau de ce nu stam ca oamenii, acasa. Dupa ce am reusit sa deszapezesc masina, pe la 4 dimineata, am plecat sa il iau pe Dan. La vreo 10 minute de la plecare mi-am dat seama ca am uitat acasa lanturile pe care imi propusesem sa le iau…Nu m-am mai intors dupa ele, pentru ca asta aduce ghinion :).

In ciuda temerilor mele drumul a fost surprinzator de curat. Nici urma de polei cu toate ca temperatura coborase destul de mult sub zero. Am mers cu atentie si viteza redusa iar la ora 8 am fost in Azuga.

La Azuga nu mai fusesem de cativa ani, vreo 5 mai exact. Am fost mirat de faptul ca nu am gasit indicatoare si mai multa reclama pentru partia Sorica. Din moment ce partia Sorica este atractia statiunii, nu vi se pare normal ca acesteia sa i se faca reclama prin panouri, sageti indicatoare etc? Omul care vine acolo sa fie bombardat la tot pasul cu informatii despre partie, asa mi se pare mie normal. Nici macar nu este ceva greu de facut, asta ma deranjeaza cel mai tare. Lipsa de viziune si vointa, din pacate..

Trecem peste aceasta problema filozofica si pana la urma descoperim drumul spre partie. Parcam masina si ne indreptam catre Sorica 1.

Ceata domina peisajul si am senzatia ca asa va fi toata ziua. La meteo s-a anuntat ninsoare si oleaca de soare. Ninsoare avem, soare nu prea.

Pe Sorica era ceva zapada insa cam putina pentru schi, zic eu.

Tunurile..

Urcusul este destul de abrupt asa ca depunem ceva efort. Imi este atat de cald incat imi vine sa arunc hainele de pe mine. Dan este in aceeasi situatie :).

Ma fascineaza zapada care incarca crengile copacilor si felul in care acestia au incremenit..Imi incerc talentul si fac niste poze alb-negru. Ia sa vedem ce a iesit..

Prin ceata se zaresc cativa schiori care incearca partia. Se opresc langa noi si ne intreaba incotro mergem, pe vremea asta inchisa. Le raspundem ca avem de gand sa ajungem pe varful Cazacu iar apoi om vedea. Se plang de zapada putina si de gheata care se vede dedesubt. Intre noi fie vorba, am alunecat de vreo 10-15 ori pana acum..

Poza mea preferata din aceasta tura 🙂

Am ajuns la cabana Schiorilor la ora 10. Aici batea vantul bine de tot. Ma intrebam de ce nu vedeam oameni pe partie. Pai normal ca nu vedeam, pentru ca ei urcau cu teleschiul si apoi isi dadeau drumul la vale. Erau destui care se dadeau si cu placa.

Am intrat in cabana si ne-am comandat doua ceaiuri fierbinti. Au mers la marele fix, cum se zice :).

Gluga mea era inghetata asa ca devenise aproape casanta. Imi placea cum se crapa gheata de pe ea.

Doamna de la bar s-a mirat cand a auzit ca vrem sa mergem spre Cazacu. Adevarul e ca nu o condamn; in afara de noi, cam toti cei care erau pe munte venisera la schi si nicidecum la tura.

Am stat la caldura vreo jumatate de ora apoi ne-am pus manusile, cagulele, si am plecat pe traseul nostru. Stalpul indicator cu marcajul aferent este langa o constructie metalica de langa cabana.

Marcajul pe care trebuia sa il urmam era triunghi rosu.

Ne-am felicitat pentru ca am ales sa ne punem cagulele, nu de alta dar era foarte frig iar vantul batea din ce in ce mai tare. Nu vroiam sa repet experienta din Ciucas, cu degeratura.

Domnul Dan, dinamovist pana in maduva 🙂

Autorul articolului 🙂

Ne sta bine impreuna..

Am incercat sa fac abstractie de faptul ca imi cam inghetasera mainile si am incercat sa filmez un pic. Rezultatul il veti vedea mai incolo.

Inaintam prin ceata. Din pacate asta a fost trasatura dominanta a acestei zile: vizibilitate zero. Imi aduceam aminte de ce zapada prinsesem in Ciucas in urma cu doua saptamani…In Baiului zapada ajungea ceva mai sus de glezne. Aici ne confruntam si  cu zone unde solul era foarte inghetat asa ca trebuia sa calcam cu mare atentie. Cu toata atentia, nu am reusit sa ma tin prea mult pe picioare asa ca de multe ori vorbeam cu Dan de la alt…nivel.

Peisaj de Baiului..

Am balaurit pe vremea asta pana pe la ora 12. Cum vantul era din ce in ce mai puternic iar vizibilitatea, dupa cum am zis, era zero..am decis sa ne intoarcem. Sincer, mi-a parut rau pentru ca am fi avut niste perspective minunate cu muntii Bucegi.

Asta e. Cu vremea insa nu te pui.

Am filmat atata cat am putut si am facut poze in masura posibilitatilor.

Dan, la un moment dat..

In plin viscol

Viscolul ne acoperise urmele. Nu prea ai ce repere sa iti iei pe o astfel de vreme; ne-am orientat dupa ce am putut: un copac singuratic pe care il vazusem la un moment dat, o zona neacoperita de zapada etc.

Ne-am intors la cabana dar nu am mai intrat pentru ceai cald. Am hotarat sa coboram tot pe acelasi drum. Era ceva lume pe partie, dar totusi cam putina pentru perioada asta a anului.

Ii admiram si ii invidiam in acelasi timp pe copilasii care se dadeau cu schiurile sub indrumarea parintilor.

De pe partie

Una peste alta, nu-mi pare rau deloc ca am plecat de acasa. Cu toate ca vremea nu a fost prea buna cu noi am avut ocazia sa respiram aer curat de munte si sa facem cateva fotografii destul de reusite.

Nu mai pomenesc de faptul ca am ras foarte mult cu Dan. Am ras cu lacrimi. Totusi,  nu stiu daca erau produse de ras sau de vantul care ne lovea fara incetare..:)