24
Feb
11

Hai-hui prin Retezat

Prima iesire din Retezat, din 2010, mi-a lasat niste impresii foarte placute. Atunci am avut parte de niste zile superbe, si de niste ture foarte faine.

In luna februarie 2011 s-a anuntat cursul AGMR, etapa de iarna, tot in Retezat; de data asta tabara avea sa fie la cabana Pietrele.

Harta masivului

Nu mai fusesem la Pietrele asa ca de-abia asteptam. Vazusem niste poze pe net cu cabana, ma interesasem de preturile practicate acolo. Totul arata foarte bine.

Am incercat sa-mi fac bagajul in asa fel incat sa nu mai rezulte doi rucsaci plini, ca data trecuta. Desi se spune ca e bine sa inveti din greselile altora, si nu din ale tale, eu am facut exact invers🙂.

Pana la urma a rezultat un rucsac de 80 l, batranul meu Solitaire, plus unul mai mic de 40 l; cel de 40 l era plin cam pe jumatate, si continea lucruri usurele. Fata de anul trecut am carat mult mai putin, asta e clar.

Cu cateva zile inainte am facut rost si de niste coltari tehnici, Black Diamond, iar pentru asta trebuie sa ii multumesc lui Razvan🙂.

Am carat, pe langa echipamentul de tura  si coarda, 2-3 bucle, anouri, carabiniere, casca..Le luasem pentru partea de catarare pe gheata🙂.

La capitolul mancare nu am zabovit prea mult pentru ca ma gandisem ca voi mai cumpara si de la cabana. Din experienta de anul trecut am invata ca nu pot sa mananc asa de mult precum credeam.

Pentru partea de schi de tura vorbisem cu Bogdan din Brasov, aka Colonelu’, si imi promisese ca imi aduce echipament complet: schiuri de tura, clapari, piei de foca. Slava Domnului ca am rezolvat si cu astea!

Buuun..Plecarea s-a facut pe data de 19 Februarie. Cursul incepea pe data de 20 asa ca am plecat cu o zi inainte, foarte de dimineata.

De data asta am mers cu masina lui Razvan si a Andreei, colegii mei de curs.

Dimineata la ora 6, cu doi rucsaci dupa mine si plin de buna dispozitie, m-am intalnit cu gasca la metrou la Amanta Poporului. Afara era o vremeeee…..Ploua torential si nu iti venea sa dai nici un caine afara!

M-am suit in masina si am luat directia autostrada. Am incercat sa atipesc un pic dar degeaba. Inca o data s-a verificat faptul ca odata trezit dimineata…nu mai pot sa dorm.

Drumul nostru pana la Carnic a durat mai mult decat ar fi trebuit pentru ca am facut si o oprire la Moreni. Razvan trebuia sa ia de acolo o pereche de clapari.

Nu mai fusesem acolo dar sincer..dupa ce am vazut…nici ca as vrea sa mai ajung acolo. Probabil ca si vremea urata a contribuit la imaginea pe care mi-am facut-o despre oras dar chiar si fara asta..orasul si zonele dimprejur arata deplorabil.

In rest..drumul cunoscut ca si anul trecut. Am mers spre Sibiu, Deva, Hateg. La Hateg am oprit ca sa luam niste dulciuri apoi am mers fara oprire pana la Carnic.

Pana sa ne apropiem de Carnic nu am vazut zapada mai deloc; ici-colo erau niste petice amarate.

In curand generalul Iarna avea sa ne arata ca ne inselam. Treptat a aparut zapada…din ce in ce mai multa..Noroc ca Razvan era pregatit cu cauciucuri de iarna si lanturi. Din fericire nu a fost nevoie sa punem lanturile; s-a putut merge si fara insa au fost portiuni unde m-am intrebat cum vom urca.

Din spate ne-au ajuns si sotii Enache impreuna cu Bogdan Rus. Am parcat masinile mai sus de cabana al carui nume il tot uit. Acolo este o parcare unde intra lejer vreo 10 masini.

Acum ningea bine de tot si avea sa se depuna. Temerile mele referitoare la zapada putin din Retezat se risipeau usor-usor.

De data asta am hotarat, impreuna cu Andree si Razvan, sa facem doua drumuri pana la cabana. La primul drum sa ducem ce este mai greu ramanand ca la al doilea sa caram chestiile mai usoare. Eu ar fi trebuit sa mai cobor si a treia oara ca sa iau schiurile si claparii de la Bogdan Colonelu’. El venea din Brasov impreuna cu inca 4 persoane si din ce intelesesem atunci cand vorbisem ultima oara cu el, avea sa mai intarzie.

De la masina pana la Pietrele aveam de mers cam 1h 30. Timpul era la jumatate fata de cat mersesem anul trecut pana la Gentiana; asta nu putea sa fie decat in avantajul nostru🙂.

Am pus bagajul in spate si am inceput sa-i dam la deal. Pe masura ce urcam imi aduceam aminte de cat patimisem anul trecut pe traseul asta: cu doi rucsaci mari in spate, schiuri, clapari…Acum era floare la ureche.

Am ajuns la semnul care arata dreapta spre Pietrele si stanga spre Gentiana. Am virat dreapta si am inceput sa urcam prin padure; de la semn pana la cabana mai este de mers aproximativ 25 minute.

Iata-ne ajunsi la Pietrele. Aici sunt cateva cabanute, vreo doua ocupate de Salvamont, care sunt puse la dispozitia turistilor. Dupa cum aveam sa vedem, camerele sunt dotate cu soba astfel incat omul sa se poata bucura si de confort termic, nu numai de aer curat de munte.

Cazarea costa 25 ron. Am achitat, ne-am dus lucrurile in vila, apoi am plecat la masina pentru al doilea rand de bagaje.

Trebuia sa ma intalnesc si cu Alexandra, colega de curs de la salvamont Ciucas, ca sa imi dea lopata si sonda. Din pacate nu am mai avut semnal la telefon asa ca a fost imposibil sa comunicam…vreo cateva ore. Pe drumul de coborare ne-am intalnit cu Colonelu’, Costi, Mihai, Dan si Ciprian Moruzan. Dan mi-a lasat cheile de la masina lui( aici erau schiurile si claparii mei ) urmand ca eu sa iau si sa car echipamentul pana sus la cabana.

Ajunsi la masina am inceput sa ne aranjam bagajele pe care le mai aveam de luat. Rucsacul pe care il aveam era unul de 40 l, usurel as spune. Cat ne-am mai fatait noi pe acolo ninsoarea s-a intetit asa ca se depusese un strat considerabil de zapada.

Intre timp au aparut Ciprian de la Suceava( nu e manelist, in ciuda numelui ) si Marius de la Targu Mures( nici el nu canta manele, chiar daca asa pare ). Am mai stat cu ei de vorba pana si-au aranjat rucsacii; cum incepuse sa se intunece, am hotarat sa urcam impreuna. La un moment dat, printr-un miracol, primesc sms de la Alexandra care ma roaga sa o astept la masina ca sa urce si ea cu noi. Tocmai cand ma pregateam sa ii raspund, pierd semnalul…si nici ca il mai regasesc. Oamenii erau hotarati sa urce, se intunecase…ce sa fac? Le zic sa plece si mai stau sa o astept pe Alexandra.

Peste vreo 10 minute au aparut Nusu si cu Csaba, pe care i-am recunoscut, respectiv cunoscut, la lumina frontalei. Dupa alte 10 minute apare si Alexandra. Curajoasa fata, care venise singura, isi montase lanturile si calcase pedala pana la Carnic. Bravo fata!

Se hotaraste ca ea va urca cu Nusu si cu Csaba asa ca eu alerg sa ii prind din urma pe Marius, Ciprian, Andreea si Razvan.

Am ajuns la o bariera unde Dan lasase masina. Am luat schiurile si claparii de acolo si m-am hotarat: voi urca pe foci! Asa voi avea ocazia sa invat miscarile si sa exersez pentru zilele urmatoare.

Magar batran pe schiuri

 

Andreea si-a pus si ea schiurile in picioare asa ca am pornit usur-usor la deal. Marius si cu Ciprian au hotarat sa urce pe bocanci.

Cand am ajuns la bifurcatie am hotarat sa mergem pe drumul ocolitor, care duce la Pietrele. Initial ma gandeam sa scot schiurile si sa incalt bocancii ca sa urcam prin padure, pe marcaj, dar apoi mi-am zis ca e prea mare tevatura. Tot trebuie sa invat sa urc pe schiuri asa ca acum e momentul!

Razvan a vrut sa care placa de snowboard dupa el asa ca a avut ceva de munca tragand-o dupa el. Ne-am mai oprit din cand in cand sa il mai asteptam; oricum, eram destul de obositi si incepusem sa simtim din ce in ce mai mult asta…

Cu o zi inainte, la Bucuresti, vorbeam cu Gabi si ii spuneam ca am chef de o tura nocturna. Acum mi se implinea visul🙂.

Am ajuns la Pietrele pe la ora 23. Am facut pe drum mai mult decat am preconizat dar asta pentru ca ne-am oprit des. Odata ajunsi la cabana am lasat bagajul si am plecat impreuna cu Marius, ca sa il aducem si pe Razvam care ramasese mult in urma. Nu mica ne-a fost mirarea cand am dat peste el aproape de cabana. Se pare ca a mers mai repede decat am crezut noi, cu toate ca a carat placa si celelalte efecte, cum le zice el :)))).

Dupa o zi lunga, ce poate sa mearga decat niste….? Nu va mai chinuiti, va zic eu: palinca de la Colonelu’. Nu prea multa insa pentru ca a doua zi avem de munca.

 

Marius de la Tg. Mures impreuna cu Ciprian de la Falticeni

 

 

Colegi de camera aveam pe Colonelu’, Marius, Ciprian, Andreea, Razvan, Stefan, Daniel, Radu. Stefan si cu Radu erau la cursul de initiere iar Daniel venise pentru ca ii placea atmosfera din gasca🙂.

Pentru a doua zi se anuntase tura pana la lacul Pietrele. Acolo aveam sa facem exercitii de cautare a victimelor in avalansa, cu pieps si sonda precum si adaposturi in caz de vreme rea.

Dimineata ne-am intalnit in sala de mese si am facut cunostinta cu cei pe care nu ii mai vazusem pana atunci. In total, la curs, erau veniti vreo 30 de oameni. Venisera si cei din Alba Iulia, si Zsolt Torok de la Arad…o gramada de oameni, ce sa mai..

Ciprian Moruzan ne-a tinut un mic speech despre dispozitive de cautare in avalansa, el fiind specialist in domeniu.

Plecarea de la Pietrele s-a facut in jurul orei 10. Destinatia: lacul Pietrele.

 

Gasca de dimineata

 

 

Poza in fata cabanei

 

 

Vremea era cam mohorata, din pacate. Nu era frig deloc, era numai bine de mers. Zapada ajungea in multe locuri pana la genunchi.

Din punctul meu de vedere era o vreme numai buna pentru fotografiat🙂. Pe parcursul zilei am facut multe poze, incercand tot felul de smecherii cu aparatul. Am o carte de vreo 150 de pagini cu instructiuni dar nu am avut rabdare sa o citesc asa ca merg mai mult pe ghicite🙂.

 

De pe traseu

 

 

 

 

Dupa aproximativ jumatate de ora am ajuns la Gentiana. Aici am poposit cam 10 minute, timp in care fiecare a ciugulit cate ceva dulce si a baut un ceai.

 

 

 

 

 

 

 

 

Aici unii au hotarat ca vor avea mai mult spor daca se vor pune pe schiuri asa ca..pe schiuri au urcat! Eu am urcat pe bocanci; aveam sa ma bucur de schiat in ziua urmatoare…

Dupa ce am baut ceaiul cald am pus rucsacul in spate si am plecat pe drumul binecunoscut catre Bordul Tomii. Vremea cam trista mi-a oferit totusi prilejul de a face niste poze, zic eu, reusite🙂

 

 

 

 

La Bordul Tomii

 

 

 

Ce diferenta fata de cum era anul trecut aici. In primul rand, din ce observ, este mult mai multa zapada decat in 2010. Doi la mana, anul trecut era o vreme superba. Cei care au avut aparat foto atunci au facut niste poze excelente.

Si totusi..

 

 

And introducing…Ciprian Moruzan, un baiat foarte fain🙂

 

 

 

Minerva Vincze

 

 

Dar iata ca am ajuns si la Pietrele. Aici ne-am impartit in echipe. Unii aveau sa mearga la atelierul de cautare in avalansa cu pieps si sonda iar altii la construit adaposturi in caz de vreme rea.

Am fost placut surprins sa constat ca nu uitasem tot ce invatasem anul trecut despre pieps. With a little help from my friends, am gasit victima ingropata in zapada.

Nusu, caci el era sef de atelier, a avut ideea de a pune in zapada mai multe obiecte si de a ne pune sa sondam ca sa ne dam seama cu ce anume aveam de-a face. A fost un exercitiu binevenit pentru  ca asa am vazut diferenta dintre un material textil, o bucata de plastic si un schiu.

Poze de la atelier

 

 

 

 

 

 

 

Andreea imi spunea ca nu stie cum ar reactiona daca daca situatia pe care o simulam noi ar fi fost reala. Simplul gand ca sub acel strat de zapada se afla cineva drag tie cred ca iti da fiori pe sira spinarii..

Mai tarziu ne-am mutat la atelierul de adapost in caz de vreme rea. Aici am lucrat sub cu Costi si Ciprian sub indrumarea dnului Enache si a lui Nusu. Printre lopeti am gasit si un pic de ragaz ca sa fotografiez Bucura; din pacate, in ceata..

 

 

Om la sapa

 

 

Moruzanu’ si siropul de tuse al bunicului🙂

 

 

Poza de grup

 

Dupa incheierea celor doua ateliere, o parte din cursanti, condusi de Nusu, a mers la schi de tura pana pe Stanisoara. Ceilalti, printre care si eu, s-au retras catre Pietrele.

Vreme faina de poze

 

 

 

 

Ajunsi la cabana, am mers sa facem focul in camera iar apoi am servit o cina copioasa, din ciclul ,,sa nu mancati asa ceva dupa ora 19” : cartofi prajiti, carnati, paine, ciorba, ardei, smantana…si mai apoi BERE!!!!

Seara s-a incheiat cu discutii despre schi de tura, avalanse si patanii pe munte.

A doua zi avea sa fie..ziua hardcore, vorba lui Moruzan🙂.

Luni, 21 Februarie( tocmai de ziua mea, ca sa vezi noroc ) eram programat la schi de tura. Pe schiuri de tura fusesem prima data sambata noapte, deci acumulasem experienta din plin :))).

Dimineata ne-am intalnit in sala de mese, am bagat ceai si cafea din belsug, am verificat echipamentul, ne-am lipit focile, am verificat piepsurile, apoi am plecat spre varful Retezat. Acesta avea sa fie obiectivul de atins.

Vremea arata..cam cum aratase si cu o zi inainte adica mohorata.

Pe schiuri, prin padure

 

 

Grupul era foarte numeros asa ca nu s-a mers intr-un ritm constant, mai ales ca unii care de-abia atunci invatau sa se dea pe schiuri (nu dam nume ) simteau nevoia sa se tot opreasca dintr-un motiv sau altul: ba se mai dezlipea foca, ba se desfacea legatura etc.

Zsolt a fost leader o mare parte din drum, apoi a mai facut schimb cu Csaba.

Eram cam nadusit…de ziua mea🙂

 

 

Dupa ce am iesit din padure am avut ocazia sa admiram imprejurimile

 

 

 

 

Ca sa ajungem pe Retezat va trebui sa trecem mai intai de Lolaia. Drumul pana acolo nu este foarte solicitant dar atunci cand nu esti obisnuit sa tragi schiurile dupa tine…se schimba problema. Am mai facut din cand in cand cate un popas ca sa mai consumam din ceaiul din termos dar Nusu nu ne-a lasat sa zabovim prea mult pentru ca aveam ceva de mers.

La un moment dat am ajuns intr-o zona in care mi-am scos schiurile pentru ca imi era teama sa cobor pe ele. Am preferat sa merg pe bocanci prin zapada destul de mare; efortul a fost mai intens dar macar am fost mai linistit.

Nu a trecut mult si mi s-a dezlipit o foca. Nusu, care probabil ma supraveghea atent, mi-a atras atentia. A urmat procesul de curatare a schiului si al focii. Pielea s-a lipit foarte bine la loc iar pana pe Retezat nu am mai avut probleme de genul asta cu ea.

Oameni in actiune

 

 

Aproape de Lolaia

 

 

Eu am mers mai precaut asa ca am fost mai tot timpul printre ultimii. Odata trecuti de Lolaia am sperat ca vom admira varful Retezat care se tot incapatana sa ramana in ceata. Perseverent fiind, l-am pandit si cand in fine a aparut…l-am ars!

 

Pe aici m-am dezechilibrat la un moment dat si am alunecat; m-am pus repede pe picioare insa si am continuat.

Pauza de ceai inainte de a ataca varful Retezat

 

 

Vremea parea ca vrea sa se schimbe. Pe masura ce urcam dadeam din ce in ce mai des peste zone acoperite de o crusta de gheata. La un moment dat, vazand ca intampin dificultati, Nusu m-a ajutat si mi-a luat schiurile. Peste putina vreme ne-am oprit ca sa hotaram cum vom urca pe varf: cu sau fara schiuri. Cei mai indrazneti si experimentati nu si le-au mai scos din picioare si au hotarat sa mearga asa. Eu am facut parte din categoria celor care le-au ancorat pe rucsac.

In acest punct incepusem sa ma simt un pic obosit. Faptul ca nu stiam miscarile specifice schiului de tura m-a facut sa trag mai mult decat ar fi fost normal. Probabil ca este ca si la catarat: daca stii sa te misti corect si sa-ti dozezi efortul, ai numai de castigat.

Ultima portiune, care duce spre varful Retezat, este una foarte accidentata, plina de stanci pe care trebuie sa le cateri cu atentie.

Dupa ce am pus schiurile pe rucsac mi-am dat seama ca le pusesem invers; Nusu a fost cel care mi-a atras atentia. Vazand insa ca lumea se misca repede nu am mai stat sa le aranjez; am zis ca ma voi opri la coborare si voi face ajustarile necesare. Acesta a fost primul semn al oboselii.

Csaba era printre primii. El incerca sa gaseasca o abordare cat mai sigura a traseului, avand in vedere faptul ca observase niste cornise mari care puneau probleme. Incet- incet momentele mai dificile au fost depasite si iata ca am ajuns si pe varful Retezat.

Din pacate aici nu am putut vedea mai nimic, din cauza cetii persistente. Totusi, am fost pe varf de ziua mea de nastere!!

Coborarea s-a facut pe schiuri sau pe bocanci, fiecare cum a preferat. Eu am ales, evident, bocancii. Poate mai jos aveam sa ma incumet sa trec la schiuri. Am coborat spre saua de vara iar de acolo am mers spre valea Stanisoarei.

Zapada era destul de mare asa ca m-am afundat in ea de multe ori. Vantul batea destul de tare acum asa ca incepusem sa am senzatia de frig. Am inchis mai bine polarul, am pus manusile si am tras caciula mai pe frunte. Alexandra era in spatele meu, la mica distanta, tot fara schiuri.

Ne-am intalnit cu ceilalti intr-un punct in care se punea problema coborarii pe un valcel. Nusu a coborat primul. Eu nu l-am vazut insa cei care erau acolo au observat cu groaza cum a plecat o placa sub el. Nusu, om de munte experimentat, s-a pus inapoi pe picioare si a reusit sa coboare in siguranta. Din fericire zapada a ramas stabila si nu au mai fost probleme atunci cand au coborat ceilalti.

Chiar si asa, in timp ce coboram penultimul, nu puteam sa nu ma gandesc cum ar fi fost daca Nusu nu s-ar fi oprit..Atunci am fi scos kitul de avalansa si am fi inceput cautarile. Ce altceva puteam sa facem? Suntem asa de mici in fata naturii..

Razvan, unul din ghizi, mi-a sugerat sa cobor pe schiuri fiindca ma voi misca mult mai repede. M-am incapatanat insa si am zis ca e mai sigur daca cobor pe picioare. Dupa vreo jumatate de ora aveam sa imi schimb parerea. Zapada era mai mare decat imi inchipuisem eu..ma afundam in mod constant pana la genunchi iar uneori pana la sold. In ritmul asta…mai ajungeam la Pietrele de Pasti.

Am cumpanit bine, mi-am luat inima in dinti si am zis: fie ce-o fi! Asta e, o sa cobor incet si cu atentie.

Mi-am pus schiurile dar..surpriza. Una din legaturi inghetase asa ca nu am mai putut sa o fac mobila, in ciuda eforturilor disperate.

Asa ca, alunecand, cazand, ridicandu-ma, am coborat pana la zona de jnepeni. Razvan ma mai astepta din cand in cand si imi mai dadea cate o indicatie. In fata noastra, la mica distanta, era Marius care se straduia si el din rasputeri sa stea cat mai mult pe doua picioare.

La un moment dat mi s-a desprins o foca; bine, nu ca ar fi fost pentru prima oara in ziua aia. Acela a fost momentul in care, enervat ca iar trebuie sa o pun la loc, am hotarat sa scot schiurile si sa le pun in spate. Bineinteles ca iar am inceput sa ma afund in zapada mare..Incepuse sa ma oboseasca rutina asta.

L-am ajuns din urma pe Marius si am vazut ca si el hotarase sa abandoneze schiurile. Cazaturile in zapada il cam obosisera si pe el.

De vreo 2 h ramasesem fara ceai in termos asa ca, simtindu-ma foarte incalzit si fara nici o sursa de apa, am luat un pic de zaapda si am muscat cu pofta din ea.1 Acesta a fost al doilea semn al oboselii.

Stiam ca nu e recomandat sa faci asa ceva; cred ca ultima oara cand am recurs la un astfel de gest a fost prin 2003, in Bucegi.

Razvan, care ne urmarea indeaproape, mi-a zis sa nu mai fac asta fiindca sunt foarte obosit si risc sa intru in hipotermie. I-am urmat sfatul si m-am lasat de obiceiul asta.

Intunericul ne-a prins in padure, la mica distanta de cabana Pietrele. Ingrijorati de faptul ca intarziam, dna Felicia si cu Bogdan Rus au venit dupa noi cu niste ceai cald. Mie mi-a prins foarte bine, recunosc. Marius a preferat sa astepte pana la cabana.

Cand am intrat in sala de mese, cursul de prim ajutor era in desfasurare. Am prins si noi partea cu degeraturile si hipotermia. Pe cea din urma mai ales, am ascultat-o cu mare atentie..

Dupa lectia teoretica a venit si momentul petrecerii, ca doar era ziua mea! Dupa cativa litri de vin fiert si beri al caror numar l-am pierdut, ne-am retras pe la casele noastre.

Dupa ce am ajuns in camera si m-am bagat in sac, am mai stat cateva minute ca sa reflectez la ceea ce facusem de-a lungul zilei. Ce am invatat din ziua care tocmai se incheiase? Pai am invatat cateva lucruri foarte importante:

– mersul pe schiuri te scuteste de mult efort pentru ca nu te mai afunzi in zapada; pe de alta parte, ai nevoie de o foarte buna conditie fizica pentru ca vei trage dupa tine schiul. Asta ma aduce la alta observatie: conteaza ca echipamentul de schi sa fie cat mai usor.

– coborarea pe schiuri este foarte importanta. In zapada mare pe care am intalnit-o, mersul pe picioare a fost de cele mai multe ori un chin.

– hidratarea in timpul unei ture de peste 8 h este de maxima importanta. Eu am avut ceaiul la comun cu Andreea si  pot sa spun ca nu a fost nici pe departe suficient. Cum mi-am dat seama ca sunt deshidratat? Veti rade poate, dar mi-am dat seama dupa culoarea urinei, care era foarte inchisa. Nu am stiut in momentul ala dar am aflat ulterior de la cursul de prim ajutor.

In acest fel mi-am dat seama ca fusesem deshidratat si in alte ture de iarna.

In ziua urmatoare eu mergeam impreuna cu altii la atelierul de catarare pe gheata. Se anunta o experienta inedita pentru cei mai multi dintre noi. Asa a fost!

Cascada de gheata la care am fost este situata mai sus de Gentiana, undeva pe versantul din dreapta. Cu putin noroc si concentrare se vede si de la cabana.

Ajunsi la baza cascadei, sau cascadelor fiindca erau vreo 3, ne-am pus echipamentul si am incercat niste traversari la liber. Senzatia de a infige pioletii in gheata este ceva greu de descris in cuvinte..Nu am avut mare incredere in ei la inceput dar pe masura ce am trecut dintr-o parte in alta m-am linistit🙂.

Moruzanu’ a montat o mansa impreuna cu Bogdan Rus iar apoi ne-am dat si noi. Pe masura ce urcam treceam coarda prin bucle, ca si cand am fi fost cap de coarda.

Interesant mi s-a parut felul in care asiguri: pioletul este prevazut cu o chinga prin care treci mana; Cand vrei sa asiguri te opresti intr-un punct, infigi bine pioletii, desprinzi chinga de unul din pioleti( depinde de mana cu care vrei sa faci treaba ) cu ajutorul unui sistem foarte simplu, treci sfoara prin bucla, apoi legi din nou chinga de piolet cu ajutorul aceluiasi sistem simplu. In tot acest timp pioletul ramane cuminte infipt in gheata. Nu stiu cat de bine s-a inteles ceea ce am incercat sa explic; daca sunt nelamuriri, astept intrebari🙂.

Iata si cascadele de gheata

 

 

 

 

 

 

Andreea, care a fost mai mult decat incantata de ideea de a se catara pe gheata, a vrut si a doua oara; din pacate insa, timpul nu ne-a mai permis asa ca pe la ora 15 am strans bagajele si am plecat spre Gentiana la un ceai cald.

Mi-a placut foarte mult la gheata! Sper sa mai revin, dar de data asta cu doi pioleti tehnici. Ai mei!🙂.

Seara, la Pietrele, am avut lectie teoretica iar apoi program de voie. Nu-mi face placere dar trebuie sa povestesc si despre un eveniment neplacut.

La Pietrele, langa pod( pentru ce care stiu cabana ), este un izvor de unde se poate lua apa. Cativa dintre colegii mei au baut apa  de acolo in primele doua zile, apa pe care nu au fiert-o. Rezultatul? Probleme cu stomacul. Atat de mari incat unii au fost nevoiti sa abandoneze si sa plece din Retezat mai devreme. Altii au ramas dar au avut probleme pe traseu, sau noaptea la cabana.

Din fericire, eu am fiert toata apa pe care am folosit-o, asa ca nu am patit nimic. Am stat totusi ca pe ghimpi pana in ultima zi, de teama sa nu calc pe urmele lor.

Ce a fost in neregula…nu stiu. Ma gandesc ca oamenii de la cabana ne-ar fi avertizat.

Ca urmare a acestui eveniment neplacut, in urmatoarele doua zile am fost mai putini :)))).

Tura de pe 23 Februarie a fost una pe bocanci, pana la lacul Galesu( marcaj triunghi rosu ), sau lacul Sagalnic asa cum ii zice Moruzanu’. Grupul a fost numeros.

Tura a fost marcata de zapada foarte mare si ceata. Dupa ce am marsaluit prin padure, facand urme cu schimbul, am iesit in valea Galesu unde am inotat prin jnepeni. Asta imi aduce aminte de creasta Builei unde am patit exact acelasi lucru numai ca pe timp de vara.

 

 

 

 

 

Dupa ce ne-am luptat cu zapada mare si cu jnepenisul am ajuns, finally, la lacul cu pricina: lacul Sagalnic :))))

 

 

 

 

 

Nu pot sa nu pun aici si pozele cu ideile tacanite ale lui Moruzan :))). Ne-a facut instructajul si iata ce a iesit :))))

 

 

 

 

Intoarcerea la cabana s-a facut pe acelasi traseu, tot pe ceata si zapada mare. Se pare ca de ce ne-a fost frica nu am scapat!

Pe seara am avut, din nou, curs de prim ajutor cu Radu Mircea. De data asta s-a insistat pe pansamente iar o mare importanta a avut partea practica.

Eu am avut ,,freza cea mai eligibila”, vorba lui Radu, asa ca am fost bandajat din cap pana in picioare; la sfarsit semanam cu o mumie :))).

Ultima zi petrecuta in Retezat a avut caracter de concurs. Povestea, pe scurt: eram impartiti in doua echipe. Trebuia sa plecam de la Pietrele la ora 9, sa mergem pana la Gentiana pe bocanci, apoi sa ne punem pe schiuri si sa mergem pana la lacul Pietrele. Aici trebuie sa sapam adapost pentru vreme rea.

Trebuia sa ne incadram in 4 ore asa ca prin padure s-a cam alergat. Eu am facut echipa cu Mihai Mares, Ciprian, Astrid si Costi.

Pana la Gentiana s-a mers foarte repede. Aici ne-am intalnit cu echipa concurenta, am mai stat un pic la taifas cu ei, le-am pus piedica apoi am fugit mai departe.

Urmatorul popas scurt: Bordul Tomii. Urcarea pe schiuri pana aici a fost foarte ok, ritmul cam accelerat totusi, dar m-am obisnuit.

De la Bordul Tomii am mers repede pana la lac unde am inceput pregatirile pentru adapost.

Cateva fotografii de pe traseu

 

 

 

 

 

Adapostul a fost ,,confectionat” cu ajutorul lopetii cu care am sapat bine de tot si al schiurilor cu care a fost acoperita intrarea.

 

 

 

Vremea a fost ceva mai frumoasa decat in zilele precedente

 

 

 

 

Coborarea pana la Bordul Tomii am facut-o pe schiuri. A fost mai greu pentru cei care nu prea le au cu schiul dar pana la urma am scos-o la capat. Mihai Mares a fost un instructor excelent🙂.

La Gentiana am mai avut un mic exercitiu de cautat in avalansa, finalizat cu bine.

Pana la Pietrele am coborat pe bocanci, Mihai ajutandu-ma si luandu-mi schiurile. Multumesc Mihai!

A urmat o sedinta de final dupa care ne-am strans bagajele si am plecat catre Carnic, la masina. Mi-a parut rau ca am parasit Retezatul. Am petrecut aici  cateva zile minunate, in compania unor oameni deosebiti.

Coborarea pana la masina am facut-o, in mare parte, pe schiuri. De ce m-am temut nu am scapat: a trebuit sa car in spate ambii rucsaci.

Am mers pana in Brasov, in spate, la bagaje. Stand acolo, peste rucsaci si schiuri, am avut timp sa reflectez vreme de vreo 7 h la tot ceea ce facusem in Retezat. Concluzia? A fost superb, am invatat multe( mai ales despre schiul de tura ) si sper sa revin cat de curand!

Am ajuns in Brasov la 23:30 si am asteptat trenul de ora 2. Am stat in compartiment cu doua batrane care au sforait mai tot timpul asa ca am ajuns dimineata la ora 6 in Bucuresti chior de somn.

Cum imi place mie sa zic: nedormit dar fericit!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


8 Responses to “Hai-hui prin Retezat”


  1. March 30, 2011 at 1:01 pm

    Eu am fost cu o saptmana inaintea ta la pietrele si am baut multa apa de la izvor. Nu am avut nici o problema, in conditiile in care eu detin un stomac foarte sensibil.

  2. April 1, 2011 at 11:41 am

    Foarte frumos jurnalul de bord!🙂 Abia ieri ma hotarasem sa inchid cutiuta cu amintiri din Retezat si sa imi spun hotarata gata, e timpul si pentru alti munti, ca nu ai mai multe vieti la dispozitie si vii tu acum cu jurnalul si cu imaginile tale superbe sa ma intoarca din drum! Nu e corect! :)) Pana la urma, cine ajunge in Retezat cred ca e greu sa nu se molipseasca de el… m-a amuzat denumirea de Sagalnicul pt Galesu…. uite, as avea totusi motive sa revin , caci sunt atatea locuri pe care nu le-am descoperit acolo, inca!
    Bafta in continuare la catare pe gheata si la ski de tura!

    • April 1, 2011 at 11:46 am

      Sa fie, Gabi! Aia cu lacul Sagalnic a fost tare :)))

      Sper sa revin cat mai curand acolo, iarna. De data asta…pe schiuri!

      Cine ar fi ghicit ca dupa iesirea cu voi o sa ma prinda microbul? :)))

  3. April 1, 2011 at 1:35 pm

    Hai ca mi-am facut timp in sfarsit si am rusit sa citesc tot jurnalul🙂
    Super! Dar fi putut fi si mai super daca aveati vreme mai buna, chiar imi pare rau ca nu ati avut mai mult noroc la capitolul asta..

    Ce sa mai zic.. eu una nu cred ca as putea in veci sa fac ce faci tu😛
    Sa urc si sa cobor de 2 ori de la masina la cabana si inapoi… sa urc pe schiuri (in conditiile in care eu abia ma tarasc pe mine si rucsacul :P), sa ma chiunui cu legaturile.. pfuai… greu! Tare greu! Ce sa zic… bravo si mult succes in continuare!

    Poza cu tine mumie nu ai ?😛

    • April 4, 2011 at 5:58 am

      Poze cu mine mumie nu am. Trebuie sa ii intreb pe colegi sa vad daca m-au imortalizat :)))

      E, in ceea ce priveste caratul bagejelor, desele drumuri la masina, urcatul pe schiuri…Mie imi plac heirupismele, desi nu pot sa zic ca le recomand si altora :))

  4. May 31, 2014 at 4:58 pm

    Somebody necessarily lend a hand to make critically posts I’d state.
    This is the very first time I frequented your website page and
    so far? I amazed with the research you made to create this actual
    post amazing. Fantastic job!


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 23 other followers

February 2011
M T W T F S S
« Jan   Mar »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28  

Vizitatori

  • 150,837 vizite

Mai umblu si pe aici

Pentru ca imi pasa

Hai-hui pe

Recomand espadrilele de catarat

Cumpar echipament de la

Galeria de pe Flickr

DSCF3500

More Photos
Free counters!

%d bloggers like this: