26
Mar
11

Fascinatia Crestei Nordice

Deschid ochii si primul lucru pe care il fac, din  reflex, este sa ma uit la ceas. Arata ora 1. Imi zic ca poate mai dorm un pic pana la ora 2, cand chiar trebuie sa ma scol din pat.

Sa ne intelegem bine. Vorbim de 1 si 2 noaptea. La astfel de ore, oamenii normali dorm, nu umbla prin casa bajbaind dupa echipament si calcand cat mai usor astfel incat sa nu faca parchetul zgomot.

Pana la ora 2 am mai atipit in reprize de cate 10-15 minute. Ma gandesc ca la astfel de ore, numai pasiunea pentru un anumit lucru te poate motiva ca sa te ridici din pat.

La 2 m-am ridicat si m-am indreptat catre bucatarie cu gandul de a manca ceva, ca sa nu plec cu stomacul gol. Am luat ca de obicei, meniul compus din lapte cu miere si fulgi. A mers mai greu decat de obicei dar a mers..

De cu seara imi pregatisem echipamentul si il dusesem in bucatarie pentru ca dimineata sa nu mai fie nevoie sa umblu prea mult prin casa.

Am facut un pic de gimnastica pentru a ma dezmorti dupa un dulce somn de aproape 4 h :)))). Mai aveam de bifat cumparatul rovignetei si plinul la masina. In rest : all set and ready to go!

Pe la 2:45 ies din casa, cu rucsacul in spate, si merg sa imi arunc lucrurile in masina. Pe strada, numai caini vagabonzi si frunze duse de vant. In rest…liniste in cartier.

Baiatul de la benzinarie ma vede echipat si ma intreaba daca plec la munte. Ii raspund ca da si ma intreaba: Da’ de ce la ora asta?

Eu: Pai mi-am propus sa ajung in Zarnesti pe la 6:30. Mai trebuie sa opresc la Predeal sa iau pe cineva…

El, insistent: Si cand va intoarceti? Echipament nu aveti?

Eu: Pai deschid portbagajul imediat si iti arat ca acolo am toate catrafusele. Ma intorc duminica seara.

El, cu chef de vorba la 3 dimineata: Aaaa, deci sunteti pregatit. In caz ca se schimba vremea, e bine sa aveti si haine mai groase. Sa aveti vreme buna!

Eu, gandindu-ma ca poate dupa conversatia asta matinala ne imprietenim si iau benzina pe gratis: Multumesc! Sa ne revedem sanatosi!

Drumul pana la Predeal, unde trebuia sa opresc ca sa o iau pe Andreea,  s-a desfasurat fara probleme. Nu imi era somn, cu toate ca nu bausem nici un fel de cafea. Ma simteam( dar poate era doar o impresie )..odihnit. Pana la Predeal am mers cu muzica data tare.

Cred ca am ascultat For the love of God de vreo 10 ori iar For those about to rock de vreo 20. Am un CD special pentru drumuri mai lungi si obositoare, numai cu hard rock!

Am ajuns si la Predeal. Am servit o cana cu lapte si cacao, m-am vazut si cu Razvan( astea da revederi la 5 dimineata ) apoi am incarcat bagajele Andreei.

La Gura Raului am ajuns pe la 6:30. Oprisem la magazinele non stop din Zarnesti si de acolo mai cumparasem niste sticle mici de apa plata.

Un lucru era cla: bagajul va fi destul de voluminos. Mai carasem in Crai, si nu numai aici, dar acum se adauga si factorul oboseala…si drumul lung care ne astepta.

Planul AGMR-ului era sa facem urmatorul traseu: Fantana lui Botorog- Curmatura- Varful Turnu- Padina Popii- Varful Ascutit- Varful La Om. Pentru duminica erau cateva variante dar aveam sa vedem si la fata locului.

La Fantana lui Botorog ne-am intalnit cu sotii Mares care deja incepusera echiparea. La putin timp dupa ei au aparut si Nusu, Radu, Moruzanu’ and Co.

M-am uitat cu groaza la ce aveam de carat. Si inca mai aveam de pus una-alta.

Carasem si cortul in eventualitatea in care nu vom gasi loc de dormit in refugiul Grind.

Pe la 7:05 am reusit sa plecam de pe loc🙂.

Am urcat impreuna cu Andreea pentru ca toti ceilalti o  luasera inainte. Andreea a simtit din primele 10 minute povara pe care o ducea in spate. Mai impartisem lucrurile dar acum nu prea mai aveam ce sa iau din bagajele ei. Nici loc in rucsac nu mai aveam..

Pana in poiana Zanoaga am mers intr-un ritm destul de bun. Respiratia s-a reglat pe masura ce urcam, muschii s-au pus si ei in miscare. Era destul de cald pentru ora aia asa ca in poiana am ajuns cam transpirat.

Aici era plin de ghiocei si brnaduse. Din pacate nu prea am avut timp sa ii fotografiez pentru ca ma grabeam sa ajung la cabana. La ora 9 AGMR-ul ne daduse intalnire acolo.

Dimineata in poiana Zanoaga

Aici m-am intalnit cu o  parte din colegii de la curs, care se intinsesera in iarba si fotografiau florile de primavara🙂.

La Curmatura am ajuns pe la 8:30. Mai aveam timp sa beau niste ceai si ciocolata calda si …de ce nu, sa iau si micul dejun.

Mi-am comandat  repede niste gem, miere si paine, ciocolata calda si ceai. Am mers pe terasa, unde se stransesera cei ce ajunsesera deja.

Peisajul…incantator, ca de obicei

Micul dejun cu gem si miere mi-a prins bine pentru ca mi-a dat un plus de energie.

La ora 9 deja se adunase toata lumea. S-a facut o ultima verificare a echipamentului, o reasezare a lucrurilor in rucsac, apoi a fost desemnata persoana care sa preia conducerea grupului. Eu am condus grupul pana in Saua Crapaturii.

Am plecat pe marcajul binecunoscut, de langa cabana, si ne-am indreptat catre primul punct mai important din acea zi: saua Crapaturii.

Prin padure era relativ uscat. Zic relativ pentru ca in unele zone erau portiuni cu gheata unde patinai bine de tot.

Dupa aproximativ 20 de minute am ajuns in balconul din Saua Crapaturii. Desi am vazut privelistea asta de 100 de ori tot ma impresioneaza foarte tare.

Dupa o scurta pauza in care am admirat imprejurimile si am facut prezentarea locurilor am plecat spre Turnu. Pana la baza traseului avem de mers cam 15-20 minute. De acolo incepe distractia, pe cabluri si lanturi.

Ciri, ca un adevarat ghid montan, a preluat grupul pentru a-l duce pe cele  mai inalte culmi🙂. Where eagles dare, ca sa zic asa🙂.

La baza traseului nostru

Imi aduc aminte de sfarsitul lui Ianuarie, cand am fost aici impreuna cu niste prieteni. Conditiile erau in mare asemanatoare: zapada foarte putina, foarte cald pentru perioada respectiva, stancile numai uscate si numai bune de catarat.

Andreea

Andreea si Nusu

Calcar de Crai

Aceiasi Andreea si Nusu

Vremea este splendida. Este asa de cald si frumos. Iti vine sa te intinzi pe stancile alea si sa stai la soare cat e ziua de lunga.

In curand ajungem si la zona unde in urma cu vreo doua luni am fost nevoiti sa coboram pe coarda din cauza ca unele portiuni erau inghetate si aluneca foarte tare. Acum totul era uscat asa ca a mers snur.

Si unul din pasajele mele preferate. Mai ales la coborare..:)

Urcusul duce acum printre jnepeni si portiuni stancoase si ne scoate in curand pe varful Turnu( alt. 1923 m). De aici incepe lungul drum al Crestei Nordice care se termina pe Piscul Baciului sau varful La Om, cel mai inalt varf din Piatra Craiului.

Iata ce inseamna sa duci metalul cu tine, in suflet. Chiar si pe munte, where eagles dare :))))

De pe Turnu am mers catre urmatorul punct important de pe creasta si anume Padina Popii. De pe Turnu se coboara spre padure apoi drumul iese iar in creasta, serpuind printre jnepeni. La Padina Popii am ajuns dupa aproximativ 1 h.

La un moment dat Andreea constata ca si-a uitat piepsul pe Turnu asa ca Nusu impreuna cu Ciri pleaca sa il recupereze.

De pe creasta

Acum se vede foarte bine traseul pe care il avem de parcurs. Mi se pare extraordinar de frumos si nu ma mai satur de privelistea asta🙂. Cuvintele nu pot exprima ceea ce simt asa ca mai bine las imaginile sa vorbeasca..

Iata si poza mea preferata din aceasta tura

De pe Padina Popii pana pe Varful Ascutit( urmatorul punct important de pe traseul nostru ) mai avem de mers cam o ora.

Vremea este faina in continuare insa a inceput sa se raceasca. Cred ca in curand voi pune geaca pe mine pentru ca am inceput sa simt frigul.

De regula, in turele cu AGMR, am avut mai tot timpul parte de o zi cu vreme buna si de una cu vreme urata. Sper ca in acest weekend sa nu se adevereasca profetia celor de la meteo care spun ca de sambata seara vom avea parte de lapovita si ninsoare.

So far…so good

Lama de fierastrau. Cum vi se pare? E frumoasa?🙂

Abrupt

In zona mai expusa, unde este pus un cablu pentru asigurare

Si ce am lasat in urma..

Furnicute

In curand am ajuns la Ascutit. Aici nu cred ca am stat mai mult de 20 minute. A fost un prilej numai bun ca sa pun geaca pe mine. Cu toate ca mai batea soarele se facuse destul de frig. Daca stateai pe loc incepeai sa tremuri.

Cu toate ca era o tura de primavara, calendaristic vorbind, ceva zapada tot am gasit. In mare vorbim despre o zapada topita si inghetata, nicidecum de una in care sa te afunzi, cum am gasit in alte ture facute in aceeasi perioada.

In zonele mai umbrite se gasea ceva mai multa insa nu punea probleme serioase. Stanca era uscata si deci foarte aderenta. Pot sa spun ca a fost o placere sa ma catar pe ea.

La un moment dat unii au decis ca ar fi bine sa-si puna coltarii pentru a trece de niste portiuni unde zapada inghetata dadea ceva batai de cap. Eu am considerat, la sugestia doamnei Enache, ca ar fi mai potrivit sa merg pe o ruta ocolitoare unde ma puteam catara pe stanca mai batuta de soare. Sincer, mi s-a parut mai comod decat sa stau si sa montez celebrii mei coltari Camp cu chinga..

Andreea si cu mine ramasesem mai in spate impreuna cu doamna Enache, Radu si Stefan. Ceilalti, mai sprinteni, erau mult mai in fata. Dupa 4 ore de somn nu prea pot sa zic ca ma simteam foarte in forma. Incercam sa ma moblizez, sa ma motivez..

Andreea nu o ducea nici ea prea bine. Rucsacul pe care il avea in spate era foarte greu iar oboseala incepea sa isi spuna cuvantul.

Pe ultima portiune, aproape de varful La Om, doamna Enache ne-a ghidat pasii astfel incat sa ocolim brana expusa care era acoperita de zapada, probabil inghetata. Cei care cunosc traseul stiu despre ce e vorba: este o brana ingusta pe care, daca ai bagaj voluminos, ar fi recomandat sa o parcurgi taras.

La un moment dat batea vantul destul de tare asa ca faceam eforturi sa stau in picioare pe lama de fierastrau pe care ne deplasam.

Pe varful La Om am ajuns pe la 18:15, deci la 9 ore de la plecarea de la Curmatura. Vremea era faina in continuare, exceptand vantul care ma facuse sa pun si gluga. De cagula am considerat ca nu e nevoie. O aveam la indemana insa, pentru orice eventualitate.

Cei care carasera cortul si ajunsesera mai repede se apucasera deja de montat. Impreuna cu Andreea am hotarat sa dormim in refugiu. Loc era destul.

A urmat pregatirea cinei si pregatirea ceaiului. Cum zapada prin jurul refugiului nu prea era am cautat niste petice mai curate si am luat nitica zapada de acolo.

Mihai si cu Razvan s-au ocupat de ceai iar noi ceilalti de pregatirea mancarii. Cu toate ca nu-mi era foarte foame am reusit sa mananc niste pate de ficat cu branza, amestec pe care l-am intins pe lipia pe care o carasem. Mancarea ca mancarea dar ceaiul…ceaiul mi-a mers la inima!

Din pacate cei de la meteo au avut dreptate. La vreo ora dupa ce am ajuns la refugiu vremea s-a schimbat cu 180 de grade. A inceput sa ninga si sa bata vantul. In scurt timp totul s-a acoperit de un strat fin de zapada.

In astfel de conditii planul de a parcurge Creasta Sudica nu mai era de actualitate. Bagajele grele precum si oboseala acumulata de unii dintre noi au contribuit la luarea deciziei de a abandona planul initial. Varianta despre care se discutase era coborarea la refugiul Grind si de acolo mers prin cheile Pisicii spre Prapastii. Intrebarea era: coboram de pe varful La Om, pe traseul marcat cu banda rosie( care ulterior am aflat ca nu este recomandat iarna ) sau mergem pe traseu nemarcat dar sigur?

Pe la ora 22 s-a dat stingerea. M-am bagat in sacul de dormit, care numai sac pentru iarna nu era, si am incercat sa il chem pe Mos Ene. Din pacate pentru mine nu prea am reusit sa dorm. La un moment dat m-a luat frigul si senzatia asta a ramas cu mine pana dimineata.

M-am intors pe toate partile si am incercat sa dorm insa nu prea am reusit. La ora 6 eram cu ochii pe pereti si ma gandeam ca mai bine ies din sac si ma imbrac  decat sa rebegesc de frig in continuare.

Treptat s-au trezit si ceilalti ocupanti ai refugiului. Imi era asa de ciuda ca frigul imi stricase planurile de odihna. Cred ca tot drumul, pana pe varf,  ma gandisem la ce bine voi dormi noaptea..

Micul dejun s-a desfasurat destul de repede. Prea mult timp nu aveam la dispozitie pentru ca ne grabeam sa coboram.

Vremea nu tinea cu noi. Era ceata si nu se vedea mai deloc. Se asternuse un strat fin de zapada care te obliga la mai multa precautie decat in mod obisnut pentru ca se poate aluneca foarte usor.

Am pus si coltarii pentru ca nu stiam sigur peste ce aveam sa dam mai incolo.

Plecare de la refugiu s-a facut in jurul orei 9. Pana pe varful La Om ne-a condus Mihai Mares. Aici s-a discutat despre variantele de coborare. Eu am propus coborarea pe marcaj banda rosie pana la refugiul Grind. S- hotarat insa abordarea unui traseu care se numeste Coltii Gainii, daca nu ma insel. Este o varianta de coborare sigura pe timp de iarna.

Coborarea este destul de abrupta. Stratul fin de zapada s-a asternut peste iarba asa ca acum calcam cu mare atentie. Coltarii se infig in orice numai in zapada nu. La masina va trebui sa ii curat de pamant si de iarba :))).

La un moment dat Ciri, care era in fata, anunta ca este un pic confuz in privinta rutei asa ca grupul se opreste. Noi, adica Andreea, Colonelu’, Sandu si doamna Felicia, hotaram sa ne intoarcem si sa mergem dupa urmele lui Razvan si ale lui Radu. Ei nu pusesera coltarii asa ca nu prea puteau sa coboare pe traseul ales de Ciri.

Ne-am intors pe drumul spre varf apoi am gasit  poteca pe care am coborat pana la refugiu. Acuma, fiind multa ceata si vizibilitate foarte redusa, nu as putea sa zic exact care a fost drumul pe care am coborat. Dupa cum ghicesc eu am coborat putin pe traseul marcat apoi am mers pe un drum cumva paralel cu cel care ajunge la refugiu. Aproape de Grind am dat de un gard de piatra( care se pare ca face parte din ramasitele cabanei Radu Negru ), clar facut de mana omului. Cam asta este singurul reper pe care as putea sa-l ofer. Daca stie cineva cum se numeste drumul pe care am coborat, este invitat sa imi spuna🙂.

Ciri si cu ceilalti au ajuns cam in acelasi timp cu noi. Avusesera niste dubii la un moment dat, in ceea ce priveste varianta pe care o alesesera, insa pana la urma au iesit la liman.

La refugiu mai erau niste petice de zapada dar nimic mai mult. Ninsoarea de sus aici se transformase in ploaie. Dupa cum stiam zona La table, adica plina de copaci taiati si noroaie cat casa, drumul pana la cheile Pisicii avea sa fie hardcore.

Drumul prin padure a fost destul de neplacut pentru ca atunci cand nu am alunecat pe gheata care era in zonele ferite de soare, am intrat in noroaiele de care spuneam mai sus. Daca mai adaugam si imaginea dezolanta cu copacii taiati…iese un tablou nu tocmai de invidiat.

Colac peste pupaza, ploaia s-a pornit si mai tare. De fapt, daca stau sa ma gandesc bine, nu era nimic nou fata de ce se anuntase la meteo: ninsoare pe creste si ploaie sub 1500 m.

Am ajuns la un moment dat intr-o poiana unde era un izvor. Aici am facut  o mica pauza pentru a bea apa si pentru a umple sticlele.

Nu mai bausem apa de ceva vreme asa ca oprirea a fost binevenita. Fara sa-mi dau seama, evident, am lasat sprijinite de un copac betele de trekking; problema era ca erau ale lui Csaba. Din fericire pentru mine mi-am dat seama ca le-am uitat cam la 15 minute dupa ce am plecat de la izvor.

L-am lasat pe Sandu sa ma astepte si am luat-o la fuga inapoi. Am gasit betele asa cum le lasasem. La intoarcere, probabil incantat ca le recuperasem, nu am mai fost atent si am luat-o pe alt marcaj🙂. Mi-am dat seama ca merg aiurea cand nu am mai dat de rucsacul pe care il lasasem in iarba.

M-am intors la ultimul marcaj pe care il vazusem iar apoi l-am auzit pe Sandu strigandu-ma. Ne-am reintalnit si apoi am luat-o la picior spre Cheile Pisicii. Am ocolit cheile pe un drum forestier, in stare foarte buna, si am iesit in Prapastii.

Pe la cabana Salvamont ne-am intalnit si cu grupul care era mai in fata. Ei mersesera prin Cheile Pisicii.

Dupa ce am ajuns la masina ne-am schimbat repede si apoi am plecat la Gura Raului pentru sedinta de final.

De la cabana am plecat pe la 16:30. Am lasat-o pe Andreea la Predeal si apoi mi-am continuat drumul catre casa.

Lasand la o parte vremea de duminica, tura a fost foarte reusita. Am vazut, din nou, Creasta Nordica intr-o alta lumina. Si la propriu..si la figurat 🙂.


16 Responses to “Fascinatia Crestei Nordice”


  1. 1 dras
    April 14, 2011 at 11:41 am

    danut, merg si eu cd mai faci traseul asta. dar cred ca ma culc la brasov cu o noapte inainte sa pot sa ma trezesc si eu :))

  2. April 14, 2011 at 11:55 am

    Super tura si cata tarie dupa o noapte nedormita practic! Cat ati mers in prima zi pana la urma, vreo 11 ore plus orele de condus! Wow! Chiar ca e un heirupism😀 Eu am incercat o data (mai putin partea cu condusul, mai putin pericolul stancilor din Crai, eram doar in Piatra Mare) dar tot mi s-a parut destul de obositor sa intri in traseu dupa o noapte nedormita si de obicei evit daca se poate…prefer sa plec cu o zi mai devreme sa am noaptea pt odihna (nu prea sunt pasare de noapte :D… ci de zi, una care se trezeste cu noaptea in cap insa :))

    Felicitari, Dan inca o data pentru reusita si pentru faptul ca iti indeplinesti visul treptat!🙂

    De imagini nu mai zic nimic pentru ca m-au lasat muta de admiratie🙂

    • April 14, 2011 at 12:15 pm

      Multumesc pentru comentariu, Gabi!
      Pai in prima zi am mers de la 9 pana la 18:30, deci 9 h jumatate. Condusul pana la Zarnestia durat vreo 3 h…S-a cam adunat oboseala, dar…ce nu face omul pentru munte.
      As fi vrut sa plec cu o seara inainte dar nu am putut. Hei-rupisme din astea am tot facut, nu spun ca le recomand, dar m-am cam obisnuit cu ele.

      Ce m-a nemultumit, dupa cum am scris si in articol, a fost faptul ca sambata noaptea nu am putut sa dorm din cauza frigului. De-abia asteptam sa pun capul pe perna, sau ma rog, pe tabla din refugiu :))))

  3. April 15, 2011 at 6:38 pm

    Frumos si deosebit mai este si muntele! Cele mai reusite fotografii, acolo se fac…🙂

  4. April 20, 2011 at 11:30 am

    Foarte frumos! Lasa ca anul asta poate reusesti si creasta integrala! Tot acolo o s-o gasesti😛
    Sper sa reusesc si eu sa fac nordica la vara.

    Ce vroiam sa te intreb… ai coborat vreodata din creasta spre Refugiul Diana?
    Eu voi urca pe banda albastra de la Curmatura si pe urma nu stiu ce sa aleg:
    – banda albastra in continuare din Saua Padinei inchise pana la Ref. Diana sau
    – triunghi albastru din Vf.Padina Popii spre Ref. Diana?
    Daca stii tu sau altcineva care e diferenta intre ele si ai vreo recomandare pt mine… as aprecia🙂

    • April 20, 2011 at 12:00 pm

      Buuuun…din Padina Popii se poate cobori la refugiul Diana in doua moduri:

      – cobori prin jnepenis pana la o bifurcatie , un punct de belvedere, unde poti merge la dreapta pe Brana Caprelor- este un traseu foarte frumos cu privelisti deosebite, cu destul de mult grohotis. Drumul va cobori pe stanculite, pe grohotis, printre jnepeni…iar la un moment dat va face un pic stanga din ce tin eu minte, si va intra in padure; de aici va duce la Diana. Este un drum tare fain, eu l-am coborat de 2 ori, si vara si pe zapada. Eu pe asta as merge.
      – varianta 2 incepe de la acelasi punct de belvedere, unde se bifurca drumul, si te duce in stanga unde vei cobori printre jnepeni, apoi pe grohotis, pe la baza unor pereti impunatori; vei avea parte si de vreo 2 lanturi dar e fain.Mie personal mi se pare mai lung drumul pe aici asa ca as alege brana caprelor.

      Daca mai ai nelamuriri te rog sa ma intrebi.

      Iti dau si un kink care sa te ajute: https://danchitila.wordpress.com/2009/05/10/piatra-craiului_refugiul-ascutit_mai-2009/

  5. April 20, 2011 at 12:22 pm

    Wow! Super! Mersi mult! Da, asa ma gandeam si eu, pe Brana Caprelor, dar nu eram sigura🙂
    Thaaanks!

  6. April 20, 2011 at 12:30 pm

    Da, singura mea problema e cu pantele foarte abrupte si cu grohotis (inteleg ca ambele cam sunt abrupte😛 asa ca o prefer pe cea care e mai putin abrupta decat cealalta :P) pentru ca am cracii lungi :)))) si daca e f abrupt si mai e si instabil solul, am mereu senzatia ca daca pic, pic de la inaltime prea mare😛

    • April 21, 2011 at 3:54 am

      E, vezi? Exact asa gandesc si eu: fiind inalt am senzatia ca daca e sa cad, cad de la inaltime. Cei care sunt mai mici, care umbla in picioare pe sub pat adica, nu au problema asta. asta-i motivul pentru care nu imi plac coborarile. Le consider obositoare si cateodata periculoase

      • April 21, 2011 at 5:48 am

        Da, exact, bine ai zis. Obositoare si periculoase. So? Care dintre dintre cele doua variante ai zice ca e mai putin obositoare si periculoasa?🙂

      • April 21, 2011 at 6:16 am

        Eu as alege Brana Caprelor. Mi se pare ceva mai usoara. Oricum, indiferent de ce alegeti…atentie la grohotis. In rest..traseul este marcat, nu pune probleme de orientare🙂

  7. April 20, 2011 at 12:31 pm

    Ah, de planuit, planuiesc la inceputul lui iulie🙂

  8. April 23, 2011 at 11:01 am

    Offtopic: Fie ca Sfanta sarbatoare a Invierii Domnului sa-ti aduca cele 4 taine divine: incredere, lumina, iubire si speranta. Clipe de neuitat alaturi de cei dragi si numai realizari! Paste fericit!


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 23 other followers

March 2011
M T W T F S S
« Feb   Apr »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Vizitatori

  • 150,837 vizite

Mai umblu si pe aici

Pentru ca imi pasa

Hai-hui pe

Recomand espadrilele de catarat

Cumpar echipament de la

Galeria de pe Flickr

DSCF3500

More Photos
Free counters!

%d bloggers like this: