Archive for the 'Ciucas' Category

11
Dec
10

Cum am degerat in Ciucas

Echipa mare pentru sambata, cum nu am mai avut demult. Se anunta Mihai Doarna, Floricel, inca un Mihai si Vasi.

Alegem sa facem o tura de o zi, pentru ca nici unul nu statea prea bine  cu timpul. Ca variante, aveam de ales intre Ciucas si Baiului.

Primul iese castigator asa ca ne orientam catre o tura mai ..relaxanta: vom pleca din pasul Bratocea si vom merge spre varful Ciucas.

Prognoza era cam in felul urmator: cod galben in mai toata tara, viscol si temperaturi cu muuult sub zero. Cu toate astea am ales sa plecam fiindca trecuse ceva vreme de cand nu ne mai intalnisem cu muntele.

La 5:30 AM eram la metrou la Victoriei si il asteptam pe Vasi, cel care poseda masina. Pe la 5:45 apare si el, scuzandu-se ca a cazut mai greu din pat. Nu-i nimic Vasi, te credem pe cuvant!

Mihai D. a vrut sa doarma in masina dar nu prea a reusit deoarece Sistem of a down i-a gadilat timpanele intr-un mod mai mult decat placut.

Pana la Ploiesti si chiar pana la Maneciu vremea nu ne-a pus probleme. Chiar ma miram si ma intrebam unde era viscolul ala cu care ne-au amenintat site-urile meteo..

Era frig, adevarat, dar cam atat. Nici urma de lapovita, ninsoare etc.

De la Cheia a inceput sa se schimbe peisajul. Drumul era acoperit de gheata si zapada asa ca Vasi a mers foarte prudent. A inceput sa si ninga asa ca mi-am schimbat parerea: vom avea parte de iarna, acum nu mai am dubii.

Vazand ca este din ce in ce mai multa zapada ne-am gandit si la planul B. Pana in pasul Bratocea aveam de mers pe serpentine iar daca drumul era acoperit de gheata si zapada…….era cam neplacut; planul B presupunea sa lasam masina in Cheia si sa urcam pana la Muntele Rosu iar de aici sa urcam pe Ciucas.

Pana la urma am zis sa incercam si sa urcam in Bratocea. Pe masura ce castigam altitudine zapada era din ce in ce mai multa, iar ninsoarea se intetea. Am dat si peste cateva camioane care ramasesera blocate in rampa si care nu cred ca aveau sa plece curand de acolo.

Dar…am vazut si pluguri care coborau spre noi si care imprastiau material antiderapant, asa ca m-am gandit ca s-ar putea sa avem noroc si sa ajungem acolo unde ne propusesem.

In drumul nostru trecem si pe langa fabrica ce serveste ca punct de reper pentru urcarea pe Valea Berii. De pe Valea Berii se ajunge la cabana Ciucas, acum refacuta.

Pe la 8:30 ajungem la pasul Bratocea. Parcam masina si ne echipam. Termometrul de la masina indica -11 grade. Zapada era din belsug; zapada proaspata si afanata. Nu se vedeau nici un fel de urme asa ca noi aveam sa fim …deschizatori de drum.

Ne-am echipat destul de repede pentru ca era foarte frig si simteam cum ne ingheata mainile.

Marcajul pe care trebuia sa il urmam era banda rosie; timpul necesar pana pe varful Ciucas, 3 ore jumatate- 4 ore.

Ne-am afundat de la inceput in zapada pana la genunchi; daca asa avea sa fie si mai incolo…regandeam planul.

In padure totul era inghetat bocna. Copacii erau plini de zapada..Ce diferit mi se parea fata de luna Martie, cand venisem aici cu Dan.

Vezi tura aici: https://danchitila.wordpress.com/2010/03/.

De prin padure

Vasi s-a mai oprit ca sa se infofolesca mai bine asa ca eu am profitat de ocazie si am fotografiat, atat cat se putea in conditiile date..

Tineam minte ca trebuie sa ajungem intr-o poiana, imediat cum ieseam din padure. Aici este o stana parasita, care poate fi luata ca punct de reper.

Doi prieteni foarte buni infruntand frigul..

Urmatorul punct de reper de pe traseu este releul de televiziune, pe care insa nu il vad absolut deloc, dar care stiu cam pe unde s-ar afla. Cand am fost cu Dan aici tin minte ca nu am urcat pe poteca pana la releu ci am luat-o pe o scurtatura; acum insa nu ma incumet pentru ca pe ,,scurtatura” zapada este foarte mare asa ca mai mult ne-am chinui. Preferam poteca, cu toate ca si aici suntem in nameti pana aproape de genunchi..

Ma uit in jur dar nu recunosc nimic din ce vedeam aici in primavara; incredibil cat de mult poate sa schimbe zapada traseul.

Noroc ca tin minte cum mergea drumul ca altfel, pe ceata asta, sigur m-as rataci. Vedem releul numai cand ajungem la cativa metri de el. Dupa ce-l depasim mai avem un pic de mers, aproximativ 20 minute, si ne apropiem de o zona unde sunt primele stanci de pe traseul nostru. Pana atunci insa…incepem lupta cu zapada 🙂

Vom trece pe langa Porumbel, o stanca cu o forma tare ciudata. Iata o poza din primavara, acum ne-a fost imposibil sa vedem ceva.

Peisajul nostru de iarna arata cam in felul urmator..

Deocamdata nu batea asa tare vantul insa era frig bine. Am zis de atata timp ca imi cumpar supramanusi dar inca nu am reusit sa ma tin de cuvant; manusile de polar pe care le am acum se uda destul de repede in zapada asa ca nu imi sunt de foarte mare ajutor; oricum, sunt mai bune decat nimic.

Coechipierii mei au cagula si pentru asta ii invidiez. Bineinteles ca mi-am propus si eu sa-mi cumpar, dar cu asta am ramas; si cand ma gandesc cate cagule de munte am facut cadou prietenilor..

Intre timp, lupta cu zapada e in toi..

Tocmai cand ne intrebam pe unde merge traseul apar stancile rotunjite, caracteristice Ciucasului.

Poza de grup restrans 🙂

Daca pana acum vantul ne-a gadilat pe la urechi, de-acum incolo avem parte de un supervant si de un viscol cum numai in Ciucas poti sa prinzi; sau mai bine zis, cum numai eu prind, de cateva ierni incoace.

Viscolul e in toi. Coafura rezista 🙂

In multe locuri zapada este inghetata asa ca ne chinuim un pic ca sa facem urme; nu este neaparat nevoie de coltari, merge si fara ei dar trebuie sa infigi bine bocancul in zapada altfel pleci la vale.

Ne mai folosim si de piolet, si de bete, numai sa iesim din zapada asta care ne oboseste foarte tare.

Vizibilitate…zero

Se propune oprirea pentru o pauza de masa. Pe vantul asta chiar va fi o placere 🙂 .

Scot si eu un sandwich din rucsac si musc din el cu pofta. Cred ca daca muscam dintr-o piatra aveam aceeasi senzatie; senzatia ca am lepadat dantura. Cu chiu, cu vai, am resusit sa mestec. Am baut si niste ceai asa ca pana la urma mi-a trecut gustul amar pe care mi-l lasase sandwichul la care trudisem cu o seara inainte :).

Pauza este foarte scurta, deoarece nimeni nu avea chef sa inghete stand pe loc. Cu totii am preferat sa inghetam in timp ce mergem :).

Natura congelata

Ei bine, cred ca am mai mers aproximativ o ora pentru ca la un moment dat nu am mai putut suporta frigul si vantul. Cu toate ca intotdeauna am considerat ca nu am probleme cu frigul, acum il simteam foarte bine, in special la maini; imi inghetasera degetele in vechile mele manusi de polar. Nici cu fata, barba si sprancenele nu stateam prea bine..

Maestrul Floricel

Vasi se plangea si el de o durere de cap, iar celorlalti sunt convins ca nu le era mult mai bine.

Am facut o sedinta scurta si am hotarat sa ne intoarcem. Zapada ne obosise destul de tare, vantul batea cu putere iar ceata…era din abundenta; in nici un caz nu aveam cum sa ne incadram in timp. In afara de asta, ma gandeam si la vantul care putea sa ne astepte pe varf.

Pe drumul de intoarcere ne-am intalnit cu cativa baieti care vroiau sa faca acelasi traseu ca si noi. Le-am explicat cam despre ce era vorba dar au hotarat sa mearga mai departe. M-am uitat atent si am observat ca unul din ei avea pe jumatate de obraz si pe nas, niste pete mari si albe; sa fie degeraturi oare, m-am intrebat, cu toate ca nu vazusem niciodata una in realitate?

Nu trece multa vreme si Vasi ma anunta ca am o pata alba maricica pe nas; se ofera sa imi dea o cagula pe care o avea la el iar eu accept imediat. Chiar nu vreau sa imi degere nasul aici.

Drumul de intoarcere a stat, cum altfel, sub imperiul vantului puternic si al viscolului. Baietii cu care ne intalnisem au facut cale intoarsa; erau inghetati bine asa ca au hotarat sa amane varful pentru alta data.

Pe drumul de intoarcere

Guess who?

La un moment dat vremea parea sa se indrepte iar soarele parca facea niste incercari timide ca sa scape de norii care il inconjurau.

Am profitat de zapada mare si ne-am tavalit in ea asa cum faceam cand eram mai mici. Uitasem cat de placuta este senzatia 🙂

Brazii incarcati de zapada…

Iarna ca in povesti 🙂

Cand am ajuns la masina ne-am uitat la termometru; indica -12 grade..

Am inghetat pe langa masina, cat ne-am schimbat. Brrr..

Cu toate ca a fost o tura scurta, mai scurta decat credeam, am invatat niste lucruri foarte importante:

1.  Nu se merge pe o asemenea vreme fara cagula.

2.  Supramanusile fac diferenta, fara discutie. Manusile de polar nu sunt de ajuns.

3.  Zonele cu degeraturi, chiar daca sunt in stadiu incipient, trebuiesc protejate imediat.

Am intrat pe google si am cautat informatii despre degeraturi si hipotermie; ceea ce avusesem eu fusese o degeratura minora. Asta insa mi-a dat de gandit. Era a doua oara cand mergeam pe viscol in Ciucas. Sper ca de data asta am invatat lectia..

Am facut si cateva filmulete, atata cat am putut, pentru ca imi inghetau mainile pe aparat.

http://www.youtube.com/watch?v=i9vo-hAeD54

http://www.youtube.com/watch?v=J0w-0V5u5-g

http://www.youtube.com/watch?v=yGToPCvXTO8&feature=mfu_in_order&list=UL

http://www.youtube.com/watch?v=yMD5VS_iFm0&feature=BF&list=UL7QRtvRxQc9c&index=4

25
Jul
10

Creasta Gropsoare-Zaganu

In urma cu cateva saptamani, Dan imi propusese o tura de o zi in Ciucas; vroia sa o ia si pe prietena lui, pentru prima oara. Am reusit sa gasim o zi de sambata in care sa putem sa mergem toti trei. Parca mai lipsea cineva…..asa ca il sun pe Dragos si ii spun despre ce este vorba: Gropsoare- Zaganu in varianta de vara. Nu sta prea mult pe ganduri si accepta. Acum va avea ocazia sa vada pe unde a mers iarna…

Ne intalnim sambata dimineata la 5 la mine in parcare. Mergem sa ii luam pe Dan si pe Eli apoi ne indreptam catre DN1.

Oprim la benzinaria care este dupa Piata Presei ca sa cumparam niste cornuri cu ciocolata, cafea si apa. Ne mai invartim un pic pe langa masina, bem cafeaua si plecam mai departe.

Vremea va fi calduroasa, dupa cum am vazut pe http://www.accuweather.com si  http://www.meteoblue.com. Se anunta temperaturi de 30 grade, ceea ce pe mine personal nu ma bucura foarte tare.

Pe la 8:30 ajungem la Cheia. Lasam, asa cum ne-am obisnuit, masina la hotel Cheia si incepem sa ne echipam. Mi-am luat pantalonii lungi, de tura, pentru ca nu mai vreau sa am surprize asa cum am avut in Buila; atunci am mers in pantaloni scurti si m-am ales cu  niste intepaturi si muscaturi de toata frumusetea. Nu stiu ce insecte or fi bantuit prin padurea aia dar m-am lecuit. DE ACUM, CHIAR SI LA 40 GRADE, MERG IN PANTALONI LUNGI!

In Cheia era targ de branzeturi. Am trecut pe langa tarabele taranilor si am tras cu ochiul la rotile de cascaval afumat, branza de oaie si alte preparate. Imi era o poftaaaaa!!!!!!!!

Am trecut repede de zona asta , nu de alta dar ne temeam ca s-ar putea sa anulam tura si sa optam pentru o masa copioasa cu niste prooduse naturale; in stilul asta, ADIO munte!

Pentru ca Eli era pentru prima data la munte( in stilul mers pe traseu), am hotarat sa abordam un traseu care nu prezinta dificultati. Timpul necesar pentru a ajunge pe Gropsoarele este de aproximativ 5h.

In sosea, langa hotel Cheia, este si un panou cu harta masivului si cu informatii despre traseele din zona. De asemenea, in Cheia se poate vizita MUZEUL FLORILOR DE MINA. Nu am fost niciodata aici insa am auzit numai cuvinte de lauda despre el asa ca merita sa vedeti despre ce este vorba.

Am trecut de portile manastirii, am mers pe poteca iar apoi am iesit in drumul national. L-am traversat si am intrat in padure.

Dupa cateva minute de mers, ajungem la o poienita apoi la un mic parau care nu pune probleme la traversare. Urmeaza urcusul prin padure. Aici, surpriza! Poteca era plina de noroi; noaptea plouase iar acum pamantul era moale de tot. Ne-am murdarit imediat.

Nu mai spun ca alunecam in ultimul hal si de-abia reuseam sa ne tinem pe picioare. Era foarte multa umezeala in padure asa ca in vreo 10 minute au inceput sa curga apele pe noi. Eram si transpirati si plini de noroi! Double the fun, double the excitement!

Se termina cu urcusul si ajungem intr-o zona din care se vede ceva din creasta muntelui. Aici facem un scurt popas si ne schimbam tricourile. Bem niste apa ca sa ne mai invioram, mancam un pic si plecam mai departe. Ne-am intalnit cu 3 tipi care nu carau nimic in afara de bete de trek si un rucsac ff mic. Purtau colanti si adidasi, mergeau foarte repede si pareau sa se pregateasca pentru un maraton.

Ne-au depasit dar nu ne-am facut probleme; noi nu venisem aici pentru concurs. Venisem pentru poze si voie buna.

Din pacate si in zona asta era plin de noroi asa ca ne-am mai chinuit o bucata de vreme, pana am ajuns la stana din Zaganu.

Ajungem la poiana in care se afla stana. Aici este un bolovan maaare de tot pe care va puteti urca daca vreti sa faceti poze mai artistice. Seamana cu bolovanul de la Bordul Tomii, din Retezat.

Incerc sa ma bag undeva la umbra, daca se poate vorbi de asa ceva aici.. Dragos, in schimb, cauta soarele pentru ca vrea sa se bronzeze.

Dan si cu Eli se multumesc cu niste poze prin imprejurimi. Nu stam prea mult aici pentru ca este foarte cald; ne gandim ca mai sus va fi ceva mai racoare.

Trecem pe langa stana, admiram magarusii, salutam baciul..Acum drumul urca pieptis insa fara a pune probleme. Urcam pe o poteca foarte clara, poteca ce ne va duce la un moment dat prin padure. Am remarcat ca peste tot este plin de flori, in special clopotei. Nu pierd ocazia de a-i fotografia.

Ne mai oprim din cand in cand ca sa admiram privelistea; ar fi pacat sa mergem numai cu capul in pamant sau sa alergam ca la maraton.

Ajungem si la indicatorul care ne arata directia de mers catre creasta. De aici se dezvaluie o panorama foarte frumoasa. Se vede foarte bine statiunea Cheia, se vad celebrele antene parabolice gigant, se vad stancile pe la baza carora vom trece.

Urcam prin padure si incercam sa ne strecuram prin brazii desi sau tufele de jnepeni care ne ies in cale, pe poteca. Inca o data, remarc ca este plin de flori.

Ajungem la baza stancilor si aici facem niste poze de grup, de cuplu( fiecare dupa posibilitati)..

Dragos incearca niste pasi de escalada pe stanca. Din pacate pentru el, roca este destul de friabila asa ca se cam chinuie.

Imi aduc aminte cum batea vantul aici, in Decembrie..

Ocolim stancile si iata ca se arata si cabana Muntele Rosu, in departare. Eli este foarte harnica; merge fara probleme. E foarte sprintena si ne lasa mai tot timpul  in urma. E clar, data viitoare trebuie sa-i pregatesc ceva mai solicitant!

Eu ma tot opresc ca sa fac poze. Desi am o gramada de fotografii de aici, tot imi place ceea ce vad asa ca nu ma las. Atata timp cat am acumulatori..POZE SA FIE!

Am ajuns pe creasta. Ne intalnim cu un grup de tineri care vin de la Muntele Rosu; ne intalnim cu ei in zona Turnul de Arama. Unul din baieti avea ceva dificultati la coborare; nu prea avea incredere in picioare dar pana la urma, incurajat de ceilalti, s-a descurcat.

Dupa Turnul de Arama dam de niste stanci mai scutite care ne imbie sa le pozam. Dan si cu Eli fac un shooting al lor asa ca nu vreau sa ma bag intre ei. Dragoselu iar  s-a cocotat pe o stanca din apropiere si imi face victorios cu mana; copilu’ asta e ceva de speriat. Cum il scap din ochi, cum dispare de langa mine.

Din punctul in care ne aflam acum mai avem cam o ora pana pe Gropsoarele asa ca nu ne grabim. Mai stam la taifas, mai glumim..ca babele.

Poeca ne conduce prin jnepenis, pe la portiunea cu lant( pe care o trecem fara probleme), si ne scoate deasupra Zaganului. Putem admira creasta in toata splendoarea ei. Mai fac niste poze( pentru blog, vorba lui Dragos) si ma uit inspre Bucegi; se vede atat de bine..

Soarele s-a mai domolit si a lasat locul vantului. Din experienta stiu ca pe Gropsoare intotdeauna este vant. Iata ca si de data asta se intampla la fel.

Pe Gropsoare ne intalnim cu multi copii care vin de la Muntele Rosu. Parca niciodata nu am vazut atata lume pe aici. Adevarul este ca e o vreme foarte potrivita pentru mers pe munte: nu este foarte cald( desi pentru mine tot ceea ce depaseste 20 de grade deja inseamna caldura mare), adie vantul, nu ploua..

Ne oprim langa unul din adaposturile de pe creasta si bem ultimele guri de apa. Noroc ca nu mai avem mult pana la cabana.

De pe creasta coboram pana la un indicator care ne anunta ca mai avem 1h 30 pana la Muntele Rosu;  pe versanti este plin de oameni care au venit la cules de afine: sunt si ,,profesionisti” dar si culegatori de ocazie.

Intre timp apar norii de ploaie, insa degeaba. Nu ploua absolut deloc, ba din contra; peste vreo 20 minute reapare soarele iar vremea isi revine.

Coboram prin padure, trecem de statia seismica si ajungem la poiana Muntele Rosu. Aici optam, ca de obicei, pentru Silva.

Suntem intampinati de acelasi ospitalier domn Bucurescu. Foarte multa lume in Ciucas in weekendul asta; la Silva totul este ocupat: mesele sunt pline, cabana arhiplina, casutele la fel.

Servim un pranz bogat in fripturi si cartofi prajiti si… BERE! Din pacate nu aveau Ciucas dar ne-am multumit si cu URSUS.

Dupa  masa binemeritata am coborat la masina. Pe drum ne-am intalnit cu zeci de turisti care urcau la cabana.

Ajunsi in Cheia, ne-am indreptat catre masina. A fost o tura care a placut tuturor, si mai ales lui Eli. Sprintena fata, a zis ca i-a placut foarte mult si de-abia asteapta sa mai vina.

Pozele urmeaza un pic mai incolo.

10
Mar
10

Pasul Bratocea si Tigaile din Ciucas

Tura de o zi. In ultima vreme reusesc sa fac numai ture scurte, fie  sambata,  fie duminica. Se anunta vreme frumoasa, era primavara asa ca mergea o plimbare pe la munte.

Am plecat la ora 6 din Bucuresti impreuna cu Dan, cumnatul meu. Destinatia.. Cheia. Traseul propus: Cheia- Pasul Bratocea- Varful Ciucas. Era un traseu pe care vroiam demult sa il fac si se preta foarte bine pentru o zi.

Este un traseu usor, ca majoritatea traseelor din Ciucas. Am plecat la ora 9 de la masina si ne-am intors pe la 17:30; nu ne-am grabit, am mers usurel, ne-am oprit ca sa admiram peisajul,  am facut poze….adica ne-am bucurat de o zi splendida de primavara.

Cheia este o statiune care arata din ce in ce mai bine. Imi place ca nu este aglomeratie ca pe valea Prahovei, nu vezi la tot pasul poienite pline de  gratare..

Traseele din Ciucas  sunt usoare si accesibile in orice anotimp, sunt foarte bine marcate iar parcurgerea lor ofera niste privelisti foarte frumoase.

Ca sa ajungem in Pasul Bratocea, de unde pleaca traseul nostru, trebuie sa trecem de Cheia si sa mergem pe serpentine aprox. 10 km. La un moment dat vom vedea pe dreapta o mica parcare unde putem lasa masina. In apropiere este si un stalp indicator care ne ofera informatiile necesare.

Mai era inca ceva zapada pe sus insa nu punea mari probleme. Singura dificultate a constat in faptul ca ne afundam in zapada si zapada se facea bocna in jurul piciorului; mai ales in zonele cu jnepenis, era un adevarat chin sa tot scoti piciorul din zapada..

Am intrat in zapada pana aproape de sold in foarte multe locuri. Mi-am adus aminte de ce patisem in Iezer in 2006, in luna aprilie. Atunci am intrat in zapada pana la sold, zapada froze solid in jurul piciorului si mi-a ramas bocancul acolo; asta pana m-a scos din zapada un prieten cu care eram in tura. Am sapat cu pioletul, cu mainile goale, pana am iesit din zapada. Foarte neplacut!

Intorcandu-ma la Ciucas, mi se par foarte spectaculoase stancile pe care le intalnesti cand iesi din padure. Caracteristice  acestui masiv sunt stancile rotunjite care au denumiri precum: ace, capatani de zahar, tigai, porumbel, sfinx etc.

Traseul debuteaza cu un mers lejer prin padure dupa care iesim intr-o poienita unde este o stana. Aici, dar de fapt mai peste tot, am dat de branduse; covoare nesfarsite de branduse…

Dupa ce am trecut de poienita cu pricina am urcat iarasi prin padure, dar nu foarte mult si la un moment dat am iesit la gol alpin; ca punct de reper, daca se intampla sa va rataciti pe vreme rea, trebuie sa vedeti un releu mare mare mare. Nu aveti cum sa il ratati.

Era foarte cald, mai cald decat imi imaginasem..asa ca Dan a trecut la maneca scurta destul de rapid. Drumul nostru este lejer, mergem fara nici o graba, facem multe poze si mai radem de ce ne aducem aminte. La un moment dat facem o oprire mai lunga, intr-o zona cu mai multa zapada, nu de alta dar vroiam sa ne mai racorim.

La un moment am ajuns in zona in care se vedeau Tigaile si Varful Ciucas; zapada fiind foarte mare cautam o ruta cat mai sigura ca sa evitam sa taiem panta. Aici ne-am intalnit cu un domn in varsta care mergea cu inca doua persoane pana pe varf. Spunea ca nu se incumeta sa mearga daca este zapada mare pentru ca fusese luat de avalansa in conditii aproape asemanatoare in urma cu cativa ani.

Dupa ce am cumpanit bine am ales ruta castigatoare( mers cat mai matematic pe linia crestei) si am pornit la drum; a fost mai dificil dar a fost mai sigur. Am urmarit pe cat posibil sa umblam pe unde era jnepenis, copacei si in general orice ar fi putut sa opreasca o eventuala avalansa de primavara.

A urmat o mica traversare pe sub stanci apoi urcusul final pana pe varf. Privelistea pe care o aveam in fata ochilor era extraordinara. O ZI SUUUUPERBA!!

Am zabovit un pic aici si apoi am inceput coborarea pentru ca incepuse sa bata vantul destul de tare. Mai jos ne-am oprit din nou si ne-am intins in iarba. Era cald si bine, adia un pic vantul si pana la urma am si atipit vreo jumatate de ora.

Am ajuns la masina pe la 17: 30, am incarcat bagajele si am plecat sa mancam ceva la hotel Zaganu. Foarte buna mancarea si preturile rezonabile. RECOMAND!

Multumesc Ciucasului pentru ca ne-a oferit o zi de primavara minunata!




Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 24 other followers

July 2020
M T W T F S S
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Vizitatori

  • 186,453 vizite

Mai umblu si pe aici

Pentru ca imi pasa

Hai-hui pe

Recomand espadrilele de catarat

Cumpar echipament de la

Galeria de pe Flickr

Free counters!