Archive for the 'Ciucas' Category

11
Dec
10

Cum am degerat in Ciucas

Echipa mare pentru sambata, cum nu am mai avut demult. Se anunta Mihai Doarna, Floricel, inca un Mihai si Vasi.

Alegem sa facem o tura de o zi, pentru ca nici unul nu statea prea bineĀ  cu timpul. Ca variante, aveam de ales intre Ciucas si Baiului.

Primul iese castigator asa ca ne orientam catre o tura mai ..relaxanta: vom pleca din pasul Bratocea si vom merge spre varful Ciucas.

Prognoza era cam in felul urmator: cod galben in mai toata tara, viscol si temperaturi cu muuult sub zero. Cu toate astea am ales sa plecam fiindca trecuse ceva vreme de cand nu ne mai intalnisem cu muntele.

La 5:30 AM eram la metrou la Victoriei si il asteptam pe Vasi, cel care poseda masina. Pe la 5:45 apare si el, scuzandu-se ca a cazut mai greu din pat. Nu-i nimic Vasi, te credem pe cuvant!

Mihai D. a vrut sa doarma in masina dar nu prea a reusit deoarece Sistem of a down i-a gadilat timpanele intr-un mod mai mult decat placut.

Pana la Ploiesti si chiar pana la Maneciu vremea nu ne-a pus probleme. Chiar ma miram si ma intrebam unde era viscolul ala cu care ne-au amenintat site-urile meteo..

Era frig, adevarat, dar cam atat. Nici urma de lapovita, ninsoare etc.

De la Cheia a inceput sa se schimbe peisajul. Drumul era acoperit de gheata si zapada asa ca Vasi a mers foarte prudent. A inceput sa si ninga asa ca mi-am schimbat parerea: vom avea parte de iarna, acum nu mai am dubii.

Vazand ca este din ce in ce mai multa zapada ne-am gandit si la planul B. Pana in pasul Bratocea aveam de mers pe serpentine iar daca drumul era acoperit de gheata si zapada…….era cam neplacut; planul B presupunea sa lasam masina in Cheia si sa urcam pana la Muntele Rosu iar de aici sa urcam pe Ciucas.

Pana la urma am zis sa incercam si sa urcam in Bratocea. Pe masura ce castigam altitudine zapada era din ce in ce mai multa, iar ninsoarea se intetea. Am dat si peste cateva camioane care ramasesera blocate in rampa si care nu cred ca aveau sa plece curand de acolo.

Dar…am vazut si pluguri care coborau spre noi si care imprastiau material antiderapant, asa ca m-am gandit ca s-ar putea sa avem noroc si sa ajungem acolo unde ne propusesem.

In drumul nostru trecem si pe langa fabrica ce serveste ca punct de reper pentru urcarea pe Valea Berii. De pe Valea Berii se ajunge la cabana Ciucas, acum refacuta.

Pe la 8:30 ajungem la pasul Bratocea. Parcam masina si ne echipam. Termometrul de la masina indica -11 grade. Zapada era din belsug; zapada proaspata si afanata. Nu se vedeau nici un fel de urme asa ca noi aveam sa fim …deschizatori de drum.

Ne-am echipat destul de repede pentru ca era foarte frig si simteam cum ne ingheata mainile.

Marcajul pe care trebuia sa il urmam era banda rosie; timpul necesar pana pe varful Ciucas, 3 ore jumatate- 4 ore.

Ne-am afundat de la inceput in zapada pana la genunchi; daca asa avea sa fie si mai incolo…regandeam planul.

In padure totul era inghetat bocna. Copacii erau plini de zapada..Ce diferit mi se parea fata de luna Martie, cand venisem aici cu Dan.

Vezi tura aici: https://danchitila.wordpress.com/2010/03/.

De prin padure

Vasi s-a mai oprit ca sa se infofolesca mai bine asa ca eu am profitat de ocazie si am fotografiat, atat cat se putea in conditiile date..

Tineam minte ca trebuie sa ajungem intr-o poiana, imediat cum ieseam din padure. Aici este o stana parasita, care poate fi luata ca punct de reper.

Doi prieteni foarte buni infruntand frigul..

Urmatorul punct de reper de pe traseu este releul de televiziune, pe care insa nu il vad absolut deloc, dar care stiu cam pe unde s-ar afla. Cand am fost cu Dan aici tin minte ca nu am urcat pe poteca pana la releu ci am luat-o pe o scurtatura; acum insa nu ma incumet pentru ca pe ,,scurtatura” zapada este foarte mare asa ca mai mult ne-am chinui. Preferam poteca, cu toate ca si aici suntem in nameti pana aproape de genunchi..

Ma uit in jur dar nu recunosc nimic din ce vedeam aici in primavara; incredibil cat de mult poate sa schimbe zapada traseul.

Noroc ca tin minte cum mergea drumul ca altfel, pe ceata asta, sigur m-as rataci. Vedem releul numai cand ajungem la cativa metri de el. Dupa ce-l depasim mai avem un pic de mers, aproximativ 20 minute, si ne apropiem de o zona unde sunt primele stanci de pe traseul nostru. Pana atunci insa…incepem lupta cu zapada šŸ™‚

Vom trece pe langa Porumbel, o stanca cu o forma tare ciudata. Iata o poza din primavara, acum ne-a fost imposibil sa vedem ceva.

Peisajul nostru de iarna arata cam in felul urmator..

Deocamdata nu batea asa tare vantul insa era frig bine. Am zis de atata timp ca imi cumpar supramanusi dar inca nu am reusit sa ma tin de cuvant; manusile de polar pe care le am acum se uda destul de repede in zapada asa ca nu imi sunt de foarte mare ajutor; oricum, sunt mai bune decat nimic.

Coechipierii mei au cagula si pentru asta ii invidiez. Bineinteles ca mi-am propus si eu sa-mi cumpar, dar cu asta am ramas; si cand ma gandesc cate cagule de munte am facut cadou prietenilor..

Intre timp, lupta cu zapada e in toi..

Tocmai cand ne intrebam pe unde merge traseul apar stancile rotunjite, caracteristice Ciucasului.

Poza de grup restrans šŸ™‚

Daca pana acum vantul ne-a gadilat pe la urechi, de-acum incolo avem parte de un supervant si de un viscol cum numai in Ciucas poti sa prinzi; sau mai bine zis, cum numai eu prind, de cateva ierni incoace.

Viscolul e in toi. Coafura rezista šŸ™‚

In multe locuri zapada este inghetata asa ca ne chinuim un pic ca sa facem urme; nu este neaparat nevoie de coltari, merge si fara ei dar trebuie sa infigi bine bocancul in zapada altfel pleci la vale.

Ne mai folosim si de piolet, si de bete, numai sa iesim din zapada asta care ne oboseste foarte tare.

Vizibilitate…zero

Se propune oprirea pentru o pauza de masa. Pe vantul asta chiar va fi o placere šŸ™‚ .

Scot si eu un sandwich din rucsac si musc din el cu pofta. Cred ca daca muscam dintr-o piatra aveam aceeasi senzatie; senzatia ca am lepadat dantura. Cu chiu, cu vai, am resusit sa mestec. Am baut si niste ceai asa ca pana la urma mi-a trecut gustul amar pe care mi-l lasase sandwichul la care trudisem cu o seara inainte :).

Pauza este foarte scurta, deoarece nimeni nu avea chef sa inghete stand pe loc. Cu totii am preferat sa inghetam in timp ce mergem :).

Natura congelata

Ei bine, cred ca am mai mers aproximativ o ora pentru ca la un moment dat nu am mai putut suporta frigul si vantul. Cu toate ca intotdeauna am considerat ca nu am probleme cu frigul, acum il simteam foarte bine, in special la maini; imi inghetasera degetele in vechile mele manusi de polar. Nici cu fata, barba si sprancenele nu stateam prea bine..

Maestrul Floricel

Vasi se plangea si el de o durere de cap, iar celorlalti sunt convins ca nu le era mult mai bine.

Am facut o sedinta scurta si am hotarat sa ne intoarcem. Zapada ne obosise destul de tare, vantul batea cu putere iar ceata…era din abundenta; in nici un caz nu aveam cum sa ne incadram in timp. In afara de asta, ma gandeam si la vantul care putea sa ne astepte pe varf.

Pe drumul de intoarcere ne-am intalnit cu cativa baieti care vroiau sa faca acelasi traseu ca si noi. Le-am explicat cam despre ce era vorba dar au hotarat sa mearga mai departe. M-am uitat atent si am observat ca unul din ei avea pe jumatate de obraz si pe nas, niste pete mari si albe; sa fie degeraturi oare, m-am intrebat, cu toate ca nu vazusem niciodata una in realitate?

Nu trece multa vreme si Vasi ma anunta ca am o pata alba maricica pe nas; se ofera sa imi dea o cagula pe care o avea la el iar eu accept imediat. Chiar nu vreau sa imi degere nasul aici.

Drumul de intoarcere a stat, cum altfel, sub imperiul vantului puternic si al viscolului. Baietii cu care ne intalnisem au facut cale intoarsa; erau inghetati bine asa ca au hotarat sa amane varful pentru alta data.

Pe drumul de intoarcere

Guess who?

La un moment dat vremea parea sa se indrepte iar soarele parca facea niste incercari timide ca sa scape de norii care il inconjurau.

Am profitat de zapada mare si ne-am tavalit in ea asa cum faceam cand eram mai mici. Uitasem cat de placuta este senzatia šŸ™‚

Brazii incarcati de zapada…

Iarna ca in povesti šŸ™‚

Cand am ajuns la masina ne-am uitat la termometru; indica -12 grade..

Am inghetat pe langa masina, cat ne-am schimbat. Brrr..

Cu toate ca a fost o tura scurta, mai scurta decat credeam, am invatat niste lucruri foarte importante:

1.Ā  Nu se merge pe o asemenea vreme fara cagula.

2.Ā  Supramanusile fac diferenta, fara discutie. Manusile de polar nu sunt de ajuns.

3.Ā  Zonele cu degeraturi, chiar daca sunt in stadiu incipient, trebuiesc protejate imediat.

Am intrat pe google si am cautat informatii despre degeraturi si hipotermie; ceea ce avusesem eu fusese o degeratura minora. Asta insa mi-a dat de gandit. Era a doua oara cand mergeam pe viscol in Ciucas. Sper ca de data asta am invatat lectia..

Am facut si cateva filmulete, atata cat am putut, pentru ca imi inghetau mainile pe aparat.

http://www.youtube.com/watch?v=i9vo-hAeD54

http://www.youtube.com/watch?v=J0w-0V5u5-g

http://www.youtube.com/watch?v=yGToPCvXTO8&feature=mfu_in_order&list=UL

http://www.youtube.com/watch?v=yMD5VS_iFm0&feature=BF&list=UL7QRtvRxQc9c&index=4

Advertisements
25
Jul
10

Creasta Gropsoare-Zaganu

In urma cu cateva saptamani, Dan imi propusese o tura de o zi in Ciucas; vroia sa o ia si pe prietena lui, pentru prima oara. Am reusit sa gasim o zi de sambata in care sa putem sa mergem toti trei. Parca mai lipsea cineva…..asa ca il sun pe Dragos si ii spun despre ce este vorba: Gropsoare- Zaganu in varianta de vara. Nu sta prea mult pe ganduri si accepta. Acum va avea ocazia sa vada pe unde a mers iarna…

Ne intalnim sambata dimineata la 5 la mine in parcare. Mergem sa ii luam pe Dan si pe Eli apoi ne indreptam catre DN1.

Oprim la benzinaria care este dupa Piata Presei ca sa cumparam niste cornuri cu ciocolata, cafea si apa. Ne mai invartim un pic pe langa masina, bem cafeaua si plecam mai departe.

Vremea va fi calduroasa, dupa cum am vazut pe http://www.accuweather.com siĀ  http://www.meteoblue.com. Se anunta temperaturi de 30 grade, ceea ce pe mine personal nu ma bucura foarte tare.

Pe la 8:30 ajungem la Cheia. Lasam, asa cum ne-am obisnuit, masina la hotel Cheia si incepem sa ne echipam. Mi-am luat pantalonii lungi, de tura, pentru ca nu mai vreau sa am surprize asa cum am avut in Buila; atunci am mers in pantaloni scurti si m-am ales cuĀ  niste intepaturi si muscaturi de toata frumusetea. Nu stiu ce insecte or fi bantuit prin padurea aia dar m-am lecuit. DE ACUM, CHIAR SI LA 40 GRADE, MERG IN PANTALONI LUNGI!

In Cheia era targ de branzeturi. Am trecut pe langa tarabele taranilor si am tras cu ochiul la rotile de cascaval afumat, branza de oaie si alte preparate. Imi era o poftaaaaa!!!!!!!!

Am trecut repede de zona asta , nu de alta dar ne temeam ca s-ar putea sa anulam tura si sa optam pentru o masa copioasa cu niste prooduse naturale; in stilul asta, ADIO munte!

Pentru ca Eli era pentru prima data la munte( in stilul mers pe traseu), am hotarat sa abordam un traseu care nu prezinta dificultati. Timpul necesar pentru a ajunge pe Gropsoarele este de aproximativ 5h.

In sosea, langa hotel Cheia, este si un panou cu harta masivului si cu informatii despre traseele din zona. De asemenea, in Cheia se poate vizita MUZEUL FLORILOR DE MINA. Nu am fost niciodata aici insa am auzit numai cuvinte de lauda despre el asa ca merita sa vedeti despre ce este vorba.

Am trecut de portile manastirii, am mers pe poteca iar apoi am iesit in drumul national. L-am traversat si am intrat in padure.

Dupa cateva minute de mers, ajungem la o poienita apoi la un mic parau care nu pune probleme la traversare. Urmeaza urcusul prin padure. Aici, surpriza! Poteca era plina de noroi; noaptea plouase iar acum pamantul era moale de tot. Ne-am murdarit imediat.

Nu mai spun ca alunecam in ultimul hal si de-abia reuseam sa ne tinem pe picioare. Era foarte multa umezeala in padure asa ca in vreo 10 minute au inceput sa curga apele pe noi. Eram si transpirati si plini de noroi! Double the fun, double the excitement!

Se termina cu urcusul si ajungem intr-o zona din care se vede ceva din creasta muntelui. Aici facem un scurt popas si ne schimbam tricourile. Bem niste apa ca sa ne mai invioram, mancam un pic si plecam mai departe. Ne-am intalnit cu 3 tipi care nu carau nimic in afara de bete de trek si un rucsac ff mic. Purtau colanti si adidasi, mergeau foarte repede si pareau sa se pregateasca pentru un maraton.

Ne-au depasit dar nu ne-am facut probleme; noi nu venisem aici pentru concurs. Venisem pentru poze si voie buna.

Din pacate si in zona asta era plin de noroi asa ca ne-am mai chinuit o bucata de vreme, pana am ajuns la stana din Zaganu.

Ajungem la poiana in care se afla stana. Aici este un bolovan maaare de tot pe care va puteti urca daca vreti sa faceti poze mai artistice. Seamana cu bolovanul de la Bordul Tomii, din Retezat.

Incerc sa ma bag undeva la umbra, daca se poate vorbi de asa ceva aici.. Dragos, in schimb, cauta soarele pentru ca vrea sa se bronzeze.

Dan si cu Eli se multumesc cu niste poze prin imprejurimi. Nu stam prea mult aici pentru ca este foarte cald; ne gandim ca mai sus va fi ceva mai racoare.

Trecem pe langa stana, admiram magarusii, salutam baciul..Acum drumul urca pieptis insa fara a pune probleme. Urcam pe o poteca foarte clara, poteca ce ne va duce la un moment dat prin padure. Am remarcat ca peste tot este plin de flori, in special clopotei. Nu pierd ocazia de a-i fotografia.

Ne mai oprim din cand in cand ca sa admiram privelistea; ar fi pacat sa mergem numai cu capul in pamant sau sa alergam ca la maraton.

Ajungem si la indicatorul care ne arata directia de mers catre creasta. De aici se dezvaluie o panorama foarte frumoasa. Se vede foarte bine statiunea Cheia, se vad celebrele antene parabolice gigant, se vad stancile pe la baza carora vom trece.

Urcam prin padure si incercam sa ne strecuram prin brazii desi sau tufele de jnepeni care ne ies in cale, pe poteca. Inca o data, remarc ca este plin de flori.

Ajungem la baza stancilor si aici facem niste poze de grup, de cuplu( fiecare dupa posibilitati)..

Dragos incearca niste pasi de escalada pe stanca. Din pacate pentru el, roca este destul de friabila asa ca se cam chinuie.

Imi aduc aminte cum batea vantul aici, in Decembrie..

Ocolim stancile si iata ca se arata si cabana Muntele Rosu, in departare. Eli este foarte harnica; merge fara probleme. E foarte sprintena si ne lasa mai tot timpulĀ  in urma. E clar, data viitoare trebuie sa-i pregatesc ceva mai solicitant!

Eu ma tot opresc ca sa fac poze. Desi am o gramada de fotografii de aici, tot imi place ceea ce vad asa ca nu ma las. Atata timp cat am acumulatori..POZE SA FIE!

Am ajuns pe creasta. Ne intalnim cu un grup de tineri care vin de la Muntele Rosu; ne intalnim cu ei in zona Turnul de Arama. Unul din baieti avea ceva dificultati la coborare; nu prea avea incredere in picioare dar pana la urma, incurajat de ceilalti, s-a descurcat.

Dupa Turnul de Arama dam de niste stanci mai scutite care ne imbie sa le pozam. Dan si cu Eli fac un shooting al lor asa ca nu vreau sa ma bag intre ei. Dragoselu iarĀ  s-a cocotat pe o stanca din apropiere si imi face victorios cu mana; copilu’ asta e ceva de speriat. Cum il scap din ochi, cum dispare de langa mine.

Din punctul in care ne aflam acum mai avem cam o ora pana pe Gropsoarele asa ca nu ne grabim. Mai stam la taifas, mai glumim..ca babele.

Poeca ne conduce prin jnepenis, pe la portiunea cu lant( pe care o trecem fara probleme), si ne scoate deasupra Zaganului. Putem admira creasta in toata splendoarea ei. Mai fac niste poze( pentru blog, vorba lui Dragos) si ma uit inspre Bucegi; se vede atat de bine..

Soarele s-a mai domolit si a lasat locul vantului. Din experienta stiu ca pe Gropsoare intotdeauna este vant. Iata ca si de data asta se intampla la fel.

Pe Gropsoare ne intalnim cu multi copii care vin de la Muntele Rosu. Parca niciodata nu am vazut atata lume pe aici. Adevarul este ca e o vreme foarte potrivita pentru mers pe munte: nu este foarte cald( desi pentru mine tot ceea ce depaseste 20 de grade deja inseamna caldura mare), adie vantul, nu ploua..

Ne oprim langa unul din adaposturile de pe creasta si bem ultimele guri de apa. Noroc ca nu mai avem mult pana la cabana.

De pe creasta coboram pana la un indicator care ne anunta ca mai avem 1h 30 pana la Muntele Rosu;Ā  pe versanti este plin de oameni care au venit la cules de afine: sunt si ,,profesionisti” dar si culegatori de ocazie.

Intre timp apar norii de ploaie, insa degeaba. Nu ploua absolut deloc, ba din contra; peste vreo 20 minute reapare soarele iar vremea isi revine.

Coboram prin padure, trecem de statia seismica si ajungem la poiana Muntele Rosu. Aici optam, ca de obicei, pentru Silva.

Suntem intampinati de acelasi ospitalier domn Bucurescu. Foarte multa lume in Ciucas in weekendul asta; la Silva totul este ocupat: mesele sunt pline, cabana arhiplina, casutele la fel.

Servim un pranz bogat in fripturi si cartofi prajiti si… BERE! Din pacate nu aveau Ciucas dar ne-am multumit si cu URSUS.

DupaĀ  masa binemeritata am coborat la masina. Pe drum ne-am intalnit cu zeci de turisti care urcau la cabana.

Ajunsi in Cheia, ne-am indreptat catre masina. A fost o tura care a placut tuturor, si mai ales lui Eli. Sprintena fata, a zis ca i-a placut foarte mult si de-abia asteapta sa mai vina.

Pozele urmeaza un pic mai incolo.

10
Mar
10

Pasul Bratocea si Tigaile din Ciucas

Tura de o zi. In ultima vreme reusesc sa fac numai ture scurte, fieĀ  sambata,Ā  fie duminica. Se anunta vreme frumoasa, era primavara asa ca mergea o plimbare pe la munte.

Am plecat la ora 6 din Bucuresti impreuna cu Dan, cumnatul meu. Destinatia.. Cheia. Traseul propus: Cheia- Pasul Bratocea- Varful Ciucas. Era un traseu pe care vroiam demult sa il fac si se preta foarte bine pentru o zi.

Este un traseu usor, ca majoritatea traseelor din Ciucas. Am plecat la ora 9 de la masina si ne-am intors pe la 17:30; nu ne-am grabit, am mers usurel, ne-am oprit ca sa admiram peisajul,Ā  am facut poze….adica ne-am bucurat de o zi splendida de primavara.

Cheia este o statiune care arata din ce in ce mai bine. Imi place ca nu este aglomeratie ca pe valea Prahovei, nu vezi la tot pasul poienite pline deĀ  gratare..

Traseele din CiucasĀ  sunt usoare si accesibile in orice anotimp, sunt foarte bine marcate iar parcurgerea lor ofera niste privelisti foarte frumoase.

Ca sa ajungem in Pasul Bratocea, de unde pleaca traseul nostru, trebuie sa trecem de Cheia si sa mergem pe serpentine aprox. 10 km. La un moment dat vom vedea pe dreapta o mica parcare unde putem lasa masina. In apropiere este si un stalp indicator care ne ofera informatiile necesare.

Mai era inca ceva zapada pe sus insa nu punea mari probleme. Singura dificultate a constat in faptul ca ne afundam in zapada si zapada se facea bocna in jurul piciorului; mai ales in zonele cu jnepenis, era un adevarat chin sa tot scoti piciorul din zapada..

Am intrat in zapada pana aproape de sold in foarte multe locuri. Mi-am adus aminte de ce patisem in Iezer in 2006, in luna aprilie. Atunci am intrat in zapada pana la sold, zapada froze solid in jurul piciorului si mi-a ramas bocancul acolo; asta pana m-a scos din zapada un prieten cu care eram in tura. Am sapat cu pioletul, cu mainile goale, pana am iesit din zapada. Foarte neplacut!

Intorcandu-ma la Ciucas, mi se par foarte spectaculoase stancile pe care le intalnesti cand iesi din padure. CaracteristiceĀ  acestui masiv sunt stancile rotunjite care au denumiri precum: ace, capatani de zahar, tigai, porumbel, sfinx etc.

Traseul debuteaza cu un mers lejer prin padure dupa care iesim intr-o poienita unde este o stana. Aici, dar de fapt mai peste tot, am dat de branduse; covoare nesfarsite de branduse…

Dupa ce am trecut de poienita cu pricina am urcat iarasi prin padure, dar nu foarte mult si la un moment dat am iesit la gol alpin; ca punct de reper, daca se intampla sa va rataciti pe vreme rea, trebuie sa vedeti un releu mare mare mare. Nu aveti cum sa il ratati.

Era foarte cald, mai cald decat imi imaginasem..asa ca Dan a trecut la maneca scurta destul de rapid. Drumul nostru este lejer, mergem fara nici o graba, facem multe poze si mai radem de ce ne aducem aminte. La un moment dat facem o oprire mai lunga, intr-o zona cu mai multa zapada, nu de alta dar vroiam sa ne mai racorim.

La un moment am ajuns in zona in care se vedeau Tigaile si Varful Ciucas; zapada fiind foarte mare cautam o ruta cat mai sigura ca sa evitam sa taiem panta. Aici ne-am intalnit cu un domn in varsta care mergea cu inca doua persoane pana pe varf. Spunea ca nu se incumeta sa mearga daca este zapada mare pentru ca fusese luat de avalansa in conditii aproape asemanatoare in urma cu cativa ani.

Dupa ce am cumpanit bine am ales ruta castigatoare( mers cat mai matematic pe linia crestei) si am pornit la drum; a fost mai dificil dar a fost mai sigur. Am urmarit pe cat posibil sa umblam pe unde era jnepenis, copacei si in general orice ar fi putut sa opreasca o eventuala avalansa de primavara.

A urmat o mica traversare pe sub stanci apoi urcusul final pana pe varf. Privelistea pe care o aveam in fata ochilor era extraordinara. O ZI SUUUUPERBA!!

Am zabovit un pic aici si apoi am inceput coborarea pentru ca incepuse sa bata vantul destul de tare. Mai jos ne-am oprit din nou si ne-am intins in iarba. Era cald si bine, adia un pic vantul si pana la urma am si atipit vreo jumatate de ora.

Am ajuns la masina pe la 17: 30, am incarcat bagajele si am plecat sa mancam ceva la hotel Zaganu. Foarte buna mancarea si preturile rezonabile. RECOMAND!

Multumesc Ciucasului pentru ca ne-a oferit o zi de primavara minunata!

10
Jan
10

Viscol pe varful Ciucas

Ianuarie 2010. S-a terminat cu sarbatorile de iarna, cu sarmale, carne de porc, salata de beouf si altele. Era timpul sa iesim din Bucuresti si sa dam o tura pe la munte. Am ales ziua de duminica intrucat sambata mai aveam cate ceva de facut prin Bucuresti.

Site-urile meteo anuntau temperaturi foarte scazute iar asta era o problema in primul rand pentru ca nu aveam cauciucuri de iarna si lanturi. Fiind vorba de mers la o zi am ales ceva mai apropiat si anume Ciucas. Stiam ca pana la Cheia e drumul bun si fiind destul de circulat drumul va fi cat de cat intretinut( curatat de zapada si gheata). Am hotarat sa mergem cu masina lui Dragos asa ca dis de dimineata am plecat spre Soseaua Giurgiului, i-am luat pe Nicu si Raluca apoi ne-am indreptat catre DN1. Am ajuns la Cheia pe la 8:30, am parcat masina la hotel Zaganu si ne-am indreptat catre cabana Muntele Rosu. Planul era sa facem varful Ciucas, un varf pe care incercasem sa-l fac de mai multe ori insa de fiecare data vremea imi fusese potrivnica.

Cred ca erau in jur de 2 grade, dar mie nu mi se parea frig deloc. Pe mine caldura ma oboseste foarte tare asa ca mersul pe asemenea temperaturi este fericire curata. Ninsese foarte mult, mai mult decat ma asteptasem; drumul pana la muntele Rosu era plin de zapada, copacii erau incarcati de nea iar ceata incepuse sa-si faca aparitia.Cand am inceput sa urcam prin padure, am observat ca pamantul de sub talpile noastre era bocna; cred ca fusese un geeer…brrrrr. Nu ca acum nu ar fi fost.

Nu mai era nimeni pe traseu, era liniste totala. Cred ca lumea statea in casa, la caldura, la un ceai cald…

Am ajuns la muntele Rosu pe la ora 10, glumind si facand poze; iarna isi intrase in drepturi, ce sa mai vorbim! Nu mai vazusem demult atata zapada in Ciucas. La muntele Rosu era foarte multa ceata, nu se vedea aproape nimic..

Ne-am gandit ce sa facem si pana la urma am hotarat sa atacam varful; ne-am gandit ca daca vremea se va strica foarte tare ne vom retrage. Un pic mai sus de cabana Muntele Rosu am dat peste niste temerari care vroiau sa faca varful, la fel ca si noi. Dormisera la Silva iar acum aveau planuri mari; era bine ca aveam cu cine sa mai schimbam si noi o vorba.

Am inceput sa urcam prin padure bucurandu-ne de linistea care domnea peste tot; copacii erau plini de zapada astfel ca aveau crengile pana in pamant. Imi aduc aminte ca am mai incercat in urma cu un an sa fac varful Ciucas, in aceleasi conditii; mai sus de Cabana Ciucas insa ne-am gasit in imposibilitatea de a continua drumul din cauza ca totul era inghetat si nu puteam merge fara coltari. Nu am avut de ales si a trebuit sa ne intoarcem, jurand insa cu mana pe inima ca ne vom cumpara coltari imediat cum vom ajunge in Bucuresti.

Acum insa situatia era un pic diferita in sensul ca AVEAM COLTARI!

Ne-am mai oprit in padure, am mai baut niste ceai cald din termos, am mai facut niste poze si pana la urma am ajuns la cabana Ciucas; aici deja viscolul ne luase in primire. In sinea mea ma bucuram pentru ca aveam parte in sfarsit de o iarna in adevaratul sens al cuvantului: era f. frig, zapada era din abundenta iar ceata parea ca ne va insoti tot restul drumului.

La cabana Ciucas constat cu surprindere ca exista…FORME DE VIATA. Vad un caine iar laĀ  un moment dat din cabana iese un cioban care ne face semn sa intram. Intram in cabana, stana sau ce-o fi si intalnim al doilea cioban care statea langa foc, linistit. Incaperea era utilata cu cele necesare unui trai modest dar nu neaparat saracacios. Oamenii foarte de treaba, ne invita sa ne asezam si sa ne odihnim un pic. Nu ezitam si scoatem mancarea din rucsac si ne apucam de treaba nu inainte de a-i invita si pe ei. Ne refuza politicos spunandu-ne ca isi pregatesc si ei o mamaliga cu branza mai tarziu.

Din discutia cu ei aflam ca Ciucas este in constructie sau re-constructie, spuneti cum vreti. A fost luata de un investitor care vrea sa o termine repede ca sa poata scoate bani de pe urma ei. Imi aduc aminte cat de jalnic arata cabana cand am venit aici in 2006..

Bine macar ca acum se ocupa cinevaĀ  de ea.

Terminam masa si ne pregatim de plecare. Suntem hotarati sa ajungem pe varf in ciuda whiteout-ului de afara.

O luam la pas prin ger si zapada mare si avem un singur obiectiv: varful Ciucas-1954m alt. Ceata si viscolul insa incep sa ne puna probleme. Eu nu fusesem niciodata pe varf dar stiam cam cum arata si stiam cam ce repere trebuie sa intalnesc pe traseu.

Mergeam foarte greu din cauza cetii in primul rand; nu se vedea nimic..din cand in cand prin ceata densa se mai vedea cate un stalp dar cam atat; stiam ca in zona trebuie sa fie portiuni de jnepenis dar acum nu vedeam nimic.

Dupa ce am mers aiurea prin ceata, vreme de vreo jumatate de h, am hotarat ca in cazul in care vremea se inrautateste si nu mai gasim nici un marcaj sa facem cale intoarsa.

Nu vroiam sa risc aiurea dar in acelasi timp imi doream sa ajung pe varf si mai ales imi doream sa ii duc pe cei cu care eram pe varful Ciucas, in conditii adevarate de iarna, in calitate de aspirant la titlul de ghid montan.

La un moment dat am mers inainte ca sa caut marcajul si am balaurit pret de vreo 10 minute prin ceata; am intrat in zapada pana la sold dar nu m-am lasat. Pe alocuri m-am mai folosit de piolet, m-am mai poticnit dar eram hotarat sa reusesc. Pana la urma am gasit stalpul si i-am chemat si pe ceilalti. Increzatori, am pornit mai departe prin zapada care ajungea in mod constant pana mai sus de genunchi.

Era viscol, batea vantul destul de tare iar barba si parul incepusera sa imi inghete. Pot sa spun ca am mers din stalp in stalp, adica ne apropiam de unul…mai stateam si scrutam cu privirea atat cat se putea apoi incercam sa il gasim pe urmatorul si tot asa..

Stiam ca trebuie sa ajungem pe la baza stancilor dar deocamdata nu se vedea nimic. Am mai mers o bucata de vreme si am dat de niste portiuni de jnepenis pe care le-am luat ca repere pentru coborare. Viscolul era atat de puternic incat dupa ce faceam cativa pasi ne acoperea urmele in totalitate; parca nu trecuse nimeni pe acolo.

Vorbisem in urma cu cateva zile cu sotia mea, Mihaela, si imi spusese ca trebuie sa intalnim un mic horn prin care va trebuie sa ne strecuram. La un moment dat am intalnit ceea ce parea a fi un horn motiv pentru care am incercat sa merg prin el; dupa ce m-am afundat bine in zapada mi-am dat seama ca nu e hornul cu pricina asa ca l-am coborat cu atentie.

Ceata si zapada mare in continuare. E clar ca asta este trendul zilei.

Dar iata si hornul promis. Plin de zapada si un pic abrupt; cel putin asa l-am vazut eu atunci. Am inceput sa-l urc cu atentie uitandu-ma tot timpul in spate la cei 3 prieteni care se luptau cu zapada mare. Obositor…obositor..obositor dar frumos in acelasi timp. Vantul se intetise, nu gluma.

Am iesit din horn apoi am inceput sa vad cum se contureaza stancile. Trebuie sa trecem pe la bazaĀ  Tigailor mari, Babelor la sfat.

Mergem pe la baza lor cu atentie pentru ca poteca este cam ingusta si plina de zapada iar in dreapta nu prea avem de ce sa ne tinem..

Cine a zis ca iarna nu-i ca vara a stiut ce a zis. Zapada mare, ceata si viscolul pot puneĀ  probleme mai ales daca nu ai mai facut traseul pe timp de vara.

La un moment dat ne intalnim cu temerarii de care spuneam la inceput; coborasera de pe varf si spuneau ca nu au putut sa stea acolo deoarece vantul sufla ca turbat. Nu imi era greu sa cred pentru ca si pe noi ne izbea cu putere in fata.

Ceata parea ca se mai risipeste iar la un moment dat mi s-a parut ca am vazut si putin soare. Imi dadeam seama ca ar trebui sa fim aproape de varf dar ca in multe situatii partea finala e cea mai grea.

Vantul sufla ff tare si asta ne ingreuna mersul. Deodata…IATA VARFUL! Se vede stalpul indicator asa ca ma grabesc sa ajung la el.

Ajung acolo si ma tin cu amandoua mainile de stalp ca sa nu ma ia vantul. Nu exagerez cu nimic, era un vant cum nu cred ca am prins vreodata pe munte. Nicu, Raluca si cu Dragos erau la cativa metri in spatele meu. A doua a ajuns Raluca; am prins-o de rucsac si am tinut-o ca sa nu zboare de langa mine.

Pentru Dragos a fost foarte amuzant. Lui i se parea extraordinar felul in care il tinea vantul.

Nu am putut sa scoatem aparatul ca sa facem poze pentru ca era ff. frig asa ca ne-am multumit cu ceea ce se vedea de acolo, atat cat se vedea.

Nicu a coborat de pe varf cu spatele si tarandu-se. Din nou, nu exagerez cu nimic..

Am coborat pe cat posibil pe aceleasi urme, pe vant si ceata. Vremea nu s-a schimbat pana am ajuns la cabana. Sper totusi sa fac varful Ciucas si iarna pe vreme buna. As vrea sa vad Tigaile si Babele incarcate de zapada. Sunt sigur ca spectacolul iernii ar fi unic.

Am ajuns la cabana Silva si ne-am dus repede catre sala de mese pentru ca de-abia asteptam sa mancam ceva cald.

Domnul Bucur, cabanierul, a fost foarte amabil ca de obicei. Am servit si felul 1 si 2 si o bere rece Ciucas.

Foarte multumiti de ceea ce facusem ne-am dus agale catre Cheia, am luat in primire masina si ne-am indreptat catre Bucuresti. Era ora 20.

A fost o zi plina si reusita.

Multumiri echipei!

28
Dec
09

Creasta Gropsoare- Zaganu si prima aventura a lui Dragos

Se apropia sfarsitul anului 2009….si parca nu ma lasa inima sa inchei acest an fara o iesire la munte.

Era 27 decembrie, era ger, era sarbatoare…Chiar nu stiam pe cine ar putea sa tenteze o iesire la munte in aceasta perioada. Dupa indelungi framantari si cautari, imi vine o idee: il sun pe Dragos. Nu mai mersesem niciodata cu el la munte, nu stiam cum se va comporta, insa stiam ca are o conditie fizica de invidiat data de sportul pe care il practicase pana nu demult: atletism.

Il sun, ii povestesc despre ce este vorba, aflu ca este incantat sa mearga, asa ca ne hotaram sa plecam pe 28 decembrie in Ciucas.Ā  Se anunta vreme buna dar friguroasa. Frigul il suportam amandoi asa ca asta nu era o problema.

Problema era ca ninsese, inghetase, iar noi nu aveam cauciucuri de iarna. Pana la urma am plecat cu masina lui Dragos, mizand pe faptul ca drumul pana acolo este destul de circulat asa ca autoritatile in drept se vor ingriji de deszapezire.

Am plecat de dimineata devreme, pe la ora 5. La ora 8 am fost in Cheia.

Am parcat masina ca de obicei, la hotel Cheia. Era o dimineata frumoasa, cu un rasarit pe masura, dar geroasa.

Planul era sa facem creasta Gropsoare Zaganu iar apoi sa ne intoarcem pe la cabana Muntele Rosu. Am pornit la drum, incurajati de vremea buna care se anuntase.

Iata si harta, pentru o orientare mai buna in teritoriu.

Am trecut pe langa manastire, am ajuns in drumul national iar apoi am urmat indicatorul si am intrat in padure. Aici am pus parazapezile pentru ca zapada era DEJA destul de mare. Am inceput sa urcam, incet-incet, povestind si glumind.

Marcajul pe care il urmarim noi este cruce rosie. Este vizibil tot timpul pe copaci asa ca nu ne facem probleme ca ne-am putea rataci; oricum, eu stiu bine drumul asa ca nu imi fac griji.

Dupa aproximativ 1h 30 min. ajungem la stana din Zaganu. Cerul era de un albastru foarte limpede; mai vazusem un cer asa de frumos aici, iarna, in decembrie 2008.

Facem un scurt popas si profitam de ocazie ca sa mancam si sa bem un pic de ceai din termos. Este o zi frumoasa de iarna, cu zapada din belsug.

Facem niste poze de facebook, ca sa nu spunem ca am venit degeaba aici. Dragos este foarte incantat de ceea ce vede; este un tip caruia ii place foarte mult efortul fizic asa ca mersul pana aici este jucarie pentru el.

Ma intreaba pe unde merge traseul nostru asa ca ii arat ca trebuie sa trecem pe langa stana si apoi sa urcam in creasta. Se uita uimit la ceea ce avem de urcat si ma intreaba: Tu vorbesti serios, chiar pe acolo trebuie sa urcam?? Mama, dar e ceva de mers..

Nu vreau sa deconspir restul traseului; vreau sa il las pe el sa descopere frumusetile Ciucasului.

Zapada este din ce in ce mai mare; deja m-am afundat in ea pana la genunchi. Sper totusi ca pe creasta sa fie mai putina zapada. Normal asa ar fi, pentru ca pe creasta vantul o mai spulbera.

Trecem pe langa stana si incepem sa urcam. Urcusul se dovedeste a fi destul de anevoios. Dragos se intinde in zapada de vreo doua ori si spune: Bai frate, asta e traseu de alpinism? Ca avem ceva ceva de urcat…

Ii raspund ca este un traseu turistic usor, doar ca zapada schimba foarte mult conditiile de mers. In mod normal am merge fluierand pe aici.

Cerul este traversat de nori mai tot timpul; imi place cum se vad brazii incarcati de nea, imi place ca sunt in zapada pana la genunchi, imi place ca trag de mine..Nu e usor sa mergi prin zapada mare insa stiu ca ajungi acolo sus si iti dai seama ca tot efortul a meritat. Sper doar ca si Dragos sa inteleaga asta.

La un moment dat pierdem marcajul. Cu toate ca stiam drumul.( sau credeam ca il stiam), zapada imi pune probleme la orientare. Ma uit dupa Dragos si il vad in zapada pana la brau. Profit de ocazie si ii fac o poza. Nu am mai vazut de mult atata zapada.

Ii spun sa stea pe loc si merg sa caut marcajul; copacii sunt plini de zapada asa ca probabil marcajul de pe trunchiurile lor a fost acoperit.

Ratacesc un pic, cobor niste pante incarcate de zapada, ma afund, inot, ies, iar caut marcajul si in final il gasesc. Urlu dupa Dragos si ii spun sa vina dupa mine.

Vine si Dragoselu, plin de elan, dar ii piere repede cheful cand se scufunda din nou in zapada. Il inteleg perfect; il oboseste stilul asta de mers. Si pe mine ma oboseste dar ma consolez cu gandul ca mai sus o sa merite tot efortul depus.

Mergem …si mergem..si iar mergem. Ajungem la indicatorul care ne arata ca avem de mers inspre Zaganu.

Se vad deja stancile pe sub care o sa trecem asa ca drumul este destul de clar.

Dragos scapa de sub supravegherea mea asa ca la un moment dat, uitandu-ma dupa el, il vad cocotat pe o stanca si admirand privelistea.

Inaintam prin zapada mare, povestind si facand poze. Incepe sa bata vantul serios de tot. Ceea ce pana acum era o simpla adiere s-a transformat intr-un vant puternic de tot.

Dragos vrea sa se opreasca un pic si sa se odihneasca. Se intinde in zapada, scoate niste sticksuri si ma intreaba cam cat mai avem. Imi dau seama ca mi-e din ce in ce mai greu sa apreciez cat mai avem pana la Muntele Rosu pentru ca zapada ne pune probleme la inaintare.

E destul de frig asa ca hotarasc sa ridicam ancora. Se vede deja cabana Muntele Rosu dar in departare…

Mai avem de urcat aproximativ jumatate de ora pana sa ajungem in creasta. De aici se vede muntele in toata splendoarea lui.

Ma intreb cam cat de tare o sa bata vantul sus pe Gropsoarele; daca aici bate asa, e clar.

Acum nu mai avem probleme cu orientarea. Drumul pe care il urmam este foarte clar. Ajungem repede in creasta iar de aici vedem pana spre Gropsoarele.

Stiu ca o sa ajungem la o portiune de stanca unde este fixat un lant. Aia ar fi cea mai dificila parte a traseului desi pe timp de vara nu ridica absolut nici o problema. Acuma insa, fiind gheata, va trebui sa sporim atentia.

Ajungem la TURNUL DE ARAMA. Este un punct de reper important pentru acest traseu si pentru Ciucas in general.

In aceasta zona zapada era foarte mare; intram usor pana la genunchi.

Ma uit la brazi si ma uimeste culoarea lor; au o culoare argintie, metalizata…foarte frumos. Ciucasul si-a pus la bataie frumusetile..

Mai avem in jur de 2 h pana sa ajungem pe varful Gropsoarele( 1884m); in mod normal am face mai putin, dar acum zapada e mare, bate si vantul asa ca ca imi este greu sa apreciez. Evit sa mai fac preziceri despre lungimea traseului nu de alta dar vreau ca Dragos sa ramana totusi cu niste amintiri placute, nu cu gandul ca era sa-si dea sufletul aici.

Mai urmeaza un urcus ceva mai sustinut, printre jnepeni iar apoi ajungem pe varful Gropsoarele. Pe masura ce urcam, ma uit in spate la Zaganu, la Turnul de arama si la stancile cu forme rotunjite …

Intr-un final ajungem si pe Gropsoarele…Aici vantul batea ingrozitor de tare! Imi inghetase fata iar Dragos glumea si spunea ca sigur face pareza. Am gasit totusi puterea sa facem o poza de grup…Rezultatul se vede mai jos.

Se vedeau niste nori grosi si negri inspre varful Ciucas. Daca stau sa ma gandesc bine, cred ca mai de fiecare data pe Gropsoare am prins vant puternic asa ca ceea ce se intampla acum nu ma surprinde foarte tare.

Aici pe creasta sunt niste refugii din tabla, sub forma de clopot. Pot servi drept adapost in caz de vreme rea. Va voi povesti alta data cum m-a ajutat pe mine un astfelĀ  de adapost..

De aici incepe coborarea. Ajungem la un indicator care ne arata directia de mers pana la cabana Muntele Rosu. Pana la cabana mai avem de mers aproximativ 2h. Coborarea imi da un pic de emotii pentru ca zapada este foarte inghetata iar noi facem o mica traversare; o depasim cu bine iar eu rasuflu usurat.

Dragos se tranteste in zapada si imi spune ca l-a cam obosit mersul asta prin zapada. La fel de adevarat este ca nici nu s-a odihnit noaptea( nu a dormit absolut deloc) iar asta a contribuit din plin la epuizarea lui.

Incepe sa apuna soarele asa ca scot aparatul( desi vantul bate ca turbat iar aparatul meu nu prea vrea sa se mai trezeasca la viata) si profit de soarele rosu care lumineaza muntele.

Am coborat incet pana la Muntele Rosu. Ajunsi aici, ne-am indreptat pasii catre cabana Silva unde stiam ca ne asteapta Dl. Bucurescu. Recomand tuturor cabana Silva. Am spus-o si o repet: oamenii sunt foarte primitori iar mancarea este foarte buna.

NU VETI REGRETA!

Cateva informatii despre cabana Silva aveti aici: http://www.carpati.org/ghid_montan/muntii/ciucas/cabana_silva-93/

Dupa ce am mancat si am baut o bere rece am plecat spre Cheia, am luat masina si dusi am am fost. Din fericire, nu era polei asa ca drumul pana acasa a fost fara peripetii.

In concluzie, pot sa spun ca am intrat fericit in 2010: am fost la munte, mi-am atins obiectivul, nu l-am chinuit prea tareĀ  pe Dragos si ne-am intors acasa cu bateriile incarcate!

08
Jul
08

Furtuna de Iulie in Ciucas

Niste treburi mai urgente m-au impiedicat sa plec sambata de dimineata la munte. M-am gandit totusi ca nu e timpul pierdut si ca as putea sa plec mai pe dupa-amiaza. Vorbisem cu Mihai si ne hotarasem pentru Ciucas. Era aproape asa ca nu pierdeam timpul pe drum.

Planuiam sa mergem cu cortul. Planul era sa urcam pe Gropsoare si sa punem cortul acolo urmand ca duminica sa ne continuam drumul catre varful Ciucas.

Am plecat pe la ora 13 din Bucuresti. Ne-am intalnit si cu Bogdan care a venit cu noi pana la Cheia.

La Cheia am ajuns pe la ora 16. Am lasat masinile ca de obicei, la hotel, apoi am inceput sa ne aranjam rucsacul. Bogdan a mai stat un pic cu noi apoi a plecat inapoi spre Bucuresti.

Planuiam sa urcam cat de repede se poate si cu pauze cat mai putine pe traseu.Ā  Bagajul era destul de usor, singurul obiect care ma incomoda era cortul.

Am pornit la drum, pe un soare puternic de Iulie. Ritmul impus era destul de alert asa ca in scurt timp am simtit cum transpir. Sudoarea de pe frunte mi se prelingea pe fata si imi intra in ochi. Ma usturau ochii rau de tot. Am stat un pic sa imi trag sufletul si am plecat mai departe.

In scurt timp am ajuns la stana din Zaganu.

Nu am stat mult aici. Am facut cateva poze si ne-am urnit din loc. Dupa oboseala acumulata in ultimele zile m-am gandit ca imi va fi greu sa fac un traseu in weekend insa am descoperit resurse de energie nebanuite. Intotdeauna imi incarc bateriile cand ajung la munte. Toata oboseala acumulata dispare ca prin farmec atunci cand stiu ca plec si fac cutare traseu.

Pasii ne poarta catre drumul care trece pe la baza stancilor.

Ajungem in zona in care avem o vedere mai de ansamblu; vedem spre Ciucas si spre cabana Muntele Rosu.

Incep sa apara norii insa se risipesc dupa putina vreme si lasa iar locul soarelui. Bate un pic vantul, atat cat sa ne faca sa uitam de caldura de mai devreme.

Cred ca pe la ora 20:00 suntem pe Gropsoare; nu prea vad ce ar putea sa ne incetineasca.

Ne apropiem cu pasi repezi de varf. Ajungem pe Gropsoare. Vizibilitate foarte buna, in ciuda norilor care brazdau cerul.

Ne intindem un pic pe iarba si tragem aer in piept..Aer curat, ozonat, de munte. Nu prea se compara cu ce e in Bucuresti, nu?

Ne uitam dupa un loc mai ferit unde sa putem pune cortul. Incepuse sa bata vantul asa ca ne grabeam un pic.

Coboram putin si gasim o zona mai ferita de vant. Oricum, nu se recomanda sa pui cortul chiar pe creasta.

Ne-am apucat de operatiunea cortul dar in curand a trebuit sa ne oprim si sa ne imbracam mai gros pentru ca se facuse frig. Era ora 20:30.

Revenim in forta. Ne cam chinuim sa intindem folia din cauza ca vantul s-a suparat pe noi. O sa avem ceva de munca..

Pana la urma ne descurcam si intram in apartamentul nostru. Scoatem mancarica si facem ceea ce stim cel mai bine.

Am mai dat cateva telefoane, am vorbit cu cei dragi iar pe la ora 22:00 am stins becul.

Ei bine…pe la ora 23:30 stateam cu bratele ridicate si tineam cortul! Vantul batea atat de tare incat folia statea tot timpul pe fetele noastre iar betele se incovoiau de parca stateau sa se rupa. Mai prinsesem eu vant puternic in Ciucas dar acum era prea de tot.

Am iesit din cort cu gandul sa vad cum arata cerul. Cerul era cam acoperit de nori si vizibilitatea era destul de redusa.

Inca nu ploua dar vantul care parea sa se inteteasca de la o clipa la alta mi-a cam dat de gandit. Am intrat inapoi in cort si i-am spus lui Mihai ce vazusem. Am zis sa incercam sa dormim; poate ca vantul se potoleste.

Cred ca am mai motait vreo jumatate de ora apoi iar am inceput sa sprijinim iurta. Mihai imi spune ca este ingrijorat din cauza betelor de cort. Daca se rup si ramanem fara adapost? Eu ii spun ca nu cred ca se vor rupe. Sincer, nu cred ca betele sunt atat de firave incat sa nu reziste unui vant asa de putrernic. Este un cort HANNAH cu care se poate merge si iarna la ture mai usurele. Cel putin asa mi-a fost descris.

Hotaram sa facem asa: mai stam in cort si daca incepe ploaia ne adapostimĀ  in refugiile de pe creasta. Acum se pune alta intrebare: daca fulgera, nu exista riscul sa fim trasniti si noi avand in vedere ca adaposturile sunt din tabla?

Norocul a fost ca vremea proasta ne-a facut sa deliberam destul de repede. A inceput sa ploua marunt. Am iesit din cort si am inceput sa il strangem. Am lasat cuieleĀ  in pamant si am pus niste pietre pe care le gasisem prin preajma peste folie. Ne gandeam ca a doua zi vom strange si folia. Acum ne grabeam sa gasim o solutie.

Mi-am dat seama ca facusem o greseala. Fiind foarte cald si anuntandu-se vreme foarte calda peste tot, nu am luat suprapantalonii. Luasem numai niste pantaloni de vara care acum nu prea imi tineau de cald. In fine, m-am gandit ca daca ma voi misca voi scapa de senzatia de frig.

Dormitul in adapost era ultima solutie. Am zis ca poate ar fi bine sa coboram la Muntele Rosu si sa urcam in ziua urmatoare ca sa ne recuperam cortul.

Am inceput sa coboram dar nu vedeam nimic din cauza cetii. In pricipiu ar fi trebuit sa gasesc drumul spre cabana dar pe ceata asta nu vedeam deloc. Din cand in cand mi se parea ca vad lumina de la Muntele Rosu. Am coborat cativa zeci de metri dar ne-am dat seama ca mergeam in directia gresita. Nu recunosteam nimic din traseu.

Mihai a incercat sa il sune pe fratele lui si sa afle de la el un numar de la SALVAMONT( nu mi-a dat prin cap ca se poate forma O-SALVAMONT).

Era ora 2 noaptea. Fratele lui era probabil pe undeva la distractie asa ca nu am primit nici un raspuns.

Pana la urma nu am avut de ales si am mers catre unul din adaposturile de pe creasta. Sunt 3 adaposturi sub forma de clopot; sunt facute din tabla iar doua dintre ele nu mai au usa. Noi ne-am bagat intr-unul dintre ele si am incercat sa stam cat mai confortabil.

Iata o poza mai de iarna cu refugiul…

Nu prea puteam sa jucam hora aici dar asta e. Ne descurcam cu ce gasim.

Ne-am asezat unul langa altul, pe vine, cu rucsacul sub noi. Stateam zgribuliti cu genunchii la piept. Era ora 3.

Ma gandesc ca totusi nu vom avea de stat mai mult de 4h. Se lumineaza pe la 6, pana strangem cortul, pana mancam( daca vom mai avea chef dupa o noapte alba)…se va face ora 7 iar atunci vom putea cobori spre cabana.

Era cam neplacut sa stai fara usa in conditiile in care vantul urla ca turbat. Am pus pe noi cam tot ce aveam in rucsac iar la un moment dat ne-am scos sacii de dormit si ne-am bagat in ei pana la mijloc. Acum era ceva mai bine. Cat de frig putea sa fie noaptea in luna lui cuptor? Aveam sa aflu raspunsul mai repede decat credeam..

Am tot sperat sa ne ia somnul dar degeaba. Mihai cred ca a mai motait dar eu nici vorba. Nu puteam sa inchid ochii si ma tot uitam la ceas. Oare mai e mult pana dimineata?

Vremea se inrautatea. La un moment dat a inceput sa zangane adapostul nostru. Parca batea cineva clopotul, exact asa aveam senzatia ca se aude. Colac peste pupaza a inceput si ploaia care la un moment dat se oprise. Iar de data asta ploua bine de tot.

Speram sa nu fulgere. In rest, nu ma interesa. Putea sa ploua toata noaptea.

Din cauza vantului, toata ploaia venea peste noi asa ca in scurt timp sacul s-a udat bine de tot. Am suportat frigul pana la 6 dimineata.

Nu am iesit din refugiu toata noaptea. Am stat cu lampasele pe cap, fiind atent la eventualele voci, lumini care s-ar fi putut arata.

La ora 6:30, chior de somn, am vrut sa ma ridic si sa verific starea vremii desi nu era foarte greu din moment ce toata noaptea fusesem martor la ce se intampla afara. Era la fel ca in urma cu vreo cateva ore numai ca acum era dimineata. In rest, ceata multa si frig. Si sa nu uit, si nitica ploaie.

S-a ridicat si Mihai( cu greu, dupa o noapte in care a stat in aceeasi pozitie) si am inceput sa ne facem curaj sa iesim din refugiu. Era frig bine de tot. Brrrrrrr!!!!!!!!

Cortul nostru era tot acolo asa ca l-am strans cat de repede am putut. Era, bineinteles, plin de apa. Nu am mai stors nimic, l-am strans exact asa cum era si am plecat spre cabana. Cu toate ca era ceata ne-am dat seama cat de gresit mersesem cu o noapte inainte.

Mergeam exact in directia opusa asa ca nu era de mirare ca nu recunosteam nimic.

Coborarea pana la cabana ne-a mai incalzit. Am ajuns la Muntele Rosu pe la 7:45. Oamenii de la cabana stateau la cafea si se uitau mirati la noi. Ne-au intrebat de unde venim pe vremea asta. Le-am raspuns ca de pe Gropsoarele. Din nou, aceeasi cautatura ciudata..

Am baut si noi o cafea si am mancat o omleta iar apoi am plecat spre Cheia.

Chiar daca am fi stat la cabana sambata noapte tot nu am fi putut face mai nimic duminica pentru ca vremea era foarte urata.

Am ramas cu amintirea unei nopti petrecute in refugiu si cu ideea ca nu trebuie sa subestimez muntii mai mici de inaltime.




Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 22 other followers

October 2017
M T W T F S S
« Jun    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Vizitatori

  • 166,691 vizite

Mai umblu si pe aici

Pentru ca imi pasa

Hai-hui pe

Recomand espadrilele de catarat

Cumpar echipament de la

Galeria de pe Flickr

Free counters!