Archive for the 'Piatra Craiului' Category

26
Mar
11

Fascinatia Crestei Nordice

Deschid ochii si primul lucru pe care il fac, din  reflex, este sa ma uit la ceas. Arata ora 1. Imi zic ca poate mai dorm un pic pana la ora 2, cand chiar trebuie sa ma scol din pat.

Sa ne intelegem bine. Vorbim de 1 si 2 noaptea. La astfel de ore, oamenii normali dorm, nu umbla prin casa bajbaind dupa echipament si calcand cat mai usor astfel incat sa nu faca parchetul zgomot.

Pana la ora 2 am mai atipit in reprize de cate 10-15 minute. Ma gandesc ca la astfel de ore, numai pasiunea pentru un anumit lucru te poate motiva ca sa te ridici din pat.

La 2 m-am ridicat si m-am indreptat catre bucatarie cu gandul de a manca ceva, ca sa nu plec cu stomacul gol. Am luat ca de obicei, meniul compus din lapte cu miere si fulgi. A mers mai greu decat de obicei dar a mers..

De cu seara imi pregatisem echipamentul si il dusesem in bucatarie pentru ca dimineata sa nu mai fie nevoie sa umblu prea mult prin casa.

Am facut un pic de gimnastica pentru a ma dezmorti dupa un dulce somn de aproape 4 h :)))). Mai aveam de bifat cumparatul rovignetei si plinul la masina. In rest : all set and ready to go!

Pe la 2:45 ies din casa, cu rucsacul in spate, si merg sa imi arunc lucrurile in masina. Pe strada, numai caini vagabonzi si frunze duse de vant. In rest…liniste in cartier.

Baiatul de la benzinarie ma vede echipat si ma intreaba daca plec la munte. Ii raspund ca da si ma intreaba: Da’ de ce la ora asta?

Eu: Pai mi-am propus sa ajung in Zarnesti pe la 6:30. Mai trebuie sa opresc la Predeal sa iau pe cineva…

El, insistent: Si cand va intoarceti? Echipament nu aveti?

Eu: Pai deschid portbagajul imediat si iti arat ca acolo am toate catrafusele. Ma intorc duminica seara.

El, cu chef de vorba la 3 dimineata: Aaaa, deci sunteti pregatit. In caz ca se schimba vremea, e bine sa aveti si haine mai groase. Sa aveti vreme buna!

Eu, gandindu-ma ca poate dupa conversatia asta matinala ne imprietenim si iau benzina pe gratis: Multumesc! Sa ne revedem sanatosi!

Drumul pana la Predeal, unde trebuia sa opresc ca sa o iau pe Andreea,  s-a desfasurat fara probleme. Nu imi era somn, cu toate ca nu bausem nici un fel de cafea. Ma simteam( dar poate era doar o impresie )..odihnit. Pana la Predeal am mers cu muzica data tare.

Cred ca am ascultat For the love of God de vreo 10 ori iar For those about to rock de vreo 20. Am un CD special pentru drumuri mai lungi si obositoare, numai cu hard rock!

Am ajuns si la Predeal. Am servit o cana cu lapte si cacao, m-am vazut si cu Razvan( astea da revederi la 5 dimineata ) apoi am incarcat bagajele Andreei.

La Gura Raului am ajuns pe la 6:30. Oprisem la magazinele non stop din Zarnesti si de acolo mai cumparasem niste sticle mici de apa plata.

Un lucru era cla: bagajul va fi destul de voluminos. Mai carasem in Crai, si nu numai aici, dar acum se adauga si factorul oboseala…si drumul lung care ne astepta.

Planul AGMR-ului era sa facem urmatorul traseu: Fantana lui Botorog- Curmatura- Varful Turnu- Padina Popii- Varful Ascutit- Varful La Om. Pentru duminica erau cateva variante dar aveam sa vedem si la fata locului.

La Fantana lui Botorog ne-am intalnit cu sotii Mares care deja incepusera echiparea. La putin timp dupa ei au aparut si Nusu, Radu, Moruzanu’ and Co.

M-am uitat cu groaza la ce aveam de carat. Si inca mai aveam de pus una-alta.

Carasem si cortul in eventualitatea in care nu vom gasi loc de dormit in refugiul Grind.

Pe la 7:05 am reusit sa plecam de pe loc :).

Am urcat impreuna cu Andreea pentru ca toti ceilalti o  luasera inainte. Andreea a simtit din primele 10 minute povara pe care o ducea in spate. Mai impartisem lucrurile dar acum nu prea mai aveam ce sa iau din bagajele ei. Nici loc in rucsac nu mai aveam..

Pana in poiana Zanoaga am mers intr-un ritm destul de bun. Respiratia s-a reglat pe masura ce urcam, muschii s-au pus si ei in miscare. Era destul de cald pentru ora aia asa ca in poiana am ajuns cam transpirat.

Aici era plin de ghiocei si brnaduse. Din pacate nu prea am avut timp sa ii fotografiez pentru ca ma grabeam sa ajung la cabana. La ora 9 AGMR-ul ne daduse intalnire acolo.

Dimineata in poiana Zanoaga

Aici m-am intalnit cu o  parte din colegii de la curs, care se intinsesera in iarba si fotografiau florile de primavara :).

La Curmatura am ajuns pe la 8:30. Mai aveam timp sa beau niste ceai si ciocolata calda si …de ce nu, sa iau si micul dejun.

Mi-am comandat  repede niste gem, miere si paine, ciocolata calda si ceai. Am mers pe terasa, unde se stransesera cei ce ajunsesera deja.

Peisajul…incantator, ca de obicei

Micul dejun cu gem si miere mi-a prins bine pentru ca mi-a dat un plus de energie.

La ora 9 deja se adunase toata lumea. S-a facut o ultima verificare a echipamentului, o reasezare a lucrurilor in rucsac, apoi a fost desemnata persoana care sa preia conducerea grupului. Eu am condus grupul pana in Saua Crapaturii.

Am plecat pe marcajul binecunoscut, de langa cabana, si ne-am indreptat catre primul punct mai important din acea zi: saua Crapaturii.

Prin padure era relativ uscat. Zic relativ pentru ca in unele zone erau portiuni cu gheata unde patinai bine de tot.

Dupa aproximativ 20 de minute am ajuns in balconul din Saua Crapaturii. Desi am vazut privelistea asta de 100 de ori tot ma impresioneaza foarte tare.

Dupa o scurta pauza in care am admirat imprejurimile si am facut prezentarea locurilor am plecat spre Turnu. Pana la baza traseului avem de mers cam 15-20 minute. De acolo incepe distractia, pe cabluri si lanturi.

Ciri, ca un adevarat ghid montan, a preluat grupul pentru a-l duce pe cele  mai inalte culmi :). Where eagles dare, ca sa zic asa :).

La baza traseului nostru

Imi aduc aminte de sfarsitul lui Ianuarie, cand am fost aici impreuna cu niste prieteni. Conditiile erau in mare asemanatoare: zapada foarte putina, foarte cald pentru perioada respectiva, stancile numai uscate si numai bune de catarat.

Andreea

Andreea si Nusu

Calcar de Crai

Aceiasi Andreea si Nusu

Vremea este splendida. Este asa de cald si frumos. Iti vine sa te intinzi pe stancile alea si sa stai la soare cat e ziua de lunga.

In curand ajungem si la zona unde in urma cu vreo doua luni am fost nevoiti sa coboram pe coarda din cauza ca unele portiuni erau inghetate si aluneca foarte tare. Acum totul era uscat asa ca a mers snur.

Si unul din pasajele mele preferate. Mai ales la coborare..:)

Urcusul duce acum printre jnepeni si portiuni stancoase si ne scoate in curand pe varful Turnu( alt. 1923 m). De aici incepe lungul drum al Crestei Nordice care se termina pe Piscul Baciului sau varful La Om, cel mai inalt varf din Piatra Craiului.

Iata ce inseamna sa duci metalul cu tine, in suflet. Chiar si pe munte, where eagles dare :))))

De pe Turnu am mers catre urmatorul punct important de pe creasta si anume Padina Popii. De pe Turnu se coboara spre padure apoi drumul iese iar in creasta, serpuind printre jnepeni. La Padina Popii am ajuns dupa aproximativ 1 h.

La un moment dat Andreea constata ca si-a uitat piepsul pe Turnu asa ca Nusu impreuna cu Ciri pleaca sa il recupereze.

De pe creasta

Acum se vede foarte bine traseul pe care il avem de parcurs. Mi se pare extraordinar de frumos si nu ma mai satur de privelistea asta :). Cuvintele nu pot exprima ceea ce simt asa ca mai bine las imaginile sa vorbeasca..

Iata si poza mea preferata din aceasta tura

De pe Padina Popii pana pe Varful Ascutit( urmatorul punct important de pe traseul nostru ) mai avem de mers cam o ora.

Vremea este faina in continuare insa a inceput sa se raceasca. Cred ca in curand voi pune geaca pe mine pentru ca am inceput sa simt frigul.

De regula, in turele cu AGMR, am avut mai tot timpul parte de o zi cu vreme buna si de una cu vreme urata. Sper ca in acest weekend sa nu se adevereasca profetia celor de la meteo care spun ca de sambata seara vom avea parte de lapovita si ninsoare.

So far…so good

Lama de fierastrau. Cum vi se pare? E frumoasa? 🙂

Abrupt

In zona mai expusa, unde este pus un cablu pentru asigurare

Si ce am lasat in urma..

Furnicute

In curand am ajuns la Ascutit. Aici nu cred ca am stat mai mult de 20 minute. A fost un prilej numai bun ca sa pun geaca pe mine. Cu toate ca mai batea soarele se facuse destul de frig. Daca stateai pe loc incepeai sa tremuri.

Cu toate ca era o tura de primavara, calendaristic vorbind, ceva zapada tot am gasit. In mare vorbim despre o zapada topita si inghetata, nicidecum de una in care sa te afunzi, cum am gasit in alte ture facute in aceeasi perioada.

In zonele mai umbrite se gasea ceva mai multa insa nu punea probleme serioase. Stanca era uscata si deci foarte aderenta. Pot sa spun ca a fost o placere sa ma catar pe ea.

La un moment dat unii au decis ca ar fi bine sa-si puna coltarii pentru a trece de niste portiuni unde zapada inghetata dadea ceva batai de cap. Eu am considerat, la sugestia doamnei Enache, ca ar fi mai potrivit sa merg pe o ruta ocolitoare unde ma puteam catara pe stanca mai batuta de soare. Sincer, mi s-a parut mai comod decat sa stau si sa montez celebrii mei coltari Camp cu chinga..

Andreea si cu mine ramasesem mai in spate impreuna cu doamna Enache, Radu si Stefan. Ceilalti, mai sprinteni, erau mult mai in fata. Dupa 4 ore de somn nu prea pot sa zic ca ma simteam foarte in forma. Incercam sa ma moblizez, sa ma motivez..

Andreea nu o ducea nici ea prea bine. Rucsacul pe care il avea in spate era foarte greu iar oboseala incepea sa isi spuna cuvantul.

Pe ultima portiune, aproape de varful La Om, doamna Enache ne-a ghidat pasii astfel incat sa ocolim brana expusa care era acoperita de zapada, probabil inghetata. Cei care cunosc traseul stiu despre ce e vorba: este o brana ingusta pe care, daca ai bagaj voluminos, ar fi recomandat sa o parcurgi taras.

La un moment dat batea vantul destul de tare asa ca faceam eforturi sa stau in picioare pe lama de fierastrau pe care ne deplasam.

Pe varful La Om am ajuns pe la 18:15, deci la 9 ore de la plecarea de la Curmatura. Vremea era faina in continuare, exceptand vantul care ma facuse sa pun si gluga. De cagula am considerat ca nu e nevoie. O aveam la indemana insa, pentru orice eventualitate.

Cei care carasera cortul si ajunsesera mai repede se apucasera deja de montat. Impreuna cu Andreea am hotarat sa dormim in refugiu. Loc era destul.

A urmat pregatirea cinei si pregatirea ceaiului. Cum zapada prin jurul refugiului nu prea era am cautat niste petice mai curate si am luat nitica zapada de acolo.

Mihai si cu Razvan s-au ocupat de ceai iar noi ceilalti de pregatirea mancarii. Cu toate ca nu-mi era foarte foame am reusit sa mananc niste pate de ficat cu branza, amestec pe care l-am intins pe lipia pe care o carasem. Mancarea ca mancarea dar ceaiul…ceaiul mi-a mers la inima!

Din pacate cei de la meteo au avut dreptate. La vreo ora dupa ce am ajuns la refugiu vremea s-a schimbat cu 180 de grade. A inceput sa ninga si sa bata vantul. In scurt timp totul s-a acoperit de un strat fin de zapada.

In astfel de conditii planul de a parcurge Creasta Sudica nu mai era de actualitate. Bagajele grele precum si oboseala acumulata de unii dintre noi au contribuit la luarea deciziei de a abandona planul initial. Varianta despre care se discutase era coborarea la refugiul Grind si de acolo mers prin cheile Pisicii spre Prapastii. Intrebarea era: coboram de pe varful La Om, pe traseul marcat cu banda rosie( care ulterior am aflat ca nu este recomandat iarna ) sau mergem pe traseu nemarcat dar sigur?

Pe la ora 22 s-a dat stingerea. M-am bagat in sacul de dormit, care numai sac pentru iarna nu era, si am incercat sa il chem pe Mos Ene. Din pacate pentru mine nu prea am reusit sa dorm. La un moment dat m-a luat frigul si senzatia asta a ramas cu mine pana dimineata.

M-am intors pe toate partile si am incercat sa dorm insa nu prea am reusit. La ora 6 eram cu ochii pe pereti si ma gandeam ca mai bine ies din sac si ma imbrac  decat sa rebegesc de frig in continuare.

Treptat s-au trezit si ceilalti ocupanti ai refugiului. Imi era asa de ciuda ca frigul imi stricase planurile de odihna. Cred ca tot drumul, pana pe varf,  ma gandisem la ce bine voi dormi noaptea..

Micul dejun s-a desfasurat destul de repede. Prea mult timp nu aveam la dispozitie pentru ca ne grabeam sa coboram.

Vremea nu tinea cu noi. Era ceata si nu se vedea mai deloc. Se asternuse un strat fin de zapada care te obliga la mai multa precautie decat in mod obisnut pentru ca se poate aluneca foarte usor.

Am pus si coltarii pentru ca nu stiam sigur peste ce aveam sa dam mai incolo.

Plecare de la refugiu s-a facut in jurul orei 9. Pana pe varful La Om ne-a condus Mihai Mares. Aici s-a discutat despre variantele de coborare. Eu am propus coborarea pe marcaj banda rosie pana la refugiul Grind. S- hotarat insa abordarea unui traseu care se numeste Coltii Gainii, daca nu ma insel. Este o varianta de coborare sigura pe timp de iarna.

Coborarea este destul de abrupta. Stratul fin de zapada s-a asternut peste iarba asa ca acum calcam cu mare atentie. Coltarii se infig in orice numai in zapada nu. La masina va trebui sa ii curat de pamant si de iarba :))).

La un moment dat Ciri, care era in fata, anunta ca este un pic confuz in privinta rutei asa ca grupul se opreste. Noi, adica Andreea, Colonelu’, Sandu si doamna Felicia, hotaram sa ne intoarcem si sa mergem dupa urmele lui Razvan si ale lui Radu. Ei nu pusesera coltarii asa ca nu prea puteau sa coboare pe traseul ales de Ciri.

Ne-am intors pe drumul spre varf apoi am gasit  poteca pe care am coborat pana la refugiu. Acuma, fiind multa ceata si vizibilitate foarte redusa, nu as putea sa zic exact care a fost drumul pe care am coborat. Dupa cum ghicesc eu am coborat putin pe traseul marcat apoi am mers pe un drum cumva paralel cu cel care ajunge la refugiu. Aproape de Grind am dat de un gard de piatra( care se pare ca face parte din ramasitele cabanei Radu Negru ), clar facut de mana omului. Cam asta este singurul reper pe care as putea sa-l ofer. Daca stie cineva cum se numeste drumul pe care am coborat, este invitat sa imi spuna :).

Ciri si cu ceilalti au ajuns cam in acelasi timp cu noi. Avusesera niste dubii la un moment dat, in ceea ce priveste varianta pe care o alesesera, insa pana la urma au iesit la liman.

La refugiu mai erau niste petice de zapada dar nimic mai mult. Ninsoarea de sus aici se transformase in ploaie. Dupa cum stiam zona La table, adica plina de copaci taiati si noroaie cat casa, drumul pana la cheile Pisicii avea sa fie hardcore.

Drumul prin padure a fost destul de neplacut pentru ca atunci cand nu am alunecat pe gheata care era in zonele ferite de soare, am intrat in noroaiele de care spuneam mai sus. Daca mai adaugam si imaginea dezolanta cu copacii taiati…iese un tablou nu tocmai de invidiat.

Colac peste pupaza, ploaia s-a pornit si mai tare. De fapt, daca stau sa ma gandesc bine, nu era nimic nou fata de ce se anuntase la meteo: ninsoare pe creste si ploaie sub 1500 m.

Am ajuns la un moment dat intr-o poiana unde era un izvor. Aici am facut  o mica pauza pentru a bea apa si pentru a umple sticlele.

Nu mai bausem apa de ceva vreme asa ca oprirea a fost binevenita. Fara sa-mi dau seama, evident, am lasat sprijinite de un copac betele de trekking; problema era ca erau ale lui Csaba. Din fericire pentru mine mi-am dat seama ca le-am uitat cam la 15 minute dupa ce am plecat de la izvor.

L-am lasat pe Sandu sa ma astepte si am luat-o la fuga inapoi. Am gasit betele asa cum le lasasem. La intoarcere, probabil incantat ca le recuperasem, nu am mai fost atent si am luat-o pe alt marcaj :). Mi-am dat seama ca merg aiurea cand nu am mai dat de rucsacul pe care il lasasem in iarba.

M-am intors la ultimul marcaj pe care il vazusem iar apoi l-am auzit pe Sandu strigandu-ma. Ne-am reintalnit si apoi am luat-o la picior spre Cheile Pisicii. Am ocolit cheile pe un drum forestier, in stare foarte buna, si am iesit in Prapastii.

Pe la cabana Salvamont ne-am intalnit si cu grupul care era mai in fata. Ei mersesera prin Cheile Pisicii.

Dupa ce am ajuns la masina ne-am schimbat repede si apoi am plecat la Gura Raului pentru sedinta de final.

De la cabana am plecat pe la 16:30. Am lasat-o pe Andreea la Predeal si apoi mi-am continuat drumul catre casa.

Lasand la o parte vremea de duminica, tura a fost foarte reusita. Am vazut, din nou, Creasta Nordica intr-o alta lumina. Si la propriu..si la figurat  :).

Advertisements
30
Jan
11

Curmatura si varful Turnu

Se pare ca in ultima vreme am parte numai de ture fulger, in sensul ca plec la munte cu noaptea in cap si ma intorc acasa seara tarziu.

In fine, dupa ceata, viscol si coduri de toate culorile s-a anuntat un weekend cu vreme buna de tot: soare din belsug, cateva grade sub zero, fara viscol si alte intemperii.

In ultima vreme fusesem prin Baiului si Ciucas asa ca am zis sa mai schimbam peisajul. Masivul castigator a fost Piatra Craiului. Erau mai multe variante de trasee la care ma gandisem pentru o tura de o zi; dupa indelungi framantari am ramas blocat pe varianta Gura Raului- Poiana Zanoaga- Curmatura- Saua Crapaturii- Varful Turnu. Intoarcerea avea sa se faca pe aceeasi ruta.

Daca facusem bine socotelile, insemna ca trebuia sa fim inapoi la masina la cel tarziu 18.

Participantii la tura au fost: Dan( aka Cumnatu’ ), Nicu, Raluca, Catalin, Adi( nasul lui Catalin ). Pe la 3:30( da, ati citit bine ) i-am pescuit pe Dan, Nicu si Raluca urmand ca apoi sa mergem in zona Obor si sa il luam si pe Adi.

Pana la Zarnesti am mers foarte bine, nu am avut parte de poleiul de care ma temusem. Am facut 2-3 opriri pe la benzinarii, pentru mancare si apa. La Gura Raului am ajuns pe la 7:40. Aici termometrul indica -12 grade. In zona Paraul Rece observasem la masina si -15…

Am topait un pic in jurul masinii, ca sa ne incalzim :). Cand am pus haina pe mine am avut senzatia ca am imbracat o foaie de tabla :))); era asa de rece si de rigida..

Incet, incet se lumina si se vedea ca vom avea parte de o zi frumoasa. Am mers agale catre fantana lui Botorog si apoi am intrat in padure, pe banda galbena.

Prima varianta pentru acces la Curmatura fusese cea prin Saua Crapaturii. Pentru asta ar fi trebuit sa mergem pe drumul care duce la Plaiu Foii si de acolo sa facem stanga, urmand sa intram in padure. Discutasem insa de dimineata si ajunsesem la concluzia ca aceasta varianta e mai solicitanta asa ca am lasat-o pentru alta data.

Revenind la drumul nostru…zapada era putina, nicidecum din abundenta, asa cum crezusem eu. Tot auzisem la meteo ca a nins peste tot asa ca m-am asteptat la iarna in toata regula.

Dupa vreo jumatate de ora de mers am simtit cum incep sa transpir; ceilalti erau in aceeasi situatie asa ca au renuntat la geci, polare, manusi..

De prin padure

Nu avem parte de zapada dar macar stim ca vom avea o zi splendida. M-am cam plictisit de ceata si viscol, asa cum am prins in ultimele ture. A iesit soarele si pe strada noastra, ca sa zic asa :).

Traseul asta imi place pentru ca ajungi si in poiana Zanoaga iar de aici se vede extraordinar de frumos creasta Pietrei Craiului; o singura data am vazut-o de aici pe vreme buna.

In Poiana Zanoaga

De aici pana la cabana Curmatura mai avem de mers aproximativ 30-40 de minute. Stateam foarte bine cu timpul asa ca ne-am oprit ca sa admiram privelistea.  Ma uit inspre Piatra Mica si imi aduc aminte cum am coborat de pe varf impreuna cu Mihai, in urma cu 2 ani. Eram in zapada pana la brau dar era o senzatie tare faina :). Vezi tura aici  https://danchitila.wordpress.com/2009/03/.

O luam din loc pentru ca avem un program de respectat.

Din loc in loc, poze..

La cabana am ajuns pe la ora 10. Lume multa…la un ceai cald, la o fotografie, la o palinca. Fiecare cu pasiunea lui, ce sa mai!

Vremea…super!

Dinamovist convins..

Dupa ce am mers sa imi cumpar un ceai cald m-am oprit ca sa stau de vorba cu Gavrila Serban si Adrian Badea, doi prieteni de la sala. Cu Adi am fost chiar coleg de clasa, in liceu. Din pacate nu am tinut legatura dupa ce am terminat scoala, dar niciodata nu este prea tarziu ca sa o reluam.

Baietii facusera o tura de 2 zile in Crai si se dadusera cu schiurile de tura. Erau si ei mirati de zapada putina pe care o intalnisera aici.

La ora 11 am plecat catre Saua Crapaturii. Prin padure am mai oprit pentru niste poze, insa nu am zabovit prea mult pentru ca trebuia sa respectam orarul.

Pana la balconul din Saua Crapaturii am facut aproximativ jumatate de ora. Cu toate ca am fost de multe ori aici, raman si acum..mut de uimire in fata privelistii :).

Acul crapaturii

In zare

Cat am stat noi la pozat si mancat, au mai aparut cateva persoane care urcasera de la Curmatura. Am profitat de vizibilitatea excelenta si am aruncat un ochi catre obiectivul zilei: varful Turnu. Nu parea sa fie prea multa zapada prin zona; luasem totusi, coltarii, coarda de 60 m si un piolet. Nu se stie niciodata cand ai nevoie de ele si e mai bine sa fii prevazator.

Mai urcasem pe Turnu(1923 m alt.) in 2005, intr-o frumoasa zi de August, impreuna cu Floricel, Nicu, Alina si Catalin. Tineam minte ca sunt vreo 4 lanturi puse in zonele mai expuse; in rest insa…destul de usor. Bine, sa nu uitam totusi ca iarna nu-i ca vara!

Aproape de intrarea in traseu

Putina zapada, dupa cum ziceam. Oare cand va veni iarna aia adevarata, cu zapada ca-n povesti?

Cateva fotografii inainte de a porni la atac 🙂

Pana sa ajung la baza traseului ma gandeam sa folosesc coltarii; am ajuns aici si am constatat ca este foarte cald asa ca am renuntat rapid la idee. Uitandu-ma in sus vedeam ca era putina zapada, stanca era uscata…

Plec primul, animat de gandul ca imi voi fotografia si filma prietenii in timp ce urca.

Odata trecut de primul lant imi dau seama ca am luat pioletul degeaba. Ceilalti ma sfatuisera sa il las la baza traseului insa eu ma gandeam ca il voi folosi ca sa sparg gheata, sa fac urme etc. Dupa cum arata zapada pe traseu…cam slabe sansele pentru asemenea activitati.

Ora limita pe care o gandisem pentru a ajunge pe Turnu era 15; asta, daca aveam sa intampinam obstacole deosebite pe traseu. Vroiam neaparat sa ajungem la masina pana se intuneca;  nu de alta dar ne gandeam ca drumul s-ar putea sa fie foarte aglomerat la intoarcere asa ca era bine sa ajungem cat mai repede pe DN1.

Urcusul nu este solicitant, cel putin deocamdata. Mai dam peste niste cabluri si le depasim destul de repede. Profit de faptul ca am aparatul la indemana si fotografiez oamenii si locurile 🙂

Vedere de sus

Dan cumnatu’

Piatra Mica in toata splendoarea ei

Urmeaza o mica traversare in stanga

Nu-mi vine sa cred ca avem parte de o asemenea vreme; taticul Crai a fost tare generos astazi. Cu putin efort cred ca as putea sa merg si in tricou :).

O portiune cu grohotis, un pic mai dificila

A urmat o zona mai cu cantec, daca se poate spune asa. Este vorba despre un mic horn, care la prima vedere nu punea probleme. Peretii acestuia erau insa plini de gheata, lucru care ne-a pus un pic in dificultate. Raluca si cu Nicu urcasera primii. Am urmat eu, iar dupa mine Catalin, Adi si Dan.

Adi a incercat sa ma impinga un pic vazand ca nu prea am pe unde sa pun picioarele ca sa ma ridic. Aici m-am panicat un pic fiindca mi se pusese un carcel la piciorul drept si din cauza asta mi se parea ca nu am nici un fel de sustinere. Pana la urma am reusit sa trec de pasajul buclucas. Ajuns intr-o zona mai sigura, langa Nicu si Raluca, am scos coarda si am pus-o pe dupa un colt de stanca, ca sa-i putem ajuta pe Dan, Adi si Catalin.

Am rasuflat usurat cand am vazut ca toata lumea era bine. Probabil ca nu toti erau incantati de acest moment mai incarcat de adrenalina dar din pacate pe munte nu poti sa prevezi chiar totul; mai apar si situatii in care este nevoie de foarte mult calm si de cooperare din partea tuturor.

A urmat inca o traversare mai expusa, dupa care mers mai lejer, prin tufe de jnepenis, pana in creasta.

Si aproape de varf…

Pe Turnu…o priveliste de vis! Vizibilitate 100% in toate directiile.

Catalin si Adi

Nicu si Raluca

Ne sta bine impreuna 🙂

Coborarea s-a facut pe acelasi traseu, bazandu-ne pe vorba: drumul cunoscut e cel mai sigur.

La ora 14 am inceput coborarea. Am mers relativ usor, cu bagare de seama la zonele unde trebuia coborat cu fata la stanca. Pe alocuri mai era gheata asa ca eram cu ochii in patru.

Am ajuns si la hornul cu probleme. Solutia care a deblocat situatia a constat in trecerea corzii printr-o ditamai clepsidra, prin care era trecut si lantul care asigura zona expusa pe care tocmai o depasisem. Coarda am pus-o in doua, ca la rapel. Pusa in doua, era suficient de lunga incat sa treaca prin horn si sa atinga platforma pe care trebuia sa ajungem.

Am ramas ultimul, ca sa recuperez coarda. Catalin ma astepta pe platforma ca sa ma ajute in caz ca ceva nu mergea. Si…bineinteles ca nu a mers. Cand a incercat sa recupereze coarda, am descoperit ca nu mergea. Solutie de avarie: am pus anou in jurul clepsidrei si am trecut coarda prin bucla formata. Am coborat pe sfoara la Catalin si am inceput amandoi sa tragem.

Dupa ce ne-am chinuit un pic am reusit apoi am strans bagajul si i-am dat la vale; ceilalti ne asteptau de ceva vreme. Deh, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ; macar am invatat ceva din isprava asta.

Poze facute la coborare

Am ajuns la balconul de la Saua Crapaturii la ora 16:15; am coborat de pe varf in 2 ore, ceea ce consider ca este foarte bine, avand in vedere ,,ingineriile” pe care a trebuit sa le facem la coborare.

Nu am mai mers la Curmatura ca sa mancam, desi asa se propusese initial, ci am mers  repede catre masina. Am ajuns la Gura Raului la ora 18 fix.

Drumul pana la Bucuresti a fost destul de…antrenant. De ce spun asta? Pe DN1 au fost multe portiuni unde ceata era foarte densa, obligandu-te sa mergi lipit de volan.

Lasand asta la o parte, a fost o tura foarte reusita, cu momente mai dificile dar care in cele din urma au fost depasite cu brio. Multumiri echipei!

23
May
09

Creasta Sudica a Pietrei Craiului

In ultimele doua weekenduri(9-10 si 16-17) fusesem la munte. Pe 9 in Piatra Craiului iar pe 16 la escalada. Venea weekendul 23-24 si tot zbarnaiam sa plec pe undeva. Intrebarea era cu cine. Din fericire ma suna Claudia, colega cu Mihaela, si ma/ ne intreaba daca nu ne-ar tenta o tura in Piatra Craiului, la o zi; era vorba de ziua de sambata. Eu accept pe loc iar Mihaela nu se lasa nici ea prea mult invitata.

Hotaram sa plecam cu Claudia si cu Dan, cu masina lor, dimineata la ora 7. Au venit si ne-au pescuit de la coltul strazii si dusi am fost.

Dan propusese sa facem creasta Sudica. Planul era sa mergem la Brusturet, de aici sa urcam pe Valea Seaca a Pietrelor, sa ajungem LA TABLE, iar de aici sa urcam pe varful LA OM. De pe varf  se pleaca spre Saua Funduri iar din sa se coboara din nou la Brusturet.

Timp aproximativ de mers, 9h.

Cred ca era prima tura in care nu stabileam eu traseul; chiar eram curios sa merg cu cineva care propune masivul si ruta pe care trebuie sa o parcurgem.

Iata si harta masivului Piatra Craiului

Ajungem la cabana Brusturet, parcam masina, insa imediat suntem atentionati de cineva de la cabana ca trebuie sa o mutam mai incolo. Nu ne-a deranjat ca ni s-a spus sa mutam masina ci tonul foarte neprietenos. Dar…e prea frumos afara si nu merita sa ne enervam.

Scoatem mancarea din rucsac si luam micul dejun fara de care eu cel putin, nu pot sa rezist. Vremea este foarte frumoasa, cu cer senin si soare. Din cand in cand insa isi mai fac aparitia si norii.

Ne iese in drum si o salamandra..

Pana LA TABLE facem aproximativ 2h. Mergem pe un drum forestier, destul de accidentat.  Trecem pe langa o stana parasita, pe langa zone defrisate…In curand ajungem intr-o poiana unde este un stalp de lemn, sculptat intr-o maniera foarte artistica.

De aici mai avem aproximativ 30 -45 minute pana la Refugiul Grind 1. Constat cu tristete ca defrisarile in zona LA TABLE nu au incetat; vedeam acelasi lucru aici si in 2005…

Iata-ne si la refugiul Grind. Este refacut si in mod categoric arata mult mai bine decat arata cand am venit prima data aici cu Mihaela, in 2005. Imi aduc aminte ca atunci era plin de sticle de bere inauntru. Chiar ma intrebam cine ar putea sa care sticle de sticla pana aici…

Vremea era din ce in ce mai buna. Se vedeau niste nori frumosi, urme de zapada pe versantii abrupti si un cer de un albastru clar; nu mai vorbesc de floricelele din poiana..

Am mai fost o singura data primavara in Piatra Craiului insa nu am vazut explozia de flori pe care o vad acuma; din pacate nu le cunosc denumirile.

Ne oprim sa mai mancam ceva inainte de a ataca urcusul catre Piscul Baciului( sau Varful LA OM- 2239m alt.).

Este foarte cald iar eu incep deja sa simt disconfortul creat de temperaturile ridicate. Este in jur de ora 13 iar soarele bate cu putere.

Ma gandesc la urcusul solicitant care urmeaza si imi imaginez deja cum o sa transpir..Intotdeauna am avut probleme cu caldura; cred ca pot sa numar pe degetele de la o mana de cate ori mi-a fost frig. In general, eu chiar si iarna umblu cu tricou si cu o geaca ceva mai groasa deasupra. Mai bine sa-mi fie frig decat sa simt cum curge apa pe mine!

Am inceput sa urcam spre varf. Drumul nostru merge la inceput pe o poteca prin iarba insa in curand ajungem pe un drum cu bolovani, grohotis  si cu  stanci in dreapta. Nu este un urcus dificil, dar mie caldura imi pune probleme din ce in ce mai mari.

Pe masura ce urcam avem o vedere foarte buna inspre creasta sudica; creasta sudica este, in opinia mea, mai salbatica decat cea nordica. Aici nu exista lanturi sau cabluri montate in portiunile dificile, si nici nu am vazut foarte multi montagniarzi parcurgand-o.

Masivul Piatra Craiului este compus din doua creste reprezentative: creasta nordica si cea sudica. Creasta nordica incepe de la Varful Turnu si se termina la Varful LA OM. Ca repere reprezentative pe traseu, avem: Refugiul Ascutit si Padina Popii( aici se gaseste si un stalp indicator care ne arata drumul catre refugiul diana iar apoi spre cabana Plaiu Foii).

Creasta sudica incepe de la Piscul Baciului si se termina in Saua Funduri. Timpul mediu de parcurgere pe ambele creste este de aproximativ 4h. Marcajul pe care trebuie sa il urmarim pe creasta este punct rosu, vizibil pe stanci.

Am ajuns pe Piscul Baciului si am dat curs uneia dintre activitatile noastre preferate: fotografiatul.

Pe varf ne intalnim cu cateva persoane din Brasov si schimbam cateva impresii despre munte, peisaje, calatorii in general.

Aici e ceva mai racoare, norii sunt din ce in ce mai prezenti si nu au o infatisare tocmai prietenoasa. Cu toate astea, prognoza pentru ziua de azi se anunta foarte buna.

Pe mine insa caldura de mai jos m-a obosit destul de tare; cu toate ca port bandana, soarele m-a batut destul de serios asa ca a inceput sa ma doara capul. Scot din rucsac o pastila de antinevralgic( care nu lipseste niciodata din trusa mea medicala) si o inghit pe nerasuflate.

Urmatorul punct important, la cativa zeci de metri dupa ce coboram in directia seii sudice, este refugiul Grind 1. Refugiul este identic cu celelalte refugii din Piatra Craiului: forma oarecum sferica, rosu si cu o capacitate de aproximativ 10 persoane.

Iata si o imagine mai buna cu creasta sudica, mai jos.

Cred ca este a treia oara cand parcurg acest traseu si cu toate astea nu m-am plictisit de el. Pot sa spun, fara sa exagerez, ca de fiecare data vad altceva: lumina care cade altfel pe peretii impunatori de calcar, culoarea ierbii, apusul soarelui, norii care se joaca pe deasupra mea…

La putin timp dupa ce am trecut de refugiul Grind 1 , in dreapta, se vede traseul LA LANTURI. Este unul dintre cele mai( daca nu chiar cel mai) dificile si abrupte trasee marcate din Piatra Craiului; coborarea pe acest traseu se face din loc in loc pe niste saritori asigurate cu cabluri sau lanturi. Pe vreme nefavorabila( in special ploaie) coborarea devine si mai dificila; sunt portiuni in care cel mai bine este sa cobori cu fata la stanca. O spun din propria experienta: cand am coborat prima data pe aici  in 2005, pe ploaie, am jurat ca nu ma mai intorc pe acest traseu. Bineinteles ca teama a disparut dupa cateva zile iar de atunci am avut ocazia sa mai parcurg acest traseu de inca 3 ori.

Claudia si cu Dan erau mult in fata noastra asa ca noi am profitat de ocazie si ne-am mai oprit ca sa facem niste poze.

Mihaela era si ea la a treia intalnire cu creasta sudica; ei in general nu ii place sa repete traseele, i se pare pierdere de vreme. De data asta insa vedeam ca ii place ceea ce vede.

Si acum, primul moment cu adevarat neplacut al acestei ture. Am spus ca mai devreme luasem antinevralgic; cu toate astea insa durerea de cap nu imi trecuse, ba din contra. Ma dureau tamplele din ce in ce mai tare. Nu am vrut sa ii spun Mihaelei pentru ca nu am vrut sa o alarmez si,  oricum, am sperat ca situatia se va ameliora.

Din pacate nu a fost asa. In scurt timp a aparut si senzatia de greata. Mergeam incovoiat de durere si la un moment dat m-am intins pe stanci si am varsat tot ceea ce mancasem cu vreo 2 h inainte. Mihaela era mai in fata dar la un moment dat s-a intors si m-a vazut. Bineinteles ca s-a speriat si ma- intrebat ce am. I-am zis ca asta s-a intamplat din cauza durerii de cap si sa nu isi faca griji pentru ca ma voi simti mai bine.

Stiu sigur ca nu s-a linistit dar am plecat amandoi mai departe incercand sa trecem peste acest moment. Dupa aproximativ jumatate de ora de mers mi s-a facut rau din nou. M-am intins din nou pe stanci si am repetat procesul. Acum ma chinuiam si mai tare si simteam cum mi se umfla tamplele din cauza efortului.

De data asta m-am speriat si eu. Mai aveam o gramada de mers pana in Saua Funduri iar eu eram stors mai ceva ca o lamaie. Nu mai aveam energie ca sa merg mai departe dar nici nu ma  incumetam sa mananc ceva ca sa ma intremez.

Claudia si cu Dan erau mult inainte asa ca nu aveam cum sa ii strig si sa ii rog sa stea pe loc; de intors nu ma puteam intoarce pentru ca mersesem ceva pe creasta. Si de fapt, sa ma intorc unde? La refugiu? De acolo mai aveam de mers indiferent de directia pe care doream sa cobor.

Mihaela a intrat in panica destul de serios. Am incercat sa ii explic ca, de obicei, dupa doua astfel de evenimente dispare si senzatia de greata, dispare si migrena…Pana la urma s-a mai linisit si am pornit amandoi, incet, la drum.

Nu incercam sa-i ajung pe cei din fata; nu incercam decat sa ma autosugestionez si sa imi spun ca voi reusi sa termin traseul fara probleme. Parca incepe sa imi treaca durerea de cap…Incerc sa depasesc obstacolele incet, pas cu pas. Nu ma grabesc, mai ales ca stiu ca sunt multe portiuni foarte abrupte unde poti sa pleci linistit la vale.

Ca sa imi mai iau gandul de la starea de dinainte incep sa fac poze. Mihaela se mai opreste si ea, mai glumim, mai spunem cate o poveste, astfel ca timpul trece iar eu incep sa uit de durerea de cap.

Deasupra noastra planeaza nori negri si incep sa cred ca nu este exclusa o ploaie zdravana.

Desi am fost de multe ori in Piatra Craiului ma mir in continuare de lama ascutita pe care mergem. Imi spunea odata, demult, un foarte bun prieten ca aceasta creasta seamana cu o lama de fierastrau. Daca aveti rau de inaltime nu e recomandat sa veniti pe aici.

Pasajele expuse si haurile din dreapta te cam lasa fara respiratie.

Tot pozand si tot vorbind, ne apropiem de Saua Funduri. Aici ne asteptau Claudia si cu Dan.  Le-am povestit pataniile noastre de pe traseu. Si..surpriza mare! Nu ma mai durea capul! Sa fie oare asta un semn ca nu il mai aveam pe umeri?

Am stat aici si ne-am odihnit un pic apoi am inceput coborarea prin padure. Am coborat cam doua ore pana am ajuns intr-o poiana.

Aici am aruncat ultimele priviri catre creasta Pietrei Craiului.

Poiana prin care trecem este plina de flori! Pacat ca aparatul meu nu imi permite sa fac niste poze mai deosebite cu floricelele pe care le-am vazut.

Aici este un loc foarte bun de pus cortul si de admirat privelistea.

Noi mergem mai departe si intram in padure, pe drumul care ne va scoate la cabana Brusturet. Coborarea este destul de abrupta spre final. Ne prinde intunericul in padure dar nu ne ingrijoram pentru ca avem frontalele.

De la cabana se auzeau niste manele de calitate insa noi le-am ignorat si am mers sa ne spalam un pic la izvorul din apropiere.

A, sa nu uit! Ghici cu cine ne-am intalnit in padure, pe poteca??

Asta a fost asa, un fel de surpriza emisiunii!

10
May
09

Refugiul Ascutit

Se apropia weekendul, se anunta vreme frumoasa, planetele se aliniasera dupa dorinta mea asa ca urma: O IESIRE LA MUNTE!

Lucian imi promisese ca va merge la munte cu mine atunci cand se va duce zapada. Iarna era plecata demult si lasase locul unei primaveri frumoase. Catalin, un prieten cu care merg la sala de escalada, ma anunta ca ar vrea si el sa vina. Buuun! Avem echipa, avem valoare, avem echipa cea mai tare!

Hotaram sa plecam la 2 zile: sambata si duminica. Plecam de sambata dimineata pentru ca vineri fiecare mai are ceva de facut pe acasa.

Hotaram sa plecam in Piatra Craiului. Este un munte foarte spectaculos si , bineinteles, unul din preferatii mei. Catalin nu a mai fost decat de vreo 2 ori in Piatra Craiului iar Lucian niciodata, asa ca a fost un prilej bun ca sa alegem acesti munti.

M-am gandit sa facem un traseu pe care mai mersesem o singura data, in 2005. Traseul incepe de la cabana Plaiu Foii, care este la 12 km de Zarnesti. De la Plaiu Foii se urca prin padure, aproximativ 3h, pana la refugiul Diana. De la refugiul Diana se urca pe langa Turnurile Dianei, pe triunghi albastru, pana in Padina Popii.

Padina Popii se afla pe creasta nordica a Pietrei Craiului. De aici mai avem de mers aproximativ 2h pana la refugiul Varful Ascutit.

Sambata dimineata la 5 ma intalnesc cu Catalin si plecam spre Otopeni ca sa il luam pe Lucian. La 5:30 suntem la el acasa. Lucian ne astepta in masina, nerabdator sa o luam din loc.

Ne suim in masina lui si plecam spre Zarnesti. Drumul nu este deloc aglomerat asa ca ajungem destul de repede in Ploiesti, unde oprim ca sa luam ceav de mancare. V-am mai spus ca eu sunt obisnuit sa mananc dimineata foarte devreme…

Gasim un Mc Donalds si comandam de parca nu mai vazusem mancare de o luna de zile: cartofi prajiti, hamburgeri, cheesburgeri, cafea, sucuri etc. Pentru niste oameni care vroiau sa urce pe munte, nu prea ne-am menajat.

Plecam mai departe si in curand iata-ne ajunsi in Zarnesti. De aici avem de mers aproximativ 12km pana la Plaiu Foii, pe un drum cu gropi, de toata frumusetea. Singurul lucru care face aceasta zguduire sa treaca mai repede este melodia Shine on you crazy diamond pe care o ascultam pentru a 100 a oara de cand am plecat din Bucuresti; se pare ca albumul Pink Floyd place tuturor!

Desi imi place foarte mult si asta, eu am alta melodie preferata de la Pink Floyd si anume: Comfortably numb. David Gilmour face un solo de chitara extraordinar in varianta Pulse din anii ’90. Cred ca este cea mai buna varianta pe care am ascultat-o.

Vremea este frumoasa, numai buna pentru o tura mai solicitanta. Ajungem la Plaiu Foii pe la ora 9, parcam si incepem sa ne aranjam bagajele. Vorbisem cu o zi inainte cu Alexandru Holbosan de la salvamont Arges si il intrebasem cate ceva si despre Piatra Craiului.

I-am descris traseul pe care vrem sa il facem si mi-a zis ca nu se mai pune problema zapezii acolo; ma rog, s-ar putea sa mai fie niste petice ascunse prin zone umbroase dar nimic care sa ne sperie. Mi-a recomandat totusi sa am coltari si eventual o bucata de coarda in caz ca intalnim portiuni mai dificile. Il inteleg perfect: nu are de unde sa stie cine sunt participantii la tura, ce pregatire fizica au.., mai ales ca Piatra Craiului nu este ceea ce se numeste ,,plimbare in parc”.

Terminam si cu bagajele, avem grija sa luam apa multa( am facut setea aici in urma cu 2 ani si a fost foarte neplacut) si pornim pe traseu.

Traseul pana la Refugiul Diana este marcat cu triunghi galben. Intrarea in traseu debuteaza cu o poienita din care avem o priveliste foarte frumoasa cu creasta Pietrei Craiului, iar de aici se urca pieptis pana la refugiu.

De-abia am inceput sa urcam si cu toate astea suntem leoarca de transpiratie; este foarte cald si am senzatia ca este si multa umezeala in padure. Ne oprim ca sa ne tragem sufletul.

Prevazator, mi-am pus bandana pe cap pentru ca nu vreau sa fac vreo insolatie; si asa ma omor dupa caldura in exces..

Am ceva emotii pentru ca nu stiu cum se vor comporta Lucian si Catalin. Nu am mai fost cu ei niciodata asa ca stau mai tot timpul cu ochii pe ei. Din fericire insa, amandoi merg foarte bine asa ca temerile mele se risipesc repede.

Drumul pe care urcam noi acuma se numeste VALEA URSILOR. Hmmm, oare de ce?

Tin minte ca prima oara cand am urcat pe aici, in Aprilie 2005, am carat casa in spate; de-abia imi cumparasem rucsac( solitaire de 80l) si il burdusisem cu tot ce gasisem prin casa. Bineinteles ca pe traseu, urcand cu ditamai bagajul, mi-am blestemat zilele. Dar asta e..din greseli invata omul!

Ziceam mai sus ca am avut grija sa luam multa apa cu noi. In urma cu doi ani, pe creasta fiind, nu ne-am pus problema ca s-ar putea sa ramanem fara apa. Carasem cateva sticle dar le epuizasem seara la cort, folosind apa pentru supe, ceaiuri, spalat vase, spalat pe maini etc. In ziua urmatoare a fost atat de cald incat a trebuit sa consumam rezerva pe care o mai aveam. Drumul pe creasta a fost lung iar pana la masina nu m-am gandit decat la cascade, izvoare, oceane si alte intinderi de apa din care puteam sa sorb. A fost un chin!

Revenind la povestea mea, am mers pe valea Ursilor aproximativ 3h, cu mici pauze de baut apa si de fotografie. Am ajuns si la refugiul Diana. Aici erau doua corturi insa nu am vazut pe nimeni, nicaieri. Imi era totusi greu sa cred ca la ora 12 , in soarele ala, putea sa doarma cineva. Cine stie, poate ca respectivii erau plecati la o tura pe undeva prin apropiere.

Aici este si un indicator cu informatii despre traseele din zona. Avem si vedere catre creasta…

De la Diana se poate ajunge la Padina Popii in doua moduri: fie pe sub Turnurile Dianei( apropos, aici se poate face catarare) fie pe Brana Caprelor, prin stanga; oricum, este marcaj asa ca nu aveti cum sa ratati traseul. Pe Brana caprelor am coborat o singura data; singura dificultate in opinia mea o constituie grohotisul. In rest, portiuni mai abrupte, ca peste tot in Crai..

Noi hotaram sa lasam Brana Caprelor pe alta data si optam pentru celalalt traseu. Traseul urmeaza poteca bine conturata, pe alocuri pe la baza stancilor,  pe triunghi albastru.

Imi plac foarte mult portiunile cu jnepenis si stanci iar aici avem parte de asa ceva din abundenta.

La un moment dat, pe poteca, ne intalnim cu doi baieti care faceau alpinism in zona. Il recunosc pe unul dintre ei: este unul din salvamontistii pe care ii intalnisem in februarie la refugiul iezer. Stam putin de vorba si imi spune ca intrasera intr-un traseu in care asigurarile erau cam precare asa ca au decis sa se retraga si sa incerce altceva.

Era o zi numai buna pentru catarat. Nu erau semne de ploaie, soarele nu era foarte puternic..Ah, daca as fi avut hamul la mine…as fi mers si eu cu baietii la o catarare mica. Lasa, data viitoare!

Ne luam ramas bun si plecam pe drumul nostru. Peisajul devine din ce in ce mai salbatic iar portiunile abrupte sunt din ce in ce mai aproape. Stiam ca trebuie sa urmeze doua zone mai expuse asigurate cu lanturi. Da, iata ca ne apropiem de una dintre ele.

Merg primul si sunt atent la Lucian si Catalin. Catalin mai era obisnuit cu inaltimea si catararea dar Lucian nu. Cred ca in momentul ala s-a intrebat: Cine m-o fi pus sa vin aici??. Dupa ce a trecut de parte asta insa, a devenit mai increzator in propriile-i forte .

Spunea cineva ca in catarare, pregatirea psihica conteaza in proportie de 90%; restul reprezinta pregatirea fizica. Intr-adevar, odata ce ai depasit un prag psihologic lucrurile devin mai usoare. Tin minte ca multa vreme mi-a fost teama ca se va rupe hamul de escalada! Am povestit asta unui tip care se catara de mult si a ras de mine jumatate de ora.

Partea ciudata era ca pateam asta numai cand ieseam la stanca. La sala nu ma gandeam la asa ceva. Oricum, m-am autosugestionat, mi-am spus ca echipamentul este mai mult decat sigur asa ca nu ar trebui sa imi fac griji pentru asa ceva. Pana la urma am scapat de fobia asta.

A urmat o a doua portiune asigurata cu lant. Dupa ce o traversam, trecem peste langa niste mici trepte de lemn. Trecem de trepte si ajungem la un punct de belvedere; aici facem un scurt popas si mai bem nitica apa.

In zare se vad muntii acoperiti de petice intinse de zapada. Profit de ocazie si mai fac niste poze.

De aici pana in Padina Popii ar trebui sa mai avem in jur de doua ore, asta daca nu cumva memoria imi joaca feste.

Urmeaza portiuni mai abrupte, pante pline de grohotisul specific Craiului, stanci impodobite cu jnepenis..

Soarele este din ce in ce mai puternic; imi place ca este vreme buna, senin, dar as prefera cu cateva grade mai putin. Cred ca in jur de 20 grade ar fi foarte bine pentru mine.

Traseul urmeaza o poteca ce merge pe langa perete asa ca atunci cand am probleme cu echilibrul ma tin de stancile din stanga. Catalin si cu Lucian au luat-o inainte iar asta ma bucura. Pot sa mearga in ritmul lor, fara sa aiba impresia ca ii alearga cineva.

Incet -incet ne apropiem de Padina Popii. Ajungem si la intersectia cu marcajul care insoteste marcajul catre Brana Caprelor. Pe brana se vede zapada destul de multa asa ca, daca ne vom hotari sa coboram pe acolo va trebui sa fim foarte atenti. Este o zapada de primavara care mie nu imi place deloc; zapada uda si grea si in care te afunzi bine de tot.

Iata insa ca si pe drumul nostru catre iesirea in creasta apare zapada, si nu e mica deloc. Dupa cateva tentative esuate de a ocoli zapada ajung la concluzia ca nu vom avea de ales si va trebui sa trecem prin ea. Este destul de greu sa ne croim drum prin jnepenisul mare si zapada care ajunge in celel mai multe locuri pana la genunchi.

Nu mai spun ca m-am zgariat in jnepenis si in tot felul de bolovani…

Imi intra piciorul in zapada pana la genunchi si imi ramanea blocat intre tufele de jnepeni; ultima bucata , pana pe creasta, a fost destul de anevoioasa dar pana la urma am infrant.

Am ajuns in Padina Popii, pe creasta nordica. Iata cam cum se vede de aici…

Aici a inceput sa bata vantul, asa ca am inceput sa ma simt si eu mai bine. Am schimbat tricoul care era leoarca si am luat pe mine un polar.

Din Padina Popii mai sunt de mers cam 2 ore pana la refugiul Ascutit. Mergem pe creasta, pe marcaj punct rosu.

Pe alocuri mai este zapada, dar foarte putina in comparatie cu ce era mai jos. Drumul se desfasoara lejer, printre jnepeni, cu suisuri si coborasuri; asta nu inseamna ca nu trebuie sa fim atenti la abrupturile din dreapta sau stanga.

In curand ajungem si la portiunea care este echipata cu lanturi. Din fericire nici unul din baieti nu are rau de inaltime asa ca depasim aceasta portiune fara probleme. Prima oara cand am ajuns in zona asta am prins ceata iar a doua oara am mers pe ploaie. ATENTIE, deci!

Vantul bate din ce in ce mai tare asa ca suntem fortati sa ne imbracam mai gros; in consecinta, pun si haina si caciula pentru ca nu se mai poate. Ce repede se schimba vremea pe munte, nu?

Se vede refugiul deja asa ca pot sa le spun baietilor ca mai avem foarte putin. Ma intorc sa mai fac 2-3 poze si sunt rasplatit cu ceea ce se poate vedea mai jos..

Iata-ne si la refugiu! Aici este….plin de lume! Nu cred ca am mai vazut pana acum atatia oameni in acest refugiu.

Incep sa ma intreb pe unde o sa dormim. Cred ca suntem 10 in refugiu si se mai anunta sosirea a inca 5 persoane.

Totusi, hotarasc sa ma ocup mai tarziu de asta. Pana una-alta, merg sa fac ceva de mancare pentru ca lui Lucian si Catalin le era foame. Scot o supa alfabet, scot primusul, si ma apuc de treaba.

Batea vantul bine de tot asa ca m-am chinuit un pic pana am gasit un loc mai ferit.

Lui Lucian ii era frig; probabil si din cauza oboselii acumulate pe traseu. I-am dat sacul de dormit si s-a pus pe jos, aproape de usa refugiului. Dupa ce a mancat supa s-a mai intremat si a disparut si senzatia de frig.

Catalin a mancat si el ceva repede apoi s-a bagat in sacul de dormit.

Eu am mai iesit pentru niste poze de seara..

Dupa sesiunea foto am mers si eu la culcare; nu prea ma odihnisem zilele trecute asa ca un somn pe munte, la aer curat, este nemaipomenit.

Cum toata lumea dormea inghesuita, ca sardelele, m-am pus pe jos, langa usa. Am reusit sa atipesc vreo jumatate de ora. La un moment dat m-a trezit un tip si mi-a zis sa facem schimb de locuri( el dormea pe masa de tabla) pentru ca el are un sac mai gros si nu il deranjeaza sa doarma pe pamant. Am fost de acord asa ca m-am bagat intre cei care stateau intinsi pe masa.

Bineinteles ca noaptea, cum se misca unul, se miscau si ceilalti. Asta e regula.

In fine, am reusit sa adorm pana la urma. Dimineata am iesit din refugiu printre primii.

Era ora 7 si era destul de cald. Dupa cum arata cerul, vremea parea ca va tine cu noi.

Am mers un pic mai departe de refugiu, m-am asezat pe o stanca si am contemplat privelistea pana cand s-au trezit Lucian si Catalin.

Am facut un ceai, am mai stat la vorba cu ceilalti, ne-am pregatit bagajele si pe la 9:3 0 am plecat.

Am ajuns destul de repede la Padina Popii. Nu ne-am oprit decat ca sa mai facem niste poze si ca sa ne mai tragem sufletul pentru ca soarele ne batea exact in cap.

Lucian isi revenise dupa starea de oboseala pe care o avusese cu o seara inainte. Mergea relaxat si se bucura din plin de ceea ce vedea: abrupturi, varfuri  ascutite, o panorama deosebita..

Catalin se mai oprea din cand in cand in poteca si mai fotografia. Colegii nostri de refugiu plecasera pe creasta sudica; aveau de gand sa coboare pe la Plaiul Urzicii si de acolo sa mearga spre Plaiu Foii.

Ajungem si la Padina Popii iar aici facem o scurta pauza ca sa mai mancam un mar, ceva duce, sa mai bem niste apa.

Ne hotaram sa coboram pe Brana Caprelor pentru ca este spectaculoasa, mai ales acum ca are si zapada.

Coboram prin zapada si jnepenisul care ne chinuisera in ziua precedenta si iata-ne ajunsi la drumul care ne conduce catre brana.

Ma uit la ce avem de coborat si imi dau seama ca e mai multa zapada decat am crezut initial. Cobor primul cu gandul sa vad cam cat de mare este zapada. Ma ajut si de pioletul pe care il carasem dupa mine; la un moment dat alunec si imi agat pantalonii intr-o stanca..Se aude cum se jupoaie materialul. Din fericire nu se rup de tot dar ma lasa cu o aerisire de toata frumusetea!

Coboara si ceilalti. Il las pe Catalin sa mearga primul iar eu raman langa Lucian ca sa-l mai ajut, in caz de ceva.

Zaapda este uda si grea, cu alte cuvinte ne-am udat pantalonii foarte bine. Mergem pe langa stanca din stanga, pe grohotis, tinandu-ne de jnepeni pe acolo pe unde nu se putea altfel si incet-incet ajungem la finalul acestei portiuni accidentate.

Facem apoi stanga si intram in padure. Mai avem de trecut o portiune unde este fixat un lant, in rest…nu sunt probleme.

Avem parte si de o intalnire mai exotica: un cocos de munte. Lucian l-a recunoscut; el este specialistul ornitolog!

Ajungem si la refugiu;  aici schimbam iarasi garderoba si plecam spre Plaiu Foii, hotarati sa nu ne mai oprim.

Ajungem la cabana pe la ora 16:00. Dam telefoanele de rigoare ca sa anuntam ca suntem bine, mai mancam un mar si niste fructe confiate apoi plecam spre Zarnesti via Bucuresti.

A fost o tura foarte frumoasa, un pic solicitanta, cu vreme foarte buna si cu o companie pe masura!

01
Mar
09

Piatra Mica la inceputul lui Martie

Pe Mihai D. il cunosc din scoala generala. Am fost in aceeasi clasa, apoi am urmat licee diferite si nu ne-am mai vazut( cu toate ca locuiam foarte aproape unul de celalalt) ani de zile. Ne-am intalnit intamplator prin 2oo5 si , din vorba in vorba, am descoperit ca avem o pasiune comuna: muntele. Facuse si el destule drumetii prin Bucegi, Fagaras, Piatra Craiului ….

Am hotarat sa reluam legatura si bineinteles, sa mergem pe munte impreuna. De atunci am mers in multe ture cu el.

2009, sfarsitul lunii Februarie. Mihai ma intreaba daca nu am vrea sa mergem la o tura de iarna. Mai intrebi? Normal ca vreau!

Ne gandim la Piatra Craiului. Se anunta vreme buna, chiar un pic cam calduroasa pentru acea perioada.

Ne hotaram sa plecam de vineri seara asa ca pe la ora 20:00 eram deja in masina, in drum spre Zarnesti. Facusem  rezervare la o pensiune, pentru o noapte. Vroiam ca sambata dimineata sa plecam spre Gura Raului si de acolo sa urcam la Curmatura.

Am gasit pensiunea pe internet. Iata si datele de contact, in caz ca aveti drum prin zona:

Pensiunea Flori Suzana 

Adresa : str. Carpati 12, 505800 Zarnesti
Mobil : 0746 274 001
Telefon : 0268 220 851

Pana la Predeal nu au fost probleme. Drumul era curatat de zapada, nici nu era asa de frig incat sa inghete asa ca a fost in regula.

Ei bine, de la Predeal lucrurile s-au schimbat radical. In primul rand, a inceput viscolul. In al doilea rand, se lasase frigul iar carosabilul prinsese o crusta de gheata. In al treilea rand, daca la coborare ne mai descurcam, la urcare ne cam tremurau pantalonii. Apropos, nu aveam cauciucuri de iarna…

Cu ajutorul maiestriei lui Mihai( in ale condusului) depasim aceste momente mai tensionate si ne apropiem de Tohanul Nou. Pe viscolul ala era greu sa mai vezi ceva dar intr-un final am reusit sa dam de pensiunea cu pricina. Problema era ca accesul la pensiune se facea pe un drum care era un pic in rampa asa ca , iarasi, Mihai a fost cel care a reusit sa salveze situatia.

Ne-a intampinat doamna de la pensiune si ne-a poftit in casa. Aveam la dispozitie o camera cu doua paturi, la 5o ron; baia la discretie si bucataria, in caz ca vroiam sa gatim ceva. Din fericire, nu a fost cazul.

Era ora 23:00 asa ca ne-am bagat la somn. Dimineata la ora 7 eram in picioare. Ne-am spalat pe fata, am mancat ceva, ne-am verificat echipamentul( in special coltarii pentru ca era prima oara cand ii foloseam) si am plecat.

Era cam racoare la ora aia dar soarele parea ca isi va intra in drepturi mai incolo.

Ajungem la Gura Raului, parcam masina pe langa casa domnului Flucus( la pensiunea caruia fusesem cazati in urma cu 2 ani), ne controlam bagajele si plecam inspre Poiana Zanoaga.

Pentru cei care nu stiu cine este domnul Flucus, ii invit sa foloseasca linkurile de mai jos:

http://www.clubulalpinroman.org/index.php?cat=&id=285&type=art

http://alpinet.org/main/articole/show_en_t_salvamont-zarnesti40-de-ani_id_3013.html

Am luat apa de la Fantana lui Botorog( reper la intrarea pe drumul care duce spre Prapastii) si am pornit pe traseul care duce spre Poiana Zanoaga( pe marcaj banda galbena). Din poiana Zanoaga mai avem de mers aproximativ jumatate de ora pana la cabana Curmatura.

Zapada este destul de mare pe aici. Dupa cum arata, se pare ca a nins de curand.

Drumul se desfasoara fara dificultate asa ca ne oprim ca sa fotografiem copacii acoperiti de chiciura si sa savuram linistea din padure.

Ne ajunge din urma un tip care urca la Curmatura. Este destul de lejer imbracata; suprapantaloni, polar si …cam atat. Noi avem si bluza de corp, si polar, si haina. Pana la urma, ma incalzesc atat de tare incat ii dau dreptate si trec si eu la o tinuta mai sumara.

Ajungem in poiana Zanoaga dupa aproximativ 1 h de la plecarea de la Fantana lui Botorog. Aici e multa ceata asa ca nu putem vedea creasta.

Ne oprim ca sa bem niste ceai cald. Nu este nici tipenie de om pe aici; tipul cu care ne-am intalnit probabil ca a ajuns deja la cabana Curmatura. Este un decor desprins parca din filmele de groaza: stana parasita, ceata, liniste( prea multa liniste)..

Plecam spre cabana. Vremea pare sa se indrepte iar soarele isi face timid aparitia. Am ajuns aproape de Curmatura iar vremea s-a schimbat cu 180 grade!

Aceasta este a doua cabana pe care am vizitat-o atunci cand am ajuns in Piatra Craiului. Este situata la 1470 m altitudine, intr-un decor deosebit. Aici gasiti loc de pus cortul precum si spatiu amenajat pentru foc de tabara.

Un reper important pe care il observati foarte usor de la cabana este o stanca ce are o forma de locomotiva. Chiar asa se numeste: LOCOMOTIVA. In zona ar fi cica si niste trasee de alpinism dar nu am fost niciodata ca sa verific.

Informatii despre cabana gasiti la aceasta adresa:

http://www.carpati.org/ghid_montan/muntii/piatra_craiului/cabana_curmatura-19/

Personalul de la cabana este foarte ospitalier si te ajuta cu orice fel de informatii. In cabana sunt 2 sali unde se poate manca asa ca aveti loc berechet.

Langa bufet, pe perete, gasiti informatii cu trenurile si microbuzele care fac curse Zarnesti- Brasov. La etaj sunt 3 camere unde se poate dormi la prici; in caz ca e aglomerat puteti dormi si in anexa.

Din ce am observat eu, cabana este plina mai tot timpul asa ca ar fi recomandat sa faceti rezervari din timp( chiar cu o saptamana sau 10 zile inainte).

Planul nostru pentru acest weekend era cam asa: sa urcam la refugiul Vf Ascutit, sa dormim acolo iar in ziua urmatoare sa mergem un pic pe creasta daca vremea permitea.

Pe drum spre cabana ne-am intalnit cu salvamontul si ne-a spus ca nu e de mers fiindca a nins recent si abundent. Auzind asta, ne-am orientat pentru ceva mai usurel.

Ne-am cazat iar apoi am mers in sala de mese ca sa luam pranzul. Mancarea este foarte buna aici asa ca nu am ezitat si am comandat si felul 1 si felul 2.

Dupa ce am terminat cu masa am iesit pentru niste poze. Am vazut ca cineva isi intinsese cortul in poiana unde se campeaza. Nu a trecut mult timp si vremea s-a zburlit din nou. Se lasa ceata si se facuse destul de frig.

Planurile pentru refugiul Ascutit fiind compromise, am decis sa mergem pana in Saua Crapaturii ca sa vedem daca avem vizibilitate pentru niste poze. Pana in Saua crapaturii( sau balcon, asa cum ii spun eu) avem de urcat cam 20 min. De aici se vede Acul Crapaturii, se vede Piatra Mica( 1816 m) precum si traseul care duce spre Varful Turnu( 1923 m).

Ceata ne insoteste tot drumul. Fac poze atata cat imi permite vremea asta inchisa. Admir brazii incarcati de zapada si din cand in cand, atunci cand norii imi dau ragazul, cerul senin.

Ajungem si in zona numita de catre mine, Balconul. Aici este un punct foarte bun pentru belvedere. Daca ai vreme buna poti sa vezi pana hat departe. Mi se pare ca se aud niste voci asa ca ciulesc urechile. Intr-adevar, se aud niste voci dinspre Piatra mica. Prin viscol( care deja devenise destul de puternic), reusesc sa disting cateva siluete. Imi dau seama ca de fapt sunt numai 2 persoane.

Ulterior am aflat ca mai fusesera si altii pe Piatra Mica in acea zi.

Varful nu este dificil de urcat. Are niste cabluri in zonele mai expuse( doua la numar, daca nu ma inseala memoria) iar in rest drumul se desfasoara pe o poteca cu jnepeni, asemanatoare cu potecile de pe creasta. Poteca este ingusta asa ca trebuie pasit cu atentie( mai ales iarna).

Cei doi pe care ii aveam in campul nostru vizual aveau la ei si o coarda si niste bucle, pentru eventuale manevre de asigurare. I-am si vazut la un moment dat folosind sfoara; cel care era cap il asigura pe secund la cablul care era montat in zona respectiva( cel putin asa se vedea de jos). In mod normal, si pe timp de vara, nu ar fi fost necesara o asemenea manevra. Acum insa, pe viscol, vizibilitate redusa, zapada proaspata si mare, plus un coechipier mai putin experimentat, se impunea folosirea echipamentului din dotare.

Noi am stat si i-am privit pana au disparut din campul nostru vizual. Am hotarat sa urcam si noi un pic ca sa vedem cam ce ne asteapta a doua zi. Zapada era destul de mare, adica ajungea pana aproape de genunchi. Nu era inghetata insa pentru ca nu fusese suficient de frig; poate ca noaptea lucrurile aveau sa se schimbe.

Ne-am asezat in zapada si am facut niste poze cu creasta, atat cat se vedea. Din pacate nu am putut sa stam foarte mult pentru ca vremea se inrautatea. Era din ce in ce mai frig asa ca in curand am coborat spre Curmatura.

Aici am mers in sala de mese cu gandul sa luam un ceai cald si sa ne orientam spre cina. MBS( mamaliga cu branza si smantana)-ul se pregateste numai dupa ora 18; este foarte gustos, vi-l recomand.

Cabana era plina, ca de obicei. Am gasit o masa mai retrasa si ne-am asezat pe bancuta, cu ceaiul langa noi. A venit si mamaliguta asa ca ne-am apucat de treaba.

La un moment dat au aparut si cei care incercau sa urce pe Piatra Mica. Am aflat ca ii cheama Catalin si Mihai.

Se cunoscusera prin intermediul carpati.org , unde unul dintre ei postase o tura. Celalalt a fost interesat, si…gata echipa!

Mihai avea in jur de 4o de ani, casatorit, si avea un baiat. Catalin( capul de coarda) era ceva mai tanar si era pasionat de mers pe munte, sporturi extreme si fotografie. Am aflat ca al lui era cortul pus afara.

Aveau de gand sa doarma amandoi in cort; asta dupa ce se echipasera in mod corespunzator. Se vedea ca nu erau niste novici.

Am stat de vorba cu ei, ne-au mai aratat niste poze, am baut o bere impreuna si asa a trecut seara.

Am plecat la culcare, ei la cort, iar noi in camera.

Noaptea a fost foarte cald asa ca am dormit dezvelit. Soba a facut suficienta caldura incat sa ne moleseasca pe amandoi.

A doua zi m-am trezit un pic mai devreme decat Mihai si am iesit din cabana ca sa vad cum se prezinta vremea.

Ei bine, nu era nici urma de nor. Era senin de tot, cum nu cred ca am mai vazut la Curmatura. Vazand asa, mi-am zis ca trebuie sa atacam Piatra Mica. Vremea tinea cu noi asa ca era pacat sa nu incercam.

S-a trezit si Mihai. Dupa ce am fost afara, la spalator, ne-am dus in sala de mese si am comandat omleta si ceai. Intre timp au aparut si aventurierii din cort. Dormisera foarte bine, nu le fusese frig deloc. Avusesera haine foarte groase, caciula, cagula, sosete de lana …

Le-am spus ca vrem sa facem Piatra Mica si au zis ca la ei a fost mai greu pentru ca vremea le-a fost potrivnica. Altfel, cu coltari si piolet, nu ridica mari probleme.

Ne-am despartit de ei si am plecat spre Balcon. Catalin si Mihai au plecat spre Prapastii.

Era cam cald pentru dimineata aia. Soarele batea destul de tare asa ca nu a trecut mult pana cand ne-am scos gecile si am ramas in polar. Am ajuns la Balcon iar aici ne-am pus coltarii si am scos pioletii la treaba.

Eu am un piolet CAMP universal iar Mihai un Grivel; au fost foarte buni pentru ce am vrut noi sa facem.

Am inceput sa urcam catinel- catinel. Pe masura ce urcam, creasta se vedea din ce in ce mai bine. Era acoperita de zapada iar pe deasupra ei erau suvite subtiri de nori.

Zapada este numai buna pentru coltari; simt cum musca din zapada inghetata. Pioletul ne ajuta si el la inaintare. Ne uitam inspre Turnu si ne promitem ca data viitoare ajungem si acolo.

La portiunile de stanca devenim mai atenti. Deja a aparut gheata asa ca lucrurile se complica un pic. Sunt atent unde pun piciorul; fixez bine coltarii si apoi ma incumet sa pasesc pe stanca. Pioletul nu imi este de mare ajutor aici asa ca ii trec curelusa dupa mana si il las sa atarne.

Ajungem si la prima saritoare unde este montat un cablu pentru mai multa siguranta. Initial nu vroiam sa il folosesc insa vazand cam cat de rau aluneca in jur am renuntat la orgoliu si m-am tinut de el; problema era ca manusile mele de polar se lipeau de cablul inghetat. A trebuit sa scot manusile pentru ca ma incomodau. E drept ca in felul asta mi-au inghetat mainile dar a fost mai bine pentru partea de catarare.

Am terminat si cu primul lant. Zapada fiind din ce in ce mai inghetata, am fost si mai atent la picioare.

Totusi, daca fixai bine coltarii in zapada, si daca iti gaseai si prize bune de mana, portiunile mai dificile nu erau de netrecut.

Urmeaza a doua saritoare echipata cu cablu. Mihai merge primul si dupa ce o depaseste imi face semn sa urc. Dupa ce am trecut si eu mi-am dat seama ca o puteam depasi usor; in acele momente insa, nu stiu de ce, dar am avut senzatia ca nu gasesc nici o priza buna de picior. La maini nu era problema: aveam cablul, jnepeni, stanca…

Pana la urma mi-am luat inima in dinti si am zis: Fie ce-o fi! Daca e sa cad, cad!

Nu am cazut asa ca in cateva secunde eram sus, langa Mihai.

De aici treaba devenea mai usoara. Aveam de mers pe creasta, pe urmele celor care fusesera aici cu o zi inainte. Urmele nu erau foarte vizibile, iar zapada formase cornise. Am mers cu atentie sporita pentru ca nu vroiam sa zburam la vale..

Au urmat portiuni in care am intrat in zapada pana aproape de brau. Una peste alta, urcusul pana la crucea care impodobeste varful Piatra Mica( socotit de la Balcon) a durat aproximativ 3 h.

Vremea era superba . Soarele batea cu putere, facandu-ne sa transpiram foarte tare, iar creasta se vedea in toata splendoarea ei.

MIROBOLANT!

De la cruce se coboara prin padure catre poiana Zanoaga iar de aici pe drumul binecunoscut, pana la masina.

Coborand prin padure iar am intrat in zapada pana la brau iar eu am alunecat de cateva ori. Zapada era un pic topita si aluneca asa  ca am facut niste acrobatii de toata frumusetea.

Am ajuns leoarca la masina pe la ora 16. Am mers pana in Zarnesti ca sa luam martisoare si flori pentru mamici, bunici, neveste si alte rude de sex feminin.

Fiind foarte cald nu s-a mai pus problema poleiului asa ca am ajuns acasa cu bine.

Multumesc lui Mihai pentru sprijinul acordat sus pe Piatra Mica. Stie el de ce!

In incheiere, iata si niste poze de pe varf.

PS   Pozele au fost facut cu aparatul lui Mihai si al meu.

01
Aug
08

Sudica si Nordica din Piatra Craiului

Mai facusem creasta nordica si sudica dar de fiecare data in ture separate; niciodata nu le facusem pe amandoua in acelasi weekend. Iata deci un prilej numai bun ca sa incercam.

Trecuse mai bine de o luna de cand ramasesem fara job. Imi tot cautasem de lucru dar fara succes; totusi, nu pot sa spun ca intrasem in panica. Am decis sa ma las un pic dus de val si sa astept. Si asta poate fi o tactica.

La sfarsitul lui Iulie tactica mea da roade. Sunt chemat la un interviu, ma duc fara mare tragere de inima, stam de vorba si mi se spune ca s-ar putea sa fiu sunat. Mai asteptam un raspuns de la o firma asa ca asta nu putea decat sa ma bucure. Sfarsitul povestii il veti afla dupa ce termin de istorisit despre tura.

Se hotaraste o plecare in Piatra Craiului. Obiective: creasta nordica si sudica.

Participanti la tura: Floricel, Mihaela, Alina, Cristi, Adriana, Loredana.

Plecarea se face de vineri. Plecam pe la pranz din Bucuresti. Ca de obicei, in Militari este aglomeratie dar ne-am obisnuit cu asta.

Alegem autostrada in locul DN-ului. Cristi a venit cu propunerea iar noi am acceptat-o. Dupa ce ma ratacesc un pic la iesirea de pe autostrada gasesc drumul cu noroc si calc pedala pana la Zarnesti.

Mie sincer nu mi-a placut varianta abordata. Imi place mult mai mult drumul pana la Predeal si apoi spre Zarnesti.

In fine, ajungem la Zarnesti si ne indreptam catre Plaiu Foii pe acelasi drum prafuit si plin de gropi pe care-ti sar plombele.

Nu mai erau locuri la Plaiu Foii asa ca am cautat cazare la cabana Dianthus care este inainte de Plaiu Foii.

http://www.cabanadianthus.ro/index.php?option=com_atomicongallery&folder=Imprejurimi&Itemid=15

Am parcat la Dianthus si am mers sa ii cazam pe cei care ramaneau aici pentru doua zile. Cabana mi-a lasat o impresie placuta. Frumos amenajat inauntru dar si afara, cu loc de joaca pentru copii, camere curate, oameni ospitalieri.

La cabana ramanea sotia lui Cristi, Roxana, impreuna cu fetita lor de numai 3 luni.

Dupa ce am aranjat lucrurile in camere am mers la Plaiu Foii ca sa mancam. Mai mancasem aici si stiam ca se gateste foarte bine.

Ma intrebam ce chef de urcat o sa mai avem noi cu burtile pline. Halal oameni de munte!

Totusi, foamea invinge! La Plaiu Foii este plin de lume. Atrasi de vremea buna, turistii s-au mobilizat si au venit la munte: unii pentru odihna, altii pentru plimbare..

Am comandat mancare din abundenta( cum zicea un chelner odata, la Constanta) si ne-am pus pe treaba. Pana am terminat de mancat s-a facut ora 17:30. Ghiftuiti, ne-am ridicat( cu greu) si am plecat inapoi la Dianthus cu gandul sa facem bagajele si sa plecam spre Spirlea. Reintorsi la cabana ne-am lovit de alta problema: pepenele de 10 kg pe care il carasem de la Bucuresti.

Cum o problema nerezolvata ramane tot nerezolvata, zice o vorba din popor, am decis sa ne ocupam de aceasta chestiune. Daca pana acum ne era greu sa plecam, dupa pepene ne-a fost de doua ori mai greu. Dar ambitia invinge asa ca pe la ora 19 ne urnim din loc.

Mergem catre refugiul Spirlea, aflat in padure. Pana aici avem de mers cam 2h. In padure, in drum spre Spirlea, exista si un parau de la care se poate lua apa. Ne-am umplut si noi sticlele de aici apoi am plecat mai departe. Ne-am mai oprit pe drum si am mai stat de vorba asa ca am ajuns la Spirlea pe intuneric. Pe la ora 22, ca sa fiu mai exact.

La refugiu mai erau inca doua persoane, sot si sotie, trecuti bine de 40 de ani. Am stat de vorba cu ei si am aflat ca facusera toata creasta iar a doua zi de dimineata vroiau sa coboare la Plaiu Foii. Avusesera parte de vreme foarte buna.

Ne-am mai invartit pe langa refugiu iar apoi am mers la culcare. Cei mai frigurosi au dormit in refugiu, cei care sufera din cauza caldurii( ca subsemnatul) au dormit in cort, sub cerul spuzit de stele.

A doua zi ne-am trezit pe la ora 8. A urmat gimnastica de inviorare, micul dejun iar apoi am plecat pe drumul nostru.

SAMBATA: Refugiul Spirlea- Cerdacul Stanciului- Marele Grohotis- Plaiul Urzicii- Creasta Sudica- Refugiul Grind

DUMINICA: Refugiul Grind- Creasta Nordica- Padina Popii- Brana Caprelor- Refugiul Diana- Plaiu Foii

Mergem pe o poteca bine conturata prin padure( pe banda rosie) iar dupa aproximativ 30 min ajungem in zona in care putem opta pentru traseul Deubel( La lanturi) sau pentru a merge catre Cerdacul Stanciului si Marele Grohotis.

Este foarte cald iar unii dintre noi sunt in pantaloni scurti. Ghinionul face sa trecem prin zone cu vegetatie destul de abundenta asa ca avem parte te tantari, musculite si …URZICI( cica previn reumatismul dar totusi parca nu m-as freca cu ele..).

Traseul LA LANTURI a fost considerat multa vreme printre cele mai dificile din Romania daca nu chiar cel mai dificil. In zonele cu saritori au fost montate cabluri sau lanturi dar asta nu inseamna ca este mai putin periculos. Pe ploaie mai ales, urcarea lui poate deveni o adevarata aventura. Nu il recomand sub nici o forma celor care au rau de inaltime.

Revenin la oile noastre. Cu toate ca aveam un bagaj destul de voluminos ma miscam destul de repede; adevarul e ca ma odihnisem foarte bine noaptea asa ca acum zburdam.

Adriana cred ca era pentru prima data intr-o excursie de genul asta: cu carat de rucsac, cu bocanci, cu marsaluit pe poteci de munte.

Marcajul s-a schimbat asa ca acum mergem pe triunghi albastru. Admiram stancile de calcar pe care le intalnim. Cu toate ca am fost in Crai de multe ori raman de fiecare data uimit de albul stancilor, de turnulete, de ace, de chei si de alte minunatii pe care natura ni le-a lasat aici.

In drumul nostru catre culmi dam si de Cerdacul Stanciului…

Avem parte de o vreme calda cu toate ca norii ne insotesc de o buna bucata de vreme.

Facem un popas pentru a face poze cu cerdacul si pentru a savura niste ciocolata si bomboane.

Nu mai avem mult pana la Plaiul Urzicii. Deja se vede grohotisul de care imi aduc atat de bine aminte si se vad cateva persoane care coboara de pe creasta sudica.

Urcusul pana la Plaiul Urzicii dureaza aproximativ 1h. Dat fiind ca in zona este foarte mult grohotis consider ca trebuie avuta multa atentie. Ca si puncte de sprijin pot fi folositi si jnepenii care se gasesc din abundenta acolo.

Sunt doua cabluri montate acolo unde sunt saritorile, in rest…nu sunt probleme.

Vremea se facea din ce in ce mai frumoasa. Daca pana acum fusesem ocrotiti de padure, de acum incolo aveam sa umblam numai prin soare.

Urcarea pe lanturi nu ne pune probleme asa ca in scurt timp ne aflam la Plaiul Urzicii. Privelistea este extraordinara..in toate directiile!

Marcajul care ne insoteste pe creasta este punctul rosu. Fetele merg inainte; parca sunt pe baterii DURACELL. Eu prefer sa raman mai in spate si sa fac poze.

Sunt foarte atent la Adriana pentru ca ea nu a mai fost la munte in astfel de conditii. Observ ca ii place foarte mult ceea ce vede. Am fost de multe ori aici dar as mai veni de inca 1000 de ori. Mi se pare atat de frumos…

Imi plac in mod special zonele cu foarte mult jnepenis dar nu uit sa fotografiez si stancile impunatoare. Avem mult timp la dispozitie asa ca ne oprim din cand in cand ca sa mai stam de vorba. De, nu ne-am mai vazut demult..

Ultima oara cand a fost aici, Mihaela a zis ca nu mai vrea sa mearga pe creasta pentru ca s-a plictisit de ea. Se mira cum de nu m-am plictisit eu, care am fost de mai multe ori decat ea aici. Na, fiecare cu gusturile lui. Parerea mea este ca de fiecare data vezi muntele in alt fel.

Nu prea am intalnit turisti pe creasta. Am mers destul de mult si de-abia spre dupa-amiaza am vazut cativa in zona refugiului La Om.

Cum pauzele lungi si dese sunt cheia marilor succese( sau succesuri, dupa cum se zice mai nou) noi ne-am oprit destul de des. Lumina soarelui nu era foarte puternica asa ca am putut sa fac niste poze destul de faine.

Despre Piatra Craiului auzisem prima oara de la bunul meu prieten Dan Dragomirescu. El avea un var in Brasov si mai cutreierau muntii impreuna. Dan mi-a spus odata, cred ca prin 2000, ca acest masiv are o creasta foarte ascutita si seamana cu lama unui fierastrau.

Piatra Craiului este intr-adevar o provocare pentru turisti. Sunt foarte multe zone abrupte aici care te lasa fara glas. Daca ai rau de inaltime mai bine stai acasa.

Dar iata ca timpul trece si incepe sa apuna soarele. Profit de faptul ca merg mai in fata si incerc sa le fac prietenilor mei o fotografie mai deosebita. Ia uite ce a iesit…:)

Intunericul ne prinde in imparatia Craiului. Eram rasfirati pe creasta si nu ne-am mai asteptat; toata lumea a ajuns insa cu bine la refugiu.

La refugiu, multa lume, voie buna si cantece de munte. Noi am pus cortul, doar nu il carasem degeaba.

Incepuse sa bata vantul asa ca ne-am grabit un pic.

A urmat o seara foarte placuta dar friguroasa, cu supa la plic si mancare de fasole cu ceapa. Yummm!

Am dormit ca un nou-nascut asa ca dimineata, odihnit, m-am trezit printre primii. Au fost altii mai harnici ca mine care au vrut sa fotografieze rasaritul asa ca s-au privat de somn in mod benevol.

Se anunta o zi superba. Din nou. Am plecat la drum pe la ora 10 si am hotarat sa mergem pana in Padina Popii iar de acolo sa coboram pe Brana Caprelor.

Nici unul dintre noi nu mai coborase pe brana asa ca era un prilej bun ca sa incercam.

Era foarte cald asa ca am mers la maneca scurta mai tot timpul. Zic mai tot timpul pentru ca in apropierea varfului Ascutit vremea s-a schimbat brusc si a inceput sa ploua cu galeata.

Am inceput sa mergem mai prudent pentru ca deja stanca aluneca destul de bine si chiar nu vroiam sa vedem Zarnestiul de aproape..

Sa mai lasam si pozele sa vorbeasca 🙂

Si ca sa vedeti ce mica e lumea, la un moment dat ma intalnesc cu Mihai Doarna si cu fratele lui; noi urcam un peretel de stanca iar ei il coborau. Ne oprim in drum si stam de vorba. Aflu ca ei petrecusera noaptea la Curmatura si acum pornisera cu planuri ambitioase, spre varful La Om. Ne uram bafta si plecam mai departe.

Frumos, nu? 🙂

In apropierea refugiului de la Ascutit ne intalnim cu niste cetateni din Brasov, care iesisera la o mica plimbare prin Crai. Media de varsta in grupul lor? 70 de ani. Unul dintre ei imi spune: il vezi pe ala care sta mai incolo, tolanit in iarna? Are 82 de ani si merge pe munte de n-are treaba. De cativa ani au inceput sa il doara picioarele dar tot merge.

E, jos palaria in fata unor astfel de oameni!

Dupa cum spuneam, pe la Ascutit vremea s-a stricat asa ca am lasat palavrageala deoparte si am bagat viteza. Trecem cu bine de lantul care ne iese in drum, mai mergem putin si in scurt timp vremea se intoarce cu 180 de grade. Iar se face soare!

Iar scot geaca de pe mine si trec la pantaloni scurti. Eu eram mai in fata cu Mihaela si cu Adriana. Facem o pauza si ii asteptam si pe cei care au ramas mai in urma.

Zabovim oleaca la Padina Popii iar apoi ii dam la vale.

Brana Caprelor nu este asa dificila cum m-am asteptat. Singurul care pune probleme acolo este grohotisul; trebuie sa fii atent sa nu pleci la vale cu el. In rest…mers pe langa perete, tinut de jnepeni…cam asta se intampla aici.

Dupa ce se termina Brana propriu-zisa drumul facem stanga si se orienteaza catre padure. Din pacate pe Cristi l-a apucat durerea de genunchi asa ca pana la Plaiu Foii a coborat mai mult cu spatele.

Am ajuns la refugiul Diana iar aici am mai facut un popas de vreo jumatate de ora pentru a consuma si ultimele alimente din rucsac.

Pana la Plaiu Foii am mers destul de incet pentru ca l-am mai asteptat si ajutat pe Cristi. Pentru ce sunt prietenii, nu?

Lasand la o parte durerea care l-a chinuit pe dragul nostru coleg de tura si prieten, tura a fost una reusita. Vremea a tinut cu noi asa ca am facut tot ce ne-am propus.

Inchei cu o imagine foarte caracteristica acestui masiv.

La revedere, frumos Crai! Pe data viitoare!

PS: Am plecat de la Plaiu Foii pe  la ora 20:00 si am ajuns acasa la ora 3 dimineata. Probabil ca va intrebati de ce. Ei bine, la intrarea in Bucuresti, mai exact pe pod in dreptul IKEA, am stat 2 h! Greu de crezut, nu? Era aglomeratie ca in mijlocul zilei pe calea Victoriei.

Am ajuns acasa la ora 3 si am incercat sa dorm pana pe la ora 6 cand trebuia sa ma trezesc si sa plec la noul loc de munca( vineri seara, in timp ce mancam la Plaiu Foii, primisem raspuns favorabil), in Buftea!

A fost …chinuitor.

14
Sep
05

Cheile Pisicii si Varful La Om

Tocmai ma intorsesem dintr-o tura solitara de 4 zile din Bucegi dar simteam ca inca mai vreau sa fac o tura. Ma gandeam ca ar fi frumos sa schimb muntii asa ca atentia mea s-a indreptat catre Piatra Craiului.

Mi-as fi dorit foarte mult sa ajung pe cel mai inalt varf de aici, varful La Om( sau Piscul Baciului, 2239 m). Am vorbit cu Mihaela si i-am propus un weekend in Crai. A fost foarte incantata de idee. L-am sunat si pe Floricel asa ca in scurt timp eram in gasca de 3.

Traseul propus( si urmat) a fost: cabana Gura Raului- Prapastii- Cheile Pisicii- La Table- Refugiul Grind- varful La Om.

Planul era sa plecam vineri dupa amiaza, asta daca reuseam sa scapam de servici in timp util. Eu mi-am rezolvat treburile repede iar ceilalti s-au descurcat si ei astfel ca in scurt timp eram in trenul care ne ducea catre Brasov.

O buna parte din drum am stat pe langa toaleta( nu de alta dar era foarte aglomerat) asa ca ne-am ,,delectat” cu mirosurile pestilentiale din zona.

Mai tarziu, cand trenul s-a mai golit, am cautat un compartiment liber si ne-am bagat acolo. Nu ne-a deranjat nimeni asa ca la un moment dat am tras si un pui de somn.

Am mai iesit pe coridor, nu de alta dar amortisem. Intr-un compartiment vecin erau niste cetateni care mancau pepene rosu cu atata pofta incat Mihaela a inceput sa saliveze.

Oamenii ne-au observat, s-au prins, asa ca in curand fiecare dintre noi primise cate o felie de pepene.

Am ajuns pe la ora 20 in Brasov. De acolo am luat autobuzul catre Bartolomeu. Mai departe ne-am descurcat, ca de obicei, cu un taxi care ne-a lasat in Zarnesti.

Ne-am pus rucsacul in spate si am luat-o la pas catre Gura Raului. Era un aer asa de curat si de tare…Nu-mi venea sa cred ca sunt la munte iar in urma cu cateva ore stateam in hala, in zgomot de ciocane si flexuri.

Am pus cortul pe o pajiste, in apropierea cabanei. Eram atat de obosit incat am adormit imediat. Mi s-a spus ca am si sforait, dar nu cred.

A doua zi, o vreme..superba! Ne-am facut o cafeluta, am baut si oleaca de ceai, am admirat privelistea…

Dupa ce am strans cortul ne-am indreptat catre Prapastiile Zarnestilor. Aici ne-au intampinat peretii verticali de calcar, impanziti de trasee de escalada . Dupa ce trecem de refugiul Salvamont, mai mergem un pic iar apoi facem catre stanga, spre Cheile Pisicii.

La intrarea in traseu..

Cheile Pisicii nu sunt dificile de parcurs in mod normal. Acum erau copaci cazuti in multe locuri asa ca inaintarea s-a facut destul de greu, pe mai multe portiuni. Important era ca aveam toata ziua la dispozitie asa ca nu ne-am grabit deloc.

In scurt timp depasim cheile apoi ajungem la o bifurcatie, chiar in locul unde Vladusca primeste un mic afluent, venit din padurile Toanchesului (stanga noastra). Preia Emilian Cristea:

Urmand marcajul cruce rosie, al traseului nostru, depasim o fosta exploatare forestiera si dupa inca 20 minute de mers, ajungem la capatul drumului forestier. De aici traseul paraseste valea catre stanga, urcand prin padure. Dupa 10 minute poteca traverseaza spre dreapta Valea Vladusca, pentru ca apoi, dupa cateva serpentine, sa intre in insorita Poiana Vladusca. Vara zona este impanzita de turmele de oi (Atentie la caini!) ce pasc pe poienile intinse de pe versantul estic. Strabatem poiana pe la baza ei ajungand la bifurcatia traseului spre Cabana Curmatura, marcat cu triunghi rosu. Din pacate in ultimul timp a disparut stalpul indicator din zona.

Calauziti de cele doua marcaje, strabatem mai multe luminisuri, ajungand in final in Saua Vladusca, in capatul sudic al poienii cu acelasi nume, in apropierea Sipotului Vladusca.

Suntem pe culmea principala a Carpatilor Meridionali, in punctul numit “La Table” (1400 m alt.), important punct de convergenta a 9 trasee turistice. Zona “La Table” – Saua Joaca este cumpana de ape intre bazinul hidrografic al Oltului, la nord si cel al Dambovitei, la sud. Pe un stalp se afla montate sageti cu explicatii privind traseele turistice din zona( Sursa: Piatra Craiului – Emilian Cristea, Editura Sport-Turism Bucuresti, 1984).

La Table….jale mare. Se pare ca oamenii au taiat padurea intr-o veselie. Nu imi aduc aminte cand am vazut ultima oara asa o bataie de joc. Pierdem de cateva ori marcajul dar pana la urma il gasim.

Iata ca se vede si refugiul Grind 1, aflat intr-o poiana foarte pitoreasca.

Eram cam singuri pe aici. Singurele urme de ,,civilizatie” erau reprezentate de cateva sticle de bere si ambalaje de chipsuri aruncate prin refugiu. Chiar ma intrebam cine ar putea sa care sticle de sticla pana acolo. Raspunsul a venit repede…

Ni se facuse foame asa ca am preparat o supa la primus. Era ora 14; nu ne grabeam asa ca ne-am asezat linistiti la masa.

Cumparasem niste carnaciori de bere si vroiam sa ii mancam insa pana la urma am decis sa ii pastram pentru seara.

Cum mai aveam cateva ore bune la dispozitie ne-am gandit sa ne ocupam timpul cu un traseu. Cel mai la indemana era sa urcam spre varful La Om. Pana pe varf aveam de mers cam 2 h. Vremea era foarte frumoasa asa ca ne-am grabit sa plecam cat mai repede.

Urcusul este destul de solicitant. Mergem pe langa stanci , fiind atenti sa nu alunecam pe portiunile de grohotis care ne ies in cale. Se vede foarte bine creasta. Suntem extaziati! Peisajul este mirobolant!

Iata-ne pe varf! Este greu de descris in cuvinte ceea ce se vede de aici…

Avem parte de o vizibilitate excelenta in toate directiile. Ceva extraordinar…

Merita tot efortul numai ca sa ajungi aici sus si sa stai cateva minute. Este liniste deplina..

La un moment dat disting o silueta in ceata. Pe masura ce se apropie de noi, venind dinspre Creasta Sudica, observ ca este o femeie. Intram in vorba cu ea si ne povesteste ca merge in general singura pe munte. Daca merge intr-un grup este deranjata de harmalaie asa ca prefera sa fie singura, cu gandurile ei…

Dincolo de ceea ce povesteste, eu sunt fascinat si de altceva: de bocancii pe care ii poarta, La Sportiva. Imi plac atat de mult incat imi promit ca imi voi cumpara si eu o pereche la fel :).

Pe la ora 18 am hotarat sa coboram. Se intuneca si nu vroiam sa ne prinda bezna pe sus.

Am coborat agale, admirand ceea ce ne dezvaluia lumina serii..

Imi statea gandul la carnaciorii aia de bere… Prima oara ii incercasem in urma cu o luna, la un foc de tabara, la Curmatura.

Ajunsi la refugiu, ne-am apucat sa strangem lemne ca sa facem focul. Nu mai erau locatari acolo, asa ca ne-am desfasurat nestingheriti.

Carnaciorii au fost DELICIOSI! Chiar daca nu am avut bere, au mers la suflet.

Stingerea s-a dat pe la ora 22. A doua zi, pe la 8 am fost in picioare. A urmat un mic dejun delicios, in compania frumosului crai.

Am coborat spre Prapastii pe acelasi drum pe care venisem. Am ajuns intr-o poiana unde am dat de acest stalp totem. Interesant.

Am mers la Gura Raului si ne-am asezat la o bere. Din pacate am fost nevoiti sa o savuram in zgomot de manele…

Ne-am despartit de Floricel  si am plecat spre Zarnesti. El a ramas ca sa ii astepte pe fratii lui cu care avea sa petreaca inca vreo 4 zile in Piatra Craiului..

Noi am facut autostopul prin Zarnesti iar pana la urma s-a indurat de noi un nene care transporta pepeni. Ne-a aruncat in spate si asa calatorit pana in Brasov. Nu a vrut sa ne ia bani, ba din contra, a vrut sa ne ofere un pepene. Nu am mai avut unde sa il caram asa ca am refuzat politicos.

Am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa!




Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 22 other followers

October 2017
M T W T F S S
« Jun    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Vizitatori

  • 166,692 vizite

Mai umblu si pe aici

Pentru ca imi pasa

Hai-hui pe

Recomand espadrilele de catarat

Cumpar echipament de la

Galeria de pe Flickr

Free counters!