Archive Page 2

30
Jul
11

Easy like Sunday morning

Sfarsitul lunii Iulie a adus, asa cum deja m-am obisnuit, vreme urata si nelipsitul, celebrul si fascinantul cod galben. Asta la televizor, fiindca situatia din teritoriu a aratat altceva.

Am plecat la o tura de o zi impreuna cu Horia, pe care nu il mai vazusem de vreo 8 ani de zile, si cu care ma intalnisem intamplator la sala de catarat de la Crangasi.

Din ce tineam minte Horia era pasionat de curse de masini, motociclete, cai putere in general. Am fost foarte placut surprins ca constat ca si-a indreptat toata atentia catre munte , renuntand la viteza.

Duminica dimineata, pe racoare, m-am indreptat cu pasi domoli catre restaurantul Million Dollars, unde urma sa ma intalnesc cu partenerul meu de catarat.

In caz ca nu stiati, restaurantul este unul dintre punctele fierbinti ala orasului, locul unde isi desfasoara activitatea artistica talente precum: Adi Minune, Copilul de Aur, Vali Vijelie, Adi de la Valcea etc.

La 6:15 eram in fata restaurantului si il asteptam pe Horia. Din primele secunde am simtit ca ceva nu e in regula si ca nu ma incadrez in peisaj. La terasa stateau niste baieti cu ceafa cam groasa, camasi roz, cu aur sau alte metale pretioase pe ei, pantofi din catifea(gen mocasini, purtati fara sosete), care sorbeau din paharele lor pline cu whiskey si Red Bull. Vreo doi au reusit sa se ridice si sa se scurga in niste taxiuri care ii asteptau in fata. Ceilalti s-au incapatanat si au ramas tintuiti de scaune, delectandu-se cu muzica live ce rasuna dinauntru. Stand pe marginea trotuarului ca un copil alungat de acasa nu am putut sa nu remarc dedicatiile pline de culoare ale celor care se lalaiau pe aceeasi caseta sau CD obosit. Redau fidel:

–         de la Nicu Nebunu’ pentru toti fratii lui si fetele frumoase din sala! Fara numaaaaaaar!

–         de la Brazilianu’ si Nicolae Guta…i-auzi, i-auzi cum zice asta…

Inutil sa mai spun ca dedicatiile mi-au mers la inima. Probabil ca m-as fi asezat si eu la masa cu baietii daca nu ar fi aparut…Horiamobilul.

La un moment dat observ niste faruri care ma fixau de la semafor. Fiindca nu mai vad asa cum vedeam pe vremuri, nu m-am obosit sa ma chiorasc foarte mult. M-am gandit ca e Horia dar totusi…masina nu parea sa semene cu autoturismul pe care mi-l descrisese prietenul nostru comun, Bogdan, cu o seara inainte: Wolkswagen, seria X, culoare ..nedefinita, pe motorina.

In cateva secunde Horia trage in fata mea. Ceea ce ma loveste, din prima, este numarul de inmatriculare. Nu pot sa ma abtin si il intreb daca nu cumva numarul a fost ales in mod preferential. HD 56 PLM. Ring any bells? :))))

Aflu apoi ca Horiamobilul nu prea poate sa depaseasca viteza de 80km/h, ceea ce nu pot sa zic ca ma deranjeaza fiindca eu nu sunt vitezoman  J)))). So far, so good!

Dupa ce parcurgem cativa zeci de km pe DN1 Horia ma anunta ca trebuie sa bage niste motorina. Daaaaaar nu in modul clasic, la benzinarie, la pompa…ci cu…bidonul de 5 l plin cu motorina. De ce? Deoarece masina nu prea mai avea rezervor  J)))))

Timpul trece si iata ca ne apropiem cu o ametitoare viteza de aproape 80km/h de Sinaia. Horiamobilul urca spre cota 1400, cu intentia de a ajunge la stancile de la Sf. Ana. Cu ocazia urcarii curbelor de pe langa hotel Furnica mai aflu o curiozitate: rotile din fata sunt un pic ovale iar cea din stanga are un usor joc pe ax. Horia ma asigura ca la urcare nu sunt probleme; la coborare s-ar putea…

Un pic mai linistit, dar totusi cu flaconul de DISTONOCALM langa mine, ma afund in scaun.

Lasam masina in parcarea pe care deja o stim foarte bine si incepem sa sortam bagajele. Horia ma roaga sa il ajut sa inchida geamurile la masina. Ei bine, dragii mosului…it takes two for this job. Treaba e asa: unul tine de geam si trage de el in sus, tinandu-l intre palme, iar celalalt da de macara. Ne-a luat vreo cateva minute dar rezultatul a fost cel scontat.

Dupa ce parasim masina Horia ma anunta ca nu stie ce a facut cu cheile si s-ar putea sa le fi uitat inauntru. Problema e ca masina nu se poate deschide decat dinauntru   J)))).

Dar Horia e  pregatit pentru situatii grele. Isi aduce aminte cum a reusit odata, in aceeasi situatie fiind, sa deschida cu ajutorul unui briceag. De asta e bine sa te uiti la emisiuni de supravietuire…

Horia si Horiamobilul

Just Horia

Cod galben..sau rosu…sau orice alta culoare doriti

Incalzirea ne-am facut-o pe traseele galben si rosu.

Rock and roll is not dead

Se pregateste posesorul Horiamobilului

Un pic de teorie despre nodul Prusik autoblocant

Rapel

Odata incheiate socotelile aici ne mutam rapid pe traseul rosu. Avem de gand sa profitam cat mai mult de absenta CODULUI  :).

Cateva miscari din perioada disco

Bad to the bone

In actiune

Pregatesc rapelul

Ce mic sunt, in comparatie cu peretele

Facem o mica pauza langa apa ce curge in zona. Facem si cateva poze cu floricele iar Horia cauta fragute, dude, mure etc.

Ne mutam peste apa, unde mai sunt niste stanci cu trasee frumusele. Am mai catarat pe aici in urma cu cativa ani.

Ce nu-mi place la traseele de aici este faptul ca sunt echipate cu spituri in care nu intra decat bucla echipata. Ca sa fiu mai explicit, daca e sa nu poti termina traseul dintr-un oarecare motiv, nu prea poti sa bagi nimic in urechea spitului ca sa faci rapel: cordelina, za rapida. Asa am patit acum, pe traseul Fiul Ploii. M-am chinuit cateva minute bune pana cand am reusit sa bag pe acolo cordelina(de 6mm), dupa care am reusit sa cobor. Nu pot sa nu fac referire la Basarbovo unde traseele(am zis-o de 1000 de ori dar repet) sunt echipate cu ancore chimice, care fac posibila introducerea buclei echipate si a corzii in acelasi timp. Poti sa te retragi de oriunde, oricum.

Trecand peste acest inconvenient, mi-am propus sa mai revin in zona pentru o sesiune de escalada. Am mai gasit niste trasee dragute pe care as vrea sa ma dau.

In zare

Omu’ fibra

Daca as putea sa stau asa toata ziua…

Castelul Peles

Poza de grup restrans

Nu ma mai satur de privelistea asta

Clopotei

O fisura care l-a fascinat pe Horia

Ne-am intors la Horiamobilul nostru, care ne astepta cuminte in parcare, cu bolovani sub roti ca nu cumva sa o ia la vale. Nici frana de mana nu se poate trage calumea asa ca…better safe than sorry  :)))).

Cred ca a sosit momentul sa va arat interiorul Horiamobilului. Asteptarea v-a fost rasplatita. Enjoy!

Nelipsita pauza de alimentare cu motorina din bidonul de 5 l  :))))

Daca va intereseaza sa cumparati Horiamobilul, grabiti-va. Nu de alta dar cica e de vanzare!

Advertisements
04
Jul
11

Noi peripetii la Basarbovo

Cu toate ca mi-am promis ca nu voi merge la catarat la Basarbovo pe timp de vara, am comis-o. La meteo se anunta o prognoza dezastruoasa asa ca am luat pentru a nu stiu cata oara drumul catre Giurgiu.

Motivul pentru care am zis ca evit Bulgaria pe timpul verii este caldura de acolo, pe care eu o gasesc insuportabila. La Basarbovo este foarte bine de catarat primavara si toamna, cand temperaturile sunt mai ridicate decat la noi. Imi aduc aminte ca am catarat in Februarie 2009 acolo si erau aproape 20 de grade!!

Vara insa lucrurile se schimba. Trebuie mers cat mai de dimineata ca sa nu ,,beneficiezi” prea mult de soarele care bate stanca si te bate si in cap.

Prin urmare, sambata la 6:30 m-am intalnit cu Dragos la benzinaria OMV de la City Mall. Dupa ce ne-am blindat de cornuri cu ciocolata si apa am luat drumul Bulgariei.

La baza stancilor am ajuns la 8:30. Termometrul indica 20 de grade. Hmm, pentru mine era suportabil. Pentru Dragos era un prilej numai bun ca sa se bronzeze.

Am hotarat sa punem o mansa pe traseul cu diedru, ca sa ne dezmortim. Am plecat cap de coarda dar dupa vreo cativa metri am constatat ca traseul era un pic cam..ud. Gaurelele si fisurile in care bagam degetele erau cam murdare de pamant umed.

Nu mai spun ca am fost cu ochii in toate partile dupa vipere. Din cauza asta am urcat traseul mai greu decat as fi crezut. La fiecare pas ma uitam sa vad daca nu se ascunde ceva prin fisuri, iarba…

Poze de prin partea locului

Dragos in actiune

O sa-mi dau un premiu cand o sa ma cracanez asa :)))

Exersam nodurile

Vedere spre peretele vecin

Dragos in top

Plec sa dezechipez traseul

Things are not what they seem to be  :))))

Going down

La coborare am folosit si un nod prusik autoblocant, desi multi ar zice ca e inutil. Ca o curiozitate, pot sa va spun ca se poate face si dintr-un siret sau snur, daca nu aveti cordelina la indemana. Am invatat-o de la altii mai destepti ca mine  🙂 .

Intre timp au mai aparut niste cetateni bulgari cu ganduri de catarat. Erau 2 baieti si o fata. Magdalena, acesta era numele ei, s-a incalzit ca si cap de coarda pe un traseu de gradul 7.. Danube Waves.

Foarte amabili, ne-au lasat sa ne dam pe coarda lor, in timp ce noi le-am pus-o la dispozitie pe a noastra.

Pe Danube Waves am mai fost prin 2009 cred. Intrarea este ceva mai..sportiva. Urmeaza niste prize bune la maini si la picioare dupa care trebuie trecuta o burtica cu niste prize de mare angajament si finete. Aici mi-am cam rupt degetele dar in final am izbandit. No pain, no gain!

Aici ma uitam la Magdalena si ma intrebam daca nu cumva ii sarise oja de pe unghii pe Danube Waves  :)))

A venit si randul lui Dragos

O viziune mai…inclinata asupra peretelui

La un moment dat au venit si niste baieti din Bucuresti care au pus doua manse pe niste trasee alaturate. Pe unul dintre ei, Bogdan, il stiam de la sala din Crangasi. Mi-a facut placere sa il revad  🙂 .

Dupa ce a coborat Dragos am urcat ca sa dezechipez traseul.

Si acum vine partea trista. Langa mine era un baiat care mergea cap pe un traseu de vreo 30m. Eu, concentrat la traseul meu, nu am fost atent la el si la cel care il fila.

Deodata aud un suierat urmat de un buf. Cand ma uit, vad capul de coarda la pamant, cazut pe spate! Am ramas mut de uimire/frica.

Cel care cazuse, de la 5-6 m cred, incerca acum sa se ridice si sa verifice daca nu cumva are ceva rupt. Imediat a fost inconjurat de bulgari si de prietenii lui. Din ce am inteles, nu a avut lovituri serioase la cap si coloana. A fost dus pe iarba si intins.

Se pare totusi ca si-a rupt mana, mai exact si-a rupt radiusul. Prietenii lui l-au dus la spital in Giurgiu, din ce ne-au spus bulgarii.

Ce se intamplase? Bogdan, cu care am vorbit la telefon cand am ajuns in Romania, mi-a zis ca baietii au catarat un traseu de 30 m cu coarda de 50. La coborare…s-a terminat coarda. Cel care il fila nu cred ca si-a dat seama cand a ramas fara sfoara.

E lesne de inteles ca dupa acest eveniment ne-a pierit cheful de catarat. Chiar daca Magdalena imi lasase buclele pe un traseu am zis PAS. Oricum, cred ca erau deja vreo 30 de grade..

Dupa ce am facut schimb de adrese de  mail ne-am luat la revedere si am plecat spre Romania.

Asta este o casa din Basarbovo care ne-a impresionat in mod deosebit

Manastirea

De veghe in lanul de floarea soarelui

La granita era o coada de 1 km. Cred ca am stat o ora in coloana, lesinati de foame. De-abia asteptam sa ajungem la o benzinarie si sa luam cate ceva.

Dovada

Una peste alta a fost fain la Basarbovo. Este perfect ca destinatie de o zi, dar eu as recomanda sa se mearga acolo primavara si toamna, cand temperaturile nu sunt asa de ridicate.

Fin de l’episode

19
Jun
11

Hornul suspendat

Prima data cand am ajuns in zona Sf. Ana, la Sinaia, a fost in 2007. Atunci am venit aici impreuna cu Serban si Vlad, pe care ii stiam de la sala de catarat din Crangasi.

Imi aduc aminte ca a plouat destul de mult in ziua aia asa ca nu am putut sa facem mare lucru. Ne-am catarat pe traseele din padure, de peste apa, si cam atat. La un moment dat Vlad a insistat sa urce un pic pe un traseu care, de la baza, parea dificil.

La intrare in traseu scria Hornul suspendat, 3 B. Vlad a urcat vreo 20 m, a pus o mansa, apoi a urcat si Serban. Eu am preferat sa raman la baza si sa fac poze.

Am observat ca amandoi urcasera in bocanci asa ca m-am gandit ca traseul s-ar putea sa nu fie chiar asa dificil pe cat pare.

Anii au trecut, la catarat am tot mers, cu diferite persoane, am revenit de mai multe ori in zona Sf. Ana, dar de traseul asta nu m-am mai atins.

Si iata ca vine 2011, mai exact ziua de sambata, 18 Iunie. Nu aveam prea mult timp la dispozitie asa ca am optat pentru Sf. Ana. Aici se ajunge usor iar accesul pana la baza stancilor se face cam in 10 minute.

De data asta tinta era clara: Hornul suspendat. Cu cateva zile inainte dadusem peste o schita aproximativa a traseului si peste niste poze.

Traseul se putea face din 2 sau 3 lc. Asigurarile erau preponderent pe spituri. Daca nu aveai semicorzi(cazul nostru) puteai sa mergi si cu o singura coarda de 60 m; noi asa am mers si a fost suficient.

Am plecat din Bucuresti impreuna cu Mihaela urmand ca la Sf. Ana sa ne vedem cu Razvan si Monica, ei venind de la Slanic.

La Sf. Ana ne-am intalnit si  cu Mihai, Laura si Radu. Ei au hotarat ca pentru incalzire sa se distreze cu deja celebrele trasee colorate: galben, albastru, rosu.

Razvan si cu mine am mers catre intrarea in traseul mult dorit(de catre mine, cel putin). Ne-am echipat iar eu am plecat cap de coarda pe o prima lungime foaaarte friabila. M-am simtit ca pe Marele grohotis din Piatra Craiului. Parea ca totul se sfarama in jurul meu.

La intrarea in traseu

Vedere cu obiectivul nostru

Pregatiri

Incepeam sa regret ca nu am facut lungimea asta in bocanci…

In regrupare

Omul de baza

Vedere de sus

Plec in lungimea a doua, care are un pas mai interesant la inceput. Aici am zabovit un pic, si pentru ca nu prea aveam incredere in papucii care se umplusera de pamant, si pentru ca ratasem un spit. Am reusit pana la urma, gratie unei miscari mai dinamice, sa asigur.

Mai departe a fost destul de ok, lasand la o parte faptul ca iarba pe care esti nevoit sa calci iti cam taie elanul…

Oameni la  lucru

Blindati de carabiniere

Mai sunt si oameni normali, care merg cu bicicleta pe poteca

Ei bine, din aceasta a doua regrupare nu pare sa mai fie mult pana la sfarsitul traseului. Stiam ca retragerea se poate face fie pe poteca fie prin rapel.

In lungimea a treia am sfeclit-o eu un pic, in sensul ca am mers pe fisura pe care vazusem niste spituri si un piton, fara sa obsev ca in stanga se vedea un spit prin care era trecuta o cordelina rosie; sa fi fost aia varianta cea buna sau o a doua varianta a traseului?

Habar nu am. Cert este ca aici am pierdut destul de mult timp, intrebandu-ma ce sa fac. Indiferent de ceea ce as fi facut, nu as fi putut sa cobor salam si sa merg in stanga pentru ca as fi pendulat intr-un mod foarte interesant. Cat m-am chinuit aici m-au lasat mainile asa ca am hotarat sa cobor la Razvan. Pana la sfarsitul traseului nu cred ca ar fi fost mai mult de 10-15 m dar nu-mi pare rau ca am coborat.

Voi studia traseul mai bine si data viitoare mergem pana sus.

Fisura cu pricina

Retragerea

Razvan, un mare fan al rapelului

A urmat o mica sesiune de catarat pe traseul galben, asa…de incheiere.

Razvan in actiune

Nu am mai avut rabdare sa facem alte trasee deoarece…visam la niste cartofi prajiti si ciorba la cabana Poiana Stanii.

Razvan a dezechipat traseul, am fugit la  masini impreuna cu fetele, apoi am calcat pedala pana la cabana.

La Poiana Stanii…..multa lume

Caprite

Cai

Relaxare

Una din chestiile faine aici este ca terasa este foarte aproape de…….stanci. Cu alte cuvinte, intre doi mici si o ciorba, poti sa mergi sa pui o mansa pe traseele din zona.

Recunosc ca mi-a trecut si asta prin minte, insa dupa felul 1, am renuntat. Am mers in schimb si m-am asezat un pic la soare, pe unul din sezlonguri, si am privit muntele.

Is this as good as it gets?

06
Jun
11

Plaiul Foii si Creasta Generalului

In weekendul 4-5 Iunie am fost intr-o zona foarte draga mie si Mihaelei, si anume la cabana Plaiul Foii.

In ultimele doua saptamani tot incercasem sa facem rezervari acolo dar totul era ocupat. Pana la urma, perseverenti fiind, am reusit sa inchiriem o camera pentru weekendul ce se anunta foarte insorit.

Am plecat de vineri dupa-amiaza, o data ca sa ne bucuram cat mai mult de sederea noastra acolo, si doi , pentru ca sambata dimineata eu trebuia sa fiu la intalnirea cu AGMR din Brasov, de la clubul Reduta.

Aproape de  Sinaia am avut surpriza sa constatam ca se lucreaza(deh, daca nu ne uitam deloc la televizor, nu aflam una-alta) asa ca aici am pierdut cateva zeci de minute bune.

La Plaiul Foii am ajuns pe la 21:30, zgaltaiti bine de drumul plin de denivelari, lung de 12 km.

Desi am fost de multe ori aici si am mancat, niciodata nu ne-a dat prin cap sa ne cazam la cabana.

Camera cu pat dublu in care am stat era foarte curata iar baia era pe hol. Despre mancare stiam ca este foarte gustoasa asa ca nu m-a preocupat prea mult acest aspect.

Sambata dimineata, la ora 6, am plecat spre Brasov. Pana acolo am facut mai putin decat credeam asa ca am parcat masina in oras pe la ora 7 si un pic. Intalnirea era la 8:30 asa ca m-am dus la plimbare prin Piata Sfatului.

Sambata dimineata la cabana

Era o dimineata superba, cu mult soare. Brusc, mi s-a facut pofta de o cafea cu lapte asa ca am cautat un bar in care sa ma infig.

L-am gasit repede si mi-am comandat cafea impreuna cu un croissant cu..cascaval. Si acum imi ploua in gura cand imi aduc aminte.

Cu toate ca nu ma omor dupa asa ceva, asta a fost cel mai bun croissant pe care l-am mancat pana la frageda varsta de 29 de ani.

Dupa ce am savurat cafeaua am cerut-o si pe a doua…la pachet. Pe la ora 8 am plecat spre Reduta iar aici m-am intalnit cu Mini, Zsolt, Mosu, Colonelu’, Ursu’, Gabi.

Ulterior au venit si Alexandra, Mihaela, Ciri, Costi, Csaba, doamna Enache, Radu Mircea.

Cursul teoretic a inceput cu primul ajutor. Mai exact, am efectuat pansamente de toate felurile si pentru mai toate partile corpului.

Am avut apoi niste discutii off-topic cu Radu despre intamplarea cu viperele de la Basarbovo si despre alimentatie, hipotermie etc.

La un moment dat am avut pauza asa ca am mers la un restaurant din Piata Sfatului si am comandat pizza, salate, bere…

Partea a doua a cursului a fost legata de metodele de comunicare cu grupul de turisti. Lectia a fost tinuta de un psiholog, si s-a dovedit a fi deosebit de interesanta si interactiva.

Am facut si cateva jocuri, dintre care unul mi-a placut in mod deosebit. Ne-am impartit in doua grupuri. Stateam in sir, fiecare cu fata la spatele celui din fata. Conducatorul jocului(un fel de magister ludi) spunea ultimei persoane un cuvant, fara ca ceilalti sa il auda. Ultimul trebuia sa transmita cuvantul celui din fata lui, celalalt sa ii transmita urmatorului si tot asa. Dar…informatia trebuia transmisa fara sa se vorbeasca! Deci, un canal de comunicare era blocat si trebuia gasita o modalitate pentru ca informatia sa circule.

Scopul era ca informatia sa ajunga la cel din fata(la mine) intr-un mod cat mai putin distorsionat.

Din moment ce nu aveam voie sa vorbim, a trebuit sa ne intelegem altfel, asa ca am desenat(cu degetul) pe spatele celui din fata noastra literele. A fost mai greu la inceput dar cu putina atentie…am reusit.

Nu mi-am dat seama care a fost prima litera asa ca am incercat sa le ghicesc pe celelalte si apoi sa deduc cuvantul. Treaba a functionat asa ca am ghicit cuvantul: MASINA. Yupiiiiiiiiii!

Scopul jocului, dupa cum am mai zis, era ca in lipsa unui canal de comunicare, sa incercam sa gasim altul. Jucandu-ne precum niste copii, mi-am adus aminte de ce ni se spusese mai demult despre mijloacele de comunicare intr-un traseu de catarare de mai multe lungimi. Cineva sustinea sus si tare ca ar fi bine sa avem niste statii walkie talkie.

Bine, dar ce se intampla daca ramai fara baterii sau nu poti sa folosesti statiile din cine stie ce alt motiv? Pai..foarte important este ca atunci cand pleci pe traseu sa ai si planul B. In cazul in care capul si secundul nu se pot auzi din cauza zgomotului facut de un rau de exemplu, sau din cauza ca bate vantul, ar putea sa stabileasca o metoda ,, de avarie ”: sa traga de una din corzi de 2-3 ori, acesta fiind semnalul ca celalalt trebuie sa plece.

Este doar un exemplu de ceea ce se poate intampla atunci cand conditiile sunt neprielnice.

Revenind la oile noastre, cursul de comunicare mi s-a parut deosebit de interesant si de util. Concluzia este ca tot timpul oamenii trebuie sa discute, sa identifice problemele, si sa incerce sa gaseasca solutii cat mai diverse.

Dupa pranz s-a discutat despre ceea ce presupune  profesia de ghid montan. Doamna Enache ne-a facut o prezentare elaborata a acestei activitati, ajutata de slide-uri facute in powerpoint.

Bineinteles ca nu au lipsit dezbaterile asa ca am terminat cursul pe la ora 17, nicidecum pe la ora 14, cum se crezuse initial.

Ne-am luat la revedere apoi am plecat spre Plaiul Foii, ca sa ma intalnesc cu Mihaela. Am luat cina, sau pranzul pentru altii, apoi ne-am plimbat prin jur si am admirat muntii.

Poze facute prin jurul cabanei

Asta mi-a placut cel mai mult

Stiam ca Mini si cu Jsolt mergeau in Cheile Rasnoavei asa ca in mintea mea a inceput sa incolteasca o idee…

Am pus mana pe telefon si am sunat-o pe Minerva.

Eu: Voi ce faceti maine in chei?

Mini: Pai..Jsolt vrea sa faca nu stiu ce traseu cu Adi Cernea.

Eu: Si…tu ce faci? Nu ai chef sa te cateri?

Mini: Pai ba da, daca vii si tu acolo..dar ce ai vrea sa facem?

Eu, deja entuziasmat: Hai sa incercam Creasta generalului pentru ca e scurta si usoara. Eu sunt un pic presat de timp asa ca…

Mini: Ok, maine dimineata la 7 si ceva ne vedem acolo.

Yupiiiiiiiiiiiiiiiiiiii! Am alergat pe scari, pana in camera, si am inceput sa-mi fac bagajele pentru sesiunea de catarat.

A doua zi ,  pe la 6 dimineata, aruncam echipamentul in masina si fugeam catre Cheile Rasnoavei.

Pe Creasta generalului mai fusesem impreuna cu Mihai  in 2010, dar atunci abandonasem dupa numai doua lungimi.

Am ajuns in chei inaintea lui Mini, care venea din Brasov, si am studiat un pic traseul.

Poze de la baza traseului

Pintenul magarului

Pe la ora 8 a venit si Mini impreuna cu Jsolt si Adi Cernea. Noi am intrat in traseu la 8:30, iar eu am mers cap de coarda.

Am folosit o coarda de 60 m, am luat cu mine vreo 12 bucle desi stiam ca nu e nevoie de atatea, anouri, cateva carabiniere cu filet..

Am mai spus si mai demult, traseul este foarte bine asigurat, as putea spune chiar ca e asigurat in exces.

Am regrupat la sfarsitul primei lungimi, pe o platforma unde aveai loc sa dansezi brasoveanca.

Mini

In lungimea 2 se pleaca pe o fisura bine pitonata, si cam spalata, dar cu niste prize destul de bune la maini. Exista si o bucata de coarda trecuta prin pitoane asa ca va puteti ajuta de ea.

Traseul se orienteaza apoi catre stanga dupa care mai urcati cativa metri si ajungeti intr-o ditamai regruparea, pe o brana larga. Aici este un cablu de asigurare.

Coechipiera de nadejde

Vedere din regrupare

Mini again

In a treia lungime am plecat tot eu cap, un pic dezorientat pentru ca nu prea imi dadeam seama in ce parte sa merg. Erau cam multe pitoane la discretia mea asa ca am plecat cu gandul  ca imi voi da seama mai sus ce si cum.

Plecand din regrupare, se urca vreo cativa metri apoi se merge spre dreapta, dupa care traseul se orienteaza catre stanga si duce catre o regrupare comfortabila, cu pitoane sanatoase.

Eu fost un pic cam indecis, pe masura ce am urcat(tot din cauza cuielor foarte dese), insa pana la urma am incercat sa intuiesc linia traseului. Mini mi-a fost si ea de mare ajutor pentru ca mi-a mai ,,soptit” atunci cand s-a putut 🙂 .

Pe ultima lungime a plecat Mini cap. Se urca un pic apoi traseul merge catre dreapta, prin niste balarii, dam si de un pic de grohotis, dupa care viram stanga si iesim in regrupare. Este o lungime scurta si usoara.

Dancing on the rock

Si una de final

Adi Cernea ne spusese ca de aici nu mai e nimic deosebit asa ca ne-am retras pe poteca vizibila ce duce la baza traseului.

De-a lungul drumului de coborare sunt montate niste cabluri de care te mai poti tine daca nu te simti sigur pe picioare. Probabil ca pe ploaie coborarea prin padure devine mai anevoioasa.

Pentru ca nu am avut cum sa trecem raul si sa ajungem pe malul celalalt, m-am descaltat(Minerva era in sandale) si am mers prin apa. Ce senzatie racoritoare, dupa caldura de care avusesem parte pe traseu.

Ca si concluzie..traseul mi-a placut, e foarte fain pentru antrenament la catarat si pentru exersarea manevrelor de coarda. Este o solutie excelenta in cazul in care te grabesti si vrei neaparat sa cateri un traseu de mai multe lungimi.

Dupa ce am strans echipamentul i-am zis la revedere lui Mini si cheilor Rasnoavei si am plecat glont catre Plaiul Foii.

Acolo am servit pranzul, ne-am mai plimbat un pic, dupa care am fugit la Bucuresti.

Au fost doua zile minunate, in care ne-am bucurat de frumusetea Craiului si de adrenalina din Chei.

17
May
11

Cotofana si Muchia Iepurasului

Se tot zvonea de ceva vreme ca AGMR vrea sa ne duca la examen in Peretele jivinelor aka Peretele animalelor.

In weekendul 14-15 Mai s-a stabilit intalnirea asa ca am luat prognoza la puricat. Nu mai tin minte  cand am vazut ultima oara pe site-ul meteoblue un weekend asa de insorit in zona Rasnov. Cred totusi ca a trecut destul de mult.

Sambata dimineata am fugit spre cheile Rasnoavei cu ganduri de catarat. De vreo cateva zile incepusem si antrenamentele la panoul de la Crangasi, cu rezultate dezamagitoare insa.

Pauza de aproape 2 luni isi spunea cuvantul: ma scurgeam de pe prize precum o pisica pe un acoperis fierbinte. E frustrant sa constati ca iti mor degetele in cateva minute.

Am sperat totusi ca la stanca voi avea mai mult noroc asa ca am pornit increzator catre munte.

Intalnirea era la ora 9, la Bolovanul prostului. Ca de obicei, am cules-o si pe Andreea din Predeal, si apoi am calcat acceleratia ca sa ajungem la timp.

Pe la 8 :30 am ajuns la destinatie. Se anunta o zi foarte frumoasa, foarte calda, si cu cer senin.

Zsolt si cu Mini erau acolo de vineri. Catarasera Lupul cel Rau, unul dintre cele mai grele trasee din Peretele animalelor.

Cat am stat noi de vorba au aparut si Ciri, Csaba, Colonelu’ , Radu si Sandu, albanezii si ghizii.

Radu si cu Sandu au hotarat sa nu participe la examen si au mers sa faca in doi un traseu pe care aveau sa il aleaga de comun acord.

Noi ceilalti ne-am indreptat catre Poiana Inului. Aici, dupa ce s-au facut echipele si s-a impartit echipamentul, s-au tras la sorti traseele.

Eu am cazut in echipa cu Emil(zis si Mosu’) si cu Bogdan Rus(ghid la AGMR in viata de zi cu zi dar acum pe post de secund si inspector).

Aveam sa merg ca secund in Cotofana, cotat cu 5A, urmand ca duminica sa fac eu cap de coarda un alt traseu.

Urcusul pana la baza peretilor m-a facut sa mor de cald si sa regret faptul ca am luat pe mine o bluza de corp cu maneca lunga. Am zis totusi ca va incepe sa adie vantul si la un moment dat mi se va face frig. Bineinteles ca nu a fost asa, ba din contra, s-a facut din ce in ce mai cald iar adierea de vant la care speram nu a mai venit.

Mosu’ a plecat cap, pe o prima lungime cam plina de iarba si pamant. Asta imi aduce aminte de pamantul pe care era sa alunec anul trecut in Iepuras,  in prima lungime..

Dupa ce regrupeaza, este randul nostru sa urcam. Pleaca Bogdan iar eu astept cumintel semnalul. Dupa ce urca el vreo cativa metri, vine si randul lui nea Dan.

Cam asa arata peretele

Cu balariile ma mai descurc dar pamantul asta care mi se lipeste pe papucii de catarat…este foaaaarte nasol.

In fine, dupa vreo 20 m de catarat ajung si eu in regrupare.

Inginerie

Dupa cateva minute de odihna capul nostru de coarda pleaca in a doua lungime, care arata ceva mai ,,dezbracata” de balarii decat prima. Sa speram ca nu ma insel.

Stau atarnat in regrupare si contemplez celebra arcada care ne asteapta in lungimea 3. Asa, dupa cum o vad de aici, pare destul de accesibila. Banuiesc ca este si bine pitonata.

Bogdan Rus in action

Eu, atarnat

A doua lungime a fost mai curata decat prima si m-am bucurat de fiecare centimetru de stanca.

Csaba in Mielul cel bland

Vedere din perete

Mini Vincze, secund, in Miel

In regruparea din lungimea a doua, se face o traversare spre stanga, pe o brana inierbata. De aici incepe, dupa mine, distractia pe acest traseu.

Bucegii in zare

Mosu’ a mers foarte bine pe lungimea asta. S-a oprit de vreo doua ori sub arcada, pentru ca il lasasera mainile, dar din partea mea a avut si are tot respectul!

Sunt sigur ca multi cunosc aceasta portiune din Cotofana, cu toate astea insa vreau sa spun cate ceva despre ce am observat eu aici.

1. Mi-am dat seama ca munca secundului nu este deloc mai usoara pentru ca in momentul in care scoate asigurarea de pe coarda lui, este expus pericolului de a cadea si de a ,,matura” peretele. Avand in vedere faptul ca aici se face o traversare pe sub arcada, catre stanga, va puteti imagina cam cum ar arata o pendulare..

2. Acum arcada avea niste zone ude asa ca atentia trebuia sporita. Cum spunea Zsolt, foarte incantat de acest traseu, pitoanele sunt batute ,,exact acolo unde este nevoie de ele”.

3. Prize la maini sunt destule, pentru picioare se poate folosi si aderenta stancii, dar eu cred ca o tehnica bine stapanita este musai.

Eu mai am de lucru mult la jocul de picioare, asa ca am cam tras de maini aici. Pot sa spun ca lungimea asta m-a obosit destul de tare.

Urmatoarea nu este mai usoara decat aceasta; pot spune ca este cel putin la fel de solicitanta daca nu chiar mai tare.

Urmarindu-l pe Bogdan cum se misca am zis ca este relativ usor. Ei bine, m-am inselat. Acolo unde el a trecut ca un balerin eu am strans din dinti.

Lungimea debuteaza cu, oare de ce nu ma mir,  o TRAVERSARE catre stanga. Aici trebuie sa te intinzi un pic si sa apuci niste prize bune la maini. La picioare…tot ce poti  🙂 .

Dupa ce treci de aceasta traversare foaaarte interesanta, mergi pe o fata cam verticala, cu prize destul de bune la maini. Eu m-am tras de bucle in vreo doua locuri, recunosc, asa ca …Bogdane, daca citesti acest jurnal, sa stii ca am trisat si nu am trecut pasii la liber.

In regrupare m-am reintalnit cu coechipierii mei. De aici am facut doua rapeluri(marea mea iubire) pana la baza traseului, folosindu-ne insa de regruparile din Miel.

De ce spun ca rapelul e marea mea iubire? Pentru ca este manevra care nu imi place absolut deloc, mai ales facuta dupa  niste pitoane vechi. Niciodata nu am avut acel sentiment de siguranta sau de placere atunci cand am coborat de pe un traseu de mai multe lungimi.

As prefera sa catar cap de coarda 1000 de m decat sa fac rapel dintr-un traseu.

Am ajuns la baza peretelui si am strans corzile si buclele. Mosu’, care probabil ca nu se saturase de catarat, a hotarat sa urce impreuna cu Gabi in Cangur(4B). Au urcat doua lungimi dupa care au coborat in rapel.

Andreea coborase din traseu si plecase din nou, de data asta impreuna cu Jsolt, in Mielul cel Bland. Din ce a povestit, a aflat pe pielea ei(sau pe degetele ei) ca Mielul nu e chiar atat de bland pe cat vrea sa para..

Eu am stat la baza peretelui, de vorba cu Mini, pret de vreo ora- doua. Am stat cu castile pe cap deoarece exista pericolul sa mai pice cate ceva din cer  :)))

Jsolt si cu Andreea au intarziat destul de mult, asa ca de la baza peretilor am plecat pe la ora 19.

Ne-am mai oprit un pic in Poiana Inului ca sa ne bucuram de priveliste. Ce frumos se vad muntii Bucegi…

Pacat ca HP-ul meu de 4 megapixeli nu poate sa redea ceea ce am vazut..

Peretii, dragii de ei

Pe la ora 20:30 am ajuns la Predeal, la Andreea. Dupa caldura de care avusesem parte toata ziua, am zis sa ne racorim cu niste beri. Merge berea dupa efort fizic, nu?

Pe la ora 22 a venit si Razvan astfel ca ne-am intins la palavre. Pe la 23 am dat stingerea fiindca a doua zi ne asteptau Animalele 🙂 .

Duminica, pe o vreme superba, ne-am intalnit in Poiana Inului.

Astazi era randul meu sa merg cap de coarda intr-un traseul de gradul 5A sau 5B. De data asta am picat in echipa cu doamna Felicia si cu Mosu. Am facut rost de doua semicorzi, am strans buclele si restul de echipament si am plecat spre traseul nostru, adica Muchia Iepurasului(5A).

Aici m-am echipat, mi-am verificat ,,clientii”, apoi mi-am luat LA REVEDERE si am purces la catarat 🙂 .

Mai tineam minte de anul trecut prima lungime asa ca mi-a fost destul de usor sa ma orientez. Traseul face dupa cativa metri de la plecare stanga apoi urmeaza un diedru unde mai bine intri cu un trimmer, dupa care merge spre dreapta catre regruparea intermediara.

Principala problema, sau singura pe aceasta lungime, a fost pamantul care mi s-a lichit pe espadrile. Talpile murdare de pamant in combinatie cu iarba pe care am fost nevoit sa o calc, au dus la o combinatie nu tocmai placuta.

Avand semicorzi de 45 am regrupat peste tot pe unde am gasit cuie sanatoase. Dupa prima regrupare, pe care mi-o aminteam foarte bine, am plecat in lungimea a doua. Prize sunt din belsug, roca este foarte compacta..catararea este o placere!

Ajung la o regrupare cu vreo 4 cuie(cata generozitate din partea celor care au pitonat traseul). Stau destul de comfortabil aici. Privelistea este extraordinara. Vremea tine cu noi, e clar.

Vin si secunzii. Dupa cateva minute de odihna si cateva sfaturi plec mai departe pe o lungime frumoasa, cu prize  excelente. Pitoanele sunt cam lipsa dar escalada este usoara; nu cred ca depaseste gradul 5.

Nu pot sa nu remarc diferenta dintre stanca de aici si cea de la intrarea in chei. Fac comparatie cu creasta Generalului, un traseu urcat de zeci sau sute de oameni. Acolo stanca este lucioasa, din cauza ca au trecut atatea perechi de bocanci si espadrile.

In Animale, din ce am observat eu pana acum, stanca este in general foarte compacta si aderenta.

Dupa ce am regrupat si au venit coechipierii, mi s-a atras atentia asupra faptului ca am ratat vreo 2 pitoane. Probabil or fi fost mascate de iarba si nu le-am vazut.

In urmatoarea lungime am ajuns la o fata spalata, pe care era clar ca nu aveai cum sa urci. In dreapta in schimb se vedeau niste cuie asa ca am asigurat acolo dupa care m-am orientat spre niste zone mai inierbate. Dupa un pic de balaureala si vreo doua pitoane razlete am ajuns la o regrupare intermediara, marcata prin 2 cuie si o cordelina rosie. Aveam sa aflu ca de fapt aia era o VARIANTA. Regruparea cea buna avea sa fie la cativa metri mai sus, pe o brana inierbata.

De la aceasta brana Mosu a preluat stafeta si a mers cap pe ultima lungime, cea mai tehnica. Initial am crezut ca este nevoie de forta ca sa o parcurgi dar acum cred ca secretul sta in tehnica si in felul in care te pozitionezi pe picioare.

Ne-am intalnit cu Mosu la final de traseu, ne-am strans mainile, apoi am coborat repede pentru ca ceilalti colegi ne asteptau la baza stancilor.

A urmat traditionala sedinta din Poiana Inului, cu dezbateri aprinse.

Cat am stat acolo la discutii am aflat ca doi dintre colegii nostri(Radu si Sandu) avusesera parte, cu o zi inainte, de o experienta neplacuta in traseul Caprioara. Pe la pasajul cheie, cel cu fisura, capul de coarda a cazut cativa metri buni si a rupt o asigurare. Din fericire nu a avut lovituri serioase insa sperietura a fost de proportii…

Cei doi au incercat sa faca rapel, dar probabil erau prea obositi asa ca le-a luat foarte mult.  Noroc ca intr-un traseu alaturat au fost 3 ghizi care au mers dupa ei si i-au ajutat sa iasa din Caprioara.

Tot sambata, in traseul Cangurul, intr-o regrupare, Zsolt Torok si cu Csaba, au asigurat dupa toate regulile insa un piton a cedat asa ca au cazut aproximativ 1-2m.

In concluzie, cum zicea Csaba: poate nu ar strica sa carati dupa voi 2-3 pitoane si un ciocan sau asigurari mobile.

06
May
11

Prizele cu surprize si Apostol

Nu stiu ce parere aveti voi, dragi cititori ai acestui blog, dar eu m-am plictisit de vremea asta capricioasa ca de mere acre. Acum este soare si foarte frumos iar peste 20 de minute ploua torential. Nu am mai avut curaj sa scot bicicleta de la naftalina de ceva vreme pentru ca m-am temut sa nu ma trezesc pe traseu plouat sau fulgerat. Eh, glumesc si exagerez…

Nici la munte lucrurile nu stau prea bine. La sfarsitul lui Martie si inceputul lui Aprilie ma bucuram de primavara, ghiocei si covoare de branduse in Piatra Craiului si Bucegi pentru ca peste o saptamana sau doua sa aflu ca in zona a  nins cat nu ninsese toata iarna. Colac peste pupaza, in luna Mai…ninsoare in Brasov si Zarnesti. Cine sa mai inteleaga vremea asta??!?!

In weekendul 6-7 planuisem o iesire la Plaiul Foii impreuna cu Nicu si Raluca. Aveam in vedere si escalada la Prapastii asa ca totul arata cum nu se poate mai bine. Ghici cine s-a pus de-a curmezisul? Am stat toata saptamana cu ochii pe site-urile meteo care anuntau ploaie..ploaie…si nu in ultimul rand…ploaie.

Cu asemenea vesti imbucuratoare ce poti sa faci? Am ales solutia de avarie, pe care o alegeam de vreo 3 ani incoace: catarare la Basarbovo, Bulgaria.

Nu mai insist pe traseul pana acolo pentru ca am mai scris in alte posturi despre asta. Un lucru e cert: drumul pana acolo este de 1000 de ori mai liber decat cel spre statiunile de pe Valea Prahovei. Cred ca puteam sa numar pe degete masinile care mergeau spre Giurgiu.

Colegi de coarda au fost Mihai, un prieten de la sala de escalada, Andreea si Razvan de la cursul de ghizi al AGMR.

Cred ca ziua de sambata a stat sub semnul ghinionului si al intamplarilor care te fac sa te intrebi daca nu cumva ar trebui sa te intorci din drum.

Ne-am dat intalnire la 7:15 la benzinaria OMV de langa City Mall, de pe soseaua Giurgiului. Cum nu mai fusesem de vreo 2 ani acolo, si cum eram SINGURUL care mai mersese in zona, m-am gandit ca s-ar putea sa bajbaim asa ca am zis ca mai bine plecam mai devreme, ca sa castigam timp.

La 7:10 intru cu bolidul in benzinarie. Aici ma intalnesc cu Mihai care dadea ture prin zona. La 7:15 ma suna Andreea si imi zice ca au avut pana..si ca mai intarzie. Hotaram sa ii asteptam, ca doar am decis sa plecam cu totii cu masina lor. Primul semn, deci..

Au rezolvat repede cu inlocuitul rotii asa ca pe la 7:40, pe o vreme foarte frumoasa si promitatoare, am plecat increzatori catre granita cu bulgarii.

Am ajuns la vama cam intr-o ora si aici am scos actele ca sa le prezentam. Aici trebuie platita si taxa de pod in valoare de 24 ron.

Ni s-a cerut sa prezentam si rovigneta. Rovigneta insa..disparuse ca prin farmec. Am cautat-o peste tot in masina dar nu am reusit sa o gasim. Pana la urma am fost lasati sa trecem si fara ea. Asta poate fi considerat semnul numarul 2.

Odata ce am trecut granita am oprit ca sa luam si rovignieta pentru drumurile de acolo; nu de alta dar nici unul nu avea chef  sa le dea bulgarilor explicatii.

Pe scurt, ca sa ajungeti la Basarbovo, trebuie sa faceti in felul urmator: dupa ce ati trecut de vama si ati intrat in Ruse, urmariti indicatorul de Sofia si Veliko. Mergeti pe drumul principal, mare si frumos.

La un moment dat, dupa aproximativ 5 km, veti vedea indicator spre stanga, catre Basarbovo. Faceti stanga si mergeti pe sub pod.

Veti intra in sat, veti mergeti pe niste serpentine la un moment dat, veti urma suisuri si coborasuri, iar intr-o curba veti vedea un indicator pe care scrie in limba lor(dar sigur veti intelege) ALPINIST 2. Urmariti drumul si in curand veti ajunge la baza stancilor.

Cam asa arata stanca

Pe la 9:30 am parcat masina. Erau in jur de 13 grade si un soare frumos, de primavara. Am dat o tura pe la baza traseelor ca sa vedem daca sunt uscate si ca sa ne hotaram ce abordam.

Mie imi place foarte mult stanca de aici pentru ca este foarte poroasa si compacta. Este un calcar plin de gauri si gaurele ce pot fi folosite ca monodoigt-uri si bidoigt-uri.

Pana la urma am hotarat sa incepem cu un traseu fain pentru incalzire. Nu ii stiu numele dar este vorba de un diedru tare dragut, foarte bine asigurat. Ca dificultate, nu cred ca depaseste gradul 5.

In aceasta iesire mi-am propus sa fac si niste filmulete cu cei care se catara. Dupa ce le-am vizionat mi-am dat seama ca mi-ar fi fost de folos si trepiedul care a venit odata cu aparatul.

Pana la filmulete, sa vedem cateva poze cu cei care au evoluat la stanca.

Ladies and gents…cast, in order of appearance: Mihai


Andreea



Nea Dan in action




Nenea Razvan

Cat ne-am distrat noi cu diedrul asta au mai aparut si niste vechi cunostinte de la sala de catarat din Crangasi. Au pus o mansa pe traseul de langa noi, Romanian boy cred ca se numeste, si au folosit numai asigurari mobile. Interesanta abordarea!

Pentru ca aveam doua corzi la dispozitie, l-am luat pe Mihai si am mers sa mai punem o mansa pe alt traseu. Am gasit un traseu cotat cu gradul 6, dar care eu cred ca e mai tare. I-as da un 7-, dupa prizele ucigatoare pe care le are. O chestie faina la traseele de la Basarbovo este ca la baza au trecut si numarul de bucle necesare.  Pe cel pe care vroiam sa ne dam acum, Tomato Peel, aveam nevoie de vreo 7.

Merge Mihai cap. La primele trei asigurari este usor de trecut. Pasii sunt un pic cam intinsi, din ce observ, dar daca stii sa dansezi pe stanca te descurci. Mihai avea antrenament de la Herculane, asa ca.. 🙂

La un moment dat, mai sus, incearca niste prize care ii pun probleme asa ca renunta si se baga un pic in stanga dupa care revine in partea dreapta. Vazut de jos, ce sa zic..Traseul este foarte fain, cu niste miscari mai atletice, ai nevoie si de un pic de gheara si de tehnica.

Dupa inca vreo cateva sfortari Mihai rezolva si pasii mai tari si reuseste sa ajunga in top.

The route

Prize de degete

Am plecat si eu cap. Dupa primele bucle mi-am dat seama ca aici o sa ma chinui un pic. Cu tehnica mea desavarsita…sigur o sa trag de maini.

Am reusit, destul de chinuit, sa pun vreo 4 asigurari. Dupa mai multe tentative de a imita miscarile lui Mihai am renuntat; imi murisera degetele asa ca nu mai avea nici un sens.



De prin zona


Andreea a dezechipat traseul cu diedru si apoi a venit sa isi incerce fortele pe ceva mai solicitant.




In zona erau  si niste speologi care faceau exercitii de coborare


O zi faina, ce sa mai…


Evolueaza si Razvan


Razvan s-a abatut un pic de la traseu, care se orienta catre stanga, si a balaurit prin vegetatia abundenta care impodobea peretele.

A cautat prize cu mana dreapta si la un moment dat a simtit o intepatura in deget( al treilea semn). Pe acolo erau multe soparle care se catarau pe perete. Vazusem o gramada de-a lungul timpului asa ca nu ne-am alarmat. Ne-am gandit ca il ciupise una, deranjata de prezenta lui in zona.

Razvan a mai urcat un pic apoi a bagat mana stanga in frunze, ca sa caute o priza buna. In acel moment a simtit o a doua intepatura in degetul de la mana stanga(al patrulea semn). A facut: Auuuch! Noi l-am sfatuit sa nu mai bage mainile acolo si sa coboare ca sa vedem ce e. Degetele incepusera sa il doara un pic si sa se umfle.

Ingrijorata, Andreea i-a intrebat pe speologi daca sunt serpi prin zona. Unul din ei, care vorbea nitica engleza, a zis ca mai sunt serpi pe aici. L-a intrebat pe Razvan, care inca nu coborase, daca vede ceva in frunzis. Razvan s-a uitat dar nu a vazut mare lucru: pare ca este o soparla mai mica.

Speologul il roaga sa o descrie iar Razvan ii spune ca pare inchisa la culoare. Ca sa o vada mai bine, incearca sa dea frunzele la o parte cu ajutorul unei crengute pe care o rupsese dintr-un copacel.

Reuseste sa vada ce era acolo si comunica bulgarului ca a vazut un sarpe mai inchis la culoare si care are un fel de corn. Acesta comunica cu cloegul lui si in conversatia lor se auzea din ce in ce mai des cuvantul PEPELEANKA (пепелянка). Razvan ii zice ca sarpele este maro inchis si are corn. In momentul acesta speologul confirma ca este vorba de vipera cu corn si ne zice sa il coboram imediat.

Nu trebuie sa fii herpetolog ca sa stii ca vipera cu corn este deosebit de periculoasa.

L-am coborat imediat pe Razvan si i-am examinat degetele. Incepusera sa se invineteasca. I-am scos sireturile de la bocanci si i-am legat degetele deasupra muscaturii(care era aproape invizibila).

Razvan zicea ca se simte bine, nu este ametit, doar ca il dor un pic degetele.

Speologul ne-a intrebat daca stim sa ne descurcam in Ruse si sa mergem la spital. I-am zis ca nu iar el s-a oferit imediat sa mearga cu noi.

Cu toate ca am insistat cu totii sa nu o faca, Razvan a vrut neaparat sa conduca. S-a urcat la volan, bulgarul langa el, iar Mihai, Andreea si cu mine in spate.

Nu mai e nevoie sa spun ca a condus cu o viteza superluminica, facand stanga-dreapta la indicatiile speologului.

Am ajuns la primul spital dar aici cei de la urgenta au zis ca asa ceva nu se poate trata la ei si deci sa mergem la spitalul central. Asta am banuit ca s-a discutat, pentru ca bulgarul a fost cel care s-a conversat cu ei.

Pana la spitalul central am facut cam 10 minute, condusi de ghidul nostru. Aici l-am dus repede pe Razvan la urgenta iar speologul a intrat impreuna cu el ca sa traduca tot ce se putea. Andreea a incercat si ea sa intre dar nu a reusit asa ca a ramas pe hol cu mine si cu Mihai.

Dupa vreo jumatate de ora, in care presupun ca i-au facut niste analize, au hotarat sa ii faca vaccinul antiviperin. Degetele se invinetisera si mai tare, mainile se umflasera iar la un moment dat Razvan zicea ca ii amortise fata.

Andreea a reusit sa intre si sa il vada dar Mihai si cu mine am ramas pe hol.

Spitalul din Ruse arata deplorabil, cam cum arata cele mai multe spitale de stat de la noi. Asta este o remarca personala, poate subiectiva, asa ca va fi luata ca atare. Cei care veneau acolo erau, in general, oameni cu o situatie materiala precara.

Ce am remarcat si mi s-a parut extraordinar: nimeni nu stie o boaba de engleza dar cu toate astea fac tot ce pot ca sa te ajute. Cu asistentele ne-am inteles prin semne, atat.

La un moment dat a iesit bulgarul si ne-a comunicat ca lui Razvan i s-a administrat vaccinul dar nu va fi lasat sa plece din spital decat dupa vreo 2-3 zile. Trebuia tinut sub observatie in caz ca aparea cine stie ce reactie alergica la vaccin.

Ni s-a dat voie sa il vizitam asa ca am mers la etajul 10, unde era ,,cazat”. Privelistea din salon era deosebita: Razvan avea Dunarea la picioare, ca sa zic asa!

Avea pusa o perfuzie pe care asistentele i-o tot schimbau, mainile erau mai umflate, parea cam palid, dar acum era in afara oricarui pericol.

Am lasat-o pe Andreea impreuna cu el si am plecat cu Mihai si bulgarul inapoi la Basarbovo. Pe drumul catre sat ne-a spus ca il cheama Apostol si ca face speologie de vreo cativa ani; daca aveam sa revenim in Bulgaria, avea sa ne duca in niste zone interesante. Fara vipere!

L-am lasat la baza stancilor, acolo unde erau si colegii lui, i-am multumit de vreo 200 de ori, am recuperat coarda si buclele(care ramasesera in traseu si pe care ni le culesese cineva) si apoi ne-am intors la spital. Ne-am suit in masina si am calcat acceleratia. Dupa vreo cativa metri, mi s-a parut ca aud un zgomot ciudat. Nu am stiut de unde sa-l iau asa ca am mers mai departe. Din nou s-a auzit. De data asta i s-a parut si lui Mihai asa ca am oprit. Totusi, niciunul nu a observat ceva suspect asa ca am continuat sa mergem dar Mihai scosese capul pe geam ca sa vada daca se mai aude.

Care credeti ca era problema? Suruburile de la roata pe care o schimbase Razvan dimineata nu erau bine stranse!! Poate fi asta socotit al cincilea semn? Tare ne-am mirat ca nu zburase roata pana atunci, avand in vedere ca mersesem cu viteza destul de mare prin oras!

Anyway, am scos toate bagajele din portbagaj si am cautat cheia cu care puteam sa strangem suruburile.

Dupa ce am rezolvat problema , ne-am suit in masina si dusi am fost. Am mai oprit o data ca sa facem poze cu manastirile sapate in stanca, dar atat.

In Ruse ne-am ratacit un pic fiindca nu am stiut exact unde sa facem stanga-dreapta. Pana la urma am reusit sa ajungem la spital, iar aici ne-am intalnit cu Andreea. Vorbise cu asistentele si cu doctorii ca sa aiba grija de Razvan(deh, obicei mostenit din Romania).

Razvan avea asigurare medicala asa ca isi putea recupera banii dati pe serviciile medicale.

Pe la ora 18 am plecat spre Bucuresti impreuna cu Mihai si Andreea. Razvan avea sa iasa tocmai luni din spital.

Nici acum nu imi vine sa cred ca am avut parte de o asemenea aventura. Cred ca la orice m-as fi asteptat , numai la asta nu.

Merg din 2008 aici si nu am auzit niciodata de vipere. Dar..se pare ca exista un inceput pentru toate.

Sfatul meu, daca mergeti in zona, este sa va uitati bine de tot inainte sa va aventurati in zone mai pline de vegetatie sau unde stanca este foarte batuta de soare. Cine stie ce serpisor iese sa se incalzeasca…

Am mai stat de vorba cu Razvan referitor la ce s-a intamplat. Omului nu-i pare rau ca a venit la catarat aici. Ceea ce a patit el cu viperele putea sa pateasca oricine. A fost un eveniment nefericit care pana la urma s-a terminat cu bine.

Pana la urma, noi suntem pe teritoriul lor, corect?

La final, cateva poze din Ruse

Inca o data, multumim Apostol! Speram sa ne revedem in curand!


04
Apr
11

Schi de tura pe valea Cerbului

Sambata dupa amiaza, pe o vreme foarte calda, am plecat din Bucuresti cu destinatia Busteni. La Caminul Alpin, pentru ca acolo a fost punctul de intalnire, am dat mana cu Zsolt si Mini. Zsolt, fiind membru CAR, putea face rost de camere. La Camin insa, toti 3 am avut surpriza sa constatam ca persoana de contact a lui Zsolt nu era de gasit la telefon; usile caminului erau inchise, ferestrele asemenea..

Dupa vreo jumatate de ora de stat pe afara, mai multe telefoane si cativa nervisori, o doamna foarte amabila(care era inauntru, dar nu auzise bataile noastre insistente in usa) ne-a deschis.

La Caminul Alpin mai fusesem o singura data, in 2009. Accesul este permis, in principiu, numai membrilor Clubului Alpin Roman. Probabil insa, ca in situatii mai deosebite, se pot face si mici exceptii.

Dupa ce ne-am instalat in camera, am mers la bucatarie si ne-am pregatit masa de seara. Zsolt si cu Mini, care erau pe cale sa incheie o zi in care fusesera numai pe drumuri, au pregatit o cina copioasa din care nu au lipsit ceapa si slana :).

Odata masa terminata, eu m-am retras ca sa pot sa ma ocup de pregatirea echipamentului pentru a doua zi. Duminica era rezervata pentru o zi de schi de tura impreuna cu Nusu si alti colegi de la AGMR.

Echipamentul complet pentru schi il luasem de la Marius. Din pacate acasa nu prea avusesm timp sa vad cum functioneaza schiurile si cat de bine mi se potrivesc claparii asa ca acum vroiam sa recuperez.

Claparii, marca Koflach, au venit foarte bine. Legaturile schiurilor mergeau foarte usor, mai usor decat la cele pe care le avusesem in Retezat.

Daca cu schiurile am reusit sa o scot la capat, cu coltarii nu am avut acelasi noroc. Niste suruburi intepenisera asa ca nu am reusit sa le mai misc absolut deloc. M-am gandit totusi ca e vreme calda si ca nu o sa dam peste zapada foarte inghetata.

Pe la ora 23 m-am bagat si eu la somn. A doua zi ne intalneam cu Nusu si cu restul colegilor, la ora 7.

Am dormit destul de bine pana pe la 6. Avand bagajul facut, dimineata nu m-am agitat prea tare. Am luat micul dejun, fidel obiceiului meu, apoi am incercat sa fac cateva poze de la fereastra camerei. Din pacate nu au iesit bine asa ca le-am sters. Nu-i nimic, recuperez pe traseu 🙂 .

La ora 7, punctual ca de obicei, a venit si Nusu impreuna cu Mihaela. Cum toata lumea era pregatita pentru ceea ce se anuntase a fi o tura de 12h, la 7:15  s-a dat startul.

In urma dezbaterilor se hotarase: vom urca pe Valea Cerbului, pana la Omu. Coborarea avea sa se faca pe acelasi traseu ori pe Valea Morarului.

Am pornit agale prin padure, dimineata pe racoare..Prin padure, urmele de ATV-uri incep sa isi faca aparitia. Spre surprinderea noastra, baietii cu cont de hi5 au fost foarte perseverenti si au inaintat destul de mult, lasand in urma o poteca turistica plina de santuri si noroaie. Sad but true!

Din loc in loc mai dam peste petice de zapada inghetata dar cam la asta se rezuma semnele iernii. Este destul de cald pentru ora 7; cu putin curaj cred ca as putea sa incerc mersul la maneca scurta. Gandul imi trece repede insa. Imi aduc aminte de  raceala de anul trecut si imi dau seama ca nu mai vreau sa am parte de asa ceva.

Prima oprire pentru ajustarea echipamentului

Dupa inca vreo jumatate de ora de mers apar din ce in ce mai des peticele de zapada inghetata. In unele locuri, ma dezechilibrez si alunec. E adevarat ca nici tenisii cu care sunt incaltat nu ma ajuta prea tare..

Prin poiana Costilei

Ce dor imi era sa car din nou schiurile de tura in spinare :)))). Acuma it’s a dream come true. Prietenii stiu de ce!

Am mers de multe ori pe traseul asta dar imi place foarte mult si nu m-am saturat de el. Chiar ma gandeam ca niciodata nu am prins vreme buna pe Valea Cerbului. De fiecare data am prins ploaie, ceata sau o combinatie de cele doua. Acum insa pare ca nimic nu va strica such a perfect day.

Din cand in cand mai dam peste ghiocei si branduse! Ehe, aici e primavara in toata regula. Sa vedem ce-o fi mai sus.

Dau peste niste portiuni in care gheata ma face sa-mi exersez talentul la echilibristica. Ce diferenta fata de mersul in bocanci..

In curand ajungem si in obarsia Vaii Cerbului. Aici facem o pauza de vreo 15 minute, ca sa ne hidratam si ca sa ne punem schiurile.

Acum incep sa simt cu adevarat caldura. Pe valea pe care trebuie sa urcam se vede ceva zapada dar se vad si multe zone in care e numai iarba.

Mihaela a fost desemnata ca ghid asa ca si-a luat rolul in primire, nu inainte de a verifica piepsurile fiecaruia, lopata si sonda de avalansa.

Dupa vreo 5 minute de mers  am dat de niste zone cam fara zapada pe care ne-am cam chinuit; nu mai spun ca a trebuit sa ocolim niste copaci cazuti, tot felul de arbusti etc. Un pic mai sus mie mi s-a desprins o legatura asa ca a trebuit sa apelez la Ciri san ca sa-mi dea o mana de ajutor. Din fericire problema s-a rezolvat destul de repede asa ca am putut sa merg mai departe.

Leaderul de grup

Zapada este una specifica acestui anotimp, adica umeda si grea. Cel putin asa mi se pare mie. Si mi se mai pare ca schiurile mele nu prea aluneca; am senzatia ca le trag dupa mine…si atat.

Urcam de vreo jumatate de ora si deja simt ca nu mai pot de cald. Soarele imi bate in cap dar eu ma incapatanez sa raman cu polarul pe mine. Pe dedesubt mai am o bluza de corp mai subtire care isi face bine treaba.

Zicea cineva ca e bine sa mergi pe cat mai multe tipuri de zapada cu schiurile, ca sa vezi care e diferenta. Eu neavand decat cateva iesiri la schi de tura, pot sa compar zapada asta cu cea din Retezat de acum doua luni si cu cea de anul trecut. Atunci am urcat pe zapada proaspata, pulver, iar mai sus spre varful Retezat am mers pe crusta.

Ceea ce am acum sub schiuri nu pot sa zic ca imi provoaca o placere deosebita. Ii aud pe cei din jurul meu care zic ca e excelenta! Asa o fi..

Ceva mai sus Nusu, care ii supravegheaza pe toti ca un vultur, ne arata cum sta treaba cu intoarcerile in deal si cu miscarea kick-turn. Observ ca nu prea imi iese acum; in Retezat mi-a iesit mult mai bine si mult mai des.

Am vrut sa incerc sa mai fac niste poze dar din pacate acumulatorii pe care i-am crezut incarcati full m-au pacalit. Nu am avut ce sa fac asa ca i-am inlocuit cu ceilalti care mai aveau ceva energie. Este a treia oara cand sunt pe valea Cerbului si nu reusesc sa fac poze, din diferite motive.

Ma chinui un pic cu acumulatorii, imi vars nervii pe ei dar…..reusesc!

Zsolt

As fi vrut sa fotografiez coltii Morarului, care se vedeau extraordinar de bine si de clar dar…daca nu ai cu ce, nu ai cu ce!

Mai sus, intr-o caldare mai larga, am dat de o stana care poate fi luata ca reper in caz de vreme rea. Noi nu am urcat exact pe unde mergea marcajul, stiut fiind ca la schi de tura incerci sa faci cat mai multe zig-zag- uri ca sa eviti sa iei dealul in piept.

S-a mai intamplat sa ma fure peisajul si sa uit de treaba asta asa ca de multe ori m-am pomenit ca urcam niste pante abrupte care scoteau untul din mine. La un moment dat am si alunecat si m-am dus la vale cativa metri, fara urmari insa.

Pentru ca nu toata lumea a avut aceeasi pregatire fizica, grupul a fost impartit in doua. Cei mai puternici au ajuns la Omu pe la ora 14. Noi ceilalti am ajuns pe la 14:30.

Conditiile in care am urcat au fost aproape perfecte, as zice eu. Lasand la o parte zapada care mi-a pus din nou probleme in apropierea varfului, a fost ok. La o intoarcere, cand am vrut sa bat platforma, piciorul stang mi-a alunecat si m-am panicat. Norocul meu a fost ca m-am proptit repede in bete.

Era foarte cald iar zapada parca se transformase in niste granule fine. Schiurile parca nu alunecau deloc iar picioarele trageau pentru ca le imprimam miscarea.

Sandu, care era la cativa metri in fata mea, mi-a strigat ca mai avem putin pana pe varf. A avut dreptate. In urmatoarele 10 minute am vazut cabana stralucind in soare.

La statia meteo, pentru ca la cabana era inchis, am baut niste ceai cald oferit de catre cei ce stateau acolo.

La Omu batea vantul destul de tare iar zapada avea in unele locuri cam 1 metru. Ceea ce ma deranja cu adevarat era faptul ca nu aveam ochelari. Soarele puternic impreuna cu zapada faceau o combinatie care nu ma avantaja deloc.

La coborare, cei mai experimentati au coborat pe Valea Morarului. Ceilalti, ne-am dat jos tot pe Valea Cerbului. Eu am ales sa cobor pe picioare pentru ca nu aveam prea mare incredere in experienta mea de ,,coborator”.

Am ajuns la Caminul Alpin in jurul orei 19:30. Aici a urmat sedinta, ca de obicei, dupa care fiecare a plecat pe la casa lui.

Nusu a avut dreptate: traseul a durat fix 12 ore iar vremea a fost extraordinara!




Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 22 other followers

October 2017
M T W T F S S
« Jun    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Vizitatori

  • 166,676 vizite

Mai umblu si pe aici

Pentru ca imi pasa

Hai-hui pe

Recomand espadrilele de catarat

Cumpar echipament de la

Galeria de pe Flickr

Free counters!