Posts Tagged ‘Busteni

14
Aug
11

Prima incercare pe Acele Morarului

In ultima vreme am tot citit despre acest traseu deosebit de spectaculos. Cu cateva zile inainte de plecare chiar m-am visat undeva la poalele Acelor, admirandu-le si dorindu-mi sa le urc cat mai repede.

Asa patesc intotdeauna. Daca imi intra o idee in cap…greu mai iese de acolo. Ma gandesc la asta in aproape orice moment; uit de alte lucruri si incep sa schitez planuri, sa caut harti, sa caut informatii pe bloguri etc.

De data asta de foarte mare ajutor mi-au fost istorisirile Claudiei(http://www.meetsun.ro/) si ale Ruxandrei(http://ruxache.com/ ).

Mi-am facut si niste copii xerox cu harta din cartea batranului Kargel si cam asta a fost pe partea de materiale scrise.

Cu o zi inainte de marea aventura mi-am cumparat si doua pitoane, asa…ca sa fie.

Sambata de dimineata, in stil heirupist, am plecat din parcare..tineti-va bine, la ora 3. Pe la 3:45 trebuia sa ma intalnesc cu Vasi in zona Bucurestii Noi.

Pe la 3:30, in zona Baneasa, m-a oprit politia pentru un control de rutina. Adormit fiind, era cat pe aci sa declar ca nu am RCA la mine…Noroc ca am cautat in torpedou si am scos la iveala actele salvatoare. Nenea de la politie cand a vazut ca bajbai m-a intrebat cu o voce cristalina: Nu aveti asigurare? Mai avea putin si imi facea frumos din gene.

Dupa ce l-am pescuit pe coechipierul meu de nadejde am luat drumul catre Busteni. Am ajuns la Caminul Alpin pe la ora 6.

La 6:20 eram deja cu rucsacii in spate si gata de drum. Cei mai multi fac tura pe Ace plecand din Valea Cerbului(varianta de vara) si urcand pe Brana Mare a Morarului. Iarna accesul catre intrarea in traseul se face prin Valea Bujorilor.

Daca nu ar fi cablurile astea..

Dupa vreo 20 de minute de mers prin padure ne incalzisem asa ca am ramas in tricou.

Incet- incet soarele isi face aparitia prin luminisuri. Nu pot sa nu remarc ca este plin de flori; cu toate ca nu m-am omorat cu fotografiatul lor de-a lungul timpului, de data asta nu pot sa raman impasibil.

Clopoteii..preferatii mei

Tot clopotei?

Domnul Vasi

Incep sa se vada stancile

Impunatoarea Santinela a Vaii Verzi

In scurta vreme ajungem in Valea Cerbului si facem un mic popas pentru hidratare si ciocolata. Tot aici ne uitam pe schitele lui Kargel si pe informatiile pe care le printasem si incercam sa ne luam niste repere.

Ca reper, stiam ca trebuie sa depasim Valea Priponului si Valea Caldarilor si apoi sa ne orientam catre dreapta pentru a intra pe Brana Mare a Morarului(BMM). Ei bine……nu am gasit BMM. Ne-am tot uitat spre dreapta si am vazut tot felul de poteci, potecute, brane si branite, care mai de care mai imbietoare. Am intrat pe una din ele si pe aia am urmat-o pana cand ne-am plictisit.

Frumusetile zonei

In zare..Cerdacul

Stiam din jurnalele pe care le citisem ca trebuie sa dam de doua repere importante: Fantanita si crucea lui Mihai Stoichita. Cat am mers noi pe poteca asta nu am dat nici de unul , nici de celalalt.

Am dat in schimb de o gramada de flori de colt si de alte floricele frumos mirositoare. Asta imi aduce aminte de un citat care apare la sfarsitul videoclipului de la melodia One, de la U2, si care zice asa: Smell the flowers while you can. Asta am facut si noi, intinsi in iarba incalzita de razele soarelui…

Sa tot stai asa si sa te bucuri de priveliste

Tot studiind harta si realizand ca mergem de ceva vreme pe aceasta brana fara sa dam de crucea lui Mihai Stoichita si de Fantanita, ne-am pomenit in……..saua dintre Creasta Ascutita si Acul Mare!!!  Creasta Ascutita este inconfundabila.

Ceea ce inseamna ca am fost, cel mai probabil, pe Brana Acelor. Daca stie cineva alta varianta…astept  🙂 .

Privelistea pe care o ai de aici este mirobolanta. Cum te uiti spre Acul Mare, daca mergi in dreapta, dai de o brana de pe care se vede in toata splendoarea ei Creasta Balaurului.

In saua asta ne-am odihnit cam 20 de minute, admirand ceea ce se vedea partial din Ace. Vasi a facut si o mica plimbare pe brana foarte expusa. Asa e cand nu ai stare  🙂 .

Dupa ce am mancat niste ciocolata si ne-am hidratat bine am pornit la atac. Cum zicea coechipierul…sa inceapa aventura!

Am plecat cap de coarda, pe niste praguri de iarba, stanca destul de friabila..Am gasit la un moment dat un bolovan mai mare si mai de incredere asa ca am asigurat dupa el.

Inca vreo 2-3 pasi si iata-ma pe Acul Mare! Ei bine, nici o poza nu te poate pregati cu adevarat pentru ceea ce ti se desfasoara in fata ochilor si mai ales …sub tine. In stanga ai Valea Cerbului iar in dreapta te imbie Valea Morarului. Nu ai decat vreo 100- 200m pana jos iar tu te deplasezi pe o brana mai ceva ca Nadia Comaneci in zilele ei de glorie. Brana pe care merg are cam 50 cm latime. Linistitor, nu?

Daca pana acum a fost numai soare si frumos, ei bine lucrurile au inceput sa se schimbe. Ne-a invaluit ceata asa ca am mers cu si mai mare atentie.

Am gasit si primul piton si am asigurat. La urmatorul a fost ceva mai complicat pentru ca urechea era foarte mica si nu intra bucla in ea. Pitonul este pe un bolovan, orientat catre valea Morarului. Dupa ce am transpirat bine de tot am reusit sa asigur si am plecat mai departe.

Cu toate ca stabilisem cu Vasi protocolul de comunicare si hotarasem sa vorbim numai daca e absolut necesar, am strigat de cateva ori la el ca sa imi spuna cata coarda mai am. Spre surprinderea mea, cei 60m erau cam pe sfarsite.

Nestiind la ce sa ma astept mai incolo am regrupat la urmatorul piton pe care l-am gasit. L-am asteptat pe Vasi si ne-am sfatuit. Vremea nu era urata dar ceata care se tot asternea peste Ace putea sa ne puna probleme mai incolo. Nici unul nu stia traseul iar o balaureala pe ceata nu cred ca ar fi fost placuta.

Zona de unde ne-am intors

Cu Valea Cerbului la picioare

Si cu Valea Morarului sub mine…

Asa se vede de pe Acul Mare

Fiindca nu era indicat sa facem rapel dupa un singur cui si sa riscam sa ajungem cine stie unde, am hotarat sa ne intoarcem pe acelasi drum. De data asta a mers Vasi cap de coarda.

La finalul Acului Mare, cand strangeam coarda, Vasi imi spune: auzi, sincer, nu vad ce rol aveau sfoara si asigurarile pe portiunea asta. Oricum, daca ar fi cazut unul dintre noi, probabil l-ar fi tras si pe celalalt asa ca maturam peretele impreuna.

Adevarul e ca la expunerea care e acolo sus…nu stiu daca mai e mare diferenta intre a merge cap sau secund.

Ne-am oprit in saua in care ne echipasem in urma cu cateva ore si ne-am odihnit jumatate de ora. Vasi a mai facut o tura pe brana iar eu am stat cuminte si l-am asteptat.

Falnica Costila..vorba lui Vasi

Brana expusa

Creasta Balaurului m-a impresionat in mod special

Coborarea am facut-o pe acelasi drum pe care venisem. Partial. Spun partial pentru ca la un moment dat am pierdut poteca si am coborat pe unde ni s-a parut mai putin abrupt. Asta avea sa ne costa inca o ora de balaureala.

Poze de la coborare

La firul ierbii

Contemplare

La coborare nu ne-am dat jos hamurile si castile, si bine am facut. Dupa ce am coborat tinandu-ne de smocuri de iarba si pasind cu atentie pe tot felul de potecute am ajuns la o saritoare unde ne-am impotmolit. Saritoarea era destul de abrupta si era clar ca nu avem cum sa coboram pe picioare.

Aveam doua variante: ori incercam sa facem rapel ori urcam mai sus si incercam sa gasim o alta poteca pentru coborare.

La varianta cu rapelul era cam nasol fiindca nu era nici un copac prin zona dupa care sa putem pune coarda, asa ca s-ar fi impus baterea unui piton din dotare pe undeva. Stanca insa era cam friabila. Off…

Varianta doi ne-ar fi costat inca ceva timp asa ca nu prea ne incanta nici asta. Ce sa fie…ce sa fie…

Si uite asa cum stateam noi si ne gandeam ….si ne razgandeam…providenta ne-a indicat un……..PITON!!!! Vasi l-a observat. Era undeva sub noi, batut intr-o fisura; era ruginit bine ce-i drept, fara inel, dar parea bine infipt acolo.

Probabil ca la un moment dat cineva s-a gasit in aceeasi situatie ca si noi. Sa-i dea Dumnezeu sanatate pentru initiativa!

Vasi avea la el niste verigi rapide asa ca a scos una din ele ca sa o puna in urechea pitonului. Surpriza insa! Urechea era prea mica.

Buuuuun. Si acum ce facem? Vasi mai are un as in maneca. Are verigi rapide si de alte marimi asa ca de data asta nimereste una care se potriveste la fix.

Pleaca Vasi primul. Intre timp eu imi fac un prusik din cordelina pe care o aveam la mine. Bucata de cordelina pe care o tai cu cutterul este prea scurta asa ca dau sa mai tai inca una. Ca in filmele cu fraieri, se rupe lama cutterului :)))))))) . Pana la urma fac un prusik mai de neam prost, cu ditamai bucata de cordelina si asta e.

Ii dau si eu rapid la vale, rapeland vreo 25 m, si de aici mai cobor inca vreo 10 minute pana in firul vaii Cerbului.

De aici pana la masina am mai facut inca doua ore. La ora 20:00 am ajuns la Caminul Alpin, am incarcat bagajele si am fugit spre Bucuresti.

A fost o zi lunga si destul de obositoare dar a  meritat.  Sper ca data viitoare sa avem mai mult noroc pe Acele Morarului.

04
Apr
11

Schi de tura pe valea Cerbului

Sambata dupa amiaza, pe o vreme foarte calda, am plecat din Bucuresti cu destinatia Busteni. La Caminul Alpin, pentru ca acolo a fost punctul de intalnire, am dat mana cu Zsolt si Mini. Zsolt, fiind membru CAR, putea face rost de camere. La Camin insa, toti 3 am avut surpriza sa constatam ca persoana de contact a lui Zsolt nu era de gasit la telefon; usile caminului erau inchise, ferestrele asemenea..

Dupa vreo jumatate de ora de stat pe afara, mai multe telefoane si cativa nervisori, o doamna foarte amabila(care era inauntru, dar nu auzise bataile noastre insistente in usa) ne-a deschis.

La Caminul Alpin mai fusesem o singura data, in 2009. Accesul este permis, in principiu, numai membrilor Clubului Alpin Roman. Probabil insa, ca in situatii mai deosebite, se pot face si mici exceptii.

Dupa ce ne-am instalat in camera, am mers la bucatarie si ne-am pregatit masa de seara. Zsolt si cu Mini, care erau pe cale sa incheie o zi in care fusesera numai pe drumuri, au pregatit o cina copioasa din care nu au lipsit ceapa si slana :).

Odata masa terminata, eu m-am retras ca sa pot sa ma ocup de pregatirea echipamentului pentru a doua zi. Duminica era rezervata pentru o zi de schi de tura impreuna cu Nusu si alti colegi de la AGMR.

Echipamentul complet pentru schi il luasem de la Marius. Din pacate acasa nu prea avusesm timp sa vad cum functioneaza schiurile si cat de bine mi se potrivesc claparii asa ca acum vroiam sa recuperez.

Claparii, marca Koflach, au venit foarte bine. Legaturile schiurilor mergeau foarte usor, mai usor decat la cele pe care le avusesem in Retezat.

Daca cu schiurile am reusit sa o scot la capat, cu coltarii nu am avut acelasi noroc. Niste suruburi intepenisera asa ca nu am reusit sa le mai misc absolut deloc. M-am gandit totusi ca e vreme calda si ca nu o sa dam peste zapada foarte inghetata.

Pe la ora 23 m-am bagat si eu la somn. A doua zi ne intalneam cu Nusu si cu restul colegilor, la ora 7.

Am dormit destul de bine pana pe la 6. Avand bagajul facut, dimineata nu m-am agitat prea tare. Am luat micul dejun, fidel obiceiului meu, apoi am incercat sa fac cateva poze de la fereastra camerei. Din pacate nu au iesit bine asa ca le-am sters. Nu-i nimic, recuperez pe traseu 🙂 .

La ora 7, punctual ca de obicei, a venit si Nusu impreuna cu Mihaela. Cum toata lumea era pregatita pentru ceea ce se anuntase a fi o tura de 12h, la 7:15  s-a dat startul.

In urma dezbaterilor se hotarase: vom urca pe Valea Cerbului, pana la Omu. Coborarea avea sa se faca pe acelasi traseu ori pe Valea Morarului.

Am pornit agale prin padure, dimineata pe racoare..Prin padure, urmele de ATV-uri incep sa isi faca aparitia. Spre surprinderea noastra, baietii cu cont de hi5 au fost foarte perseverenti si au inaintat destul de mult, lasand in urma o poteca turistica plina de santuri si noroaie. Sad but true!

Din loc in loc mai dam peste petice de zapada inghetata dar cam la asta se rezuma semnele iernii. Este destul de cald pentru ora 7; cu putin curaj cred ca as putea sa incerc mersul la maneca scurta. Gandul imi trece repede insa. Imi aduc aminte de  raceala de anul trecut si imi dau seama ca nu mai vreau sa am parte de asa ceva.

Prima oprire pentru ajustarea echipamentului

Dupa inca vreo jumatate de ora de mers apar din ce in ce mai des peticele de zapada inghetata. In unele locuri, ma dezechilibrez si alunec. E adevarat ca nici tenisii cu care sunt incaltat nu ma ajuta prea tare..

Prin poiana Costilei

Ce dor imi era sa car din nou schiurile de tura in spinare :)))). Acuma it’s a dream come true. Prietenii stiu de ce!

Am mers de multe ori pe traseul asta dar imi place foarte mult si nu m-am saturat de el. Chiar ma gandeam ca niciodata nu am prins vreme buna pe Valea Cerbului. De fiecare data am prins ploaie, ceata sau o combinatie de cele doua. Acum insa pare ca nimic nu va strica such a perfect day.

Din cand in cand mai dam peste ghiocei si branduse! Ehe, aici e primavara in toata regula. Sa vedem ce-o fi mai sus.

Dau peste niste portiuni in care gheata ma face sa-mi exersez talentul la echilibristica. Ce diferenta fata de mersul in bocanci..

In curand ajungem si in obarsia Vaii Cerbului. Aici facem o pauza de vreo 15 minute, ca sa ne hidratam si ca sa ne punem schiurile.

Acum incep sa simt cu adevarat caldura. Pe valea pe care trebuie sa urcam se vede ceva zapada dar se vad si multe zone in care e numai iarba.

Mihaela a fost desemnata ca ghid asa ca si-a luat rolul in primire, nu inainte de a verifica piepsurile fiecaruia, lopata si sonda de avalansa.

Dupa vreo 5 minute de mers  am dat de niste zone cam fara zapada pe care ne-am cam chinuit; nu mai spun ca a trebuit sa ocolim niste copaci cazuti, tot felul de arbusti etc. Un pic mai sus mie mi s-a desprins o legatura asa ca a trebuit sa apelez la Ciri san ca sa-mi dea o mana de ajutor. Din fericire problema s-a rezolvat destul de repede asa ca am putut sa merg mai departe.

Leaderul de grup

Zapada este una specifica acestui anotimp, adica umeda si grea. Cel putin asa mi se pare mie. Si mi se mai pare ca schiurile mele nu prea aluneca; am senzatia ca le trag dupa mine…si atat.

Urcam de vreo jumatate de ora si deja simt ca nu mai pot de cald. Soarele imi bate in cap dar eu ma incapatanez sa raman cu polarul pe mine. Pe dedesubt mai am o bluza de corp mai subtire care isi face bine treaba.

Zicea cineva ca e bine sa mergi pe cat mai multe tipuri de zapada cu schiurile, ca sa vezi care e diferenta. Eu neavand decat cateva iesiri la schi de tura, pot sa compar zapada asta cu cea din Retezat de acum doua luni si cu cea de anul trecut. Atunci am urcat pe zapada proaspata, pulver, iar mai sus spre varful Retezat am mers pe crusta.

Ceea ce am acum sub schiuri nu pot sa zic ca imi provoaca o placere deosebita. Ii aud pe cei din jurul meu care zic ca e excelenta! Asa o fi..

Ceva mai sus Nusu, care ii supravegheaza pe toti ca un vultur, ne arata cum sta treaba cu intoarcerile in deal si cu miscarea kick-turn. Observ ca nu prea imi iese acum; in Retezat mi-a iesit mult mai bine si mult mai des.

Am vrut sa incerc sa mai fac niste poze dar din pacate acumulatorii pe care i-am crezut incarcati full m-au pacalit. Nu am avut ce sa fac asa ca i-am inlocuit cu ceilalti care mai aveau ceva energie. Este a treia oara cand sunt pe valea Cerbului si nu reusesc sa fac poze, din diferite motive.

Ma chinui un pic cu acumulatorii, imi vars nervii pe ei dar…..reusesc!

Zsolt

As fi vrut sa fotografiez coltii Morarului, care se vedeau extraordinar de bine si de clar dar…daca nu ai cu ce, nu ai cu ce!

Mai sus, intr-o caldare mai larga, am dat de o stana care poate fi luata ca reper in caz de vreme rea. Noi nu am urcat exact pe unde mergea marcajul, stiut fiind ca la schi de tura incerci sa faci cat mai multe zig-zag- uri ca sa eviti sa iei dealul in piept.

S-a mai intamplat sa ma fure peisajul si sa uit de treaba asta asa ca de multe ori m-am pomenit ca urcam niste pante abrupte care scoteau untul din mine. La un moment dat am si alunecat si m-am dus la vale cativa metri, fara urmari insa.

Pentru ca nu toata lumea a avut aceeasi pregatire fizica, grupul a fost impartit in doua. Cei mai puternici au ajuns la Omu pe la ora 14. Noi ceilalti am ajuns pe la 14:30.

Conditiile in care am urcat au fost aproape perfecte, as zice eu. Lasand la o parte zapada care mi-a pus din nou probleme in apropierea varfului, a fost ok. La o intoarcere, cand am vrut sa bat platforma, piciorul stang mi-a alunecat si m-am panicat. Norocul meu a fost ca m-am proptit repede in bete.

Era foarte cald iar zapada parca se transformase in niste granule fine. Schiurile parca nu alunecau deloc iar picioarele trageau pentru ca le imprimam miscarea.

Sandu, care era la cativa metri in fata mea, mi-a strigat ca mai avem putin pana pe varf. A avut dreptate. In urmatoarele 10 minute am vazut cabana stralucind in soare.

La statia meteo, pentru ca la cabana era inchis, am baut niste ceai cald oferit de catre cei ce stateau acolo.

La Omu batea vantul destul de tare iar zapada avea in unele locuri cam 1 metru. Ceea ce ma deranja cu adevarat era faptul ca nu aveam ochelari. Soarele puternic impreuna cu zapada faceau o combinatie care nu ma avantaja deloc.

La coborare, cei mai experimentati au coborat pe Valea Morarului. Ceilalti, ne-am dat jos tot pe Valea Cerbului. Eu am ales sa cobor pe picioare pentru ca nu aveam prea mare incredere in experienta mea de ,,coborator”.

Am ajuns la Caminul Alpin in jurul orei 19:30. Aici a urmat sedinta, ca de obicei, dupa care fiecare a plecat pe la casa lui.

Nusu a avut dreptate: traseul a durat fix 12 ore iar vremea a fost extraordinara!

20
Apr
09

Pe Jepii Mici in Aprilie

Pe Jepii Mici fusesem de multe ori insa niciodata primavara sau iarna. Se anuntasera temperaturi de vreo 20 de grade asa ca am considerat ca este un prilej numai bun ca sa vad cum arata Valea Jepilor( marcaj cruce albastra) in luna Aprilie. Initial vroiam sa merg cu Mihai si cu fratele lui, Cristi, insa Mihai a plecat in Muntenegru asa ca am ramas numai doi. Vorba ceea: cei patru evanghelisti erau 3. Luca si Matei.

Duminica ne-am trezit devreme si am plecat spre Busteni. Am ajuns acolo pe la 0ra 9 si ne-am indreptat catre hotel Silva. Vremea era foarte frumoasa, cu mult soare. Surprinzator, la ora aia era deja multa lume iesita la plimbare.

La poale era primavara in toata regula insa stiam ca sus situatia este total diferita. Imi luasem pioletul cu mine pentru ca nu stiam la ce sa ma astept. Oricum, daca esti pe o vale de abrupt, la granita dintre vara si iarna, e bine sa ai un piolet si eventual niste coltari.

Valea Jepilor mici este un traseu turistic marcat. Asta nu inseamna insa ca este un traseu lipsit de pericole. Din pacate, poate datorita accesibilitatii, este un traseul destul de frecventat de turisti care nu au nici o legatura cu urcatul pe munte. Am vazut si eu de-a lungul timpului, aici, turisti carand berea dupa ei, incaltati cu adidasi si sfidand sfaturile salvamontistilor.

Zonele expuse, diferenta de nivel, fac din Jepii Mici un traseu ce necesita atentie sporita si o pregatire fizica destul de buna.

De retinut este ca pe ploaie si mai ales la coborare lucrurile se complica si mai tare.

Am plecat de la Silva si am inceput sa urcam usor-usor. Dupa vreo jumatate de ora a aparut o problema. Lui Cristi i s-au dezlipit talpile de la bocanci( din cate am inteles erau niste bocanci destul de vechi pe care nu-i mai inspectase de foarte multa vreme).

Am hotarat sa coboram in Busteni si sa mergem la magazinul Costila. Aici Cristi a gasit destul de repede ceva care sa i se potriveasca asa ca in curand ne-am intors pe traseu.

Am observat ca au mai fost montate niste cabluri pentru asigurare in unele locuri in care nu-mi amintesc ca acestea sa fi existat.

Zapada a inceput sa isi faca aparitia. Este o zapada foarte alunecoasa, nicidecum stabila asa ca evit pe cat posibil astfel de portiuni.

La un moment dat, furat de peisaj cred, gresesc un pic traseul si nimeresc in niste balarii. Imi dau seama destul de repede asa ca fac cale  intoarsa si il iau si pe Cristi dupa mine.

Nu avem un ritm foarte alert. Am venit aici cu gandul sa ne bucuram de aer curat si de privelisti, nicidecum sa facem maraton.

Depasim niste portiuni cu lanturi si ne dam seama ca in curand ne apropiem de cascada pe care o stiu atat de bine.

Aici ne oprim un pic si dam niste telefoane ca sa ne linistim neamurile, mancam un corn cu ciocolata apoi plecam mai departe.

Valea se mai deschide asa ca acum avem parte de privelisti mai largi. Zapada este din ce in ce mai proasta sau cel putin mie asa mi se pare. Nici nu se pune problema sa folosesti coltarii aici. Poate mai sus..

Pe masura ce urcam se face din ce in ce mai frig cu toate ca bate soarele. Undeva in departare se vede cascada Caraiman iar suuus de tot ar trebui sa ajungem noi.

Incep sa am indoieli cu privire la faptul ca vom ajunge la Caraiman. Noii bocanci ai lui Cristi nu sunt prea buni pentru zapada care ne asteapta mai sus. Mai urcam o portiune iar la un moment dat ne oprim ca sa luam pranzul. Dupa masa luam o decizie.

Am hotarat de comun acord ca nu mai are sens sa continuam ascensiunea. Cred ca mai aveam cam ora pana la cabana insa am zis ca e mai bine sa nu ne incumetam. In drumul nostru catre Busteni ne-am mai oprit ca sa facem poze cu valea pe care urcasem.

Vremea s-a jucat cu noi astfel ca am avut parte de multe reprize cu soare si nori.

03
Dec
06

Brana Portitei in luna Decembrie

Acesta avea sa fie primul meu traseu nemarcat din Bucegi. Mi-a fost descris de catre Mugur, unul din coechipieri, ca fiind ,, un traseu de o zi, o plimbarica”.

Mugur este un tip la vreo 40 de ani, foarte experimentat in ale muntelui, care merge pe trasee nemarcate din Bucegi de vreo 15-20 de ani. Omul s-a saturat cam de tot ceea ce poate fi numit traseu pentru turistii de rand asa ca a zis sa mai incerce si altceva.

Brana Portitei este un traseu cotat, cred eu, cu 1 B. Parca asa am retinut de la Mugur; cine stie mai bine este invitat sa ma corecteze.

Pentru o mai buna descriere, domnule Kargel, aveti cuvantul:

,,Brana Portitei traverseaza fetele Caraimanului pe la jumatatea inaltimii, din Valea Jepilor pana in Valea Seaca, trecand prin Portita Caraimanului, o arcada naturala de piatra. Ca toate branele, se caracterizeaza printr-o vegetatie bogata, in primul rand flori de munte. Pornind din Valea Jepilor, cota 1850m, brana urca spre Tarla Berbecilor (cota 1890 m), trecand de Creasta Branelor, de unde coboara in firul Vaii Spumoase. Pe acest traseu se facea accesul in valea Jepilor venind pe poteca cea veche, din poiana Kalinderu, in epoca de inceput a turismului din Bucegi. In continuare, brana urca la Portita Caraimanului trecand pe sub Peretele Portitei. De la Portita spre Crucea Caraimanului urca Muchia Mare a Portitei. Trecand pe fata estica a Caraimanului, prin jnepenis, se traverseaza Valea lui Zangur, Valcelul Mortului si Spintecatura Vaii Seci pentru a ajunge in final la baza hornurilor Vaii Seci. Traseul se poate continua traversand Spalatura Vaii Seci si urcand pe o brana in saua Gemenilor din Creasta Picaturii, iar pe aceasta la Crucea Eroilor”.

Am ajuns la Busteni pe la ora 10; pana ne-am dezmortit, mancat, echipat, s-a facut ora 10:30. Colegi de tura erau Mugur si Artur.

Artur avea in jur de 55 de ani si din cate am inteles, destul de multa experienta acumulata in munti. Era un prietem foarte bun de-al lui Mugur si impreuna mergeau pe nemarcate ori de cate ori aveau ocazia.

Nefiind obisnuit sa merg pe munte cu oameni trecuti de 40 de ani m-am gandit ca cei doi parteneri de tura nu mai sunt in forma ca pe vremuri si vor merge mai incet. Dupa primele 15 minute de urcat pe Jepii Mici mi-am schimbat parerea. Nu numai ca mergeau repede dar faceau asta in mod constant. Mie imi place sa ma mai opresc, sa fac o poza, sa beau o gura de apa..

Vazand ca raman tot timpul in urma am incercat sa ma tin dupa ei. Rezultatul a fost ca am obosit destul de tare si am inceput sa transpir rau de tot. Oricum, era destul de cald pentru luna decembrie; cred ca erau in jur de 10 grade iar zapada lipsea cu desavarsire.

Am incercat sa imi iau cateva repere pe parcursul traseului, in eventualitatea in care mi-as dori sa vin aici si cu altcineva.

Am urcat pe Valea Jepilor Mici aproximativ 1h, apoi ne-am orientat catre dreapta unde se vedea baza traseului nostru. Aventura a debutat cu o saritoare care ne-a pus ceva probleme. Nu prea puteam sa trecem cu rucsacii in spate asa ca Mugur i-a tras cu o cordelina pe care o cara dupa el( foarte buna ideea). Am avut ceva emotii, recunosc, dar pana la urma am scapat de ele. Nu era nici un pic de zapada insa bolovanii din zona erau uzi asa ca trebuia sa fim foarte atenti la picioare.

Odata depasita saritoarea am crezut ca am scapat de greu. Nu a fost asa insa; urcusul devenea din ce in ce mai anevoios si solicitant. Noroc ca aveam parte de vreme buna, cu un soare mai mult decat generos. Pe masura ce urcam Mugur imi facea geografia locurilor.

Ma gandeam cum ar fi sa fii nevoit sa cobori pe traseul asta…mm, cam neplacut. Terenul este foarte inclinat, zone cu iarba pe care poti sa aluneci sunt din belsug..Clar, nu as veni aici fara coarda si fara vreo cateva asigurari.

Ma  uit dupa Artur care ramasese un pic in urma si zic sa il astept ca sa mergem impreuna. Il ajungem si pe Mugur din urma si dupa ceav vreme oprim cu totii in zona numita Brana Portitei. Aici facem un tur de orizont, cu privirea, si ne lasam vrajiti de peisaj. Razele soarelui ne mangaie si ne fac sa ne intindem un pic in iarba, sa ne mai tragem sufletul.

Portiunea care a urmat a fost, in opinia mea, cea mai expusa si mai dificila din tot traseul. De ce spun asta? Artur si cu Mugur prinsesera viteza iar eu ramasesem in urma bine de tot.

Terenul mi se parea din ce in ce mai inclinat iar puncte de sprijin nu prea aveam. Noroc ca iarba pe care calcam nu era uda, ca altfel aveam parte de o superdoza de adrenalina..Colac peste pupaza, baietii( fara sa vrea, evident ) dizlocau pietre care ajungeau la mine.

Incepuse sa bata vantul destul de tare asa ca mi-a luat ceva timp pana sa aud ca ei strigau: Piatra, piatra! E clar, fara casca nu am ce cauta in astfel de trasee!

Oboseala incepuse sa isi spuna cuvantul. Mergeam foarte incordat, cu nervii intinsi la maxim, si mereu atent sa nu alunec. La un moment dat vad ca baietii se opresc si ma asteapta. Ajung langa ei, gafaind, iar Mugur ma intreaba cum ma simt. E, cum sa ma simt..oleaca obosit dar ma bucur de peisaj :).

Imi arata crucea Caraimanului, care se vede undeva deasupra noastra. Imi spune ca ne vom intersecta cu brana Caraimanului si de aici vom merge catre cabana cu acelasi nume. Gata, chinurile mele au luat sfarsit.

Brana o stiu foarte bine, am mers de multe ori pe ea. Acum vad ca are putina zapada, dar nu atat de multa incat sa puna probleme.

Intotdeauna mi-a placut cum se vede de aici. Ma simt atat de mic, in raport cu muntele..

In scurta vreme ajungem la cabana. In fine, s-au hotarat si baietii sa reduca viteza si sa faca un scurt popas in iarba; prilej numai bun ca sa scot si eu un mar din rucsac si sa-l mananc in liniste.

Coborarea s-a facut pe Jepii mici. In partea superioara era o gheata care ne-a cam dat batai de cap insa cu ajutorul pioletului si al betelor de trekking ne-am descurcat. Ne-a prins noaptea in padure dar avand frontale nu ne-am ingrijorat.

Cand am ajuns la masina era frig bine de tot. Eu eram un pic racit iar acum incepeam sa ma resimt. Ma luase durerea de cap asa ca am luat un antinevralgic.

Pana in Bucuresti am avut timp sa ma gandesc la ce facusem in aceasta tura si sa trag concluzii:

1. Niciodata nu voi mai subestima pe cei trecuti de 40 de ani. Pot scoate untul din tine si asta fara se sa chinuie prea tare.

2. In astfel de trasee casca de alpinism, o coarda si niscaiva asigurari sunt  mai mult decat necesare.

Lasand la o parte faptul ca am ajuns acasa lesinat de oboseala, mi-a placut foarte mult ,,plimbarica” pe traseu nemarcat.

Mai facem!

P.S. Nu am avut aparat foto asa ca din pacate…nu am nici poze. Poate alta data 🙂




Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 22 other followers

April 2017
M T W T F S S
« Jun    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Vizitatori

  • 156,030 vizite

Mai umblu si pe aici

Pentru ca imi pasa

Hai-hui pe

Recomand espadrilele de catarat

Cumpar echipament de la

Galeria de pe Flickr

DSCF3500

More Photos
Free counters!