Posts Tagged ‘coarda

06
May
11

Prizele cu surprize si Apostol

Nu stiu ce parere aveti voi, dragi cititori ai acestui blog, dar eu m-am plictisit de vremea asta capricioasa ca de mere acre. Acum este soare si foarte frumos iar peste 20 de minute ploua torential. Nu am mai avut curaj sa scot bicicleta de la naftalina de ceva vreme pentru ca m-am temut sa nu ma trezesc pe traseu plouat sau fulgerat. Eh, glumesc si exagerez…

Nici la munte lucrurile nu stau prea bine. La sfarsitul lui Martie si inceputul lui Aprilie ma bucuram de primavara, ghiocei si covoare de branduse in Piatra Craiului si Bucegi pentru ca peste o saptamana sau doua sa aflu ca in zona a  nins cat nu ninsese toata iarna. Colac peste pupaza, in luna Mai…ninsoare in Brasov si Zarnesti. Cine sa mai inteleaga vremea asta??!?!

In weekendul 6-7 planuisem o iesire la Plaiul Foii impreuna cu Nicu si Raluca. Aveam in vedere si escalada la Prapastii asa ca totul arata cum nu se poate mai bine. Ghici cine s-a pus de-a curmezisul? Am stat toata saptamana cu ochii pe site-urile meteo care anuntau ploaie..ploaie…si nu in ultimul rand…ploaie.

Cu asemenea vesti imbucuratoare ce poti sa faci? Am ales solutia de avarie, pe care o alegeam de vreo 3 ani incoace: catarare la Basarbovo, Bulgaria.

Nu mai insist pe traseul pana acolo pentru ca am mai scris in alte posturi despre asta. Un lucru e cert: drumul pana acolo este de 1000 de ori mai liber decat cel spre statiunile de pe Valea Prahovei. Cred ca puteam sa numar pe degete masinile care mergeau spre Giurgiu.

Colegi de coarda au fost Mihai, un prieten de la sala de escalada, Andreea si Razvan de la cursul de ghizi al AGMR.

Cred ca ziua de sambata a stat sub semnul ghinionului si al intamplarilor care te fac sa te intrebi daca nu cumva ar trebui sa te intorci din drum.

Ne-am dat intalnire la 7:15 la benzinaria OMV de langa City Mall, de pe soseaua Giurgiului. Cum nu mai fusesem de vreo 2 ani acolo, si cum eram SINGURUL care mai mersese in zona, m-am gandit ca s-ar putea sa bajbaim asa ca am zis ca mai bine plecam mai devreme, ca sa castigam timp.

La 7:10 intru cu bolidul in benzinarie. Aici ma intalnesc cu Mihai care dadea ture prin zona. La 7:15 ma suna Andreea si imi zice ca au avut pana..si ca mai intarzie. Hotaram sa ii asteptam, ca doar am decis sa plecam cu totii cu masina lor. Primul semn, deci..

Au rezolvat repede cu inlocuitul rotii asa ca pe la 7:40, pe o vreme foarte frumoasa si promitatoare, am plecat increzatori catre granita cu bulgarii.

Am ajuns la vama cam intr-o ora si aici am scos actele ca sa le prezentam. Aici trebuie platita si taxa de pod in valoare de 24 ron.

Ni s-a cerut sa prezentam si rovigneta. Rovigneta insa..disparuse ca prin farmec. Am cautat-o peste tot in masina dar nu am reusit sa o gasim. Pana la urma am fost lasati sa trecem si fara ea. Asta poate fi considerat semnul numarul 2.

Odata ce am trecut granita am oprit ca sa luam si rovignieta pentru drumurile de acolo; nu de alta dar nici unul nu avea chef  sa le dea bulgarilor explicatii.

Pe scurt, ca sa ajungeti la Basarbovo, trebuie sa faceti in felul urmator: dupa ce ati trecut de vama si ati intrat in Ruse, urmariti indicatorul de Sofia si Veliko. Mergeti pe drumul principal, mare si frumos.

La un moment dat, dupa aproximativ 5 km, veti vedea indicator spre stanga, catre Basarbovo. Faceti stanga si mergeti pe sub pod.

Veti intra in sat, veti mergeti pe niste serpentine la un moment dat, veti urma suisuri si coborasuri, iar intr-o curba veti vedea un indicator pe care scrie in limba lor(dar sigur veti intelege) ALPINIST 2. Urmariti drumul si in curand veti ajunge la baza stancilor.

Cam asa arata stanca

Pe la 9:30 am parcat masina. Erau in jur de 13 grade si un soare frumos, de primavara. Am dat o tura pe la baza traseelor ca sa vedem daca sunt uscate si ca sa ne hotaram ce abordam.

Mie imi place foarte mult stanca de aici pentru ca este foarte poroasa si compacta. Este un calcar plin de gauri si gaurele ce pot fi folosite ca monodoigt-uri si bidoigt-uri.

Pana la urma am hotarat sa incepem cu un traseu fain pentru incalzire. Nu ii stiu numele dar este vorba de un diedru tare dragut, foarte bine asigurat. Ca dificultate, nu cred ca depaseste gradul 5.

In aceasta iesire mi-am propus sa fac si niste filmulete cu cei care se catara. Dupa ce le-am vizionat mi-am dat seama ca mi-ar fi fost de folos si trepiedul care a venit odata cu aparatul.

Pana la filmulete, sa vedem cateva poze cu cei care au evoluat la stanca.

Ladies and gents…cast, in order of appearance: Mihai


Andreea



Nea Dan in action




Nenea Razvan

Cat ne-am distrat noi cu diedrul asta au mai aparut si niste vechi cunostinte de la sala de catarat din Crangasi. Au pus o mansa pe traseul de langa noi, Romanian boy cred ca se numeste, si au folosit numai asigurari mobile. Interesanta abordarea!

Pentru ca aveam doua corzi la dispozitie, l-am luat pe Mihai si am mers sa mai punem o mansa pe alt traseu. Am gasit un traseu cotat cu gradul 6, dar care eu cred ca e mai tare. I-as da un 7-, dupa prizele ucigatoare pe care le are. O chestie faina la traseele de la Basarbovo este ca la baza au trecut si numarul de bucle necesare.  Pe cel pe care vroiam sa ne dam acum, Tomato Peel, aveam nevoie de vreo 7.

Merge Mihai cap. La primele trei asigurari este usor de trecut. Pasii sunt un pic cam intinsi, din ce observ, dar daca stii sa dansezi pe stanca te descurci. Mihai avea antrenament de la Herculane, asa ca.. 🙂

La un moment dat, mai sus, incearca niste prize care ii pun probleme asa ca renunta si se baga un pic in stanga dupa care revine in partea dreapta. Vazut de jos, ce sa zic..Traseul este foarte fain, cu niste miscari mai atletice, ai nevoie si de un pic de gheara si de tehnica.

Dupa inca vreo cateva sfortari Mihai rezolva si pasii mai tari si reuseste sa ajunga in top.

The route

Prize de degete

Am plecat si eu cap. Dupa primele bucle mi-am dat seama ca aici o sa ma chinui un pic. Cu tehnica mea desavarsita…sigur o sa trag de maini.

Am reusit, destul de chinuit, sa pun vreo 4 asigurari. Dupa mai multe tentative de a imita miscarile lui Mihai am renuntat; imi murisera degetele asa ca nu mai avea nici un sens.



De prin zona


Andreea a dezechipat traseul cu diedru si apoi a venit sa isi incerce fortele pe ceva mai solicitant.




In zona erau  si niste speologi care faceau exercitii de coborare


O zi faina, ce sa mai…


Evolueaza si Razvan


Razvan s-a abatut un pic de la traseu, care se orienta catre stanga, si a balaurit prin vegetatia abundenta care impodobea peretele.

A cautat prize cu mana dreapta si la un moment dat a simtit o intepatura in deget( al treilea semn). Pe acolo erau multe soparle care se catarau pe perete. Vazusem o gramada de-a lungul timpului asa ca nu ne-am alarmat. Ne-am gandit ca il ciupise una, deranjata de prezenta lui in zona.

Razvan a mai urcat un pic apoi a bagat mana stanga in frunze, ca sa caute o priza buna. In acel moment a simtit o a doua intepatura in degetul de la mana stanga(al patrulea semn). A facut: Auuuch! Noi l-am sfatuit sa nu mai bage mainile acolo si sa coboare ca sa vedem ce e. Degetele incepusera sa il doara un pic si sa se umfle.

Ingrijorata, Andreea i-a intrebat pe speologi daca sunt serpi prin zona. Unul din ei, care vorbea nitica engleza, a zis ca mai sunt serpi pe aici. L-a intrebat pe Razvan, care inca nu coborase, daca vede ceva in frunzis. Razvan s-a uitat dar nu a vazut mare lucru: pare ca este o soparla mai mica.

Speologul il roaga sa o descrie iar Razvan ii spune ca pare inchisa la culoare. Ca sa o vada mai bine, incearca sa dea frunzele la o parte cu ajutorul unei crengute pe care o rupsese dintr-un copacel.

Reuseste sa vada ce era acolo si comunica bulgarului ca a vazut un sarpe mai inchis la culoare si care are un fel de corn. Acesta comunica cu cloegul lui si in conversatia lor se auzea din ce in ce mai des cuvantul PEPELEANKA (пепелянка). Razvan ii zice ca sarpele este maro inchis si are corn. In momentul acesta speologul confirma ca este vorba de vipera cu corn si ne zice sa il coboram imediat.

Nu trebuie sa fii herpetolog ca sa stii ca vipera cu corn este deosebit de periculoasa.

L-am coborat imediat pe Razvan si i-am examinat degetele. Incepusera sa se invineteasca. I-am scos sireturile de la bocanci si i-am legat degetele deasupra muscaturii(care era aproape invizibila).

Razvan zicea ca se simte bine, nu este ametit, doar ca il dor un pic degetele.

Speologul ne-a intrebat daca stim sa ne descurcam in Ruse si sa mergem la spital. I-am zis ca nu iar el s-a oferit imediat sa mearga cu noi.

Cu toate ca am insistat cu totii sa nu o faca, Razvan a vrut neaparat sa conduca. S-a urcat la volan, bulgarul langa el, iar Mihai, Andreea si cu mine in spate.

Nu mai e nevoie sa spun ca a condus cu o viteza superluminica, facand stanga-dreapta la indicatiile speologului.

Am ajuns la primul spital dar aici cei de la urgenta au zis ca asa ceva nu se poate trata la ei si deci sa mergem la spitalul central. Asta am banuit ca s-a discutat, pentru ca bulgarul a fost cel care s-a conversat cu ei.

Pana la spitalul central am facut cam 10 minute, condusi de ghidul nostru. Aici l-am dus repede pe Razvan la urgenta iar speologul a intrat impreuna cu el ca sa traduca tot ce se putea. Andreea a incercat si ea sa intre dar nu a reusit asa ca a ramas pe hol cu mine si cu Mihai.

Dupa vreo jumatate de ora, in care presupun ca i-au facut niste analize, au hotarat sa ii faca vaccinul antiviperin. Degetele se invinetisera si mai tare, mainile se umflasera iar la un moment dat Razvan zicea ca ii amortise fata.

Andreea a reusit sa intre si sa il vada dar Mihai si cu mine am ramas pe hol.

Spitalul din Ruse arata deplorabil, cam cum arata cele mai multe spitale de stat de la noi. Asta este o remarca personala, poate subiectiva, asa ca va fi luata ca atare. Cei care veneau acolo erau, in general, oameni cu o situatie materiala precara.

Ce am remarcat si mi s-a parut extraordinar: nimeni nu stie o boaba de engleza dar cu toate astea fac tot ce pot ca sa te ajute. Cu asistentele ne-am inteles prin semne, atat.

La un moment dat a iesit bulgarul si ne-a comunicat ca lui Razvan i s-a administrat vaccinul dar nu va fi lasat sa plece din spital decat dupa vreo 2-3 zile. Trebuia tinut sub observatie in caz ca aparea cine stie ce reactie alergica la vaccin.

Ni s-a dat voie sa il vizitam asa ca am mers la etajul 10, unde era ,,cazat”. Privelistea din salon era deosebita: Razvan avea Dunarea la picioare, ca sa zic asa!

Avea pusa o perfuzie pe care asistentele i-o tot schimbau, mainile erau mai umflate, parea cam palid, dar acum era in afara oricarui pericol.

Am lasat-o pe Andreea impreuna cu el si am plecat cu Mihai si bulgarul inapoi la Basarbovo. Pe drumul catre sat ne-a spus ca il cheama Apostol si ca face speologie de vreo cativa ani; daca aveam sa revenim in Bulgaria, avea sa ne duca in niste zone interesante. Fara vipere!

L-am lasat la baza stancilor, acolo unde erau si colegii lui, i-am multumit de vreo 200 de ori, am recuperat coarda si buclele(care ramasesera in traseu si pe care ni le culesese cineva) si apoi ne-am intors la spital. Ne-am suit in masina si am calcat acceleratia. Dupa vreo cativa metri, mi s-a parut ca aud un zgomot ciudat. Nu am stiut de unde sa-l iau asa ca am mers mai departe. Din nou s-a auzit. De data asta i s-a parut si lui Mihai asa ca am oprit. Totusi, niciunul nu a observat ceva suspect asa ca am continuat sa mergem dar Mihai scosese capul pe geam ca sa vada daca se mai aude.

Care credeti ca era problema? Suruburile de la roata pe care o schimbase Razvan dimineata nu erau bine stranse!! Poate fi asta socotit al cincilea semn? Tare ne-am mirat ca nu zburase roata pana atunci, avand in vedere ca mersesem cu viteza destul de mare prin oras!

Anyway, am scos toate bagajele din portbagaj si am cautat cheia cu care puteam sa strangem suruburile.

Dupa ce am rezolvat problema , ne-am suit in masina si dusi am fost. Am mai oprit o data ca sa facem poze cu manastirile sapate in stanca, dar atat.

In Ruse ne-am ratacit un pic fiindca nu am stiut exact unde sa facem stanga-dreapta. Pana la urma am reusit sa ajungem la spital, iar aici ne-am intalnit cu Andreea. Vorbise cu asistentele si cu doctorii ca sa aiba grija de Razvan(deh, obicei mostenit din Romania).

Razvan avea asigurare medicala asa ca isi putea recupera banii dati pe serviciile medicale.

Pe la ora 18 am plecat spre Bucuresti impreuna cu Mihai si Andreea. Razvan avea sa iasa tocmai luni din spital.

Nici acum nu imi vine sa cred ca am avut parte de o asemenea aventura. Cred ca la orice m-as fi asteptat , numai la asta nu.

Merg din 2008 aici si nu am auzit niciodata de vipere. Dar..se pare ca exista un inceput pentru toate.

Sfatul meu, daca mergeti in zona, este sa va uitati bine de tot inainte sa va aventurati in zone mai pline de vegetatie sau unde stanca este foarte batuta de soare. Cine stie ce serpisor iese sa se incalzeasca…

Am mai stat de vorba cu Razvan referitor la ce s-a intamplat. Omului nu-i pare rau ca a venit la catarat aici. Ceea ce a patit el cu viperele putea sa pateasca oricine. A fost un eveniment nefericit care pana la urma s-a terminat cu bine.

Pana la urma, noi suntem pe teritoriul lor, corect?

La final, cateva poze din Ruse

Inca o data, multumim Apostol! Speram sa ne revedem in curand!


30
Jan
11

Curmatura si varful Turnu

Se pare ca in ultima vreme am parte numai de ture fulger, in sensul ca plec la munte cu noaptea in cap si ma intorc acasa seara tarziu.

In fine, dupa ceata, viscol si coduri de toate culorile s-a anuntat un weekend cu vreme buna de tot: soare din belsug, cateva grade sub zero, fara viscol si alte intemperii.

In ultima vreme fusesem prin Baiului si Ciucas asa ca am zis sa mai schimbam peisajul. Masivul castigator a fost Piatra Craiului. Erau mai multe variante de trasee la care ma gandisem pentru o tura de o zi; dupa indelungi framantari am ramas blocat pe varianta Gura Raului- Poiana Zanoaga- Curmatura- Saua Crapaturii- Varful Turnu. Intoarcerea avea sa se faca pe aceeasi ruta.

Daca facusem bine socotelile, insemna ca trebuia sa fim inapoi la masina la cel tarziu 18.

Participantii la tura au fost: Dan( aka Cumnatu’ ), Nicu, Raluca, Catalin, Adi( nasul lui Catalin ). Pe la 3:30( da, ati citit bine ) i-am pescuit pe Dan, Nicu si Raluca urmand ca apoi sa mergem in zona Obor si sa il luam si pe Adi.

Pana la Zarnesti am mers foarte bine, nu am avut parte de poleiul de care ma temusem. Am facut 2-3 opriri pe la benzinarii, pentru mancare si apa. La Gura Raului am ajuns pe la 7:40. Aici termometrul indica -12 grade. In zona Paraul Rece observasem la masina si -15…

Am topait un pic in jurul masinii, ca sa ne incalzim :). Cand am pus haina pe mine am avut senzatia ca am imbracat o foaie de tabla :))); era asa de rece si de rigida..

Incet, incet se lumina si se vedea ca vom avea parte de o zi frumoasa. Am mers agale catre fantana lui Botorog si apoi am intrat in padure, pe banda galbena.

Prima varianta pentru acces la Curmatura fusese cea prin Saua Crapaturii. Pentru asta ar fi trebuit sa mergem pe drumul care duce la Plaiu Foii si de acolo sa facem stanga, urmand sa intram in padure. Discutasem insa de dimineata si ajunsesem la concluzia ca aceasta varianta e mai solicitanta asa ca am lasat-o pentru alta data.

Revenind la drumul nostru…zapada era putina, nicidecum din abundenta, asa cum crezusem eu. Tot auzisem la meteo ca a nins peste tot asa ca m-am asteptat la iarna in toata regula.

Dupa vreo jumatate de ora de mers am simtit cum incep sa transpir; ceilalti erau in aceeasi situatie asa ca au renuntat la geci, polare, manusi..

De prin padure

Nu avem parte de zapada dar macar stim ca vom avea o zi splendida. M-am cam plictisit de ceata si viscol, asa cum am prins in ultimele ture. A iesit soarele si pe strada noastra, ca sa zic asa :).

Traseul asta imi place pentru ca ajungi si in poiana Zanoaga iar de aici se vede extraordinar de frumos creasta Pietrei Craiului; o singura data am vazut-o de aici pe vreme buna.

In Poiana Zanoaga

De aici pana la cabana Curmatura mai avem de mers aproximativ 30-40 de minute. Stateam foarte bine cu timpul asa ca ne-am oprit ca sa admiram privelistea.  Ma uit inspre Piatra Mica si imi aduc aminte cum am coborat de pe varf impreuna cu Mihai, in urma cu 2 ani. Eram in zapada pana la brau dar era o senzatie tare faina :). Vezi tura aici  https://danchitila.wordpress.com/2009/03/.

O luam din loc pentru ca avem un program de respectat.

Din loc in loc, poze..

La cabana am ajuns pe la ora 10. Lume multa…la un ceai cald, la o fotografie, la o palinca. Fiecare cu pasiunea lui, ce sa mai!

Vremea…super!

Dinamovist convins..

Dupa ce am mers sa imi cumpar un ceai cald m-am oprit ca sa stau de vorba cu Gavrila Serban si Adrian Badea, doi prieteni de la sala. Cu Adi am fost chiar coleg de clasa, in liceu. Din pacate nu am tinut legatura dupa ce am terminat scoala, dar niciodata nu este prea tarziu ca sa o reluam.

Baietii facusera o tura de 2 zile in Crai si se dadusera cu schiurile de tura. Erau si ei mirati de zapada putina pe care o intalnisera aici.

La ora 11 am plecat catre Saua Crapaturii. Prin padure am mai oprit pentru niste poze, insa nu am zabovit prea mult pentru ca trebuia sa respectam orarul.

Pana la balconul din Saua Crapaturii am facut aproximativ jumatate de ora. Cu toate ca am fost de multe ori aici, raman si acum..mut de uimire in fata privelistii :).

Acul crapaturii

In zare

Cat am stat noi la pozat si mancat, au mai aparut cateva persoane care urcasera de la Curmatura. Am profitat de vizibilitatea excelenta si am aruncat un ochi catre obiectivul zilei: varful Turnu. Nu parea sa fie prea multa zapada prin zona; luasem totusi, coltarii, coarda de 60 m si un piolet. Nu se stie niciodata cand ai nevoie de ele si e mai bine sa fii prevazator.

Mai urcasem pe Turnu(1923 m alt.) in 2005, intr-o frumoasa zi de August, impreuna cu Floricel, Nicu, Alina si Catalin. Tineam minte ca sunt vreo 4 lanturi puse in zonele mai expuse; in rest insa…destul de usor. Bine, sa nu uitam totusi ca iarna nu-i ca vara!

Aproape de intrarea in traseu

Putina zapada, dupa cum ziceam. Oare cand va veni iarna aia adevarata, cu zapada ca-n povesti?

Cateva fotografii inainte de a porni la atac 🙂

Pana sa ajung la baza traseului ma gandeam sa folosesc coltarii; am ajuns aici si am constatat ca este foarte cald asa ca am renuntat rapid la idee. Uitandu-ma in sus vedeam ca era putina zapada, stanca era uscata…

Plec primul, animat de gandul ca imi voi fotografia si filma prietenii in timp ce urca.

Odata trecut de primul lant imi dau seama ca am luat pioletul degeaba. Ceilalti ma sfatuisera sa il las la baza traseului insa eu ma gandeam ca il voi folosi ca sa sparg gheata, sa fac urme etc. Dupa cum arata zapada pe traseu…cam slabe sansele pentru asemenea activitati.

Ora limita pe care o gandisem pentru a ajunge pe Turnu era 15; asta, daca aveam sa intampinam obstacole deosebite pe traseu. Vroiam neaparat sa ajungem la masina pana se intuneca;  nu de alta dar ne gandeam ca drumul s-ar putea sa fie foarte aglomerat la intoarcere asa ca era bine sa ajungem cat mai repede pe DN1.

Urcusul nu este solicitant, cel putin deocamdata. Mai dam peste niste cabluri si le depasim destul de repede. Profit de faptul ca am aparatul la indemana si fotografiez oamenii si locurile 🙂

Vedere de sus

Dan cumnatu’

Piatra Mica in toata splendoarea ei

Urmeaza o mica traversare in stanga

Nu-mi vine sa cred ca avem parte de o asemenea vreme; taticul Crai a fost tare generos astazi. Cu putin efort cred ca as putea sa merg si in tricou :).

O portiune cu grohotis, un pic mai dificila

A urmat o zona mai cu cantec, daca se poate spune asa. Este vorba despre un mic horn, care la prima vedere nu punea probleme. Peretii acestuia erau insa plini de gheata, lucru care ne-a pus un pic in dificultate. Raluca si cu Nicu urcasera primii. Am urmat eu, iar dupa mine Catalin, Adi si Dan.

Adi a incercat sa ma impinga un pic vazand ca nu prea am pe unde sa pun picioarele ca sa ma ridic. Aici m-am panicat un pic fiindca mi se pusese un carcel la piciorul drept si din cauza asta mi se parea ca nu am nici un fel de sustinere. Pana la urma am reusit sa trec de pasajul buclucas. Ajuns intr-o zona mai sigura, langa Nicu si Raluca, am scos coarda si am pus-o pe dupa un colt de stanca, ca sa-i putem ajuta pe Dan, Adi si Catalin.

Am rasuflat usurat cand am vazut ca toata lumea era bine. Probabil ca nu toti erau incantati de acest moment mai incarcat de adrenalina dar din pacate pe munte nu poti sa prevezi chiar totul; mai apar si situatii in care este nevoie de foarte mult calm si de cooperare din partea tuturor.

A urmat inca o traversare mai expusa, dupa care mers mai lejer, prin tufe de jnepenis, pana in creasta.

Si aproape de varf…

Pe Turnu…o priveliste de vis! Vizibilitate 100% in toate directiile.

Catalin si Adi

Nicu si Raluca

Ne sta bine impreuna 🙂

Coborarea s-a facut pe acelasi traseu, bazandu-ne pe vorba: drumul cunoscut e cel mai sigur.

La ora 14 am inceput coborarea. Am mers relativ usor, cu bagare de seama la zonele unde trebuia coborat cu fata la stanca. Pe alocuri mai era gheata asa ca eram cu ochii in patru.

Am ajuns si la hornul cu probleme. Solutia care a deblocat situatia a constat in trecerea corzii printr-o ditamai clepsidra, prin care era trecut si lantul care asigura zona expusa pe care tocmai o depasisem. Coarda am pus-o in doua, ca la rapel. Pusa in doua, era suficient de lunga incat sa treaca prin horn si sa atinga platforma pe care trebuia sa ajungem.

Am ramas ultimul, ca sa recuperez coarda. Catalin ma astepta pe platforma ca sa ma ajute in caz ca ceva nu mergea. Si…bineinteles ca nu a mers. Cand a incercat sa recupereze coarda, am descoperit ca nu mergea. Solutie de avarie: am pus anou in jurul clepsidrei si am trecut coarda prin bucla formata. Am coborat pe sfoara la Catalin si am inceput amandoi sa tragem.

Dupa ce ne-am chinuit un pic am reusit apoi am strans bagajul si i-am dat la vale; ceilalti ne asteptau de ceva vreme. Deh, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ; macar am invatat ceva din isprava asta.

Poze facute la coborare

Am ajuns la balconul de la Saua Crapaturii la ora 16:15; am coborat de pe varf in 2 ore, ceea ce consider ca este foarte bine, avand in vedere ,,ingineriile” pe care a trebuit sa le facem la coborare.

Nu am mai mers la Curmatura ca sa mancam, desi asa se propusese initial, ci am mers  repede catre masina. Am ajuns la Gura Raului la ora 18 fix.

Drumul pana la Bucuresti a fost destul de…antrenant. De ce spun asta? Pe DN1 au fost multe portiuni unde ceata era foarte densa, obligandu-te sa mergi lipit de volan.

Lasand asta la o parte, a fost o tura foarte reusita, cu momente mai dificile dar care in cele din urma au fost depasite cu brio. Multumiri echipei!

02
May
10

Escalada la Poiana Tapului

Pe 1 Mai am mers la o nunta( din fericire nu a fost a mea- eu m-am insurat o data) asa ca am ratat ocazia de a iesi la munte. Insa ma gandeam cum sa fac sa plec duminica. Nu e chiar usor sa stai o noapte intreaga la mancat si baut si a doua zi sa pleci la munte ca sa faci efort. Dar…….cand motivatia e mare nimic nu ma poate opri!

Am stat la nunta de la 20: 00 pana la 4 dimineata; nevasta-mea a vrut sa prinda tortul; i-am promis tort de mere si prajituri de la cofetaria din colt dar nimic; ea vroia tort de la nunta aia. In fine, am stat ca pe ghimpi iar la 4 am plecat acasa. Eram la 15 min de casa asa  ca m-am dus si m-am bagat in pat si am dormit pana pe la 4: 30- 4: 45; m-am trezit , m-am spalat, am luat echipamentul si am plecat la masina.

La 5 a venit Dragos, am mers si i-am luat pe Nicu si Raluca si apoi am plecat spre Poiana Tapului. A condus Dragos asa ca eu am apucat sa dorm vreo juma’ de h pe locul mortului( mort de somn, mort de beat..) . Am ajuns pe la 8: 30 la Poiana Tapului, am lasat masina in poiana, am ascultat la maxim  THE DAY THAT NEVER COMES inainte sa plecam( cred ca era cam devreme pentru cei de  acolo ) si dusi am fost.

Am ratacit drumul la un moment dat dar ne-am dat repede seama si am fost back on track before you know it. Vremea era foarte faina, numai buna de catarat.

Ajunsi la baza traseului, am bagat ceva la ghiozdan dar nu prea mult pentru ca vroiam sa mai si muncim; eu eram cat de cat satul pentru ca mai mancasem si la nunta. Mi s-a reprosat ca nu am adus sarmale si friptura in buzunare; asta mai lipsea, sa imi umplu buzunarele de mamaliga si sos.Buuuuuuun!

In poza de mai sus nu eram curios sa vad ce..dimensiuni are Dragos; vroiam sa ma asigur ca isi pune bine hamul, el fiind pentru prima data la stanca. Ca si ceilalti, de altfel..

Traseele de aici sunt foarte bine asigurate, roca este compacta si sunt foarte potrivite pentru incepatori; am montat o mansa pe un 5 sau 5+ dupa care am facut cu randul. Topurile sunt bine asigurate, spiturile noi…e o placere sa te cateri aici mai ales daca nu vrei sa te rupi in doua. Privelistea de acolo este foarte frumoasa, mai faci o poza, mai cateri un pic…si tot asa.

La un moment dat ne-am intalnit cu un amic de la sala de catarat, Cosmin, care si-a exprimat dorinta de a catara un traseu asa ca i-am imprumutat hamul si dus a fost( a se intelege ca s-a catarat pe traseul dorit).

Am mai pus mansa pe inca un traseu care avea un mic traverseu in stanga( Johnny Bravo cred) si ne-am facut de cap si aici. Cand vremea a dat semne ca se supara pe noi am inceput sa dezechipam. Din nefericire am pierdut 2 bucle acolo; cred ca in graba le-am uitat prin iarba, pe undeva. Muream de ciuda insa nu mai aveam ce sa fac. Asta e!

Am mers agale pana la masina, intre timp s-a oprit si ploaia, am mai facut cateva poze si cam asta a fost.

Important e ca am facut miscare!

Iata si site-ul de pe care puteti lua informatii utile despre zona Sinaia

http://www.escalada.verticon.ro/sinaia/map.htm

Iata si link-ul cu pozele de la Poiana Tapului:

http://picasaweb.google.ro/andreichtl/EscaladaPoianaTapului2Mai2010#

11
Apr
10

Escalada Prapastii Zarnesti

Iarasi se anunta vreme instabila. Dar bineinteles ca ma apucase dorul de catarat si nu vroiam sa stau acasa chiar daca era vorba de plecat numai pentru o zi.

Sambata am avut ceva treaba asa ca am plecat duminica; cum nu mai fusesem demult in Piatra Craiului am optat pentru Prapastii. Coechipieri au fost Vasi, Emma si Lucian; Lucian era la prima experienta cu stanca si era foarte nerabdator sa vada cum sta treaba.

Am plecat pe la 6 din Bucuresti si ne-am indreptat catre Zarnesti; cerul era cam plumburiu dar nu ne-am lasat descurajati. Am zis ca poate prindem cateva ore de catarat.

La Zarnesti era soare si frumos asa ca ne-am bucurat si i-am dat bice catre Prapastii. Ajunsi acolo ne-am uitat la traseele care au niste grade pe care mie mi-e greu sa le concep(8,9 etc.) si ne-am intrebat ce forta si tehnica trebuie sa ai ca sa te cateri pe asa ceva; este vorba mai ales de traseele care sunt la intrarea in chei.

Cu toate ca am fost de multe ori in aceasta zona pot sa spun ca imi place la fel de mult ca si prima oara; prima oara am venit aici in 2004, de la Cheile Rasnoavei, cu un coleg de liceu care facea catarare de vreo cativa ani. Tin minte ca imprumutasem o pereche de tenisi de la un prieten..niste tenisi mai stramti pentru ca auzisem ca de asta ai nevoie ca sa stai pe stanca. Aveam sa constat ca era nevoie de mai mult decat atat. Colegul meu a pus atunci o mansa pe un traseu usor, dupa cum zicea el. Mie mi  s-a parut foarte dificil asa ca de -abia am reusit sa urc vreo 2 m, mai mult tarandu-ma pe stanca. Lasand la o parte episodul cu escalada, vizita in chei mi-a placut foarte mult; ma impresionasera peretii aceia amenintatori precum si inaltimea traseelor de escalada.

Revenind la povestea mea..am cautat niste trasee mai potrivite pentru conditia noastra fizica asa ca ne-am orientat catre niste trasee din padure, nu departe de cabana salvamont. Traseele le-am apreciat cam la gradul 6; aveam sa aflu ulterior ca sunt de fapt facute pentru dry tooling.

Pana ne-am echipat noi au inceput sa apara norii negri si era clar ca norocul nostru se va schimba, si nu neaparat in bine. Am plecat cap de coarda si am reusit sa pun vreo 3-4 bucle dupa care l-am lasat pe Vasi sa incerce mai departe. Stanca era foarte rece iar afara nu cred ca erau mai mult de 12 grade ceea ce a facut catararea mai interesanta decat am crezut.

Vasi a reusit sa puna topul asa ca ne-am dat cu totii in mansa. Lucian a fost foarte perseverent asa ca a reusit sa faca traseul dupa ce s-a lasat de cateva ori in coarda. Ema s-a luptat si ea cu stanca si pana la urma a iesit victorioasa. BRAVO EMA SI LUCIAN!!!

Intre timp a inceput ploaia asa ca ne-am chinuit sa mai punem inca o mansa dar am renuntat dupa cateva asigurari.

Cum nu aveam altceva mai bun de facut si cum ploaia isi intrase in drepturi, ne-am bagat in grota de la baza traseului si am intins o masa bogata in carne, branza, dovlecei pe gratar, cornulete cu rahat etc.. Sa vezi catarare dupa o asemenea masa!

Era clar ca vremea nu se va imbunatati prea tare asa ca am mai asteptat sa se potoleasca ploaia si ne-am dus la cabana salvamont.

Aici se poate catara si atunci cand ploua deoarece unele din trasee sunt pe surplomba. Stiam ca sunt 3 trasee pe care le putem face: Marine, Afumatura( pe surplomba) si inca un traseu mai in stanga- nu-i stiu numele..

Aici..surprinzator, lume multa! Manse puse pe cele 3 trasee de care vorbeam mai sus, popor numeros, cateva fete cunoscute( Mastac de la scoala de ghizi, baiatul dlui Pivoda etc) si voie buna in ciuda vremii zburlite.

Ne-am dat si noi in mansa dupa ce am stat un pic la coada asa ca nu pot sa spun ca am mers degeaba la munte. Cel mai usor traseu de acolo este Marine, cotat la 5+ sau 6-; este un traseu usor de aprox. 20-25m si are in partea finala un diedru. Acum, nu sunt sigur daca diedrul face parte din Marine sau face parte din alt traseu paralel cu acesta. Oricum, este un traseu bine asigurat, cu prize bune, stanca destul de compacta si care poate fi bun de scoala.

Traseul cu afumatura este in stanga acestuia, si are o surplombita care necesita un pic de atentie; foarte bine asigurat, cotat la 6+ sau 7- este un traseu care pune niscaiva probleme la surplomba insa cu ceva atentie se poate trece de partea mai dificila. Topul este bine amenajat, prizele mari si solide, stanca este compacta..

Despre al treilea traseu, cel din stanga afumaturii, nu stiu prea multe. M-am dat o singura data pe el si l-am apreciat la 7..

In concluzie, daca aveti drum prin zona merita sa incercati traseele; nu sunt plimbare pe bulevard dar nici foarte grele.

Am stat aici , la palavre cu baietii de la salvamont pana pe la ora 17 apoi am plecat spre Bucuresti.

A fost o iesire reusita, in ciuda vremii nefavorabile.




Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 21 other followers

August 2017
M T W T F S S
« Jun    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Vizitatori

  • 163,779 vizite

Mai umblu si pe aici

Pentru ca imi pasa

Hai-hui pe

Recomand espadrilele de catarat

Cumpar echipament de la

Galeria de pe Flickr

Free counters!