In ultima vreme am tot citit despre acest traseu deosebit de spectaculos. Cu cateva zile inainte de plecare chiar m-am visat undeva la poalele Acelor, admirandu-le si dorindu-mi sa le urc cat mai repede.
Asa patesc intotdeauna. Daca imi intra o idee in cap…greu mai iese de acolo. Ma gandesc la asta in aproape orice moment; uit de alte lucruri si incep sa schitez planuri, sa caut harti, sa caut informatii pe bloguri etc.
De data asta de foarte mare ajutor mi-au fost istorisirile Claudiei(http://www.meetsun.ro/) si ale Ruxandrei(http://ruxache.com/ ).
Mi-am facut si niste copii xerox cu harta din cartea batranului Kargel si cam asta a fost pe partea de materiale scrise.
Cu o zi inainte de marea aventura mi-am cumparat si doua pitoane, asa…ca sa fie.
Sambata de dimineata, in stil heirupist, am plecat din parcare..tineti-va bine, la ora 3. Pe la 3:45 trebuia sa ma intalnesc cu Vasi in zona Bucurestii Noi.
Pe la 3:30, in zona Baneasa, m-a oprit politia pentru un control de rutina. Adormit fiind, era cat pe aci sa declar ca nu am RCA la mine…Noroc ca am cautat in torpedou si am scos la iveala actele salvatoare. Nenea de la politie cand a vazut ca bajbai m-a intrebat cu o voce cristalina: Nu aveti asigurare? Mai avea putin si imi facea frumos din gene.
Dupa ce l-am pescuit pe coechipierul meu de nadejde am luat drumul catre Busteni. Am ajuns la Caminul Alpin pe la ora 6.
La 6:20 eram deja cu rucsacii in spate si gata de drum. Cei mai multi fac tura pe Ace plecand din Valea Cerbului(varianta de vara) si urcand pe Brana Mare a Morarului. Iarna accesul catre intrarea in traseul se face prin Valea Bujorilor.
Daca nu ar fi cablurile astea..
Dupa vreo 20 de minute de mers prin padure ne incalzisem asa ca am ramas in tricou.
Incet- incet soarele isi face aparitia prin luminisuri. Nu pot sa nu remarc ca este plin de flori; cu toate ca nu m-am omorat cu fotografiatul lor de-a lungul timpului, de data asta nu pot sa raman impasibil.
Clopoteii..preferatii mei
Tot clopotei?
Domnul Vasi
Incep sa se vada stancile
Impunatoarea Santinela a Vaii Verzi
In scurta vreme ajungem in Valea Cerbului si facem un mic popas pentru hidratare si ciocolata. Tot aici ne uitam pe schitele lui Kargel si pe informatiile pe care le printasem si incercam sa ne luam niste repere.
Ca reper, stiam ca trebuie sa depasim Valea Priponului si Valea Caldarilor si apoi sa ne orientam catre dreapta pentru a intra pe Brana Mare a Morarului(BMM). Ei bine……nu am gasit BMM. Ne-am tot uitat spre dreapta si am vazut tot felul de poteci, potecute, brane si branite, care mai de care mai imbietoare. Am intrat pe una din ele si pe aia am urmat-o pana cand ne-am plictisit.
Frumusetile zonei
In zare..Cerdacul
Stiam din jurnalele pe care le citisem ca trebuie sa dam de doua repere importante: Fantanita si crucea lui Mihai Stoichita. Cat am mers noi pe poteca asta nu am dat nici de unul , nici de celalalt.
Am dat in schimb de o gramada de flori de colt si de alte floricele frumos mirositoare. Asta imi aduce aminte de un citat care apare la sfarsitul videoclipului de la melodia One, de la U2, si care zice asa: Smell the flowers while you can. Asta am facut si noi, intinsi in iarba incalzita de razele soarelui…
Sa tot stai asa si sa te bucuri de priveliste
Tot studiind harta si realizand ca mergem de ceva vreme pe aceasta brana fara sa dam de crucea lui Mihai Stoichita si de Fantanita, ne-am pomenit in……..saua dintre Creasta Ascutita si Acul Mare!!! Creasta Ascutita este inconfundabila.
Ceea ce inseamna ca am fost, cel mai probabil, pe Brana Acelor. Daca stie cineva alta varianta…astept 🙂 .
Privelistea pe care o ai de aici este mirobolanta. Cum te uiti spre Acul Mare, daca mergi in dreapta, dai de o brana de pe care se vede in toata splendoarea ei Creasta Balaurului.
In saua asta ne-am odihnit cam 20 de minute, admirand ceea ce se vedea partial din Ace. Vasi a facut si o mica plimbare pe brana foarte expusa. Asa e cand nu ai stare 🙂 .
Dupa ce am mancat niste ciocolata si ne-am hidratat bine am pornit la atac. Cum zicea coechipierul…sa inceapa aventura!
Am plecat cap de coarda, pe niste praguri de iarba, stanca destul de friabila..Am gasit la un moment dat un bolovan mai mare si mai de incredere asa ca am asigurat dupa el.
Inca vreo 2-3 pasi si iata-ma pe Acul Mare! Ei bine, nici o poza nu te poate pregati cu adevarat pentru ceea ce ti se desfasoara in fata ochilor si mai ales …sub tine. In stanga ai Valea Cerbului iar in dreapta te imbie Valea Morarului. Nu ai decat vreo 100- 200m pana jos iar tu te deplasezi pe o brana mai ceva ca Nadia Comaneci in zilele ei de glorie. Brana pe care merg are cam 50 cm latime. Linistitor, nu?
Daca pana acum a fost numai soare si frumos, ei bine lucrurile au inceput sa se schimbe. Ne-a invaluit ceata asa ca am mers cu si mai mare atentie.
Am gasit si primul piton si am asigurat. La urmatorul a fost ceva mai complicat pentru ca urechea era foarte mica si nu intra bucla in ea. Pitonul este pe un bolovan, orientat catre valea Morarului. Dupa ce am transpirat bine de tot am reusit sa asigur si am plecat mai departe.
Cu toate ca stabilisem cu Vasi protocolul de comunicare si hotarasem sa vorbim numai daca e absolut necesar, am strigat de cateva ori la el ca sa imi spuna cata coarda mai am. Spre surprinderea mea, cei 60m erau cam pe sfarsite.
Nestiind la ce sa ma astept mai incolo am regrupat la urmatorul piton pe care l-am gasit. L-am asteptat pe Vasi si ne-am sfatuit. Vremea nu era urata dar ceata care se tot asternea peste Ace putea sa ne puna probleme mai incolo. Nici unul nu stia traseul iar o balaureala pe ceata nu cred ca ar fi fost placuta.
Zona de unde ne-am intors
Cu Valea Cerbului la picioare
Si cu Valea Morarului sub mine…
Asa se vede de pe Acul Mare
Fiindca nu era indicat sa facem rapel dupa un singur cui si sa riscam sa ajungem cine stie unde, am hotarat sa ne intoarcem pe acelasi drum. De data asta a mers Vasi cap de coarda.
La finalul Acului Mare, cand strangeam coarda, Vasi imi spune: auzi, sincer, nu vad ce rol aveau sfoara si asigurarile pe portiunea asta. Oricum, daca ar fi cazut unul dintre noi, probabil l-ar fi tras si pe celalalt asa ca maturam peretele impreuna.
Adevarul e ca la expunerea care e acolo sus…nu stiu daca mai e mare diferenta intre a merge cap sau secund.
Ne-am oprit in saua in care ne echipasem in urma cu cateva ore si ne-am odihnit jumatate de ora. Vasi a mai facut o tura pe brana iar eu am stat cuminte si l-am asteptat.
Falnica Costila..vorba lui Vasi
Brana expusa
Creasta Balaurului m-a impresionat in mod special
Coborarea am facut-o pe acelasi drum pe care venisem. Partial. Spun partial pentru ca la un moment dat am pierdut poteca si am coborat pe unde ni s-a parut mai putin abrupt. Asta avea sa ne costa inca o ora de balaureala.
Poze de la coborare
La firul ierbii
Contemplare
La coborare nu ne-am dat jos hamurile si castile, si bine am facut. Dupa ce am coborat tinandu-ne de smocuri de iarba si pasind cu atentie pe tot felul de potecute am ajuns la o saritoare unde ne-am impotmolit. Saritoarea era destul de abrupta si era clar ca nu avem cum sa coboram pe picioare.
Aveam doua variante: ori incercam sa facem rapel ori urcam mai sus si incercam sa gasim o alta poteca pentru coborare.
La varianta cu rapelul era cam nasol fiindca nu era nici un copac prin zona dupa care sa putem pune coarda, asa ca s-ar fi impus baterea unui piton din dotare pe undeva. Stanca insa era cam friabila. Off…
Varianta doi ne-ar fi costat inca ceva timp asa ca nu prea ne incanta nici asta. Ce sa fie…ce sa fie…
Si uite asa cum stateam noi si ne gandeam ….si ne razgandeam…providenta ne-a indicat un……..PITON!!!! Vasi l-a observat. Era undeva sub noi, batut intr-o fisura; era ruginit bine ce-i drept, fara inel, dar parea bine infipt acolo.
Probabil ca la un moment dat cineva s-a gasit in aceeasi situatie ca si noi. Sa-i dea Dumnezeu sanatate pentru initiativa!
Vasi avea la el niste verigi rapide asa ca a scos una din ele ca sa o puna in urechea pitonului. Surpriza insa! Urechea era prea mica.
Buuuuun. Si acum ce facem? Vasi mai are un as in maneca. Are verigi rapide si de alte marimi asa ca de data asta nimereste una care se potriveste la fix.
Pleaca Vasi primul. Intre timp eu imi fac un prusik din cordelina pe care o aveam la mine. Bucata de cordelina pe care o tai cu cutterul este prea scurta asa ca dau sa mai tai inca una. Ca in filmele cu fraieri, se rupe lama cutterului :)))))))) . Pana la urma fac un prusik mai de neam prost, cu ditamai bucata de cordelina si asta e.
Ii dau si eu rapid la vale, rapeland vreo 25 m, si de aici mai cobor inca vreo 10 minute pana in firul vaii Cerbului.
De aici pana la masina am mai facut inca doua ore. La ora 20:00 am ajuns la Caminul Alpin, am incarcat bagajele si am fugit spre Bucuresti.
A fost o zi lunga si destul de obositoare dar a meritat. Sper ca data viitoare sa avem mai mult noroc pe Acele Morarului.
Hai-hui prin munti 