Posts Tagged ‘creasta Sudica

23
May
09

Creasta Sudica a Pietrei Craiului

In ultimele doua weekenduri(9-10 si 16-17) fusesem la munte. Pe 9 in Piatra Craiului iar pe 16 la escalada. Venea weekendul 23-24 si tot zbarnaiam sa plec pe undeva. Intrebarea era cu cine. Din fericire ma suna Claudia, colega cu Mihaela, si ma/ ne intreaba daca nu ne-ar tenta o tura in Piatra Craiului, la o zi; era vorba de ziua de sambata. Eu accept pe loc iar Mihaela nu se lasa nici ea prea mult invitata.

Hotaram sa plecam cu Claudia si cu Dan, cu masina lor, dimineata la ora 7. Au venit si ne-au pescuit de la coltul strazii si dusi am fost.

Dan propusese sa facem creasta Sudica. Planul era sa mergem la Brusturet, de aici sa urcam pe Valea Seaca a Pietrelor, sa ajungem LA TABLE, iar de aici sa urcam pe varful LA OM. De pe varf  se pleaca spre Saua Funduri iar din sa se coboara din nou la Brusturet.

Timp aproximativ de mers, 9h.

Cred ca era prima tura in care nu stabileam eu traseul; chiar eram curios sa merg cu cineva care propune masivul si ruta pe care trebuie sa o parcurgem.

Iata si harta masivului Piatra Craiului

Ajungem la cabana Brusturet, parcam masina, insa imediat suntem atentionati de cineva de la cabana ca trebuie sa o mutam mai incolo. Nu ne-a deranjat ca ni s-a spus sa mutam masina ci tonul foarte neprietenos. Dar…e prea frumos afara si nu merita sa ne enervam.

Scoatem mancarea din rucsac si luam micul dejun fara de care eu cel putin, nu pot sa rezist. Vremea este foarte frumoasa, cu cer senin si soare. Din cand in cand insa isi mai fac aparitia si norii.

Ne iese in drum si o salamandra..

Pana LA TABLE facem aproximativ 2h. Mergem pe un drum forestier, destul de accidentat.  Trecem pe langa o stana parasita, pe langa zone defrisate…In curand ajungem intr-o poiana unde este un stalp de lemn, sculptat intr-o maniera foarte artistica.

De aici mai avem aproximativ 30 -45 minute pana la Refugiul Grind 1. Constat cu tristete ca defrisarile in zona LA TABLE nu au incetat; vedeam acelasi lucru aici si in 2005…

Iata-ne si la refugiul Grind. Este refacut si in mod categoric arata mult mai bine decat arata cand am venit prima data aici cu Mihaela, in 2005. Imi aduc aminte ca atunci era plin de sticle de bere inauntru. Chiar ma intrebam cine ar putea sa care sticle de sticla pana aici…

Vremea era din ce in ce mai buna. Se vedeau niste nori frumosi, urme de zapada pe versantii abrupti si un cer de un albastru clar; nu mai vorbesc de floricelele din poiana..

Am mai fost o singura data primavara in Piatra Craiului insa nu am vazut explozia de flori pe care o vad acuma; din pacate nu le cunosc denumirile.

Ne oprim sa mai mancam ceva inainte de a ataca urcusul catre Piscul Baciului( sau Varful LA OM- 2239m alt.).

Este foarte cald iar eu incep deja sa simt disconfortul creat de temperaturile ridicate. Este in jur de ora 13 iar soarele bate cu putere.

Ma gandesc la urcusul solicitant care urmeaza si imi imaginez deja cum o sa transpir..Intotdeauna am avut probleme cu caldura; cred ca pot sa numar pe degetele de la o mana de cate ori mi-a fost frig. In general, eu chiar si iarna umblu cu tricou si cu o geaca ceva mai groasa deasupra. Mai bine sa-mi fie frig decat sa simt cum curge apa pe mine!

Am inceput sa urcam spre varf. Drumul nostru merge la inceput pe o poteca prin iarba insa in curand ajungem pe un drum cu bolovani, grohotis  si cu  stanci in dreapta. Nu este un urcus dificil, dar mie caldura imi pune probleme din ce in ce mai mari.

Pe masura ce urcam avem o vedere foarte buna inspre creasta sudica; creasta sudica este, in opinia mea, mai salbatica decat cea nordica. Aici nu exista lanturi sau cabluri montate in portiunile dificile, si nici nu am vazut foarte multi montagniarzi parcurgand-o.

Masivul Piatra Craiului este compus din doua creste reprezentative: creasta nordica si cea sudica. Creasta nordica incepe de la Varful Turnu si se termina la Varful LA OM. Ca repere reprezentative pe traseu, avem: Refugiul Ascutit si Padina Popii( aici se gaseste si un stalp indicator care ne arata drumul catre refugiul diana iar apoi spre cabana Plaiu Foii).

Creasta sudica incepe de la Piscul Baciului si se termina in Saua Funduri. Timpul mediu de parcurgere pe ambele creste este de aproximativ 4h. Marcajul pe care trebuie sa il urmarim pe creasta este punct rosu, vizibil pe stanci.

Am ajuns pe Piscul Baciului si am dat curs uneia dintre activitatile noastre preferate: fotografiatul.

Pe varf ne intalnim cu cateva persoane din Brasov si schimbam cateva impresii despre munte, peisaje, calatorii in general.

Aici e ceva mai racoare, norii sunt din ce in ce mai prezenti si nu au o infatisare tocmai prietenoasa. Cu toate astea, prognoza pentru ziua de azi se anunta foarte buna.

Pe mine insa caldura de mai jos m-a obosit destul de tare; cu toate ca port bandana, soarele m-a batut destul de serios asa ca a inceput sa ma doara capul. Scot din rucsac o pastila de antinevralgic( care nu lipseste niciodata din trusa mea medicala) si o inghit pe nerasuflate.

Urmatorul punct important, la cativa zeci de metri dupa ce coboram in directia seii sudice, este refugiul Grind 1. Refugiul este identic cu celelalte refugii din Piatra Craiului: forma oarecum sferica, rosu si cu o capacitate de aproximativ 10 persoane.

Iata si o imagine mai buna cu creasta sudica, mai jos.

Cred ca este a treia oara cand parcurg acest traseu si cu toate astea nu m-am plictisit de el. Pot sa spun, fara sa exagerez, ca de fiecare data vad altceva: lumina care cade altfel pe peretii impunatori de calcar, culoarea ierbii, apusul soarelui, norii care se joaca pe deasupra mea…

La putin timp dupa ce am trecut de refugiul Grind 1 , in dreapta, se vede traseul LA LANTURI. Este unul dintre cele mai( daca nu chiar cel mai) dificile si abrupte trasee marcate din Piatra Craiului; coborarea pe acest traseu se face din loc in loc pe niste saritori asigurate cu cabluri sau lanturi. Pe vreme nefavorabila( in special ploaie) coborarea devine si mai dificila; sunt portiuni in care cel mai bine este sa cobori cu fata la stanca. O spun din propria experienta: cand am coborat prima data pe aici  in 2005, pe ploaie, am jurat ca nu ma mai intorc pe acest traseu. Bineinteles ca teama a disparut dupa cateva zile iar de atunci am avut ocazia sa mai parcurg acest traseu de inca 3 ori.

Claudia si cu Dan erau mult in fata noastra asa ca noi am profitat de ocazie si ne-am mai oprit ca sa facem niste poze.

Mihaela era si ea la a treia intalnire cu creasta sudica; ei in general nu ii place sa repete traseele, i se pare pierdere de vreme. De data asta insa vedeam ca ii place ceea ce vede.

Si acum, primul moment cu adevarat neplacut al acestei ture. Am spus ca mai devreme luasem antinevralgic; cu toate astea insa durerea de cap nu imi trecuse, ba din contra. Ma dureau tamplele din ce in ce mai tare. Nu am vrut sa ii spun Mihaelei pentru ca nu am vrut sa o alarmez si,  oricum, am sperat ca situatia se va ameliora.

Din pacate nu a fost asa. In scurt timp a aparut si senzatia de greata. Mergeam incovoiat de durere si la un moment dat m-am intins pe stanci si am varsat tot ceea ce mancasem cu vreo 2 h inainte. Mihaela era mai in fata dar la un moment dat s-a intors si m-a vazut. Bineinteles ca s-a speriat si ma- intrebat ce am. I-am zis ca asta s-a intamplat din cauza durerii de cap si sa nu isi faca griji pentru ca ma voi simti mai bine.

Stiu sigur ca nu s-a linistit dar am plecat amandoi mai departe incercand sa trecem peste acest moment. Dupa aproximativ jumatate de ora de mers mi s-a facut rau din nou. M-am intins din nou pe stanci si am repetat procesul. Acum ma chinuiam si mai tare si simteam cum mi se umfla tamplele din cauza efortului.

De data asta m-am speriat si eu. Mai aveam o gramada de mers pana in Saua Funduri iar eu eram stors mai ceva ca o lamaie. Nu mai aveam energie ca sa merg mai departe dar nici nu ma  incumetam sa mananc ceva ca sa ma intremez.

Claudia si cu Dan erau mult inainte asa ca nu aveam cum sa ii strig si sa ii rog sa stea pe loc; de intors nu ma puteam intoarce pentru ca mersesem ceva pe creasta. Si de fapt, sa ma intorc unde? La refugiu? De acolo mai aveam de mers indiferent de directia pe care doream sa cobor.

Mihaela a intrat in panica destul de serios. Am incercat sa ii explic ca, de obicei, dupa doua astfel de evenimente dispare si senzatia de greata, dispare si migrena…Pana la urma s-a mai linisit si am pornit amandoi, incet, la drum.

Nu incercam sa-i ajung pe cei din fata; nu incercam decat sa ma autosugestionez si sa imi spun ca voi reusi sa termin traseul fara probleme. Parca incepe sa imi treaca durerea de cap…Incerc sa depasesc obstacolele incet, pas cu pas. Nu ma grabesc, mai ales ca stiu ca sunt multe portiuni foarte abrupte unde poti sa pleci linistit la vale.

Ca sa imi mai iau gandul de la starea de dinainte incep sa fac poze. Mihaela se mai opreste si ea, mai glumim, mai spunem cate o poveste, astfel ca timpul trece iar eu incep sa uit de durerea de cap.

Deasupra noastra planeaza nori negri si incep sa cred ca nu este exclusa o ploaie zdravana.

Desi am fost de multe ori in Piatra Craiului ma mir in continuare de lama ascutita pe care mergem. Imi spunea odata, demult, un foarte bun prieten ca aceasta creasta seamana cu o lama de fierastrau. Daca aveti rau de inaltime nu e recomandat sa veniti pe aici.

Pasajele expuse si haurile din dreapta te cam lasa fara respiratie.

Tot pozand si tot vorbind, ne apropiem de Saua Funduri. Aici ne asteptau Claudia si cu Dan.  Le-am povestit pataniile noastre de pe traseu. Si..surpriza mare! Nu ma mai durea capul! Sa fie oare asta un semn ca nu il mai aveam pe umeri?

Am stat aici si ne-am odihnit un pic apoi am inceput coborarea prin padure. Am coborat cam doua ore pana am ajuns intr-o poiana.

Aici am aruncat ultimele priviri catre creasta Pietrei Craiului.

Poiana prin care trecem este plina de flori! Pacat ca aparatul meu nu imi permite sa fac niste poze mai deosebite cu floricelele pe care le-am vazut.

Aici este un loc foarte bun de pus cortul si de admirat privelistea.

Noi mergem mai departe si intram in padure, pe drumul care ne va scoate la cabana Brusturet. Coborarea este destul de abrupta spre final. Ne prinde intunericul in padure dar nu ne ingrijoram pentru ca avem frontalele.

De la cabana se auzeau niste manele de calitate insa noi le-am ignorat si am mers sa ne spalam un pic la izvorul din apropiere.

A, sa nu uit! Ghici cu cine ne-am intalnit in padure, pe poteca??

Asta a fost asa, un fel de surpriza emisiunii!

01
Aug
08

Sudica si Nordica din Piatra Craiului

Mai facusem creasta nordica si sudica dar de fiecare data in ture separate; niciodata nu le facusem pe amandoua in acelasi weekend. Iata deci un prilej numai bun ca sa incercam.

Trecuse mai bine de o luna de cand ramasesem fara job. Imi tot cautasem de lucru dar fara succes; totusi, nu pot sa spun ca intrasem in panica. Am decis sa ma las un pic dus de val si sa astept. Si asta poate fi o tactica.

La sfarsitul lui Iulie tactica mea da roade. Sunt chemat la un interviu, ma duc fara mare tragere de inima, stam de vorba si mi se spune ca s-ar putea sa fiu sunat. Mai asteptam un raspuns de la o firma asa ca asta nu putea decat sa ma bucure. Sfarsitul povestii il veti afla dupa ce termin de istorisit despre tura.

Se hotaraste o plecare in Piatra Craiului. Obiective: creasta nordica si sudica.

Participanti la tura: Floricel, Mihaela, Alina, Cristi, Adriana, Loredana.

Plecarea se face de vineri. Plecam pe la pranz din Bucuresti. Ca de obicei, in Militari este aglomeratie dar ne-am obisnuit cu asta.

Alegem autostrada in locul DN-ului. Cristi a venit cu propunerea iar noi am acceptat-o. Dupa ce ma ratacesc un pic la iesirea de pe autostrada gasesc drumul cu noroc si calc pedala pana la Zarnesti.

Mie sincer nu mi-a placut varianta abordata. Imi place mult mai mult drumul pana la Predeal si apoi spre Zarnesti.

In fine, ajungem la Zarnesti si ne indreptam catre Plaiu Foii pe acelasi drum prafuit si plin de gropi pe care-ti sar plombele.

Nu mai erau locuri la Plaiu Foii asa ca am cautat cazare la cabana Dianthus care este inainte de Plaiu Foii.

http://www.cabanadianthus.ro/index.php?option=com_atomicongallery&folder=Imprejurimi&Itemid=15

Am parcat la Dianthus si am mers sa ii cazam pe cei care ramaneau aici pentru doua zile. Cabana mi-a lasat o impresie placuta. Frumos amenajat inauntru dar si afara, cu loc de joaca pentru copii, camere curate, oameni ospitalieri.

La cabana ramanea sotia lui Cristi, Roxana, impreuna cu fetita lor de numai 3 luni.

Dupa ce am aranjat lucrurile in camere am mers la Plaiu Foii ca sa mancam. Mai mancasem aici si stiam ca se gateste foarte bine.

Ma intrebam ce chef de urcat o sa mai avem noi cu burtile pline. Halal oameni de munte!

Totusi, foamea invinge! La Plaiu Foii este plin de lume. Atrasi de vremea buna, turistii s-au mobilizat si au venit la munte: unii pentru odihna, altii pentru plimbare..

Am comandat mancare din abundenta( cum zicea un chelner odata, la Constanta) si ne-am pus pe treaba. Pana am terminat de mancat s-a facut ora 17:30. Ghiftuiti, ne-am ridicat( cu greu) si am plecat inapoi la Dianthus cu gandul sa facem bagajele si sa plecam spre Spirlea. Reintorsi la cabana ne-am lovit de alta problema: pepenele de 10 kg pe care il carasem de la Bucuresti.

Cum o problema nerezolvata ramane tot nerezolvata, zice o vorba din popor, am decis sa ne ocupam de aceasta chestiune. Daca pana acum ne era greu sa plecam, dupa pepene ne-a fost de doua ori mai greu. Dar ambitia invinge asa ca pe la ora 19 ne urnim din loc.

Mergem catre refugiul Spirlea, aflat in padure. Pana aici avem de mers cam 2h. In padure, in drum spre Spirlea, exista si un parau de la care se poate lua apa. Ne-am umplut si noi sticlele de aici apoi am plecat mai departe. Ne-am mai oprit pe drum si am mai stat de vorba asa ca am ajuns la Spirlea pe intuneric. Pe la ora 22, ca sa fiu mai exact.

La refugiu mai erau inca doua persoane, sot si sotie, trecuti bine de 40 de ani. Am stat de vorba cu ei si am aflat ca facusera toata creasta iar a doua zi de dimineata vroiau sa coboare la Plaiu Foii. Avusesera parte de vreme foarte buna.

Ne-am mai invartit pe langa refugiu iar apoi am mers la culcare. Cei mai frigurosi au dormit in refugiu, cei care sufera din cauza caldurii( ca subsemnatul) au dormit in cort, sub cerul spuzit de stele.

A doua zi ne-am trezit pe la ora 8. A urmat gimnastica de inviorare, micul dejun iar apoi am plecat pe drumul nostru.

SAMBATA: Refugiul Spirlea- Cerdacul Stanciului- Marele Grohotis- Plaiul Urzicii- Creasta Sudica- Refugiul Grind

DUMINICA: Refugiul Grind- Creasta Nordica- Padina Popii- Brana Caprelor- Refugiul Diana- Plaiu Foii

Mergem pe o poteca bine conturata prin padure( pe banda rosie) iar dupa aproximativ 30 min ajungem in zona in care putem opta pentru traseul Deubel( La lanturi) sau pentru a merge catre Cerdacul Stanciului si Marele Grohotis.

Este foarte cald iar unii dintre noi sunt in pantaloni scurti. Ghinionul face sa trecem prin zone cu vegetatie destul de abundenta asa ca avem parte te tantari, musculite si …URZICI( cica previn reumatismul dar totusi parca nu m-as freca cu ele..).

Traseul LA LANTURI a fost considerat multa vreme printre cele mai dificile din Romania daca nu chiar cel mai dificil. In zonele cu saritori au fost montate cabluri sau lanturi dar asta nu inseamna ca este mai putin periculos. Pe ploaie mai ales, urcarea lui poate deveni o adevarata aventura. Nu il recomand sub nici o forma celor care au rau de inaltime.

Revenin la oile noastre. Cu toate ca aveam un bagaj destul de voluminos ma miscam destul de repede; adevarul e ca ma odihnisem foarte bine noaptea asa ca acum zburdam.

Adriana cred ca era pentru prima data intr-o excursie de genul asta: cu carat de rucsac, cu bocanci, cu marsaluit pe poteci de munte.

Marcajul s-a schimbat asa ca acum mergem pe triunghi albastru. Admiram stancile de calcar pe care le intalnim. Cu toate ca am fost in Crai de multe ori raman de fiecare data uimit de albul stancilor, de turnulete, de ace, de chei si de alte minunatii pe care natura ni le-a lasat aici.

In drumul nostru catre culmi dam si de Cerdacul Stanciului…

Avem parte de o vreme calda cu toate ca norii ne insotesc de o buna bucata de vreme.

Facem un popas pentru a face poze cu cerdacul si pentru a savura niste ciocolata si bomboane.

Nu mai avem mult pana la Plaiul Urzicii. Deja se vede grohotisul de care imi aduc atat de bine aminte si se vad cateva persoane care coboara de pe creasta sudica.

Urcusul pana la Plaiul Urzicii dureaza aproximativ 1h. Dat fiind ca in zona este foarte mult grohotis consider ca trebuie avuta multa atentie. Ca si puncte de sprijin pot fi folositi si jnepenii care se gasesc din abundenta acolo.

Sunt doua cabluri montate acolo unde sunt saritorile, in rest…nu sunt probleme.

Vremea se facea din ce in ce mai frumoasa. Daca pana acum fusesem ocrotiti de padure, de acum incolo aveam sa umblam numai prin soare.

Urcarea pe lanturi nu ne pune probleme asa ca in scurt timp ne aflam la Plaiul Urzicii. Privelistea este extraordinara..in toate directiile!

Marcajul care ne insoteste pe creasta este punctul rosu. Fetele merg inainte; parca sunt pe baterii DURACELL. Eu prefer sa raman mai in spate si sa fac poze.

Sunt foarte atent la Adriana pentru ca ea nu a mai fost la munte in astfel de conditii. Observ ca ii place foarte mult ceea ce vede. Am fost de multe ori aici dar as mai veni de inca 1000 de ori. Mi se pare atat de frumos…

Imi plac in mod special zonele cu foarte mult jnepenis dar nu uit sa fotografiez si stancile impunatoare. Avem mult timp la dispozitie asa ca ne oprim din cand in cand ca sa mai stam de vorba. De, nu ne-am mai vazut demult..

Ultima oara cand a fost aici, Mihaela a zis ca nu mai vrea sa mearga pe creasta pentru ca s-a plictisit de ea. Se mira cum de nu m-am plictisit eu, care am fost de mai multe ori decat ea aici. Na, fiecare cu gusturile lui. Parerea mea este ca de fiecare data vezi muntele in alt fel.

Nu prea am intalnit turisti pe creasta. Am mers destul de mult si de-abia spre dupa-amiaza am vazut cativa in zona refugiului La Om.

Cum pauzele lungi si dese sunt cheia marilor succese( sau succesuri, dupa cum se zice mai nou) noi ne-am oprit destul de des. Lumina soarelui nu era foarte puternica asa ca am putut sa fac niste poze destul de faine.

Despre Piatra Craiului auzisem prima oara de la bunul meu prieten Dan Dragomirescu. El avea un var in Brasov si mai cutreierau muntii impreuna. Dan mi-a spus odata, cred ca prin 2000, ca acest masiv are o creasta foarte ascutita si seamana cu lama unui fierastrau.

Piatra Craiului este intr-adevar o provocare pentru turisti. Sunt foarte multe zone abrupte aici care te lasa fara glas. Daca ai rau de inaltime mai bine stai acasa.

Dar iata ca timpul trece si incepe sa apuna soarele. Profit de faptul ca merg mai in fata si incerc sa le fac prietenilor mei o fotografie mai deosebita. Ia uite ce a iesit…:)

Intunericul ne prinde in imparatia Craiului. Eram rasfirati pe creasta si nu ne-am mai asteptat; toata lumea a ajuns insa cu bine la refugiu.

La refugiu, multa lume, voie buna si cantece de munte. Noi am pus cortul, doar nu il carasem degeaba.

Incepuse sa bata vantul asa ca ne-am grabit un pic.

A urmat o seara foarte placuta dar friguroasa, cu supa la plic si mancare de fasole cu ceapa. Yummm!

Am dormit ca un nou-nascut asa ca dimineata, odihnit, m-am trezit printre primii. Au fost altii mai harnici ca mine care au vrut sa fotografieze rasaritul asa ca s-au privat de somn in mod benevol.

Se anunta o zi superba. Din nou. Am plecat la drum pe la ora 10 si am hotarat sa mergem pana in Padina Popii iar de acolo sa coboram pe Brana Caprelor.

Nici unul dintre noi nu mai coborase pe brana asa ca era un prilej bun ca sa incercam.

Era foarte cald asa ca am mers la maneca scurta mai tot timpul. Zic mai tot timpul pentru ca in apropierea varfului Ascutit vremea s-a schimbat brusc si a inceput sa ploua cu galeata.

Am inceput sa mergem mai prudent pentru ca deja stanca aluneca destul de bine si chiar nu vroiam sa vedem Zarnestiul de aproape..

Sa mai lasam si pozele sa vorbeasca 🙂

Si ca sa vedeti ce mica e lumea, la un moment dat ma intalnesc cu Mihai Doarna si cu fratele lui; noi urcam un peretel de stanca iar ei il coborau. Ne oprim in drum si stam de vorba. Aflu ca ei petrecusera noaptea la Curmatura si acum pornisera cu planuri ambitioase, spre varful La Om. Ne uram bafta si plecam mai departe.

Frumos, nu? 🙂

In apropierea refugiului de la Ascutit ne intalnim cu niste cetateni din Brasov, care iesisera la o mica plimbare prin Crai. Media de varsta in grupul lor? 70 de ani. Unul dintre ei imi spune: il vezi pe ala care sta mai incolo, tolanit in iarna? Are 82 de ani si merge pe munte de n-are treaba. De cativa ani au inceput sa il doara picioarele dar tot merge.

E, jos palaria in fata unor astfel de oameni!

Dupa cum spuneam, pe la Ascutit vremea s-a stricat asa ca am lasat palavrageala deoparte si am bagat viteza. Trecem cu bine de lantul care ne iese in drum, mai mergem putin si in scurt timp vremea se intoarce cu 180 de grade. Iar se face soare!

Iar scot geaca de pe mine si trec la pantaloni scurti. Eu eram mai in fata cu Mihaela si cu Adriana. Facem o pauza si ii asteptam si pe cei care au ramas mai in urma.

Zabovim oleaca la Padina Popii iar apoi ii dam la vale.

Brana Caprelor nu este asa dificila cum m-am asteptat. Singurul care pune probleme acolo este grohotisul; trebuie sa fii atent sa nu pleci la vale cu el. In rest…mers pe langa perete, tinut de jnepeni…cam asta se intampla aici.

Dupa ce se termina Brana propriu-zisa drumul facem stanga si se orienteaza catre padure. Din pacate pe Cristi l-a apucat durerea de genunchi asa ca pana la Plaiu Foii a coborat mai mult cu spatele.

Am ajuns la refugiul Diana iar aici am mai facut un popas de vreo jumatate de ora pentru a consuma si ultimele alimente din rucsac.

Pana la Plaiu Foii am mers destul de incet pentru ca l-am mai asteptat si ajutat pe Cristi. Pentru ce sunt prietenii, nu?

Lasand la o parte durerea care l-a chinuit pe dragul nostru coleg de tura si prieten, tura a fost una reusita. Vremea a tinut cu noi asa ca am facut tot ce ne-am propus.

Inchei cu o imagine foarte caracteristica acestui masiv.

La revedere, frumos Crai! Pe data viitoare!

PS: Am plecat de la Plaiu Foii pe  la ora 20:00 si am ajuns acasa la ora 3 dimineata. Probabil ca va intrebati de ce. Ei bine, la intrarea in Bucuresti, mai exact pe pod in dreptul IKEA, am stat 2 h! Greu de crezut, nu? Era aglomeratie ca in mijlocul zilei pe calea Victoriei.

Am ajuns acasa la ora 3 si am incercat sa dorm pana pe la ora 6 cand trebuia sa ma trezesc si sa plec la noul loc de munca( vineri seara, in timp ce mancam la Plaiu Foii, primisem raspuns favorabil), in Buftea!

A fost …chinuitor.




Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 22 other followers

March 2017
M T W T F S S
« Jun    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Vizitatori

  • 154,564 vizite

Mai umblu si pe aici

Pentru ca imi pasa

Hai-hui pe

Recomand espadrilele de catarat

Cumpar echipament de la

Galeria de pe Flickr

DSCF3500

More Photos
Free counters!