Posts Tagged ‘Gropsoare-Zaganu

28
Dec
09

Creasta Gropsoare- Zaganu si prima aventura a lui Dragos

Se apropia sfarsitul anului 2009….si parca nu ma lasa inima sa inchei acest an fara o iesire la munte.

Era 27 decembrie, era ger, era sarbatoare…Chiar nu stiam pe cine ar putea sa tenteze o iesire la munte in aceasta perioada. Dupa indelungi framantari si cautari, imi vine o idee: il sun pe Dragos. Nu mai mersesem niciodata cu el la munte, nu stiam cum se va comporta, insa stiam ca are o conditie fizica de invidiat data de sportul pe care il practicase pana nu demult: atletism.

Il sun, ii povestesc despre ce este vorba, aflu ca este incantat sa mearga, asa ca ne hotaram sa plecam pe 28 decembrie in Ciucas.  Se anunta vreme buna dar friguroasa. Frigul il suportam amandoi asa ca asta nu era o problema.

Problema era ca ninsese, inghetase, iar noi nu aveam cauciucuri de iarna. Pana la urma am plecat cu masina lui Dragos, mizand pe faptul ca drumul pana acolo este destul de circulat asa ca autoritatile in drept se vor ingriji de deszapezire.

Am plecat de dimineata devreme, pe la ora 5. La ora 8 am fost in Cheia.

Am parcat masina ca de obicei, la hotel Cheia. Era o dimineata frumoasa, cu un rasarit pe masura, dar geroasa.

Planul era sa facem creasta Gropsoare Zaganu iar apoi sa ne intoarcem pe la cabana Muntele Rosu. Am pornit la drum, incurajati de vremea buna care se anuntase.

Iata si harta, pentru o orientare mai buna in teritoriu.

Am trecut pe langa manastire, am ajuns in drumul national iar apoi am urmat indicatorul si am intrat in padure. Aici am pus parazapezile pentru ca zapada era DEJA destul de mare. Am inceput sa urcam, incet-incet, povestind si glumind.

Marcajul pe care il urmarim noi este cruce rosie. Este vizibil tot timpul pe copaci asa ca nu ne facem probleme ca ne-am putea rataci; oricum, eu stiu bine drumul asa ca nu imi fac griji.

Dupa aproximativ 1h 30 min. ajungem la stana din Zaganu. Cerul era de un albastru foarte limpede; mai vazusem un cer asa de frumos aici, iarna, in decembrie 2008.

Facem un scurt popas si profitam de ocazie ca sa mancam si sa bem un pic de ceai din termos. Este o zi frumoasa de iarna, cu zapada din belsug.

Facem niste poze de facebook, ca sa nu spunem ca am venit degeaba aici. Dragos este foarte incantat de ceea ce vede; este un tip caruia ii place foarte mult efortul fizic asa ca mersul pana aici este jucarie pentru el.

Ma intreaba pe unde merge traseul nostru asa ca ii arat ca trebuie sa trecem pe langa stana si apoi sa urcam in creasta. Se uita uimit la ceea ce avem de urcat si ma intreaba: Tu vorbesti serios, chiar pe acolo trebuie sa urcam?? Mama, dar e ceva de mers..

Nu vreau sa deconspir restul traseului; vreau sa il las pe el sa descopere frumusetile Ciucasului.

Zapada este din ce in ce mai mare; deja m-am afundat in ea pana la genunchi. Sper totusi ca pe creasta sa fie mai putina zapada. Normal asa ar fi, pentru ca pe creasta vantul o mai spulbera.

Trecem pe langa stana si incepem sa urcam. Urcusul se dovedeste a fi destul de anevoios. Dragos se intinde in zapada de vreo doua ori si spune: Bai frate, asta e traseu de alpinism? Ca avem ceva ceva de urcat…

Ii raspund ca este un traseu turistic usor, doar ca zapada schimba foarte mult conditiile de mers. In mod normal am merge fluierand pe aici.

Cerul este traversat de nori mai tot timpul; imi place cum se vad brazii incarcati de nea, imi place ca sunt in zapada pana la genunchi, imi place ca trag de mine..Nu e usor sa mergi prin zapada mare insa stiu ca ajungi acolo sus si iti dai seama ca tot efortul a meritat. Sper doar ca si Dragos sa inteleaga asta.

La un moment dat pierdem marcajul. Cu toate ca stiam drumul.( sau credeam ca il stiam), zapada imi pune probleme la orientare. Ma uit dupa Dragos si il vad in zapada pana la brau. Profit de ocazie si ii fac o poza. Nu am mai vazut de mult atata zapada.

Ii spun sa stea pe loc si merg sa caut marcajul; copacii sunt plini de zapada asa ca probabil marcajul de pe trunchiurile lor a fost acoperit.

Ratacesc un pic, cobor niste pante incarcate de zapada, ma afund, inot, ies, iar caut marcajul si in final il gasesc. Urlu dupa Dragos si ii spun sa vina dupa mine.

Vine si Dragoselu, plin de elan, dar ii piere repede cheful cand se scufunda din nou in zapada. Il inteleg perfect; il oboseste stilul asta de mers. Si pe mine ma oboseste dar ma consolez cu gandul ca mai sus o sa merite tot efortul depus.

Mergem …si mergem..si iar mergem. Ajungem la indicatorul care ne arata ca avem de mers inspre Zaganu.

Se vad deja stancile pe sub care o sa trecem asa ca drumul este destul de clar.

Dragos scapa de sub supravegherea mea asa ca la un moment dat, uitandu-ma dupa el, il vad cocotat pe o stanca si admirand privelistea.

Inaintam prin zapada mare, povestind si facand poze. Incepe sa bata vantul serios de tot. Ceea ce pana acum era o simpla adiere s-a transformat intr-un vant puternic de tot.

Dragos vrea sa se opreasca un pic si sa se odihneasca. Se intinde in zapada, scoate niste sticksuri si ma intreaba cam cat mai avem. Imi dau seama ca mi-e din ce in ce mai greu sa apreciez cat mai avem pana la Muntele Rosu pentru ca zapada ne pune probleme la inaintare.

E destul de frig asa ca hotarasc sa ridicam ancora. Se vede deja cabana Muntele Rosu dar in departare…

Mai avem de urcat aproximativ jumatate de ora pana sa ajungem in creasta. De aici se vede muntele in toata splendoarea lui.

Ma intreb cam cat de tare o sa bata vantul sus pe Gropsoarele; daca aici bate asa, e clar.

Acum nu mai avem probleme cu orientarea. Drumul pe care il urmam este foarte clar. Ajungem repede in creasta iar de aici vedem pana spre Gropsoarele.

Stiu ca o sa ajungem la o portiune de stanca unde este fixat un lant. Aia ar fi cea mai dificila parte a traseului desi pe timp de vara nu ridica absolut nici o problema. Acuma insa, fiind gheata, va trebui sa sporim atentia.

Ajungem la TURNUL DE ARAMA. Este un punct de reper important pentru acest traseu si pentru Ciucas in general.

In aceasta zona zapada era foarte mare; intram usor pana la genunchi.

Ma uit la brazi si ma uimeste culoarea lor; au o culoare argintie, metalizata…foarte frumos. Ciucasul si-a pus la bataie frumusetile..

Mai avem in jur de 2 h pana sa ajungem pe varful Gropsoarele( 1884m); in mod normal am face mai putin, dar acum zapada e mare, bate si vantul asa ca ca imi este greu sa apreciez. Evit sa mai fac preziceri despre lungimea traseului nu de alta dar vreau ca Dragos sa ramana totusi cu niste amintiri placute, nu cu gandul ca era sa-si dea sufletul aici.

Mai urmeaza un urcus ceva mai sustinut, printre jnepeni iar apoi ajungem pe varful Gropsoarele. Pe masura ce urcam, ma uit in spate la Zaganu, la Turnul de arama si la stancile cu forme rotunjite …

Intr-un final ajungem si pe Gropsoarele…Aici vantul batea ingrozitor de tare! Imi inghetase fata iar Dragos glumea si spunea ca sigur face pareza. Am gasit totusi puterea sa facem o poza de grup…Rezultatul se vede mai jos.

Se vedeau niste nori grosi si negri inspre varful Ciucas. Daca stau sa ma gandesc bine, cred ca mai de fiecare data pe Gropsoare am prins vant puternic asa ca ceea ce se intampla acum nu ma surprinde foarte tare.

Aici pe creasta sunt niste refugii din tabla, sub forma de clopot. Pot servi drept adapost in caz de vreme rea. Va voi povesti alta data cum m-a ajutat pe mine un astfel  de adapost..

De aici incepe coborarea. Ajungem la un indicator care ne arata directia de mers pana la cabana Muntele Rosu. Pana la cabana mai avem de mers aproximativ 2h. Coborarea imi da un pic de emotii pentru ca zapada este foarte inghetata iar noi facem o mica traversare; o depasim cu bine iar eu rasuflu usurat.

Dragos se tranteste in zapada si imi spune ca l-a cam obosit mersul asta prin zapada. La fel de adevarat este ca nici nu s-a odihnit noaptea( nu a dormit absolut deloc) iar asta a contribuit din plin la epuizarea lui.

Incepe sa apuna soarele asa ca scot aparatul( desi vantul bate ca turbat iar aparatul meu nu prea vrea sa se mai trezeasca la viata) si profit de soarele rosu care lumineaza muntele.

Am coborat incet pana la Muntele Rosu. Ajunsi aici, ne-am indreptat pasii catre cabana Silva unde stiam ca ne asteapta Dl. Bucurescu. Recomand tuturor cabana Silva. Am spus-o si o repet: oamenii sunt foarte primitori iar mancarea este foarte buna.

NU VETI REGRETA!

Cateva informatii despre cabana Silva aveti aici: http://www.carpati.org/ghid_montan/muntii/ciucas/cabana_silva-93/

Dupa ce am mancat si am baut o bere rece am plecat spre Cheia, am luat masina si dusi am am fost. Din fericire, nu era polei asa ca drumul pana acasa a fost fara peripetii.

In concluzie, pot sa spun ca am intrat fericit in 2010: am fost la munte, mi-am atins obiectivul, nu l-am chinuit prea tare  pe Dragos si ne-am intors acasa cu bateriile incarcate!

Advertisements
08
Jul
08

Furtuna de Iulie in Ciucas

Niste treburi mai urgente m-au impiedicat sa plec sambata de dimineata la munte. M-am gandit totusi ca nu e timpul pierdut si ca as putea sa plec mai pe dupa-amiaza. Vorbisem cu Mihai si ne hotarasem pentru Ciucas. Era aproape asa ca nu pierdeam timpul pe drum.

Planuiam sa mergem cu cortul. Planul era sa urcam pe Gropsoare si sa punem cortul acolo urmand ca duminica sa ne continuam drumul catre varful Ciucas.

Am plecat pe la ora 13 din Bucuresti. Ne-am intalnit si cu Bogdan care a venit cu noi pana la Cheia.

La Cheia am ajuns pe la ora 16. Am lasat masinile ca de obicei, la hotel, apoi am inceput sa ne aranjam rucsacul. Bogdan a mai stat un pic cu noi apoi a plecat inapoi spre Bucuresti.

Planuiam sa urcam cat de repede se poate si cu pauze cat mai putine pe traseu.  Bagajul era destul de usor, singurul obiect care ma incomoda era cortul.

Am pornit la drum, pe un soare puternic de Iulie. Ritmul impus era destul de alert asa ca in scurt timp am simtit cum transpir. Sudoarea de pe frunte mi se prelingea pe fata si imi intra in ochi. Ma usturau ochii rau de tot. Am stat un pic sa imi trag sufletul si am plecat mai departe.

In scurt timp am ajuns la stana din Zaganu.

Nu am stat mult aici. Am facut cateva poze si ne-am urnit din loc. Dupa oboseala acumulata in ultimele zile m-am gandit ca imi va fi greu sa fac un traseu in weekend insa am descoperit resurse de energie nebanuite. Intotdeauna imi incarc bateriile cand ajung la munte. Toata oboseala acumulata dispare ca prin farmec atunci cand stiu ca plec si fac cutare traseu.

Pasii ne poarta catre drumul care trece pe la baza stancilor.

Ajungem in zona in care avem o vedere mai de ansamblu; vedem spre Ciucas si spre cabana Muntele Rosu.

Incep sa apara norii insa se risipesc dupa putina vreme si lasa iar locul soarelui. Bate un pic vantul, atat cat sa ne faca sa uitam de caldura de mai devreme.

Cred ca pe la ora 20:00 suntem pe Gropsoare; nu prea vad ce ar putea sa ne incetineasca.

Ne apropiem cu pasi repezi de varf. Ajungem pe Gropsoare. Vizibilitate foarte buna, in ciuda norilor care brazdau cerul.

Ne intindem un pic pe iarba si tragem aer in piept..Aer curat, ozonat, de munte. Nu prea se compara cu ce e in Bucuresti, nu?

Ne uitam dupa un loc mai ferit unde sa putem pune cortul. Incepuse sa bata vantul asa ca ne grabeam un pic.

Coboram putin si gasim o zona mai ferita de vant. Oricum, nu se recomanda sa pui cortul chiar pe creasta.

Ne-am apucat de operatiunea cortul dar in curand a trebuit sa ne oprim si sa ne imbracam mai gros pentru ca se facuse frig. Era ora 20:30.

Revenim in forta. Ne cam chinuim sa intindem folia din cauza ca vantul s-a suparat pe noi. O sa avem ceva de munca..

Pana la urma ne descurcam si intram in apartamentul nostru. Scoatem mancarica si facem ceea ce stim cel mai bine.

Am mai dat cateva telefoane, am vorbit cu cei dragi iar pe la ora 22:00 am stins becul.

Ei bine…pe la ora 23:30 stateam cu bratele ridicate si tineam cortul! Vantul batea atat de tare incat folia statea tot timpul pe fetele noastre iar betele se incovoiau de parca stateau sa se rupa. Mai prinsesem eu vant puternic in Ciucas dar acum era prea de tot.

Am iesit din cort cu gandul sa vad cum arata cerul. Cerul era cam acoperit de nori si vizibilitatea era destul de redusa.

Inca nu ploua dar vantul care parea sa se inteteasca de la o clipa la alta mi-a cam dat de gandit. Am intrat inapoi in cort si i-am spus lui Mihai ce vazusem. Am zis sa incercam sa dormim; poate ca vantul se potoleste.

Cred ca am mai motait vreo jumatate de ora apoi iar am inceput sa sprijinim iurta. Mihai imi spune ca este ingrijorat din cauza betelor de cort. Daca se rup si ramanem fara adapost? Eu ii spun ca nu cred ca se vor rupe. Sincer, nu cred ca betele sunt atat de firave incat sa nu reziste unui vant asa de putrernic. Este un cort HANNAH cu care se poate merge si iarna la ture mai usurele. Cel putin asa mi-a fost descris.

Hotaram sa facem asa: mai stam in cort si daca incepe ploaia ne adapostim  in refugiile de pe creasta. Acum se pune alta intrebare: daca fulgera, nu exista riscul sa fim trasniti si noi avand in vedere ca adaposturile sunt din tabla?

Norocul a fost ca vremea proasta ne-a facut sa deliberam destul de repede. A inceput sa ploua marunt. Am iesit din cort si am inceput sa il strangem. Am lasat cuiele  in pamant si am pus niste pietre pe care le gasisem prin preajma peste folie. Ne gandeam ca a doua zi vom strange si folia. Acum ne grabeam sa gasim o solutie.

Mi-am dat seama ca facusem o greseala. Fiind foarte cald si anuntandu-se vreme foarte calda peste tot, nu am luat suprapantalonii. Luasem numai niste pantaloni de vara care acum nu prea imi tineau de cald. In fine, m-am gandit ca daca ma voi misca voi scapa de senzatia de frig.

Dormitul in adapost era ultima solutie. Am zis ca poate ar fi bine sa coboram la Muntele Rosu si sa urcam in ziua urmatoare ca sa ne recuperam cortul.

Am inceput sa coboram dar nu vedeam nimic din cauza cetii. In pricipiu ar fi trebuit sa gasesc drumul spre cabana dar pe ceata asta nu vedeam deloc. Din cand in cand mi se parea ca vad lumina de la Muntele Rosu. Am coborat cativa zeci de metri dar ne-am dat seama ca mergeam in directia gresita. Nu recunosteam nimic din traseu.

Mihai a incercat sa il sune pe fratele lui si sa afle de la el un numar de la SALVAMONT( nu mi-a dat prin cap ca se poate forma O-SALVAMONT).

Era ora 2 noaptea. Fratele lui era probabil pe undeva la distractie asa ca nu am primit nici un raspuns.

Pana la urma nu am avut de ales si am mers catre unul din adaposturile de pe creasta. Sunt 3 adaposturi sub forma de clopot; sunt facute din tabla iar doua dintre ele nu mai au usa. Noi ne-am bagat intr-unul dintre ele si am incercat sa stam cat mai confortabil.

Iata o poza mai de iarna cu refugiul…

Nu prea puteam sa jucam hora aici dar asta e. Ne descurcam cu ce gasim.

Ne-am asezat unul langa altul, pe vine, cu rucsacul sub noi. Stateam zgribuliti cu genunchii la piept. Era ora 3.

Ma gandesc ca totusi nu vom avea de stat mai mult de 4h. Se lumineaza pe la 6, pana strangem cortul, pana mancam( daca vom mai avea chef dupa o noapte alba)…se va face ora 7 iar atunci vom putea cobori spre cabana.

Era cam neplacut sa stai fara usa in conditiile in care vantul urla ca turbat. Am pus pe noi cam tot ce aveam in rucsac iar la un moment dat ne-am scos sacii de dormit si ne-am bagat in ei pana la mijloc. Acum era ceva mai bine. Cat de frig putea sa fie noaptea in luna lui cuptor? Aveam sa aflu raspunsul mai repede decat credeam..

Am tot sperat sa ne ia somnul dar degeaba. Mihai cred ca a mai motait dar eu nici vorba. Nu puteam sa inchid ochii si ma tot uitam la ceas. Oare mai e mult pana dimineata?

Vremea se inrautatea. La un moment dat a inceput sa zangane adapostul nostru. Parca batea cineva clopotul, exact asa aveam senzatia ca se aude. Colac peste pupaza a inceput si ploaia care la un moment dat se oprise. Iar de data asta ploua bine de tot.

Speram sa nu fulgere. In rest, nu ma interesa. Putea sa ploua toata noaptea.

Din cauza vantului, toata ploaia venea peste noi asa ca in scurt timp sacul s-a udat bine de tot. Am suportat frigul pana la 6 dimineata.

Nu am iesit din refugiu toata noaptea. Am stat cu lampasele pe cap, fiind atent la eventualele voci, lumini care s-ar fi putut arata.

La ora 6:30, chior de somn, am vrut sa ma ridic si sa verific starea vremii desi nu era foarte greu din moment ce toata noaptea fusesem martor la ce se intampla afara. Era la fel ca in urma cu vreo cateva ore numai ca acum era dimineata. In rest, ceata multa si frig. Si sa nu uit, si nitica ploaie.

S-a ridicat si Mihai( cu greu, dupa o noapte in care a stat in aceeasi pozitie) si am inceput sa ne facem curaj sa iesim din refugiu. Era frig bine de tot. Brrrrrrr!!!!!!!!

Cortul nostru era tot acolo asa ca l-am strans cat de repede am putut. Era, bineinteles, plin de apa. Nu am mai stors nimic, l-am strans exact asa cum era si am plecat spre cabana. Cu toate ca era ceata ne-am dat seama cat de gresit mersesem cu o noapte inainte.

Mergeam exact in directia opusa asa ca nu era de mirare ca nu recunosteam nimic.

Coborarea pana la cabana ne-a mai incalzit. Am ajuns la Muntele Rosu pe la 7:45. Oamenii de la cabana stateau la cafea si se uitau mirati la noi. Ne-au intrebat de unde venim pe vremea asta. Le-am raspuns ca de pe Gropsoarele. Din nou, aceeasi cautatura ciudata..

Am baut si noi o cafea si am mancat o omleta iar apoi am plecat spre Cheia.

Chiar daca am fi stat la cabana sambata noapte tot nu am fi putut face mai nimic duminica pentru ca vremea era foarte urata.

Am ramas cu amintirea unei nopti petrecute in refugiu si cu ideea ca nu trebuie sa subestimez muntii mai mici de inaltime.




Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 22 other followers

October 2017
M T W T F S S
« Jun    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Vizitatori

  • 166,692 vizite

Mai umblu si pe aici

Pentru ca imi pasa

Hai-hui pe

Recomand espadrilele de catarat

Cumpar echipament de la

Galeria de pe Flickr

Free counters!