Posts Tagged ‘Iezerul Mare

05
May
07

Iezer in luna Mai

IEZER PAPUSA este unul dintre muntii mei preferati. Nu are o creasta ascutita precum Piatra Craiului, nu are puzderia de lacuri a Retezatului, nu are intinderea Fagarasului. Cu toate astea insa, linistea de la refugiu precum si limpezimea lacului din apropiere imi dau intotdeauna o senzatie de liniste. In afara de asta, nu este un munte foarte umblat, din ce am vazut eu de-a lungul timpului. Au fost ture in care nu mai era absolut nimeni pe munte, in afara de noi.

Fusesem la refugiu la sfarsitul lunii aprilie, pe o zapada cat casa. Acum era 5 mai si aveam ocazia sa merg din nou aici. Participantii la tura erau: Floricel, Cristi, Alina, Roxana.

Se anuntase vreme buna, dar ca sa fiu sigur l-am sunat pe Alexandru Holbosan de la Salvamont; omul ne-a sfatuit sa mergem pe drumul de iarna, marcat cu cruce albastra, pentru ca este cel mai sigur din punct de vedere al avalanselor.

Ne-am intalnit sambata dimineata la 7:30 si am plecat spre Leresti. A fost destul de aglomerat in Bucuresti dar aveam sa ne lovim de blocaje rutiere si in Campulung.

Intr-un final glorios am ajuns la cabana Voina. Aici nu prea arata a iarna. Era foarte cald iar prin jur nu se vedea nici un fel de zapada.

Dupa ce am facut bagajele si am impartit merindele am plecat spre refugiu. In mod normal, in conditii de vara, cred ca pana la refugiu nu faci mai mult de 5h.

Mergem de-a lungul raului iar la un moment dat il traversam pentru a intra in padure.

Imi este din ce in ce mai cald asa ca in curand ma hotarasc sa mai scap de haine.

Moralul oamenilor este ridicat asa ca radem, glumim, ne fotografiem…

Dupa aproximativ 2 h de mers prin padure ajungem si la copacul pe care este pusa o tablita ce indica drumul spre izvor. Mergem sa luam niste apa pentru ca aveam sticlele goale. Iar de mers mai era…

Pana aici, putina zapada. Mai exact vreo 2-3 petice. Nu-mi venea sa cred. Cu o saptamana inainte intrasem aici in zapada pana aproape de sold.

Dupa ce mancam niste sandwichuri ne ridicam si mergem mai departe. In curand ajungem in poiana de unde avem o vedere mai de ansamblu asupra Iezerului.

Aici, la fel, vreo 2-3 petice de zapada dar in schimb sunt foarte multe branduse. Mergem cu atentie ca sa nu calcam pe ele. E frumos de tot in poiana asta dar atat de schimbat fata de acum o saptamana! Atunci eram in zapada pana in gat iar acum primavara pare sa-si fi intrat in drepturi.

Ne asezam pe iarba pentru ca nu avem nici un motiv sa ne grabim. Este soare, destul de senin, iar noi suntem in grafic. Chiar daca ar fi sa facem mult pe drum tot ajungem atunci cand se lasa intunericul. Bazandu-ma pe experientele mele din Iezer, eu apreciez ca ajungem cam pe la ora 18.

Se vede foarte bine Vacarea asa ca profitam de prilej si facem niste poze.

Tot stand asa la taifas ne gandim ca poate ar fi bine sa luam si niste lemne ca sa ne incalzim la refugiu. Nu de alta dar in urma cu o saptamana ne-am trezit cu butelia de la primus inghetata bocna si lipita de pervazul geamului de la refugiu.

Floricel coboara in padure ca sa adune cateva vreascuri. Nu luam foarte multe totusi pentru ca s-ar mai putea sa mai fie si la refugiu cate ceva.

Plecam mai departe si in curand ajungem in creasta. De aici avem vizibilitate si vedem refugiul. In spate se vede foarte bine Papusa.

Vremea a inceput sa se schimbe . A inceput sa bata vantul bine de tot si au aparut norii. Acuma chiar ca mi s-a facut frig; am pus haina MAMMUT pe mine, caciula..

Ne gandeam la supa calda pe care o vom manca la refugiu, la toata mancarea pe care o carasem, si la focul pe care il vom face cu lemnele adunate.

Peisajul se schimbase radical. Zapada era din abundenta, asa cum imi dorisem eu. Nu stiu despre ceilalti dar mie unul imi place cand e mai frig; nu ma deranjeaza si am mai mult spor la urcat.

In multe locuri zapada era mai topita si aluneca destul de tare. Pe o astfel de zapada am alunecat de multe ori asa ca m-am obisnuit sa fiu foarte atent.

Ajungem si la portiunea din traseu care mie nu imi place, si anume la o traversare care este in apropierea refugiului. Pasesc cu atentie si ii sfatuiesc si pe ceilalti sa faca la fel.

Niciodata nu mi-au placut traversarile: nici la escalada, nici la tura prin zone mai expuse; imi dau un sentiment de nesiguranta de care pana acum nu am reusit sa scap.

La refugiu nu era nimeni. Aveam la dispozitie sala de mese si camera in care se doarme; camera salvamontului era inchisa, ca de obicei.

Am zis sa ne odihnim si sa facem niste poze pana nu se intuneca. Focul il lasam pentru mai tarziu.

De la refugiu se vede foarte bine Piatra Craiului, se vad Bucegii..Ca sa vedeti Fagarasii trebuie sa urcati in creasta.

Lacul Iezer este un pic mai jos, la 5 minute de mers. In luna Iunie cand am venit aici , am gasit lacul inghetat.

Recomand tuturor sa vina aici pentru o cura de munte. Nimic nu se compara cu statul seara la un refugiu, la un ceai cald si inconjurat de munti. Dar s-ar putea sa fiu acuzat de subiectivism.

Cum Cristi avea camera la el am zis sa ne exersam un pic talentul si cu filmatul. Intr-un final ni s-a facut foame asa ca am intrat in refugiu ca sa ne potolim foamea.

Aveam la noi salam, cascaval, lipie, ceapa, usturoi, pate de ficat si altele. Mai intai am preparat o supa la plic pe care am sorbit-o pe nerasuflate. Floricel a scos din rucsacul cu surprize niste ambrozie facuta la el la tara asa ca am inchinat in cinstea tuturor. Si am inchinat…si am inchinat..pana cand ne-a luat somnul. Dar..pana sa ne ia somnul ne-am apucat de foc. Ca sa fiu mai cinstit, Floricel a fost maestrul de ceremonii. Lemnele au ajuns la fix. Focul a rezistat cateva ore, spre surprinderea tuturor.

Ne-am culcat in paturile de sus pentru ca acolo e mai cald intotdeauna. Saltelele de acolo sunt numai bune de folosit asa ca apelati la ele cu incredere.

Am dormit foarte bine doar ca la un moment dat m-am trezit din cauza caldurii. Am mai scos cate ceva de pe mine si m-am culcat la loc. Nu m-am mai trezit pana dimineata.

La ora 6 eram in picioare. Am iesit din refugiu, mi-am facut gimnastica obligatorie iar apoi am mers la o plimbarica. Am fost pana la lac, am mers un pic spre Crucea Ateneului…

M-am oprit in fata refugiului si am stat acolo ca sa contemplez tabloul din fata mea. Era destul de frig iar vantul batea foarte tare asa ca m-am imbracat bine.

Prietenii mei s-au trezit pe la ora 12! Chiar ma intrebam cum pot dormi in conditiile in care vantul zgaltaia geamurile de la refugiu. Cine stie, or avea ei o reteta speciala.

Pe la 12:30 am luat si noi pranzul: rosii, salam, ceapa, lipie, ceai, ciocolata.

Pe la 13:30 am iesit din refugiu si am plecat spre Iezerul Mare. Nu mai fusesem pe varf si vroiam sa vedem cam ce se poate admira de acolo. Iezerul Mare il vazusem mai demult, in drum spre varful Rosu. Mi se paruse foarte impunator.

Urcam prin zone mai stancoase, acoperite cu jnepenis si zapada. In spatele nostru se vedeau lacul si refugiul iar in spate de tot, in zare, Piatra Craiului si Bucegii. De cateva ori am intrat in zapada pana la genunchi dar cu toate astea nu pot sa spun ca ca era foarte multa zapada. Se vedea ca era in curs de topire.

Cand am ajuns pe creasta am lasat rucsacii si am plecat in plimbare catre Iezerul Mare. Am avut un catel care ne-a insotit pana sus. Dormise noaptea la refugiu iar acum ne tinea din nou companie.

De pe Iezer se vad foarte bine muntii Fagaras. Cristi avea o camera performanta asa ca am filmat un pic ceea ce se vedea in zare.

Daca pana aici vantul ne-a mangaiat, aici ne-a izbit in fata cu putere. Imi tiuiau urechile si imi inghetasera mainile; de, nu aveam decat bluza de corp si polar. Ceilalti fusesera mai destepti si isi luasera hainele.

Cred ca am stat cam jumatate de ora aici apoi am coborat ca sa ne luam rucsacii. Aveam timp sa ne intoarcem pe lumina la Voina.

Intrebarea era : pe unde sa coboram? Initial ne-am gandit la Vacarea insa drumul pe acolo nu este foarte spectaculos asa ca am hotarat sa ne intoarcem pe ruta pe care venisem. Asa am facut insa nu am urmat intocmai traseul. Am mers pe creasta, pe deasupra refugiului, pe unde ni s-a parut noua ca ar fi traseul mai lipsit de pericol( alunecari de zapada). Cu toate astea am dat de o traversare unde Floricel mi-a dat cateva emotii pentru ca, zice el,  a simtit cum aluneca la vale; noroc ca s-a proptit bine in bete.

Vremea se imbunatatise considerabil. Acum era soare si nu mai era chiar asa de frig cum fusese cu cateva ore inainte.

Am ajuns si in poiana cu branduse. Aici am facut o mica pauza ca sa scapam de parazapezi, caciula si haine groase. Aici era primavara in toata regula. Am aruncat ultima privire catre culmile acoperite de zapada si ne-am indreptat catre padure.

La un moment dat a inceput sa ploua dar ploaia a incetat la fel de brusc precum se pornise.

Am ajuns la masina pe la ora 18. Aici ne-am schimbat, am luat ceva de mancare de la cabana apoi am plecat spre Bucuresti.

P.S. Pozele au fost facute de Cristi.

10
Jun
06

Aventura Iezer Papusa

Cu siguranta asta este tura din care am invatat cele mai pretioase lectii de cand merg  pe munte. Nu vreau sa fiu teatral, nu vreau sa exagerez, nu vreau sa fac pe marele montagniard sau pe eroul. Situatiile in care am fost pusi aici m-au facut sa imi dau seama de cat de importanta este echipa si de cat de important este sa ai prieteni pe care sa te bazezi. Am mai invatat si ca orgoliul este bun, dar cu masura.

Ce sa fie, ce sa fie……pai hai sa fie Iezer. Tot nu reusisem sa ajungem la refugiu in Aprilie ( vezi tura aici  https://danchitila.wordpress.com/2006/04/22/prima-intalnire-cu-iezer-papusa_aprilie-2006/ ) asa ca am zis sa mai acordam o sansa acestui munte care a fost morocanos prima oara.

Echipa: Floricel si sora lui, Loredana. Traseul propus: cabana Voina- Vacarea- Crucea Ateneului- refugiul Iezer.

Am reusit sa plecam de vineri seara. Floricel a imprumutat masina Fratelui cel mare, aka Cristi, asa ca pe la ora 19 zburdam catre Campulung  intr-o Toyota nervoasa rau. Prin Leresti avem parte de o sedinta de masaj oferita de gropile care SUNT INCERCUITE CU CRETA!!!! Nu am mai vazut asa ceva, trebuie sa recunosc. Intr-adevar, este o solutie ieftina. De ce sa astupi gropile cand e mai simplu sa le incercuiesti pentru ca soferii sa le ocoleasca?

Si cum o nenorocire nu vine niciodata singura, a inceput sa ploua torential asa ca in scurt timp gropile s-au umplut cu apa..Acum sa te tii! Ah, daca masina lui Cristi s-ar putea transforma in salupa, ce bine ar fi :).

Pana la urma, catinel- catinel, am ajuns si noi la Voina. Am ajuns pe la ora 11, obositi si cam iritati din cauza drumului. Acum inteleg de ce ne luase noua taximetristul in urma cu 2 luni atatia bani ca sa ne ia de aici.

Ideea de a pune cortul a fost respinsa foarte repede. Ploua, eram obositi, asa ca ne-am calcat pe inima si am luat o camera la cabana.

La Voina….atmosfera de petrecere! Nu stiu ce se sarbatorea dar cert este ca era plin de pusti iar astia nu aveau de gand sa se culce devreme. Am mai plecat noi la munte dupa o noapte nedormita asa ca stiu cum e. Groaznic, mai ales daca ai de facut un traseu lung.

Ne-am ocupat camera si apoi ne-am preparat o supa la primus. A mers la fix! Dupa aceea am intins harta pe pat si am studiat traseul pe care il aveam de parcurs a doua zi. Drumul pana la refugiu ar trebui sa dureze cam 6 ore. Ramane de vazut..

Pe la ora 12 m-am bagat in sacul de dormit, cu capul plin de vise care mai de care mai temerare.

A doua zi ne-am trezit pe la 7:30, am luat un mic dejun rapid si am plecat pe traseu. Vremea era excelenta si nimic nu parea sa anunte vreo schimbare.

Am urcat pe Vacarea, prin niste noroaie cat casa. In scurt timp aveam talpile inalte de cativa metri :).

Drumul prin padure a fost, ca si prima data cand am venit aici, destul de obositor mai ales ca aveam casa in spate. Carasem rucsacul de 80 l si il burdusisem cu provizii pentru o luna!

Prin padure…urme de civilizatie…

Imaginea asta imi aduce aminte de zona LA TABLE din Piatra Craiului. Trist dar adevarat…

Mergem mai departe si in curand iesim din padure. Ne apropiem cu pasi repezi de stana Vacarea iar pe mine ma napadesc amintirile, cu toate ca nu au trecut decat doua luni de la prima tura pe aici. Cata zapada era si cat ne-am chinuit ca sa urcam…Inca nu-mi vine sa cred. Poate de data asta avem mai mult noroc si ajungem la refugiu.

Schimbarea la fata a Iezerului- part one

Cu o zi inainte, cand facusem bagajele, ne sfatuisem in privinta hainelor pe care sa le luam cu noi. Floricel pleda pentru haine mai subtiri si putine pentru ca, zicea el, este Iunie si este cald. Nu are rost sa caram prea multe bulendre.

Eu, patit fiind, am zis ca sub nici o forma nu plec fara manusi, caciula si haine mai groase. Mai auzisem de la altii ca in mijlocul verii a nins ca in povesti, asa ca nu vroiam sa fiu luat pe nepregatite.

Timpul se scurge, noi inaintam iar acum incep sa recunosc zona in care ne-am oprit in urma cu doua luni cu Nicu si Mihaela. Acum avem vizibilitate destul de buna asa ca pot sa  imi dau seama cam pe unde ar trebui sa fie refugiul. Oricum, in situatia in care eram atunci nu avea nici un rost sa incercam sa mergem mai departe; ne-am fi ratacit si ne-ar fi prins noaptea pe coclauri.

Facem o mica pauza pentru a manca ceva si pentru a pune niste toale mai groase pe noi; ma rog, cine are…:)

Schimbarea la fata a Iezerului- part two

A inceput sa bata vantul si a adus cu el si ploicica. Fratii au pus pe ei pelerinele, eu am pus geaca si caciula. Frigul incepuse sa fie destul de patrunzator, noroc ca eram in continua miscare.

Traseul pe care mergem nu mi se pare deloc dificil. Mergem ca pe platoul Bucegilor, cu marcaje la tot pasul. Nu stiu ce o fi mai incolo, dar deocamdata mi se pare ca ne miscam bine.

Pe masura ce castigam altitudine se face tot mai frig. Hotaram sa evitam pauzele lungi si dese, cheia marilor succese.

Ma uit la norii care sunt din ce in ce mai suparati si incep sa cred ca vremea nu va tine cu noi; cel putin nu azi. Ploaia se inteteste si se transforma intr-o lapovita nesuferita. Imi inchid bine haina, pun si manusile. Fratii au pus pe ei cam toate hainele din rucsac :).

Cu toate ca am citit despre traseul pe care suntem acum, imi este destul de greu sa ma orientez in spatiu. S-a lasat ceata iar marcajele nu prea se mai vad. Ne ghidam dupa niste momai pe care le intalnim destul de des.

Si acum …schimbarea la fata a Iezerului- part three

Stiti vorba aia? O belea nu vine niciodata singura? Despre asta e vorba..

Ei bine, grindina asta ne-a batut cam jumatate de ora! Cred ca era pentru prima oara cand pateam asa ceva la munte.

Ne-am oprit un pic si ne-am uitat unii la altii, intrebandu-ne ce de ce i-a casunat muntelui pe noi si ne-a trimis asemenea vreme. Probabil ca daca ar fi fost soare si cald ne-am fi plictisit. Asa e mai antrenant.

Daca pana acum ceata nu ne-a dat prea mari batai de cap, permitandu-ne sa ne orientam cat de cat, de acum incolo lucrurile au luat o alta turnura. Ceata devine din ce  in ce mai laptoasa, astfel ca in curand bajbaim bine de tot.

Muntele este hotarat sa ne puna la incercare. Pentru ca deja aveam dubii serioase in privinta traseului il intreb pe Floricel daca nu ar fi bine sa stam pe loc si unul din noi sa mearga un pic in fata ca sa vada pe unde merge drumul. Nu are rost sa bajbaim toti trei, mai bine sa mearga un cercetas ca sa vada cum stau lucrurile.

Hotaram sa facem cu schimbul iar eu plec primul. Merg vreo 5-10 minute cu speranta ca voi vedea refugiul undeva intr-o vale. Parca urmaresc o naluca, exact asa ma simt. Cu cat imi doresc mai tare sa il vad, cu atat mai departe imi pare.

Valatucii de ceata mai lasa din cand in cand loc unei ferestre prin care razbate lumina palida a soarelui.

In cele din urma dibuiesc drumul pe care trebuie sa mergem asa ca ii chem si pe ceilalti. Nu dupa multa vreme observam undeva in vale …REFUGIUL IEZER! Uraaaaaaaaaaaaaaa!!!!

Imi vine sa urlu de bucurie dar totusi reusesc sa ma stapanesc; nu ca as deranja pe cineva in pustiul asta…

Vremea rea continua sa ne insoteasca dar acum nu mai conteaza. Parca am capatat aripi si vreau sa zbor cat mai repede la refugiu.

De aici de sus se vede foarte frumos. In vale se observa si lacul, care are o culoare foarte inchisa.

Mergand pe creasta dam si de Crucea Ateneului, sau Crucea Academiei, asa cum ii zice Floricel in zeflemea.

In fine, a incetat si lapovita asa ca acum putem sa admiram mai bine splendoarea din vale.

Calatorului ii sade bine cu drumul, zice o vorba din batrani, dar ii sade bine si cu nitica mancare in stomac. Ati ghicit, facem pauza de masa. Si unde poate fi mai bine decat pe varf de munte?

Era pentru prima data cand optam pentru lipie in loc de paine. S-a dovedit a fi o alegere foarte buna pentru ca lipia nu ocupa mult loc, nu se sfarama si este usor de carat.

Am zabovit cam jumatate de ora iar apoi am hotarat sa ne mai plimbam pe sus. Era destul de devreme, in jur de ora 14, si nu avea rost sa coboram inca la refugiu.

Ne-am plimbat prin ceata cam doua ore. Vantul nu prea mai batea iar grindina era doar o amintire. Era o liniste deplina..

Floricel imi spune ca bolovanii astia mari de aici seamana cu ceea ce se vede in Retezat. Numai ca acolo sunt mult mai mari si mai numerosi. Nu am fost in Retezat, dar e pe lista mea de ,,to do”  :).

De pe creasta…

Initial am vrut sa coboram la refugiu pe un drum care ni s-a parut mai accesibil insa am renuntat dupa cateva minute; mai jos devenea foarte abrupt. Am ales sa ne intoarcem pe la Crucea Ateneului. Aici ne-am intalnit cu doi baieti de la Salvamont care ne-au ajutat cu bagajele.

Iar incepuse lapovita. Of, tare capricios e muntele asta..

Vedere din usa refugiului.

Aici mai erau cativa baieti foarte de treaba, dupa cum aveam sa observam. Liderul lor parea sa fie un tip pe care il cheama Manolo.

Manolo este o persoana cu un extraordinar simt al umorului; spunea bancuri non-stop. Nu mai tin minte cand rasesem atat de mult.

Baietii ne-au intrebat daca avem ceva supa la plic sau ceai. Am scos supa din rucsac iar Manolo s-a oferit sa o pregateasca.

Mai jos…..supa alfabet, echipa salvamont si noi.

In refugiu sunt 3 camere: sala de mese( aici este soba asa ca se poate face focul), camera salvamontului( de regula este inchisa), camera in care se doarme. Camera de dormit arata foarte bine: are  multe locuri de dormit si …..SALTELE( da, este adevarat).

Camera in care am dormit.

Ne-am ales niste locuri de sus si ne-am intins acolo sacii de dormit.

Am mai stat cu baietii la povesti pana pe la ora 21, cand ni s-a facut somn. Facusem si foc in soba..

Am sunat-o si pe Mihaela ca sa o asigur ca sunt bine. Ea era in Bulgaria si murea de cald iar eu eram in mijlocul muntilor, si ma bucuram de cateva grade peste zero.

Manolo povestea ca au dormit intr-o iarna aici si era atat de frig in camera incat aveau turturi deasupra capului. Brrr….

Eu m-am trezit pe la 7 si m-am dus afara ca sa fac niste poze. Prin geamul refugiului se vedea oleaca de soare.

Vremea era…..SUPERBA! Muntii pareau un tort imens pudrat cu zahar iar albastrul cerului facea toti banii. Am mers pana la lac si am constatat ca era bocna. Si era luna Iunie..

Pe la 8 s-au trezit si Floricel si Loredana. Am luat micul dejun impreuna cu baietii de la Salvamont si am discutat despre traseul pe care aveam sa ne intoarcem la Voina. Nu vroiam sa ne intoarcem tot pe Vacarea. Citisem despre Varful Rosu si creasta Batrana si vroiam sa le bifam.

Baietii ne-au spus sa iesim in creasta si de acolo sa tinem marcajul banda rosie pana cand dam de alt indicator care arata spre Voina.

Ca sa ajungem in creasta am urcat prin spatele refugiului, catarandu-ne pe bolovani mai ceva decat caprele negre. In scurt timp am fost sus.

Valea cu refugiul. Vedere de sus

I-am dat Loredanei manusile si caciula pentru ca i s-a facut frig. La refugiu nu se simtea, insa aici sus a inceput sa bata vantul. In spate, inspre Iezerul mare se vad niste nori amenintatori; sper sa nu aiba treaba cu noi..

Iezerul mare in toata splendoarea lui

Traversam niste portiuni un pic mai expuse, avand grija sa lasam distanta mai mare intre noi. Pe alocuri aluneca asa ca trebuie mers cu mare atentie.

 

Floricele, nu mai arata cu degetul pentru ca nu e frumos..:)

Iezerul mare si cu moi..

Loredana

Pana acum suntem in grafic. Ne miscam destul de bine, fara pauze( exceptandu-le pe cele de fotografie). Marcajul se vede din cand in cand pe pietre. Drumul este evident totusi; se urmareste linia crestei si cam asta este.

Nu pot sa nu fotografiez Iezerul. Mi se pare atat de fotogenic 🙂

Cam asa se merge pe creasta..

Si tocmai cand stateam linistit si ma gandeam ca vremea tine cu noi…muntele mi-a aratat ca ma insel.

Norii care se vedeau spre Iezer ne-au ajuns din urma.

Pe Varful Rosu

Cand am ajuns pe Varful Rosu era ora 13. Aici am stat cam 15 min, am mancat niste stafide si am baut un pic de ceai cald.

Teoretic, timp ca sa ajungem la Voina aveam berechet. Se intuneca pe la 21:00 deci mai aveam cateva ore bune in fata. Ingrijorator era faptul ca vremea se strica( acum nu mai aveam nici un dubiu) si asta putea sa ne incetineasca destul de mult; dupa grindina si lapovita din ziua precedenta cine stie ce ne mai astepta..

Ne-am imbracat mai gros pentru ca deja nu mai mergea sa stam in polar. In scurt timp a inceput un soi de lapovita enervanta.

Aici sus, zapada era maricica; la un moment dat intrasem pana la genunchi. Marsul asta ne-a cam scos din pepeni asa ca dupa vreo ora ne-am oprit ca sa ne mai tragem sufletul.

Mai era si alta problema. In fata nu se mai vedeau marcaje iar ceata era destul de groasa. Creasta pe care mergeam parea sa se continue dar cine stia cat mai aveam de mers..

De parca asta nu era de ajuns cei doi frati au inceput sa se ciondaneasca. Unul propunea sa o luam pe o scurtatura iar celalalt sustinea ideea continuarii traseului pe marcajul care era din ce in ce mai rar.

Am incercat sa fiu impartial pentru ca nu imi place sa ma amestec in treaba altora. In sinea mea sustineam ideea scurtaturii asa ca atunci cand s-a pus problema sa luam o decizie, nu am mai ezitat.

Undeva in dreapta noastra se vedea o vale iar jos se observa( cel putin asa ni s-a parut noua de acolo, de sus) un parau. Ideea era sa coboram din creasta si sa urmam paraul care ( credeam noi) duce la cabana Voina.

Acestea fiind zise am inceput coborarea in vale. Pe masura ce coboram imi dadeam seama ca terenul era mai abrupt decat parea. Aveam in spate si cortul asa ca mai adaugasem inca vreo 3 kg la ditamai rucsacul. Iarba era acoperita de o pojghita subtire de gheata; nu prea ma incanta nici ce vedeam mai jos: gramezi de ditamai bolovanii..nu era prea placut daca alunecam pe ei.

Cobor cu atentie. Ma tot uit dupa copaci, copacei, jnepenis..orice de care as putea sa ma agat, dar degeaba. Floricel este primul, eu il secondez iar ultima vine Loredana. Cobor cu fata la pantele inierbate( caci stanca nu am). Acum vine momentul care imi staruie in minte si azi.

Am alunecat pe iarba  inghetata si am simtit cum ma duc la vale; nu mai aveam nimic sub picioare asa ca pentru prima data de cand ma stiu am strigat AJUTOR!! Am mai povestit si altora intamplarea iar reactia mea a starnit zambete rautacioase  si remarci de genul: esti tu fricos!

Va asigur insa ca senzatia de a nu avea pamant sub picioare combinata cu alunecatul la vale fie si pentru cativa metri, iti ofera o alta perspectiva asupra lucrurilor.

Norocul meu s-a numit Floricel. El era mai jos si a reusit sa ma prinda de glezne pentru ca eu nu ma mai opream; alunecam ca pe tobogan. Cred ca in momentul ala am jurat ca nu mai merg in vecii vecilor pe munte; stau acasa, cuminte, si ma uit la filme de desene animate.

Loredana a vazut toata scena si bineinteles ca s-a speriat. Fratele ei insa a sfatuit-o sa coboare incet si sa fie atenta pe unde pune picioarele.

Din fericire pentru noi partea cu iarba s-a terminat in curand asa ca am ajuns la aglomerarea de bolovani de care spuneam mai sus.

Am mers si aici cu bagare de seama ca doar o patisem mai sus si nu vroiam sa repetam situatia.

Dupa ceva timp am ajuns in firul vaii, intr-o poiana. Aici am constatat ca aveam bocancii fleasca.  Cred ca asta avea sa fie ultimul lor drum prin munti.

Aici am gasit, spre mirarea noastra, un stalp indicator pe care erau doua trasee spre Voina. Daca imi aduc bine aminte noi am urmat marcaj punct rosu, care ne cobora prin padure; timp de mers pana la Voina aprox 3 h. Era ora 17.

Am mers pe marcaj vreo 20 minute si la un moment dat am ajuns la un parau. De aici am pierdut semnele. Nu mai vedeam nimic iar paraul nu aveam cum sa il trecem.

Padurea prin care coborasem era plina de copaci putreziti; Terenul era abrupt iar noi incercam sa ne tinem de trunchiuri insa plecam cu ele la vale. Nu am mai vazut asa ceva pana acum..

Dezamagiti ca nu gasisem nimic am hotarat sa ne intoarcem in poiana unde gasisem indicatorul. Undeva mai departe, in poiana, era o stana parasita. Loredana era destul de speriata si nu prea mai credea in faptul ca vom gasi drumul spre Voina. Cel putin nu duminica. Ea a propus sa dormim in stana si sa vedem a doua zi ce e de facut.

Bineinteles ca Floricel si cu mine nu am fost de acord; cel mai bine era sa incercam sa gasim drumul, chiar daca aveam sa ajungem pe bezna la cabana. Aveam lampase  asa ca trebuia sa ne descurcam…cumva.

Ne-am invartit prin jurul poienitei si la un moment dat Floricel a gasit un semn pe o piatra. Sa-i dea Dumnezeu sanatate! Am urmarit semnul si in curand am dat si de altele. Cam rare, ce-i drept, dar mai foloseam si intuitia.

Tot balaurind asa, a trecut timpul si s-a facut ora 20. Cu toate ca eram foarte obosit incercam sa gandesc pozitiv si sa nu ma las cuprins de ganduri pesimiste. Ma gandeam ca nu se poate sa fim chiar atat de ghinionisti; am mai fost in situatii dificile si alta data si cu toate astea am iesit la liman.

Floricel imi intrerupe sirul gandurilor si ma anunta ca ne apropiem de un parau. Off, sa fie acelasi parau pe care nu am putut sa il trecem? Partea buna este ca pe malul celalalt am senzatia ca vad un marcaj pe trunchiul unui copac.

Solutia? Trecem paraul involburat cu ajutorul unei punti. De unde punte? Cautam niste copaci cazuti prin jur, pentru ca sunt destui, si incercam sa facem o inginerie. Se pare ca apele au rupt malurile pe aici; este plin de trunchiuri doborate la pamant.

Dupa ceva truda reusim sa punem planul in aplicare si trecem apa. Mai departe prin padure am mai gasit cateva marcaje pe care le-am urmarit cu maaaaaare atentie.

S- facut ora 21:30…mergeam de 12 h, timp socotit de cand am plecat de la refugiu. Si iata ca se vede luminita de la capatul tunelului!!

Trecem pe langa ceea ce pare a fi o cabana parasita( aveam sa aflu ca era fosta cabana Batrana) si am senzatia ca ne apropiem de civilizatie. Iarasi trebuie sa trecem pe malul celalalt asa ca ne pregatim. De data asta nu mai e nevoie sa facem inginerii; este un bustean pus pe post de punte.

Trece Floricel, trece Loredana..Eu sunt mai putin norocos. Cum nu stau foarte bine la capitolul echilibru am cazut in apa rece ca gheata. Eram in apa pana la mijloc. Noroc ca nu mi-am prins piciorul intre bolovani. Oricum , m-am ales cu cateva vanatai si cu hainele fleasca.

Si cu toate ca eram ud bine( si nu din cauza emotiilor, cu toate ca asa ati fi tentati sa credeti) nu imi mai pasa. Important era ca dadusem de urme de civilizatie.

La Voina am ajuns la ora 22:30, epuizati. Noroc ca am avut haine de schimb la masina fiindca altfel  nu stiu cum ma descurcam.

Am plecat de la Voina pe la 23:30 si am ajuns acasa pe la 3 dimineata.

Aventura din Iezer, cu balaceala cu tot, m-a costat cateva zile de mijloc intelepenit si mers aplecat.

Spuneam la inceputul articolului de prieteni..Ei bine, Floricel a fost de un real ajutor si sunt constient ca fara el probabil nu as mai fi ajuns acasa. Conteaza foarte mult sa stii ca te poti baza pe coechipieri.

Daca nu stii cu cine pleci la drum,mai bine stai acasa.

Nici pana in ziua de azi nu am aflat pe unde ne-am ratacit, de fapt. Eu cred ca am fost pe valea Batrana, dar este foarte posibil sa ma insel. Daca stie cineva, pornind de la ceea ce am scris aici, este invitat sa ma lumineze :).

La revedere, Iezer! Pe data viitoare!




Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 21 other followers

August 2017
M T W T F S S
« Jun    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Vizitatori

  • 163,779 vizite

Mai umblu si pe aici

Pentru ca imi pasa

Hai-hui pe

Recomand espadrilele de catarat

Cumpar echipament de la

Galeria de pe Flickr

Free counters!