Posts Tagged ‘lanturi

26
Mar
11

Fascinatia Crestei Nordice

Deschid ochii si primul lucru pe care il fac, din  reflex, este sa ma uit la ceas. Arata ora 1. Imi zic ca poate mai dorm un pic pana la ora 2, cand chiar trebuie sa ma scol din pat.

Sa ne intelegem bine. Vorbim de 1 si 2 noaptea. La astfel de ore, oamenii normali dorm, nu umbla prin casa bajbaind dupa echipament si calcand cat mai usor astfel incat sa nu faca parchetul zgomot.

Pana la ora 2 am mai atipit in reprize de cate 10-15 minute. Ma gandesc ca la astfel de ore, numai pasiunea pentru un anumit lucru te poate motiva ca sa te ridici din pat.

La 2 m-am ridicat si m-am indreptat catre bucatarie cu gandul de a manca ceva, ca sa nu plec cu stomacul gol. Am luat ca de obicei, meniul compus din lapte cu miere si fulgi. A mers mai greu decat de obicei dar a mers..

De cu seara imi pregatisem echipamentul si il dusesem in bucatarie pentru ca dimineata sa nu mai fie nevoie sa umblu prea mult prin casa.

Am facut un pic de gimnastica pentru a ma dezmorti dupa un dulce somn de aproape 4 h :)))). Mai aveam de bifat cumparatul rovignetei si plinul la masina. In rest : all set and ready to go!

Pe la 2:45 ies din casa, cu rucsacul in spate, si merg sa imi arunc lucrurile in masina. Pe strada, numai caini vagabonzi si frunze duse de vant. In rest…liniste in cartier.

Baiatul de la benzinarie ma vede echipat si ma intreaba daca plec la munte. Ii raspund ca da si ma intreaba: Da’ de ce la ora asta?

Eu: Pai mi-am propus sa ajung in Zarnesti pe la 6:30. Mai trebuie sa opresc la Predeal sa iau pe cineva…

El, insistent: Si cand va intoarceti? Echipament nu aveti?

Eu: Pai deschid portbagajul imediat si iti arat ca acolo am toate catrafusele. Ma intorc duminica seara.

El, cu chef de vorba la 3 dimineata: Aaaa, deci sunteti pregatit. In caz ca se schimba vremea, e bine sa aveti si haine mai groase. Sa aveti vreme buna!

Eu, gandindu-ma ca poate dupa conversatia asta matinala ne imprietenim si iau benzina pe gratis: Multumesc! Sa ne revedem sanatosi!

Drumul pana la Predeal, unde trebuia sa opresc ca sa o iau pe Andreea,  s-a desfasurat fara probleme. Nu imi era somn, cu toate ca nu bausem nici un fel de cafea. Ma simteam( dar poate era doar o impresie )..odihnit. Pana la Predeal am mers cu muzica data tare.

Cred ca am ascultat For the love of God de vreo 10 ori iar For those about to rock de vreo 20. Am un CD special pentru drumuri mai lungi si obositoare, numai cu hard rock!

Am ajuns si la Predeal. Am servit o cana cu lapte si cacao, m-am vazut si cu Razvan( astea da revederi la 5 dimineata ) apoi am incarcat bagajele Andreei.

La Gura Raului am ajuns pe la 6:30. Oprisem la magazinele non stop din Zarnesti si de acolo mai cumparasem niste sticle mici de apa plata.

Un lucru era cla: bagajul va fi destul de voluminos. Mai carasem in Crai, si nu numai aici, dar acum se adauga si factorul oboseala…si drumul lung care ne astepta.

Planul AGMR-ului era sa facem urmatorul traseu: Fantana lui Botorog- Curmatura- Varful Turnu- Padina Popii- Varful Ascutit- Varful La Om. Pentru duminica erau cateva variante dar aveam sa vedem si la fata locului.

La Fantana lui Botorog ne-am intalnit cu sotii Mares care deja incepusera echiparea. La putin timp dupa ei au aparut si Nusu, Radu, Moruzanu’ and Co.

M-am uitat cu groaza la ce aveam de carat. Si inca mai aveam de pus una-alta.

Carasem si cortul in eventualitatea in care nu vom gasi loc de dormit in refugiul Grind.

Pe la 7:05 am reusit sa plecam de pe loc :).

Am urcat impreuna cu Andreea pentru ca toti ceilalti o  luasera inainte. Andreea a simtit din primele 10 minute povara pe care o ducea in spate. Mai impartisem lucrurile dar acum nu prea mai aveam ce sa iau din bagajele ei. Nici loc in rucsac nu mai aveam..

Pana in poiana Zanoaga am mers intr-un ritm destul de bun. Respiratia s-a reglat pe masura ce urcam, muschii s-au pus si ei in miscare. Era destul de cald pentru ora aia asa ca in poiana am ajuns cam transpirat.

Aici era plin de ghiocei si brnaduse. Din pacate nu prea am avut timp sa ii fotografiez pentru ca ma grabeam sa ajung la cabana. La ora 9 AGMR-ul ne daduse intalnire acolo.

Dimineata in poiana Zanoaga

Aici m-am intalnit cu o  parte din colegii de la curs, care se intinsesera in iarba si fotografiau florile de primavara :).

La Curmatura am ajuns pe la 8:30. Mai aveam timp sa beau niste ceai si ciocolata calda si …de ce nu, sa iau si micul dejun.

Mi-am comandat  repede niste gem, miere si paine, ciocolata calda si ceai. Am mers pe terasa, unde se stransesera cei ce ajunsesera deja.

Peisajul…incantator, ca de obicei

Micul dejun cu gem si miere mi-a prins bine pentru ca mi-a dat un plus de energie.

La ora 9 deja se adunase toata lumea. S-a facut o ultima verificare a echipamentului, o reasezare a lucrurilor in rucsac, apoi a fost desemnata persoana care sa preia conducerea grupului. Eu am condus grupul pana in Saua Crapaturii.

Am plecat pe marcajul binecunoscut, de langa cabana, si ne-am indreptat catre primul punct mai important din acea zi: saua Crapaturii.

Prin padure era relativ uscat. Zic relativ pentru ca in unele zone erau portiuni cu gheata unde patinai bine de tot.

Dupa aproximativ 20 de minute am ajuns in balconul din Saua Crapaturii. Desi am vazut privelistea asta de 100 de ori tot ma impresioneaza foarte tare.

Dupa o scurta pauza in care am admirat imprejurimile si am facut prezentarea locurilor am plecat spre Turnu. Pana la baza traseului avem de mers cam 15-20 minute. De acolo incepe distractia, pe cabluri si lanturi.

Ciri, ca un adevarat ghid montan, a preluat grupul pentru a-l duce pe cele  mai inalte culmi :). Where eagles dare, ca sa zic asa :).

La baza traseului nostru

Imi aduc aminte de sfarsitul lui Ianuarie, cand am fost aici impreuna cu niste prieteni. Conditiile erau in mare asemanatoare: zapada foarte putina, foarte cald pentru perioada respectiva, stancile numai uscate si numai bune de catarat.

Andreea

Andreea si Nusu

Calcar de Crai

Aceiasi Andreea si Nusu

Vremea este splendida. Este asa de cald si frumos. Iti vine sa te intinzi pe stancile alea si sa stai la soare cat e ziua de lunga.

In curand ajungem si la zona unde in urma cu vreo doua luni am fost nevoiti sa coboram pe coarda din cauza ca unele portiuni erau inghetate si aluneca foarte tare. Acum totul era uscat asa ca a mers snur.

Si unul din pasajele mele preferate. Mai ales la coborare..:)

Urcusul duce acum printre jnepeni si portiuni stancoase si ne scoate in curand pe varful Turnu( alt. 1923 m). De aici incepe lungul drum al Crestei Nordice care se termina pe Piscul Baciului sau varful La Om, cel mai inalt varf din Piatra Craiului.

Iata ce inseamna sa duci metalul cu tine, in suflet. Chiar si pe munte, where eagles dare :))))

De pe Turnu am mers catre urmatorul punct important de pe creasta si anume Padina Popii. De pe Turnu se coboara spre padure apoi drumul iese iar in creasta, serpuind printre jnepeni. La Padina Popii am ajuns dupa aproximativ 1 h.

La un moment dat Andreea constata ca si-a uitat piepsul pe Turnu asa ca Nusu impreuna cu Ciri pleaca sa il recupereze.

De pe creasta

Acum se vede foarte bine traseul pe care il avem de parcurs. Mi se pare extraordinar de frumos si nu ma mai satur de privelistea asta :). Cuvintele nu pot exprima ceea ce simt asa ca mai bine las imaginile sa vorbeasca..

Iata si poza mea preferata din aceasta tura

De pe Padina Popii pana pe Varful Ascutit( urmatorul punct important de pe traseul nostru ) mai avem de mers cam o ora.

Vremea este faina in continuare insa a inceput sa se raceasca. Cred ca in curand voi pune geaca pe mine pentru ca am inceput sa simt frigul.

De regula, in turele cu AGMR, am avut mai tot timpul parte de o zi cu vreme buna si de una cu vreme urata. Sper ca in acest weekend sa nu se adevereasca profetia celor de la meteo care spun ca de sambata seara vom avea parte de lapovita si ninsoare.

So far…so good

Lama de fierastrau. Cum vi se pare? E frumoasa? 🙂

Abrupt

In zona mai expusa, unde este pus un cablu pentru asigurare

Si ce am lasat in urma..

Furnicute

In curand am ajuns la Ascutit. Aici nu cred ca am stat mai mult de 20 minute. A fost un prilej numai bun ca sa pun geaca pe mine. Cu toate ca mai batea soarele se facuse destul de frig. Daca stateai pe loc incepeai sa tremuri.

Cu toate ca era o tura de primavara, calendaristic vorbind, ceva zapada tot am gasit. In mare vorbim despre o zapada topita si inghetata, nicidecum de una in care sa te afunzi, cum am gasit in alte ture facute in aceeasi perioada.

In zonele mai umbrite se gasea ceva mai multa insa nu punea probleme serioase. Stanca era uscata si deci foarte aderenta. Pot sa spun ca a fost o placere sa ma catar pe ea.

La un moment dat unii au decis ca ar fi bine sa-si puna coltarii pentru a trece de niste portiuni unde zapada inghetata dadea ceva batai de cap. Eu am considerat, la sugestia doamnei Enache, ca ar fi mai potrivit sa merg pe o ruta ocolitoare unde ma puteam catara pe stanca mai batuta de soare. Sincer, mi s-a parut mai comod decat sa stau si sa montez celebrii mei coltari Camp cu chinga..

Andreea si cu mine ramasesem mai in spate impreuna cu doamna Enache, Radu si Stefan. Ceilalti, mai sprinteni, erau mult mai in fata. Dupa 4 ore de somn nu prea pot sa zic ca ma simteam foarte in forma. Incercam sa ma moblizez, sa ma motivez..

Andreea nu o ducea nici ea prea bine. Rucsacul pe care il avea in spate era foarte greu iar oboseala incepea sa isi spuna cuvantul.

Pe ultima portiune, aproape de varful La Om, doamna Enache ne-a ghidat pasii astfel incat sa ocolim brana expusa care era acoperita de zapada, probabil inghetata. Cei care cunosc traseul stiu despre ce e vorba: este o brana ingusta pe care, daca ai bagaj voluminos, ar fi recomandat sa o parcurgi taras.

La un moment dat batea vantul destul de tare asa ca faceam eforturi sa stau in picioare pe lama de fierastrau pe care ne deplasam.

Pe varful La Om am ajuns pe la 18:15, deci la 9 ore de la plecarea de la Curmatura. Vremea era faina in continuare, exceptand vantul care ma facuse sa pun si gluga. De cagula am considerat ca nu e nevoie. O aveam la indemana insa, pentru orice eventualitate.

Cei care carasera cortul si ajunsesera mai repede se apucasera deja de montat. Impreuna cu Andreea am hotarat sa dormim in refugiu. Loc era destul.

A urmat pregatirea cinei si pregatirea ceaiului. Cum zapada prin jurul refugiului nu prea era am cautat niste petice mai curate si am luat nitica zapada de acolo.

Mihai si cu Razvan s-au ocupat de ceai iar noi ceilalti de pregatirea mancarii. Cu toate ca nu-mi era foarte foame am reusit sa mananc niste pate de ficat cu branza, amestec pe care l-am intins pe lipia pe care o carasem. Mancarea ca mancarea dar ceaiul…ceaiul mi-a mers la inima!

Din pacate cei de la meteo au avut dreptate. La vreo ora dupa ce am ajuns la refugiu vremea s-a schimbat cu 180 de grade. A inceput sa ninga si sa bata vantul. In scurt timp totul s-a acoperit de un strat fin de zapada.

In astfel de conditii planul de a parcurge Creasta Sudica nu mai era de actualitate. Bagajele grele precum si oboseala acumulata de unii dintre noi au contribuit la luarea deciziei de a abandona planul initial. Varianta despre care se discutase era coborarea la refugiul Grind si de acolo mers prin cheile Pisicii spre Prapastii. Intrebarea era: coboram de pe varful La Om, pe traseul marcat cu banda rosie( care ulterior am aflat ca nu este recomandat iarna ) sau mergem pe traseu nemarcat dar sigur?

Pe la ora 22 s-a dat stingerea. M-am bagat in sacul de dormit, care numai sac pentru iarna nu era, si am incercat sa il chem pe Mos Ene. Din pacate pentru mine nu prea am reusit sa dorm. La un moment dat m-a luat frigul si senzatia asta a ramas cu mine pana dimineata.

M-am intors pe toate partile si am incercat sa dorm insa nu prea am reusit. La ora 6 eram cu ochii pe pereti si ma gandeam ca mai bine ies din sac si ma imbrac  decat sa rebegesc de frig in continuare.

Treptat s-au trezit si ceilalti ocupanti ai refugiului. Imi era asa de ciuda ca frigul imi stricase planurile de odihna. Cred ca tot drumul, pana pe varf,  ma gandisem la ce bine voi dormi noaptea..

Micul dejun s-a desfasurat destul de repede. Prea mult timp nu aveam la dispozitie pentru ca ne grabeam sa coboram.

Vremea nu tinea cu noi. Era ceata si nu se vedea mai deloc. Se asternuse un strat fin de zapada care te obliga la mai multa precautie decat in mod obisnut pentru ca se poate aluneca foarte usor.

Am pus si coltarii pentru ca nu stiam sigur peste ce aveam sa dam mai incolo.

Plecare de la refugiu s-a facut in jurul orei 9. Pana pe varful La Om ne-a condus Mihai Mares. Aici s-a discutat despre variantele de coborare. Eu am propus coborarea pe marcaj banda rosie pana la refugiul Grind. S- hotarat insa abordarea unui traseu care se numeste Coltii Gainii, daca nu ma insel. Este o varianta de coborare sigura pe timp de iarna.

Coborarea este destul de abrupta. Stratul fin de zapada s-a asternut peste iarba asa ca acum calcam cu mare atentie. Coltarii se infig in orice numai in zapada nu. La masina va trebui sa ii curat de pamant si de iarba :))).

La un moment dat Ciri, care era in fata, anunta ca este un pic confuz in privinta rutei asa ca grupul se opreste. Noi, adica Andreea, Colonelu’, Sandu si doamna Felicia, hotaram sa ne intoarcem si sa mergem dupa urmele lui Razvan si ale lui Radu. Ei nu pusesera coltarii asa ca nu prea puteau sa coboare pe traseul ales de Ciri.

Ne-am intors pe drumul spre varf apoi am gasit  poteca pe care am coborat pana la refugiu. Acuma, fiind multa ceata si vizibilitate foarte redusa, nu as putea sa zic exact care a fost drumul pe care am coborat. Dupa cum ghicesc eu am coborat putin pe traseul marcat apoi am mers pe un drum cumva paralel cu cel care ajunge la refugiu. Aproape de Grind am dat de un gard de piatra( care se pare ca face parte din ramasitele cabanei Radu Negru ), clar facut de mana omului. Cam asta este singurul reper pe care as putea sa-l ofer. Daca stie cineva cum se numeste drumul pe care am coborat, este invitat sa imi spuna :).

Ciri si cu ceilalti au ajuns cam in acelasi timp cu noi. Avusesera niste dubii la un moment dat, in ceea ce priveste varianta pe care o alesesera, insa pana la urma au iesit la liman.

La refugiu mai erau niste petice de zapada dar nimic mai mult. Ninsoarea de sus aici se transformase in ploaie. Dupa cum stiam zona La table, adica plina de copaci taiati si noroaie cat casa, drumul pana la cheile Pisicii avea sa fie hardcore.

Drumul prin padure a fost destul de neplacut pentru ca atunci cand nu am alunecat pe gheata care era in zonele ferite de soare, am intrat in noroaiele de care spuneam mai sus. Daca mai adaugam si imaginea dezolanta cu copacii taiati…iese un tablou nu tocmai de invidiat.

Colac peste pupaza, ploaia s-a pornit si mai tare. De fapt, daca stau sa ma gandesc bine, nu era nimic nou fata de ce se anuntase la meteo: ninsoare pe creste si ploaie sub 1500 m.

Am ajuns la un moment dat intr-o poiana unde era un izvor. Aici am facut  o mica pauza pentru a bea apa si pentru a umple sticlele.

Nu mai bausem apa de ceva vreme asa ca oprirea a fost binevenita. Fara sa-mi dau seama, evident, am lasat sprijinite de un copac betele de trekking; problema era ca erau ale lui Csaba. Din fericire pentru mine mi-am dat seama ca le-am uitat cam la 15 minute dupa ce am plecat de la izvor.

L-am lasat pe Sandu sa ma astepte si am luat-o la fuga inapoi. Am gasit betele asa cum le lasasem. La intoarcere, probabil incantat ca le recuperasem, nu am mai fost atent si am luat-o pe alt marcaj :). Mi-am dat seama ca merg aiurea cand nu am mai dat de rucsacul pe care il lasasem in iarba.

M-am intors la ultimul marcaj pe care il vazusem iar apoi l-am auzit pe Sandu strigandu-ma. Ne-am reintalnit si apoi am luat-o la picior spre Cheile Pisicii. Am ocolit cheile pe un drum forestier, in stare foarte buna, si am iesit in Prapastii.

Pe la cabana Salvamont ne-am intalnit si cu grupul care era mai in fata. Ei mersesera prin Cheile Pisicii.

Dupa ce am ajuns la masina ne-am schimbat repede si apoi am plecat la Gura Raului pentru sedinta de final.

De la cabana am plecat pe la 16:30. Am lasat-o pe Andreea la Predeal si apoi mi-am continuat drumul catre casa.

Lasand la o parte vremea de duminica, tura a fost foarte reusita. Am vazut, din nou, Creasta Nordica intr-o alta lumina. Si la propriu..si la figurat  :).

01
Mar
09

Piatra Mica la inceputul lui Martie

Pe Mihai D. il cunosc din scoala generala. Am fost in aceeasi clasa, apoi am urmat licee diferite si nu ne-am mai vazut( cu toate ca locuiam foarte aproape unul de celalalt) ani de zile. Ne-am intalnit intamplator prin 2oo5 si , din vorba in vorba, am descoperit ca avem o pasiune comuna: muntele. Facuse si el destule drumetii prin Bucegi, Fagaras, Piatra Craiului ….

Am hotarat sa reluam legatura si bineinteles, sa mergem pe munte impreuna. De atunci am mers in multe ture cu el.

2009, sfarsitul lunii Februarie. Mihai ma intreaba daca nu am vrea sa mergem la o tura de iarna. Mai intrebi? Normal ca vreau!

Ne gandim la Piatra Craiului. Se anunta vreme buna, chiar un pic cam calduroasa pentru acea perioada.

Ne hotaram sa plecam de vineri seara asa ca pe la ora 20:00 eram deja in masina, in drum spre Zarnesti. Facusem  rezervare la o pensiune, pentru o noapte. Vroiam ca sambata dimineata sa plecam spre Gura Raului si de acolo sa urcam la Curmatura.

Am gasit pensiunea pe internet. Iata si datele de contact, in caz ca aveti drum prin zona:

Pensiunea Flori Suzana 

Adresa : str. Carpati 12, 505800 Zarnesti
Mobil : 0746 274 001
Telefon : 0268 220 851

Pana la Predeal nu au fost probleme. Drumul era curatat de zapada, nici nu era asa de frig incat sa inghete asa ca a fost in regula.

Ei bine, de la Predeal lucrurile s-au schimbat radical. In primul rand, a inceput viscolul. In al doilea rand, se lasase frigul iar carosabilul prinsese o crusta de gheata. In al treilea rand, daca la coborare ne mai descurcam, la urcare ne cam tremurau pantalonii. Apropos, nu aveam cauciucuri de iarna…

Cu ajutorul maiestriei lui Mihai( in ale condusului) depasim aceste momente mai tensionate si ne apropiem de Tohanul Nou. Pe viscolul ala era greu sa mai vezi ceva dar intr-un final am reusit sa dam de pensiunea cu pricina. Problema era ca accesul la pensiune se facea pe un drum care era un pic in rampa asa ca , iarasi, Mihai a fost cel care a reusit sa salveze situatia.

Ne-a intampinat doamna de la pensiune si ne-a poftit in casa. Aveam la dispozitie o camera cu doua paturi, la 5o ron; baia la discretie si bucataria, in caz ca vroiam sa gatim ceva. Din fericire, nu a fost cazul.

Era ora 23:00 asa ca ne-am bagat la somn. Dimineata la ora 7 eram in picioare. Ne-am spalat pe fata, am mancat ceva, ne-am verificat echipamentul( in special coltarii pentru ca era prima oara cand ii foloseam) si am plecat.

Era cam racoare la ora aia dar soarele parea ca isi va intra in drepturi mai incolo.

Ajungem la Gura Raului, parcam masina pe langa casa domnului Flucus( la pensiunea caruia fusesem cazati in urma cu 2 ani), ne controlam bagajele si plecam inspre Poiana Zanoaga.

Pentru cei care nu stiu cine este domnul Flucus, ii invit sa foloseasca linkurile de mai jos:

http://www.clubulalpinroman.org/index.php?cat=&id=285&type=art

http://alpinet.org/main/articole/show_en_t_salvamont-zarnesti40-de-ani_id_3013.html

Am luat apa de la Fantana lui Botorog( reper la intrarea pe drumul care duce spre Prapastii) si am pornit pe traseul care duce spre Poiana Zanoaga( pe marcaj banda galbena). Din poiana Zanoaga mai avem de mers aproximativ jumatate de ora pana la cabana Curmatura.

Zapada este destul de mare pe aici. Dupa cum arata, se pare ca a nins de curand.

Drumul se desfasoara fara dificultate asa ca ne oprim ca sa fotografiem copacii acoperiti de chiciura si sa savuram linistea din padure.

Ne ajunge din urma un tip care urca la Curmatura. Este destul de lejer imbracata; suprapantaloni, polar si …cam atat. Noi avem si bluza de corp, si polar, si haina. Pana la urma, ma incalzesc atat de tare incat ii dau dreptate si trec si eu la o tinuta mai sumara.

Ajungem in poiana Zanoaga dupa aproximativ 1 h de la plecarea de la Fantana lui Botorog. Aici e multa ceata asa ca nu putem vedea creasta.

Ne oprim ca sa bem niste ceai cald. Nu este nici tipenie de om pe aici; tipul cu care ne-am intalnit probabil ca a ajuns deja la cabana Curmatura. Este un decor desprins parca din filmele de groaza: stana parasita, ceata, liniste( prea multa liniste)..

Plecam spre cabana. Vremea pare sa se indrepte iar soarele isi face timid aparitia. Am ajuns aproape de Curmatura iar vremea s-a schimbat cu 180 grade!

Aceasta este a doua cabana pe care am vizitat-o atunci cand am ajuns in Piatra Craiului. Este situata la 1470 m altitudine, intr-un decor deosebit. Aici gasiti loc de pus cortul precum si spatiu amenajat pentru foc de tabara.

Un reper important pe care il observati foarte usor de la cabana este o stanca ce are o forma de locomotiva. Chiar asa se numeste: LOCOMOTIVA. In zona ar fi cica si niste trasee de alpinism dar nu am fost niciodata ca sa verific.

Informatii despre cabana gasiti la aceasta adresa:

http://www.carpati.org/ghid_montan/muntii/piatra_craiului/cabana_curmatura-19/

Personalul de la cabana este foarte ospitalier si te ajuta cu orice fel de informatii. In cabana sunt 2 sali unde se poate manca asa ca aveti loc berechet.

Langa bufet, pe perete, gasiti informatii cu trenurile si microbuzele care fac curse Zarnesti- Brasov. La etaj sunt 3 camere unde se poate dormi la prici; in caz ca e aglomerat puteti dormi si in anexa.

Din ce am observat eu, cabana este plina mai tot timpul asa ca ar fi recomandat sa faceti rezervari din timp( chiar cu o saptamana sau 10 zile inainte).

Planul nostru pentru acest weekend era cam asa: sa urcam la refugiul Vf Ascutit, sa dormim acolo iar in ziua urmatoare sa mergem un pic pe creasta daca vremea permitea.

Pe drum spre cabana ne-am intalnit cu salvamontul si ne-a spus ca nu e de mers fiindca a nins recent si abundent. Auzind asta, ne-am orientat pentru ceva mai usurel.

Ne-am cazat iar apoi am mers in sala de mese ca sa luam pranzul. Mancarea este foarte buna aici asa ca nu am ezitat si am comandat si felul 1 si felul 2.

Dupa ce am terminat cu masa am iesit pentru niste poze. Am vazut ca cineva isi intinsese cortul in poiana unde se campeaza. Nu a trecut mult timp si vremea s-a zburlit din nou. Se lasa ceata si se facuse destul de frig.

Planurile pentru refugiul Ascutit fiind compromise, am decis sa mergem pana in Saua Crapaturii ca sa vedem daca avem vizibilitate pentru niste poze. Pana in Saua crapaturii( sau balcon, asa cum ii spun eu) avem de urcat cam 20 min. De aici se vede Acul Crapaturii, se vede Piatra Mica( 1816 m) precum si traseul care duce spre Varful Turnu( 1923 m).

Ceata ne insoteste tot drumul. Fac poze atata cat imi permite vremea asta inchisa. Admir brazii incarcati de zapada si din cand in cand, atunci cand norii imi dau ragazul, cerul senin.

Ajungem si in zona numita de catre mine, Balconul. Aici este un punct foarte bun pentru belvedere. Daca ai vreme buna poti sa vezi pana hat departe. Mi se pare ca se aud niste voci asa ca ciulesc urechile. Intr-adevar, se aud niste voci dinspre Piatra mica. Prin viscol( care deja devenise destul de puternic), reusesc sa disting cateva siluete. Imi dau seama ca de fapt sunt numai 2 persoane.

Ulterior am aflat ca mai fusesera si altii pe Piatra Mica in acea zi.

Varful nu este dificil de urcat. Are niste cabluri in zonele mai expuse( doua la numar, daca nu ma inseala memoria) iar in rest drumul se desfasoara pe o poteca cu jnepeni, asemanatoare cu potecile de pe creasta. Poteca este ingusta asa ca trebuie pasit cu atentie( mai ales iarna).

Cei doi pe care ii aveam in campul nostru vizual aveau la ei si o coarda si niste bucle, pentru eventuale manevre de asigurare. I-am si vazut la un moment dat folosind sfoara; cel care era cap il asigura pe secund la cablul care era montat in zona respectiva( cel putin asa se vedea de jos). In mod normal, si pe timp de vara, nu ar fi fost necesara o asemenea manevra. Acum insa, pe viscol, vizibilitate redusa, zapada proaspata si mare, plus un coechipier mai putin experimentat, se impunea folosirea echipamentului din dotare.

Noi am stat si i-am privit pana au disparut din campul nostru vizual. Am hotarat sa urcam si noi un pic ca sa vedem cam ce ne asteapta a doua zi. Zapada era destul de mare, adica ajungea pana aproape de genunchi. Nu era inghetata insa pentru ca nu fusese suficient de frig; poate ca noaptea lucrurile aveau sa se schimbe.

Ne-am asezat in zapada si am facut niste poze cu creasta, atat cat se vedea. Din pacate nu am putut sa stam foarte mult pentru ca vremea se inrautatea. Era din ce in ce mai frig asa ca in curand am coborat spre Curmatura.

Aici am mers in sala de mese cu gandul sa luam un ceai cald si sa ne orientam spre cina. MBS( mamaliga cu branza si smantana)-ul se pregateste numai dupa ora 18; este foarte gustos, vi-l recomand.

Cabana era plina, ca de obicei. Am gasit o masa mai retrasa si ne-am asezat pe bancuta, cu ceaiul langa noi. A venit si mamaliguta asa ca ne-am apucat de treaba.

La un moment dat au aparut si cei care incercau sa urce pe Piatra Mica. Am aflat ca ii cheama Catalin si Mihai.

Se cunoscusera prin intermediul carpati.org , unde unul dintre ei postase o tura. Celalalt a fost interesat, si…gata echipa!

Mihai avea in jur de 4o de ani, casatorit, si avea un baiat. Catalin( capul de coarda) era ceva mai tanar si era pasionat de mers pe munte, sporturi extreme si fotografie. Am aflat ca al lui era cortul pus afara.

Aveau de gand sa doarma amandoi in cort; asta dupa ce se echipasera in mod corespunzator. Se vedea ca nu erau niste novici.

Am stat de vorba cu ei, ne-au mai aratat niste poze, am baut o bere impreuna si asa a trecut seara.

Am plecat la culcare, ei la cort, iar noi in camera.

Noaptea a fost foarte cald asa ca am dormit dezvelit. Soba a facut suficienta caldura incat sa ne moleseasca pe amandoi.

A doua zi m-am trezit un pic mai devreme decat Mihai si am iesit din cabana ca sa vad cum se prezinta vremea.

Ei bine, nu era nici urma de nor. Era senin de tot, cum nu cred ca am mai vazut la Curmatura. Vazand asa, mi-am zis ca trebuie sa atacam Piatra Mica. Vremea tinea cu noi asa ca era pacat sa nu incercam.

S-a trezit si Mihai. Dupa ce am fost afara, la spalator, ne-am dus in sala de mese si am comandat omleta si ceai. Intre timp au aparut si aventurierii din cort. Dormisera foarte bine, nu le fusese frig deloc. Avusesera haine foarte groase, caciula, cagula, sosete de lana …

Le-am spus ca vrem sa facem Piatra Mica si au zis ca la ei a fost mai greu pentru ca vremea le-a fost potrivnica. Altfel, cu coltari si piolet, nu ridica mari probleme.

Ne-am despartit de ei si am plecat spre Balcon. Catalin si Mihai au plecat spre Prapastii.

Era cam cald pentru dimineata aia. Soarele batea destul de tare asa ca nu a trecut mult pana cand ne-am scos gecile si am ramas in polar. Am ajuns la Balcon iar aici ne-am pus coltarii si am scos pioletii la treaba.

Eu am un piolet CAMP universal iar Mihai un Grivel; au fost foarte buni pentru ce am vrut noi sa facem.

Am inceput sa urcam catinel- catinel. Pe masura ce urcam, creasta se vedea din ce in ce mai bine. Era acoperita de zapada iar pe deasupra ei erau suvite subtiri de nori.

Zapada este numai buna pentru coltari; simt cum musca din zapada inghetata. Pioletul ne ajuta si el la inaintare. Ne uitam inspre Turnu si ne promitem ca data viitoare ajungem si acolo.

La portiunile de stanca devenim mai atenti. Deja a aparut gheata asa ca lucrurile se complica un pic. Sunt atent unde pun piciorul; fixez bine coltarii si apoi ma incumet sa pasesc pe stanca. Pioletul nu imi este de mare ajutor aici asa ca ii trec curelusa dupa mana si il las sa atarne.

Ajungem si la prima saritoare unde este montat un cablu pentru mai multa siguranta. Initial nu vroiam sa il folosesc insa vazand cam cat de rau aluneca in jur am renuntat la orgoliu si m-am tinut de el; problema era ca manusile mele de polar se lipeau de cablul inghetat. A trebuit sa scot manusile pentru ca ma incomodau. E drept ca in felul asta mi-au inghetat mainile dar a fost mai bine pentru partea de catarare.

Am terminat si cu primul lant. Zapada fiind din ce in ce mai inghetata, am fost si mai atent la picioare.

Totusi, daca fixai bine coltarii in zapada, si daca iti gaseai si prize bune de mana, portiunile mai dificile nu erau de netrecut.

Urmeaza a doua saritoare echipata cu cablu. Mihai merge primul si dupa ce o depaseste imi face semn sa urc. Dupa ce am trecut si eu mi-am dat seama ca o puteam depasi usor; in acele momente insa, nu stiu de ce, dar am avut senzatia ca nu gasesc nici o priza buna de picior. La maini nu era problema: aveam cablul, jnepeni, stanca…

Pana la urma mi-am luat inima in dinti si am zis: Fie ce-o fi! Daca e sa cad, cad!

Nu am cazut asa ca in cateva secunde eram sus, langa Mihai.

De aici treaba devenea mai usoara. Aveam de mers pe creasta, pe urmele celor care fusesera aici cu o zi inainte. Urmele nu erau foarte vizibile, iar zapada formase cornise. Am mers cu atentie sporita pentru ca nu vroiam sa zburam la vale..

Au urmat portiuni in care am intrat in zapada pana aproape de brau. Una peste alta, urcusul pana la crucea care impodobeste varful Piatra Mica( socotit de la Balcon) a durat aproximativ 3 h.

Vremea era superba . Soarele batea cu putere, facandu-ne sa transpiram foarte tare, iar creasta se vedea in toata splendoarea ei.

MIROBOLANT!

De la cruce se coboara prin padure catre poiana Zanoaga iar de aici pe drumul binecunoscut, pana la masina.

Coborand prin padure iar am intrat in zapada pana la brau iar eu am alunecat de cateva ori. Zapada era un pic topita si aluneca asa  ca am facut niste acrobatii de toata frumusetea.

Am ajuns leoarca la masina pe la ora 16. Am mers pana in Zarnesti ca sa luam martisoare si flori pentru mamici, bunici, neveste si alte rude de sex feminin.

Fiind foarte cald nu s-a mai pus problema poleiului asa ca am ajuns acasa cu bine.

Multumesc lui Mihai pentru sprijinul acordat sus pe Piatra Mica. Stie el de ce!

In incheiere, iata si niste poze de pe varf.

PS   Pozele au fost facut cu aparatul lui Mihai si al meu.




Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 22 other followers

April 2017
M T W T F S S
« Jun    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Vizitatori

  • 156,194 vizite

Mai umblu si pe aici

Pentru ca imi pasa

Hai-hui pe

Recomand espadrilele de catarat

Cumpar echipament de la

Galeria de pe Flickr

DSCF3500

More Photos
Free counters!