Posts Tagged ‘muchia Iepurasului

21
Aug
11

Muchia Iepurasului

Trecuse ceva vreme de cand nu mai avusesem activitate prin Cheile Rasnoavei. Ultima oara catarasem aici in luna  Iunie, pe Creasta Generalului, impreuna cu Minerva Vincze. Mi-era dor de niste trasee in Peretele Animalelor, de unul in mod special…

De data asta parteneri de coarda mi-au fost Vasi si Razvan.

Duminica dis de dimineata am plecat spre Chei, in ideea de a fi acolo pana incepe sa dea caldura. Am ajuns in Poiana Inului pe la ora 8:15. Dupa ce am luat un mic dejun foarte rapid am sortat echipamentul si am plecat spre pereti.

Vremea era superba. Soarele batea destul de puternic pentru o ora asa de matinala.

Pana la baza peretilor se urca prin padure, pe poteca vizibila, aproximativ jumatate de ora.

Obiectivul pentru ziua de azi este……

La baza traseului ne-am oprit un pic ca sa ne tragem sufletul, am mancat niste ciocolata, am baut niste apa..

Eu m-am mufat(vorba lui Razvan) la cele doua semicorzi, am pus buclele si anourile pe mine, apoi am plecat cap de coarda pe traseu.

Dupa cativa pasi mi-am dat seama(daca mai era nevoie de o asemenea cugetare) ca vom muri de cald. Deja aveam musculite, praf si furnici in ochi, nas si in …papucii de catarat. Nu pot sa nu imi aduc aminte de un episod haios, cu Adi Cernea, care a avut la un moment dat o albina in pantaloni :))). Asta da durere :))))))). Era in traseu, in Animale, in a doua sau a treia lungime, si nu stia cum sa se mai scarpine ca sa scape de ea. Noroc ca era secund..

Danut in prima lungime

Prima lungime, asa cum m-am obisnuit, este plina de vegetatie si pamant. O frumusete, ce sa mai…

Merg incet, caut pitoane, le gasesc, asigur. Imi place activitatea asta, este foarte relaxanta. As putea sa ma obisnuiesc cu asa ceva.

Urmeaza sa traversez catre stanga apoi sa intru in hornul plin de iarba. I hate this part but somebody’s gotta do it. Gasesc niste pitoane aici si asigur la ele. Vad ca prin  doua din ele este trecuta si o bucata de cordelina; probabil cineva a facut rapel de aici.

Tineam minte ca pe partea stanga a diedrului in care sunt acum este o clepsidra in care ar putea intra un anou de care as putea sa ma trag la nevoie. Gasesc clepsidra si incerc sa bag anoul; realizez repede ca data trecuta am folosit un anou mai subtire. Cel pe care il am acum la indemana nu merge asa ca renunt si urc mai departe.

Dau si de copacelul de care m-am tras prima oara cand am fost cap pe acest traseu. Ma tin si de data asta de el si ma gandesc ca ar fi cam nasol sa se rupa cu mine. Nu ca as cadea foarte mult dar m-as lovi destul de bine de pereti..

Mai departe folosesc celebra tehnica a firelor de iarba si ma tin de ea(de iarba) cat pot, insa cu mare atentie. Hai ca mai am putin si ajung in regrupare.

Dupa ce ajung in regrupare si asigur realizez ca am ratat un piton de care ma puteam folosi.

Hotaram ca primul secund care urca sa fie Vasi. Dupa o serie impresionanta de blesteme si injurii la adresa vegetatiei de pe traseu Vasi ajunge in regrupare. Urmeaza Razvan.

Ceva mai calm decat colegul, ajunge repede la noi. Aici stam destul de prost asa ca nu zabovim prea mult si atacam lungimea urmatoare.

Vedere din prima regrupare

Razvan

Lungimea a doua este una din preferatele mele. Incepe cu o mica traverasare in dreapta apoi urca pe muchie. Pitoane sunt destule, catararea este foarte usoara. Sfarsitul lungimii este pe un tanc unde se poate sta destul de comfortabil. Aici se gasesc vreo 4 pitoane solide.

Plecarea in lungimea doi

Capul de coarda sta excelent aici. Secunzii…nu prea.

Mergem mai departe, in lungimea 3. La plecare avem niste prize excelente de mana. Traseul merge apoi pe muchie, fara dificultati.

The man and his climbing shoes

Ca de obicei, am ratat vreo doua pitoane, lucru pe care mi l-a comunicat Vasi. Trebuie sa fiu mai atent, clar.

Din nou, in regrupare.

Iata ce urmeaza

Vasi

Vine si Razvan

Lungimea 4 este usoara, exceptand o traversare catre dreapta. Mai exact, se urca pe muchie si la un moment dat ajungem in fata unui perete spalat, fara prize. Aici ne uitam spre dreapta si observam doua pitoane apropiate unul de celalalt. Se poate asigura la ambele sau numai la unul din ele, punand o bucla mai lunga. Eu am asigurat in ambele pitoane insa am regretat, asta pentru ca sforile s-au frecat destul de mult.

Razvan

Dupa aceasta traversare se urca prin iarba cativa metri, si ajungem la o regrupare marcata de doua pitoane ruginite legate cu cordelina. Pana aici gasim prize destule si mari. Ceea ce e fain e ca stanca e foarte aderenta si compacta asa ca se poate pasi cu incredere.

In aceasta regrupare am stat foarte incomod cu totii. Daca pana acum eram mustrat ca eu gasesc locul cel mai bun de data asta nu a mai fost asa. Corzile s-au incalcit asa ca distractia a fost si mai mare.

Lungimea a 5 a este scurta si fara nici un fel de dificultate. Ajunge pe muchie apoi merge pe un teren foarte usor, plin de iarba insa, si se termina la baza hornului cu surprize. Hornul reprezinta ultima lungime, cea cu adevarat tehnica.

Aici m-am codit destul de mult. Prima oara cand facusem aceasta lungime o facusem ca secund. Acum , ca si cap de coarda, lucrurile stateau un pic altfel. Am studiat hornul pe toate partile cautand diferite metode de abordare.

Baietii mai aveau un pic si faceau galerie.

Pana la urma mi-am luat inima in dinti si am plecat, abordandu-l prin partea dreapta unde gasisem niste prize in aparenta solide.

La un moment dat o priza de mana a cedat. Noroc ca stateam bine pe picioare iar cealalta mana era pe o priza foarte solida.

Am depasit momentul apoi am cautat, la sugestia baietilor, sa ma bag in stanga. Acolo am vazut un piton salvator asa ca am asigurat imediat. Am mai urcat un pic si am vazut un alt piton in dreapta.

Partea urata la acest horn este ca te obliga sa stai in niste pozitii dubioase. De data asta nu am mai considerat inaltimea un avantaj; pe unele portiuni dadeam cu casca de stanca, asa de chircit stateam.

Iesirea din horn se face prin stanga apoi se merge prin iarba si stanca compacta pana la binecunoscutul balcon aerian. Acolo se poate asigura la un copac.

Hornul cu surprize si emotiile de rigoare

Important de stiut este ca pe aceasta lungime capul de coarda nu poate comunica cu secundul. Dupa iesirea din horn cel putin, nu ne mai auzeam deloc.

Primul care a ajuns sus a fost Vasi. Mi-a zis ceva ce m-a amuzat teribil: Ba, esti un idiot! Ai ratat vreo doua sau trei pitoane. Dar felicitari ca ai trecut fara sa te folosesti de ele.

Inutil sa mai spun ca am ramas fara grai :)))))))). Dupa cum ziceam, mai multa atentie data viitoare. O cadere in horn ar fi fost foarte neplacuta.

A venit si Razvan, ne-am strans mainile, apoi am facut niste poze din balconul aerian.

La finalul unui zile minunate

17
May
11

Cotofana si Muchia Iepurasului

Se tot zvonea de ceva vreme ca AGMR vrea sa ne duca la examen in Peretele jivinelor aka Peretele animalelor.

In weekendul 14-15 Mai s-a stabilit intalnirea asa ca am luat prognoza la puricat. Nu mai tin minte  cand am vazut ultima oara pe site-ul meteoblue un weekend asa de insorit in zona Rasnov. Cred totusi ca a trecut destul de mult.

Sambata dimineata am fugit spre cheile Rasnoavei cu ganduri de catarat. De vreo cateva zile incepusem si antrenamentele la panoul de la Crangasi, cu rezultate dezamagitoare insa.

Pauza de aproape 2 luni isi spunea cuvantul: ma scurgeam de pe prize precum o pisica pe un acoperis fierbinte. E frustrant sa constati ca iti mor degetele in cateva minute.

Am sperat totusi ca la stanca voi avea mai mult noroc asa ca am pornit increzator catre munte.

Intalnirea era la ora 9, la Bolovanul prostului. Ca de obicei, am cules-o si pe Andreea din Predeal, si apoi am calcat acceleratia ca sa ajungem la timp.

Pe la 8 :30 am ajuns la destinatie. Se anunta o zi foarte frumoasa, foarte calda, si cu cer senin.

Zsolt si cu Mini erau acolo de vineri. Catarasera Lupul cel Rau, unul dintre cele mai grele trasee din Peretele animalelor.

Cat am stat noi de vorba au aparut si Ciri, Csaba, Colonelu’ , Radu si Sandu, albanezii si ghizii.

Radu si cu Sandu au hotarat sa nu participe la examen si au mers sa faca in doi un traseu pe care aveau sa il aleaga de comun acord.

Noi ceilalti ne-am indreptat catre Poiana Inului. Aici, dupa ce s-au facut echipele si s-a impartit echipamentul, s-au tras la sorti traseele.

Eu am cazut in echipa cu Emil(zis si Mosu’) si cu Bogdan Rus(ghid la AGMR in viata de zi cu zi dar acum pe post de secund si inspector).

Aveam sa merg ca secund in Cotofana, cotat cu 5A, urmand ca duminica sa fac eu cap de coarda un alt traseu.

Urcusul pana la baza peretilor m-a facut sa mor de cald si sa regret faptul ca am luat pe mine o bluza de corp cu maneca lunga. Am zis totusi ca va incepe sa adie vantul si la un moment dat mi se va face frig. Bineinteles ca nu a fost asa, ba din contra, s-a facut din ce in ce mai cald iar adierea de vant la care speram nu a mai venit.

Mosu’ a plecat cap, pe o prima lungime cam plina de iarba si pamant. Asta imi aduce aminte de pamantul pe care era sa alunec anul trecut in Iepuras,  in prima lungime..

Dupa ce regrupeaza, este randul nostru sa urcam. Pleaca Bogdan iar eu astept cumintel semnalul. Dupa ce urca el vreo cativa metri, vine si randul lui nea Dan.

Cam asa arata peretele

Cu balariile ma mai descurc dar pamantul asta care mi se lipeste pe papucii de catarat…este foaaaarte nasol.

In fine, dupa vreo 20 m de catarat ajung si eu in regrupare.

Inginerie

Dupa cateva minute de odihna capul nostru de coarda pleaca in a doua lungime, care arata ceva mai ,,dezbracata” de balarii decat prima. Sa speram ca nu ma insel.

Stau atarnat in regrupare si contemplez celebra arcada care ne asteapta in lungimea 3. Asa, dupa cum o vad de aici, pare destul de accesibila. Banuiesc ca este si bine pitonata.

Bogdan Rus in action

Eu, atarnat

A doua lungime a fost mai curata decat prima si m-am bucurat de fiecare centimetru de stanca.

Csaba in Mielul cel bland

Vedere din perete

Mini Vincze, secund, in Miel

In regruparea din lungimea a doua, se face o traversare spre stanga, pe o brana inierbata. De aici incepe, dupa mine, distractia pe acest traseu.

Bucegii in zare

Mosu’ a mers foarte bine pe lungimea asta. S-a oprit de vreo doua ori sub arcada, pentru ca il lasasera mainile, dar din partea mea a avut si are tot respectul!

Sunt sigur ca multi cunosc aceasta portiune din Cotofana, cu toate astea insa vreau sa spun cate ceva despre ce am observat eu aici.

1. Mi-am dat seama ca munca secundului nu este deloc mai usoara pentru ca in momentul in care scoate asigurarea de pe coarda lui, este expus pericolului de a cadea si de a ,,matura” peretele. Avand in vedere faptul ca aici se face o traversare pe sub arcada, catre stanga, va puteti imagina cam cum ar arata o pendulare..

2. Acum arcada avea niste zone ude asa ca atentia trebuia sporita. Cum spunea Zsolt, foarte incantat de acest traseu, pitoanele sunt batute ,,exact acolo unde este nevoie de ele”.

3. Prize la maini sunt destule, pentru picioare se poate folosi si aderenta stancii, dar eu cred ca o tehnica bine stapanita este musai.

Eu mai am de lucru mult la jocul de picioare, asa ca am cam tras de maini aici. Pot sa spun ca lungimea asta m-a obosit destul de tare.

Urmatoarea nu este mai usoara decat aceasta; pot spune ca este cel putin la fel de solicitanta daca nu chiar mai tare.

Urmarindu-l pe Bogdan cum se misca am zis ca este relativ usor. Ei bine, m-am inselat. Acolo unde el a trecut ca un balerin eu am strans din dinti.

Lungimea debuteaza cu, oare de ce nu ma mir,  o TRAVERSARE catre stanga. Aici trebuie sa te intinzi un pic si sa apuci niste prize bune la maini. La picioare…tot ce poti  🙂 .

Dupa ce treci de aceasta traversare foaaarte interesanta, mergi pe o fata cam verticala, cu prize destul de bune la maini. Eu m-am tras de bucle in vreo doua locuri, recunosc, asa ca …Bogdane, daca citesti acest jurnal, sa stii ca am trisat si nu am trecut pasii la liber.

In regrupare m-am reintalnit cu coechipierii mei. De aici am facut doua rapeluri(marea mea iubire) pana la baza traseului, folosindu-ne insa de regruparile din Miel.

De ce spun ca rapelul e marea mea iubire? Pentru ca este manevra care nu imi place absolut deloc, mai ales facuta dupa  niste pitoane vechi. Niciodata nu am avut acel sentiment de siguranta sau de placere atunci cand am coborat de pe un traseu de mai multe lungimi.

As prefera sa catar cap de coarda 1000 de m decat sa fac rapel dintr-un traseu.

Am ajuns la baza peretelui si am strans corzile si buclele. Mosu’, care probabil ca nu se saturase de catarat, a hotarat sa urce impreuna cu Gabi in Cangur(4B). Au urcat doua lungimi dupa care au coborat in rapel.

Andreea coborase din traseu si plecase din nou, de data asta impreuna cu Jsolt, in Mielul cel Bland. Din ce a povestit, a aflat pe pielea ei(sau pe degetele ei) ca Mielul nu e chiar atat de bland pe cat vrea sa para..

Eu am stat la baza peretelui, de vorba cu Mini, pret de vreo ora- doua. Am stat cu castile pe cap deoarece exista pericolul sa mai pice cate ceva din cer  :)))

Jsolt si cu Andreea au intarziat destul de mult, asa ca de la baza peretilor am plecat pe la ora 19.

Ne-am mai oprit un pic in Poiana Inului ca sa ne bucuram de priveliste. Ce frumos se vad muntii Bucegi…

Pacat ca HP-ul meu de 4 megapixeli nu poate sa redea ceea ce am vazut..

Peretii, dragii de ei

Pe la ora 20:30 am ajuns la Predeal, la Andreea. Dupa caldura de care avusesem parte toata ziua, am zis sa ne racorim cu niste beri. Merge berea dupa efort fizic, nu?

Pe la ora 22 a venit si Razvan astfel ca ne-am intins la palavre. Pe la 23 am dat stingerea fiindca a doua zi ne asteptau Animalele 🙂 .

Duminica, pe o vreme superba, ne-am intalnit in Poiana Inului.

Astazi era randul meu sa merg cap de coarda intr-un traseul de gradul 5A sau 5B. De data asta am picat in echipa cu doamna Felicia si cu Mosu. Am facut rost de doua semicorzi, am strans buclele si restul de echipament si am plecat spre traseul nostru, adica Muchia Iepurasului(5A).

Aici m-am echipat, mi-am verificat ,,clientii”, apoi mi-am luat LA REVEDERE si am purces la catarat 🙂 .

Mai tineam minte de anul trecut prima lungime asa ca mi-a fost destul de usor sa ma orientez. Traseul face dupa cativa metri de la plecare stanga apoi urmeaza un diedru unde mai bine intri cu un trimmer, dupa care merge spre dreapta catre regruparea intermediara.

Principala problema, sau singura pe aceasta lungime, a fost pamantul care mi s-a lichit pe espadrile. Talpile murdare de pamant in combinatie cu iarba pe care am fost nevoit sa o calc, au dus la o combinatie nu tocmai placuta.

Avand semicorzi de 45 am regrupat peste tot pe unde am gasit cuie sanatoase. Dupa prima regrupare, pe care mi-o aminteam foarte bine, am plecat in lungimea a doua. Prize sunt din belsug, roca este foarte compacta..catararea este o placere!

Ajung la o regrupare cu vreo 4 cuie(cata generozitate din partea celor care au pitonat traseul). Stau destul de comfortabil aici. Privelistea este extraordinara. Vremea tine cu noi, e clar.

Vin si secunzii. Dupa cateva minute de odihna si cateva sfaturi plec mai departe pe o lungime frumoasa, cu prize  excelente. Pitoanele sunt cam lipsa dar escalada este usoara; nu cred ca depaseste gradul 5.

Nu pot sa nu remarc diferenta dintre stanca de aici si cea de la intrarea in chei. Fac comparatie cu creasta Generalului, un traseu urcat de zeci sau sute de oameni. Acolo stanca este lucioasa, din cauza ca au trecut atatea perechi de bocanci si espadrile.

In Animale, din ce am observat eu pana acum, stanca este in general foarte compacta si aderenta.

Dupa ce am regrupat si au venit coechipierii, mi s-a atras atentia asupra faptului ca am ratat vreo 2 pitoane. Probabil or fi fost mascate de iarba si nu le-am vazut.

In urmatoarea lungime am ajuns la o fata spalata, pe care era clar ca nu aveai cum sa urci. In dreapta in schimb se vedeau niste cuie asa ca am asigurat acolo dupa care m-am orientat spre niste zone mai inierbate. Dupa un pic de balaureala si vreo doua pitoane razlete am ajuns la o regrupare intermediara, marcata prin 2 cuie si o cordelina rosie. Aveam sa aflu ca de fapt aia era o VARIANTA. Regruparea cea buna avea sa fie la cativa metri mai sus, pe o brana inierbata.

De la aceasta brana Mosu a preluat stafeta si a mers cap pe ultima lungime, cea mai tehnica. Initial am crezut ca este nevoie de forta ca sa o parcurgi dar acum cred ca secretul sta in tehnica si in felul in care te pozitionezi pe picioare.

Ne-am intalnit cu Mosu la final de traseu, ne-am strans mainile, apoi am coborat repede pentru ca ceilalti colegi ne asteptau la baza stancilor.

A urmat traditionala sedinta din Poiana Inului, cu dezbateri aprinse.

Cat am stat acolo la discutii am aflat ca doi dintre colegii nostri(Radu si Sandu) avusesera parte, cu o zi inainte, de o experienta neplacuta in traseul Caprioara. Pe la pasajul cheie, cel cu fisura, capul de coarda a cazut cativa metri buni si a rupt o asigurare. Din fericire nu a avut lovituri serioase insa sperietura a fost de proportii…

Cei doi au incercat sa faca rapel, dar probabil erau prea obositi asa ca le-a luat foarte mult.  Noroc ca intr-un traseu alaturat au fost 3 ghizi care au mers dupa ei si i-au ajutat sa iasa din Caprioara.

Tot sambata, in traseul Cangurul, intr-o regrupare, Zsolt Torok si cu Csaba, au asigurat dupa toate regulile insa un piton a cedat asa ca au cazut aproximativ 1-2m.

In concluzie, cum zicea Csaba: poate nu ar strica sa carati dupa voi 2-3 pitoane si un ciocan sau asigurari mobile.




Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 22 other followers

April 2017
M T W T F S S
« Jun    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Vizitatori

  • 156,030 vizite

Mai umblu si pe aici

Pentru ca imi pasa

Hai-hui pe

Recomand espadrilele de catarat

Cumpar echipament de la

Galeria de pe Flickr

DSCF3500

More Photos
Free counters!