Posts Tagged ‘poiana Zanoaga

30
Jan
11

Curmatura si varful Turnu

Se pare ca in ultima vreme am parte numai de ture fulger, in sensul ca plec la munte cu noaptea in cap si ma intorc acasa seara tarziu.

In fine, dupa ceata, viscol si coduri de toate culorile s-a anuntat un weekend cu vreme buna de tot: soare din belsug, cateva grade sub zero, fara viscol si alte intemperii.

In ultima vreme fusesem prin Baiului si Ciucas asa ca am zis sa mai schimbam peisajul. Masivul castigator a fost Piatra Craiului. Erau mai multe variante de trasee la care ma gandisem pentru o tura de o zi; dupa indelungi framantari am ramas blocat pe varianta Gura Raului- Poiana Zanoaga- Curmatura- Saua Crapaturii- Varful Turnu. Intoarcerea avea sa se faca pe aceeasi ruta.

Daca facusem bine socotelile, insemna ca trebuia sa fim inapoi la masina la cel tarziu 18.

Participantii la tura au fost: Dan( aka Cumnatu’ ), Nicu, Raluca, Catalin, Adi( nasul lui Catalin ). Pe la 3:30( da, ati citit bine ) i-am pescuit pe Dan, Nicu si Raluca urmand ca apoi sa mergem in zona Obor si sa il luam si pe Adi.

Pana la Zarnesti am mers foarte bine, nu am avut parte de poleiul de care ma temusem. Am facut 2-3 opriri pe la benzinarii, pentru mancare si apa. La Gura Raului am ajuns pe la 7:40. Aici termometrul indica -12 grade. In zona Paraul Rece observasem la masina si -15…

Am topait un pic in jurul masinii, ca sa ne incalzim :). Cand am pus haina pe mine am avut senzatia ca am imbracat o foaie de tabla :))); era asa de rece si de rigida..

Incet, incet se lumina si se vedea ca vom avea parte de o zi frumoasa. Am mers agale catre fantana lui Botorog si apoi am intrat in padure, pe banda galbena.

Prima varianta pentru acces la Curmatura fusese cea prin Saua Crapaturii. Pentru asta ar fi trebuit sa mergem pe drumul care duce la Plaiu Foii si de acolo sa facem stanga, urmand sa intram in padure. Discutasem insa de dimineata si ajunsesem la concluzia ca aceasta varianta e mai solicitanta asa ca am lasat-o pentru alta data.

Revenind la drumul nostru…zapada era putina, nicidecum din abundenta, asa cum crezusem eu. Tot auzisem la meteo ca a nins peste tot asa ca m-am asteptat la iarna in toata regula.

Dupa vreo jumatate de ora de mers am simtit cum incep sa transpir; ceilalti erau in aceeasi situatie asa ca au renuntat la geci, polare, manusi..

De prin padure

Nu avem parte de zapada dar macar stim ca vom avea o zi splendida. M-am cam plictisit de ceata si viscol, asa cum am prins in ultimele ture. A iesit soarele si pe strada noastra, ca sa zic asa :).

Traseul asta imi place pentru ca ajungi si in poiana Zanoaga iar de aici se vede extraordinar de frumos creasta Pietrei Craiului; o singura data am vazut-o de aici pe vreme buna.

In Poiana Zanoaga

De aici pana la cabana Curmatura mai avem de mers aproximativ 30-40 de minute. Stateam foarte bine cu timpul asa ca ne-am oprit ca sa admiram privelistea.  Ma uit inspre Piatra Mica si imi aduc aminte cum am coborat de pe varf impreuna cu Mihai, in urma cu 2 ani. Eram in zapada pana la brau dar era o senzatie tare faina :). Vezi tura aici  https://danchitila.wordpress.com/2009/03/.

O luam din loc pentru ca avem un program de respectat.

Din loc in loc, poze..

La cabana am ajuns pe la ora 10. Lume multa…la un ceai cald, la o fotografie, la o palinca. Fiecare cu pasiunea lui, ce sa mai!

Vremea…super!

Dinamovist convins..

Dupa ce am mers sa imi cumpar un ceai cald m-am oprit ca sa stau de vorba cu Gavrila Serban si Adrian Badea, doi prieteni de la sala. Cu Adi am fost chiar coleg de clasa, in liceu. Din pacate nu am tinut legatura dupa ce am terminat scoala, dar niciodata nu este prea tarziu ca sa o reluam.

Baietii facusera o tura de 2 zile in Crai si se dadusera cu schiurile de tura. Erau si ei mirati de zapada putina pe care o intalnisera aici.

La ora 11 am plecat catre Saua Crapaturii. Prin padure am mai oprit pentru niste poze, insa nu am zabovit prea mult pentru ca trebuia sa respectam orarul.

Pana la balconul din Saua Crapaturii am facut aproximativ jumatate de ora. Cu toate ca am fost de multe ori aici, raman si acum..mut de uimire in fata privelistii :).

Acul crapaturii

In zare

Cat am stat noi la pozat si mancat, au mai aparut cateva persoane care urcasera de la Curmatura. Am profitat de vizibilitatea excelenta si am aruncat un ochi catre obiectivul zilei: varful Turnu. Nu parea sa fie prea multa zapada prin zona; luasem totusi, coltarii, coarda de 60 m si un piolet. Nu se stie niciodata cand ai nevoie de ele si e mai bine sa fii prevazator.

Mai urcasem pe Turnu(1923 m alt.) in 2005, intr-o frumoasa zi de August, impreuna cu Floricel, Nicu, Alina si Catalin. Tineam minte ca sunt vreo 4 lanturi puse in zonele mai expuse; in rest insa…destul de usor. Bine, sa nu uitam totusi ca iarna nu-i ca vara!

Aproape de intrarea in traseu

Putina zapada, dupa cum ziceam. Oare cand va veni iarna aia adevarata, cu zapada ca-n povesti?

Cateva fotografii inainte de a porni la atac 🙂

Pana sa ajung la baza traseului ma gandeam sa folosesc coltarii; am ajuns aici si am constatat ca este foarte cald asa ca am renuntat rapid la idee. Uitandu-ma in sus vedeam ca era putina zapada, stanca era uscata…

Plec primul, animat de gandul ca imi voi fotografia si filma prietenii in timp ce urca.

Odata trecut de primul lant imi dau seama ca am luat pioletul degeaba. Ceilalti ma sfatuisera sa il las la baza traseului insa eu ma gandeam ca il voi folosi ca sa sparg gheata, sa fac urme etc. Dupa cum arata zapada pe traseu…cam slabe sansele pentru asemenea activitati.

Ora limita pe care o gandisem pentru a ajunge pe Turnu era 15; asta, daca aveam sa intampinam obstacole deosebite pe traseu. Vroiam neaparat sa ajungem la masina pana se intuneca;  nu de alta dar ne gandeam ca drumul s-ar putea sa fie foarte aglomerat la intoarcere asa ca era bine sa ajungem cat mai repede pe DN1.

Urcusul nu este solicitant, cel putin deocamdata. Mai dam peste niste cabluri si le depasim destul de repede. Profit de faptul ca am aparatul la indemana si fotografiez oamenii si locurile 🙂

Vedere de sus

Dan cumnatu’

Piatra Mica in toata splendoarea ei

Urmeaza o mica traversare in stanga

Nu-mi vine sa cred ca avem parte de o asemenea vreme; taticul Crai a fost tare generos astazi. Cu putin efort cred ca as putea sa merg si in tricou :).

O portiune cu grohotis, un pic mai dificila

A urmat o zona mai cu cantec, daca se poate spune asa. Este vorba despre un mic horn, care la prima vedere nu punea probleme. Peretii acestuia erau insa plini de gheata, lucru care ne-a pus un pic in dificultate. Raluca si cu Nicu urcasera primii. Am urmat eu, iar dupa mine Catalin, Adi si Dan.

Adi a incercat sa ma impinga un pic vazand ca nu prea am pe unde sa pun picioarele ca sa ma ridic. Aici m-am panicat un pic fiindca mi se pusese un carcel la piciorul drept si din cauza asta mi se parea ca nu am nici un fel de sustinere. Pana la urma am reusit sa trec de pasajul buclucas. Ajuns intr-o zona mai sigura, langa Nicu si Raluca, am scos coarda si am pus-o pe dupa un colt de stanca, ca sa-i putem ajuta pe Dan, Adi si Catalin.

Am rasuflat usurat cand am vazut ca toata lumea era bine. Probabil ca nu toti erau incantati de acest moment mai incarcat de adrenalina dar din pacate pe munte nu poti sa prevezi chiar totul; mai apar si situatii in care este nevoie de foarte mult calm si de cooperare din partea tuturor.

A urmat inca o traversare mai expusa, dupa care mers mai lejer, prin tufe de jnepenis, pana in creasta.

Si aproape de varf…

Pe Turnu…o priveliste de vis! Vizibilitate 100% in toate directiile.

Catalin si Adi

Nicu si Raluca

Ne sta bine impreuna 🙂

Coborarea s-a facut pe acelasi traseu, bazandu-ne pe vorba: drumul cunoscut e cel mai sigur.

La ora 14 am inceput coborarea. Am mers relativ usor, cu bagare de seama la zonele unde trebuia coborat cu fata la stanca. Pe alocuri mai era gheata asa ca eram cu ochii in patru.

Am ajuns si la hornul cu probleme. Solutia care a deblocat situatia a constat in trecerea corzii printr-o ditamai clepsidra, prin care era trecut si lantul care asigura zona expusa pe care tocmai o depasisem. Coarda am pus-o in doua, ca la rapel. Pusa in doua, era suficient de lunga incat sa treaca prin horn si sa atinga platforma pe care trebuia sa ajungem.

Am ramas ultimul, ca sa recuperez coarda. Catalin ma astepta pe platforma ca sa ma ajute in caz ca ceva nu mergea. Si…bineinteles ca nu a mers. Cand a incercat sa recupereze coarda, am descoperit ca nu mergea. Solutie de avarie: am pus anou in jurul clepsidrei si am trecut coarda prin bucla formata. Am coborat pe sfoara la Catalin si am inceput amandoi sa tragem.

Dupa ce ne-am chinuit un pic am reusit apoi am strans bagajul si i-am dat la vale; ceilalti ne asteptau de ceva vreme. Deh, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ; macar am invatat ceva din isprava asta.

Poze facute la coborare

Am ajuns la balconul de la Saua Crapaturii la ora 16:15; am coborat de pe varf in 2 ore, ceea ce consider ca este foarte bine, avand in vedere ,,ingineriile” pe care a trebuit sa le facem la coborare.

Nu am mai mers la Curmatura ca sa mancam, desi asa se propusese initial, ci am mers  repede catre masina. Am ajuns la Gura Raului la ora 18 fix.

Drumul pana la Bucuresti a fost destul de…antrenant. De ce spun asta? Pe DN1 au fost multe portiuni unde ceata era foarte densa, obligandu-te sa mergi lipit de volan.

Lasand asta la o parte, a fost o tura foarte reusita, cu momente mai dificile dar care in cele din urma au fost depasite cu brio. Multumiri echipei!

01
Mar
09

Piatra Mica la inceputul lui Martie

Pe Mihai D. il cunosc din scoala generala. Am fost in aceeasi clasa, apoi am urmat licee diferite si nu ne-am mai vazut( cu toate ca locuiam foarte aproape unul de celalalt) ani de zile. Ne-am intalnit intamplator prin 2oo5 si , din vorba in vorba, am descoperit ca avem o pasiune comuna: muntele. Facuse si el destule drumetii prin Bucegi, Fagaras, Piatra Craiului ….

Am hotarat sa reluam legatura si bineinteles, sa mergem pe munte impreuna. De atunci am mers in multe ture cu el.

2009, sfarsitul lunii Februarie. Mihai ma intreaba daca nu am vrea sa mergem la o tura de iarna. Mai intrebi? Normal ca vreau!

Ne gandim la Piatra Craiului. Se anunta vreme buna, chiar un pic cam calduroasa pentru acea perioada.

Ne hotaram sa plecam de vineri seara asa ca pe la ora 20:00 eram deja in masina, in drum spre Zarnesti. Facusem  rezervare la o pensiune, pentru o noapte. Vroiam ca sambata dimineata sa plecam spre Gura Raului si de acolo sa urcam la Curmatura.

Am gasit pensiunea pe internet. Iata si datele de contact, in caz ca aveti drum prin zona:

Pensiunea Flori Suzana 

Adresa : str. Carpati 12, 505800 Zarnesti
Mobil : 0746 274 001
Telefon : 0268 220 851

Pana la Predeal nu au fost probleme. Drumul era curatat de zapada, nici nu era asa de frig incat sa inghete asa ca a fost in regula.

Ei bine, de la Predeal lucrurile s-au schimbat radical. In primul rand, a inceput viscolul. In al doilea rand, se lasase frigul iar carosabilul prinsese o crusta de gheata. In al treilea rand, daca la coborare ne mai descurcam, la urcare ne cam tremurau pantalonii. Apropos, nu aveam cauciucuri de iarna…

Cu ajutorul maiestriei lui Mihai( in ale condusului) depasim aceste momente mai tensionate si ne apropiem de Tohanul Nou. Pe viscolul ala era greu sa mai vezi ceva dar intr-un final am reusit sa dam de pensiunea cu pricina. Problema era ca accesul la pensiune se facea pe un drum care era un pic in rampa asa ca , iarasi, Mihai a fost cel care a reusit sa salveze situatia.

Ne-a intampinat doamna de la pensiune si ne-a poftit in casa. Aveam la dispozitie o camera cu doua paturi, la 5o ron; baia la discretie si bucataria, in caz ca vroiam sa gatim ceva. Din fericire, nu a fost cazul.

Era ora 23:00 asa ca ne-am bagat la somn. Dimineata la ora 7 eram in picioare. Ne-am spalat pe fata, am mancat ceva, ne-am verificat echipamentul( in special coltarii pentru ca era prima oara cand ii foloseam) si am plecat.

Era cam racoare la ora aia dar soarele parea ca isi va intra in drepturi mai incolo.

Ajungem la Gura Raului, parcam masina pe langa casa domnului Flucus( la pensiunea caruia fusesem cazati in urma cu 2 ani), ne controlam bagajele si plecam inspre Poiana Zanoaga.

Pentru cei care nu stiu cine este domnul Flucus, ii invit sa foloseasca linkurile de mai jos:

http://www.clubulalpinroman.org/index.php?cat=&id=285&type=art

http://alpinet.org/main/articole/show_en_t_salvamont-zarnesti40-de-ani_id_3013.html

Am luat apa de la Fantana lui Botorog( reper la intrarea pe drumul care duce spre Prapastii) si am pornit pe traseul care duce spre Poiana Zanoaga( pe marcaj banda galbena). Din poiana Zanoaga mai avem de mers aproximativ jumatate de ora pana la cabana Curmatura.

Zapada este destul de mare pe aici. Dupa cum arata, se pare ca a nins de curand.

Drumul se desfasoara fara dificultate asa ca ne oprim ca sa fotografiem copacii acoperiti de chiciura si sa savuram linistea din padure.

Ne ajunge din urma un tip care urca la Curmatura. Este destul de lejer imbracata; suprapantaloni, polar si …cam atat. Noi avem si bluza de corp, si polar, si haina. Pana la urma, ma incalzesc atat de tare incat ii dau dreptate si trec si eu la o tinuta mai sumara.

Ajungem in poiana Zanoaga dupa aproximativ 1 h de la plecarea de la Fantana lui Botorog. Aici e multa ceata asa ca nu putem vedea creasta.

Ne oprim ca sa bem niste ceai cald. Nu este nici tipenie de om pe aici; tipul cu care ne-am intalnit probabil ca a ajuns deja la cabana Curmatura. Este un decor desprins parca din filmele de groaza: stana parasita, ceata, liniste( prea multa liniste)..

Plecam spre cabana. Vremea pare sa se indrepte iar soarele isi face timid aparitia. Am ajuns aproape de Curmatura iar vremea s-a schimbat cu 180 grade!

Aceasta este a doua cabana pe care am vizitat-o atunci cand am ajuns in Piatra Craiului. Este situata la 1470 m altitudine, intr-un decor deosebit. Aici gasiti loc de pus cortul precum si spatiu amenajat pentru foc de tabara.

Un reper important pe care il observati foarte usor de la cabana este o stanca ce are o forma de locomotiva. Chiar asa se numeste: LOCOMOTIVA. In zona ar fi cica si niste trasee de alpinism dar nu am fost niciodata ca sa verific.

Informatii despre cabana gasiti la aceasta adresa:

http://www.carpati.org/ghid_montan/muntii/piatra_craiului/cabana_curmatura-19/

Personalul de la cabana este foarte ospitalier si te ajuta cu orice fel de informatii. In cabana sunt 2 sali unde se poate manca asa ca aveti loc berechet.

Langa bufet, pe perete, gasiti informatii cu trenurile si microbuzele care fac curse Zarnesti- Brasov. La etaj sunt 3 camere unde se poate dormi la prici; in caz ca e aglomerat puteti dormi si in anexa.

Din ce am observat eu, cabana este plina mai tot timpul asa ca ar fi recomandat sa faceti rezervari din timp( chiar cu o saptamana sau 10 zile inainte).

Planul nostru pentru acest weekend era cam asa: sa urcam la refugiul Vf Ascutit, sa dormim acolo iar in ziua urmatoare sa mergem un pic pe creasta daca vremea permitea.

Pe drum spre cabana ne-am intalnit cu salvamontul si ne-a spus ca nu e de mers fiindca a nins recent si abundent. Auzind asta, ne-am orientat pentru ceva mai usurel.

Ne-am cazat iar apoi am mers in sala de mese ca sa luam pranzul. Mancarea este foarte buna aici asa ca nu am ezitat si am comandat si felul 1 si felul 2.

Dupa ce am terminat cu masa am iesit pentru niste poze. Am vazut ca cineva isi intinsese cortul in poiana unde se campeaza. Nu a trecut mult timp si vremea s-a zburlit din nou. Se lasa ceata si se facuse destul de frig.

Planurile pentru refugiul Ascutit fiind compromise, am decis sa mergem pana in Saua Crapaturii ca sa vedem daca avem vizibilitate pentru niste poze. Pana in Saua crapaturii( sau balcon, asa cum ii spun eu) avem de urcat cam 20 min. De aici se vede Acul Crapaturii, se vede Piatra Mica( 1816 m) precum si traseul care duce spre Varful Turnu( 1923 m).

Ceata ne insoteste tot drumul. Fac poze atata cat imi permite vremea asta inchisa. Admir brazii incarcati de zapada si din cand in cand, atunci cand norii imi dau ragazul, cerul senin.

Ajungem si in zona numita de catre mine, Balconul. Aici este un punct foarte bun pentru belvedere. Daca ai vreme buna poti sa vezi pana hat departe. Mi se pare ca se aud niste voci asa ca ciulesc urechile. Intr-adevar, se aud niste voci dinspre Piatra mica. Prin viscol( care deja devenise destul de puternic), reusesc sa disting cateva siluete. Imi dau seama ca de fapt sunt numai 2 persoane.

Ulterior am aflat ca mai fusesera si altii pe Piatra Mica in acea zi.

Varful nu este dificil de urcat. Are niste cabluri in zonele mai expuse( doua la numar, daca nu ma inseala memoria) iar in rest drumul se desfasoara pe o poteca cu jnepeni, asemanatoare cu potecile de pe creasta. Poteca este ingusta asa ca trebuie pasit cu atentie( mai ales iarna).

Cei doi pe care ii aveam in campul nostru vizual aveau la ei si o coarda si niste bucle, pentru eventuale manevre de asigurare. I-am si vazut la un moment dat folosind sfoara; cel care era cap il asigura pe secund la cablul care era montat in zona respectiva( cel putin asa se vedea de jos). In mod normal, si pe timp de vara, nu ar fi fost necesara o asemenea manevra. Acum insa, pe viscol, vizibilitate redusa, zapada proaspata si mare, plus un coechipier mai putin experimentat, se impunea folosirea echipamentului din dotare.

Noi am stat si i-am privit pana au disparut din campul nostru vizual. Am hotarat sa urcam si noi un pic ca sa vedem cam ce ne asteapta a doua zi. Zapada era destul de mare, adica ajungea pana aproape de genunchi. Nu era inghetata insa pentru ca nu fusese suficient de frig; poate ca noaptea lucrurile aveau sa se schimbe.

Ne-am asezat in zapada si am facut niste poze cu creasta, atat cat se vedea. Din pacate nu am putut sa stam foarte mult pentru ca vremea se inrautatea. Era din ce in ce mai frig asa ca in curand am coborat spre Curmatura.

Aici am mers in sala de mese cu gandul sa luam un ceai cald si sa ne orientam spre cina. MBS( mamaliga cu branza si smantana)-ul se pregateste numai dupa ora 18; este foarte gustos, vi-l recomand.

Cabana era plina, ca de obicei. Am gasit o masa mai retrasa si ne-am asezat pe bancuta, cu ceaiul langa noi. A venit si mamaliguta asa ca ne-am apucat de treaba.

La un moment dat au aparut si cei care incercau sa urce pe Piatra Mica. Am aflat ca ii cheama Catalin si Mihai.

Se cunoscusera prin intermediul carpati.org , unde unul dintre ei postase o tura. Celalalt a fost interesat, si…gata echipa!

Mihai avea in jur de 4o de ani, casatorit, si avea un baiat. Catalin( capul de coarda) era ceva mai tanar si era pasionat de mers pe munte, sporturi extreme si fotografie. Am aflat ca al lui era cortul pus afara.

Aveau de gand sa doarma amandoi in cort; asta dupa ce se echipasera in mod corespunzator. Se vedea ca nu erau niste novici.

Am stat de vorba cu ei, ne-au mai aratat niste poze, am baut o bere impreuna si asa a trecut seara.

Am plecat la culcare, ei la cort, iar noi in camera.

Noaptea a fost foarte cald asa ca am dormit dezvelit. Soba a facut suficienta caldura incat sa ne moleseasca pe amandoi.

A doua zi m-am trezit un pic mai devreme decat Mihai si am iesit din cabana ca sa vad cum se prezinta vremea.

Ei bine, nu era nici urma de nor. Era senin de tot, cum nu cred ca am mai vazut la Curmatura. Vazand asa, mi-am zis ca trebuie sa atacam Piatra Mica. Vremea tinea cu noi asa ca era pacat sa nu incercam.

S-a trezit si Mihai. Dupa ce am fost afara, la spalator, ne-am dus in sala de mese si am comandat omleta si ceai. Intre timp au aparut si aventurierii din cort. Dormisera foarte bine, nu le fusese frig deloc. Avusesera haine foarte groase, caciula, cagula, sosete de lana …

Le-am spus ca vrem sa facem Piatra Mica si au zis ca la ei a fost mai greu pentru ca vremea le-a fost potrivnica. Altfel, cu coltari si piolet, nu ridica mari probleme.

Ne-am despartit de ei si am plecat spre Balcon. Catalin si Mihai au plecat spre Prapastii.

Era cam cald pentru dimineata aia. Soarele batea destul de tare asa ca nu a trecut mult pana cand ne-am scos gecile si am ramas in polar. Am ajuns la Balcon iar aici ne-am pus coltarii si am scos pioletii la treaba.

Eu am un piolet CAMP universal iar Mihai un Grivel; au fost foarte buni pentru ce am vrut noi sa facem.

Am inceput sa urcam catinel- catinel. Pe masura ce urcam, creasta se vedea din ce in ce mai bine. Era acoperita de zapada iar pe deasupra ei erau suvite subtiri de nori.

Zapada este numai buna pentru coltari; simt cum musca din zapada inghetata. Pioletul ne ajuta si el la inaintare. Ne uitam inspre Turnu si ne promitem ca data viitoare ajungem si acolo.

La portiunile de stanca devenim mai atenti. Deja a aparut gheata asa ca lucrurile se complica un pic. Sunt atent unde pun piciorul; fixez bine coltarii si apoi ma incumet sa pasesc pe stanca. Pioletul nu imi este de mare ajutor aici asa ca ii trec curelusa dupa mana si il las sa atarne.

Ajungem si la prima saritoare unde este montat un cablu pentru mai multa siguranta. Initial nu vroiam sa il folosesc insa vazand cam cat de rau aluneca in jur am renuntat la orgoliu si m-am tinut de el; problema era ca manusile mele de polar se lipeau de cablul inghetat. A trebuit sa scot manusile pentru ca ma incomodau. E drept ca in felul asta mi-au inghetat mainile dar a fost mai bine pentru partea de catarare.

Am terminat si cu primul lant. Zapada fiind din ce in ce mai inghetata, am fost si mai atent la picioare.

Totusi, daca fixai bine coltarii in zapada, si daca iti gaseai si prize bune de mana, portiunile mai dificile nu erau de netrecut.

Urmeaza a doua saritoare echipata cu cablu. Mihai merge primul si dupa ce o depaseste imi face semn sa urc. Dupa ce am trecut si eu mi-am dat seama ca o puteam depasi usor; in acele momente insa, nu stiu de ce, dar am avut senzatia ca nu gasesc nici o priza buna de picior. La maini nu era problema: aveam cablul, jnepeni, stanca…

Pana la urma mi-am luat inima in dinti si am zis: Fie ce-o fi! Daca e sa cad, cad!

Nu am cazut asa ca in cateva secunde eram sus, langa Mihai.

De aici treaba devenea mai usoara. Aveam de mers pe creasta, pe urmele celor care fusesera aici cu o zi inainte. Urmele nu erau foarte vizibile, iar zapada formase cornise. Am mers cu atentie sporita pentru ca nu vroiam sa zburam la vale..

Au urmat portiuni in care am intrat in zapada pana aproape de brau. Una peste alta, urcusul pana la crucea care impodobeste varful Piatra Mica( socotit de la Balcon) a durat aproximativ 3 h.

Vremea era superba . Soarele batea cu putere, facandu-ne sa transpiram foarte tare, iar creasta se vedea in toata splendoarea ei.

MIROBOLANT!

De la cruce se coboara prin padure catre poiana Zanoaga iar de aici pe drumul binecunoscut, pana la masina.

Coborand prin padure iar am intrat in zapada pana la brau iar eu am alunecat de cateva ori. Zapada era un pic topita si aluneca asa  ca am facut niste acrobatii de toata frumusetea.

Am ajuns leoarca la masina pe la ora 16. Am mers pana in Zarnesti ca sa luam martisoare si flori pentru mamici, bunici, neveste si alte rude de sex feminin.

Fiind foarte cald nu s-a mai pus problema poleiului asa ca am ajuns acasa cu bine.

Multumesc lui Mihai pentru sprijinul acordat sus pe Piatra Mica. Stie el de ce!

In incheiere, iata si niste poze de pe varf.

PS   Pozele au fost facut cu aparatul lui Mihai si al meu.




Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 22 other followers

March 2017
M T W T F S S
« Jun    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Vizitatori

  • 154,564 vizite

Mai umblu si pe aici

Pentru ca imi pasa

Hai-hui pe

Recomand espadrilele de catarat

Cumpar echipament de la

Galeria de pe Flickr

DSCF3500

More Photos
Free counters!