Posts Tagged ‘refugiul Grind

01
Aug
08

Sudica si Nordica din Piatra Craiului

Mai facusem creasta nordica si sudica dar de fiecare data in ture separate; niciodata nu le facusem pe amandoua in acelasi weekend. Iata deci un prilej numai bun ca sa incercam.

Trecuse mai bine de o luna de cand ramasesem fara job. Imi tot cautasem de lucru dar fara succes; totusi, nu pot sa spun ca intrasem in panica. Am decis sa ma las un pic dus de val si sa astept. Si asta poate fi o tactica.

La sfarsitul lui Iulie tactica mea da roade. Sunt chemat la un interviu, ma duc fara mare tragere de inima, stam de vorba si mi se spune ca s-ar putea sa fiu sunat. Mai asteptam un raspuns de la o firma asa ca asta nu putea decat sa ma bucure. Sfarsitul povestii il veti afla dupa ce termin de istorisit despre tura.

Se hotaraste o plecare in Piatra Craiului. Obiective: creasta nordica si sudica.

Participanti la tura: Floricel, Mihaela, Alina, Cristi, Adriana, Loredana.

Plecarea se face de vineri. Plecam pe la pranz din Bucuresti. Ca de obicei, in Militari este aglomeratie dar ne-am obisnuit cu asta.

Alegem autostrada in locul DN-ului. Cristi a venit cu propunerea iar noi am acceptat-o. Dupa ce ma ratacesc un pic la iesirea de pe autostrada gasesc drumul cu noroc si calc pedala pana la Zarnesti.

Mie sincer nu mi-a placut varianta abordata. Imi place mult mai mult drumul pana la Predeal si apoi spre Zarnesti.

In fine, ajungem la Zarnesti si ne indreptam catre Plaiu Foii pe acelasi drum prafuit si plin de gropi pe care-ti sar plombele.

Nu mai erau locuri la Plaiu Foii asa ca am cautat cazare la cabana Dianthus care este inainte de Plaiu Foii.

http://www.cabanadianthus.ro/index.php?option=com_atomicongallery&folder=Imprejurimi&Itemid=15

Am parcat la Dianthus si am mers sa ii cazam pe cei care ramaneau aici pentru doua zile. Cabana mi-a lasat o impresie placuta. Frumos amenajat inauntru dar si afara, cu loc de joaca pentru copii, camere curate, oameni ospitalieri.

La cabana ramanea sotia lui Cristi, Roxana, impreuna cu fetita lor de numai 3 luni.

Dupa ce am aranjat lucrurile in camere am mers la Plaiu Foii ca sa mancam. Mai mancasem aici si stiam ca se gateste foarte bine.

Ma intrebam ce chef de urcat o sa mai avem noi cu burtile pline. Halal oameni de munte!

Totusi, foamea invinge! La Plaiu Foii este plin de lume. Atrasi de vremea buna, turistii s-au mobilizat si au venit la munte: unii pentru odihna, altii pentru plimbare..

Am comandat mancare din abundenta( cum zicea un chelner odata, la Constanta) si ne-am pus pe treaba. Pana am terminat de mancat s-a facut ora 17:30. Ghiftuiti, ne-am ridicat( cu greu) si am plecat inapoi la Dianthus cu gandul sa facem bagajele si sa plecam spre Spirlea. Reintorsi la cabana ne-am lovit de alta problema: pepenele de 10 kg pe care il carasem de la Bucuresti.

Cum o problema nerezolvata ramane tot nerezolvata, zice o vorba din popor, am decis sa ne ocupam de aceasta chestiune. Daca pana acum ne era greu sa plecam, dupa pepene ne-a fost de doua ori mai greu. Dar ambitia invinge asa ca pe la ora 19 ne urnim din loc.

Mergem catre refugiul Spirlea, aflat in padure. Pana aici avem de mers cam 2h. In padure, in drum spre Spirlea, exista si un parau de la care se poate lua apa. Ne-am umplut si noi sticlele de aici apoi am plecat mai departe. Ne-am mai oprit pe drum si am mai stat de vorba asa ca am ajuns la Spirlea pe intuneric. Pe la ora 22, ca sa fiu mai exact.

La refugiu mai erau inca doua persoane, sot si sotie, trecuti bine de 40 de ani. Am stat de vorba cu ei si am aflat ca facusera toata creasta iar a doua zi de dimineata vroiau sa coboare la Plaiu Foii. Avusesera parte de vreme foarte buna.

Ne-am mai invartit pe langa refugiu iar apoi am mers la culcare. Cei mai frigurosi au dormit in refugiu, cei care sufera din cauza caldurii( ca subsemnatul) au dormit in cort, sub cerul spuzit de stele.

A doua zi ne-am trezit pe la ora 8. A urmat gimnastica de inviorare, micul dejun iar apoi am plecat pe drumul nostru.

SAMBATA: Refugiul Spirlea- Cerdacul Stanciului- Marele Grohotis- Plaiul Urzicii- Creasta Sudica- Refugiul Grind

DUMINICA: Refugiul Grind- Creasta Nordica- Padina Popii- Brana Caprelor- Refugiul Diana- Plaiu Foii

Mergem pe o poteca bine conturata prin padure( pe banda rosie) iar dupa aproximativ 30 min ajungem in zona in care putem opta pentru traseul Deubel( La lanturi) sau pentru a merge catre Cerdacul Stanciului si Marele Grohotis.

Este foarte cald iar unii dintre noi sunt in pantaloni scurti. Ghinionul face sa trecem prin zone cu vegetatie destul de abundenta asa ca avem parte te tantari, musculite si …URZICI( cica previn reumatismul dar totusi parca nu m-as freca cu ele..).

Traseul LA LANTURI a fost considerat multa vreme printre cele mai dificile din Romania daca nu chiar cel mai dificil. In zonele cu saritori au fost montate cabluri sau lanturi dar asta nu inseamna ca este mai putin periculos. Pe ploaie mai ales, urcarea lui poate deveni o adevarata aventura. Nu il recomand sub nici o forma celor care au rau de inaltime.

Revenin la oile noastre. Cu toate ca aveam un bagaj destul de voluminos ma miscam destul de repede; adevarul e ca ma odihnisem foarte bine noaptea asa ca acum zburdam.

Adriana cred ca era pentru prima data intr-o excursie de genul asta: cu carat de rucsac, cu bocanci, cu marsaluit pe poteci de munte.

Marcajul s-a schimbat asa ca acum mergem pe triunghi albastru. Admiram stancile de calcar pe care le intalnim. Cu toate ca am fost in Crai de multe ori raman de fiecare data uimit de albul stancilor, de turnulete, de ace, de chei si de alte minunatii pe care natura ni le-a lasat aici.

In drumul nostru catre culmi dam si de Cerdacul Stanciului…

Avem parte de o vreme calda cu toate ca norii ne insotesc de o buna bucata de vreme.

Facem un popas pentru a face poze cu cerdacul si pentru a savura niste ciocolata si bomboane.

Nu mai avem mult pana la Plaiul Urzicii. Deja se vede grohotisul de care imi aduc atat de bine aminte si se vad cateva persoane care coboara de pe creasta sudica.

Urcusul pana la Plaiul Urzicii dureaza aproximativ 1h. Dat fiind ca in zona este foarte mult grohotis consider ca trebuie avuta multa atentie. Ca si puncte de sprijin pot fi folositi si jnepenii care se gasesc din abundenta acolo.

Sunt doua cabluri montate acolo unde sunt saritorile, in rest…nu sunt probleme.

Vremea se facea din ce in ce mai frumoasa. Daca pana acum fusesem ocrotiti de padure, de acum incolo aveam sa umblam numai prin soare.

Urcarea pe lanturi nu ne pune probleme asa ca in scurt timp ne aflam la Plaiul Urzicii. Privelistea este extraordinara..in toate directiile!

Marcajul care ne insoteste pe creasta este punctul rosu. Fetele merg inainte; parca sunt pe baterii DURACELL. Eu prefer sa raman mai in spate si sa fac poze.

Sunt foarte atent la Adriana pentru ca ea nu a mai fost la munte in astfel de conditii. Observ ca ii place foarte mult ceea ce vede. Am fost de multe ori aici dar as mai veni de inca 1000 de ori. Mi se pare atat de frumos…

Imi plac in mod special zonele cu foarte mult jnepenis dar nu uit sa fotografiez si stancile impunatoare. Avem mult timp la dispozitie asa ca ne oprim din cand in cand ca sa mai stam de vorba. De, nu ne-am mai vazut demult..

Ultima oara cand a fost aici, Mihaela a zis ca nu mai vrea sa mearga pe creasta pentru ca s-a plictisit de ea. Se mira cum de nu m-am plictisit eu, care am fost de mai multe ori decat ea aici. Na, fiecare cu gusturile lui. Parerea mea este ca de fiecare data vezi muntele in alt fel.

Nu prea am intalnit turisti pe creasta. Am mers destul de mult si de-abia spre dupa-amiaza am vazut cativa in zona refugiului La Om.

Cum pauzele lungi si dese sunt cheia marilor succese( sau succesuri, dupa cum se zice mai nou) noi ne-am oprit destul de des. Lumina soarelui nu era foarte puternica asa ca am putut sa fac niste poze destul de faine.

Despre Piatra Craiului auzisem prima oara de la bunul meu prieten Dan Dragomirescu. El avea un var in Brasov si mai cutreierau muntii impreuna. Dan mi-a spus odata, cred ca prin 2000, ca acest masiv are o creasta foarte ascutita si seamana cu lama unui fierastrau.

Piatra Craiului este intr-adevar o provocare pentru turisti. Sunt foarte multe zone abrupte aici care te lasa fara glas. Daca ai rau de inaltime mai bine stai acasa.

Dar iata ca timpul trece si incepe sa apuna soarele. Profit de faptul ca merg mai in fata si incerc sa le fac prietenilor mei o fotografie mai deosebita. Ia uite ce a iesit…:)

Intunericul ne prinde in imparatia Craiului. Eram rasfirati pe creasta si nu ne-am mai asteptat; toata lumea a ajuns insa cu bine la refugiu.

La refugiu, multa lume, voie buna si cantece de munte. Noi am pus cortul, doar nu il carasem degeaba.

Incepuse sa bata vantul asa ca ne-am grabit un pic.

A urmat o seara foarte placuta dar friguroasa, cu supa la plic si mancare de fasole cu ceapa. Yummm!

Am dormit ca un nou-nascut asa ca dimineata, odihnit, m-am trezit printre primii. Au fost altii mai harnici ca mine care au vrut sa fotografieze rasaritul asa ca s-au privat de somn in mod benevol.

Se anunta o zi superba. Din nou. Am plecat la drum pe la ora 10 si am hotarat sa mergem pana in Padina Popii iar de acolo sa coboram pe Brana Caprelor.

Nici unul dintre noi nu mai coborase pe brana asa ca era un prilej bun ca sa incercam.

Era foarte cald asa ca am mers la maneca scurta mai tot timpul. Zic mai tot timpul pentru ca in apropierea varfului Ascutit vremea s-a schimbat brusc si a inceput sa ploua cu galeata.

Am inceput sa mergem mai prudent pentru ca deja stanca aluneca destul de bine si chiar nu vroiam sa vedem Zarnestiul de aproape..

Sa mai lasam si pozele sa vorbeasca 🙂

Si ca sa vedeti ce mica e lumea, la un moment dat ma intalnesc cu Mihai Doarna si cu fratele lui; noi urcam un peretel de stanca iar ei il coborau. Ne oprim in drum si stam de vorba. Aflu ca ei petrecusera noaptea la Curmatura si acum pornisera cu planuri ambitioase, spre varful La Om. Ne uram bafta si plecam mai departe.

Frumos, nu? 🙂

In apropierea refugiului de la Ascutit ne intalnim cu niste cetateni din Brasov, care iesisera la o mica plimbare prin Crai. Media de varsta in grupul lor? 70 de ani. Unul dintre ei imi spune: il vezi pe ala care sta mai incolo, tolanit in iarna? Are 82 de ani si merge pe munte de n-are treaba. De cativa ani au inceput sa il doara picioarele dar tot merge.

E, jos palaria in fata unor astfel de oameni!

Dupa cum spuneam, pe la Ascutit vremea s-a stricat asa ca am lasat palavrageala deoparte si am bagat viteza. Trecem cu bine de lantul care ne iese in drum, mai mergem putin si in scurt timp vremea se intoarce cu 180 de grade. Iar se face soare!

Iar scot geaca de pe mine si trec la pantaloni scurti. Eu eram mai in fata cu Mihaela si cu Adriana. Facem o pauza si ii asteptam si pe cei care au ramas mai in urma.

Zabovim oleaca la Padina Popii iar apoi ii dam la vale.

Brana Caprelor nu este asa dificila cum m-am asteptat. Singurul care pune probleme acolo este grohotisul; trebuie sa fii atent sa nu pleci la vale cu el. In rest…mers pe langa perete, tinut de jnepeni…cam asta se intampla aici.

Dupa ce se termina Brana propriu-zisa drumul facem stanga si se orienteaza catre padure. Din pacate pe Cristi l-a apucat durerea de genunchi asa ca pana la Plaiu Foii a coborat mai mult cu spatele.

Am ajuns la refugiul Diana iar aici am mai facut un popas de vreo jumatate de ora pentru a consuma si ultimele alimente din rucsac.

Pana la Plaiu Foii am mers destul de incet pentru ca l-am mai asteptat si ajutat pe Cristi. Pentru ce sunt prietenii, nu?

Lasand la o parte durerea care l-a chinuit pe dragul nostru coleg de tura si prieten, tura a fost una reusita. Vremea a tinut cu noi asa ca am facut tot ce ne-am propus.

Inchei cu o imagine foarte caracteristica acestui masiv.

La revedere, frumos Crai! Pe data viitoare!

PS: Am plecat de la Plaiu Foii pe  la ora 20:00 si am ajuns acasa la ora 3 dimineata. Probabil ca va intrebati de ce. Ei bine, la intrarea in Bucuresti, mai exact pe pod in dreptul IKEA, am stat 2 h! Greu de crezut, nu? Era aglomeratie ca in mijlocul zilei pe calea Victoriei.

Am ajuns acasa la ora 3 si am incercat sa dorm pana pe la ora 6 cand trebuia sa ma trezesc si sa plec la noul loc de munca( vineri seara, in timp ce mancam la Plaiu Foii, primisem raspuns favorabil), in Buftea!

A fost …chinuitor.

14
Sep
05

Cheile Pisicii si Varful La Om

Tocmai ma intorsesem dintr-o tura solitara de 4 zile din Bucegi dar simteam ca inca mai vreau sa fac o tura. Ma gandeam ca ar fi frumos sa schimb muntii asa ca atentia mea s-a indreptat catre Piatra Craiului.

Mi-as fi dorit foarte mult sa ajung pe cel mai inalt varf de aici, varful La Om( sau Piscul Baciului, 2239 m). Am vorbit cu Mihaela si i-am propus un weekend in Crai. A fost foarte incantata de idee. L-am sunat si pe Floricel asa ca in scurt timp eram in gasca de 3.

Traseul propus( si urmat) a fost: cabana Gura Raului- Prapastii- Cheile Pisicii- La Table- Refugiul Grind- varful La Om.

Planul era sa plecam vineri dupa amiaza, asta daca reuseam sa scapam de servici in timp util. Eu mi-am rezolvat treburile repede iar ceilalti s-au descurcat si ei astfel ca in scurt timp eram in trenul care ne ducea catre Brasov.

O buna parte din drum am stat pe langa toaleta( nu de alta dar era foarte aglomerat) asa ca ne-am ,,delectat” cu mirosurile pestilentiale din zona.

Mai tarziu, cand trenul s-a mai golit, am cautat un compartiment liber si ne-am bagat acolo. Nu ne-a deranjat nimeni asa ca la un moment dat am tras si un pui de somn.

Am mai iesit pe coridor, nu de alta dar amortisem. Intr-un compartiment vecin erau niste cetateni care mancau pepene rosu cu atata pofta incat Mihaela a inceput sa saliveze.

Oamenii ne-au observat, s-au prins, asa ca in curand fiecare dintre noi primise cate o felie de pepene.

Am ajuns pe la ora 20 in Brasov. De acolo am luat autobuzul catre Bartolomeu. Mai departe ne-am descurcat, ca de obicei, cu un taxi care ne-a lasat in Zarnesti.

Ne-am pus rucsacul in spate si am luat-o la pas catre Gura Raului. Era un aer asa de curat si de tare…Nu-mi venea sa cred ca sunt la munte iar in urma cu cateva ore stateam in hala, in zgomot de ciocane si flexuri.

Am pus cortul pe o pajiste, in apropierea cabanei. Eram atat de obosit incat am adormit imediat. Mi s-a spus ca am si sforait, dar nu cred.

A doua zi, o vreme..superba! Ne-am facut o cafeluta, am baut si oleaca de ceai, am admirat privelistea…

Dupa ce am strans cortul ne-am indreptat catre Prapastiile Zarnestilor. Aici ne-au intampinat peretii verticali de calcar, impanziti de trasee de escalada . Dupa ce trecem de refugiul Salvamont, mai mergem un pic iar apoi facem catre stanga, spre Cheile Pisicii.

La intrarea in traseu..

Cheile Pisicii nu sunt dificile de parcurs in mod normal. Acum erau copaci cazuti in multe locuri asa ca inaintarea s-a facut destul de greu, pe mai multe portiuni. Important era ca aveam toata ziua la dispozitie asa ca nu ne-am grabit deloc.

In scurt timp depasim cheile apoi ajungem la o bifurcatie, chiar in locul unde Vladusca primeste un mic afluent, venit din padurile Toanchesului (stanga noastra). Preia Emilian Cristea:

Urmand marcajul cruce rosie, al traseului nostru, depasim o fosta exploatare forestiera si dupa inca 20 minute de mers, ajungem la capatul drumului forestier. De aici traseul paraseste valea catre stanga, urcand prin padure. Dupa 10 minute poteca traverseaza spre dreapta Valea Vladusca, pentru ca apoi, dupa cateva serpentine, sa intre in insorita Poiana Vladusca. Vara zona este impanzita de turmele de oi (Atentie la caini!) ce pasc pe poienile intinse de pe versantul estic. Strabatem poiana pe la baza ei ajungand la bifurcatia traseului spre Cabana Curmatura, marcat cu triunghi rosu. Din pacate in ultimul timp a disparut stalpul indicator din zona.

Calauziti de cele doua marcaje, strabatem mai multe luminisuri, ajungand in final in Saua Vladusca, in capatul sudic al poienii cu acelasi nume, in apropierea Sipotului Vladusca.

Suntem pe culmea principala a Carpatilor Meridionali, in punctul numit “La Table” (1400 m alt.), important punct de convergenta a 9 trasee turistice. Zona “La Table” – Saua Joaca este cumpana de ape intre bazinul hidrografic al Oltului, la nord si cel al Dambovitei, la sud. Pe un stalp se afla montate sageti cu explicatii privind traseele turistice din zona( Sursa: Piatra Craiului – Emilian Cristea, Editura Sport-Turism Bucuresti, 1984).

La Table….jale mare. Se pare ca oamenii au taiat padurea intr-o veselie. Nu imi aduc aminte cand am vazut ultima oara asa o bataie de joc. Pierdem de cateva ori marcajul dar pana la urma il gasim.

Iata ca se vede si refugiul Grind 1, aflat intr-o poiana foarte pitoreasca.

Eram cam singuri pe aici. Singurele urme de ,,civilizatie” erau reprezentate de cateva sticle de bere si ambalaje de chipsuri aruncate prin refugiu. Chiar ma intrebam cine ar putea sa care sticle de sticla pana acolo. Raspunsul a venit repede…

Ni se facuse foame asa ca am preparat o supa la primus. Era ora 14; nu ne grabeam asa ca ne-am asezat linistiti la masa.

Cumparasem niste carnaciori de bere si vroiam sa ii mancam insa pana la urma am decis sa ii pastram pentru seara.

Cum mai aveam cateva ore bune la dispozitie ne-am gandit sa ne ocupam timpul cu un traseu. Cel mai la indemana era sa urcam spre varful La Om. Pana pe varf aveam de mers cam 2 h. Vremea era foarte frumoasa asa ca ne-am grabit sa plecam cat mai repede.

Urcusul este destul de solicitant. Mergem pe langa stanci , fiind atenti sa nu alunecam pe portiunile de grohotis care ne ies in cale. Se vede foarte bine creasta. Suntem extaziati! Peisajul este mirobolant!

Iata-ne pe varf! Este greu de descris in cuvinte ceea ce se vede de aici…

Avem parte de o vizibilitate excelenta in toate directiile. Ceva extraordinar…

Merita tot efortul numai ca sa ajungi aici sus si sa stai cateva minute. Este liniste deplina..

La un moment dat disting o silueta in ceata. Pe masura ce se apropie de noi, venind dinspre Creasta Sudica, observ ca este o femeie. Intram in vorba cu ea si ne povesteste ca merge in general singura pe munte. Daca merge intr-un grup este deranjata de harmalaie asa ca prefera sa fie singura, cu gandurile ei…

Dincolo de ceea ce povesteste, eu sunt fascinat si de altceva: de bocancii pe care ii poarta, La Sportiva. Imi plac atat de mult incat imi promit ca imi voi cumpara si eu o pereche la fel :).

Pe la ora 18 am hotarat sa coboram. Se intuneca si nu vroiam sa ne prinda bezna pe sus.

Am coborat agale, admirand ceea ce ne dezvaluia lumina serii..

Imi statea gandul la carnaciorii aia de bere… Prima oara ii incercasem in urma cu o luna, la un foc de tabara, la Curmatura.

Ajunsi la refugiu, ne-am apucat sa strangem lemne ca sa facem focul. Nu mai erau locatari acolo, asa ca ne-am desfasurat nestingheriti.

Carnaciorii au fost DELICIOSI! Chiar daca nu am avut bere, au mers la suflet.

Stingerea s-a dat pe la ora 22. A doua zi, pe la 8 am fost in picioare. A urmat un mic dejun delicios, in compania frumosului crai.

Am coborat spre Prapastii pe acelasi drum pe care venisem. Am ajuns intr-o poiana unde am dat de acest stalp totem. Interesant.

Am mers la Gura Raului si ne-am asezat la o bere. Din pacate am fost nevoiti sa o savuram in zgomot de manele…

Ne-am despartit de Floricel  si am plecat spre Zarnesti. El a ramas ca sa ii astepte pe fratii lui cu care avea sa petreaca inca vreo 4 zile in Piatra Craiului..

Noi am facut autostopul prin Zarnesti iar pana la urma s-a indurat de noi un nene care transporta pepeni. Ne-a aruncat in spate si asa calatorit pana in Brasov. Nu a vrut sa ne ia bani, ba din contra, a vrut sa ne ofere un pepene. Nu am mai avut unde sa il caram asa ca am refuzat politicos.

Am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa!




Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 22 other followers

March 2017
M T W T F S S
« Jun    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Vizitatori

  • 154,564 vizite

Mai umblu si pe aici

Pentru ca imi pasa

Hai-hui pe

Recomand espadrilele de catarat

Cumpar echipament de la

Galeria de pe Flickr

DSCF3500

More Photos
Free counters!