Posts Tagged ‘regrupare

06
Nov
11

Aventuri in Muchia Caprioarei

Se pare ca toamna asta a tinut foarte mult cu noi. Anul acesta am petrecut unele dintre cele mai frumoase zile de toamna, pe munte.

Cum prognoza s-a aratat din nou foarte prietenoasa, nu am putut sa ratez inca o zi frumoasa in mijlocul peretilor din Cheile Rasnoavei.

Data aleasa: 5 Noiembrie, sambata. Coechipier: celebrul Horia.

Locul intalnirii si ora pentru a pleca in tura: nu mai putin celebrul Million Dollars Hotel, 6 A.M.

Pana sa ajungem in Rasnoave ne-am clatit ochii cu termometrul de la masina care indica: -3, -1, 2 grade. Aproape de intrarea in chei ne-am dat seama ca pana la urma nu scapam si avem parte de canicula. Termometrul indica 5 grade!!

Nu conteaza temperatura scazuta. Jean boxeaza..Margareta croseteaza…noi cu drag vom catara!

In Poiana Inului m-am intalnit si cu echipa AGMR, sau ma rog, cu o parte din ea: dna Enache, Catrinel, Nusu. Mai erau acolo si colegii Mihai, Costi si Ciprian din Falticeni.

Eu am plecat mai repede cu Horia catre marii pereti. Ziua este superba, este o veritabila zi de toamna, cu culorile care parca stau sa explodeze la tot pasul. Bineinteles ca pana sa ajungem la baza traseului m-am incalzit in ultimul hal incat simteam ca vreau sa urc la bustul gol precum Chuck Norris.

In Poiana Inului ne mai intalnisem cu doua echipe care mergeau in Animale. Ajunsesera inaintea noastra si acum se pregateau sa intre in traseu. Unii au intrat in Caprioara(4B), altii in Iepuras(5A).

Noi ne-am asteptat cuminti randul, prilej cu care ne-am hidratat bine si am savurat niste ciocolata. Cei care intrau in Caprioara inaintea noastra erau un cuplu, din Bucuresti. Am facut schimb de numere de telefon, adrese de mail, in speranta ca ne vom mai intalni pe munte si cu alte ocazii.

Fac acum o paranteza si spun ca aventura de care am avut parte in acest traseu, dupa cum veti vedea mai sus(la propriu si la figurat), a depasit orice limita a intelegerii. M-am gandit mult daca sa dau numele persoanelor implicate  si am ajuns la concluzia ca nu merita sa fac asta si sa imi transform blogul intr-o anexa a OTV. Cine doreste sa afle, este liber sa ma intrebe direct sau sa imi scrie.

Prefer sa redau cat mai fidel faptele fara a deconspira identitatea personajelor. Nu vreau sa inchei paranteza pana nu spun ca ceea ce s-a intamplat in traseu a pus in pericol viata cataratorilor; este un punct de vedere personal si mi-l asum. Un astfel de comportament, intr-un traseu de alpinism…lasa de dorit. Se putea ajunge la lucruri si mai urate dar din fericire totul s-a terminat, sa zicem, cu bine.

Pana ne-am echipat noi colegii de traseu incepusera sa urce. Cap de coarda era baiatul. Am aflat ca nu stia traseul, era pentru prima data cand intra in el. Aveau o singura coarda, cred ca de 60 m.

Astept sa mai avanseze pentru ca nu vreau sa ne intalnim pe traseu si in regrupari si sa stam incomod.

Apreciez ca as putea sa plec asa ca imi fac nodurile, numar asigurarile de pe ham, il verific pe Horia, incalt papucii..si plec.

Asigur destul de repede la primul piton si castig inaltime. Ma simt atat de fericit ca ma catar incat incep sa fluier si sa cant. Este o melodie care imi staruie in cap de ceva vreme, o melodie ale carei versuri au o semnificatie aparte pentru mine. Se numeste Parissiene Walkways si ii apartine lui Gary Moore.

Am fredonat-o pe tot parcursul traseului si tot nu m-am saturat de ea.

Ajung in prima regrupare, fac cateva poze(cu aparatul lui Horia, fiindca pe al meu l-am uitat pe masa in bucatarie), apoi il filez pe partenerul meu.

Stand in regrupare realizez inca o data ca toamna este anotimpul meu preferat la munte. Ma uit la padurea de sub noi si vad copaci cu frunze galbene, verzi, rosii, portocalii…o minunatie, ce sa mai..

Ma uit in sus si ii vad si pe ceilalti care cuceresc piton dupa piton. Fata imi striga ca imi lasa o bucla intr-un cui, pentru ca acolo zice ea, ar fi un pas mai intins. In dreapta noastra se vede si echipa de 3 din Iepuras. Am aflat mai tarziu ca unul din echipa din Iepuras este Gabi Colea(al carui blog il citesc in mod frecvent); Gabi a fost de mare ajutor in acea zi, dupa cum veti vedea mai incolo.

Nu ma grabesc deloc. Ma catar incet, savurez fiecare priza, mai fac o poza acolo unde stau comod..Cand ajunge si Horia langa mine contemplam amandoi peisajul. Si chiar ca avem ce sa contemplam..

Pe cei doi nu ii mai vedem de ceva vreme insa ii aud pe cei din Iepuras.

Am doua frienduri, unul mai mare si unul mai mic, pe ham asa ca profit de ocazie si exersez amplasarea lor in niste fisuri mai generoase.

Tot catarand si fredonand Gary Moore ajung in regruparea din care ii vad foarte bine(la o aruncatura de bat as zice) pe Gabi Colea and co. Pana vine Horia am timp sa stau la palavre cu ei, sa ne fotografiem reciproc, sa schimbam adrese de mail :))..

Urmatoarea lungime este destul de scurta. Dar dupa ea…dupa ea vine celebra lungime cu fisura, fisura care dupa unii ar avea pas de 7, 7-. Nu am trecut-o niciodata cap de coarda ci numai secund; acum voi avea ocazia sa merg cap.

La un moment dat ii aud si ii vad pe cei din echipa din fata. Ajunsesera de ceva vreme in regrupare si acum incercau sa treaca fisura.

Ajung langa ei, ma asigur, apoi il trag pe Horia. In regruparea asta nu stau bine deloc. Suntem 4 oameni pe un metru patrat iar asta nu da  o senzatie de confort.

Aflu ca cei doi incercasera pe rand sa depaseasca pasajul dificil, dar nu reusisera sa treaca de un anumit punct. La un moment dat trebuia facut un pas mai intins, dat fiind faptul ca distanta dintre asigurari era destul de mare(mai ales pentru cineva mai mic de inaltime).

Fata se hotaraste sa mai incerce o data. I-am dat si cele doua frienduri pe care le aveam in speranta ca o vor ajuta. Daca nu reusea mai ramanea sa merg eu cap de coarda.

Dupa cateva incercari, doua frienduri puse bine si o scarita, fata coboara. Urmeaza sa merg eu cap.

Imi gandesc miscarile, dau cu magneziu pe palme, ma imbarbatez…si plec. Coarda celor doi ramasese bagata prin bucle; fata ajunsese pana la spitul care cred ca a fost plasat acolo de curand si bagase scarita in el.

Cat am stat in regrupare si i-am urmarit pe ei incercand sa rezolve fisura, am simtit ca ma ia un pic frigul. Si de la stat in pozitii care mai de care mai ,,comode”, mi s-au pus si niste carcei la picioare. Super!

Dar sa revin..Am urcat cu atentie, studiind fiecare priza, si tragandu-ma de bucle acolo unde simteam ca e cazul. Ma mai opream si ma odihneam, mai dadeam cu magneziu in palme..Am folosit si scarita la un moment dat, ca na, daca tot era acolo..

In aceasta lungime am facut niste greseli pe care cred ca le-am constientizat cu adevarat dupa ce am iesit din traseu.

Initial am zis sa ramana coarda celor doi bagata prin bucle ca sa ma pot trage de ea daca e nevoie, urmand ca eu sa bag semicorzile mele, alternativ. Pe masura ce urcam imi dadeam seama ca nu ma pot trage de coarda lor, mai tare ma chinuiam.

Mi se parea ca semicorzile se freaca si ca trebuie sa trag foarte puternic de ele ca sa pot sa asigur. Efortul asta m-a cam stors asa ca a trebuit sa ma opresc destul de des. Daca pana nu demult simtisem frigul, acum transpirasem.

Colac peste pupaza, la un moment dat, dupa ce am asigurat una din sfori si am vrut sa plec mai sus, am constatat ca aceasta iese din bucla. Nu imi explic cum de a iesit, cert este ca mi s-a cam taiat respiratia. Noroc ca nu apucasem sa urc cine stie ce asa ca am putut sa o bag la loc.

Ajung la friendurile pe care le amplasase fata si ma uit la ce urmeaza. Intr-adevar, pasul era destul de intins, iar pentru ea care era mai mica de inaltime..era un pic mai dificil.

Hotarasc sa ma odihnesc putin mai mult si sa ma gandesc bine la ce miscare abordez. Ma gandesc sa fac o miscare cat mai rapida si dinamica, fara ezitare. Asta cred ca ar fi singura solutie. Vad cuiul si este destul de sus.

Pe langa asta, mai este o problema, la cativa metri sub mine. Baiatul si fata par sa aiba niste mici divergente si incep sa ridice tonul unul la celalalt. El ii reproseaza faptul ca l-a adus in acest traseu, ca este nedormit si ca nu mai poate..ea incearca sa se apere. Asta nu pot sa zic ca ma linisteste.

In fine, incerc sa fac abstractie si ma hotarasc sa fac o miscare de angajament, cum zicea cineva. Ma pozitionez bine pe picioare si imi incerc norocul. Norocul e prietenul meu insa cand ma apropii de cuiul la care trebuia sa asigur incep sa sovai; asta pentru ca in cel mai nepotrivit moment mi se pun niste carcei la picior si piciorul incepe sa faca precum masina de cusut.

O cadere de aici nu arata prea bine asa ca incerc sa depasesc momentul si cu ultimele puteri reusesc sa bag bucla in piton. Am scapat!

Acum pot sa ma odihnesc oleaca. Ceea ce urmeaza e usor. Stau atarnat si incerc sa imi adun gandurile. Colegii se bucura si ei iar asta imi da forte proaspete. Acum ar trebui sa ma grabesc un pic fiindca in curand se va intuneca.

Ajung in regrupare si ma asigur. Prima data o trag pe fata, apoi pe Horia. Ultimul va avea de scos buclele, scarita..

Fata il va trage pe prietenul ei. Si acum incepe distractia. Prietenul face o criza de nervi(altfel nu stiu cum sa ii zic), combinata cu panica. In toata linistea se auzeau racnetele lui si vorbele deloc magulitoare la adresa ei si mai voalat..la adresa mea. Nu are rost sa redau avalansa de invective..

Intre timp, Gabi Colea impreuna cu ceilalti, terminase traseul si ne urmarea de sus. Amicul nostru urla la el cat il tineau puterile si ii zicea sa coboare la el si sa il ia de acolo. Vezi doamne, noi ceilalti trei fusesem mai destepti si urcasem, lasandu-l pe el sa se chinuie de unul singur. Gabi incearca sa il calmeze, prietena lui la fel..

Nu vreau sa ma gandesc ce era in mintea lui Horia atunci, care probabil isi spunea ca nici in visele lui nu isi imaginase asa ceva, sau ce era in mintea bietei fete care trebuia sa traga 90 kg de ,,buna dispozitie”…

Gabi coboara la noi si incearca sa il mai tempereze pe tanarul catarator. Intr-un final omul ajunge in regrupare si mai ca nu ne ia pe toti la rost ca l-am abandonat in perete. Nu imi vine sa cred ce aud: daca eram cu cu adevarat meseriasi, ne descurcam cumva si coboram la el. El ar fi stiut ce sa faca daca ar fi fost in locul nostru. Ma rog…prefer sa ma abtin.

Prietena lui tremura de frig si cred ca un pic si de frica. Nici eu nu ma simteam mai bine vazand la ce trebuie sa asist INTR-UN TRASEU DE ALPINISM!!

Se ia rapid decizia de a urca ultima lungime asigurati cu coarda de sus; coarda celor care iesisera din Iepuras. Urca Gabi apoi venim si noi.

Primul urca Horia si se misca rapid. Ghici cine a urcat al doilea? Va spun eu: a urcat amicul. A zis, spre uimirea noastra, ca lui asa i se pare normal. A fost ultimul..asa ca acum el va fi primul. El are grija de spatele lui si nu prea il intereseaza de ceilalti. O gandire interesanta si sanatoasa, as zice.

Plin de nervi, ne lasa in urma si pleaca. Eu hotarasc sa raman ultimul si o trimit pe fata, care deja simtea frigul binisor.

Intr-un final plec si eu, cu regretul ca nu apucasem sa fac ultima lungime cap de coarda. Asta e..data viitoare.

Ajuns la finalul traseului, constat ca acel ,,cuplu ciudat” a luat-o la vale. Am ramas sa strangem echipamentul, i-am strans mana lui Gabi, si am coborat si noi usor la lumina frontalei. Nu m-am simtit nici o clipa singur pentru ca pana la masina mi-au tinut companie racnetele amicului. Un adevarat cor de ingeri…

Prin padure am balaurit ceva fiindca nu se mai recunostea nimic din poteca atat de vizibila vara. Totul era acoperit de un covor foarte gros de frunze.

Pana sa ajung la masina am avut timp sa reflectez la tot ceea ce se intamplase. Nu doresc nimanui sa aiba parte de asemenea ,,discutii” intr-un traseu, mai ales intr-un traseu de catarat in care trebuie sa fii concentrat tot timpul.

A fost o lectie despre angajament, prietenie, si decizii ferme pe care trebuie sa le iei atunci cand esti in situatii dificile.

Cat despre amicul nostru…nu stiu exact care au fost discutiile in cuplu dupa aceasta aventura, dar cred ca in ziua aceea a invatat HOW TO LOSE FRIENDS AND ALIENATE PEOPLE..

Galeria de poze o gasiti aici:   https://picasaweb.google.com/113057002285367148184/MuchiaCaprioarei_5Noiembrie2011

02
Oct
11

Traseul Cangurul, Cheile Rasnoavei

Mi-am propus ca pana la sfarsitul anului sa fac toate traseele din Peretele Animalelor, cap de coarda integral sau cap schimbat. Bineinteles, in masura in care ma simt antrenat atat fizic cat si psihic. Probabil ca timpul nu imi va permite insa important este sa iti propui apoi sa incepi sa lucrezi la obiectiv.

De data asta a venit randul traseului Cangurul. Prima si ultima data fusesem in traseu, ca secund, impreuna cu Catrinel Enache; asta se intampla in Septembrie 2009, la cursul AGMR. Atunci am urcat doua lungimi dupa care am facut rapel. Pasul mai dificil a fost in lumgimea doi(mai exact aproape de regrupare), atunci cand se face o traversare catre stanga.

Acolo tin minte ca am tras de mine destul de tare insa am realizat, inca o data, ca tehnica isi spune cuvantul. Forta nu prea isi avea locul in ecuatie.

Revenind la timpul prezent, imi propusesem sa ajung in Cangur sambata; din pacate nu m-am simtit prea bine asa ca am zis ca o las pe weekendul urmator. Daaaaar…cum nu am rezistat prea mult tentatiei am zis ca plec duminica; fie ce-o fi, tot plec.

Asa ca…..duminica dimineata, pe racoare, ma duc catre Dristor ca sa il culeg pe Ioan. Il mai tineti minte, nu? Baiatul din ultima tura de pe Acele Morarului. Un baiat tare fain cu care am tot zis ca mai ies la catarat 🙂 .

Ajungem in chei pe la 8:30. Urmam binecunoscutul drum prin padure pana la baza peretilor. Ziua este absolut superba, o sa fie fain de catarat.

Incep sa se vada culorile de toamna

Bajbai un pic pe la baza stancilor fiindca nu mai tin minte exact unde este intrarea in Cangur dar apoi dau un telefon si aflu.

Ajunsi la locul faptei incepem sa scoatem echipamentul din rucsac si sa-l punem pe noi. Hotaram sa merg eu cap pe prima lungime, apoi daca e…schimbam. Ioan mi-a imprumutat si niste asigurari mobile, just in case..

In timp ce pun buclele pe ham ma gandesc cum era acum 2-3 ani cand tot imprumutam corzi si asigurari de la prieteni…Imi parea rau ca nu am echipamentul meu si visam la ziua in care o sa mi-l cumpar..

Si Universul a conspirat…si ziua aceea a venit…iar acum intrerup sirul gandurilor si plec in prima lungime.

Constat ca este mai plina de pamant si iarba decat mi-am inchipuit asa ca merg cu atentie. Pana sa incep sa urc ochesc un piton; dupa putin timp l-am vazut si pe al doilea. Pana sa ajung la el insa am pus o asigurare intr-o clepsidra mica pe care am gasit-o.

Pe masura ce urc, pare ca terenul de joaca se mai curata. Sunt atent in special la pernitele de iarba pentru ca pe ele se poate aluneca foarte usor.

Catararea este foarte usoara si placuta. Stanca este calda…e ceva de vis. Ma bucura pana si clinchetul buclelor agatate de ham…si momentul in care bag carabiniera in piton…cam asta e bucuria catararii 🙂 .

Din cand in cand il mai intreb pe Ioan cam cat s-a consumat din coarda. Apreciem ca am urcat cam 20 m.

La un moment dat zaresc regruparea, marcata printr-o bucata de cordelina. Il anunt pe Ioan ca ajung imediat si regrupez.

La sfarsitul primei lungimi

In a doua lungime pleaca Ioan cap de coarda. Se misca foarte bine si …nu rateaza cuie!! :))).  Opt-ul cu care il filez imi cam face probleme, mai ales atunci cand Ioan imi striga sa mai slabesc un fir sau sa-l strang pe celalalt..

Cred ca ar trebui sa incep sa folosesc acel reverso pe care l-am achizitionat acum ceva timp.

Trece cu bine si de traversarea pe care o stiam ca fiind mai ciudata si ajunge in regrupare. Ma pregatesc sa plec, pun rucsacul in spate, si ii dau in sus.

Catararea decurge foarte bine, pana ajung la un hornulet..Aici…trebuie sa fac un pas mai intins si sa ma strecor. Problema e ca am un rucsac greu in spate si asta imi impiedica miscarile.

Aici am stat destul de mult, nepermis de mult as zice. Am incercat tot felul de metode..am tras de brate…off..

Intr-un final glorios am reusit sa trec de zona asta. In regrupare am stat un pic sa ma odihnesc si am mai golit rucsacul de una-alta :))).

In lungimea a treia a plecat tot Ioan, lasandu-ma cu un rucsac mai ..prietenos. Lungimea 3 a fost scurta, fara dificultati; cel putin asa a parut pentru secund 🙂 .

In regrupare am gasit vreo 3 pitoane. Imi pare rau ca am uitat sa fac poze cu unul din ele care atarna frumos de tot…Cred ca era cel pe care il scosesera(a se intelege smulsesera) Jsolt si Csaba cand fusesera aici la examen AGMR.

Oricum..imaginea cu un cui atarnand de o bucata de cordelina..in regrupare…e de vis, ce sa mai. Instantaneu m-am intrebat cat de solide sunt celelalte doua :)).

Dupa ce mi-am indepartat acest gand am studiat ce era in urmatoarea lungime. Pai..in dreapta se vedea o tentativa de traseu(cica ar fi PANTERA ROZ, am aflat ulterior)..am vazut si un piton…dar ne-am gandit ca nu are cum sa fie asta.

In sus..se vedea o portiune destul de lunga plina de iarba uscata. Fericirea cataratorului, nu altceva..

Mi-am adus aminte de ce mi-a spus Razvan de la AGMR si anume ca din lungimea trei de regula se face rapel fiindca ce urmeaza e plin de iarba si deci..cam fara rost.

Am mai facut cateva poze si am pregatit rapelul, cu ochii pe cele doua cuie :))) . Asta chiar daca poza de mai jos arata altceva..:)))

Am facut doua rapeluri in loc de trei, adica ultimele doua lungimi(sau primele doua, privite de jos in sus), le-am legat.

Dupa ce ne-am strans echipamentul am mai zabovit un pic cat sa ne bucuram de linistea padurii si de aerul curat.

La intoarcere, pe DN1, am avut parte de mers bara la bara(extazul oricarui sofer) asa ca am mancat cateva batoane de ciocolata si am baut Pepsi, ca sa nu adorm cu capul pe volan.

Una peste alta, a fost o zi tare faina. Mai facem!

06
Sep
11

Muchia Caprioarei

Una din lunile mele preferate pentru catarat este de departe luna Septembrie. De ce? Pentru ca este inceput de toamna, pentru ca frunzele incep sa isi schimbe culoarea, pentru ca nu mai ai parte de canicula din timpul verii..

In urma cu vreo 2 ani stateam de vorba la sala de escalada cu Pisti. El imi spunea ca cel mai mult la catarat ii place toamna; atunci a prins el cele mai frumoase zile la stanca. Am hotarat atunci sa facem odata o iesire impreuna ca sa descopar si eu magia acestui anotimp, la escalada.

De-abia anul acesta am reusit sa ne sincronizam si sa facem o iesire in cheile Rasnoavei. Ziua aleasa a fost 4 Septembrie, o frumoasa zi de inceput de toamna.

Pisti catarase sambata, impreuna cu Vasi, Fisura Insorita, in Costila. A doua zi hotarasera sa faca ceva mai lejer, in cheile Rasnoavei.

Duminica dimineata, cu apetit pentru catarat si mancarimi in palma, am plecat si eu spre Predeal unde ma intalneam cu cei doi coechipieri.

Dupa ce am baut o cafea tare la Pisti acasa si am facut planul de bataie, am plecat spre chei. Am ajuns in Poiana Inului pe la 8:30.

Dupa ce am sortat echipamentul am plecat catre perete, urcand prin padure.

Dimineata pe racoare. Copacii nu au inceput sa isi schimbe coloritul insa e fain si asa.

Urcusul prin padure este cam abrupt, ultima parte insa, cand se face catre dreapta, imi place foarte mult. Se merge pe o banala poteca,bine conturata, dar mie mi se pare ca are un farmec aparte.

Oameni de nadejde

Hotaram sa urcam muchia Caprioarei, un traseu usurel cotat cu 4B. Pasul mai dificil este in penultima lungime, unde trebuie escaladata o fisura verticala de vreo 10m.

Vom merge cap schimbat iar Pisti pleaca primul. Vasi si cu mine stam cuminti la baza peretelui si ii urmarim miscarile.

Dupa vreo 10-15 m Pisti regrupeaza, nefiind sigur de locatia primei regrupari. Urcam si noi iar odata ajunsi langa el ne sfatuim.

Hotaram sa plec eu cap si sa termin lungimea. Catararea este foarte usoara si merge frumos, pe muchie. Dupa putin timp ajung la regrupare, ma asigur, apoi trag secunzii.

Bucegii

Pisti

In urmatoarea lungime merge Pisti cap, urmand ca pe a treia sa o fac eu.

In regrupare

Cine stie la ce prostii ma gandeam aici..

Vasi, in lupta neobosita cu stanca

Anul trecut fusesem in acest traseu ca si secund, impreuna cu Adi Cernea si Ursu’. Imi aduc aminte ca la un moment dat Adi zicea: bai, si daca vedem ursul pe bune si vrem sa strigam…cum strigam? :))))) Tie ti se zice Ursu’…pe mos Martin il cheama tot ursu’..

Remarc, inca o data, ca in Caprioara corzile se trag mai greu decat in Iepuras. Si anul trecut tin minte ca s-au incurcat in ultimul hal, in regrupari; s-a creat asa numita ,,salata de corzi”.

Lungimea cu fisura buclucasa ii revine lui Pisti. Nici nu ma tine mana pentru asa ceva acum, recunosc. Cred totusi ca daca stii sa te pozitionezi bine pe picioare si daca stii sa folosesti si tehnica de bavareza…iesi la liman.

Pisti ne atentioneaza asupra dificultatii pasajului si ne indeamna sa fim atenti la filat. El trece destul de relaxat de portiunea asta. Ajunge in regrupare si ne asigura.

Pleaca Vasi, munceste un pic la fisura, ii zice si cate ceva de bine…si ajunge la Pisti.

Plec si eu, incercand sa imi dozez cat mai bine energia si sa trag cat mai putin de brate. Imi propun sa nu ma trag de nici o bucla si reusesc. Am trecut pasajul mai bine decat anul trecut, m-am si pozitionat mai bine pe picioare…

Nu este greu insa tehnica face diferenta, clar. Trebuie si nitica vana, nimic de zis.

Vasi, luandu-se la tranta cu fisura

Fericit in regrupare

Ingineria lui Pisti

In regruparea asta stam foaaaaaarte comod. Pisti profita de ocazie si ne spune niste bancuri, cantecele etc. Bine ca suntem asigurati in coarda ca altfel lesinam de ras :))) .

Ultima lungime

Nu am ce face…

Asa merge traseul

Am urcat ceva

Vasi munceste

Ultima lungime are o traversare interesanta catre stanga, in rest….usurica si foarte placuta la catarat. Traseul se termina in celebrul balcon in care ajunge si Iepurasul. Se poate asigura lejer la copacul care e acolo.

Retragerea am facut-o pe binecunoscuta poteca din padure. In 20 de minute am fost la baza peretelui si ne-am recuperat restul de echipament.

In Poiana Inului am mai facut niste poze de calendar si ne-am mai odihnit ochii pe traseele din perete. Cu ocazia asta am facut si niste planuri de viitor.

Noi am catarat muchia din stanga

Baietii

For those about to rock

Niste prieteni care erau prin preajma

À bientôt!

P.S. Multumim lui Pisti pentru bancurile savuroase si pentru balada lui Stefan cel Mare in varianta ardeleneasca :))).

21
Aug
11

Muchia Iepurasului

Trecuse ceva vreme de cand nu mai avusesem activitate prin Cheile Rasnoavei. Ultima oara catarasem aici in luna  Iunie, pe Creasta Generalului, impreuna cu Minerva Vincze. Mi-era dor de niste trasee in Peretele Animalelor, de unul in mod special…

De data asta parteneri de coarda mi-au fost Vasi si Razvan.

Duminica dis de dimineata am plecat spre Chei, in ideea de a fi acolo pana incepe sa dea caldura. Am ajuns in Poiana Inului pe la ora 8:15. Dupa ce am luat un mic dejun foarte rapid am sortat echipamentul si am plecat spre pereti.

Vremea era superba. Soarele batea destul de puternic pentru o ora asa de matinala.

Pana la baza peretilor se urca prin padure, pe poteca vizibila, aproximativ jumatate de ora.

Obiectivul pentru ziua de azi este……

La baza traseului ne-am oprit un pic ca sa ne tragem sufletul, am mancat niste ciocolata, am baut niste apa..

Eu m-am mufat(vorba lui Razvan) la cele doua semicorzi, am pus buclele si anourile pe mine, apoi am plecat cap de coarda pe traseu.

Dupa cativa pasi mi-am dat seama(daca mai era nevoie de o asemenea cugetare) ca vom muri de cald. Deja aveam musculite, praf si furnici in ochi, nas si in …papucii de catarat. Nu pot sa nu imi aduc aminte de un episod haios, cu Adi Cernea, care a avut la un moment dat o albina in pantaloni :))). Asta da durere :))))))). Era in traseu, in Animale, in a doua sau a treia lungime, si nu stia cum sa se mai scarpine ca sa scape de ea. Noroc ca era secund..

Danut in prima lungime

Prima lungime, asa cum m-am obisnuit, este plina de vegetatie si pamant. O frumusete, ce sa mai…

Merg incet, caut pitoane, le gasesc, asigur. Imi place activitatea asta, este foarte relaxanta. As putea sa ma obisnuiesc cu asa ceva.

Urmeaza sa traversez catre stanga apoi sa intru in hornul plin de iarba. I hate this part but somebody’s gotta do it. Gasesc niste pitoane aici si asigur la ele. Vad ca prin  doua din ele este trecuta si o bucata de cordelina; probabil cineva a facut rapel de aici.

Tineam minte ca pe partea stanga a diedrului in care sunt acum este o clepsidra in care ar putea intra un anou de care as putea sa ma trag la nevoie. Gasesc clepsidra si incerc sa bag anoul; realizez repede ca data trecuta am folosit un anou mai subtire. Cel pe care il am acum la indemana nu merge asa ca renunt si urc mai departe.

Dau si de copacelul de care m-am tras prima oara cand am fost cap pe acest traseu. Ma tin si de data asta de el si ma gandesc ca ar fi cam nasol sa se rupa cu mine. Nu ca as cadea foarte mult dar m-as lovi destul de bine de pereti..

Mai departe folosesc celebra tehnica a firelor de iarba si ma tin de ea(de iarba) cat pot, insa cu mare atentie. Hai ca mai am putin si ajung in regrupare.

Dupa ce ajung in regrupare si asigur realizez ca am ratat un piton de care ma puteam folosi.

Hotaram ca primul secund care urca sa fie Vasi. Dupa o serie impresionanta de blesteme si injurii la adresa vegetatiei de pe traseu Vasi ajunge in regrupare. Urmeaza Razvan.

Ceva mai calm decat colegul, ajunge repede la noi. Aici stam destul de prost asa ca nu zabovim prea mult si atacam lungimea urmatoare.

Vedere din prima regrupare

Razvan

Lungimea a doua este una din preferatele mele. Incepe cu o mica traverasare in dreapta apoi urca pe muchie. Pitoane sunt destule, catararea este foarte usoara. Sfarsitul lungimii este pe un tanc unde se poate sta destul de comfortabil. Aici se gasesc vreo 4 pitoane solide.

Plecarea in lungimea doi

Capul de coarda sta excelent aici. Secunzii…nu prea.

Mergem mai departe, in lungimea 3. La plecare avem niste prize excelente de mana. Traseul merge apoi pe muchie, fara dificultati.

The man and his climbing shoes

Ca de obicei, am ratat vreo doua pitoane, lucru pe care mi l-a comunicat Vasi. Trebuie sa fiu mai atent, clar.

Din nou, in regrupare.

Iata ce urmeaza

Vasi

Vine si Razvan

Lungimea 4 este usoara, exceptand o traversare catre dreapta. Mai exact, se urca pe muchie si la un moment dat ajungem in fata unui perete spalat, fara prize. Aici ne uitam spre dreapta si observam doua pitoane apropiate unul de celalalt. Se poate asigura la ambele sau numai la unul din ele, punand o bucla mai lunga. Eu am asigurat in ambele pitoane insa am regretat, asta pentru ca sforile s-au frecat destul de mult.

Razvan

Dupa aceasta traversare se urca prin iarba cativa metri, si ajungem la o regrupare marcata de doua pitoane ruginite legate cu cordelina. Pana aici gasim prize destule si mari. Ceea ce e fain e ca stanca e foarte aderenta si compacta asa ca se poate pasi cu incredere.

In aceasta regrupare am stat foarte incomod cu totii. Daca pana acum eram mustrat ca eu gasesc locul cel mai bun de data asta nu a mai fost asa. Corzile s-au incalcit asa ca distractia a fost si mai mare.

Lungimea a 5 a este scurta si fara nici un fel de dificultate. Ajunge pe muchie apoi merge pe un teren foarte usor, plin de iarba insa, si se termina la baza hornului cu surprize. Hornul reprezinta ultima lungime, cea cu adevarat tehnica.

Aici m-am codit destul de mult. Prima oara cand facusem aceasta lungime o facusem ca secund. Acum , ca si cap de coarda, lucrurile stateau un pic altfel. Am studiat hornul pe toate partile cautand diferite metode de abordare.

Baietii mai aveau un pic si faceau galerie.

Pana la urma mi-am luat inima in dinti si am plecat, abordandu-l prin partea dreapta unde gasisem niste prize in aparenta solide.

La un moment dat o priza de mana a cedat. Noroc ca stateam bine pe picioare iar cealalta mana era pe o priza foarte solida.

Am depasit momentul apoi am cautat, la sugestia baietilor, sa ma bag in stanga. Acolo am vazut un piton salvator asa ca am asigurat imediat. Am mai urcat un pic si am vazut un alt piton in dreapta.

Partea urata la acest horn este ca te obliga sa stai in niste pozitii dubioase. De data asta nu am mai considerat inaltimea un avantaj; pe unele portiuni dadeam cu casca de stanca, asa de chircit stateam.

Iesirea din horn se face prin stanga apoi se merge prin iarba si stanca compacta pana la binecunoscutul balcon aerian. Acolo se poate asigura la un copac.

Hornul cu surprize si emotiile de rigoare

Important de stiut este ca pe aceasta lungime capul de coarda nu poate comunica cu secundul. Dupa iesirea din horn cel putin, nu ne mai auzeam deloc.

Primul care a ajuns sus a fost Vasi. Mi-a zis ceva ce m-a amuzat teribil: Ba, esti un idiot! Ai ratat vreo doua sau trei pitoane. Dar felicitari ca ai trecut fara sa te folosesti de ele.

Inutil sa mai spun ca am ramas fara grai :)))))))). Dupa cum ziceam, mai multa atentie data viitoare. O cadere in horn ar fi fost foarte neplacuta.

A venit si Razvan, ne-am strans mainile, apoi am facut niste poze din balconul aerian.

La finalul unui zile minunate

06
Jun
11

Plaiul Foii si Creasta Generalului

In weekendul 4-5 Iunie am fost intr-o zona foarte draga mie si Mihaelei, si anume la cabana Plaiul Foii.

In ultimele doua saptamani tot incercasem sa facem rezervari acolo dar totul era ocupat. Pana la urma, perseverenti fiind, am reusit sa inchiriem o camera pentru weekendul ce se anunta foarte insorit.

Am plecat de vineri dupa-amiaza, o data ca sa ne bucuram cat mai mult de sederea noastra acolo, si doi , pentru ca sambata dimineata eu trebuia sa fiu la intalnirea cu AGMR din Brasov, de la clubul Reduta.

Aproape de  Sinaia am avut surpriza sa constatam ca se lucreaza(deh, daca nu ne uitam deloc la televizor, nu aflam una-alta) asa ca aici am pierdut cateva zeci de minute bune.

La Plaiul Foii am ajuns pe la 21:30, zgaltaiti bine de drumul plin de denivelari, lung de 12 km.

Desi am fost de multe ori aici si am mancat, niciodata nu ne-a dat prin cap sa ne cazam la cabana.

Camera cu pat dublu in care am stat era foarte curata iar baia era pe hol. Despre mancare stiam ca este foarte gustoasa asa ca nu m-a preocupat prea mult acest aspect.

Sambata dimineata, la ora 6, am plecat spre Brasov. Pana acolo am facut mai putin decat credeam asa ca am parcat masina in oras pe la ora 7 si un pic. Intalnirea era la 8:30 asa ca m-am dus la plimbare prin Piata Sfatului.

Sambata dimineata la cabana

Era o dimineata superba, cu mult soare. Brusc, mi s-a facut pofta de o cafea cu lapte asa ca am cautat un bar in care sa ma infig.

L-am gasit repede si mi-am comandat cafea impreuna cu un croissant cu..cascaval. Si acum imi ploua in gura cand imi aduc aminte.

Cu toate ca nu ma omor dupa asa ceva, asta a fost cel mai bun croissant pe care l-am mancat pana la frageda varsta de 29 de ani.

Dupa ce am savurat cafeaua am cerut-o si pe a doua…la pachet. Pe la ora 8 am plecat spre Reduta iar aici m-am intalnit cu Mini, Zsolt, Mosu, Colonelu’, Ursu’, Gabi.

Ulterior au venit si Alexandra, Mihaela, Ciri, Costi, Csaba, doamna Enache, Radu Mircea.

Cursul teoretic a inceput cu primul ajutor. Mai exact, am efectuat pansamente de toate felurile si pentru mai toate partile corpului.

Am avut apoi niste discutii off-topic cu Radu despre intamplarea cu viperele de la Basarbovo si despre alimentatie, hipotermie etc.

La un moment dat am avut pauza asa ca am mers la un restaurant din Piata Sfatului si am comandat pizza, salate, bere…

Partea a doua a cursului a fost legata de metodele de comunicare cu grupul de turisti. Lectia a fost tinuta de un psiholog, si s-a dovedit a fi deosebit de interesanta si interactiva.

Am facut si cateva jocuri, dintre care unul mi-a placut in mod deosebit. Ne-am impartit in doua grupuri. Stateam in sir, fiecare cu fata la spatele celui din fata. Conducatorul jocului(un fel de magister ludi) spunea ultimei persoane un cuvant, fara ca ceilalti sa il auda. Ultimul trebuia sa transmita cuvantul celui din fata lui, celalalt sa ii transmita urmatorului si tot asa. Dar…informatia trebuia transmisa fara sa se vorbeasca! Deci, un canal de comunicare era blocat si trebuia gasita o modalitate pentru ca informatia sa circule.

Scopul era ca informatia sa ajunga la cel din fata(la mine) intr-un mod cat mai putin distorsionat.

Din moment ce nu aveam voie sa vorbim, a trebuit sa ne intelegem altfel, asa ca am desenat(cu degetul) pe spatele celui din fata noastra literele. A fost mai greu la inceput dar cu putina atentie…am reusit.

Nu mi-am dat seama care a fost prima litera asa ca am incercat sa le ghicesc pe celelalte si apoi sa deduc cuvantul. Treaba a functionat asa ca am ghicit cuvantul: MASINA. Yupiiiiiiiiii!

Scopul jocului, dupa cum am mai zis, era ca in lipsa unui canal de comunicare, sa incercam sa gasim altul. Jucandu-ne precum niste copii, mi-am adus aminte de ce ni se spusese mai demult despre mijloacele de comunicare intr-un traseu de catarare de mai multe lungimi. Cineva sustinea sus si tare ca ar fi bine sa avem niste statii walkie talkie.

Bine, dar ce se intampla daca ramai fara baterii sau nu poti sa folosesti statiile din cine stie ce alt motiv? Pai..foarte important este ca atunci cand pleci pe traseu sa ai si planul B. In cazul in care capul si secundul nu se pot auzi din cauza zgomotului facut de un rau de exemplu, sau din cauza ca bate vantul, ar putea sa stabileasca o metoda ,, de avarie ”: sa traga de una din corzi de 2-3 ori, acesta fiind semnalul ca celalalt trebuie sa plece.

Este doar un exemplu de ceea ce se poate intampla atunci cand conditiile sunt neprielnice.

Revenind la oile noastre, cursul de comunicare mi s-a parut deosebit de interesant si de util. Concluzia este ca tot timpul oamenii trebuie sa discute, sa identifice problemele, si sa incerce sa gaseasca solutii cat mai diverse.

Dupa pranz s-a discutat despre ceea ce presupune  profesia de ghid montan. Doamna Enache ne-a facut o prezentare elaborata a acestei activitati, ajutata de slide-uri facute in powerpoint.

Bineinteles ca nu au lipsit dezbaterile asa ca am terminat cursul pe la ora 17, nicidecum pe la ora 14, cum se crezuse initial.

Ne-am luat la revedere apoi am plecat spre Plaiul Foii, ca sa ma intalnesc cu Mihaela. Am luat cina, sau pranzul pentru altii, apoi ne-am plimbat prin jur si am admirat muntii.

Poze facute prin jurul cabanei

Asta mi-a placut cel mai mult

Stiam ca Mini si cu Jsolt mergeau in Cheile Rasnoavei asa ca in mintea mea a inceput sa incolteasca o idee…

Am pus mana pe telefon si am sunat-o pe Minerva.

Eu: Voi ce faceti maine in chei?

Mini: Pai..Jsolt vrea sa faca nu stiu ce traseu cu Adi Cernea.

Eu: Si…tu ce faci? Nu ai chef sa te cateri?

Mini: Pai ba da, daca vii si tu acolo..dar ce ai vrea sa facem?

Eu, deja entuziasmat: Hai sa incercam Creasta generalului pentru ca e scurta si usoara. Eu sunt un pic presat de timp asa ca…

Mini: Ok, maine dimineata la 7 si ceva ne vedem acolo.

Yupiiiiiiiiiiiiiiiiiiii! Am alergat pe scari, pana in camera, si am inceput sa-mi fac bagajele pentru sesiunea de catarat.

A doua zi ,  pe la 6 dimineata, aruncam echipamentul in masina si fugeam catre Cheile Rasnoavei.

Pe Creasta generalului mai fusesem impreuna cu Mihai  in 2010, dar atunci abandonasem dupa numai doua lungimi.

Am ajuns in chei inaintea lui Mini, care venea din Brasov, si am studiat un pic traseul.

Poze de la baza traseului

Pintenul magarului

Pe la ora 8 a venit si Mini impreuna cu Jsolt si Adi Cernea. Noi am intrat in traseu la 8:30, iar eu am mers cap de coarda.

Am folosit o coarda de 60 m, am luat cu mine vreo 12 bucle desi stiam ca nu e nevoie de atatea, anouri, cateva carabiniere cu filet..

Am mai spus si mai demult, traseul este foarte bine asigurat, as putea spune chiar ca e asigurat in exces.

Am regrupat la sfarsitul primei lungimi, pe o platforma unde aveai loc sa dansezi brasoveanca.

Mini

In lungimea 2 se pleaca pe o fisura bine pitonata, si cam spalata, dar cu niste prize destul de bune la maini. Exista si o bucata de coarda trecuta prin pitoane asa ca va puteti ajuta de ea.

Traseul se orienteaza apoi catre stanga dupa care mai urcati cativa metri si ajungeti intr-o ditamai regruparea, pe o brana larga. Aici este un cablu de asigurare.

Coechipiera de nadejde

Vedere din regrupare

Mini again

In a treia lungime am plecat tot eu cap, un pic dezorientat pentru ca nu prea imi dadeam seama in ce parte sa merg. Erau cam multe pitoane la discretia mea asa ca am plecat cu gandul  ca imi voi da seama mai sus ce si cum.

Plecand din regrupare, se urca vreo cativa metri apoi se merge spre dreapta, dupa care traseul se orienteaza catre stanga si duce catre o regrupare comfortabila, cu pitoane sanatoase.

Eu fost un pic cam indecis, pe masura ce am urcat(tot din cauza cuielor foarte dese), insa pana la urma am incercat sa intuiesc linia traseului. Mini mi-a fost si ea de mare ajutor pentru ca mi-a mai ,,soptit” atunci cand s-a putut 🙂 .

Pe ultima lungime a plecat Mini cap. Se urca un pic apoi traseul merge catre dreapta, prin niste balarii, dam si de un pic de grohotis, dupa care viram stanga si iesim in regrupare. Este o lungime scurta si usoara.

Dancing on the rock

Si una de final

Adi Cernea ne spusese ca de aici nu mai e nimic deosebit asa ca ne-am retras pe poteca vizibila ce duce la baza traseului.

De-a lungul drumului de coborare sunt montate niste cabluri de care te mai poti tine daca nu te simti sigur pe picioare. Probabil ca pe ploaie coborarea prin padure devine mai anevoioasa.

Pentru ca nu am avut cum sa trecem raul si sa ajungem pe malul celalalt, m-am descaltat(Minerva era in sandale) si am mers prin apa. Ce senzatie racoritoare, dupa caldura de care avusesem parte pe traseu.

Ca si concluzie..traseul mi-a placut, e foarte fain pentru antrenament la catarat si pentru exersarea manevrelor de coarda. Este o solutie excelenta in cazul in care te grabesti si vrei neaparat sa cateri un traseu de mai multe lungimi.

Dupa ce am strans echipamentul i-am zis la revedere lui Mini si cheilor Rasnoavei si am plecat glont catre Plaiul Foii.

Acolo am servit pranzul, ne-am mai plimbat un pic, dupa care am fugit la Bucuresti.

Au fost doua zile minunate, in care ne-am bucurat de frumusetea Craiului si de adrenalina din Chei.

17
May
11

Cotofana si Muchia Iepurasului

Se tot zvonea de ceva vreme ca AGMR vrea sa ne duca la examen in Peretele jivinelor aka Peretele animalelor.

In weekendul 14-15 Mai s-a stabilit intalnirea asa ca am luat prognoza la puricat. Nu mai tin minte  cand am vazut ultima oara pe site-ul meteoblue un weekend asa de insorit in zona Rasnov. Cred totusi ca a trecut destul de mult.

Sambata dimineata am fugit spre cheile Rasnoavei cu ganduri de catarat. De vreo cateva zile incepusem si antrenamentele la panoul de la Crangasi, cu rezultate dezamagitoare insa.

Pauza de aproape 2 luni isi spunea cuvantul: ma scurgeam de pe prize precum o pisica pe un acoperis fierbinte. E frustrant sa constati ca iti mor degetele in cateva minute.

Am sperat totusi ca la stanca voi avea mai mult noroc asa ca am pornit increzator catre munte.

Intalnirea era la ora 9, la Bolovanul prostului. Ca de obicei, am cules-o si pe Andreea din Predeal, si apoi am calcat acceleratia ca sa ajungem la timp.

Pe la 8 :30 am ajuns la destinatie. Se anunta o zi foarte frumoasa, foarte calda, si cu cer senin.

Zsolt si cu Mini erau acolo de vineri. Catarasera Lupul cel Rau, unul dintre cele mai grele trasee din Peretele animalelor.

Cat am stat noi de vorba au aparut si Ciri, Csaba, Colonelu’ , Radu si Sandu, albanezii si ghizii.

Radu si cu Sandu au hotarat sa nu participe la examen si au mers sa faca in doi un traseu pe care aveau sa il aleaga de comun acord.

Noi ceilalti ne-am indreptat catre Poiana Inului. Aici, dupa ce s-au facut echipele si s-a impartit echipamentul, s-au tras la sorti traseele.

Eu am cazut in echipa cu Emil(zis si Mosu’) si cu Bogdan Rus(ghid la AGMR in viata de zi cu zi dar acum pe post de secund si inspector).

Aveam sa merg ca secund in Cotofana, cotat cu 5A, urmand ca duminica sa fac eu cap de coarda un alt traseu.

Urcusul pana la baza peretilor m-a facut sa mor de cald si sa regret faptul ca am luat pe mine o bluza de corp cu maneca lunga. Am zis totusi ca va incepe sa adie vantul si la un moment dat mi se va face frig. Bineinteles ca nu a fost asa, ba din contra, s-a facut din ce in ce mai cald iar adierea de vant la care speram nu a mai venit.

Mosu’ a plecat cap, pe o prima lungime cam plina de iarba si pamant. Asta imi aduce aminte de pamantul pe care era sa alunec anul trecut in Iepuras,  in prima lungime..

Dupa ce regrupeaza, este randul nostru sa urcam. Pleaca Bogdan iar eu astept cumintel semnalul. Dupa ce urca el vreo cativa metri, vine si randul lui nea Dan.

Cam asa arata peretele

Cu balariile ma mai descurc dar pamantul asta care mi se lipeste pe papucii de catarat…este foaaaarte nasol.

In fine, dupa vreo 20 m de catarat ajung si eu in regrupare.

Inginerie

Dupa cateva minute de odihna capul nostru de coarda pleaca in a doua lungime, care arata ceva mai ,,dezbracata” de balarii decat prima. Sa speram ca nu ma insel.

Stau atarnat in regrupare si contemplez celebra arcada care ne asteapta in lungimea 3. Asa, dupa cum o vad de aici, pare destul de accesibila. Banuiesc ca este si bine pitonata.

Bogdan Rus in action

Eu, atarnat

A doua lungime a fost mai curata decat prima si m-am bucurat de fiecare centimetru de stanca.

Csaba in Mielul cel bland

Vedere din perete

Mini Vincze, secund, in Miel

In regruparea din lungimea a doua, se face o traversare spre stanga, pe o brana inierbata. De aici incepe, dupa mine, distractia pe acest traseu.

Bucegii in zare

Mosu’ a mers foarte bine pe lungimea asta. S-a oprit de vreo doua ori sub arcada, pentru ca il lasasera mainile, dar din partea mea a avut si are tot respectul!

Sunt sigur ca multi cunosc aceasta portiune din Cotofana, cu toate astea insa vreau sa spun cate ceva despre ce am observat eu aici.

1. Mi-am dat seama ca munca secundului nu este deloc mai usoara pentru ca in momentul in care scoate asigurarea de pe coarda lui, este expus pericolului de a cadea si de a ,,matura” peretele. Avand in vedere faptul ca aici se face o traversare pe sub arcada, catre stanga, va puteti imagina cam cum ar arata o pendulare..

2. Acum arcada avea niste zone ude asa ca atentia trebuia sporita. Cum spunea Zsolt, foarte incantat de acest traseu, pitoanele sunt batute ,,exact acolo unde este nevoie de ele”.

3. Prize la maini sunt destule, pentru picioare se poate folosi si aderenta stancii, dar eu cred ca o tehnica bine stapanita este musai.

Eu mai am de lucru mult la jocul de picioare, asa ca am cam tras de maini aici. Pot sa spun ca lungimea asta m-a obosit destul de tare.

Urmatoarea nu este mai usoara decat aceasta; pot spune ca este cel putin la fel de solicitanta daca nu chiar mai tare.

Urmarindu-l pe Bogdan cum se misca am zis ca este relativ usor. Ei bine, m-am inselat. Acolo unde el a trecut ca un balerin eu am strans din dinti.

Lungimea debuteaza cu, oare de ce nu ma mir,  o TRAVERSARE catre stanga. Aici trebuie sa te intinzi un pic si sa apuci niste prize bune la maini. La picioare…tot ce poti  🙂 .

Dupa ce treci de aceasta traversare foaaarte interesanta, mergi pe o fata cam verticala, cu prize destul de bune la maini. Eu m-am tras de bucle in vreo doua locuri, recunosc, asa ca …Bogdane, daca citesti acest jurnal, sa stii ca am trisat si nu am trecut pasii la liber.

In regrupare m-am reintalnit cu coechipierii mei. De aici am facut doua rapeluri(marea mea iubire) pana la baza traseului, folosindu-ne insa de regruparile din Miel.

De ce spun ca rapelul e marea mea iubire? Pentru ca este manevra care nu imi place absolut deloc, mai ales facuta dupa  niste pitoane vechi. Niciodata nu am avut acel sentiment de siguranta sau de placere atunci cand am coborat de pe un traseu de mai multe lungimi.

As prefera sa catar cap de coarda 1000 de m decat sa fac rapel dintr-un traseu.

Am ajuns la baza peretelui si am strans corzile si buclele. Mosu’, care probabil ca nu se saturase de catarat, a hotarat sa urce impreuna cu Gabi in Cangur(4B). Au urcat doua lungimi dupa care au coborat in rapel.

Andreea coborase din traseu si plecase din nou, de data asta impreuna cu Jsolt, in Mielul cel Bland. Din ce a povestit, a aflat pe pielea ei(sau pe degetele ei) ca Mielul nu e chiar atat de bland pe cat vrea sa para..

Eu am stat la baza peretelui, de vorba cu Mini, pret de vreo ora- doua. Am stat cu castile pe cap deoarece exista pericolul sa mai pice cate ceva din cer  :)))

Jsolt si cu Andreea au intarziat destul de mult, asa ca de la baza peretilor am plecat pe la ora 19.

Ne-am mai oprit un pic in Poiana Inului ca sa ne bucuram de priveliste. Ce frumos se vad muntii Bucegi…

Pacat ca HP-ul meu de 4 megapixeli nu poate sa redea ceea ce am vazut..

Peretii, dragii de ei

Pe la ora 20:30 am ajuns la Predeal, la Andreea. Dupa caldura de care avusesem parte toata ziua, am zis sa ne racorim cu niste beri. Merge berea dupa efort fizic, nu?

Pe la ora 22 a venit si Razvan astfel ca ne-am intins la palavre. Pe la 23 am dat stingerea fiindca a doua zi ne asteptau Animalele 🙂 .

Duminica, pe o vreme superba, ne-am intalnit in Poiana Inului.

Astazi era randul meu sa merg cap de coarda intr-un traseul de gradul 5A sau 5B. De data asta am picat in echipa cu doamna Felicia si cu Mosu. Am facut rost de doua semicorzi, am strans buclele si restul de echipament si am plecat spre traseul nostru, adica Muchia Iepurasului(5A).

Aici m-am echipat, mi-am verificat ,,clientii”, apoi mi-am luat LA REVEDERE si am purces la catarat 🙂 .

Mai tineam minte de anul trecut prima lungime asa ca mi-a fost destul de usor sa ma orientez. Traseul face dupa cativa metri de la plecare stanga apoi urmeaza un diedru unde mai bine intri cu un trimmer, dupa care merge spre dreapta catre regruparea intermediara.

Principala problema, sau singura pe aceasta lungime, a fost pamantul care mi s-a lichit pe espadrile. Talpile murdare de pamant in combinatie cu iarba pe care am fost nevoit sa o calc, au dus la o combinatie nu tocmai placuta.

Avand semicorzi de 45 am regrupat peste tot pe unde am gasit cuie sanatoase. Dupa prima regrupare, pe care mi-o aminteam foarte bine, am plecat in lungimea a doua. Prize sunt din belsug, roca este foarte compacta..catararea este o placere!

Ajung la o regrupare cu vreo 4 cuie(cata generozitate din partea celor care au pitonat traseul). Stau destul de comfortabil aici. Privelistea este extraordinara. Vremea tine cu noi, e clar.

Vin si secunzii. Dupa cateva minute de odihna si cateva sfaturi plec mai departe pe o lungime frumoasa, cu prize  excelente. Pitoanele sunt cam lipsa dar escalada este usoara; nu cred ca depaseste gradul 5.

Nu pot sa nu remarc diferenta dintre stanca de aici si cea de la intrarea in chei. Fac comparatie cu creasta Generalului, un traseu urcat de zeci sau sute de oameni. Acolo stanca este lucioasa, din cauza ca au trecut atatea perechi de bocanci si espadrile.

In Animale, din ce am observat eu pana acum, stanca este in general foarte compacta si aderenta.

Dupa ce am regrupat si au venit coechipierii, mi s-a atras atentia asupra faptului ca am ratat vreo 2 pitoane. Probabil or fi fost mascate de iarba si nu le-am vazut.

In urmatoarea lungime am ajuns la o fata spalata, pe care era clar ca nu aveai cum sa urci. In dreapta in schimb se vedeau niste cuie asa ca am asigurat acolo dupa care m-am orientat spre niste zone mai inierbate. Dupa un pic de balaureala si vreo doua pitoane razlete am ajuns la o regrupare intermediara, marcata prin 2 cuie si o cordelina rosie. Aveam sa aflu ca de fapt aia era o VARIANTA. Regruparea cea buna avea sa fie la cativa metri mai sus, pe o brana inierbata.

De la aceasta brana Mosu a preluat stafeta si a mers cap pe ultima lungime, cea mai tehnica. Initial am crezut ca este nevoie de forta ca sa o parcurgi dar acum cred ca secretul sta in tehnica si in felul in care te pozitionezi pe picioare.

Ne-am intalnit cu Mosu la final de traseu, ne-am strans mainile, apoi am coborat repede pentru ca ceilalti colegi ne asteptau la baza stancilor.

A urmat traditionala sedinta din Poiana Inului, cu dezbateri aprinse.

Cat am stat acolo la discutii am aflat ca doi dintre colegii nostri(Radu si Sandu) avusesera parte, cu o zi inainte, de o experienta neplacuta in traseul Caprioara. Pe la pasajul cheie, cel cu fisura, capul de coarda a cazut cativa metri buni si a rupt o asigurare. Din fericire nu a avut lovituri serioase insa sperietura a fost de proportii…

Cei doi au incercat sa faca rapel, dar probabil erau prea obositi asa ca le-a luat foarte mult.  Noroc ca intr-un traseu alaturat au fost 3 ghizi care au mers dupa ei si i-au ajutat sa iasa din Caprioara.

Tot sambata, in traseul Cangurul, intr-o regrupare, Zsolt Torok si cu Csaba, au asigurat dupa toate regulile insa un piton a cedat asa ca au cazut aproximativ 1-2m.

In concluzie, cum zicea Csaba: poate nu ar strica sa carati dupa voi 2-3 pitoane si un ciocan sau asigurari mobile.




Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 22 other followers

June 2017
M T W T F S S
« Jun    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Vizitatori

  • 159,677 vizite

Mai umblu si pe aici

Pentru ca imi pasa

Hai-hui pe

Recomand espadrilele de catarat

Cumpar echipament de la

Galeria de pe Flickr

DSCF3500

More Photos
Free counters!