Posts Tagged ‘Stanisoara

24
Feb
11

Hai-hui prin Retezat

Prima iesire din Retezat, din 2010, mi-a lasat niste impresii foarte placute. Atunci am avut parte de niste zile superbe, si de niste ture foarte faine.

In luna februarie 2011 s-a anuntat cursul AGMR, etapa de iarna, tot in Retezat; de data asta tabara avea sa fie la cabana Pietrele.

Harta masivului

Nu mai fusesem la Pietrele asa ca de-abia asteptam. Vazusem niste poze pe net cu cabana, ma interesasem de preturile practicate acolo. Totul arata foarte bine.

Am incercat sa-mi fac bagajul in asa fel incat sa nu mai rezulte doi rucsaci plini, ca data trecuta. Desi se spune ca e bine sa inveti din greselile altora, si nu din ale tale, eu am facut exact invers :).

Pana la urma a rezultat un rucsac de 80 l, batranul meu Solitaire, plus unul mai mic de 40 l; cel de 40 l era plin cam pe jumatate, si continea lucruri usurele. Fata de anul trecut am carat mult mai putin, asta e clar.

Cu cateva zile inainte am facut rost si de niste coltari tehnici, Black Diamond, iar pentru asta trebuie sa ii multumesc lui Razvan :).

Am carat, pe langa echipamentul de tura  si coarda, 2-3 bucle, anouri, carabiniere, casca..Le luasem pentru partea de catarare pe gheata :).

La capitolul mancare nu am zabovit prea mult pentru ca ma gandisem ca voi mai cumpara si de la cabana. Din experienta de anul trecut am invata ca nu pot sa mananc asa de mult precum credeam.

Pentru partea de schi de tura vorbisem cu Bogdan din Brasov, aka Colonelu’, si imi promisese ca imi aduce echipament complet: schiuri de tura, clapari, piei de foca. Slava Domnului ca am rezolvat si cu astea!

Buuun..Plecarea s-a facut pe data de 19 Februarie. Cursul incepea pe data de 20 asa ca am plecat cu o zi inainte, foarte de dimineata.

De data asta am mers cu masina lui Razvan si a Andreei, colegii mei de curs.

Dimineata la ora 6, cu doi rucsaci dupa mine si plin de buna dispozitie, m-am intalnit cu gasca la metrou la Amanta Poporului. Afara era o vremeeee…..Ploua torential si nu iti venea sa dai nici un caine afara!

M-am suit in masina si am luat directia autostrada. Am incercat sa atipesc un pic dar degeaba. Inca o data s-a verificat faptul ca odata trezit dimineata…nu mai pot sa dorm.

Drumul nostru pana la Carnic a durat mai mult decat ar fi trebuit pentru ca am facut si o oprire la Moreni. Razvan trebuia sa ia de acolo o pereche de clapari.

Nu mai fusesem acolo dar sincer..dupa ce am vazut…nici ca as vrea sa mai ajung acolo. Probabil ca si vremea urata a contribuit la imaginea pe care mi-am facut-o despre oras dar chiar si fara asta..orasul si zonele dimprejur arata deplorabil.

In rest..drumul cunoscut ca si anul trecut. Am mers spre Sibiu, Deva, Hateg. La Hateg am oprit ca sa luam niste dulciuri apoi am mers fara oprire pana la Carnic.

Pana sa ne apropiem de Carnic nu am vazut zapada mai deloc; ici-colo erau niste petice amarate.

In curand generalul Iarna avea sa ne arata ca ne inselam. Treptat a aparut zapada…din ce in ce mai multa..Noroc ca Razvan era pregatit cu cauciucuri de iarna si lanturi. Din fericire nu a fost nevoie sa punem lanturile; s-a putut merge si fara insa au fost portiuni unde m-am intrebat cum vom urca.

Din spate ne-au ajuns si sotii Enache impreuna cu Bogdan Rus. Am parcat masinile mai sus de cabana al carui nume il tot uit. Acolo este o parcare unde intra lejer vreo 10 masini.

Acum ningea bine de tot si avea sa se depuna. Temerile mele referitoare la zapada putin din Retezat se risipeau usor-usor.

De data asta am hotarat, impreuna cu Andree si Razvan, sa facem doua drumuri pana la cabana. La primul drum sa ducem ce este mai greu ramanand ca la al doilea sa caram chestiile mai usoare. Eu ar fi trebuit sa mai cobor si a treia oara ca sa iau schiurile si claparii de la Bogdan Colonelu’. El venea din Brasov impreuna cu inca 4 persoane si din ce intelesesem atunci cand vorbisem ultima oara cu el, avea sa mai intarzie.

De la masina pana la Pietrele aveam de mers cam 1h 30. Timpul era la jumatate fata de cat mersesem anul trecut pana la Gentiana; asta nu putea sa fie decat in avantajul nostru :).

Am pus bagajul in spate si am inceput sa-i dam la deal. Pe masura ce urcam imi aduceam aminte de cat patimisem anul trecut pe traseul asta: cu doi rucsaci mari in spate, schiuri, clapari…Acum era floare la ureche.

Am ajuns la semnul care arata dreapta spre Pietrele si stanga spre Gentiana. Am virat dreapta si am inceput sa urcam prin padure; de la semn pana la cabana mai este de mers aproximativ 25 minute.

Iata-ne ajunsi la Pietrele. Aici sunt cateva cabanute, vreo doua ocupate de Salvamont, care sunt puse la dispozitia turistilor. Dupa cum aveam sa vedem, camerele sunt dotate cu soba astfel incat omul sa se poata bucura si de confort termic, nu numai de aer curat de munte.

Cazarea costa 25 ron. Am achitat, ne-am dus lucrurile in vila, apoi am plecat la masina pentru al doilea rand de bagaje.

Trebuia sa ma intalnesc si cu Alexandra, colega de curs de la salvamont Ciucas, ca sa imi dea lopata si sonda. Din pacate nu am mai avut semnal la telefon asa ca a fost imposibil sa comunicam…vreo cateva ore. Pe drumul de coborare ne-am intalnit cu Colonelu’, Costi, Mihai, Dan si Ciprian Moruzan. Dan mi-a lasat cheile de la masina lui( aici erau schiurile si claparii mei ) urmand ca eu sa iau si sa car echipamentul pana sus la cabana.

Ajunsi la masina am inceput sa ne aranjam bagajele pe care le mai aveam de luat. Rucsacul pe care il aveam era unul de 40 l, usurel as spune. Cat ne-am mai fatait noi pe acolo ninsoarea s-a intetit asa ca se depusese un strat considerabil de zapada.

Intre timp au aparut Ciprian de la Suceava( nu e manelist, in ciuda numelui ) si Marius de la Targu Mures( nici el nu canta manele, chiar daca asa pare ). Am mai stat cu ei de vorba pana si-au aranjat rucsacii; cum incepuse sa se intunece, am hotarat sa urcam impreuna. La un moment dat, printr-un miracol, primesc sms de la Alexandra care ma roaga sa o astept la masina ca sa urce si ea cu noi. Tocmai cand ma pregateam sa ii raspund, pierd semnalul…si nici ca il mai regasesc. Oamenii erau hotarati sa urce, se intunecase…ce sa fac? Le zic sa plece si mai stau sa o astept pe Alexandra.

Peste vreo 10 minute au aparut Nusu si cu Csaba, pe care i-am recunoscut, respectiv cunoscut, la lumina frontalei. Dupa alte 10 minute apare si Alexandra. Curajoasa fata, care venise singura, isi montase lanturile si calcase pedala pana la Carnic. Bravo fata!

Se hotaraste ca ea va urca cu Nusu si cu Csaba asa ca eu alerg sa ii prind din urma pe Marius, Ciprian, Andreea si Razvan.

Am ajuns la o bariera unde Dan lasase masina. Am luat schiurile si claparii de acolo si m-am hotarat: voi urca pe foci! Asa voi avea ocazia sa invat miscarile si sa exersez pentru zilele urmatoare.

Magar batran pe schiuri

 

Andreea si-a pus si ea schiurile in picioare asa ca am pornit usur-usor la deal. Marius si cu Ciprian au hotarat sa urce pe bocanci.

Cand am ajuns la bifurcatie am hotarat sa mergem pe drumul ocolitor, care duce la Pietrele. Initial ma gandeam sa scot schiurile si sa incalt bocancii ca sa urcam prin padure, pe marcaj, dar apoi mi-am zis ca e prea mare tevatura. Tot trebuie sa invat sa urc pe schiuri asa ca acum e momentul!

Razvan a vrut sa care placa de snowboard dupa el asa ca a avut ceva de munca tragand-o dupa el. Ne-am mai oprit din cand in cand sa il mai asteptam; oricum, eram destul de obositi si incepusem sa simtim din ce in ce mai mult asta…

Cu o zi inainte, la Bucuresti, vorbeam cu Gabi si ii spuneam ca am chef de o tura nocturna. Acum mi se implinea visul :).

Am ajuns la Pietrele pe la ora 23. Am facut pe drum mai mult decat am preconizat dar asta pentru ca ne-am oprit des. Odata ajunsi la cabana am lasat bagajul si am plecat impreuna cu Marius, ca sa il aducem si pe Razvam care ramasese mult in urma. Nu mica ne-a fost mirarea cand am dat peste el aproape de cabana. Se pare ca a mers mai repede decat am crezut noi, cu toate ca a carat placa si celelalte efecte, cum le zice el :)))).

Dupa o zi lunga, ce poate sa mearga decat niste….? Nu va mai chinuiti, va zic eu: palinca de la Colonelu’. Nu prea multa insa pentru ca a doua zi avem de munca.

 

Marius de la Tg. Mures impreuna cu Ciprian de la Falticeni

 

 

Colegi de camera aveam pe Colonelu’, Marius, Ciprian, Andreea, Razvan, Stefan, Daniel, Radu. Stefan si cu Radu erau la cursul de initiere iar Daniel venise pentru ca ii placea atmosfera din gasca :).

Pentru a doua zi se anuntase tura pana la lacul Pietrele. Acolo aveam sa facem exercitii de cautare a victimelor in avalansa, cu pieps si sonda precum si adaposturi in caz de vreme rea.

Dimineata ne-am intalnit in sala de mese si am facut cunostinta cu cei pe care nu ii mai vazusem pana atunci. In total, la curs, erau veniti vreo 30 de oameni. Venisera si cei din Alba Iulia, si Zsolt Torok de la Arad…o gramada de oameni, ce sa mai..

Ciprian Moruzan ne-a tinut un mic speech despre dispozitive de cautare in avalansa, el fiind specialist in domeniu.

Plecarea de la Pietrele s-a facut in jurul orei 10. Destinatia: lacul Pietrele.

 

Gasca de dimineata

 

 

Poza in fata cabanei

 

 

Vremea era cam mohorata, din pacate. Nu era frig deloc, era numai bine de mers. Zapada ajungea in multe locuri pana la genunchi.

Din punctul meu de vedere era o vreme numai buna pentru fotografiat :). Pe parcursul zilei am facut multe poze, incercand tot felul de smecherii cu aparatul. Am o carte de vreo 150 de pagini cu instructiuni dar nu am avut rabdare sa o citesc asa ca merg mai mult pe ghicite :).

 

De pe traseu

 

 

 

 

Dupa aproximativ jumatate de ora am ajuns la Gentiana. Aici am poposit cam 10 minute, timp in care fiecare a ciugulit cate ceva dulce si a baut un ceai.

 

 

 

 

 

 

 

 

Aici unii au hotarat ca vor avea mai mult spor daca se vor pune pe schiuri asa ca..pe schiuri au urcat! Eu am urcat pe bocanci; aveam sa ma bucur de schiat in ziua urmatoare…

Dupa ce am baut ceaiul cald am pus rucsacul in spate si am plecat pe drumul binecunoscut catre Bordul Tomii. Vremea cam trista mi-a oferit totusi prilejul de a face niste poze, zic eu, reusite 🙂

 

 

 

 

La Bordul Tomii

 

 

 

Ce diferenta fata de cum era anul trecut aici. In primul rand, din ce observ, este mult mai multa zapada decat in 2010. Doi la mana, anul trecut era o vreme superba. Cei care au avut aparat foto atunci au facut niste poze excelente.

Si totusi..

 

 

And introducing…Ciprian Moruzan, un baiat foarte fain 🙂

 

 

 

Minerva Vincze

 

 

Dar iata ca am ajuns si la Pietrele. Aici ne-am impartit in echipe. Unii aveau sa mearga la atelierul de cautare in avalansa cu pieps si sonda iar altii la construit adaposturi in caz de vreme rea.

Am fost placut surprins sa constat ca nu uitasem tot ce invatasem anul trecut despre pieps. With a little help from my friends, am gasit victima ingropata in zapada.

Nusu, caci el era sef de atelier, a avut ideea de a pune in zapada mai multe obiecte si de a ne pune sa sondam ca sa ne dam seama cu ce anume aveam de-a face. A fost un exercitiu binevenit pentru  ca asa am vazut diferenta dintre un material textil, o bucata de plastic si un schiu.

Poze de la atelier

 

 

 

 

 

 

 

Andreea imi spunea ca nu stie cum ar reactiona daca daca situatia pe care o simulam noi ar fi fost reala. Simplul gand ca sub acel strat de zapada se afla cineva drag tie cred ca iti da fiori pe sira spinarii..

Mai tarziu ne-am mutat la atelierul de adapost in caz de vreme rea. Aici am lucrat sub cu Costi si Ciprian sub indrumarea dnului Enache si a lui Nusu. Printre lopeti am gasit si un pic de ragaz ca sa fotografiez Bucura; din pacate, in ceata..

 

 

Om la sapa

 

 

Moruzanu’ si siropul de tuse al bunicului 🙂

 

 

Poza de grup

 

Dupa incheierea celor doua ateliere, o parte din cursanti, condusi de Nusu, a mers la schi de tura pana pe Stanisoara. Ceilalti, printre care si eu, s-au retras catre Pietrele.

Vreme faina de poze

 

 

 

 

Ajunsi la cabana, am mers sa facem focul in camera iar apoi am servit o cina copioasa, din ciclul ,,sa nu mancati asa ceva dupa ora 19” : cartofi prajiti, carnati, paine, ciorba, ardei, smantana…si mai apoi BERE!!!!

Seara s-a incheiat cu discutii despre schi de tura, avalanse si patanii pe munte.

A doua zi avea sa fie..ziua hardcore, vorba lui Moruzan :).

Luni, 21 Februarie( tocmai de ziua mea, ca sa vezi noroc ) eram programat la schi de tura. Pe schiuri de tura fusesem prima data sambata noapte, deci acumulasem experienta din plin :))).

Dimineata ne-am intalnit in sala de mese, am bagat ceai si cafea din belsug, am verificat echipamentul, ne-am lipit focile, am verificat piepsurile, apoi am plecat spre varful Retezat. Acesta avea sa fie obiectivul de atins.

Vremea arata..cam cum aratase si cu o zi inainte adica mohorata.

Pe schiuri, prin padure

 

 

Grupul era foarte numeros asa ca nu s-a mers intr-un ritm constant, mai ales ca unii care de-abia atunci invatau sa se dea pe schiuri (nu dam nume ) simteau nevoia sa se tot opreasca dintr-un motiv sau altul: ba se mai dezlipea foca, ba se desfacea legatura etc.

Zsolt a fost leader o mare parte din drum, apoi a mai facut schimb cu Csaba.

Eram cam nadusit…de ziua mea 🙂

 

 

Dupa ce am iesit din padure am avut ocazia sa admiram imprejurimile

 

 

 

 

Ca sa ajungem pe Retezat va trebui sa trecem mai intai de Lolaia. Drumul pana acolo nu este foarte solicitant dar atunci cand nu esti obisnuit sa tragi schiurile dupa tine…se schimba problema. Am mai facut din cand in cand cate un popas ca sa mai consumam din ceaiul din termos dar Nusu nu ne-a lasat sa zabovim prea mult pentru ca aveam ceva de mers.

La un moment dat am ajuns intr-o zona in care mi-am scos schiurile pentru ca imi era teama sa cobor pe ele. Am preferat sa merg pe bocanci prin zapada destul de mare; efortul a fost mai intens dar macar am fost mai linistit.

Nu a trecut mult si mi s-a dezlipit o foca. Nusu, care probabil ma supraveghea atent, mi-a atras atentia. A urmat procesul de curatare a schiului si al focii. Pielea s-a lipit foarte bine la loc iar pana pe Retezat nu am mai avut probleme de genul asta cu ea.

Oameni in actiune

 

 

Aproape de Lolaia

 

 

Eu am mers mai precaut asa ca am fost mai tot timpul printre ultimii. Odata trecuti de Lolaia am sperat ca vom admira varful Retezat care se tot incapatana sa ramana in ceata. Perseverent fiind, l-am pandit si cand in fine a aparut…l-am ars!

 

Pe aici m-am dezechilibrat la un moment dat si am alunecat; m-am pus repede pe picioare insa si am continuat.

Pauza de ceai inainte de a ataca varful Retezat

 

 

Vremea parea ca vrea sa se schimbe. Pe masura ce urcam dadeam din ce in ce mai des peste zone acoperite de o crusta de gheata. La un moment dat, vazand ca intampin dificultati, Nusu m-a ajutat si mi-a luat schiurile. Peste putina vreme ne-am oprit ca sa hotaram cum vom urca pe varf: cu sau fara schiuri. Cei mai indrazneti si experimentati nu si le-au mai scos din picioare si au hotarat sa mearga asa. Eu am facut parte din categoria celor care le-au ancorat pe rucsac.

In acest punct incepusem sa ma simt un pic obosit. Faptul ca nu stiam miscarile specifice schiului de tura m-a facut sa trag mai mult decat ar fi fost normal. Probabil ca este ca si la catarat: daca stii sa te misti corect si sa-ti dozezi efortul, ai numai de castigat.

Ultima portiune, care duce spre varful Retezat, este una foarte accidentata, plina de stanci pe care trebuie sa le cateri cu atentie.

Dupa ce am pus schiurile pe rucsac mi-am dat seama ca le pusesem invers; Nusu a fost cel care mi-a atras atentia. Vazand insa ca lumea se misca repede nu am mai stat sa le aranjez; am zis ca ma voi opri la coborare si voi face ajustarile necesare. Acesta a fost primul semn al oboselii.

Csaba era printre primii. El incerca sa gaseasca o abordare cat mai sigura a traseului, avand in vedere faptul ca observase niste cornise mari care puneau probleme. Incet- incet momentele mai dificile au fost depasite si iata ca am ajuns si pe varful Retezat.

Din pacate aici nu am putut vedea mai nimic, din cauza cetii persistente. Totusi, am fost pe varf de ziua mea de nastere!!

Coborarea s-a facut pe schiuri sau pe bocanci, fiecare cum a preferat. Eu am ales, evident, bocancii. Poate mai jos aveam sa ma incumet sa trec la schiuri. Am coborat spre saua de vara iar de acolo am mers spre valea Stanisoarei.

Zapada era destul de mare asa ca m-am afundat in ea de multe ori. Vantul batea destul de tare acum asa ca incepusem sa am senzatia de frig. Am inchis mai bine polarul, am pus manusile si am tras caciula mai pe frunte. Alexandra era in spatele meu, la mica distanta, tot fara schiuri.

Ne-am intalnit cu ceilalti intr-un punct in care se punea problema coborarii pe un valcel. Nusu a coborat primul. Eu nu l-am vazut insa cei care erau acolo au observat cu groaza cum a plecat o placa sub el. Nusu, om de munte experimentat, s-a pus inapoi pe picioare si a reusit sa coboare in siguranta. Din fericire zapada a ramas stabila si nu au mai fost probleme atunci cand au coborat ceilalti.

Chiar si asa, in timp ce coboram penultimul, nu puteam sa nu ma gandesc cum ar fi fost daca Nusu nu s-ar fi oprit..Atunci am fi scos kitul de avalansa si am fi inceput cautarile. Ce altceva puteam sa facem? Suntem asa de mici in fata naturii..

Razvan, unul din ghizi, mi-a sugerat sa cobor pe schiuri fiindca ma voi misca mult mai repede. M-am incapatanat insa si am zis ca e mai sigur daca cobor pe picioare. Dupa vreo jumatate de ora aveam sa imi schimb parerea. Zapada era mai mare decat imi inchipuisem eu..ma afundam in mod constant pana la genunchi iar uneori pana la sold. In ritmul asta…mai ajungeam la Pietrele de Pasti.

Am cumpanit bine, mi-am luat inima in dinti si am zis: fie ce-o fi! Asta e, o sa cobor incet si cu atentie.

Mi-am pus schiurile dar..surpriza. Una din legaturi inghetase asa ca nu am mai putut sa o fac mobila, in ciuda eforturilor disperate.

Asa ca, alunecand, cazand, ridicandu-ma, am coborat pana la zona de jnepeni. Razvan ma mai astepta din cand in cand si imi mai dadea cate o indicatie. In fata noastra, la mica distanta, era Marius care se straduia si el din rasputeri sa stea cat mai mult pe doua picioare.

La un moment dat mi s-a desprins o foca; bine, nu ca ar fi fost pentru prima oara in ziua aia. Acela a fost momentul in care, enervat ca iar trebuie sa o pun la loc, am hotarat sa scot schiurile si sa le pun in spate. Bineinteles ca iar am inceput sa ma afund in zapada mare..Incepuse sa ma oboseasca rutina asta.

L-am ajuns din urma pe Marius si am vazut ca si el hotarase sa abandoneze schiurile. Cazaturile in zapada il cam obosisera si pe el.

De vreo 2 h ramasesem fara ceai in termos asa ca, simtindu-ma foarte incalzit si fara nici o sursa de apa, am luat un pic de zaapda si am muscat cu pofta din ea.1 Acesta a fost al doilea semn al oboselii.

Stiam ca nu e recomandat sa faci asa ceva; cred ca ultima oara cand am recurs la un astfel de gest a fost prin 2003, in Bucegi.

Razvan, care ne urmarea indeaproape, mi-a zis sa nu mai fac asta fiindca sunt foarte obosit si risc sa intru in hipotermie. I-am urmat sfatul si m-am lasat de obiceiul asta.

Intunericul ne-a prins in padure, la mica distanta de cabana Pietrele. Ingrijorati de faptul ca intarziam, dna Felicia si cu Bogdan Rus au venit dupa noi cu niste ceai cald. Mie mi-a prins foarte bine, recunosc. Marius a preferat sa astepte pana la cabana.

Cand am intrat in sala de mese, cursul de prim ajutor era in desfasurare. Am prins si noi partea cu degeraturile si hipotermia. Pe cea din urma mai ales, am ascultat-o cu mare atentie..

Dupa lectia teoretica a venit si momentul petrecerii, ca doar era ziua mea! Dupa cativa litri de vin fiert si beri al caror numar l-am pierdut, ne-am retras pe la casele noastre.

Dupa ce am ajuns in camera si m-am bagat in sac, am mai stat cateva minute ca sa reflectez la ceea ce facusem de-a lungul zilei. Ce am invatat din ziua care tocmai se incheiase? Pai am invatat cateva lucruri foarte importante:

– mersul pe schiuri te scuteste de mult efort pentru ca nu te mai afunzi in zapada; pe de alta parte, ai nevoie de o foarte buna conditie fizica pentru ca vei trage dupa tine schiul. Asta ma aduce la alta observatie: conteaza ca echipamentul de schi sa fie cat mai usor.

– coborarea pe schiuri este foarte importanta. In zapada mare pe care am intalnit-o, mersul pe picioare a fost de cele mai multe ori un chin.

– hidratarea in timpul unei ture de peste 8 h este de maxima importanta. Eu am avut ceaiul la comun cu Andreea si  pot sa spun ca nu a fost nici pe departe suficient. Cum mi-am dat seama ca sunt deshidratat? Veti rade poate, dar mi-am dat seama dupa culoarea urinei, care era foarte inchisa. Nu am stiut in momentul ala dar am aflat ulterior de la cursul de prim ajutor.

In acest fel mi-am dat seama ca fusesem deshidratat si in alte ture de iarna.

In ziua urmatoare eu mergeam impreuna cu altii la atelierul de catarare pe gheata. Se anunta o experienta inedita pentru cei mai multi dintre noi. Asa a fost!

Cascada de gheata la care am fost este situata mai sus de Gentiana, undeva pe versantul din dreapta. Cu putin noroc si concentrare se vede si de la cabana.

Ajunsi la baza cascadei, sau cascadelor fiindca erau vreo 3, ne-am pus echipamentul si am incercat niste traversari la liber. Senzatia de a infige pioletii in gheata este ceva greu de descris in cuvinte..Nu am avut mare incredere in ei la inceput dar pe masura ce am trecut dintr-o parte in alta m-am linistit :).

Moruzanu’ a montat o mansa impreuna cu Bogdan Rus iar apoi ne-am dat si noi. Pe masura ce urcam treceam coarda prin bucle, ca si cand am fi fost cap de coarda.

Interesant mi s-a parut felul in care asiguri: pioletul este prevazut cu o chinga prin care treci mana; Cand vrei sa asiguri te opresti intr-un punct, infigi bine pioletii, desprinzi chinga de unul din pioleti( depinde de mana cu care vrei sa faci treaba ) cu ajutorul unui sistem foarte simplu, treci sfoara prin bucla, apoi legi din nou chinga de piolet cu ajutorul aceluiasi sistem simplu. In tot acest timp pioletul ramane cuminte infipt in gheata. Nu stiu cat de bine s-a inteles ceea ce am incercat sa explic; daca sunt nelamuriri, astept intrebari :).

Iata si cascadele de gheata

 

 

 

 

 

 

Andreea, care a fost mai mult decat incantata de ideea de a se catara pe gheata, a vrut si a doua oara; din pacate insa, timpul nu ne-a mai permis asa ca pe la ora 15 am strans bagajele si am plecat spre Gentiana la un ceai cald.

Mi-a placut foarte mult la gheata! Sper sa mai revin, dar de data asta cu doi pioleti tehnici. Ai mei! :).

Seara, la Pietrele, am avut lectie teoretica iar apoi program de voie. Nu-mi face placere dar trebuie sa povestesc si despre un eveniment neplacut.

La Pietrele, langa pod( pentru ce care stiu cabana ), este un izvor de unde se poate lua apa. Cativa dintre colegii mei au baut apa  de acolo in primele doua zile, apa pe care nu au fiert-o. Rezultatul? Probleme cu stomacul. Atat de mari incat unii au fost nevoiti sa abandoneze si sa plece din Retezat mai devreme. Altii au ramas dar au avut probleme pe traseu, sau noaptea la cabana.

Din fericire, eu am fiert toata apa pe care am folosit-o, asa ca nu am patit nimic. Am stat totusi ca pe ghimpi pana in ultima zi, de teama sa nu calc pe urmele lor.

Ce a fost in neregula…nu stiu. Ma gandesc ca oamenii de la cabana ne-ar fi avertizat.

Ca urmare a acestui eveniment neplacut, in urmatoarele doua zile am fost mai putini :)))).

Tura de pe 23 Februarie a fost una pe bocanci, pana la lacul Galesu( marcaj triunghi rosu ), sau lacul Sagalnic asa cum ii zice Moruzanu’. Grupul a fost numeros.

Tura a fost marcata de zapada foarte mare si ceata. Dupa ce am marsaluit prin padure, facand urme cu schimbul, am iesit in valea Galesu unde am inotat prin jnepeni. Asta imi aduce aminte de creasta Builei unde am patit exact acelasi lucru numai ca pe timp de vara.

 

 

 

 

 

Dupa ce ne-am luptat cu zapada mare si cu jnepenisul am ajuns, finally, la lacul cu pricina: lacul Sagalnic :))))

 

 

 

 

 

Nu pot sa nu pun aici si pozele cu ideile tacanite ale lui Moruzan :))). Ne-a facut instructajul si iata ce a iesit :))))

 

 

 

 

Intoarcerea la cabana s-a facut pe acelasi traseu, tot pe ceata si zapada mare. Se pare ca de ce ne-a fost frica nu am scapat!

Pe seara am avut, din nou, curs de prim ajutor cu Radu Mircea. De data asta s-a insistat pe pansamente iar o mare importanta a avut partea practica.

Eu am avut ,,freza cea mai eligibila”, vorba lui Radu, asa ca am fost bandajat din cap pana in picioare; la sfarsit semanam cu o mumie :))).

Ultima zi petrecuta in Retezat a avut caracter de concurs. Povestea, pe scurt: eram impartiti in doua echipe. Trebuia sa plecam de la Pietrele la ora 9, sa mergem pana la Gentiana pe bocanci, apoi sa ne punem pe schiuri si sa mergem pana la lacul Pietrele. Aici trebuie sa sapam adapost pentru vreme rea.

Trebuia sa ne incadram in 4 ore asa ca prin padure s-a cam alergat. Eu am facut echipa cu Mihai Mares, Ciprian, Astrid si Costi.

Pana la Gentiana s-a mers foarte repede. Aici ne-am intalnit cu echipa concurenta, am mai stat un pic la taifas cu ei, le-am pus piedica apoi am fugit mai departe.

Urmatorul popas scurt: Bordul Tomii. Urcarea pe schiuri pana aici a fost foarte ok, ritmul cam accelerat totusi, dar m-am obisnuit.

De la Bordul Tomii am mers repede pana la lac unde am inceput pregatirile pentru adapost.

Cateva fotografii de pe traseu

 

 

 

 

 

Adapostul a fost ,,confectionat” cu ajutorul lopetii cu care am sapat bine de tot si al schiurilor cu care a fost acoperita intrarea.

 

 

 

Vremea a fost ceva mai frumoasa decat in zilele precedente

 

 

 

 

Coborarea pana la Bordul Tomii am facut-o pe schiuri. A fost mai greu pentru cei care nu prea le au cu schiul dar pana la urma am scos-o la capat. Mihai Mares a fost un instructor excelent :).

La Gentiana am mai avut un mic exercitiu de cautat in avalansa, finalizat cu bine.

Pana la Pietrele am coborat pe bocanci, Mihai ajutandu-ma si luandu-mi schiurile. Multumesc Mihai!

A urmat o sedinta de final dupa care ne-am strans bagajele si am plecat catre Carnic, la masina. Mi-a parut rau ca am parasit Retezatul. Am petrecut aici  cateva zile minunate, in compania unor oameni deosebiti.

Coborarea pana la masina am facut-o, in mare parte, pe schiuri. De ce m-am temut nu am scapat: a trebuit sa car in spate ambii rucsaci.

Am mers pana in Brasov, in spate, la bagaje. Stand acolo, peste rucsaci si schiuri, am avut timp sa reflectez vreme de vreo 7 h la tot ceea ce facusem in Retezat. Concluzia? A fost superb, am invatat multe( mai ales despre schiul de tura ) si sper sa revin cat de curand!

Am ajuns in Brasov la 23:30 si am asteptat trenul de ora 2. Am stat in compartiment cu doua batrane care au sforait mai tot timpul asa ca am ajuns dimineata la ora 6 in Bucuresti chior de somn.

Cum imi place mie sa zic: nedormit dar fericit!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

25
Feb
10

Cursul AGMR din Retezat

Ee, iata ca a venit si randul modulului de iarna alaturi de AGMR. Cursul s-a desfasurat intre 20-24 Februarie in muntii Retezat, cu cazare la cabana Gentiana.

Imi doream de mult sa ajung aici dar pana acum nu avusesem ocazia. Auzisem de la Floricel, care fusese de doua ori prin zona, ca nimic nu se compara cu o saptamana petrecuta in imparatia lacurilor glaciare si a piscurilor semete din Retezat.

Harta

Plecarea s-a facut din Brasov. Ghizii erau deja la Gentiana de vreo cateva zile.

Cum ni se comunicase ca vom face si schi de tura, am carat dupa mine( pe langa echipamentul de baza) o pereche de schiuri si clapari. Auzisem ca vom face si catarare asa ca luasem si echipamentul de catarat: bucle, casca, coltari, anouri etc.

Ce a rezultat din aceasta pregatire? Nu va spun, pentru ca veti vedea mai incolo. E surpriza :).

Buuun. In Brasov m-am intalnit cu sotii Mares( Mihaela si Mihai) cu a caror masina aveam sa plecam spre Retezat, cu Costi, Bogdan Colonelu’ si Elisabeta aka Eta.

Dupa ce ne-am facut inventarul echipamentului si am luat niste CD-uri cu metale pentru ascultat in masina, am pornit la drum. Am plecat din Brasov pe la ora 20, cu Rammstein urland in boxe :). Cu toate ca dupa ce am iesit din Brasov a inceput sa ninga s-a mers fara probleme. Am mai motait in masina, am mai deschis din cand in cand ochii iar cand m-am trezit de-a binelea ajunsesem la Carnic.

Am ajuns pe la 2 noaptea. Din pacate la un moment dat nu s-a putut urca panta pe care ne aflam asa ca Mihai a coborat ca sa puna lanturile. Am coborat cu totii din masina ca sa supraveghem operatiunea si eventual sa dam o mana de ajutor. Fiind obisnuit cu caldura din masina nu m-am gandit sa pun ceva mai gros pe mine. Afara batea un vant!!!!!!!! Era frig iar vantul nu facea decat sa amplifice senzatia.

Intr-un final glorios, Mihai a reusit sa parcheze masina asa ca fiecare a inceput sa-si scoata bagajele si sa si le aranjeze cum stie mai bine. Si acum cred ca a venit momentul sa va spun cat am carat eu in spate, din poiana Carnic pana la Gentiana. Fiecare a avut bagaj foarte mare dar cred ca al meu( nu sunt modest, recunosc) depaseste limitele intelegerii umane.

Chiar daca este foarte greu de crezut, am carat: un rucsac de 80 L( fidelul meu Solitaire high 80), deasupra lui am pus rucsacul de 40 L( marca Solitaire, al carei client sunt). Cum l-am pus deasupra? Nimic mai simplu: am pus pe rucsacul de 80 schiurile cu claparii (care formau un V) iar pe ele am bagat bretelele de la cel de 40. Eta avea ceva probleme cu caratul bagajului asa ca m-am oferit sa o ajut; asta a insemnat ca DEASUPRA am mai adaugat u ghiozdanel modest de vreo 15 l. Acum va las sa faceti adunarea si sa-mi spuneti cam cat credeti ca am carat pana la Gentiana. Astept cu interes raspunsurile voastre!

Pana la Gentiana aveam de mers cam 3 h. Zapada putina pe traseu, in multe locuri flescaita. Urcam de 10 minute si deja mi se parea ca cineva isi bate joc de mine; incerc sa ma autosugestionez si ma gandesc la serpasii care duc in spate, cu lejeritate, cateva zeci de kg.
Bineinteles ca opririle au fost foarte dese iar pauzele destul de lungi. De fiecare data cand trebuia sa ma ridic aveam nevoie de doua persoane care sa ma traga..
La un moment dat am ajuns la un pod peste care trebuia sa trecem; aici Bogdan, sub povara rucsacului, s-a dezechilibrat si a cazut in zapada. Cu toate ca momentul era hilar nu prea mi-a venit sa rad pentru ca nici eu nu stateam prea bine pe picioare.
Ideea este ca asta a fost cel mai dificil si greu de suportat urcus de care am avut eu parte de cand merg pe munte. Ma simteam atat de obosit incat de-abia imi taram picioarele; colac peste pupaza, din cauza extenuarii, aveam o acuta senzatie de greata care m-a parasit de- abia cand am ajuns la Gentiana.
Am blsetemat schiurile in fel si chip. De ce? Pentru ca se agatau de copaci si ma dezechilibrau. Se crapase de ziua si noi tot urcam prin padure, cu ochii carpiti de somn.
Imi aduc aminte ca am fost foarte fericit cand am dat de o tablita pe care scria ca mai avem jumatate de ora pana la cabana; bineinteles ca acea jumatate de ora s-a transformat intr-o ora jumatate de agonie.

De prin padure…

To cut a long story short, am ajuns la Gentiana la ora 9. Timp de mers din poiana Carnic pana la cabana: 6 ore.
Am zis ca ma duc sa ma culc imediat, poate imi refac fortele. Nu am reusit sa dorm absolut deloc asa ca m-am foit sub patura timp de vreo 2 h.

Voi prezenta mai jos calendarul activitatilor desfasurate alaturi de ghizi in timpul sederii noastre in Retezat.

Sambata, 20 Februarie

Intalnire cu ghizii la Gentiana. Cum vremea era foarte urata, am stat in cabana si am discutate despre masivul Retezat: prezentare, discutii pe harta etc.

Vremea lasa de dorit..

Am discutat si despre avalansa iar Catrinel Enache ne-a prezentat AVALUNG, un dispozitiv pe care ar fi bine sa il aiba oricine face ture serioase pe munte, iarna.

Dupa amiaza am simulat cautarea victimelor ingropate in urma unei avalanse; pentru asta am folosit sonda, pieps, lopata.

Duminica, 21 Februarie

Ziua a fost marcata de ceata si viscol. Avand in vedere conditiile meteo care lasau de dorit am facut tura pe bocanci pana la Bordul Tomii, pe marcaj banda albastra; ca reper, la 15-20 minute de la plecare dam peste un pod de lemn iar un pic mai sus intalnim o cruce comemorativa. Dupa aproximativ 1 h de mers ajungem la bolovanul de la Bordu Tomii; in drum spre acesta trecem si pe langa Bordulet, varianta mai mica a primului.

La un moment dat parasim valea Pietrele si urcam in stanga( pe versant), abatandu-ne de la marcaj. Am facut urme cu randul, sub stricta supraveghere a domnului Enache, avand grija ca cei din spate sa poata merge pe urmele facute.

Am identificat cea mai sigura ruta pentru a urca pe versant; regula spune ca trebuiesc evitate culoarele si nu trebuie sa taiem pantele. Trebuiesc urmarite in mod special zonele cu jnepenis, copacei, stanci pentru ca acestea fixeaza zapada.

Alta regula spune ca trebuie pastrata o distanta mai mare intre participantii la tura( cativa metri) pentru a nu incarca panta; se vor evita miscarile bruste pe panta si in zonele mai expuse.

La un moment dat am coborat catre zona numita Bordul Tomii( aici este un bolovan foarte mare). A urmat echiparea cu coltari si urcarea catre lacul Pietrele, pe marcajul banda albastra.

Aici am fost impartiti in doua echipe; am invatat sa facem adaposturi in zapada, in caz de vreme rea. Doamna Felicia ne-a povestit despre adaposturile( grote sapate in zapada ) care exista in muntii foarte inalti; aceste adaposturi sunt permanente si in general cunoscute de cei care urca muntele in mod frecvent.

Pentru construirea adaposturilor tip iglu s-a procedat astfel:

– se face o movila de zapada peste care se pun rucsacii echipei; rucsacii au rol de fixare.

– se acopera totul cu zapada, aceasta intarindu-se si formand o masa compacta

– se sapa un tunel in care intra cei care se adapostesc( 3-4 persoane). Acestia scot pe rand rucsacii care au fost pusi pentru fixare.

Cealalta echipa a facut un alt tip de adapost, numit transeu. Aici se folosesc si schiurile si betele, pe post de acoperis.

– se sapa o groapa de forma rectangulara( latimea este data de lungimea schiurilor iar adancimea este de aproximativ 1 m si jumatate); deasupra se pune o folie de supravietuire pentru a pastra caldura.

Odata terminate adaposturile, facute in plin viscol, ne-am retras la Gentiana. Aici ne-am impartit in grupe si am facut cautare in avalansa; am folosit PIEPS, lopata si sonda gradata.

Eu am fost in echipa cu Aurel si cu Bogdan. Cum se face? Se pornesc PIEPS-urile avand grija sa se inchida telefoanele mobile, pentru a nu bruia semnalul. Cautarea cu sonda se face in spirala. Cand aparatul indica aprox 0.8 m incepem cautarea fina la nivelul solului, pe orizontala ( in cruce ).

– echipa mea a gasit victima in 14 min, timpul optim pentru gasire fiind  de aproximativ 15 minute( sansele de supravietuire sunt cam 80% ).

Dupa acest exercitiu ne-am retras la un ceai cald si ne-am asezat la discutii cu Mihai Constantenec, despre schiurile de tura.

Masa mare 🙂

Luni, 22 Februarie

Vremea a fost foarte frumoasa, cu un cer de un albastru deosebit si vizibilitate pe masura.

Am fost impartiti in doua echipe  si am facut tura pe schiuri, respectiv pe bocanci.

Se vad varfurile Bucura si Bucura 2..

Tura pe schiuri a constat in mers pana la Bordul Tomii si exersat miscarile specifice schiului de tura( deplasare si intoarcere); de aici am urcat pe valea Pietrele iar la un moment dat am parasit marcajul mergand catre dreapta, spre culmea Stanisoara.

Odata ajunsi in creasta am putut admira varfurile Retezat, Bucura si Saua Bucurei. O parte din noi s-a indreptat catre varful Stanisoara; am ajuns pe varf dupa aproximativ jumatate de ora de mers pe creasta, printre bolovani si jnepenis.

Dupa deja clasicele poze de pe varf am coborat la restul echipei si am hotarat sa ne intoarcem la Bordul Tomii. Coborarea s-a facut pe schiuri; aici am exersat intoarceri in deal( cu baterea platformei si Kick-turn ).

Ne-am intors la Gentiana pe la ora 17. Seara am facut cursul de prim ajutor si am reluat ceea ce invatasem despre BLS( BASIC LIFE SUPPORT). Radu Mircea ne-a povestit si despre hipotermie si degeraturi.

Seara s-a incheiat cu o discutie despre avalanse; instructor: Nusu.

Marti, 23 Februarie

Surprinzator..vremea a fost din nou excelenta! Lucru care se intampla destul de rar cand mergem noi in tura :).

Grupul a fost foarte mare. Am mers catre varful Peleaga( 2509 m ). Marcajul pe care l-am urmarit a fost banda albastra.

Pe drum, domnul Enache ne-a instruit cu privire la informatiile de care trebuie sa tinem seama atunci cand plecam in tura: starea vremii, starea zapezii din ultimele zile, posibilitatile de retragere din traseu etc.

Pe langa echipamentul de baza am avut la noi: coltari, piolet, bete de trekking, sonda, lopata, Pieps.

Era mai cald decat in zilele trecute; zapada era buna pentru ceea ce ne propusesem.

De la lacul Pietrele am mers in stanga( traseul nu mai este marcat) si ne-am indreptat catre creasta; am urmarit traseul cel mai ferit de avalanse. S-a mers pe langa jnepeni, stanci, evitandu-se valcelele si culoarele.

La un moment dat ne-am oprit ca sa ne punem coltarii deoarece zapada era destul de inghetata. Am avut tot timpulgrija sa lasam distanta mai mare intre noi astfel incat sa nu incarcam panta.

Dupa aproximativ 1 ora de urcus sustinut am ajuns in creasta si am intersectat marcajul banda rosie; ne-am orientat catre varful Peleaga. Pana pe varf am mai facut in jur de o ora.

Am trecut pe langa coltii Pelegii; in aceasta zona am vazut o cornisa foarte mare. Un punct de reper, in drum spre Peleaga, este traseul Muchia Mare- traseu de alpinism, cotat cu 5A.

De pe varf am coborat partial pe acelasi drum pe care am urcat; am mers pe cat posibil prin zone ferite de lumina soarelui, ca sa putem folosi si coltarii.

Coborarea de pe varf pana la Bordul Tomii a durat aproximativ 2 ore.

La Gentiana am ajuns la ora 16. Cealalta echipa, condusa de Nusu, care mersese la schi de tura a ajuns dupa ora 20.

Dupa masa de seara Radu Mircea ne-a explicat si prezentat modalitatile de bandajare ale unui ranit( bandajarea s-a facut din cap pana in picioare). Bandajul pus la cap se numeste capelina.

Miercuri, 24 Februarie

Dimineata am avut cursul despre alimentatie tinut de Radu Mircea iar apoi cursul despre GPS, cu Razvan Spiridonescu.

Ghizii mai ramaneau cateva zile in Retezat. Noi ne-am facut bagajele si am plecat spre poiana Carnic. Zapada se topise bine de tot asa ca prin padure ne-am luptat cu noroiul.

In drum spre Brasov am oprit in Sibiu ca sa cautam un restaurant. Eram satui de supa la plic, conserve si branza topita. Am avut parte de o masa copioasa. Din meniu spicuim: varza calita, carnati, cartofi prajiti, mici…Asa cum le sade bine oamenilor de munte, ce sa mai!

Retezatul mi-a lasat niste amintiri foarte placute. Am petrecut cateva zile foarte frumoase( chiar daca vremea nu a tinut tot timpul cu noi) in compania unor oameni deosebiti si de la care am avut ce invata :). De-abia astept sa revin acolo iarna!

 

La final 🙂

 




Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 22 other followers

April 2017
M T W T F S S
« Jun    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Vizitatori

  • 156,137 vizite

Mai umblu si pe aici

Pentru ca imi pasa

Hai-hui pe

Recomand espadrilele de catarat

Cumpar echipament de la

Galeria de pe Flickr

DSCF3500

More Photos
Free counters!