Vorbeam mai demult cu un unchi de-al meu despre Retezat si Parang. El incerca sa imi aduca argumente in favoarea celui de-al doilea si sa ma convinga ca este mai frumos decat primul.
Personal, nu am crezut niciodata in comparatii de aceste gen. Fiecare munte are specificul lui si atractii pe care nu le gasesti in alta parte. Formele stancoase din Ciucas nu le-am intalnit in Fagaras iar abrupturile din Piatra Craiului nu le-am intalnit in Baiului..
Intr-o zi torida de vara, de vineri, ma suna Mihai Doarna si ma intreaba daca am chef sa merg la munte in weekend. Mai intrebi? Cand am refuzat eu muntele?
Fratele lui, Cristi, se gandise la ceva mai deosebit si mai departe de Valea Prahovei.
Ghici ce? PARANG!!
Am fost mai mult decat incantat de propunere dar revenind cu picioarele pe pamant m-am intrebat: dar nu facem o gramada pana acolo?
Cristi se documentase asa ca am aflat ca trebuie sa ajungem in Ranca si de aici…avem Parangul la picioare. Statiunea Ranca este, dupa cum aveam sa aflam, in constructie, asa ca mare lucru nu este de vazut aici. In afara de betoane, muncitori, praf, camioane…mai nimic.
La ora 20( e foarte important sa retineti ora), vineri, Mihai si cu Cristi m-au pescuit de la Piata Muncii. Dupa Ramnicu Valcea aveam sa ne intalnim cu ceilalti participanti la tura( Dan, Cristina, Ioana, Luca), prieteni de-ai lui Cristi si Mihai.
In zona Dedulesti-Dealu Negru( unde cica sunt cei mai buni mici din Romania) am mers bara la bara…Nu mai spun ca era groaznic de cald cu toate ca era 12 noaptea! Am mai atipit in masina, m-am mai trezit…Un lucru era clar. Si melcul se misca mai repede decat noi. Drumul era in lucru( dar nu ne mai miram pentru ca asta e trendul in Romania) iar muncitorii se grabeau sa il finalizeze; cine stie, probabil ca se anuntase o vizita oficiala..
Dupa ce am terminat( sau ne-au terminat) treburile in aceasta zona, i-am dat talpa( expresie sofereasca de mare rafinament) ca sa ne intalnim undeva pe drumul spre Gorj cu ceilalti tovarasi.
Luca se parea ca stia drumul pana la Ranca asa ca am tinut aproape de el. Prea multe de povestit despre drum nu prea am pentru ca am mers pe bezna. Cert este ca la destinatie am ajuns la ….tineti-va bine de scaune………3:30 in za morning! Cortul am reusit sa-l punem la ora 4.. Intrebare: cat am facut din Bucuresti pana la Ranca? Raspuns rapid: aproape 8 h…
Cum totul era in constructie acolo am cautat si noi un loc mai plat unde sa putem intinde cortul lui Mihai; am gasit ceva care se apropia de dorintele noastre asa ca nu am mai stat sa dezbatem problema. Ne-am bagat la somn cu mintea plina de planuri pentru weekendul ce avea sa inceapa.
Eu m-am trezit pe la 7; programul matinal pe care il am de ani de zile nu-mi permite sa dorm mai mult de ora 7. Mi-am format un reflex asa ca ma trezesc foarte devreme si in weekend.
Cu toate ca dormisem vreo 3 h ma simteam odihnit.
Ei bine…era atat de cald la ora aia…Era soare, frumos, senin dar foarte foarte cald!
Acum aveam ocazia sa vad imprejurimile. Ranca era intr-adevar un ditamai santierul de pe care numai macaralele lipseau. Cortul il pusesem in mijlocul unor daramaturi.
Toate astea dispareau insa in fata maretiei muntelui. Chiar ca aveam muntele la picioare. In zare se vedea soseau pe care aveam sa urcam ca sa intram in imparatia Parangului. Soseaua se numeste TRANSALPINA. Este DN67C, construit, din cate am inteles, de catre nemti in primul razboi mondial.
Indraznesc sa spun ca imi place mult mai mult decat Transfagarasanul, poate pentru ca nu este un drum atat de accesibil.
Poate ca e bine sa facem si un pic de geografie:
Munţii Parâng ocupă o suprafaţă de circa 1100 kmp în vastul spaţiu al munţilor dintre Jiu, Strei şi Olt. În familia munţilor Căpăţânii, Lotrului, Cindrelului, Şureanului, Parângul este amplasat în partea de sud-vest, într-un poligon cu axa nord-sud lungă de circa 33 km şi cu axa est-vest lungă de 32 km. Din punct de vedere administrativ, munţii Parâng aparţin judeţelor Gorj, Hunedoara şi Vâlcea.
Limitele munţilor Parâng sunt formate în principal de apele râurilor Jiu, Jiul de Est, Lotru, Latoriţa, Olteţ.
Din pasul Tărtărau (1665 m alt.), situat pe DN 67 C, unde munţii Parâng se învecinează cu munţii Cindrel şi Şureanu, putem urmări limita nordică pe culmea principală spre Poiana Muierii (şa la 1665 m alt.), apoi pe pârâul Sterminosul până la gura văii Voievodul (820 m alt.). De aici, spre vest, limita se întinde de-a lungul Jiului de Est, râu care atinge localităţile Cimpa, Lonea si Petrila.
Imediat la vest de Petrila hotarul Parângului porneşte spre sud.
Jiul de Est trece prin Petroşani şi prin Livezeni; la Iscroni (556 m alt.) se uneşte cu Jiul de Vest şi formează Jiul.
Imediat după intrarea în gâtlejul defileului, Jiul străbate un prim sector sălbatic: Strâmbuţa-Surduc. La jumătatea defileului, el atinge punctul Lainici (420 m alt.), iar la ieşirea din defileu (300 m alt.) trece pe lângă Bumbeşti, părăsind zona montană.
De la Bumbeşti, limita sudică a Parângului se desfăşoară pe o direcţie aproximativă vest-est, puţin la nord de localităţile Stânceşti, Crasna, Cărpiniş, Radoşi, Novaci, Cernădia, Baia de Fier, Polovragi. Din valea Olteţului, hotarul estic se întinde spre nord, până la Curmătura Olteţului (1615 m alt.), situată pe creasta principală. Limita continuă spre nord pe pârâul Curmăturii spre lacul de baraj Petrimanu, în valea Latoriţei (1130 m alt.).
Limita turistică de nord a munţilor Parâng se întinde pe râul Latoriţa, pe la lacul Galbenul (1304 m alt.), apoi pe la Cascada Dracului (1450 m alt.). După ce atinge izvorul Latoriţei (1820 m alt.), iese în şaua Ştefanu (1910 m alt.), pe creastă, în zona de legătură cu munţii Latoriţei. Convenţional vom urma firul drumului naţional 675 C (nemodernizat) în coborâre spre Obârşia Lotrului (1320 m alt) şi apoi în urcuş pe valea Pravăţul, până în pasul Tărtărău.
Preluare de pe www. carpati. org.
M-am invartit prin zona si am admirat privelistea din toate unghiurile posibile. M-am urcat pe o culme unde am descoperit ca am semnal si am inceput sa dau telefoane; am trezit-o pe sora mea, i-am deranjat pe ai mei…Trebuia sa impartasesc cuiva bucuria pe care o simteam!
Pe la ora 10 s-au trezit si tovarasii. Am reusit sa ne urnim din loc pe la ora 11. Ne propusesem sa mergem pana la lacul Calcescu si sa campam in zona; stiam ca este intr-o vale si ca este deosebit de frumos.
Tura debuteaza cu un urcus mai sustinut, asa …ca pentru dezmortirea de dimineata.
Drumul pe care urcam nu este asfaltat asa ca ne cam umplem de praf. Praf si caldura: combinatia perfecta!
Santierul de la Ranca
Pe masura ce inaintam Parangul isi dezvaluie frumusetile din ce in ce mai mult..
Pana la Calcescu aveam de mers vreo 3 h; asa ne spusesera niste ciobani cu care ne intalnisem pe drum. Oricum, timpul nu ne presa; eram intr-o tura de relaxare.
Iata ceva frumos de tot…era o herghelie intreaga aici. Calutii alergau in voie pe munte 🙂
And we’re rollin’…
Tocmai cand ma gandeam ce fain ar fi sa vin cu bicicleta aici , ne iese in cale un tip foarte bine echipat care chinuia o bicla; avea si ceva bagaje, puse de-a stanga si de-a dreapta. Sac de dormit, mancare, toale…probabil tot tacamul.
Cu asemenea incarcatura avea nevoie de ceva muschiuleti pentru pedalat. Ne oprim si ii uram succes apoi ne vedem de drumul nostru.
De pe traseu…
Pana acum traseul nu este deloc dificil. Peisajul de aici si culmile domoale imi aduc aminte de Iezer Papusa. Oricum, este foarte frumos si de-abia astept sa ajung la Calcescu :). Seara vom face un foc de tabara, asta daca vom gasi lemne prin zona.
Ne-am oprit si ne-am intins in iarba ca sa mai admiram ce a pus la bataie Parangul.
Nu rezist tentatiei de a-l suna pe celebrul meu prieten vechi, Floricel, si de-ai spune ca ma aflu in Parang si nicidecum acasa, cum credea el.
Vremea pare sa se schimbe la un moment dat; apar niste norisori mai inchisi la culoare, oleaca diferiti de cei pufosi cu care ne delectasem privirea pana acum.
Pana sa ajungem la Ranca discutasem impreuna cu Cristi si Mihai despre dificultatea traseului ales. Cum cei cu care mergeam nu erau niste drumeti prea antrenati am hotarat sa ne limitam cam la 5 h de mers/ zi.
Timpul a trecut asa ca pe la ora 15, vazand ca oamenii au cam obosit, am inceput sa ne gandim la un loc de campare.
Cum pana la Calcescu banuiam ca mai avem ceva de mers am zis sa cautam o vale prin apropiere si sa incercam sa campam acolo.
Nu a durat mult si am vazut ceva ce ne-a facut cu ochiul..
Valea in care planuiam sa coboram adapostea doua laculete. Nu era traseu marcat pe care sa coboram asa ca am mers pe unde ne spunea instinctul; am avut parte de o coborare pe niste bolovani cam instabili dar ne-am descurcat.
Ei bine, la o prima vedere valea nu parea cine stie ce; am inceput sa ne plimbam pe aici si in curand am descoperit ,, atractiile locale”..
Fiind in jur de ora 17 si deci avand cateva ore la dispozitie pana avea sa se intunece, am zis sa mergem in recunoastere. Am intins corturile iar Luca, Cristina, Diana si Dan au optat pentru o binemeritata odihna. Mihai si-a luat aparatul foto si trepiedul si a plecat pentru o sesiune de poze. Cristi si cu mine am hotarat sa urcam pana in creasta si sa vedem ce mai descoperim.
Nu aveam nici un marcaj prin zona asa ca am ales o varianta care ni se parea mai usurica. Ne-am strecurat printre tufe de jnepenis, rododendron si bolovani astfel ca dupa aproximativ o ora, juliti pe alocuri, am ajuns in creasta.
Aici, efortul ne-a fost pe deplin rasplatit cu o priveliste la care nu se astepta nici unul dintre noi :).
Ne-am intins in jnepenis si am stat vreo jumatate de ora, vrajiti de nestematele pe care Parangul ni le insira in fata ochilor.
Sunt sigur ca unul din lacuri era Calcescu; nu stiu insa care anume. Daca am studiat bine harta, si eu zic ca asa am facut, Calcescu se afla in aceasta vale. Nu cred ca ma insela privirea, se si vedeau cateva corturi aproape de lac.
Am incercat sa coboram pana acolo insa la un moment dat terenul a devenit foarte inclinat; cu toate ca am coborat cu fata la stanca, am fost obligati sa ne oprim pentru ca devenea periculos.
Ne-am intors la corturi dupa aproape 2 ore. Lumea dormea; Mihai insa nu era de gasit. Banuiam ca balaurea prin vale in cautare de cadre mai deosebite.
Incepuse sa se intunece asa ca am inceput sa cautam lemne pentru foc. Am gasit niste radacini uscate de jnepeni si erau din belsug. Au fost mai mult decat suficiente pentru a face un foc de tabara ca in povesti.
In timp ce ne incalzeam langa foc am facut o promisiune, dar pe care am auzit-o numai eu :). Mi-a placut atat de mult aici in vale incat am promis ca daca imi voi indeplini visul si voi deveni ghid montan, intr-una din tura voi aduce turistii exact aici, in acest loc, si voi incerca sa recreez atmosfera de acum.
Ioana suferise de insolatie mai toata ziua si de -abia acum isi revenise. Simtea nevoie sa bea un lichid cald asa ca am scotocit in rucsac si am scos una din celebrele supe alfabet, la plic. Cum nu aveam decat o singura cana de tabla la noi, a mea, am dat-o la fiecare astfel ca toata lumea s-a bucurat de o portie de supa delicioasa.
Luca glumea si spunea ca vede vitaminele din supa. Cu vitamine sau fara, supa a mers la inima!
Ceea ce a urmat a fost un somn foarte odihnitor, pana pe la 7 dimineata.
A doua zi, pe o vreme superba, am strans corturile si am parasit valea cu promisiunea ca vom reveni aici cat de curand.
Am hotarat sa urcam in creasta tot pe traseu nemarcat( de parca am fi avut alta optiune ) si de aici sa mergem spre Ranca. Problema a fost ca am avut bagaj destul de greu in spate si au fost multe portiuni unde echilibrul era cam precar. Roca era destul de friabila iar terenul destul de inclinat.
Fetele s-au cam intimidat la unele pasaje dar pana la urma totul s-a terminat cu bine.
Ajunsi in creasta am mers pe drumul pe care venisem, pe caldura mare si praf..
Cand ne-am suit in masina am crezut ca lesin din cauza caldurii. Ma durea capul si ma simteam foarte ametit.
Prin Valcea era canicula iar termometrele aratau 40 de grade. Am facut o mare greseala si am intrat la MC DONALDS ca sa ne astamparam foamea. Spun greseala pentru ca hamburgerii si cartofii prajiti pe care i-am consumat mi-au agravat starea de ameteala.
Mai bine as fi baut apa si as fi mancat niste fructe proaspete. Dar..unde nu-i cap, vai de picioare!
Lasand asta la o parte, tura din Parang mi-a lasat niste amintiri extraordinar de frumoase si dorinta de a reveni cat mai curand aici.
Mi-a mai lasat insa si altceva, si nu numai mie. Mihai, saracul, a avut aceeasi soarta.
Uitasem sa iau crema protectoare pentru moaca asa ca, din cauza soarelui foarte puternic, m-am ales cu o fata extrem de rosie. Inutil sa mai spun ca vreo cateva zile dupa aceasta tura spalatul pe fata a fost un chin!
Hai-hui prin munti 