Easy like Sunday morning

Sfarsitul lunii Iulie a adus, asa cum deja m-am obisnuit, vreme urata si nelipsitul, celebrul si fascinantul cod galben. Asta la televizor, fiindca situatia din teritoriu a aratat altceva.

Am plecat la o tura de o zi impreuna cu Horia, pe care nu il mai vazusem de vreo 8 ani de zile, si cu care ma intalnisem intamplator la sala de catarat de la Crangasi.

Din ce tineam minte Horia era pasionat de curse de masini, motociclete, cai putere in general. Am fost foarte placut surprins ca constat ca si-a indreptat toata atentia catre munte , renuntand la viteza.

Duminica dimineata, pe racoare, m-am indreptat cu pasi domoli catre restaurantul Million Dollars, unde urma sa ma intalnesc cu partenerul meu de catarat.

In caz ca nu stiati, restaurantul este unul dintre punctele fierbinti ala orasului, locul unde isi desfasoara activitatea artistica talente precum: Adi Minune, Copilul de Aur, Vali Vijelie, Adi de la Valcea etc.

La 6:15 eram in fata restaurantului si il asteptam pe Horia. Din primele secunde am simtit ca ceva nu e in regula si ca nu ma incadrez in peisaj. La terasa stateau niste baieti cu ceafa cam groasa, camasi roz, cu aur sau alte metale pretioase pe ei, pantofi din catifea(gen mocasini, purtati fara sosete), care sorbeau din paharele lor pline cu whiskey si Red Bull. Vreo doi au reusit sa se ridice si sa se scurga in niste taxiuri care ii asteptau in fata. Ceilalti s-au incapatanat si au ramas tintuiti de scaune, delectandu-se cu muzica live ce rasuna dinauntru. Stand pe marginea trotuarului ca un copil alungat de acasa nu am putut sa nu remarc dedicatiile pline de culoare ale celor care se lalaiau pe aceeasi caseta sau CD obosit. Redau fidel:

–         de la Nicu Nebunu’ pentru toti fratii lui si fetele frumoase din sala! Fara numaaaaaaar!

–         de la Brazilianu’ si Nicolae Guta…i-auzi, i-auzi cum zice asta…

Inutil sa mai spun ca dedicatiile mi-au mers la inima. Probabil ca m-as fi asezat si eu la masa cu baietii daca nu ar fi aparut…Horiamobilul.

La un moment dat observ niste faruri care ma fixau de la semafor. Fiindca nu mai vad asa cum vedeam pe vremuri, nu m-am obosit sa ma chiorasc foarte mult. M-am gandit ca e Horia dar totusi…masina nu parea sa semene cu autoturismul pe care mi-l descrisese prietenul nostru comun, Bogdan, cu o seara inainte: Wolkswagen, seria X, culoare ..nedefinita, pe motorina.

In cateva secunde Horia trage in fata mea. Ceea ce ma loveste, din prima, este numarul de inmatriculare. Nu pot sa ma abtin si il intreb daca nu cumva numarul a fost ales in mod preferential. HD 56 PLM. Ring any bells? :))))

Aflu apoi ca Horiamobilul nu prea poate sa depaseasca viteza de 80km/h, ceea ce nu pot sa zic ca ma deranjeaza fiindca eu nu sunt vitezoman  J)))). So far, so good!

Dupa ce parcurgem cativa zeci de km pe DN1 Horia ma anunta ca trebuie sa bage niste motorina. Daaaaaar nu in modul clasic, la benzinarie, la pompa…ci cu…bidonul de 5 l plin cu motorina. De ce? Deoarece masina nu prea mai avea rezervor  J)))))

Timpul trece si iata ca ne apropiem cu o ametitoare viteza de aproape 80km/h de Sinaia. Horiamobilul urca spre cota 1400, cu intentia de a ajunge la stancile de la Sf. Ana. Cu ocazia urcarii curbelor de pe langa hotel Furnica mai aflu o curiozitate: rotile din fata sunt un pic ovale iar cea din stanga are un usor joc pe ax. Horia ma asigura ca la urcare nu sunt probleme; la coborare s-ar putea…

Un pic mai linistit, dar totusi cu flaconul de DISTONOCALM langa mine, ma afund in scaun.

Lasam masina in parcarea pe care deja o stim foarte bine si incepem sa sortam bagajele. Horia ma roaga sa il ajut sa inchida geamurile la masina. Ei bine, dragii mosului…it takes two for this job. Treaba e asa: unul tine de geam si trage de el in sus, tinandu-l intre palme, iar celalalt da de macara. Ne-a luat vreo cateva minute dar rezultatul a fost cel scontat.

Dupa ce parasim masina Horia ma anunta ca nu stie ce a facut cu cheile si s-ar putea sa le fi uitat inauntru. Problema e ca masina nu se poate deschide decat dinauntru   J)))).

Dar Horia e  pregatit pentru situatii grele. Isi aduce aminte cum a reusit odata, in aceeasi situatie fiind, sa deschida cu ajutorul unui briceag. De asta e bine sa te uiti la emisiuni de supravietuire…

Horia si Horiamobilul

Just Horia

Cod galben..sau rosu…sau orice alta culoare doriti

Incalzirea ne-am facut-o pe traseele galben si rosu.

Rock and roll is not dead

Se pregateste posesorul Horiamobilului

Un pic de teorie despre nodul Prusik autoblocant

Rapel

Odata incheiate socotelile aici ne mutam rapid pe traseul rosu. Avem de gand sa profitam cat mai mult de absenta CODULUI  :).

Cateva miscari din perioada disco

Bad to the bone

In actiune

Pregatesc rapelul

Ce mic sunt, in comparatie cu peretele

Facem o mica pauza langa apa ce curge in zona. Facem si cateva poze cu floricele iar Horia cauta fragute, dude, mure etc.

Ne mutam peste apa, unde mai sunt niste stanci cu trasee frumusele. Am mai catarat pe aici in urma cu cativa ani.

Ce nu-mi place la traseele de aici este faptul ca sunt echipate cu spituri in care nu intra decat bucla echipata. Ca sa fiu mai explicit, daca e sa nu poti termina traseul dintr-un oarecare motiv, nu prea poti sa bagi nimic in urechea spitului ca sa faci rapel: cordelina, za rapida. Asa am patit acum, pe traseul Fiul Ploii. M-am chinuit cateva minute bune pana cand am reusit sa bag pe acolo cordelina(de 6mm), dupa care am reusit sa cobor. Nu pot sa nu fac referire la Basarbovo unde traseele(am zis-o de 1000 de ori dar repet) sunt echipate cu ancore chimice, care fac posibila introducerea buclei echipate si a corzii in acelasi timp. Poti sa te retragi de oriunde, oricum.

Trecand peste acest inconvenient, mi-am propus sa mai revin in zona pentru o sesiune de escalada. Am mai gasit niste trasee dragute pe care as vrea sa ma dau.

In zare

Omu’ fibra

Daca as putea sa stau asa toata ziua…

Castelul Peles

Poza de grup restrans

Nu ma mai satur de privelistea asta

Clopotei

O fisura care l-a fascinat pe Horia

Ne-am intors la Horiamobilul nostru, care ne astepta cuminte in parcare, cu bolovani sub roti ca nu cumva sa o ia la vale. Nici frana de mana nu se poate trage calumea asa ca…better safe than sorry  :)))).

Cred ca a sosit momentul sa va arat interiorul Horiamobilului. Asteptarea v-a fost rasplatita. Enjoy!

Nelipsita pauza de alimentare cu motorina din bidonul de 5 l  :))))

Daca va intereseaza sa cumparati Horiamobilul, grabiti-va. Nu de alta dar cica e de vanzare!

Noi peripetii la Basarbovo

Cu toate ca mi-am promis ca nu voi merge la catarat la Basarbovo pe timp de vara, am comis-o. La meteo se anunta o prognoza dezastruoasa asa ca am luat pentru a nu stiu cata oara drumul catre Giurgiu.

Motivul pentru care am zis ca evit Bulgaria pe timpul verii este caldura de acolo, pe care eu o gasesc insuportabila. La Basarbovo este foarte bine de catarat primavara si toamna, cand temperaturile sunt mai ridicate decat la noi. Imi aduc aminte ca am catarat in Februarie 2009 acolo si erau aproape 20 de grade!!

Vara insa lucrurile se schimba. Trebuie mers cat mai de dimineata ca sa nu ,,beneficiezi” prea mult de soarele care bate stanca si te bate si in cap.

Prin urmare, sambata la 6:30 m-am intalnit cu Dragos la benzinaria OMV de la City Mall. Dupa ce ne-am blindat de cornuri cu ciocolata si apa am luat drumul Bulgariei.

La baza stancilor am ajuns la 8:30. Termometrul indica 20 de grade. Hmm, pentru mine era suportabil. Pentru Dragos era un prilej numai bun ca sa se bronzeze.

Am hotarat sa punem o mansa pe traseul cu diedru, ca sa ne dezmortim. Am plecat cap de coarda dar dupa vreo cativa metri am constatat ca traseul era un pic cam..ud. Gaurelele si fisurile in care bagam degetele erau cam murdare de pamant umed.

Nu mai spun ca am fost cu ochii in toate partile dupa vipere. Din cauza asta am urcat traseul mai greu decat as fi crezut. La fiecare pas ma uitam sa vad daca nu se ascunde ceva prin fisuri, iarba…

Poze de prin partea locului

Dragos in actiune

O sa-mi dau un premiu cand o sa ma cracanez asa :)))

Exersam nodurile

Vedere spre peretele vecin

Dragos in top

Plec sa dezechipez traseul

Things are not what they seem to be  :))))

Going down

La coborare am folosit si un nod prusik autoblocant, desi multi ar zice ca e inutil. Ca o curiozitate, pot sa va spun ca se poate face si dintr-un siret sau snur, daca nu aveti cordelina la indemana. Am invatat-o de la altii mai destepti ca mine  🙂 .

Intre timp au mai aparut niste cetateni bulgari cu ganduri de catarat. Erau 2 baieti si o fata. Magdalena, acesta era numele ei, s-a incalzit ca si cap de coarda pe un traseu de gradul 7.. Danube Waves.

Foarte amabili, ne-au lasat sa ne dam pe coarda lor, in timp ce noi le-am pus-o la dispozitie pe a noastra.

Pe Danube Waves am mai fost prin 2009 cred. Intrarea este ceva mai..sportiva. Urmeaza niste prize bune la maini si la picioare dupa care trebuie trecuta o burtica cu niste prize de mare angajament si finete. Aici mi-am cam rupt degetele dar in final am izbandit. No pain, no gain!

Aici ma uitam la Magdalena si ma intrebam daca nu cumva ii sarise oja de pe unghii pe Danube Waves  :)))

A venit si randul lui Dragos

O viziune mai…inclinata asupra peretelui

La un moment dat au venit si niste baieti din Bucuresti care au pus doua manse pe niste trasee alaturate. Pe unul dintre ei, Bogdan, il stiam de la sala din Crangasi. Mi-a facut placere sa il revad  🙂 .

Dupa ce a coborat Dragos am urcat ca sa dezechipez traseul.

Si acum vine partea trista. Langa mine era un baiat care mergea cap pe un traseu de vreo 30m. Eu, concentrat la traseul meu, nu am fost atent la el si la cel care il fila.

Deodata aud un suierat urmat de un buf. Cand ma uit, vad capul de coarda la pamant, cazut pe spate! Am ramas mut de uimire/frica.

Cel care cazuse, de la 5-6 m cred, incerca acum sa se ridice si sa verifice daca nu cumva are ceva rupt. Imediat a fost inconjurat de bulgari si de prietenii lui. Din ce am inteles, nu a avut lovituri serioase la cap si coloana. A fost dus pe iarba si intins.

Se pare totusi ca si-a rupt mana, mai exact si-a rupt radiusul. Prietenii lui l-au dus la spital in Giurgiu, din ce ne-au spus bulgarii.

Ce se intamplase? Bogdan, cu care am vorbit la telefon cand am ajuns in Romania, mi-a zis ca baietii au catarat un traseu de 30 m cu coarda de 50. La coborare…s-a terminat coarda. Cel care il fila nu cred ca si-a dat seama cand a ramas fara sfoara.

E lesne de inteles ca dupa acest eveniment ne-a pierit cheful de catarat. Chiar daca Magdalena imi lasase buclele pe un traseu am zis PAS. Oricum, cred ca erau deja vreo 30 de grade..

Dupa ce am facut schimb de adrese de  mail ne-am luat la revedere si am plecat spre Romania.

Asta este o casa din Basarbovo care ne-a impresionat in mod deosebit

Manastirea

De veghe in lanul de floarea soarelui

La granita era o coada de 1 km. Cred ca am stat o ora in coloana, lesinati de foame. De-abia asteptam sa ajungem la o benzinarie si sa luam cate ceva.

Dovada

Una peste alta a fost fain la Basarbovo. Este perfect ca destinatie de o zi, dar eu as recomanda sa se mearga acolo primavara si toamna, cand temperaturile nu sunt asa de ridicate.

Fin de l’episode