Posts Tagged ‘rapel

02
Oct
11

Traseul Cangurul, Cheile Rasnoavei

Mi-am propus ca pana la sfarsitul anului sa fac toate traseele din Peretele Animalelor, cap de coarda integral sau cap schimbat. Bineinteles, in masura in care ma simt antrenat atat fizic cat si psihic. Probabil ca timpul nu imi va permite insa important este sa iti propui apoi sa incepi sa lucrezi la obiectiv.

De data asta a venit randul traseului Cangurul. Prima si ultima data fusesem in traseu, ca secund, impreuna cu Catrinel Enache; asta se intampla in Septembrie 2009, la cursul AGMR. Atunci am urcat doua lungimi dupa care am facut rapel. Pasul mai dificil a fost in lumgimea doi(mai exact aproape de regrupare), atunci cand se face o traversare catre stanga.

Acolo tin minte ca am tras de mine destul de tare insa am realizat, inca o data, ca tehnica isi spune cuvantul. Forta nu prea isi avea locul in ecuatie.

Revenind la timpul prezent, imi propusesem sa ajung in Cangur sambata; din pacate nu m-am simtit prea bine asa ca am zis ca o las pe weekendul urmator. Daaaaar…cum nu am rezistat prea mult tentatiei am zis ca plec duminica; fie ce-o fi, tot plec.

Asa ca…..duminica dimineata, pe racoare, ma duc catre Dristor ca sa il culeg pe Ioan. Il mai tineti minte, nu? Baiatul din ultima tura de pe Acele Morarului. Un baiat tare fain cu care am tot zis ca mai ies la catarat 🙂 .

Ajungem in chei pe la 8:30. Urmam binecunoscutul drum prin padure pana la baza peretilor. Ziua este absolut superba, o sa fie fain de catarat.

Incep sa se vada culorile de toamna

Bajbai un pic pe la baza stancilor fiindca nu mai tin minte exact unde este intrarea in Cangur dar apoi dau un telefon si aflu.

Ajunsi la locul faptei incepem sa scoatem echipamentul din rucsac si sa-l punem pe noi. Hotaram sa merg eu cap pe prima lungime, apoi daca e…schimbam. Ioan mi-a imprumutat si niste asigurari mobile, just in case..

In timp ce pun buclele pe ham ma gandesc cum era acum 2-3 ani cand tot imprumutam corzi si asigurari de la prieteni…Imi parea rau ca nu am echipamentul meu si visam la ziua in care o sa mi-l cumpar..

Si Universul a conspirat…si ziua aceea a venit…iar acum intrerup sirul gandurilor si plec in prima lungime.

Constat ca este mai plina de pamant si iarba decat mi-am inchipuit asa ca merg cu atentie. Pana sa incep sa urc ochesc un piton; dupa putin timp l-am vazut si pe al doilea. Pana sa ajung la el insa am pus o asigurare intr-o clepsidra mica pe care am gasit-o.

Pe masura ce urc, pare ca terenul de joaca se mai curata. Sunt atent in special la pernitele de iarba pentru ca pe ele se poate aluneca foarte usor.

Catararea este foarte usoara si placuta. Stanca este calda…e ceva de vis. Ma bucura pana si clinchetul buclelor agatate de ham…si momentul in care bag carabiniera in piton…cam asta e bucuria catararii 🙂 .

Din cand in cand il mai intreb pe Ioan cam cat s-a consumat din coarda. Apreciem ca am urcat cam 20 m.

La un moment dat zaresc regruparea, marcata printr-o bucata de cordelina. Il anunt pe Ioan ca ajung imediat si regrupez.

La sfarsitul primei lungimi

In a doua lungime pleaca Ioan cap de coarda. Se misca foarte bine si …nu rateaza cuie!! :))).  Opt-ul cu care il filez imi cam face probleme, mai ales atunci cand Ioan imi striga sa mai slabesc un fir sau sa-l strang pe celalalt..

Cred ca ar trebui sa incep sa folosesc acel reverso pe care l-am achizitionat acum ceva timp.

Trece cu bine si de traversarea pe care o stiam ca fiind mai ciudata si ajunge in regrupare. Ma pregatesc sa plec, pun rucsacul in spate, si ii dau in sus.

Catararea decurge foarte bine, pana ajung la un hornulet..Aici…trebuie sa fac un pas mai intins si sa ma strecor. Problema e ca am un rucsac greu in spate si asta imi impiedica miscarile.

Aici am stat destul de mult, nepermis de mult as zice. Am incercat tot felul de metode..am tras de brate…off..

Intr-un final glorios am reusit sa trec de zona asta. In regrupare am stat un pic sa ma odihnesc si am mai golit rucsacul de una-alta :))).

In lungimea a treia a plecat tot Ioan, lasandu-ma cu un rucsac mai ..prietenos. Lungimea 3 a fost scurta, fara dificultati; cel putin asa a parut pentru secund 🙂 .

In regrupare am gasit vreo 3 pitoane. Imi pare rau ca am uitat sa fac poze cu unul din ele care atarna frumos de tot…Cred ca era cel pe care il scosesera(a se intelege smulsesera) Jsolt si Csaba cand fusesera aici la examen AGMR.

Oricum..imaginea cu un cui atarnand de o bucata de cordelina..in regrupare…e de vis, ce sa mai. Instantaneu m-am intrebat cat de solide sunt celelalte doua :)).

Dupa ce mi-am indepartat acest gand am studiat ce era in urmatoarea lungime. Pai..in dreapta se vedea o tentativa de traseu(cica ar fi PANTERA ROZ, am aflat ulterior)..am vazut si un piton…dar ne-am gandit ca nu are cum sa fie asta.

In sus..se vedea o portiune destul de lunga plina de iarba uscata. Fericirea cataratorului, nu altceva..

Mi-am adus aminte de ce mi-a spus Razvan de la AGMR si anume ca din lungimea trei de regula se face rapel fiindca ce urmeaza e plin de iarba si deci..cam fara rost.

Am mai facut cateva poze si am pregatit rapelul, cu ochii pe cele doua cuie :))) . Asta chiar daca poza de mai jos arata altceva..:)))

Am facut doua rapeluri in loc de trei, adica ultimele doua lungimi(sau primele doua, privite de jos in sus), le-am legat.

Dupa ce ne-am strans echipamentul am mai zabovit un pic cat sa ne bucuram de linistea padurii si de aerul curat.

La intoarcere, pe DN1, am avut parte de mers bara la bara(extazul oricarui sofer) asa ca am mancat cateva batoane de ciocolata si am baut Pepsi, ca sa nu adorm cu capul pe volan.

Una peste alta, a fost o zi tare faina. Mai facem!

Advertisements
14
Sep
11

Noi aventuri pe Acele Morarului

Dupa multe saptamani in care m-am rugat, am asteptat, am implorat, sa-mi vina semicorzile comandate…evenimentul fericit s-a produs!

Joi, pe 9 Septembrie, am fost anuntat ca Vineri ma voi putea in sfarsit bucura de 2 semicorzi de 50m, marca TENDON.

Asa cum imi sta in fire, cand simt ca mai e putin si mi se implineste o dorinta, incep sa fac planuri pentru altele. Nu mai e nevoie sa va spun ca Joi  noapte m-am intors de pe o parte pe alta gandindu-ma unde as putea sa folosesc pentru prima data semicorzile CARE INCA NU SOSISERA!!

Dar cum atunci cand iti doresti ceva tot Universul pare sa conspire pentru tine….Vineri dimineata imi ajunge la ureche urmatoarea stire: prietenul meu Razvan, cu care fusesem impreuna in Hornul Suspendat, vrea sa mearga doua zile in Bucegi, impreuna cu niste prieteni. Destinatia aleasa: ACELE MORARULUI.

Ma alatur imediat echipei, ca sa fiu sigur ca nu pierd locul din masina. Ziua de Vineri mi-o petrec gandindu-ma non stop la frumusetea Acelor, studiind prognoza meteo, facand planuri care mai de care mai nastrusnice…

Seara desfac pachetul cu semicorzi precum un copil mic care-si desface cadourile sub brad. Le trec prin dispozitivul de filat pe care aveam sa-l folosesc la munte(optul de rapel), simulez asigurarea alternativa prin bucle…Ce sa mai, boala curata!

Sambata, in jurul orei 15, m-am intalnit cu Razvan, Gabriela, Ioan, Florin, in zona Obor. Pe cei 3 din urma i-am cunoscut atunci si mi s-au parut foarte simpatici. Nu m-am inselat absolut deloc 🙂 .

Planul era sa mergem la Gura Diham, sa lasam masina acolo, apoi sa urcam la cabana Poiana Izvoarelor.

Pe drum primesc sms de la Horia, posesorul Horiamobilului. Ma intreaba daca nu as vrea sa mergem la catarat. Ii raspund ca eu am plecat deja la munte cu astfel de planuri in minte. Cand afla despre ce este vorba se hotaraste sa se suie in mijlocul de locomotie care l-a facut celebru si care mie mi-a facut trafic pe blog, si pleaca spre Busteni.

La Gura Diham ne bucuram din plin de fumul de gratar care domneste imprejur, ne incarcam bateriile ascultand manele…cam asta e atmosfera in zona.

Hotaram sa mancam ceva la cabana cat il asteptam pe Horia. Pe la 19:30, dupa un schimb rapid de sms-uri, aflu ca Horia mai are cam 15 minute si ajunge. Pe la 20:30 apare Horiamobilul, ridicand nori de praf in jur :))). Colegii mei de tura afla si ei motivul intarzierii: din motive pur tehnice Horiamobilul nu depaseste viteza de 70km/h. Ar putea sa o faca in cazul in care i-ar fi montate panze iar vantul ar batea cu putere din directia corecta.

Privind partea buna a lucrurilor, faptul ca masina nu depaseste viteza maxima admisa in localitatile de pe DN1, il tine pe posesorul ei departe de amenzile usturatoare date de POLITIA RUTIERA.

Dupa ce ne sortam echipamentul plecam agale spre Poiana Izvoarelor. Nu ne grabim, mergem usor la lumina frontalelor, inspiram aerul tare de munte..Tender is the night..

La cabana ne luam in primire camera, ne instalam, dupa care mergem sa bem o bere in sala de mese.

Plecarea pe traseu, a doua zi, vroiam sa o facem cat mai de dimineata.

Sambata noapte nu am reusit sa dorm prea bine. M-am tot foit si m-am gandit la traseu in fel si chip..Intr-un final s-a crapat de ziua asa ca am parasit patul si am iesit afara ca sa-mi fac gimnastica de dimineata.

Am luat un mic dejun destul de rapid, am umplut sticlele cu apa, iar pe la 8:45 ne indreptam catre Valea Cerbului.

Se vede obiectivul nostru

Oprim la un moment dat pe traseu si hotaram sa mai lasam din rucsac lucruri pe care le consideram nefolositoare: o jacheta, un primus etc. Avand in vedere ca avem sa ne intoarcem tot pe Valea Cerbului, ascundem lucrurile sub niste bolovani, un pic mai departe de poteca.

Urcusul prin padure ma cam face sa transpir asa ca renunt la polarul pe care il luasem pe mine dimineata si raman in tricou.

Incep sa se vada stancile

Greu la deal

Ca de obicei, raman mai in urma si fac poze. Este o zi superba, nu e nici un nor pe cer.

La un moment dat parasim poteca marcata si ne abatem catre dreapta, cautand celebra Brana mare a Morarului(BMM). Prima data cand am fost aici nu am nimerit-o. De data asta am avut acelasi ,,noroc” :))) .

Am urmarit tot felul de poteci si potecute dar BMM nu am gasit-o. Asta e, poate ca a treia oara e cu noroc.

Horia

Ioan

In sir indian

Pe masura ce mergem pe poteca recunosc peisajul pe care l-am vazut si data trecuta. Ceva imi spune ca suntem pe drumul bun :))) .

In zare se vede Cerdacul…si colegii care s-au oprit ca sa manance. Mie nu mi-e foame asa ca merg mai departe si fac poze.

La un moment dat ajung pe o carare ce mi se pare foarte bine conturata si ii strig pe ceilalti. Drumul urca destul de sustinut, roca de care ne mai tinem din cand in cand e foarte friabila, tehnica firelor de iarba nu ne prea ajuta…

Asa ca…..facem pauza de dulciuri

Florin preia conducerea si in curand ajunge ,,in varf ”. Deodata il auzim exclamand: Frateeee, stiti ce se vede? O creasta foaaaaaaarte ascutita! Pe acolo mergem noi???

Cum nu m-a lasat inima sa-l mint i-am zis ca da.

Am ajuns si noi in curand langa el. Eu eram obisnuit cu privelistea de aici; ceilalti cred ca au avut nevoie de cateva momente ca sa se obisnuiasca cu ideea.

Acum ma uit in ce zona am ajuns. De data asta am iesit mult dupa saua dintre Creasta Ascutita si Acul Mare. Pai..nu stam prea mult pe ganduri si facem echipele: Horia cu mine, Florin cu Razvan, Gabi cu Ioan.

Primii vor pleca Ioan si cu Gabi. Horia si cu mine vom forma echipa a doua iar Razvan si cu Florin ne vor urma.

Purcedem la descurcatul corzilor. Vantul care bate destul de bine acum nu prea ne ajuta asa ca ne chinuim un pic.

Inainte de plecare

Desi am mai vazut imaginea asta, cu Acul Mare atat de impunator, sunt…fermecat. Este atat de frumos..atat de multa liniste…nu esti decat tu, cu gandurile tale, si Maria Sa Muntele, cum zicea cineva. Cred ca este genul de moment in care ti-ai dori sa ramai blocat..

Cat visez eu Ioan si cu Gabi pleaca. Le urez bafta apoi continui sa ii urmaresc pana in pierd din campul vizual.

Nu avem timp de stat degeaba asa ca ma leg cu cele doua semicorzi, iau asigurarile si anourile, ii fac un scurt instructaj lui Horia..apoi plec.

Pe masura ce inaintez ma opresc sa mai fac cate o poza. Iar ma simt ca Nadia Comaneci pe barna…numai ca Nadia nu avea haul sub ea!

Asigur acolo unde gasesc piton, iar la prima asigurare trec ambele semicorzi prin bucla. Il aud pe Florin zicand: Baaa, ia uite la asta. Asta stia unde e pitonul si nu a zis nimic celor din prima echipa.:)))

Draga Florin…daca citesti aceste randuri…NICI NU M-AM GANDIT CA IOAN A RATAT ACEL CUI!!

Revenind la povestea noastra…Ca si prima data, am ajuns aproape de capatul sforilor asa ca m-am oprit si l-am tras si pe Horia la mine.

Am mers apoi mai departe, urmand ca peste putin timp sa ii vad pe cei din fata. Catararea este usoara, numai ca foarte expusa. Ceea ce ai sub tine iti cam pune un nod in gat…

Ajung la Ioan si Gabi si regrupez. Vine si Horia destul de repede, fascinat de creasta expusa pe care mersese.

Inginerie

Si ma minunez de ceea ce vad…si iar ma minunez…

Urmeaza sa coboram in strunga Acului Mare si apoi sa urcam pe Degetul Rosu.

Ioan avea o singura coarda asa ca a coborat pe un singur fir. L-a urmat la scurt timp si Gabi.

Mie mi-a luat ceva mai mult timp cu semicorzile; asta pentru ca s-au tot incurcat, cu toate ca le descalcisem de vreo 2 ori. Ca de obicei, mi-am facut un nod de asigurare pe coarda(nelipsitul prusik) apoi am plecat.

Bineinteles ca dupa cativa metri am constatat ca semicorzile erau rasucite bine…din nou. M-am oprit in mijlocul rapelului si am inceput sa trag de ele pentru ca apoi sa le arunc cu putere la vale. Am repetat operatiunea asta de inca vreo doua ori. Intre timp ma si incalzisem bine…

Intr-un final am ajuns langa Ioan si Gabi si am strigat: liber rapel!

Coboara si Horia

Ultimul care a venit a fost Razvan, care cred ca se plictisise de atata asteptat la rapel.

Odata reuniti inainte de Degetul Rosu am facut o mica sedinta. Se pare ca ne luase foarte mult timp(mai mult decat preconizasem) sa facem Acul Mare si sa rapelam in strunga.

Fiind 3 echipe, fiecare cu ritmul ei, si apropiindu-ne de ora 16..si fiind de-abia la inceputul traseului…era putin probabil sa coboram de pe Ace pe lumina. O retragere pe un teren necunoscut, pe bezna, nu incanta pe nimeni.

Asa ca…am hotarat sa coboram din strunga. Pana in firul vaii Cerbului aveam sa facem cam 2 h, asta daca nu aveam parte de cine stie ce peripetii.

Coborarea este un pic cam abrupta, se poate aluneca destul de usor pe iarba. Am urmat tot felul de poteci cu care ne-am intalnit pana cand la un moment dat am ajuns, ca si data trecuta, la o saritoare de care nu aveam cum sa trecem. Singura metoda…rapelul.

Oameni la sfat

Ioan a gasit destul de repede un copac sanatos dupa care sa puna coarda. A legat doua corzi de 60 m si astfel ne-am lansat in coborare.

Gabi

Ultimii…Florin si Razvan

De la locul in care am terminat rapelul si pana in valea Cerbului am mai mers vreo 10 minute. A urmat lungul drum pana la Gura Diham, pe o scurtatura prin padure pe care o stiau Ioan si Florin.

Coborarea prin padure, pe scurtatura, a fost destul de abrupta pe unele portiuni. Mi-am solicitat genunchii destul de mult, lucru pe care aveam sa il resimt in urmatoarele doua zile.

Pe acolo pe undeva am fost noi

Multumesc colegilor de tura pentru un weekend minunat! In mod special vreau sa ii multumesc Gabrielei pentru ca a avut rabdare sa asculte toate  prostiile si glumele deplasate pe care noi am avut tupeul sa le facem! :).

P.S. Cum se pare ca pe vreme frumoasa nu reusim sa facem toate Acele, a mai ramas o singura varianta. Am hotarat sa le facem la iarna!

19
Jun
11

Hornul suspendat

Prima data cand am ajuns in zona Sf. Ana, la Sinaia, a fost in 2007. Atunci am venit aici impreuna cu Serban si Vlad, pe care ii stiam de la sala de catarat din Crangasi.

Imi aduc aminte ca a plouat destul de mult in ziua aia asa ca nu am putut sa facem mare lucru. Ne-am catarat pe traseele din padure, de peste apa, si cam atat. La un moment dat Vlad a insistat sa urce un pic pe un traseu care, de la baza, parea dificil.

La intrare in traseu scria Hornul suspendat, 3 B. Vlad a urcat vreo 20 m, a pus o mansa, apoi a urcat si Serban. Eu am preferat sa raman la baza si sa fac poze.

Am observat ca amandoi urcasera in bocanci asa ca m-am gandit ca traseul s-ar putea sa nu fie chiar asa dificil pe cat pare.

Anii au trecut, la catarat am tot mers, cu diferite persoane, am revenit de mai multe ori in zona Sf. Ana, dar de traseul asta nu m-am mai atins.

Si iata ca vine 2011, mai exact ziua de sambata, 18 Iunie. Nu aveam prea mult timp la dispozitie asa ca am optat pentru Sf. Ana. Aici se ajunge usor iar accesul pana la baza stancilor se face cam in 10 minute.

De data asta tinta era clara: Hornul suspendat. Cu cateva zile inainte dadusem peste o schita aproximativa a traseului si peste niste poze.

Traseul se putea face din 2 sau 3 lc. Asigurarile erau preponderent pe spituri. Daca nu aveai semicorzi(cazul nostru) puteai sa mergi si cu o singura coarda de 60 m; noi asa am mers si a fost suficient.

Am plecat din Bucuresti impreuna cu Mihaela urmand ca la Sf. Ana sa ne vedem cu Razvan si Monica, ei venind de la Slanic.

La Sf. Ana ne-am intalnit si  cu Mihai, Laura si Radu. Ei au hotarat ca pentru incalzire sa se distreze cu deja celebrele trasee colorate: galben, albastru, rosu.

Razvan si cu mine am mers catre intrarea in traseul mult dorit(de catre mine, cel putin). Ne-am echipat iar eu am plecat cap de coarda pe o prima lungime foaaarte friabila. M-am simtit ca pe Marele grohotis din Piatra Craiului. Parea ca totul se sfarama in jurul meu.

La intrarea in traseu

Vedere cu obiectivul nostru

Pregatiri

Incepeam sa regret ca nu am facut lungimea asta in bocanci…

In regrupare

Omul de baza

Vedere de sus

Plec in lungimea a doua, care are un pas mai interesant la inceput. Aici am zabovit un pic, si pentru ca nu prea aveam incredere in papucii care se umplusera de pamant, si pentru ca ratasem un spit. Am reusit pana la urma, gratie unei miscari mai dinamice, sa asigur.

Mai departe a fost destul de ok, lasand la o parte faptul ca iarba pe care esti nevoit sa calci iti cam taie elanul…

Oameni la  lucru

Blindati de carabiniere

Mai sunt si oameni normali, care merg cu bicicleta pe poteca

Ei bine, din aceasta a doua regrupare nu pare sa mai fie mult pana la sfarsitul traseului. Stiam ca retragerea se poate face fie pe poteca fie prin rapel.

In lungimea a treia am sfeclit-o eu un pic, in sensul ca am mers pe fisura pe care vazusem niste spituri si un piton, fara sa obsev ca in stanga se vedea un spit prin care era trecuta o cordelina rosie; sa fi fost aia varianta cea buna sau o a doua varianta a traseului?

Habar nu am. Cert este ca aici am pierdut destul de mult timp, intrebandu-ma ce sa fac. Indiferent de ceea ce as fi facut, nu as fi putut sa cobor salam si sa merg in stanga pentru ca as fi pendulat intr-un mod foarte interesant. Cat m-am chinuit aici m-au lasat mainile asa ca am hotarat sa cobor la Razvan. Pana la sfarsitul traseului nu cred ca ar fi fost mai mult de 10-15 m dar nu-mi pare rau ca am coborat.

Voi studia traseul mai bine si data viitoare mergem pana sus.

Fisura cu pricina

Retragerea

Razvan, un mare fan al rapelului

A urmat o mica sesiune de catarat pe traseul galben, asa…de incheiere.

Razvan in actiune

Nu am mai avut rabdare sa facem alte trasee deoarece…visam la niste cartofi prajiti si ciorba la cabana Poiana Stanii.

Razvan a dezechipat traseul, am fugit la  masini impreuna cu fetele, apoi am calcat pedala pana la cabana.

La Poiana Stanii…..multa lume

Caprite

Cai

Relaxare

Una din chestiile faine aici este ca terasa este foarte aproape de…….stanci. Cu alte cuvinte, intre doi mici si o ciorba, poti sa mergi sa pui o mansa pe traseele din zona.

Recunosc ca mi-a trecut si asta prin minte, insa dupa felul 1, am renuntat. Am mers in schimb si m-am asezat un pic la soare, pe unul din sezlonguri, si am privit muntele.

Is this as good as it gets?

19
Sep
10

Curs specializare AGMR si traseul Caprioara din Peretele animalelor

In weekendul 18-19 Septembrie am participat la prima intalnire de la cursul de specializare pentru ghizi montani organizat de AGMR.

Lume….. mai multa decat m-am asteptat. Si nu numai asta, partea frumoasa este ca sunt multi cursanti cu foarte multa experienta in ale alpinismului in spate. Nu dau decat un nume: Zsolt Torok. Mai multe informatii despre el puteti gasi aici- http://www.adevarul.ro/locale/arad/adevarul_de_seara_arad-zsolt_torok-Himalaya-k2-expeditie_0_256174647.html

Mi-a placut foarte mult ca am avut ocazia sa asist la ,, dezbateri ” intre oameni care au foarte multa experienta si de la care chiar ai ce sa inveti.

Nu au lipsit discutiile de dupa. Am coborat din traseu si ne-am asezat roata, intr-o poiana. Ghizii mai in varsta si-au adus aminte de patanii din trasee celebre: Santinela de la Gatul Iadului( Bicaz), trasee din Cheile Turzii, Fisura Albastra( Bucegi) etc.

De catarat ne-am catarat in Peretele animalelor. Accesul catre acest perete se face din Poiana Inului. Am fost multi asa ca ne-am impartit in vreo 5 echipe.

Eu am fost in echipa cu Adi Cernea( un tip care se catara foarte bine si este foarte calm) si cu Mircea( zis si Ursu’). Chiar glumeam pe traseu si ne intrebam ce facem daca apare adevaratul urs. Daca strigam URSU’ cine raspunde? Am ajuns la baza peretelui dar tot nu am reusit sa ne punem de acord.

Am intrat in traseul Caprioara, traseu de 5-6 lc. Spun 5 sau 6 pentru ca depinde de locurile unde regrupeaza capul de coarda.

Noi am facut 5 lungimi. Traseul este cotat cu 4 B insa este ceva mai usor( asa spun cei care l-au facut de mai multe ori). Nu am prea multe de povestit despre acest traseu pentru ca nu are o linie sinuoasa, care sa oblige la manevre deosebite. El se desfasoara pe fata cazuta si pe muchie. Regruparile sunt foarte bine facute; pitoanele sunt solide.

In opinia mea catararea nu depaseste gradul 5 decat in lungimea 4( asa cum am socotit-o noi). Aici avem de trecut o fisura unde gradul cred ca este cam 6-. Abordata cu o tehnica specifica( bavareza) insa nu ar trebui sa ridice foarte mari probleme, mai ales daca alpinistul este antrenat.

Eu am trecut destul de repede de acest pasaj. Am tras un pic de mine insa am reusit sa stau departe de bucle( adica sa nu ma trag de ele). Dupa ce treceti de fisura mergeti usor spre stanga, pe muchie.

De aici inceteaza ,,problemele”, traseul desfasurandu-se fara dificultati pana sus.

Dimineata vremea era inchisa dar cand am ajuns la perete s-a schimbat brusc. S-a facut soare si frumos. Toata ziua am catarat pe o vreme de vis!

Retragerea din traseu se face pe o poteca vizibila pana cand ajungem la baza peretelui. Ne-am strans echipamentul pe care il lasasem aici si am plecat spre Poiana Inului.

De remarcat ca roca din Animale este foarte aderenta; cel putin eu asa am vazut-o. Prizele sunt foarte bune, roca sanatoasa, insa trebuie sa fiti atenti la portiunile unde este iarba. Aici se poate aluneca.

Mai jos iata cateva poze de la intalnire.

28
Aug
10

Creasta Generalului impreuna cu Mihai Doarna

Se anunta un weekend torid asa ca de stat in Bucuresti nu putea fi vorba. Am convenit impreuna cu Mihai sa plecam o zi la catarat.

Ne batea gandul sa incercam Creasta Generalului pentru ca era un proiect pe care il aveam in vedere dar  mai ales ca era pentru prima oara cand mergeam cap intr-un traseu de alpinism.

Am plecat sambata la 7:30 din Bucuresti si ne-am indreptat catre Cheile Rasnoavei. Mai fusesem pe Creasta Generalului dar in calitate de secund. Ca si cap de coarda lucrurile stau altfel.

Din cauza aglomeratiei am ajuns acolo la ora 11:30. Pana am sortat echipamentul si ne-am imbracat s-a facut 12. Mihai a intrat cap de coarda in traseu.

Traseul este foarte bine asigurat, are chiar prea multe asigurari, as spune. Cel putin pe primele doua lungimi se gasesc si pitoane si spituri de escalada. Noi am facut numai doua lungimi din cauza caldurii dar si din cauza ca am facut niste greseli pe care este bine sa le povestesc. Nu ma feresc sa spun ca sunt greseli de incepatori in ale alpinismului.

In primul rand nu am avut la noi o schita a traseului. Eu studiasem schita cu cateva zile inainte dar nu o printasem ca sa o pot lua cu mine. Aici traseul este destul de evident dar ma gandesc cum ar fi fost daca ne-am fi aflat in Costila unde te poti trezi linistit intr-o lungime gresita.

In al doilea rand, facand bagajul in graba nu m-am gandit sa iau un rucsac mic de perete in care sa caram cele necesare: apa, mancare, eventual alte piese de echipament. Rezultatul a fost ca nu am avut in ce sa caram apa, de exemplu, asa ca a trebuit sa umplem o sticla de 2 litri pe jumatate. Sticla pe care a carat-o secundul…

Nu mai e nevoie sa spun ca sticla se balanganea ca si cum ar fi batut un vant puternic.

Trei, papucii de catarat pe care ii aveam ii cumparasem cu o zi inainte. Ma catarasem un pic la sala si ziceam ca astfel le facusem proba. Nu am luat in calcul faptul ca la stanca voi sta( mai ales in regrupari) destul de mult incaltat cu ei. Rezultatul? Mi-au chinuit degetele in ultimul hal.

In al patrulea rand, dupa ultima experienta in care mi-am umplut adidasii de noroi am zis ca nu mai plec la munte decat in bocanci. Ceea ce nu am luat in calcul a fost ca ma voi catara in espadrile iar bocancii ii voi atarna de ham. Acum imaginati-va ditamai bocancii atarnati de ham, sticla de 2 l plina pe jumatate,  piesele de echipament si veti obtine o imagine clara a cataratorului.

Dupa cum spuneam Mihai a plecat cap. Am folosit o singura coarda de 60 m pentru ca lungimile sunt scurte. In rest casca, papuci de catarat, bucle mai lungi( cam 5 pe lungime), anouri( mie mi-au folosit ca sa -mi prelungesc autoasigurarea), carabiniere, opt de rapel.

In prima lungime se pleaca pe o brana iar apoi se merge spre stanga si in sus pe fata cazuta. Catararea nu pune probleme. Stanca este foarte aderenta, pitoane sunt din belsug. Dupa aproximativ 10 m se ajunge in regrupare. De retinut este ca secundul si cu capul nu pot comunica din cauza ca este zgomot facut de apa din chei.

In regrupare sunt 3 pitoane solide la care se poate asigura. A ajuns Mihai si a dat semnalul asa ca am inceput sa urc. Am cules toate buclele de pe traseu si in scurt timp am ajuns langa el.

M-am asigurat cu un zelb si apoi am facut schimb de echipament pentru ca aveam de gand sa merg cap pe a doua lungime.

Din pacate, intr-o secunda de neatentie eu am scapat apa asa ca planurile noastre de a face tot traseul s-au naruit. Am hotarat sa facem numai doua lungimi pentru ca fara apa vom lesina de cald.

Am plecat cap dar dupa numai 3 bucle am simtit ca papucii ma chinuie in ultimul hal. In afara de asta, lipsa antrenamentului si-a facut si ea simtita prezenta astfel ca am abandonat in favoarea lui Mihai. Dupa ce s-a sfortat un pic a reusit sa ajunga la ceea ce semana cu o regrupare intermediara.

A doua lungime debuteaza cu o fisura pe care sunt vreo 3 pitoane si chiar un spit. Se poate urca un pic pe fisura, in sprait iar apoi se poate trece spre stanga unde sunt prize ceva mai generoase. Atentie la picioare!

Am ajuns in regruparea pe care o amenajase Mihai. El asigurase la 2 pitoane foarte solide. Ulterior ne-am dat seama ca cea de-a doua lungime se termina un pic mai sus. Asta e, data viitoare.

La regruparea din a 2 a lungime se poate si ajunge si pe ocolite. Se urca pe la baza stancii si se merge spre intrarea in traseul MOLDOVEANU. De acolo se urca folosindu-ne de niste cabluri montate si se ajunge in regrupare. De aici se pleaca in a 3 a lungime.

Noi nu am mai vrut sa continuam asa ca am facut rapel.

Mai jos iata si cateva poze.

15
Nov
09

Pe Valea Malinului in Noiembrie

In weekendul 15-16 Noiembrie am avut o iesire de 2 zile la munte cu ghizii si colegii de la AGMR. Dat fiind faptul ca ninsese dar nu prea iar de zapada stabila nu prea putea fi vorba, s-a hotarat abordarea unei vai alpine mai usoare: Valea Malinului.

Redau mai jos descrierea traseului din cartea lui Walter Kargel- Muntii Bucegi: drumetie, alpinism, schi.

Valea Malinului- grad de dificultate 1B. Timp necesar de parcurgere 3-4 h

Accesul se face din Poiana Costilei urcand pe Valcelul Poienitei, dupa care se coboara prin Hornul Mare de la Scara in firul vaii. Un acces mai comod este prin Valcelul lui Teodoru( Valcelul Ascuns) aflat la nord de Valcelul Poienitei, de care-l desparte o creasta stancoasa; intrarea in valcel se face din Poiana Vaii Cerbului. Accesul pe vale direct din Poiana Vaii Cerbului este dificil. Pe parcursul vaii, prima saritoare este cea mai dificila. In urcus se desprind pe stanga doua vai: a Coltilor si a Hornului, care urca in Creasta Strungilor, creasta ce desparte Valea Malinului de Valea Galbenelelor. Al treilea afluent, Valea Scorusilor, iese in Platou dupa ce intersecteaza Brana Mare a Costilei. Pe dreapta, prin Poiana Malinului, pe un hatas se face legatura cu Valea Verde si Valea Seaca a Costilei iar mai sus o brana urca in Creasta Malinului.

Mai sus Valea Malinului se ingusteaza formand ,, canionul Malinului ‘ , intersecteaza Brana Mare a Costilei si iese in Platou.’

Ne-am intalnit dis de dimineata la Caminul Alpin. Echipa era compusa din: Catrinel( ghid montan autorizat), Radu( ghid montan autorizat), Bogdan, Elisabeta( aka Eta- a nu se confunda cu gruparea terorista), Aurelian, Bogdan 2, Andreea si nu in ultimul rand…IO.

Am avut la noi o coarda, just in case. Am plecat pe triunghi rosu, si am urmarit marcajul pana am ajuns in Poiana Costilei.

Aici, cei care mai fusesera( adica ghizii) au inceput sa se orienteze. Se vedea un drum de-abia vizibil in stanga. Poteca era un pic acoperita de zapada dar pe masura ce urcam devenea din ce in ce mai clara.

Cred ca am urcat aproximativ 1 h. Urcusul este destul de sustinut asa ca in scurt timp a inceput sa curga apa pi mini.

Am ajuns la ceea ce se numeste Hornul Pamantos. S-a luat decizia inteleapta de a cobori pe coarda pana in obarsia vaii. In conditii de vreme buna poate ca mergea si fara dar acum era putina zapada pe care alunecai fara probleme. Pe alocuri solul era inghetat asa ca folositul sforii era absolut necesar.

Sus se gaseste un copac dupa care se poate pune coarda pentru rapel. Noi nu am facut rapel in adevaratul sens al cuvantului( nu am folosit opt si ham) ci am pus coarda in doua si am coborat pur si simplu tinandu-ne de ea.

Nu  a fost nici o problema asa ca in curand eram cu totii jos. De mentionat ca in stanga, cand coboram pe coarda, vedem un piton la care se poate asigura. Noi nu am avut nevoie de el dar probabil ca se foloseste cand e foarte multa zapada in zona si coborarea devine mai aventuroasa.

Am ajuns in firul vaii si ne-am indreptat catre prima saritoare pe care am depasit-o repede. Ninsese de curand si se asternuse un strat fin de zapada. De asemenea, in multe locuri pietrele si bolovanii prinsesera cruste de gheata astfel incat trebuia sa calcam cu mare atentie.

Iata ce se asterne in fata…

Voia buna domneste in cadrul grupului, vremea pare sa tina cu noi..Pana acum, toate-s bune si frumoase!

La a doua saritoare se impune din nou folosirea corzii asa ca nu ezitam sa o folosim. Oricum, este un exercitiu bun pentru rutina. Bogdan 2 fixeaza coarda de un copac si ne da semnalul.

Urca brasovenii, predelenii, bucurestenii… Eu prefer sa raman mai la urma impreuna cu Catrinel, ca  s-o mai intreb  una-alta. Si ca sa mai fac poze, bineinteles..

Ascensiunea se desfasoara fara probleme. Cu riscul de a deveni enervant, repet faptul ca trebuie avut grija la zapada asta proaspata si foarte pufoasa pe care se aluneca usor. Eu sunt campion la alunecat asa ca am ochii cat cepele.

Ajungem in zona Lespezi. Asta este o zona cu mai multa iarba, jnepeni; este mai diferita de peisajul stancos care ne-a tinut tovarasie pana aici. Dupa cum se vede, si vremea s-a incruntat..

Aici se tine o mica sedinta prezidata de Radu. Intrebare: ce vreti sa facem, coboram si astfel exersam coborarea pe vale de abrupt sau continuam pana la releu? Raspuns unanim: Ii dam in sus!

Plecaram mai departe. Zapada se face din ce in ce mai mare, nedepasind insa cu mult glezna. Urcusul devine mai abrupt, iar mie mi se pare ca alunec din ce in ce mai tare.

Ma gandesc ca mi-ar fi folosit coltarii insa cand vad ce alunecoasa e zapada asta, imi trece. Macar un piolet, ca sa ma mai sprijin. Asta e, cum nu am sculele la mine nu mai are rost sa ma necajesc pentru asa ceva. Merg inainte cu atentie!

Urcusul isi spune cuvantul. Ma cam dor picioarele si a inceput sa ma zgandareasca frigul. Oprim intr-un loc ceva mai ferit si punem cate un polar, geaca.

Acum descopar ca nu am nici manusile la mine…Norocul meu se numeste Eta. Scoate din geaca o a doua pereche de manusi salvatoare si mi le da. Multumesc!

Acum ca am manusile, parca imi mai revin. Haideti sa va arat ce era in spatele nostru. Frumos, nu?

Din ce inteleg de la Catrinel, valea se termina in curand. Ma sfatuieste sa imi pun gluga pentru ca o sa fie nevoie. Pe moment nu realizez  insa dupa vreo 10 minute incep sa deschid ochii. Pe platou batea un vant!!!!!!!!!! Mamaaaaaaaaa…

Echipa:

Nu numai ca batea foarte tare vantul dar mai si aluneca; conditia de biped era pusa din greu la incercare.

De la releu am mers catre Omu. A fost un drum pe care l-am simtit ca fiind foooarte lung. Ne-am mai oprit ca sa mai facem vreo 2-3 fotografii dar cam atat. Pana la cabana mai era ceva de mers asa ca am grabit pasul.

Mi-a placut ca aveam vizibilitate destul de buna asa ca am putut sa surprind si Coltii Morarului, in varianta de iarna.

Pana la Omu am exersat si un rapel, pe care l-am facut dupa un stalp indicator. Era periculos de coborat pe portiunea respectiva asa ca am folosit coarda.

La Omu am ajuns pe la ora 18. Aici( la statia meteo) am fost serviti cu ceai fierbinte. Am mancat putin apoi am plecat cu gandul sa coboram Valea Cerbului.

Dupa ce am bajbait dupa intrarea pe traseu  am gasit marcajele. Ningea usor iar noi coboram la lumina frontalelor. Era asa de frumos…liniste ..liniste…liniste..

Dupa vreo 4 h am ajuns in Busteni, la Caminul Alpin. Eram plecati de la 8 dimineata iar acum era ora 22. Noapte buna!




Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 22 other followers

October 2017
M T W T F S S
« Jun    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Vizitatori

  • 166,676 vizite

Mai umblu si pe aici

Pentru ca imi pasa

Hai-hui pe

Recomand espadrilele de catarat

Cumpar echipament de la

Galeria de pe Flickr

Free counters!