Traseul Cangurul, Cheile Rasnoavei

Mi-am propus ca pana la sfarsitul anului sa fac toate traseele din Peretele Animalelor, cap de coarda integral sau cap schimbat. Bineinteles, in masura in care ma simt antrenat atat fizic cat si psihic. Probabil ca timpul nu imi va permite insa important este sa iti propui apoi sa incepi sa lucrezi la obiectiv.

De data asta a venit randul traseului Cangurul. Prima si ultima data fusesem in traseu, ca secund, impreuna cu Catrinel Enache; asta se intampla in Septembrie 2009, la cursul AGMR. Atunci am urcat doua lungimi dupa care am facut rapel. Pasul mai dificil a fost in lumgimea doi(mai exact aproape de regrupare), atunci cand se face o traversare catre stanga.

Acolo tin minte ca am tras de mine destul de tare insa am realizat, inca o data, ca tehnica isi spune cuvantul. Forta nu prea isi avea locul in ecuatie.

Revenind la timpul prezent, imi propusesem sa ajung in Cangur sambata; din pacate nu m-am simtit prea bine asa ca am zis ca o las pe weekendul urmator. Daaaaar…cum nu am rezistat prea mult tentatiei am zis ca plec duminica; fie ce-o fi, tot plec.

Asa ca…..duminica dimineata, pe racoare, ma duc catre Dristor ca sa il culeg pe Ioan. Il mai tineti minte, nu? Baiatul din ultima tura de pe Acele Morarului. Un baiat tare fain cu care am tot zis ca mai ies la catarat 🙂 .

Ajungem in chei pe la 8:30. Urmam binecunoscutul drum prin padure pana la baza peretilor. Ziua este absolut superba, o sa fie fain de catarat.

Incep sa se vada culorile de toamna

Bajbai un pic pe la baza stancilor fiindca nu mai tin minte exact unde este intrarea in Cangur dar apoi dau un telefon si aflu.

Ajunsi la locul faptei incepem sa scoatem echipamentul din rucsac si sa-l punem pe noi. Hotaram sa merg eu cap pe prima lungime, apoi daca e…schimbam. Ioan mi-a imprumutat si niste asigurari mobile, just in case..

In timp ce pun buclele pe ham ma gandesc cum era acum 2-3 ani cand tot imprumutam corzi si asigurari de la prieteni…Imi parea rau ca nu am echipamentul meu si visam la ziua in care o sa mi-l cumpar..

Si Universul a conspirat…si ziua aceea a venit…iar acum intrerup sirul gandurilor si plec in prima lungime.

Constat ca este mai plina de pamant si iarba decat mi-am inchipuit asa ca merg cu atentie. Pana sa incep sa urc ochesc un piton; dupa putin timp l-am vazut si pe al doilea. Pana sa ajung la el insa am pus o asigurare intr-o clepsidra mica pe care am gasit-o.

Pe masura ce urc, pare ca terenul de joaca se mai curata. Sunt atent in special la pernitele de iarba pentru ca pe ele se poate aluneca foarte usor.

Catararea este foarte usoara si placuta. Stanca este calda…e ceva de vis. Ma bucura pana si clinchetul buclelor agatate de ham…si momentul in care bag carabiniera in piton…cam asta e bucuria catararii 🙂 .

Din cand in cand il mai intreb pe Ioan cam cat s-a consumat din coarda. Apreciem ca am urcat cam 20 m.

La un moment dat zaresc regruparea, marcata printr-o bucata de cordelina. Il anunt pe Ioan ca ajung imediat si regrupez.

La sfarsitul primei lungimi

In a doua lungime pleaca Ioan cap de coarda. Se misca foarte bine si …nu rateaza cuie!! :))).  Opt-ul cu care il filez imi cam face probleme, mai ales atunci cand Ioan imi striga sa mai slabesc un fir sau sa-l strang pe celalalt..

Cred ca ar trebui sa incep sa folosesc acel reverso pe care l-am achizitionat acum ceva timp.

Trece cu bine si de traversarea pe care o stiam ca fiind mai ciudata si ajunge in regrupare. Ma pregatesc sa plec, pun rucsacul in spate, si ii dau in sus.

Catararea decurge foarte bine, pana ajung la un hornulet..Aici…trebuie sa fac un pas mai intins si sa ma strecor. Problema e ca am un rucsac greu in spate si asta imi impiedica miscarile.

Aici am stat destul de mult, nepermis de mult as zice. Am incercat tot felul de metode..am tras de brate…off..

Intr-un final glorios am reusit sa trec de zona asta. In regrupare am stat un pic sa ma odihnesc si am mai golit rucsacul de una-alta :))).

In lungimea a treia a plecat tot Ioan, lasandu-ma cu un rucsac mai ..prietenos. Lungimea 3 a fost scurta, fara dificultati; cel putin asa a parut pentru secund 🙂 .

In regrupare am gasit vreo 3 pitoane. Imi pare rau ca am uitat sa fac poze cu unul din ele care atarna frumos de tot…Cred ca era cel pe care il scosesera(a se intelege smulsesera) Jsolt si Csaba cand fusesera aici la examen AGMR.

Oricum..imaginea cu un cui atarnand de o bucata de cordelina..in regrupare…e de vis, ce sa mai. Instantaneu m-am intrebat cat de solide sunt celelalte doua :)).

Dupa ce mi-am indepartat acest gand am studiat ce era in urmatoarea lungime. Pai..in dreapta se vedea o tentativa de traseu(cica ar fi PANTERA ROZ, am aflat ulterior)..am vazut si un piton…dar ne-am gandit ca nu are cum sa fie asta.

In sus..se vedea o portiune destul de lunga plina de iarba uscata. Fericirea cataratorului, nu altceva..

Mi-am adus aminte de ce mi-a spus Razvan de la AGMR si anume ca din lungimea trei de regula se face rapel fiindca ce urmeaza e plin de iarba si deci..cam fara rost.

Am mai facut cateva poze si am pregatit rapelul, cu ochii pe cele doua cuie :))) . Asta chiar daca poza de mai jos arata altceva..:)))

Am facut doua rapeluri in loc de trei, adica ultimele doua lungimi(sau primele doua, privite de jos in sus), le-am legat.

Dupa ce ne-am strans echipamentul am mai zabovit un pic cat sa ne bucuram de linistea padurii si de aerul curat.

La intoarcere, pe DN1, am avut parte de mers bara la bara(extazul oricarui sofer) asa ca am mancat cateva batoane de ciocolata si am baut Pepsi, ca sa nu adorm cu capul pe volan.

Una peste alta, a fost o zi tare faina. Mai facem!

Umerii Pietrei Craiului si escalada la Prapastii Zarnesti

Din nou adunarea la…. Plaiu Foii. In prima zi am mers la Prapastiile Zarnestilor unde am parcurs doua trasee in mansa, respectiv ca si cap de coarda.

Unul din trasee s-a desfasurat pe un diedru, cel de al doilea pe surplomba.

Pe traseul cu diedru au fost montate si asigurari mobile(frienduri).

Mihai Sima ne-a prezentat  diferite situatii care pot aparea in regrupare: cum se face egalizarea ancorelor din regrupare,cum ne descurcam daca avem minimum de asigurari etc.

In cea de-a doua zi am parcurs un traseu de alpinism: traseul Umerii Pietrei Craiului(Dunareanu). Traseul s-a terminat in creasta nordica iar de acolo am mers pana la intrarea pe traseul La lanturi inca jumatate de ora. Am coborat traseul in aproximativ doua ore,la lumina frontalelor; traseul are cateva saritori asigurate cu lanturi.

De asemenea,am invatat sa citim o harta si sa ne orientam dupa ea pentru a merge in siguranta pe traseu.

Pentru a ajunge la traseul Umerii Pietrei Craiului se pleaca de la Plaiu Foii si se merge catre refugiul Spirlea,prin padure. De la refugiu se mai merge inca vreo jumatate de ora pana la intrarea in traseu. Traseul este asigurat in prima lungime cu doua pitoane, in rest se folosesc asigurari mobile. Roca este friabila in multe locuri si exista pericolul alunecarii pietrelor.

Eu am fost in prima echipa, cu Mihai Sima,Elisabeta si Aurel. S-au folosit doua corzi, asigurari mobile si pitoane. Mihai Sima a mers cap de coarda si a montat asigurarile urmand ca noi sa il filam. Eu am mers ca al doilea secund si pe masura ce am urcat am scos asigurarile de pe coarda mea si le-am pus pe cea a lui Aurel, care era ultimul.

In regrupari am folosit, pentru autoasigurare, nodul cabestan si selbul.

Fiind mai multi secunzi, eu am fost legat in coarda cu nodul opt simplu.