Archive for the 'Escalada' Category

30
Jul
11

Easy like Sunday morning

Sfarsitul lunii Iulie a adus, asa cum deja m-am obisnuit, vreme urata si nelipsitul, celebrul si fascinantul cod galben. Asta la televizor, fiindca situatia din teritoriu a aratat altceva.

Am plecat la o tura de o zi impreuna cu Horia, pe care nu il mai vazusem de vreo 8 ani de zile, si cu care ma intalnisem intamplator la sala de catarat de la Crangasi.

Din ce tineam minte Horia era pasionat de curse de masini, motociclete, cai putere in general. Am fost foarte placut surprins ca constat ca si-a indreptat toata atentia catre munte , renuntand la viteza.

Duminica dimineata, pe racoare, m-am indreptat cu pasi domoli catre restaurantul Million Dollars, unde urma sa ma intalnesc cu partenerul meu de catarat.

In caz ca nu stiati, restaurantul este unul dintre punctele fierbinti ala orasului, locul unde isi desfasoara activitatea artistica talente precum: Adi Minune, Copilul de Aur, Vali Vijelie, Adi de la Valcea etc.

La 6:15 eram in fata restaurantului si il asteptam pe Horia. Din primele secunde am simtit ca ceva nu e in regula si ca nu ma incadrez in peisaj. La terasa stateau niste baieti cu ceafa cam groasa, camasi roz, cu aur sau alte metale pretioase pe ei, pantofi din catifea(gen mocasini, purtati fara sosete), care sorbeau din paharele lor pline cu whiskey si Red Bull. Vreo doi au reusit sa se ridice si sa se scurga in niste taxiuri care ii asteptau in fata. Ceilalti s-au incapatanat si au ramas tintuiti de scaune, delectandu-se cu muzica live ce rasuna dinauntru. Stand pe marginea trotuarului ca un copil alungat de acasa nu am putut sa nu remarc dedicatiile pline de culoare ale celor care se lalaiau pe aceeasi caseta sau CD obosit. Redau fidel:

–         de la Nicu Nebunu’ pentru toti fratii lui si fetele frumoase din sala! Fara numaaaaaaar!

–         de la Brazilianu’ si Nicolae Guta…i-auzi, i-auzi cum zice asta…

Inutil sa mai spun ca dedicatiile mi-au mers la inima. Probabil ca m-as fi asezat si eu la masa cu baietii daca nu ar fi aparut…Horiamobilul.

La un moment dat observ niste faruri care ma fixau de la semafor. Fiindca nu mai vad asa cum vedeam pe vremuri, nu m-am obosit sa ma chiorasc foarte mult. M-am gandit ca e Horia dar totusi…masina nu parea sa semene cu autoturismul pe care mi-l descrisese prietenul nostru comun, Bogdan, cu o seara inainte: Wolkswagen, seria X, culoare ..nedefinita, pe motorina.

In cateva secunde Horia trage in fata mea. Ceea ce ma loveste, din prima, este numarul de inmatriculare. Nu pot sa ma abtin si il intreb daca nu cumva numarul a fost ales in mod preferential. HD 56 PLM. Ring any bells? :))))

Aflu apoi ca Horiamobilul nu prea poate sa depaseasca viteza de 80km/h, ceea ce nu pot sa zic ca ma deranjeaza fiindca eu nu sunt vitezoman  J)))). So far, so good!

Dupa ce parcurgem cativa zeci de km pe DN1 Horia ma anunta ca trebuie sa bage niste motorina. Daaaaaar nu in modul clasic, la benzinarie, la pompa…ci cu…bidonul de 5 l plin cu motorina. De ce? Deoarece masina nu prea mai avea rezervor  J)))))

Timpul trece si iata ca ne apropiem cu o ametitoare viteza de aproape 80km/h de Sinaia. Horiamobilul urca spre cota 1400, cu intentia de a ajunge la stancile de la Sf. Ana. Cu ocazia urcarii curbelor de pe langa hotel Furnica mai aflu o curiozitate: rotile din fata sunt un pic ovale iar cea din stanga are un usor joc pe ax. Horia ma asigura ca la urcare nu sunt probleme; la coborare s-ar putea…

Un pic mai linistit, dar totusi cu flaconul de DISTONOCALM langa mine, ma afund in scaun.

Lasam masina in parcarea pe care deja o stim foarte bine si incepem sa sortam bagajele. Horia ma roaga sa il ajut sa inchida geamurile la masina. Ei bine, dragii mosului…it takes two for this job. Treaba e asa: unul tine de geam si trage de el in sus, tinandu-l intre palme, iar celalalt da de macara. Ne-a luat vreo cateva minute dar rezultatul a fost cel scontat.

Dupa ce parasim masina Horia ma anunta ca nu stie ce a facut cu cheile si s-ar putea sa le fi uitat inauntru. Problema e ca masina nu se poate deschide decat dinauntru   J)))).

Dar Horia e  pregatit pentru situatii grele. Isi aduce aminte cum a reusit odata, in aceeasi situatie fiind, sa deschida cu ajutorul unui briceag. De asta e bine sa te uiti la emisiuni de supravietuire…

Horia si Horiamobilul

Just Horia

Cod galben..sau rosu…sau orice alta culoare doriti

Incalzirea ne-am facut-o pe traseele galben si rosu.

Rock and roll is not dead

Se pregateste posesorul Horiamobilului

Un pic de teorie despre nodul Prusik autoblocant

Rapel

Odata incheiate socotelile aici ne mutam rapid pe traseul rosu. Avem de gand sa profitam cat mai mult de absenta CODULUI  :).

Cateva miscari din perioada disco

Bad to the bone

In actiune

Pregatesc rapelul

Ce mic sunt, in comparatie cu peretele

Facem o mica pauza langa apa ce curge in zona. Facem si cateva poze cu floricele iar Horia cauta fragute, dude, mure etc.

Ne mutam peste apa, unde mai sunt niste stanci cu trasee frumusele. Am mai catarat pe aici in urma cu cativa ani.

Ce nu-mi place la traseele de aici este faptul ca sunt echipate cu spituri in care nu intra decat bucla echipata. Ca sa fiu mai explicit, daca e sa nu poti termina traseul dintr-un oarecare motiv, nu prea poti sa bagi nimic in urechea spitului ca sa faci rapel: cordelina, za rapida. Asa am patit acum, pe traseul Fiul Ploii. M-am chinuit cateva minute bune pana cand am reusit sa bag pe acolo cordelina(de 6mm), dupa care am reusit sa cobor. Nu pot sa nu fac referire la Basarbovo unde traseele(am zis-o de 1000 de ori dar repet) sunt echipate cu ancore chimice, care fac posibila introducerea buclei echipate si a corzii in acelasi timp. Poti sa te retragi de oriunde, oricum.

Trecand peste acest inconvenient, mi-am propus sa mai revin in zona pentru o sesiune de escalada. Am mai gasit niste trasee dragute pe care as vrea sa ma dau.

In zare

Omu’ fibra

Daca as putea sa stau asa toata ziua…

Castelul Peles

Poza de grup restrans

Nu ma mai satur de privelistea asta

Clopotei

O fisura care l-a fascinat pe Horia

Ne-am intors la Horiamobilul nostru, care ne astepta cuminte in parcare, cu bolovani sub roti ca nu cumva sa o ia la vale. Nici frana de mana nu se poate trage calumea asa ca…better safe than sorry  :)))).

Cred ca a sosit momentul sa va arat interiorul Horiamobilului. Asteptarea v-a fost rasplatita. Enjoy!

Nelipsita pauza de alimentare cu motorina din bidonul de 5 l  :))))

Daca va intereseaza sa cumparati Horiamobilul, grabiti-va. Nu de alta dar cica e de vanzare!

Advertisements
04
Jul
11

Noi peripetii la Basarbovo

Cu toate ca mi-am promis ca nu voi merge la catarat la Basarbovo pe timp de vara, am comis-o. La meteo se anunta o prognoza dezastruoasa asa ca am luat pentru a nu stiu cata oara drumul catre Giurgiu.

Motivul pentru care am zis ca evit Bulgaria pe timpul verii este caldura de acolo, pe care eu o gasesc insuportabila. La Basarbovo este foarte bine de catarat primavara si toamna, cand temperaturile sunt mai ridicate decat la noi. Imi aduc aminte ca am catarat in Februarie 2009 acolo si erau aproape 20 de grade!!

Vara insa lucrurile se schimba. Trebuie mers cat mai de dimineata ca sa nu ,,beneficiezi” prea mult de soarele care bate stanca si te bate si in cap.

Prin urmare, sambata la 6:30 m-am intalnit cu Dragos la benzinaria OMV de la City Mall. Dupa ce ne-am blindat de cornuri cu ciocolata si apa am luat drumul Bulgariei.

La baza stancilor am ajuns la 8:30. Termometrul indica 20 de grade. Hmm, pentru mine era suportabil. Pentru Dragos era un prilej numai bun ca sa se bronzeze.

Am hotarat sa punem o mansa pe traseul cu diedru, ca sa ne dezmortim. Am plecat cap de coarda dar dupa vreo cativa metri am constatat ca traseul era un pic cam..ud. Gaurelele si fisurile in care bagam degetele erau cam murdare de pamant umed.

Nu mai spun ca am fost cu ochii in toate partile dupa vipere. Din cauza asta am urcat traseul mai greu decat as fi crezut. La fiecare pas ma uitam sa vad daca nu se ascunde ceva prin fisuri, iarba…

Poze de prin partea locului

Dragos in actiune

O sa-mi dau un premiu cand o sa ma cracanez asa :)))

Exersam nodurile

Vedere spre peretele vecin

Dragos in top

Plec sa dezechipez traseul

Things are not what they seem to be  :))))

Going down

La coborare am folosit si un nod prusik autoblocant, desi multi ar zice ca e inutil. Ca o curiozitate, pot sa va spun ca se poate face si dintr-un siret sau snur, daca nu aveti cordelina la indemana. Am invatat-o de la altii mai destepti ca mine  🙂 .

Intre timp au mai aparut niste cetateni bulgari cu ganduri de catarat. Erau 2 baieti si o fata. Magdalena, acesta era numele ei, s-a incalzit ca si cap de coarda pe un traseu de gradul 7.. Danube Waves.

Foarte amabili, ne-au lasat sa ne dam pe coarda lor, in timp ce noi le-am pus-o la dispozitie pe a noastra.

Pe Danube Waves am mai fost prin 2009 cred. Intrarea este ceva mai..sportiva. Urmeaza niste prize bune la maini si la picioare dupa care trebuie trecuta o burtica cu niste prize de mare angajament si finete. Aici mi-am cam rupt degetele dar in final am izbandit. No pain, no gain!

Aici ma uitam la Magdalena si ma intrebam daca nu cumva ii sarise oja de pe unghii pe Danube Waves  :)))

A venit si randul lui Dragos

O viziune mai…inclinata asupra peretelui

La un moment dat au venit si niste baieti din Bucuresti care au pus doua manse pe niste trasee alaturate. Pe unul dintre ei, Bogdan, il stiam de la sala din Crangasi. Mi-a facut placere sa il revad  🙂 .

Dupa ce a coborat Dragos am urcat ca sa dezechipez traseul.

Si acum vine partea trista. Langa mine era un baiat care mergea cap pe un traseu de vreo 30m. Eu, concentrat la traseul meu, nu am fost atent la el si la cel care il fila.

Deodata aud un suierat urmat de un buf. Cand ma uit, vad capul de coarda la pamant, cazut pe spate! Am ramas mut de uimire/frica.

Cel care cazuse, de la 5-6 m cred, incerca acum sa se ridice si sa verifice daca nu cumva are ceva rupt. Imediat a fost inconjurat de bulgari si de prietenii lui. Din ce am inteles, nu a avut lovituri serioase la cap si coloana. A fost dus pe iarba si intins.

Se pare totusi ca si-a rupt mana, mai exact si-a rupt radiusul. Prietenii lui l-au dus la spital in Giurgiu, din ce ne-au spus bulgarii.

Ce se intamplase? Bogdan, cu care am vorbit la telefon cand am ajuns in Romania, mi-a zis ca baietii au catarat un traseu de 30 m cu coarda de 50. La coborare…s-a terminat coarda. Cel care il fila nu cred ca si-a dat seama cand a ramas fara sfoara.

E lesne de inteles ca dupa acest eveniment ne-a pierit cheful de catarat. Chiar daca Magdalena imi lasase buclele pe un traseu am zis PAS. Oricum, cred ca erau deja vreo 30 de grade..

Dupa ce am facut schimb de adrese de  mail ne-am luat la revedere si am plecat spre Romania.

Asta este o casa din Basarbovo care ne-a impresionat in mod deosebit

Manastirea

De veghe in lanul de floarea soarelui

La granita era o coada de 1 km. Cred ca am stat o ora in coloana, lesinati de foame. De-abia asteptam sa ajungem la o benzinarie si sa luam cate ceva.

Dovada

Una peste alta a fost fain la Basarbovo. Este perfect ca destinatie de o zi, dar eu as recomanda sa se mearga acolo primavara si toamna, cand temperaturile nu sunt asa de ridicate.

Fin de l’episode

06
May
11

Prizele cu surprize si Apostol

Nu stiu ce parere aveti voi, dragi cititori ai acestui blog, dar eu m-am plictisit de vremea asta capricioasa ca de mere acre. Acum este soare si foarte frumos iar peste 20 de minute ploua torential. Nu am mai avut curaj sa scot bicicleta de la naftalina de ceva vreme pentru ca m-am temut sa nu ma trezesc pe traseu plouat sau fulgerat. Eh, glumesc si exagerez…

Nici la munte lucrurile nu stau prea bine. La sfarsitul lui Martie si inceputul lui Aprilie ma bucuram de primavara, ghiocei si covoare de branduse in Piatra Craiului si Bucegi pentru ca peste o saptamana sau doua sa aflu ca in zona a  nins cat nu ninsese toata iarna. Colac peste pupaza, in luna Mai…ninsoare in Brasov si Zarnesti. Cine sa mai inteleaga vremea asta??!?!

In weekendul 6-7 planuisem o iesire la Plaiul Foii impreuna cu Nicu si Raluca. Aveam in vedere si escalada la Prapastii asa ca totul arata cum nu se poate mai bine. Ghici cine s-a pus de-a curmezisul? Am stat toata saptamana cu ochii pe site-urile meteo care anuntau ploaie..ploaie…si nu in ultimul rand…ploaie.

Cu asemenea vesti imbucuratoare ce poti sa faci? Am ales solutia de avarie, pe care o alegeam de vreo 3 ani incoace: catarare la Basarbovo, Bulgaria.

Nu mai insist pe traseul pana acolo pentru ca am mai scris in alte posturi despre asta. Un lucru e cert: drumul pana acolo este de 1000 de ori mai liber decat cel spre statiunile de pe Valea Prahovei. Cred ca puteam sa numar pe degete masinile care mergeau spre Giurgiu.

Colegi de coarda au fost Mihai, un prieten de la sala de escalada, Andreea si Razvan de la cursul de ghizi al AGMR.

Cred ca ziua de sambata a stat sub semnul ghinionului si al intamplarilor care te fac sa te intrebi daca nu cumva ar trebui sa te intorci din drum.

Ne-am dat intalnire la 7:15 la benzinaria OMV de langa City Mall, de pe soseaua Giurgiului. Cum nu mai fusesem de vreo 2 ani acolo, si cum eram SINGURUL care mai mersese in zona, m-am gandit ca s-ar putea sa bajbaim asa ca am zis ca mai bine plecam mai devreme, ca sa castigam timp.

La 7:10 intru cu bolidul in benzinarie. Aici ma intalnesc cu Mihai care dadea ture prin zona. La 7:15 ma suna Andreea si imi zice ca au avut pana..si ca mai intarzie. Hotaram sa ii asteptam, ca doar am decis sa plecam cu totii cu masina lor. Primul semn, deci..

Au rezolvat repede cu inlocuitul rotii asa ca pe la 7:40, pe o vreme foarte frumoasa si promitatoare, am plecat increzatori catre granita cu bulgarii.

Am ajuns la vama cam intr-o ora si aici am scos actele ca sa le prezentam. Aici trebuie platita si taxa de pod in valoare de 24 ron.

Ni s-a cerut sa prezentam si rovigneta. Rovigneta insa..disparuse ca prin farmec. Am cautat-o peste tot in masina dar nu am reusit sa o gasim. Pana la urma am fost lasati sa trecem si fara ea. Asta poate fi considerat semnul numarul 2.

Odata ce am trecut granita am oprit ca sa luam si rovignieta pentru drumurile de acolo; nu de alta dar nici unul nu avea chef  sa le dea bulgarilor explicatii.

Pe scurt, ca sa ajungeti la Basarbovo, trebuie sa faceti in felul urmator: dupa ce ati trecut de vama si ati intrat in Ruse, urmariti indicatorul de Sofia si Veliko. Mergeti pe drumul principal, mare si frumos.

La un moment dat, dupa aproximativ 5 km, veti vedea indicator spre stanga, catre Basarbovo. Faceti stanga si mergeti pe sub pod.

Veti intra in sat, veti mergeti pe niste serpentine la un moment dat, veti urma suisuri si coborasuri, iar intr-o curba veti vedea un indicator pe care scrie in limba lor(dar sigur veti intelege) ALPINIST 2. Urmariti drumul si in curand veti ajunge la baza stancilor.

Cam asa arata stanca

Pe la 9:30 am parcat masina. Erau in jur de 13 grade si un soare frumos, de primavara. Am dat o tura pe la baza traseelor ca sa vedem daca sunt uscate si ca sa ne hotaram ce abordam.

Mie imi place foarte mult stanca de aici pentru ca este foarte poroasa si compacta. Este un calcar plin de gauri si gaurele ce pot fi folosite ca monodoigt-uri si bidoigt-uri.

Pana la urma am hotarat sa incepem cu un traseu fain pentru incalzire. Nu ii stiu numele dar este vorba de un diedru tare dragut, foarte bine asigurat. Ca dificultate, nu cred ca depaseste gradul 5.

In aceasta iesire mi-am propus sa fac si niste filmulete cu cei care se catara. Dupa ce le-am vizionat mi-am dat seama ca mi-ar fi fost de folos si trepiedul care a venit odata cu aparatul.

Pana la filmulete, sa vedem cateva poze cu cei care au evoluat la stanca.

Ladies and gents…cast, in order of appearance: Mihai


Andreea



Nea Dan in action




Nenea Razvan

Cat ne-am distrat noi cu diedrul asta au mai aparut si niste vechi cunostinte de la sala de catarat din Crangasi. Au pus o mansa pe traseul de langa noi, Romanian boy cred ca se numeste, si au folosit numai asigurari mobile. Interesanta abordarea!

Pentru ca aveam doua corzi la dispozitie, l-am luat pe Mihai si am mers sa mai punem o mansa pe alt traseu. Am gasit un traseu cotat cu gradul 6, dar care eu cred ca e mai tare. I-as da un 7-, dupa prizele ucigatoare pe care le are. O chestie faina la traseele de la Basarbovo este ca la baza au trecut si numarul de bucle necesare.  Pe cel pe care vroiam sa ne dam acum, Tomato Peel, aveam nevoie de vreo 7.

Merge Mihai cap. La primele trei asigurari este usor de trecut. Pasii sunt un pic cam intinsi, din ce observ, dar daca stii sa dansezi pe stanca te descurci. Mihai avea antrenament de la Herculane, asa ca.. 🙂

La un moment dat, mai sus, incearca niste prize care ii pun probleme asa ca renunta si se baga un pic in stanga dupa care revine in partea dreapta. Vazut de jos, ce sa zic..Traseul este foarte fain, cu niste miscari mai atletice, ai nevoie si de un pic de gheara si de tehnica.

Dupa inca vreo cateva sfortari Mihai rezolva si pasii mai tari si reuseste sa ajunga in top.

The route

Prize de degete

Am plecat si eu cap. Dupa primele bucle mi-am dat seama ca aici o sa ma chinui un pic. Cu tehnica mea desavarsita…sigur o sa trag de maini.

Am reusit, destul de chinuit, sa pun vreo 4 asigurari. Dupa mai multe tentative de a imita miscarile lui Mihai am renuntat; imi murisera degetele asa ca nu mai avea nici un sens.



De prin zona


Andreea a dezechipat traseul cu diedru si apoi a venit sa isi incerce fortele pe ceva mai solicitant.




In zona erau  si niste speologi care faceau exercitii de coborare


O zi faina, ce sa mai…


Evolueaza si Razvan


Razvan s-a abatut un pic de la traseu, care se orienta catre stanga, si a balaurit prin vegetatia abundenta care impodobea peretele.

A cautat prize cu mana dreapta si la un moment dat a simtit o intepatura in deget( al treilea semn). Pe acolo erau multe soparle care se catarau pe perete. Vazusem o gramada de-a lungul timpului asa ca nu ne-am alarmat. Ne-am gandit ca il ciupise una, deranjata de prezenta lui in zona.

Razvan a mai urcat un pic apoi a bagat mana stanga in frunze, ca sa caute o priza buna. In acel moment a simtit o a doua intepatura in degetul de la mana stanga(al patrulea semn). A facut: Auuuch! Noi l-am sfatuit sa nu mai bage mainile acolo si sa coboare ca sa vedem ce e. Degetele incepusera sa il doara un pic si sa se umfle.

Ingrijorata, Andreea i-a intrebat pe speologi daca sunt serpi prin zona. Unul din ei, care vorbea nitica engleza, a zis ca mai sunt serpi pe aici. L-a intrebat pe Razvan, care inca nu coborase, daca vede ceva in frunzis. Razvan s-a uitat dar nu a vazut mare lucru: pare ca este o soparla mai mica.

Speologul il roaga sa o descrie iar Razvan ii spune ca pare inchisa la culoare. Ca sa o vada mai bine, incearca sa dea frunzele la o parte cu ajutorul unei crengute pe care o rupsese dintr-un copacel.

Reuseste sa vada ce era acolo si comunica bulgarului ca a vazut un sarpe mai inchis la culoare si care are un fel de corn. Acesta comunica cu cloegul lui si in conversatia lor se auzea din ce in ce mai des cuvantul PEPELEANKA (пепелянка). Razvan ii zice ca sarpele este maro inchis si are corn. In momentul acesta speologul confirma ca este vorba de vipera cu corn si ne zice sa il coboram imediat.

Nu trebuie sa fii herpetolog ca sa stii ca vipera cu corn este deosebit de periculoasa.

L-am coborat imediat pe Razvan si i-am examinat degetele. Incepusera sa se invineteasca. I-am scos sireturile de la bocanci si i-am legat degetele deasupra muscaturii(care era aproape invizibila).

Razvan zicea ca se simte bine, nu este ametit, doar ca il dor un pic degetele.

Speologul ne-a intrebat daca stim sa ne descurcam in Ruse si sa mergem la spital. I-am zis ca nu iar el s-a oferit imediat sa mearga cu noi.

Cu toate ca am insistat cu totii sa nu o faca, Razvan a vrut neaparat sa conduca. S-a urcat la volan, bulgarul langa el, iar Mihai, Andreea si cu mine in spate.

Nu mai e nevoie sa spun ca a condus cu o viteza superluminica, facand stanga-dreapta la indicatiile speologului.

Am ajuns la primul spital dar aici cei de la urgenta au zis ca asa ceva nu se poate trata la ei si deci sa mergem la spitalul central. Asta am banuit ca s-a discutat, pentru ca bulgarul a fost cel care s-a conversat cu ei.

Pana la spitalul central am facut cam 10 minute, condusi de ghidul nostru. Aici l-am dus repede pe Razvan la urgenta iar speologul a intrat impreuna cu el ca sa traduca tot ce se putea. Andreea a incercat si ea sa intre dar nu a reusit asa ca a ramas pe hol cu mine si cu Mihai.

Dupa vreo jumatate de ora, in care presupun ca i-au facut niste analize, au hotarat sa ii faca vaccinul antiviperin. Degetele se invinetisera si mai tare, mainile se umflasera iar la un moment dat Razvan zicea ca ii amortise fata.

Andreea a reusit sa intre si sa il vada dar Mihai si cu mine am ramas pe hol.

Spitalul din Ruse arata deplorabil, cam cum arata cele mai multe spitale de stat de la noi. Asta este o remarca personala, poate subiectiva, asa ca va fi luata ca atare. Cei care veneau acolo erau, in general, oameni cu o situatie materiala precara.

Ce am remarcat si mi s-a parut extraordinar: nimeni nu stie o boaba de engleza dar cu toate astea fac tot ce pot ca sa te ajute. Cu asistentele ne-am inteles prin semne, atat.

La un moment dat a iesit bulgarul si ne-a comunicat ca lui Razvan i s-a administrat vaccinul dar nu va fi lasat sa plece din spital decat dupa vreo 2-3 zile. Trebuia tinut sub observatie in caz ca aparea cine stie ce reactie alergica la vaccin.

Ni s-a dat voie sa il vizitam asa ca am mers la etajul 10, unde era ,,cazat”. Privelistea din salon era deosebita: Razvan avea Dunarea la picioare, ca sa zic asa!

Avea pusa o perfuzie pe care asistentele i-o tot schimbau, mainile erau mai umflate, parea cam palid, dar acum era in afara oricarui pericol.

Am lasat-o pe Andreea impreuna cu el si am plecat cu Mihai si bulgarul inapoi la Basarbovo. Pe drumul catre sat ne-a spus ca il cheama Apostol si ca face speologie de vreo cativa ani; daca aveam sa revenim in Bulgaria, avea sa ne duca in niste zone interesante. Fara vipere!

L-am lasat la baza stancilor, acolo unde erau si colegii lui, i-am multumit de vreo 200 de ori, am recuperat coarda si buclele(care ramasesera in traseu si pe care ni le culesese cineva) si apoi ne-am intors la spital. Ne-am suit in masina si am calcat acceleratia. Dupa vreo cativa metri, mi s-a parut ca aud un zgomot ciudat. Nu am stiut de unde sa-l iau asa ca am mers mai departe. Din nou s-a auzit. De data asta i s-a parut si lui Mihai asa ca am oprit. Totusi, niciunul nu a observat ceva suspect asa ca am continuat sa mergem dar Mihai scosese capul pe geam ca sa vada daca se mai aude.

Care credeti ca era problema? Suruburile de la roata pe care o schimbase Razvan dimineata nu erau bine stranse!! Poate fi asta socotit al cincilea semn? Tare ne-am mirat ca nu zburase roata pana atunci, avand in vedere ca mersesem cu viteza destul de mare prin oras!

Anyway, am scos toate bagajele din portbagaj si am cautat cheia cu care puteam sa strangem suruburile.

Dupa ce am rezolvat problema , ne-am suit in masina si dusi am fost. Am mai oprit o data ca sa facem poze cu manastirile sapate in stanca, dar atat.

In Ruse ne-am ratacit un pic fiindca nu am stiut exact unde sa facem stanga-dreapta. Pana la urma am reusit sa ajungem la spital, iar aici ne-am intalnit cu Andreea. Vorbise cu asistentele si cu doctorii ca sa aiba grija de Razvan(deh, obicei mostenit din Romania).

Razvan avea asigurare medicala asa ca isi putea recupera banii dati pe serviciile medicale.

Pe la ora 18 am plecat spre Bucuresti impreuna cu Mihai si Andreea. Razvan avea sa iasa tocmai luni din spital.

Nici acum nu imi vine sa cred ca am avut parte de o asemenea aventura. Cred ca la orice m-as fi asteptat , numai la asta nu.

Merg din 2008 aici si nu am auzit niciodata de vipere. Dar..se pare ca exista un inceput pentru toate.

Sfatul meu, daca mergeti in zona, este sa va uitati bine de tot inainte sa va aventurati in zone mai pline de vegetatie sau unde stanca este foarte batuta de soare. Cine stie ce serpisor iese sa se incalzeasca…

Am mai stat de vorba cu Razvan referitor la ce s-a intamplat. Omului nu-i pare rau ca a venit la catarat aici. Ceea ce a patit el cu viperele putea sa pateasca oricine. A fost un eveniment nefericit care pana la urma s-a terminat cu bine.

Pana la urma, noi suntem pe teritoriul lor, corect?

La final, cateva poze din Ruse

Inca o data, multumim Apostol! Speram sa ne revedem in curand!


16
May
10

Escalada la Sf. Ana

Sambata a trebuit sa stau acasa dar stiam ca duminica trebuie neaparat sa ies undeva; ma manca in palma si era clar ca trebuie sa merg la catarat. Intrebarea era cu cine. Nici vremea nu imi era de prea mare ajutor: iar se anuntau ploi ploi furtuni..

Pana la urma am vorbit cu Dragos si cu Catalin si am hotarat sa mergem duminica de dimineata la stanca, undeva aproape, pentru ca  in cazul in care  se strica vremea sa ne retragem repede la masina. Asa ca ne-am hotarat sa mergem la Sinaia, la Sf Ana; mai fusesem acolo si stiam ca avem de mers 5-10 minute de la masina pana la stanci.

De la Sinaia, se merge pe drumul catre Cota 1400 si la un moment dat se face o curba la dreapta, pe un drum forestier cam ingust pana dam de o parcare( nu va asteptati la parcare cu etaj); se si vede din sosea, scris pe stanca, Sf Ana.

Era ora 9, un pic de nor dar nu ploua. Incurajati, ne-am luat bagajele si ne-am grabit spre stanci ca sa profitam cat mai mult de vremea buna.

La Sf. Ana sunt( printre altele) 3 trasee foarte usoare, de escalada, echipate cu spituri incercuite cu rosu, galben si albastru; sunt chiar primele trasee pe care le vedeti, in poiana, dupa ce treceti de schit. Cel mai greu este traseul rosu iar cel mai usor cel albastru.

Sunt niste trasee foarte bune pentru incepatori iar eu le recomand cu caldura. Am pus repede o mansa pe cel albastru si apoi ne-am catarat cu totii. Au venit niste tipi care se pregateau pentru un examen de alpinism si au pus mansa si pe celelalte doua asa ca ne-am dat si pe alea.

Dupa ce am terminat incalzirea am mers prin padure si am ajuns la niste trasee mai tari( grade cuprinse intre 6 si 8). Am pus o mansa pe un 6-( Cucu cred ca se numeste) dar nu l-am terminat pentru ca s-a stricat vremea rau de tot; asa ca, pe ploaie torentiala am dezechipat traseul si am fugit la masina. Asta se intampla pe la ora 15.

Din pacate vremea nu s-a mai indreptat asa ca am tulit-o spre casa, multumiti totusi ca nu am stat degeaba.


02
May
10

Escalada la Poiana Tapului

Pe 1 Mai am mers la o nunta( din fericire nu a fost a mea- eu m-am insurat o data) asa ca am ratat ocazia de a iesi la munte. Insa ma gandeam cum sa fac sa plec duminica. Nu e chiar usor sa stai o noapte intreaga la mancat si baut si a doua zi sa pleci la munte ca sa faci efort. Dar…….cand motivatia e mare nimic nu ma poate opri!

Am stat la nunta de la 20: 00 pana la 4 dimineata; nevasta-mea a vrut sa prinda tortul; i-am promis tort de mere si prajituri de la cofetaria din colt dar nimic; ea vroia tort de la nunta aia. In fine, am stat ca pe ghimpi iar la 4 am plecat acasa. Eram la 15 min de casa asa  ca m-am dus si m-am bagat in pat si am dormit pana pe la 4: 30- 4: 45; m-am trezit , m-am spalat, am luat echipamentul si am plecat la masina.

La 5 a venit Dragos, am mers si i-am luat pe Nicu si Raluca si apoi am plecat spre Poiana Tapului. A condus Dragos asa ca eu am apucat sa dorm vreo juma’ de h pe locul mortului( mort de somn, mort de beat..) . Am ajuns pe la 8: 30 la Poiana Tapului, am lasat masina in poiana, am ascultat la maxim  THE DAY THAT NEVER COMES inainte sa plecam( cred ca era cam devreme pentru cei de  acolo ) si dusi am fost.

Am ratacit drumul la un moment dat dar ne-am dat repede seama si am fost back on track before you know it. Vremea era foarte faina, numai buna de catarat.

Ajunsi la baza traseului, am bagat ceva la ghiozdan dar nu prea mult pentru ca vroiam sa mai si muncim; eu eram cat de cat satul pentru ca mai mancasem si la nunta. Mi s-a reprosat ca nu am adus sarmale si friptura in buzunare; asta mai lipsea, sa imi umplu buzunarele de mamaliga si sos.Buuuuuuun!

In poza de mai sus nu eram curios sa vad ce..dimensiuni are Dragos; vroiam sa ma asigur ca isi pune bine hamul, el fiind pentru prima data la stanca. Ca si ceilalti, de altfel..

Traseele de aici sunt foarte bine asigurate, roca este compacta si sunt foarte potrivite pentru incepatori; am montat o mansa pe un 5 sau 5+ dupa care am facut cu randul. Topurile sunt bine asigurate, spiturile noi…e o placere sa te cateri aici mai ales daca nu vrei sa te rupi in doua. Privelistea de acolo este foarte frumoasa, mai faci o poza, mai cateri un pic…si tot asa.

La un moment dat ne-am intalnit cu un amic de la sala de catarat, Cosmin, care si-a exprimat dorinta de a catara un traseu asa ca i-am imprumutat hamul si dus a fost( a se intelege ca s-a catarat pe traseul dorit).

Am mai pus mansa pe inca un traseu care avea un mic traverseu in stanga( Johnny Bravo cred) si ne-am facut de cap si aici. Cand vremea a dat semne ca se supara pe noi am inceput sa dezechipam. Din nefericire am pierdut 2 bucle acolo; cred ca in graba le-am uitat prin iarba, pe undeva. Muream de ciuda insa nu mai aveam ce sa fac. Asta e!

Am mers agale pana la masina, intre timp s-a oprit si ploaia, am mai facut cateva poze si cam asta a fost.

Important e ca am facut miscare!

Iata si site-ul de pe care puteti lua informatii utile despre zona Sinaia

http://www.escalada.verticon.ro/sinaia/map.htm

Iata si link-ul cu pozele de la Poiana Tapului:

http://picasaweb.google.ro/andreichtl/EscaladaPoianaTapului2Mai2010#

11
Apr
10

Escalada Prapastii Zarnesti

Iarasi se anunta vreme instabila. Dar bineinteles ca ma apucase dorul de catarat si nu vroiam sa stau acasa chiar daca era vorba de plecat numai pentru o zi.

Sambata am avut ceva treaba asa ca am plecat duminica; cum nu mai fusesem demult in Piatra Craiului am optat pentru Prapastii. Coechipieri au fost Vasi, Emma si Lucian; Lucian era la prima experienta cu stanca si era foarte nerabdator sa vada cum sta treaba.

Am plecat pe la 6 din Bucuresti si ne-am indreptat catre Zarnesti; cerul era cam plumburiu dar nu ne-am lasat descurajati. Am zis ca poate prindem cateva ore de catarat.

La Zarnesti era soare si frumos asa ca ne-am bucurat si i-am dat bice catre Prapastii. Ajunsi acolo ne-am uitat la traseele care au niste grade pe care mie mi-e greu sa le concep(8,9 etc.) si ne-am intrebat ce forta si tehnica trebuie sa ai ca sa te cateri pe asa ceva; este vorba mai ales de traseele care sunt la intrarea in chei.

Cu toate ca am fost de multe ori in aceasta zona pot sa spun ca imi place la fel de mult ca si prima oara; prima oara am venit aici in 2004, de la Cheile Rasnoavei, cu un coleg de liceu care facea catarare de vreo cativa ani. Tin minte ca imprumutasem o pereche de tenisi de la un prieten..niste tenisi mai stramti pentru ca auzisem ca de asta ai nevoie ca sa stai pe stanca. Aveam sa constat ca era nevoie de mai mult decat atat. Colegul meu a pus atunci o mansa pe un traseu usor, dupa cum zicea el. Mie mi  s-a parut foarte dificil asa ca de -abia am reusit sa urc vreo 2 m, mai mult tarandu-ma pe stanca. Lasand la o parte episodul cu escalada, vizita in chei mi-a placut foarte mult; ma impresionasera peretii aceia amenintatori precum si inaltimea traseelor de escalada.

Revenind la povestea mea..am cautat niste trasee mai potrivite pentru conditia noastra fizica asa ca ne-am orientat catre niste trasee din padure, nu departe de cabana salvamont. Traseele le-am apreciat cam la gradul 6; aveam sa aflu ulterior ca sunt de fapt facute pentru dry tooling.

Pana ne-am echipat noi au inceput sa apara norii negri si era clar ca norocul nostru se va schimba, si nu neaparat in bine. Am plecat cap de coarda si am reusit sa pun vreo 3-4 bucle dupa care l-am lasat pe Vasi sa incerce mai departe. Stanca era foarte rece iar afara nu cred ca erau mai mult de 12 grade ceea ce a facut catararea mai interesanta decat am crezut.

Vasi a reusit sa puna topul asa ca ne-am dat cu totii in mansa. Lucian a fost foarte perseverent asa ca a reusit sa faca traseul dupa ce s-a lasat de cateva ori in coarda. Ema s-a luptat si ea cu stanca si pana la urma a iesit victorioasa. BRAVO EMA SI LUCIAN!!!

Intre timp a inceput ploaia asa ca ne-am chinuit sa mai punem inca o mansa dar am renuntat dupa cateva asigurari.

Cum nu aveam altceva mai bun de facut si cum ploaia isi intrase in drepturi, ne-am bagat in grota de la baza traseului si am intins o masa bogata in carne, branza, dovlecei pe gratar, cornulete cu rahat etc.. Sa vezi catarare dupa o asemenea masa!

Era clar ca vremea nu se va imbunatati prea tare asa ca am mai asteptat sa se potoleasca ploaia si ne-am dus la cabana salvamont.

Aici se poate catara si atunci cand ploua deoarece unele din trasee sunt pe surplomba. Stiam ca sunt 3 trasee pe care le putem face: Marine, Afumatura( pe surplomba) si inca un traseu mai in stanga- nu-i stiu numele..

Aici..surprinzator, lume multa! Manse puse pe cele 3 trasee de care vorbeam mai sus, popor numeros, cateva fete cunoscute( Mastac de la scoala de ghizi, baiatul dlui Pivoda etc) si voie buna in ciuda vremii zburlite.

Ne-am dat si noi in mansa dupa ce am stat un pic la coada asa ca nu pot sa spun ca am mers degeaba la munte. Cel mai usor traseu de acolo este Marine, cotat la 5+ sau 6-; este un traseu usor de aprox. 20-25m si are in partea finala un diedru. Acum, nu sunt sigur daca diedrul face parte din Marine sau face parte din alt traseu paralel cu acesta. Oricum, este un traseu bine asigurat, cu prize bune, stanca destul de compacta si care poate fi bun de scoala.

Traseul cu afumatura este in stanga acestuia, si are o surplombita care necesita un pic de atentie; foarte bine asigurat, cotat la 6+ sau 7- este un traseu care pune niscaiva probleme la surplomba insa cu ceva atentie se poate trece de partea mai dificila. Topul este bine amenajat, prizele mari si solide, stanca este compacta..

Despre al treilea traseu, cel din stanga afumaturii, nu stiu prea multe. M-am dat o singura data pe el si l-am apreciat la 7..

In concluzie, daca aveti drum prin zona merita sa incercati traseele; nu sunt plimbare pe bulevard dar nici foarte grele.

Am stat aici , la palavre cu baietii de la salvamont pana pe la ora 17 apoi am plecat spre Bucuresti.

A fost o iesire reusita, in ciuda vremii nefavorabile.

16
May
09

Escalada la Sf. Ana

Un post cu putina poveste si mai  multe poze.

Aveam o singura zi la dispozitie asa ca am optat pentru escalada in loc de o tura heirupista. Am convins-o si pe Mihaela sa vina pentru ca zicea ca se va simti stinghera intre 4 baieti( Mihai, Cristi, Radu si subsemnatul) care vor vorbi numai despre ale lor.

La Sf. Ana am ajuns pe la ora 10. Vremea a fost foarte buna asa ca am facut cam tot ce ne propusesem. Am facut cele 3 trasee de incepatori( vopsite cu albastru, galben, rosu) iar apoi am mers in padure unde am mai dat un traseu care se numeste Cucu( daca nu ma insel).

Radu a vrut niste poze mai artistice( sau fara funduri, cum le zice Mihai) asa ca s-a atarnat intr-un zelb si ne-a fotografiat de acolo.

Cristi a fost foarte incantat, mai ales ca era prima lui iesire la stanca.

Iata ce a iesit din manutele lui Radu…

Ziua am incheiat-o la Cabana Schiorilor( http://www.cabana-schiori.ro/) unde am servit un pranz foarte delicios!




Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 22 other followers

December 2017
M T W T F S S
« Jun    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Vizitatori

  • 167,784 vizite

Mai umblu si pe aici

Pentru ca imi pasa

Hai-hui pe

Recomand espadrilele de catarat

Cumpar echipament de la

Galeria de pe Flickr

Free counters!