Plaiul Foii si Creasta Generalului

In weekendul 4-5 Iunie am fost intr-o zona foarte draga mie si Mihaelei, si anume la cabana Plaiul Foii.

In ultimele doua saptamani tot incercasem sa facem rezervari acolo dar totul era ocupat. Pana la urma, perseverenti fiind, am reusit sa inchiriem o camera pentru weekendul ce se anunta foarte insorit.

Am plecat de vineri dupa-amiaza, o data ca sa ne bucuram cat mai mult de sederea noastra acolo, si doi , pentru ca sambata dimineata eu trebuia sa fiu la intalnirea cu AGMR din Brasov, de la clubul Reduta.

Aproape de  Sinaia am avut surpriza sa constatam ca se lucreaza(deh, daca nu ne uitam deloc la televizor, nu aflam una-alta) asa ca aici am pierdut cateva zeci de minute bune.

La Plaiul Foii am ajuns pe la 21:30, zgaltaiti bine de drumul plin de denivelari, lung de 12 km.

Desi am fost de multe ori aici si am mancat, niciodata nu ne-a dat prin cap sa ne cazam la cabana.

Camera cu pat dublu in care am stat era foarte curata iar baia era pe hol. Despre mancare stiam ca este foarte gustoasa asa ca nu m-a preocupat prea mult acest aspect.

Sambata dimineata, la ora 6, am plecat spre Brasov. Pana acolo am facut mai putin decat credeam asa ca am parcat masina in oras pe la ora 7 si un pic. Intalnirea era la 8:30 asa ca m-am dus la plimbare prin Piata Sfatului.

Sambata dimineata la cabana

Era o dimineata superba, cu mult soare. Brusc, mi s-a facut pofta de o cafea cu lapte asa ca am cautat un bar in care sa ma infig.

L-am gasit repede si mi-am comandat cafea impreuna cu un croissant cu..cascaval. Si acum imi ploua in gura cand imi aduc aminte.

Cu toate ca nu ma omor dupa asa ceva, asta a fost cel mai bun croissant pe care l-am mancat pana la frageda varsta de 29 de ani.

Dupa ce am savurat cafeaua am cerut-o si pe a doua…la pachet. Pe la ora 8 am plecat spre Reduta iar aici m-am intalnit cu Mini, Zsolt, Mosu, Colonelu’, Ursu’, Gabi.

Ulterior au venit si Alexandra, Mihaela, Ciri, Costi, Csaba, doamna Enache, Radu Mircea.

Cursul teoretic a inceput cu primul ajutor. Mai exact, am efectuat pansamente de toate felurile si pentru mai toate partile corpului.

Am avut apoi niste discutii off-topic cu Radu despre intamplarea cu viperele de la Basarbovo si despre alimentatie, hipotermie etc.

La un moment dat am avut pauza asa ca am mers la un restaurant din Piata Sfatului si am comandat pizza, salate, bere…

Partea a doua a cursului a fost legata de metodele de comunicare cu grupul de turisti. Lectia a fost tinuta de un psiholog, si s-a dovedit a fi deosebit de interesanta si interactiva.

Am facut si cateva jocuri, dintre care unul mi-a placut in mod deosebit. Ne-am impartit in doua grupuri. Stateam in sir, fiecare cu fata la spatele celui din fata. Conducatorul jocului(un fel de magister ludi) spunea ultimei persoane un cuvant, fara ca ceilalti sa il auda. Ultimul trebuia sa transmita cuvantul celui din fata lui, celalalt sa ii transmita urmatorului si tot asa. Dar…informatia trebuia transmisa fara sa se vorbeasca! Deci, un canal de comunicare era blocat si trebuia gasita o modalitate pentru ca informatia sa circule.

Scopul era ca informatia sa ajunga la cel din fata(la mine) intr-un mod cat mai putin distorsionat.

Din moment ce nu aveam voie sa vorbim, a trebuit sa ne intelegem altfel, asa ca am desenat(cu degetul) pe spatele celui din fata noastra literele. A fost mai greu la inceput dar cu putina atentie…am reusit.

Nu mi-am dat seama care a fost prima litera asa ca am incercat sa le ghicesc pe celelalte si apoi sa deduc cuvantul. Treaba a functionat asa ca am ghicit cuvantul: MASINA. Yupiiiiiiiiii!

Scopul jocului, dupa cum am mai zis, era ca in lipsa unui canal de comunicare, sa incercam sa gasim altul. Jucandu-ne precum niste copii, mi-am adus aminte de ce ni se spusese mai demult despre mijloacele de comunicare intr-un traseu de catarare de mai multe lungimi. Cineva sustinea sus si tare ca ar fi bine sa avem niste statii walkie talkie.

Bine, dar ce se intampla daca ramai fara baterii sau nu poti sa folosesti statiile din cine stie ce alt motiv? Pai..foarte important este ca atunci cand pleci pe traseu sa ai si planul B. In cazul in care capul si secundul nu se pot auzi din cauza zgomotului facut de un rau de exemplu, sau din cauza ca bate vantul, ar putea sa stabileasca o metoda ,, de avarie ”: sa traga de una din corzi de 2-3 ori, acesta fiind semnalul ca celalalt trebuie sa plece.

Este doar un exemplu de ceea ce se poate intampla atunci cand conditiile sunt neprielnice.

Revenind la oile noastre, cursul de comunicare mi s-a parut deosebit de interesant si de util. Concluzia este ca tot timpul oamenii trebuie sa discute, sa identifice problemele, si sa incerce sa gaseasca solutii cat mai diverse.

Dupa pranz s-a discutat despre ceea ce presupune  profesia de ghid montan. Doamna Enache ne-a facut o prezentare elaborata a acestei activitati, ajutata de slide-uri facute in powerpoint.

Bineinteles ca nu au lipsit dezbaterile asa ca am terminat cursul pe la ora 17, nicidecum pe la ora 14, cum se crezuse initial.

Ne-am luat la revedere apoi am plecat spre Plaiul Foii, ca sa ma intalnesc cu Mihaela. Am luat cina, sau pranzul pentru altii, apoi ne-am plimbat prin jur si am admirat muntii.

Poze facute prin jurul cabanei

Asta mi-a placut cel mai mult

Stiam ca Mini si cu Jsolt mergeau in Cheile Rasnoavei asa ca in mintea mea a inceput sa incolteasca o idee…

Am pus mana pe telefon si am sunat-o pe Minerva.

Eu: Voi ce faceti maine in chei?

Mini: Pai..Jsolt vrea sa faca nu stiu ce traseu cu Adi Cernea.

Eu: Si…tu ce faci? Nu ai chef sa te cateri?

Mini: Pai ba da, daca vii si tu acolo..dar ce ai vrea sa facem?

Eu, deja entuziasmat: Hai sa incercam Creasta generalului pentru ca e scurta si usoara. Eu sunt un pic presat de timp asa ca…

Mini: Ok, maine dimineata la 7 si ceva ne vedem acolo.

Yupiiiiiiiiiiiiiiiiiiii! Am alergat pe scari, pana in camera, si am inceput sa-mi fac bagajele pentru sesiunea de catarat.

A doua zi ,  pe la 6 dimineata, aruncam echipamentul in masina si fugeam catre Cheile Rasnoavei.

Pe Creasta generalului mai fusesem impreuna cu Mihai  in 2010, dar atunci abandonasem dupa numai doua lungimi.

Am ajuns in chei inaintea lui Mini, care venea din Brasov, si am studiat un pic traseul.

Poze de la baza traseului

Pintenul magarului

Pe la ora 8 a venit si Mini impreuna cu Jsolt si Adi Cernea. Noi am intrat in traseu la 8:30, iar eu am mers cap de coarda.

Am folosit o coarda de 60 m, am luat cu mine vreo 12 bucle desi stiam ca nu e nevoie de atatea, anouri, cateva carabiniere cu filet..

Am mai spus si mai demult, traseul este foarte bine asigurat, as putea spune chiar ca e asigurat in exces.

Am regrupat la sfarsitul primei lungimi, pe o platforma unde aveai loc sa dansezi brasoveanca.

Mini

In lungimea 2 se pleaca pe o fisura bine pitonata, si cam spalata, dar cu niste prize destul de bune la maini. Exista si o bucata de coarda trecuta prin pitoane asa ca va puteti ajuta de ea.

Traseul se orienteaza apoi catre stanga dupa care mai urcati cativa metri si ajungeti intr-o ditamai regruparea, pe o brana larga. Aici este un cablu de asigurare.

Coechipiera de nadejde

Vedere din regrupare

Mini again

In a treia lungime am plecat tot eu cap, un pic dezorientat pentru ca nu prea imi dadeam seama in ce parte sa merg. Erau cam multe pitoane la discretia mea asa ca am plecat cu gandul  ca imi voi da seama mai sus ce si cum.

Plecand din regrupare, se urca vreo cativa metri apoi se merge spre dreapta, dupa care traseul se orienteaza catre stanga si duce catre o regrupare comfortabila, cu pitoane sanatoase.

Eu fost un pic cam indecis, pe masura ce am urcat(tot din cauza cuielor foarte dese), insa pana la urma am incercat sa intuiesc linia traseului. Mini mi-a fost si ea de mare ajutor pentru ca mi-a mai ,,soptit” atunci cand s-a putut 🙂 .

Pe ultima lungime a plecat Mini cap. Se urca un pic apoi traseul merge catre dreapta, prin niste balarii, dam si de un pic de grohotis, dupa care viram stanga si iesim in regrupare. Este o lungime scurta si usoara.

Dancing on the rock

Si una de final

Adi Cernea ne spusese ca de aici nu mai e nimic deosebit asa ca ne-am retras pe poteca vizibila ce duce la baza traseului.

De-a lungul drumului de coborare sunt montate niste cabluri de care te mai poti tine daca nu te simti sigur pe picioare. Probabil ca pe ploaie coborarea prin padure devine mai anevoioasa.

Pentru ca nu am avut cum sa trecem raul si sa ajungem pe malul celalalt, m-am descaltat(Minerva era in sandale) si am mers prin apa. Ce senzatie racoritoare, dupa caldura de care avusesem parte pe traseu.

Ca si concluzie..traseul mi-a placut, e foarte fain pentru antrenament la catarat si pentru exersarea manevrelor de coarda. Este o solutie excelenta in cazul in care te grabesti si vrei neaparat sa cateri un traseu de mai multe lungimi.

Dupa ce am strans echipamentul i-am zis la revedere lui Mini si cheilor Rasnoavei si am plecat glont catre Plaiul Foii.

Acolo am servit pranzul, ne-am mai plimbat un pic, dupa care am fugit la Bucuresti.

Au fost doua zile minunate, in care ne-am bucurat de frumusetea Craiului si de adrenalina din Chei.

Cotofana si Muchia Iepurasului

Se tot zvonea de ceva vreme ca AGMR vrea sa ne duca la examen in Peretele jivinelor aka Peretele animalelor.

In weekendul 14-15 Mai s-a stabilit intalnirea asa ca am luat prognoza la puricat. Nu mai tin minte  cand am vazut ultima oara pe site-ul meteoblue un weekend asa de insorit in zona Rasnov. Cred totusi ca a trecut destul de mult.

Sambata dimineata am fugit spre cheile Rasnoavei cu ganduri de catarat. De vreo cateva zile incepusem si antrenamentele la panoul de la Crangasi, cu rezultate dezamagitoare insa.

Pauza de aproape 2 luni isi spunea cuvantul: ma scurgeam de pe prize precum o pisica pe un acoperis fierbinte. E frustrant sa constati ca iti mor degetele in cateva minute.

Am sperat totusi ca la stanca voi avea mai mult noroc asa ca am pornit increzator catre munte.

Intalnirea era la ora 9, la Bolovanul prostului. Ca de obicei, am cules-o si pe Andreea din Predeal, si apoi am calcat acceleratia ca sa ajungem la timp.

Pe la 8 :30 am ajuns la destinatie. Se anunta o zi foarte frumoasa, foarte calda, si cu cer senin.

Zsolt si cu Mini erau acolo de vineri. Catarasera Lupul cel Rau, unul dintre cele mai grele trasee din Peretele animalelor.

Cat am stat noi de vorba au aparut si Ciri, Csaba, Colonelu’ , Radu si Sandu, albanezii si ghizii.

Radu si cu Sandu au hotarat sa nu participe la examen si au mers sa faca in doi un traseu pe care aveau sa il aleaga de comun acord.

Noi ceilalti ne-am indreptat catre Poiana Inului. Aici, dupa ce s-au facut echipele si s-a impartit echipamentul, s-au tras la sorti traseele.

Eu am cazut in echipa cu Emil(zis si Mosu’) si cu Bogdan Rus(ghid la AGMR in viata de zi cu zi dar acum pe post de secund si inspector).

Aveam sa merg ca secund in Cotofana, cotat cu 5A, urmand ca duminica sa fac eu cap de coarda un alt traseu.

Urcusul pana la baza peretilor m-a facut sa mor de cald si sa regret faptul ca am luat pe mine o bluza de corp cu maneca lunga. Am zis totusi ca va incepe sa adie vantul si la un moment dat mi se va face frig. Bineinteles ca nu a fost asa, ba din contra, s-a facut din ce in ce mai cald iar adierea de vant la care speram nu a mai venit.

Mosu’ a plecat cap, pe o prima lungime cam plina de iarba si pamant. Asta imi aduce aminte de pamantul pe care era sa alunec anul trecut in Iepuras,  in prima lungime..

Dupa ce regrupeaza, este randul nostru sa urcam. Pleaca Bogdan iar eu astept cumintel semnalul. Dupa ce urca el vreo cativa metri, vine si randul lui nea Dan.

Cam asa arata peretele

Cu balariile ma mai descurc dar pamantul asta care mi se lipeste pe papucii de catarat…este foaaaarte nasol.

In fine, dupa vreo 20 m de catarat ajung si eu in regrupare.

Inginerie

Dupa cateva minute de odihna capul nostru de coarda pleaca in a doua lungime, care arata ceva mai ,,dezbracata” de balarii decat prima. Sa speram ca nu ma insel.

Stau atarnat in regrupare si contemplez celebra arcada care ne asteapta in lungimea 3. Asa, dupa cum o vad de aici, pare destul de accesibila. Banuiesc ca este si bine pitonata.

Bogdan Rus in action

Eu, atarnat

A doua lungime a fost mai curata decat prima si m-am bucurat de fiecare centimetru de stanca.

Csaba in Mielul cel bland

Vedere din perete

Mini Vincze, secund, in Miel

In regruparea din lungimea a doua, se face o traversare spre stanga, pe o brana inierbata. De aici incepe, dupa mine, distractia pe acest traseu.

Bucegii in zare

Mosu’ a mers foarte bine pe lungimea asta. S-a oprit de vreo doua ori sub arcada, pentru ca il lasasera mainile, dar din partea mea a avut si are tot respectul!

Sunt sigur ca multi cunosc aceasta portiune din Cotofana, cu toate astea insa vreau sa spun cate ceva despre ce am observat eu aici.

1. Mi-am dat seama ca munca secundului nu este deloc mai usoara pentru ca in momentul in care scoate asigurarea de pe coarda lui, este expus pericolului de a cadea si de a ,,matura” peretele. Avand in vedere faptul ca aici se face o traversare pe sub arcada, catre stanga, va puteti imagina cam cum ar arata o pendulare..

2. Acum arcada avea niste zone ude asa ca atentia trebuia sporita. Cum spunea Zsolt, foarte incantat de acest traseu, pitoanele sunt batute ,,exact acolo unde este nevoie de ele”.

3. Prize la maini sunt destule, pentru picioare se poate folosi si aderenta stancii, dar eu cred ca o tehnica bine stapanita este musai.

Eu mai am de lucru mult la jocul de picioare, asa ca am cam tras de maini aici. Pot sa spun ca lungimea asta m-a obosit destul de tare.

Urmatoarea nu este mai usoara decat aceasta; pot spune ca este cel putin la fel de solicitanta daca nu chiar mai tare.

Urmarindu-l pe Bogdan cum se misca am zis ca este relativ usor. Ei bine, m-am inselat. Acolo unde el a trecut ca un balerin eu am strans din dinti.

Lungimea debuteaza cu, oare de ce nu ma mir,  o TRAVERSARE catre stanga. Aici trebuie sa te intinzi un pic si sa apuci niste prize bune la maini. La picioare…tot ce poti  🙂 .

Dupa ce treci de aceasta traversare foaaarte interesanta, mergi pe o fata cam verticala, cu prize destul de bune la maini. Eu m-am tras de bucle in vreo doua locuri, recunosc, asa ca …Bogdane, daca citesti acest jurnal, sa stii ca am trisat si nu am trecut pasii la liber.

In regrupare m-am reintalnit cu coechipierii mei. De aici am facut doua rapeluri(marea mea iubire) pana la baza traseului, folosindu-ne insa de regruparile din Miel.

De ce spun ca rapelul e marea mea iubire? Pentru ca este manevra care nu imi place absolut deloc, mai ales facuta dupa  niste pitoane vechi. Niciodata nu am avut acel sentiment de siguranta sau de placere atunci cand am coborat de pe un traseu de mai multe lungimi.

As prefera sa catar cap de coarda 1000 de m decat sa fac rapel dintr-un traseu.

Am ajuns la baza peretelui si am strans corzile si buclele. Mosu’, care probabil ca nu se saturase de catarat, a hotarat sa urce impreuna cu Gabi in Cangur(4B). Au urcat doua lungimi dupa care au coborat in rapel.

Andreea coborase din traseu si plecase din nou, de data asta impreuna cu Jsolt, in Mielul cel Bland. Din ce a povestit, a aflat pe pielea ei(sau pe degetele ei) ca Mielul nu e chiar atat de bland pe cat vrea sa para..

Eu am stat la baza peretelui, de vorba cu Mini, pret de vreo ora- doua. Am stat cu castile pe cap deoarece exista pericolul sa mai pice cate ceva din cer  :)))

Jsolt si cu Andreea au intarziat destul de mult, asa ca de la baza peretilor am plecat pe la ora 19.

Ne-am mai oprit un pic in Poiana Inului ca sa ne bucuram de priveliste. Ce frumos se vad muntii Bucegi…

Pacat ca HP-ul meu de 4 megapixeli nu poate sa redea ceea ce am vazut..

Peretii, dragii de ei

Pe la ora 20:30 am ajuns la Predeal, la Andreea. Dupa caldura de care avusesem parte toata ziua, am zis sa ne racorim cu niste beri. Merge berea dupa efort fizic, nu?

Pe la ora 22 a venit si Razvan astfel ca ne-am intins la palavre. Pe la 23 am dat stingerea fiindca a doua zi ne asteptau Animalele 🙂 .

Duminica, pe o vreme superba, ne-am intalnit in Poiana Inului.

Astazi era randul meu sa merg cap de coarda intr-un traseul de gradul 5A sau 5B. De data asta am picat in echipa cu doamna Felicia si cu Mosu. Am facut rost de doua semicorzi, am strans buclele si restul de echipament si am plecat spre traseul nostru, adica Muchia Iepurasului(5A).

Aici m-am echipat, mi-am verificat ,,clientii”, apoi mi-am luat LA REVEDERE si am purces la catarat 🙂 .

Mai tineam minte de anul trecut prima lungime asa ca mi-a fost destul de usor sa ma orientez. Traseul face dupa cativa metri de la plecare stanga apoi urmeaza un diedru unde mai bine intri cu un trimmer, dupa care merge spre dreapta catre regruparea intermediara.

Principala problema, sau singura pe aceasta lungime, a fost pamantul care mi s-a lichit pe espadrile. Talpile murdare de pamant in combinatie cu iarba pe care am fost nevoit sa o calc, au dus la o combinatie nu tocmai placuta.

Avand semicorzi de 45 am regrupat peste tot pe unde am gasit cuie sanatoase. Dupa prima regrupare, pe care mi-o aminteam foarte bine, am plecat in lungimea a doua. Prize sunt din belsug, roca este foarte compacta..catararea este o placere!

Ajung la o regrupare cu vreo 4 cuie(cata generozitate din partea celor care au pitonat traseul). Stau destul de comfortabil aici. Privelistea este extraordinara. Vremea tine cu noi, e clar.

Vin si secunzii. Dupa cateva minute de odihna si cateva sfaturi plec mai departe pe o lungime frumoasa, cu prize  excelente. Pitoanele sunt cam lipsa dar escalada este usoara; nu cred ca depaseste gradul 5.

Nu pot sa nu remarc diferenta dintre stanca de aici si cea de la intrarea in chei. Fac comparatie cu creasta Generalului, un traseu urcat de zeci sau sute de oameni. Acolo stanca este lucioasa, din cauza ca au trecut atatea perechi de bocanci si espadrile.

In Animale, din ce am observat eu pana acum, stanca este in general foarte compacta si aderenta.

Dupa ce am regrupat si au venit coechipierii, mi s-a atras atentia asupra faptului ca am ratat vreo 2 pitoane. Probabil or fi fost mascate de iarba si nu le-am vazut.

In urmatoarea lungime am ajuns la o fata spalata, pe care era clar ca nu aveai cum sa urci. In dreapta in schimb se vedeau niste cuie asa ca am asigurat acolo dupa care m-am orientat spre niste zone mai inierbate. Dupa un pic de balaureala si vreo doua pitoane razlete am ajuns la o regrupare intermediara, marcata prin 2 cuie si o cordelina rosie. Aveam sa aflu ca de fapt aia era o VARIANTA. Regruparea cea buna avea sa fie la cativa metri mai sus, pe o brana inierbata.

De la aceasta brana Mosu a preluat stafeta si a mers cap pe ultima lungime, cea mai tehnica. Initial am crezut ca este nevoie de forta ca sa o parcurgi dar acum cred ca secretul sta in tehnica si in felul in care te pozitionezi pe picioare.

Ne-am intalnit cu Mosu la final de traseu, ne-am strans mainile, apoi am coborat repede pentru ca ceilalti colegi ne asteptau la baza stancilor.

A urmat traditionala sedinta din Poiana Inului, cu dezbateri aprinse.

Cat am stat acolo la discutii am aflat ca doi dintre colegii nostri(Radu si Sandu) avusesera parte, cu o zi inainte, de o experienta neplacuta in traseul Caprioara. Pe la pasajul cheie, cel cu fisura, capul de coarda a cazut cativa metri buni si a rupt o asigurare. Din fericire nu a avut lovituri serioase insa sperietura a fost de proportii…

Cei doi au incercat sa faca rapel, dar probabil erau prea obositi asa ca le-a luat foarte mult.  Noroc ca intr-un traseu alaturat au fost 3 ghizi care au mers dupa ei si i-au ajutat sa iasa din Caprioara.

Tot sambata, in traseul Cangurul, intr-o regrupare, Zsolt Torok si cu Csaba, au asigurat dupa toate regulile insa un piton a cedat asa ca au cazut aproximativ 1-2m.

In concluzie, cum zicea Csaba: poate nu ar strica sa carati dupa voi 2-3 pitoane si un ciocan sau asigurari mobile.

Schi de tura pe valea Cerbului

Sambata dupa amiaza, pe o vreme foarte calda, am plecat din Bucuresti cu destinatia Busteni. La Caminul Alpin, pentru ca acolo a fost punctul de intalnire, am dat mana cu Zsolt si Mini. Zsolt, fiind membru CAR, putea face rost de camere. La Camin insa, toti 3 am avut surpriza sa constatam ca persoana de contact a lui Zsolt nu era de gasit la telefon; usile caminului erau inchise, ferestrele asemenea..

Dupa vreo jumatate de ora de stat pe afara, mai multe telefoane si cativa nervisori, o doamna foarte amabila(care era inauntru, dar nu auzise bataile noastre insistente in usa) ne-a deschis.

La Caminul Alpin mai fusesem o singura data, in 2009. Accesul este permis, in principiu, numai membrilor Clubului Alpin Roman. Probabil insa, ca in situatii mai deosebite, se pot face si mici exceptii.

Dupa ce ne-am instalat in camera, am mers la bucatarie si ne-am pregatit masa de seara. Zsolt si cu Mini, care erau pe cale sa incheie o zi in care fusesera numai pe drumuri, au pregatit o cina copioasa din care nu au lipsit ceapa si slana :).

Odata masa terminata, eu m-am retras ca sa pot sa ma ocup de pregatirea echipamentului pentru a doua zi. Duminica era rezervata pentru o zi de schi de tura impreuna cu Nusu si alti colegi de la AGMR.

Echipamentul complet pentru schi il luasem de la Marius. Din pacate acasa nu prea avusesm timp sa vad cum functioneaza schiurile si cat de bine mi se potrivesc claparii asa ca acum vroiam sa recuperez.

Claparii, marca Koflach, au venit foarte bine. Legaturile schiurilor mergeau foarte usor, mai usor decat la cele pe care le avusesem in Retezat.

Daca cu schiurile am reusit sa o scot la capat, cu coltarii nu am avut acelasi noroc. Niste suruburi intepenisera asa ca nu am reusit sa le mai misc absolut deloc. M-am gandit totusi ca e vreme calda si ca nu o sa dam peste zapada foarte inghetata.

Pe la ora 23 m-am bagat si eu la somn. A doua zi ne intalneam cu Nusu si cu restul colegilor, la ora 7.

Am dormit destul de bine pana pe la 6. Avand bagajul facut, dimineata nu m-am agitat prea tare. Am luat micul dejun, fidel obiceiului meu, apoi am incercat sa fac cateva poze de la fereastra camerei. Din pacate nu au iesit bine asa ca le-am sters. Nu-i nimic, recuperez pe traseu 🙂 .

La ora 7, punctual ca de obicei, a venit si Nusu impreuna cu Mihaela. Cum toata lumea era pregatita pentru ceea ce se anuntase a fi o tura de 12h, la 7:15  s-a dat startul.

In urma dezbaterilor se hotarase: vom urca pe Valea Cerbului, pana la Omu. Coborarea avea sa se faca pe acelasi traseu ori pe Valea Morarului.

Am pornit agale prin padure, dimineata pe racoare..Prin padure, urmele de ATV-uri incep sa isi faca aparitia. Spre surprinderea noastra, baietii cu cont de hi5 au fost foarte perseverenti si au inaintat destul de mult, lasand in urma o poteca turistica plina de santuri si noroaie. Sad but true!

Din loc in loc mai dam peste petice de zapada inghetata dar cam la asta se rezuma semnele iernii. Este destul de cald pentru ora 7; cu putin curaj cred ca as putea sa incerc mersul la maneca scurta. Gandul imi trece repede insa. Imi aduc aminte de  raceala de anul trecut si imi dau seama ca nu mai vreau sa am parte de asa ceva.

Prima oprire pentru ajustarea echipamentului

Dupa inca vreo jumatate de ora de mers apar din ce in ce mai des peticele de zapada inghetata. In unele locuri, ma dezechilibrez si alunec. E adevarat ca nici tenisii cu care sunt incaltat nu ma ajuta prea tare..

Prin poiana Costilei

Ce dor imi era sa car din nou schiurile de tura in spinare :)))). Acuma it’s a dream come true. Prietenii stiu de ce!

Am mers de multe ori pe traseul asta dar imi place foarte mult si nu m-am saturat de el. Chiar ma gandeam ca niciodata nu am prins vreme buna pe Valea Cerbului. De fiecare data am prins ploaie, ceata sau o combinatie de cele doua. Acum insa pare ca nimic nu va strica such a perfect day.

Din cand in cand mai dam peste ghiocei si branduse! Ehe, aici e primavara in toata regula. Sa vedem ce-o fi mai sus.

Dau peste niste portiuni in care gheata ma face sa-mi exersez talentul la echilibristica. Ce diferenta fata de mersul in bocanci..

In curand ajungem si in obarsia Vaii Cerbului. Aici facem o pauza de vreo 15 minute, ca sa ne hidratam si ca sa ne punem schiurile.

Acum incep sa simt cu adevarat caldura. Pe valea pe care trebuie sa urcam se vede ceva zapada dar se vad si multe zone in care e numai iarba.

Mihaela a fost desemnata ca ghid asa ca si-a luat rolul in primire, nu inainte de a verifica piepsurile fiecaruia, lopata si sonda de avalansa.

Dupa vreo 5 minute de mers  am dat de niste zone cam fara zapada pe care ne-am cam chinuit; nu mai spun ca a trebuit sa ocolim niste copaci cazuti, tot felul de arbusti etc. Un pic mai sus mie mi s-a desprins o legatura asa ca a trebuit sa apelez la Ciri san ca sa-mi dea o mana de ajutor. Din fericire problema s-a rezolvat destul de repede asa ca am putut sa merg mai departe.

Leaderul de grup

Zapada este una specifica acestui anotimp, adica umeda si grea. Cel putin asa mi se pare mie. Si mi se mai pare ca schiurile mele nu prea aluneca; am senzatia ca le trag dupa mine…si atat.

Urcam de vreo jumatate de ora si deja simt ca nu mai pot de cald. Soarele imi bate in cap dar eu ma incapatanez sa raman cu polarul pe mine. Pe dedesubt mai am o bluza de corp mai subtire care isi face bine treaba.

Zicea cineva ca e bine sa mergi pe cat mai multe tipuri de zapada cu schiurile, ca sa vezi care e diferenta. Eu neavand decat cateva iesiri la schi de tura, pot sa compar zapada asta cu cea din Retezat de acum doua luni si cu cea de anul trecut. Atunci am urcat pe zapada proaspata, pulver, iar mai sus spre varful Retezat am mers pe crusta.

Ceea ce am acum sub schiuri nu pot sa zic ca imi provoaca o placere deosebita. Ii aud pe cei din jurul meu care zic ca e excelenta! Asa o fi..

Ceva mai sus Nusu, care ii supravegheaza pe toti ca un vultur, ne arata cum sta treaba cu intoarcerile in deal si cu miscarea kick-turn. Observ ca nu prea imi iese acum; in Retezat mi-a iesit mult mai bine si mult mai des.

Am vrut sa incerc sa mai fac niste poze dar din pacate acumulatorii pe care i-am crezut incarcati full m-au pacalit. Nu am avut ce sa fac asa ca i-am inlocuit cu ceilalti care mai aveau ceva energie. Este a treia oara cand sunt pe valea Cerbului si nu reusesc sa fac poze, din diferite motive.

Ma chinui un pic cu acumulatorii, imi vars nervii pe ei dar…..reusesc!

Zsolt

As fi vrut sa fotografiez coltii Morarului, care se vedeau extraordinar de bine si de clar dar…daca nu ai cu ce, nu ai cu ce!

Mai sus, intr-o caldare mai larga, am dat de o stana care poate fi luata ca reper in caz de vreme rea. Noi nu am urcat exact pe unde mergea marcajul, stiut fiind ca la schi de tura incerci sa faci cat mai multe zig-zag- uri ca sa eviti sa iei dealul in piept.

S-a mai intamplat sa ma fure peisajul si sa uit de treaba asta asa ca de multe ori m-am pomenit ca urcam niste pante abrupte care scoteau untul din mine. La un moment dat am si alunecat si m-am dus la vale cativa metri, fara urmari insa.

Pentru ca nu toata lumea a avut aceeasi pregatire fizica, grupul a fost impartit in doua. Cei mai puternici au ajuns la Omu pe la ora 14. Noi ceilalti am ajuns pe la 14:30.

Conditiile in care am urcat au fost aproape perfecte, as zice eu. Lasand la o parte zapada care mi-a pus din nou probleme in apropierea varfului, a fost ok. La o intoarcere, cand am vrut sa bat platforma, piciorul stang mi-a alunecat si m-am panicat. Norocul meu a fost ca m-am proptit repede in bete.

Era foarte cald iar zapada parca se transformase in niste granule fine. Schiurile parca nu alunecau deloc iar picioarele trageau pentru ca le imprimam miscarea.

Sandu, care era la cativa metri in fata mea, mi-a strigat ca mai avem putin pana pe varf. A avut dreptate. In urmatoarele 10 minute am vazut cabana stralucind in soare.

La statia meteo, pentru ca la cabana era inchis, am baut niste ceai cald oferit de catre cei ce stateau acolo.

La Omu batea vantul destul de tare iar zapada avea in unele locuri cam 1 metru. Ceea ce ma deranja cu adevarat era faptul ca nu aveam ochelari. Soarele puternic impreuna cu zapada faceau o combinatie care nu ma avantaja deloc.

La coborare, cei mai experimentati au coborat pe Valea Morarului. Ceilalti, ne-am dat jos tot pe Valea Cerbului. Eu am ales sa cobor pe picioare pentru ca nu aveam prea mare incredere in experienta mea de ,,coborator”.

Am ajuns la Caminul Alpin in jurul orei 19:30. Aici a urmat sedinta, ca de obicei, dupa care fiecare a plecat pe la casa lui.

Nusu a avut dreptate: traseul a durat fix 12 ore iar vremea a fost extraordinara!