Posts Tagged ‘Zarnesti

26
Mar
11

Fascinatia Crestei Nordice

Deschid ochii si primul lucru pe care il fac, din  reflex, este sa ma uit la ceas. Arata ora 1. Imi zic ca poate mai dorm un pic pana la ora 2, cand chiar trebuie sa ma scol din pat.

Sa ne intelegem bine. Vorbim de 1 si 2 noaptea. La astfel de ore, oamenii normali dorm, nu umbla prin casa bajbaind dupa echipament si calcand cat mai usor astfel incat sa nu faca parchetul zgomot.

Pana la ora 2 am mai atipit in reprize de cate 10-15 minute. Ma gandesc ca la astfel de ore, numai pasiunea pentru un anumit lucru te poate motiva ca sa te ridici din pat.

La 2 m-am ridicat si m-am indreptat catre bucatarie cu gandul de a manca ceva, ca sa nu plec cu stomacul gol. Am luat ca de obicei, meniul compus din lapte cu miere si fulgi. A mers mai greu decat de obicei dar a mers..

De cu seara imi pregatisem echipamentul si il dusesem in bucatarie pentru ca dimineata sa nu mai fie nevoie sa umblu prea mult prin casa.

Am facut un pic de gimnastica pentru a ma dezmorti dupa un dulce somn de aproape 4 h :)))). Mai aveam de bifat cumparatul rovignetei si plinul la masina. In rest : all set and ready to go!

Pe la 2:45 ies din casa, cu rucsacul in spate, si merg sa imi arunc lucrurile in masina. Pe strada, numai caini vagabonzi si frunze duse de vant. In rest…liniste in cartier.

Baiatul de la benzinarie ma vede echipat si ma intreaba daca plec la munte. Ii raspund ca da si ma intreaba: Da’ de ce la ora asta?

Eu: Pai mi-am propus sa ajung in Zarnesti pe la 6:30. Mai trebuie sa opresc la Predeal sa iau pe cineva…

El, insistent: Si cand va intoarceti? Echipament nu aveti?

Eu: Pai deschid portbagajul imediat si iti arat ca acolo am toate catrafusele. Ma intorc duminica seara.

El, cu chef de vorba la 3 dimineata: Aaaa, deci sunteti pregatit. In caz ca se schimba vremea, e bine sa aveti si haine mai groase. Sa aveti vreme buna!

Eu, gandindu-ma ca poate dupa conversatia asta matinala ne imprietenim si iau benzina pe gratis: Multumesc! Sa ne revedem sanatosi!

Drumul pana la Predeal, unde trebuia sa opresc ca sa o iau pe Andreea,  s-a desfasurat fara probleme. Nu imi era somn, cu toate ca nu bausem nici un fel de cafea. Ma simteam( dar poate era doar o impresie )..odihnit. Pana la Predeal am mers cu muzica data tare.

Cred ca am ascultat For the love of God de vreo 10 ori iar For those about to rock de vreo 20. Am un CD special pentru drumuri mai lungi si obositoare, numai cu hard rock!

Am ajuns si la Predeal. Am servit o cana cu lapte si cacao, m-am vazut si cu Razvan( astea da revederi la 5 dimineata ) apoi am incarcat bagajele Andreei.

La Gura Raului am ajuns pe la 6:30. Oprisem la magazinele non stop din Zarnesti si de acolo mai cumparasem niste sticle mici de apa plata.

Un lucru era cla: bagajul va fi destul de voluminos. Mai carasem in Crai, si nu numai aici, dar acum se adauga si factorul oboseala…si drumul lung care ne astepta.

Planul AGMR-ului era sa facem urmatorul traseu: Fantana lui Botorog- Curmatura- Varful Turnu- Padina Popii- Varful Ascutit- Varful La Om. Pentru duminica erau cateva variante dar aveam sa vedem si la fata locului.

La Fantana lui Botorog ne-am intalnit cu sotii Mares care deja incepusera echiparea. La putin timp dupa ei au aparut si Nusu, Radu, Moruzanu’ and Co.

M-am uitat cu groaza la ce aveam de carat. Si inca mai aveam de pus una-alta.

Carasem si cortul in eventualitatea in care nu vom gasi loc de dormit in refugiul Grind.

Pe la 7:05 am reusit sa plecam de pe loc :).

Am urcat impreuna cu Andreea pentru ca toti ceilalti o  luasera inainte. Andreea a simtit din primele 10 minute povara pe care o ducea in spate. Mai impartisem lucrurile dar acum nu prea mai aveam ce sa iau din bagajele ei. Nici loc in rucsac nu mai aveam..

Pana in poiana Zanoaga am mers intr-un ritm destul de bun. Respiratia s-a reglat pe masura ce urcam, muschii s-au pus si ei in miscare. Era destul de cald pentru ora aia asa ca in poiana am ajuns cam transpirat.

Aici era plin de ghiocei si brnaduse. Din pacate nu prea am avut timp sa ii fotografiez pentru ca ma grabeam sa ajung la cabana. La ora 9 AGMR-ul ne daduse intalnire acolo.

Dimineata in poiana Zanoaga

Aici m-am intalnit cu o  parte din colegii de la curs, care se intinsesera in iarba si fotografiau florile de primavara :).

La Curmatura am ajuns pe la 8:30. Mai aveam timp sa beau niste ceai si ciocolata calda si …de ce nu, sa iau si micul dejun.

Mi-am comandat  repede niste gem, miere si paine, ciocolata calda si ceai. Am mers pe terasa, unde se stransesera cei ce ajunsesera deja.

Peisajul…incantator, ca de obicei

Micul dejun cu gem si miere mi-a prins bine pentru ca mi-a dat un plus de energie.

La ora 9 deja se adunase toata lumea. S-a facut o ultima verificare a echipamentului, o reasezare a lucrurilor in rucsac, apoi a fost desemnata persoana care sa preia conducerea grupului. Eu am condus grupul pana in Saua Crapaturii.

Am plecat pe marcajul binecunoscut, de langa cabana, si ne-am indreptat catre primul punct mai important din acea zi: saua Crapaturii.

Prin padure era relativ uscat. Zic relativ pentru ca in unele zone erau portiuni cu gheata unde patinai bine de tot.

Dupa aproximativ 20 de minute am ajuns in balconul din Saua Crapaturii. Desi am vazut privelistea asta de 100 de ori tot ma impresioneaza foarte tare.

Dupa o scurta pauza in care am admirat imprejurimile si am facut prezentarea locurilor am plecat spre Turnu. Pana la baza traseului avem de mers cam 15-20 minute. De acolo incepe distractia, pe cabluri si lanturi.

Ciri, ca un adevarat ghid montan, a preluat grupul pentru a-l duce pe cele  mai inalte culmi :). Where eagles dare, ca sa zic asa :).

La baza traseului nostru

Imi aduc aminte de sfarsitul lui Ianuarie, cand am fost aici impreuna cu niste prieteni. Conditiile erau in mare asemanatoare: zapada foarte putina, foarte cald pentru perioada respectiva, stancile numai uscate si numai bune de catarat.

Andreea

Andreea si Nusu

Calcar de Crai

Aceiasi Andreea si Nusu

Vremea este splendida. Este asa de cald si frumos. Iti vine sa te intinzi pe stancile alea si sa stai la soare cat e ziua de lunga.

In curand ajungem si la zona unde in urma cu vreo doua luni am fost nevoiti sa coboram pe coarda din cauza ca unele portiuni erau inghetate si aluneca foarte tare. Acum totul era uscat asa ca a mers snur.

Si unul din pasajele mele preferate. Mai ales la coborare..:)

Urcusul duce acum printre jnepeni si portiuni stancoase si ne scoate in curand pe varful Turnu( alt. 1923 m). De aici incepe lungul drum al Crestei Nordice care se termina pe Piscul Baciului sau varful La Om, cel mai inalt varf din Piatra Craiului.

Iata ce inseamna sa duci metalul cu tine, in suflet. Chiar si pe munte, where eagles dare :))))

De pe Turnu am mers catre urmatorul punct important de pe creasta si anume Padina Popii. De pe Turnu se coboara spre padure apoi drumul iese iar in creasta, serpuind printre jnepeni. La Padina Popii am ajuns dupa aproximativ 1 h.

La un moment dat Andreea constata ca si-a uitat piepsul pe Turnu asa ca Nusu impreuna cu Ciri pleaca sa il recupereze.

De pe creasta

Acum se vede foarte bine traseul pe care il avem de parcurs. Mi se pare extraordinar de frumos si nu ma mai satur de privelistea asta :). Cuvintele nu pot exprima ceea ce simt asa ca mai bine las imaginile sa vorbeasca..

Iata si poza mea preferata din aceasta tura

De pe Padina Popii pana pe Varful Ascutit( urmatorul punct important de pe traseul nostru ) mai avem de mers cam o ora.

Vremea este faina in continuare insa a inceput sa se raceasca. Cred ca in curand voi pune geaca pe mine pentru ca am inceput sa simt frigul.

De regula, in turele cu AGMR, am avut mai tot timpul parte de o zi cu vreme buna si de una cu vreme urata. Sper ca in acest weekend sa nu se adevereasca profetia celor de la meteo care spun ca de sambata seara vom avea parte de lapovita si ninsoare.

So far…so good

Lama de fierastrau. Cum vi se pare? E frumoasa? 🙂

Abrupt

In zona mai expusa, unde este pus un cablu pentru asigurare

Si ce am lasat in urma..

Furnicute

In curand am ajuns la Ascutit. Aici nu cred ca am stat mai mult de 20 minute. A fost un prilej numai bun ca sa pun geaca pe mine. Cu toate ca mai batea soarele se facuse destul de frig. Daca stateai pe loc incepeai sa tremuri.

Cu toate ca era o tura de primavara, calendaristic vorbind, ceva zapada tot am gasit. In mare vorbim despre o zapada topita si inghetata, nicidecum de una in care sa te afunzi, cum am gasit in alte ture facute in aceeasi perioada.

In zonele mai umbrite se gasea ceva mai multa insa nu punea probleme serioase. Stanca era uscata si deci foarte aderenta. Pot sa spun ca a fost o placere sa ma catar pe ea.

La un moment dat unii au decis ca ar fi bine sa-si puna coltarii pentru a trece de niste portiuni unde zapada inghetata dadea ceva batai de cap. Eu am considerat, la sugestia doamnei Enache, ca ar fi mai potrivit sa merg pe o ruta ocolitoare unde ma puteam catara pe stanca mai batuta de soare. Sincer, mi s-a parut mai comod decat sa stau si sa montez celebrii mei coltari Camp cu chinga..

Andreea si cu mine ramasesem mai in spate impreuna cu doamna Enache, Radu si Stefan. Ceilalti, mai sprinteni, erau mult mai in fata. Dupa 4 ore de somn nu prea pot sa zic ca ma simteam foarte in forma. Incercam sa ma moblizez, sa ma motivez..

Andreea nu o ducea nici ea prea bine. Rucsacul pe care il avea in spate era foarte greu iar oboseala incepea sa isi spuna cuvantul.

Pe ultima portiune, aproape de varful La Om, doamna Enache ne-a ghidat pasii astfel incat sa ocolim brana expusa care era acoperita de zapada, probabil inghetata. Cei care cunosc traseul stiu despre ce e vorba: este o brana ingusta pe care, daca ai bagaj voluminos, ar fi recomandat sa o parcurgi taras.

La un moment dat batea vantul destul de tare asa ca faceam eforturi sa stau in picioare pe lama de fierastrau pe care ne deplasam.

Pe varful La Om am ajuns pe la 18:15, deci la 9 ore de la plecarea de la Curmatura. Vremea era faina in continuare, exceptand vantul care ma facuse sa pun si gluga. De cagula am considerat ca nu e nevoie. O aveam la indemana insa, pentru orice eventualitate.

Cei care carasera cortul si ajunsesera mai repede se apucasera deja de montat. Impreuna cu Andreea am hotarat sa dormim in refugiu. Loc era destul.

A urmat pregatirea cinei si pregatirea ceaiului. Cum zapada prin jurul refugiului nu prea era am cautat niste petice mai curate si am luat nitica zapada de acolo.

Mihai si cu Razvan s-au ocupat de ceai iar noi ceilalti de pregatirea mancarii. Cu toate ca nu-mi era foarte foame am reusit sa mananc niste pate de ficat cu branza, amestec pe care l-am intins pe lipia pe care o carasem. Mancarea ca mancarea dar ceaiul…ceaiul mi-a mers la inima!

Din pacate cei de la meteo au avut dreptate. La vreo ora dupa ce am ajuns la refugiu vremea s-a schimbat cu 180 de grade. A inceput sa ninga si sa bata vantul. In scurt timp totul s-a acoperit de un strat fin de zapada.

In astfel de conditii planul de a parcurge Creasta Sudica nu mai era de actualitate. Bagajele grele precum si oboseala acumulata de unii dintre noi au contribuit la luarea deciziei de a abandona planul initial. Varianta despre care se discutase era coborarea la refugiul Grind si de acolo mers prin cheile Pisicii spre Prapastii. Intrebarea era: coboram de pe varful La Om, pe traseul marcat cu banda rosie( care ulterior am aflat ca nu este recomandat iarna ) sau mergem pe traseu nemarcat dar sigur?

Pe la ora 22 s-a dat stingerea. M-am bagat in sacul de dormit, care numai sac pentru iarna nu era, si am incercat sa il chem pe Mos Ene. Din pacate pentru mine nu prea am reusit sa dorm. La un moment dat m-a luat frigul si senzatia asta a ramas cu mine pana dimineata.

M-am intors pe toate partile si am incercat sa dorm insa nu prea am reusit. La ora 6 eram cu ochii pe pereti si ma gandeam ca mai bine ies din sac si ma imbrac  decat sa rebegesc de frig in continuare.

Treptat s-au trezit si ceilalti ocupanti ai refugiului. Imi era asa de ciuda ca frigul imi stricase planurile de odihna. Cred ca tot drumul, pana pe varf,  ma gandisem la ce bine voi dormi noaptea..

Micul dejun s-a desfasurat destul de repede. Prea mult timp nu aveam la dispozitie pentru ca ne grabeam sa coboram.

Vremea nu tinea cu noi. Era ceata si nu se vedea mai deloc. Se asternuse un strat fin de zapada care te obliga la mai multa precautie decat in mod obisnut pentru ca se poate aluneca foarte usor.

Am pus si coltarii pentru ca nu stiam sigur peste ce aveam sa dam mai incolo.

Plecare de la refugiu s-a facut in jurul orei 9. Pana pe varful La Om ne-a condus Mihai Mares. Aici s-a discutat despre variantele de coborare. Eu am propus coborarea pe marcaj banda rosie pana la refugiul Grind. S- hotarat insa abordarea unui traseu care se numeste Coltii Gainii, daca nu ma insel. Este o varianta de coborare sigura pe timp de iarna.

Coborarea este destul de abrupta. Stratul fin de zapada s-a asternut peste iarba asa ca acum calcam cu mare atentie. Coltarii se infig in orice numai in zapada nu. La masina va trebui sa ii curat de pamant si de iarba :))).

La un moment dat Ciri, care era in fata, anunta ca este un pic confuz in privinta rutei asa ca grupul se opreste. Noi, adica Andreea, Colonelu’, Sandu si doamna Felicia, hotaram sa ne intoarcem si sa mergem dupa urmele lui Razvan si ale lui Radu. Ei nu pusesera coltarii asa ca nu prea puteau sa coboare pe traseul ales de Ciri.

Ne-am intors pe drumul spre varf apoi am gasit  poteca pe care am coborat pana la refugiu. Acuma, fiind multa ceata si vizibilitate foarte redusa, nu as putea sa zic exact care a fost drumul pe care am coborat. Dupa cum ghicesc eu am coborat putin pe traseul marcat apoi am mers pe un drum cumva paralel cu cel care ajunge la refugiu. Aproape de Grind am dat de un gard de piatra( care se pare ca face parte din ramasitele cabanei Radu Negru ), clar facut de mana omului. Cam asta este singurul reper pe care as putea sa-l ofer. Daca stie cineva cum se numeste drumul pe care am coborat, este invitat sa imi spuna :).

Ciri si cu ceilalti au ajuns cam in acelasi timp cu noi. Avusesera niste dubii la un moment dat, in ceea ce priveste varianta pe care o alesesera, insa pana la urma au iesit la liman.

La refugiu mai erau niste petice de zapada dar nimic mai mult. Ninsoarea de sus aici se transformase in ploaie. Dupa cum stiam zona La table, adica plina de copaci taiati si noroaie cat casa, drumul pana la cheile Pisicii avea sa fie hardcore.

Drumul prin padure a fost destul de neplacut pentru ca atunci cand nu am alunecat pe gheata care era in zonele ferite de soare, am intrat in noroaiele de care spuneam mai sus. Daca mai adaugam si imaginea dezolanta cu copacii taiati…iese un tablou nu tocmai de invidiat.

Colac peste pupaza, ploaia s-a pornit si mai tare. De fapt, daca stau sa ma gandesc bine, nu era nimic nou fata de ce se anuntase la meteo: ninsoare pe creste si ploaie sub 1500 m.

Am ajuns la un moment dat intr-o poiana unde era un izvor. Aici am facut  o mica pauza pentru a bea apa si pentru a umple sticlele.

Nu mai bausem apa de ceva vreme asa ca oprirea a fost binevenita. Fara sa-mi dau seama, evident, am lasat sprijinite de un copac betele de trekking; problema era ca erau ale lui Csaba. Din fericire pentru mine mi-am dat seama ca le-am uitat cam la 15 minute dupa ce am plecat de la izvor.

L-am lasat pe Sandu sa ma astepte si am luat-o la fuga inapoi. Am gasit betele asa cum le lasasem. La intoarcere, probabil incantat ca le recuperasem, nu am mai fost atent si am luat-o pe alt marcaj :). Mi-am dat seama ca merg aiurea cand nu am mai dat de rucsacul pe care il lasasem in iarba.

M-am intors la ultimul marcaj pe care il vazusem iar apoi l-am auzit pe Sandu strigandu-ma. Ne-am reintalnit si apoi am luat-o la picior spre Cheile Pisicii. Am ocolit cheile pe un drum forestier, in stare foarte buna, si am iesit in Prapastii.

Pe la cabana Salvamont ne-am intalnit si cu grupul care era mai in fata. Ei mersesera prin Cheile Pisicii.

Dupa ce am ajuns la masina ne-am schimbat repede si apoi am plecat la Gura Raului pentru sedinta de final.

De la cabana am plecat pe la 16:30. Am lasat-o pe Andreea la Predeal si apoi mi-am continuat drumul catre casa.

Lasand la o parte vremea de duminica, tura a fost foarte reusita. Am vazut, din nou, Creasta Nordica intr-o alta lumina. Si la propriu..si la figurat  :).

30
Jan
11

Curmatura si varful Turnu

Se pare ca in ultima vreme am parte numai de ture fulger, in sensul ca plec la munte cu noaptea in cap si ma intorc acasa seara tarziu.

In fine, dupa ceata, viscol si coduri de toate culorile s-a anuntat un weekend cu vreme buna de tot: soare din belsug, cateva grade sub zero, fara viscol si alte intemperii.

In ultima vreme fusesem prin Baiului si Ciucas asa ca am zis sa mai schimbam peisajul. Masivul castigator a fost Piatra Craiului. Erau mai multe variante de trasee la care ma gandisem pentru o tura de o zi; dupa indelungi framantari am ramas blocat pe varianta Gura Raului- Poiana Zanoaga- Curmatura- Saua Crapaturii- Varful Turnu. Intoarcerea avea sa se faca pe aceeasi ruta.

Daca facusem bine socotelile, insemna ca trebuia sa fim inapoi la masina la cel tarziu 18.

Participantii la tura au fost: Dan( aka Cumnatu’ ), Nicu, Raluca, Catalin, Adi( nasul lui Catalin ). Pe la 3:30( da, ati citit bine ) i-am pescuit pe Dan, Nicu si Raluca urmand ca apoi sa mergem in zona Obor si sa il luam si pe Adi.

Pana la Zarnesti am mers foarte bine, nu am avut parte de poleiul de care ma temusem. Am facut 2-3 opriri pe la benzinarii, pentru mancare si apa. La Gura Raului am ajuns pe la 7:40. Aici termometrul indica -12 grade. In zona Paraul Rece observasem la masina si -15…

Am topait un pic in jurul masinii, ca sa ne incalzim :). Cand am pus haina pe mine am avut senzatia ca am imbracat o foaie de tabla :))); era asa de rece si de rigida..

Incet, incet se lumina si se vedea ca vom avea parte de o zi frumoasa. Am mers agale catre fantana lui Botorog si apoi am intrat in padure, pe banda galbena.

Prima varianta pentru acces la Curmatura fusese cea prin Saua Crapaturii. Pentru asta ar fi trebuit sa mergem pe drumul care duce la Plaiu Foii si de acolo sa facem stanga, urmand sa intram in padure. Discutasem insa de dimineata si ajunsesem la concluzia ca aceasta varianta e mai solicitanta asa ca am lasat-o pentru alta data.

Revenind la drumul nostru…zapada era putina, nicidecum din abundenta, asa cum crezusem eu. Tot auzisem la meteo ca a nins peste tot asa ca m-am asteptat la iarna in toata regula.

Dupa vreo jumatate de ora de mers am simtit cum incep sa transpir; ceilalti erau in aceeasi situatie asa ca au renuntat la geci, polare, manusi..

De prin padure

Nu avem parte de zapada dar macar stim ca vom avea o zi splendida. M-am cam plictisit de ceata si viscol, asa cum am prins in ultimele ture. A iesit soarele si pe strada noastra, ca sa zic asa :).

Traseul asta imi place pentru ca ajungi si in poiana Zanoaga iar de aici se vede extraordinar de frumos creasta Pietrei Craiului; o singura data am vazut-o de aici pe vreme buna.

In Poiana Zanoaga

De aici pana la cabana Curmatura mai avem de mers aproximativ 30-40 de minute. Stateam foarte bine cu timpul asa ca ne-am oprit ca sa admiram privelistea.  Ma uit inspre Piatra Mica si imi aduc aminte cum am coborat de pe varf impreuna cu Mihai, in urma cu 2 ani. Eram in zapada pana la brau dar era o senzatie tare faina :). Vezi tura aici  https://danchitila.wordpress.com/2009/03/.

O luam din loc pentru ca avem un program de respectat.

Din loc in loc, poze..

La cabana am ajuns pe la ora 10. Lume multa…la un ceai cald, la o fotografie, la o palinca. Fiecare cu pasiunea lui, ce sa mai!

Vremea…super!

Dinamovist convins..

Dupa ce am mers sa imi cumpar un ceai cald m-am oprit ca sa stau de vorba cu Gavrila Serban si Adrian Badea, doi prieteni de la sala. Cu Adi am fost chiar coleg de clasa, in liceu. Din pacate nu am tinut legatura dupa ce am terminat scoala, dar niciodata nu este prea tarziu ca sa o reluam.

Baietii facusera o tura de 2 zile in Crai si se dadusera cu schiurile de tura. Erau si ei mirati de zapada putina pe care o intalnisera aici.

La ora 11 am plecat catre Saua Crapaturii. Prin padure am mai oprit pentru niste poze, insa nu am zabovit prea mult pentru ca trebuia sa respectam orarul.

Pana la balconul din Saua Crapaturii am facut aproximativ jumatate de ora. Cu toate ca am fost de multe ori aici, raman si acum..mut de uimire in fata privelistii :).

Acul crapaturii

In zare

Cat am stat noi la pozat si mancat, au mai aparut cateva persoane care urcasera de la Curmatura. Am profitat de vizibilitatea excelenta si am aruncat un ochi catre obiectivul zilei: varful Turnu. Nu parea sa fie prea multa zapada prin zona; luasem totusi, coltarii, coarda de 60 m si un piolet. Nu se stie niciodata cand ai nevoie de ele si e mai bine sa fii prevazator.

Mai urcasem pe Turnu(1923 m alt.) in 2005, intr-o frumoasa zi de August, impreuna cu Floricel, Nicu, Alina si Catalin. Tineam minte ca sunt vreo 4 lanturi puse in zonele mai expuse; in rest insa…destul de usor. Bine, sa nu uitam totusi ca iarna nu-i ca vara!

Aproape de intrarea in traseu

Putina zapada, dupa cum ziceam. Oare cand va veni iarna aia adevarata, cu zapada ca-n povesti?

Cateva fotografii inainte de a porni la atac 🙂

Pana sa ajung la baza traseului ma gandeam sa folosesc coltarii; am ajuns aici si am constatat ca este foarte cald asa ca am renuntat rapid la idee. Uitandu-ma in sus vedeam ca era putina zapada, stanca era uscata…

Plec primul, animat de gandul ca imi voi fotografia si filma prietenii in timp ce urca.

Odata trecut de primul lant imi dau seama ca am luat pioletul degeaba. Ceilalti ma sfatuisera sa il las la baza traseului insa eu ma gandeam ca il voi folosi ca sa sparg gheata, sa fac urme etc. Dupa cum arata zapada pe traseu…cam slabe sansele pentru asemenea activitati.

Ora limita pe care o gandisem pentru a ajunge pe Turnu era 15; asta, daca aveam sa intampinam obstacole deosebite pe traseu. Vroiam neaparat sa ajungem la masina pana se intuneca;  nu de alta dar ne gandeam ca drumul s-ar putea sa fie foarte aglomerat la intoarcere asa ca era bine sa ajungem cat mai repede pe DN1.

Urcusul nu este solicitant, cel putin deocamdata. Mai dam peste niste cabluri si le depasim destul de repede. Profit de faptul ca am aparatul la indemana si fotografiez oamenii si locurile 🙂

Vedere de sus

Dan cumnatu’

Piatra Mica in toata splendoarea ei

Urmeaza o mica traversare in stanga

Nu-mi vine sa cred ca avem parte de o asemenea vreme; taticul Crai a fost tare generos astazi. Cu putin efort cred ca as putea sa merg si in tricou :).

O portiune cu grohotis, un pic mai dificila

A urmat o zona mai cu cantec, daca se poate spune asa. Este vorba despre un mic horn, care la prima vedere nu punea probleme. Peretii acestuia erau insa plini de gheata, lucru care ne-a pus un pic in dificultate. Raluca si cu Nicu urcasera primii. Am urmat eu, iar dupa mine Catalin, Adi si Dan.

Adi a incercat sa ma impinga un pic vazand ca nu prea am pe unde sa pun picioarele ca sa ma ridic. Aici m-am panicat un pic fiindca mi se pusese un carcel la piciorul drept si din cauza asta mi se parea ca nu am nici un fel de sustinere. Pana la urma am reusit sa trec de pasajul buclucas. Ajuns intr-o zona mai sigura, langa Nicu si Raluca, am scos coarda si am pus-o pe dupa un colt de stanca, ca sa-i putem ajuta pe Dan, Adi si Catalin.

Am rasuflat usurat cand am vazut ca toata lumea era bine. Probabil ca nu toti erau incantati de acest moment mai incarcat de adrenalina dar din pacate pe munte nu poti sa prevezi chiar totul; mai apar si situatii in care este nevoie de foarte mult calm si de cooperare din partea tuturor.

A urmat inca o traversare mai expusa, dupa care mers mai lejer, prin tufe de jnepenis, pana in creasta.

Si aproape de varf…

Pe Turnu…o priveliste de vis! Vizibilitate 100% in toate directiile.

Catalin si Adi

Nicu si Raluca

Ne sta bine impreuna 🙂

Coborarea s-a facut pe acelasi traseu, bazandu-ne pe vorba: drumul cunoscut e cel mai sigur.

La ora 14 am inceput coborarea. Am mers relativ usor, cu bagare de seama la zonele unde trebuia coborat cu fata la stanca. Pe alocuri mai era gheata asa ca eram cu ochii in patru.

Am ajuns si la hornul cu probleme. Solutia care a deblocat situatia a constat in trecerea corzii printr-o ditamai clepsidra, prin care era trecut si lantul care asigura zona expusa pe care tocmai o depasisem. Coarda am pus-o in doua, ca la rapel. Pusa in doua, era suficient de lunga incat sa treaca prin horn si sa atinga platforma pe care trebuia sa ajungem.

Am ramas ultimul, ca sa recuperez coarda. Catalin ma astepta pe platforma ca sa ma ajute in caz ca ceva nu mergea. Si…bineinteles ca nu a mers. Cand a incercat sa recupereze coarda, am descoperit ca nu mergea. Solutie de avarie: am pus anou in jurul clepsidrei si am trecut coarda prin bucla formata. Am coborat pe sfoara la Catalin si am inceput amandoi sa tragem.

Dupa ce ne-am chinuit un pic am reusit apoi am strans bagajul si i-am dat la vale; ceilalti ne asteptau de ceva vreme. Deh, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ; macar am invatat ceva din isprava asta.

Poze facute la coborare

Am ajuns la balconul de la Saua Crapaturii la ora 16:15; am coborat de pe varf in 2 ore, ceea ce consider ca este foarte bine, avand in vedere ,,ingineriile” pe care a trebuit sa le facem la coborare.

Nu am mai mers la Curmatura ca sa mancam, desi asa se propusese initial, ci am mers  repede catre masina. Am ajuns la Gura Raului la ora 18 fix.

Drumul pana la Bucuresti a fost destul de…antrenant. De ce spun asta? Pe DN1 au fost multe portiuni unde ceata era foarte densa, obligandu-te sa mergi lipit de volan.

Lasand asta la o parte, a fost o tura foarte reusita, cu momente mai dificile dar care in cele din urma au fost depasite cu brio. Multumiri echipei!

04
Oct
09

Umerii Pietrei Craiului si escalada la Prapastii Zarnesti

Din nou adunarea la…. Plaiu Foii. In prima zi am mers la Prapastiile Zarnestilor unde am parcurs doua trasee in mansa, respectiv ca si cap de coarda.
Unul din trasee s-a desfasurat pe un diedru, cel de al doilea pe surplomba.
Pe traseul cu diedru au fost montate si asigurari mobile(frienduri).
Mihai Sima ne-a prezentat  diferite situatii care pot aparea in regrupare: cum se face egalizarea ancorelor din regrupare,cum ne descurcam daca avem minimum de asigurari etc.
In cea de-a doua zi am parcurs un traseu de alpinism: traseul Umerii Pietrei Craiului(Dunareanu). Traseul s-a terminat in creasta nordica iar de acolo am mers pana la intrarea pe traseul La lanturi inca jumatate de ora. Am coborat traseul in aproximativ doua ore,la lumina frontalelor; traseul are cateva saritori asigurate cu lanturi.
De asemenea,am invatat sa citim o harta si sa ne orientam dupa ea pentru a merge in siguranta pe traseu.
Pentru a ajunge la traseul Umerii Pietrei Craiului se pleaca de la Plaiu Foii si se merge catre refugiul Spirlea,prin padure. De la refugiu se mai merge inca vreo jumatate de ora pana la intrarea in traseu. Traseul este asigurat in prima lungime cu doua pitoane, in rest se folosesc asigurari mobile. Roca este friabila in multe locuri si exista pericolul alunecarii pietrelor.
Eu am fost in prima echipa, cu Mihai Sima,Elisabeta si Aurel. S-au folosit doua corzi, asigurari mobile si pitoane. Mihai Sima a mers cap de coarda si a montat asigurarile urmand ca noi sa il filam. Eu am mers ca al doilea secund si pe masura ce am urcat am scos asigurarile de pe coarda mea si le-am pus pe cea a lui Aurel, care era ultimul.
In regrupari am folosit, pentru autoasigurare, nodul cabestan si selbul.
Fiind mai multi secunzi, eu am fost legat in coarda cu nodul opt simplu.



Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 23 other followers

June 2017
M T W T F S S
« Jun    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Vizitatori

  • 159,551 vizite

Mai umblu si pe aici

Pentru ca imi pasa

Hai-hui pe

Recomand espadrilele de catarat

Cumpar echipament de la

Galeria de pe Flickr

DSCF3500

More Photos
Free counters!