Muchia Iepurasului din Cheile Rasnoavei

As numi asta mai degraba Muchia Iepurasului cu morcov, vanator and everything else that comes with it. Veti intelege de ce, dar mai incolo.

Duminica dimineata am plecat spre Rasnoave, in ciuda prognozei nefavorabile de la Predeal si a ploii care incepuse in Bucuresti.

Cum am ajuns la masina am fost tentat sa ma intorc in casa si sa ma bag inapoi la somn. Nu de alta dar ma culcasem la ora 1 si ma trezisem la 5, deci nu puteam sa spun ca sunt prea in forma.

M-am dus sa-mi cumpar rovigneta si iata ca legile lui Murphy s-au aplicat din nou: aveau rovignete dar nu mergea aparatul cu care ti le verificau. Buuun…

So far, so good. Am gasit pana la urma ceea ce cautam pe Barbu Vacarescu asa ca mi-a mai venit inima la loc.

Am prins drumul destul de liber cu exceptia unei portiuni de la intrarea pe centura Ploiesti unde avusese loc un accident. Din fericire fara victime.

Am ajuns in Rasnoave pe la ora 9, pe o vreme ciudata: cand soare, cand nori, cand parea ca vrea sa ploua…

Un lucru era cert si anume ca erau cam 7 grade. Cam frig pentru ceea ce ne propusesem sa facem, si anume catarare in Peretele Animalelor. Sotii Enache( ghizi la AGMR) au aparut la timp iar peste cateva minute au aparut si ceilalti colegi.

Am stat un pic de vorba apoi am plecat spre Poiana Inului. Intre timp iesise soarele, destul de palid ce-i drept, asa ca incepusem sa imi fac planuri.

In poiana Inului am purces la impartirea echipamentului si am facut echipele. Eu am cazut cu Razvan( un ghid foarte de treaba si cu un deosebit simt al umorului) si cu Stefan( cursant de la initiere). Obiectivul nostru: Muchia Iepurasului, un traseu cotat cu 5A.

Cum nu am la dispozitie descrierea traseului voi pune mai jos numai schita pe care am gasit-o.

Am inceput sa urcam agale prin padure si dupa vreo jumatate de ora am ajuns la baza peretelui. Unii au ramas la Caprioara( 4B), altii au plecat in Panseluta( nu stiu ce grad are). Noi am mers la iepurasul nostru.

Vremea incepea sa se schimbe. Aici era destul de racoare. Soarele disparuse lasand loc unor nori care nu prevesteau nimic bun.

Eu am plecat cap de coarda. M-am incarcat cu echipament si am plecat in sus.

Am dat repede de primul piton si am asigurat la el. Dupa inca vreo cativa metri si cateva minute de studiat stanca am dat si de al doilea.

Stanca era foarte aderenta in ciuda faptului ca prin zona plouase de curand. Ca idée, traseul incepe cu catararea unei fete cazute apoi se orienteaza usor catre dreapta, dupa care merge in stanga.

Dupa vreo 3 pitoane si dupa ce ma incalzisem si eu un pic, ghici ce se intampla..ploaie si cireasa de pe tort: grindina. Buun. Acum ma intrebam de ce naiba nu ramasesem acasa, sub patura..

Razvan se sfatuieste cu cei din Caprioara si se ia hotararea sa coboram din traseu. Mie imi convine dar nu prea. Urcasem foarte putin si vroiam sa fac macar o lungime. Nu cu orice prêt insa ceva imi spunea ca s-ar mai putea merge un pic, chiar daca vremea era potrivnica.

Dupa o perioada de ezitare mi-am luat inima in dinti si am plecat mai departe. Am mai gasit un piton si am asigurat la el asa ca mi-a revenit pulsul.

Ploaia udase stanca insa nu de tot asa ca am reusit sa gasesc prize pe care sa ma bazez.

Dupa cum spuneam, traseul se orienteaza catre stanga. De aici se intra intr-un horn care pe vremea asta nu era prea prietenos: era plin de iarba si de pamant. Aici am simtit foarte bine morcovul, recunosc. Din traseul vecin mi s-a suflat sa fac un sprait, pentru ca asa voi trece mai usor de portiunea asta. Asa am facut si am reusit sa inaintez. Corzile devenisera grele din cauza ploii asa ca am cam facut scurta la mana tragandu-le dupa mine.

Am gasit la un moment dat, pe stanga,o clepsidra in care era bagata o bucatica de cordelina. M-am tinut un pic de ea si m-am uitat in dreapta, unde era regruparea salvatoare. Aveam sa aflu ca asta este de fapt o regrupare intermediara( aici se gasesc 2 pitoane solide).

Acuma urma partea cea mai grea. Trebuia sa intru prin iarba( daca as fi avut o coasa ar fi fost mai usor) si sa ajung la piton( este vorba de pitonul care se gaseste inaintea celor doua din regrupare). Mi-am adus aminte de tehnica firelor de iarba( eu am luat in mana ditamai smocul ) asa ca m-am folosit de ea fara sa stau prea mult pe ganduri.

Am mai gasit si un copacel acolo asa ca l-am chinuit si pe asta un pic. Din fericire am ajuns in regrupare, fara sa am alte probleme. M-am asigurat in doua puncte si am inceput sa trag corzile( anevoioasa treaba). L-am bagat pe Stefan in dispozitiv si am inceput sa il trag. Stefan insa inghetase asteptandu-ma la baza peretelui asa ca dupa vreo cativa metri a abandonat in favoarea lui Razvan. Razvan s-a legat cu ambele corzi si a urcat strigand : hai soare, hai! Soarele cred ca a fost intimidat de statura lui Razvan asa ca s-a grabit sa iasa. Asta m-a bucurat dar m-a si intristat intre timp, pentru ca trebuia sa coboram.

Am facut rapelul si am coborat la Stefan, pe un soare frumos de toamna. Cat am strans bagajul si am mancat o ciocolata vremea s-a sucit din nou.

Am inceput sa coboram spre poiana Inului iar in scurta vreme a inceput o torentiala de nota 10. Torentiala care s-a transformat intr-o mocaneasca ce nu a mai vrut sa ne paraseasca.

Ajunsi la masina, ne-am strans bagajele si am plecat spre Bucuresti. Era clar ca nu mai puteam face nimic. Cu toate astea, a fost o iesire din care am avut de invatat.