Cotofana si Muchia Iepurasului

Se tot zvonea de ceva vreme ca AGMR vrea sa ne duca la examen in Peretele jivinelor aka Peretele animalelor.

In weekendul 14-15 Mai s-a stabilit intalnirea asa ca am luat prognoza la puricat. Nu mai tin minte  cand am vazut ultima oara pe site-ul meteoblue un weekend asa de insorit in zona Rasnov. Cred totusi ca a trecut destul de mult.

Sambata dimineata am fugit spre cheile Rasnoavei cu ganduri de catarat. De vreo cateva zile incepusem si antrenamentele la panoul de la Crangasi, cu rezultate dezamagitoare insa.

Pauza de aproape 2 luni isi spunea cuvantul: ma scurgeam de pe prize precum o pisica pe un acoperis fierbinte. E frustrant sa constati ca iti mor degetele in cateva minute.

Am sperat totusi ca la stanca voi avea mai mult noroc asa ca am pornit increzator catre munte.

Intalnirea era la ora 9, la Bolovanul prostului. Ca de obicei, am cules-o si pe Andreea din Predeal, si apoi am calcat acceleratia ca sa ajungem la timp.

Pe la 8 :30 am ajuns la destinatie. Se anunta o zi foarte frumoasa, foarte calda, si cu cer senin.

Zsolt si cu Mini erau acolo de vineri. Catarasera Lupul cel Rau, unul dintre cele mai grele trasee din Peretele animalelor.

Cat am stat noi de vorba au aparut si Ciri, Csaba, Colonelu’ , Radu si Sandu, albanezii si ghizii.

Radu si cu Sandu au hotarat sa nu participe la examen si au mers sa faca in doi un traseu pe care aveau sa il aleaga de comun acord.

Noi ceilalti ne-am indreptat catre Poiana Inului. Aici, dupa ce s-au facut echipele si s-a impartit echipamentul, s-au tras la sorti traseele.

Eu am cazut in echipa cu Emil(zis si Mosu’) si cu Bogdan Rus(ghid la AGMR in viata de zi cu zi dar acum pe post de secund si inspector).

Aveam sa merg ca secund in Cotofana, cotat cu 5A, urmand ca duminica sa fac eu cap de coarda un alt traseu.

Urcusul pana la baza peretilor m-a facut sa mor de cald si sa regret faptul ca am luat pe mine o bluza de corp cu maneca lunga. Am zis totusi ca va incepe sa adie vantul si la un moment dat mi se va face frig. Bineinteles ca nu a fost asa, ba din contra, s-a facut din ce in ce mai cald iar adierea de vant la care speram nu a mai venit.

Mosu’ a plecat cap, pe o prima lungime cam plina de iarba si pamant. Asta imi aduce aminte de pamantul pe care era sa alunec anul trecut in Iepuras,  in prima lungime..

Dupa ce regrupeaza, este randul nostru sa urcam. Pleaca Bogdan iar eu astept cumintel semnalul. Dupa ce urca el vreo cativa metri, vine si randul lui nea Dan.

Cam asa arata peretele

Cu balariile ma mai descurc dar pamantul asta care mi se lipeste pe papucii de catarat…este foaaaarte nasol.

In fine, dupa vreo 20 m de catarat ajung si eu in regrupare.

Inginerie

Dupa cateva minute de odihna capul nostru de coarda pleaca in a doua lungime, care arata ceva mai ,,dezbracata” de balarii decat prima. Sa speram ca nu ma insel.

Stau atarnat in regrupare si contemplez celebra arcada care ne asteapta in lungimea 3. Asa, dupa cum o vad de aici, pare destul de accesibila. Banuiesc ca este si bine pitonata.

Bogdan Rus in action

Eu, atarnat

A doua lungime a fost mai curata decat prima si m-am bucurat de fiecare centimetru de stanca.

Csaba in Mielul cel bland

Vedere din perete

Mini Vincze, secund, in Miel

In regruparea din lungimea a doua, se face o traversare spre stanga, pe o brana inierbata. De aici incepe, dupa mine, distractia pe acest traseu.

Bucegii in zare

Mosu’ a mers foarte bine pe lungimea asta. S-a oprit de vreo doua ori sub arcada, pentru ca il lasasera mainile, dar din partea mea a avut si are tot respectul!

Sunt sigur ca multi cunosc aceasta portiune din Cotofana, cu toate astea insa vreau sa spun cate ceva despre ce am observat eu aici.

1. Mi-am dat seama ca munca secundului nu este deloc mai usoara pentru ca in momentul in care scoate asigurarea de pe coarda lui, este expus pericolului de a cadea si de a ,,matura” peretele. Avand in vedere faptul ca aici se face o traversare pe sub arcada, catre stanga, va puteti imagina cam cum ar arata o pendulare..

2. Acum arcada avea niste zone ude asa ca atentia trebuia sporita. Cum spunea Zsolt, foarte incantat de acest traseu, pitoanele sunt batute ,,exact acolo unde este nevoie de ele”.

3. Prize la maini sunt destule, pentru picioare se poate folosi si aderenta stancii, dar eu cred ca o tehnica bine stapanita este musai.

Eu mai am de lucru mult la jocul de picioare, asa ca am cam tras de maini aici. Pot sa spun ca lungimea asta m-a obosit destul de tare.

Urmatoarea nu este mai usoara decat aceasta; pot spune ca este cel putin la fel de solicitanta daca nu chiar mai tare.

Urmarindu-l pe Bogdan cum se misca am zis ca este relativ usor. Ei bine, m-am inselat. Acolo unde el a trecut ca un balerin eu am strans din dinti.

Lungimea debuteaza cu, oare de ce nu ma mir,  o TRAVERSARE catre stanga. Aici trebuie sa te intinzi un pic si sa apuci niste prize bune la maini. La picioare…tot ce poti  🙂 .

Dupa ce treci de aceasta traversare foaaarte interesanta, mergi pe o fata cam verticala, cu prize destul de bune la maini. Eu m-am tras de bucle in vreo doua locuri, recunosc, asa ca …Bogdane, daca citesti acest jurnal, sa stii ca am trisat si nu am trecut pasii la liber.

In regrupare m-am reintalnit cu coechipierii mei. De aici am facut doua rapeluri(marea mea iubire) pana la baza traseului, folosindu-ne insa de regruparile din Miel.

De ce spun ca rapelul e marea mea iubire? Pentru ca este manevra care nu imi place absolut deloc, mai ales facuta dupa  niste pitoane vechi. Niciodata nu am avut acel sentiment de siguranta sau de placere atunci cand am coborat de pe un traseu de mai multe lungimi.

As prefera sa catar cap de coarda 1000 de m decat sa fac rapel dintr-un traseu.

Am ajuns la baza peretelui si am strans corzile si buclele. Mosu’, care probabil ca nu se saturase de catarat, a hotarat sa urce impreuna cu Gabi in Cangur(4B). Au urcat doua lungimi dupa care au coborat in rapel.

Andreea coborase din traseu si plecase din nou, de data asta impreuna cu Jsolt, in Mielul cel Bland. Din ce a povestit, a aflat pe pielea ei(sau pe degetele ei) ca Mielul nu e chiar atat de bland pe cat vrea sa para..

Eu am stat la baza peretelui, de vorba cu Mini, pret de vreo ora- doua. Am stat cu castile pe cap deoarece exista pericolul sa mai pice cate ceva din cer  :)))

Jsolt si cu Andreea au intarziat destul de mult, asa ca de la baza peretilor am plecat pe la ora 19.

Ne-am mai oprit un pic in Poiana Inului ca sa ne bucuram de priveliste. Ce frumos se vad muntii Bucegi…

Pacat ca HP-ul meu de 4 megapixeli nu poate sa redea ceea ce am vazut..

Peretii, dragii de ei

Pe la ora 20:30 am ajuns la Predeal, la Andreea. Dupa caldura de care avusesem parte toata ziua, am zis sa ne racorim cu niste beri. Merge berea dupa efort fizic, nu?

Pe la ora 22 a venit si Razvan astfel ca ne-am intins la palavre. Pe la 23 am dat stingerea fiindca a doua zi ne asteptau Animalele 🙂 .

Duminica, pe o vreme superba, ne-am intalnit in Poiana Inului.

Astazi era randul meu sa merg cap de coarda intr-un traseul de gradul 5A sau 5B. De data asta am picat in echipa cu doamna Felicia si cu Mosu. Am facut rost de doua semicorzi, am strans buclele si restul de echipament si am plecat spre traseul nostru, adica Muchia Iepurasului(5A).

Aici m-am echipat, mi-am verificat ,,clientii”, apoi mi-am luat LA REVEDERE si am purces la catarat 🙂 .

Mai tineam minte de anul trecut prima lungime asa ca mi-a fost destul de usor sa ma orientez. Traseul face dupa cativa metri de la plecare stanga apoi urmeaza un diedru unde mai bine intri cu un trimmer, dupa care merge spre dreapta catre regruparea intermediara.

Principala problema, sau singura pe aceasta lungime, a fost pamantul care mi s-a lichit pe espadrile. Talpile murdare de pamant in combinatie cu iarba pe care am fost nevoit sa o calc, au dus la o combinatie nu tocmai placuta.

Avand semicorzi de 45 am regrupat peste tot pe unde am gasit cuie sanatoase. Dupa prima regrupare, pe care mi-o aminteam foarte bine, am plecat in lungimea a doua. Prize sunt din belsug, roca este foarte compacta..catararea este o placere!

Ajung la o regrupare cu vreo 4 cuie(cata generozitate din partea celor care au pitonat traseul). Stau destul de comfortabil aici. Privelistea este extraordinara. Vremea tine cu noi, e clar.

Vin si secunzii. Dupa cateva minute de odihna si cateva sfaturi plec mai departe pe o lungime frumoasa, cu prize  excelente. Pitoanele sunt cam lipsa dar escalada este usoara; nu cred ca depaseste gradul 5.

Nu pot sa nu remarc diferenta dintre stanca de aici si cea de la intrarea in chei. Fac comparatie cu creasta Generalului, un traseu urcat de zeci sau sute de oameni. Acolo stanca este lucioasa, din cauza ca au trecut atatea perechi de bocanci si espadrile.

In Animale, din ce am observat eu pana acum, stanca este in general foarte compacta si aderenta.

Dupa ce am regrupat si au venit coechipierii, mi s-a atras atentia asupra faptului ca am ratat vreo 2 pitoane. Probabil or fi fost mascate de iarba si nu le-am vazut.

In urmatoarea lungime am ajuns la o fata spalata, pe care era clar ca nu aveai cum sa urci. In dreapta in schimb se vedeau niste cuie asa ca am asigurat acolo dupa care m-am orientat spre niste zone mai inierbate. Dupa un pic de balaureala si vreo doua pitoane razlete am ajuns la o regrupare intermediara, marcata prin 2 cuie si o cordelina rosie. Aveam sa aflu ca de fapt aia era o VARIANTA. Regruparea cea buna avea sa fie la cativa metri mai sus, pe o brana inierbata.

De la aceasta brana Mosu a preluat stafeta si a mers cap pe ultima lungime, cea mai tehnica. Initial am crezut ca este nevoie de forta ca sa o parcurgi dar acum cred ca secretul sta in tehnica si in felul in care te pozitionezi pe picioare.

Ne-am intalnit cu Mosu la final de traseu, ne-am strans mainile, apoi am coborat repede pentru ca ceilalti colegi ne asteptau la baza stancilor.

A urmat traditionala sedinta din Poiana Inului, cu dezbateri aprinse.

Cat am stat acolo la discutii am aflat ca doi dintre colegii nostri(Radu si Sandu) avusesera parte, cu o zi inainte, de o experienta neplacuta in traseul Caprioara. Pe la pasajul cheie, cel cu fisura, capul de coarda a cazut cativa metri buni si a rupt o asigurare. Din fericire nu a avut lovituri serioase insa sperietura a fost de proportii…

Cei doi au incercat sa faca rapel, dar probabil erau prea obositi asa ca le-a luat foarte mult.  Noroc ca intr-un traseu alaturat au fost 3 ghizi care au mers dupa ei si i-au ajutat sa iasa din Caprioara.

Tot sambata, in traseul Cangurul, intr-o regrupare, Zsolt Torok si cu Csaba, au asigurat dupa toate regulile insa un piton a cedat asa ca au cazut aproximativ 1-2m.

In concluzie, cum zicea Csaba: poate nu ar strica sa carati dupa voi 2-3 pitoane si un ciocan sau asigurari mobile.

Prizele cu surprize si Apostol

Nu stiu ce parere aveti voi, dragi cititori ai acestui blog, dar eu m-am plictisit de vremea asta capricioasa ca de mere acre. Acum este soare si foarte frumos iar peste 20 de minute ploua torential. Nu am mai avut curaj sa scot bicicleta de la naftalina de ceva vreme pentru ca m-am temut sa nu ma trezesc pe traseu plouat sau fulgerat. Eh, glumesc si exagerez…

Nici la munte lucrurile nu stau prea bine. La sfarsitul lui Martie si inceputul lui Aprilie ma bucuram de primavara, ghiocei si covoare de branduse in Piatra Craiului si Bucegi pentru ca peste o saptamana sau doua sa aflu ca in zona a  nins cat nu ninsese toata iarna. Colac peste pupaza, in luna Mai…ninsoare in Brasov si Zarnesti. Cine sa mai inteleaga vremea asta??!?!

In weekendul 6-7 planuisem o iesire la Plaiul Foii impreuna cu Nicu si Raluca. Aveam in vedere si escalada la Prapastii asa ca totul arata cum nu se poate mai bine. Ghici cine s-a pus de-a curmezisul? Am stat toata saptamana cu ochii pe site-urile meteo care anuntau ploaie..ploaie…si nu in ultimul rand…ploaie.

Cu asemenea vesti imbucuratoare ce poti sa faci? Am ales solutia de avarie, pe care o alegeam de vreo 3 ani incoace: catarare la Basarbovo, Bulgaria.

Nu mai insist pe traseul pana acolo pentru ca am mai scris in alte posturi despre asta. Un lucru e cert: drumul pana acolo este de 1000 de ori mai liber decat cel spre statiunile de pe Valea Prahovei. Cred ca puteam sa numar pe degete masinile care mergeau spre Giurgiu.

Colegi de coarda au fost Mihai, un prieten de la sala de escalada, Andreea si Razvan de la cursul de ghizi al AGMR.

Cred ca ziua de sambata a stat sub semnul ghinionului si al intamplarilor care te fac sa te intrebi daca nu cumva ar trebui sa te intorci din drum.

Ne-am dat intalnire la 7:15 la benzinaria OMV de langa City Mall, de pe soseaua Giurgiului. Cum nu mai fusesem de vreo 2 ani acolo, si cum eram SINGURUL care mai mersese in zona, m-am gandit ca s-ar putea sa bajbaim asa ca am zis ca mai bine plecam mai devreme, ca sa castigam timp.

La 7:10 intru cu bolidul in benzinarie. Aici ma intalnesc cu Mihai care dadea ture prin zona. La 7:15 ma suna Andreea si imi zice ca au avut pana..si ca mai intarzie. Hotaram sa ii asteptam, ca doar am decis sa plecam cu totii cu masina lor. Primul semn, deci..

Au rezolvat repede cu inlocuitul rotii asa ca pe la 7:40, pe o vreme foarte frumoasa si promitatoare, am plecat increzatori catre granita cu bulgarii.

Am ajuns la vama cam intr-o ora si aici am scos actele ca sa le prezentam. Aici trebuie platita si taxa de pod in valoare de 24 ron.

Ni s-a cerut sa prezentam si rovigneta. Rovigneta insa..disparuse ca prin farmec. Am cautat-o peste tot in masina dar nu am reusit sa o gasim. Pana la urma am fost lasati sa trecem si fara ea. Asta poate fi considerat semnul numarul 2.

Odata ce am trecut granita am oprit ca sa luam si rovignieta pentru drumurile de acolo; nu de alta dar nici unul nu avea chef  sa le dea bulgarilor explicatii.

Pe scurt, ca sa ajungeti la Basarbovo, trebuie sa faceti in felul urmator: dupa ce ati trecut de vama si ati intrat in Ruse, urmariti indicatorul de Sofia si Veliko. Mergeti pe drumul principal, mare si frumos.

La un moment dat, dupa aproximativ 5 km, veti vedea indicator spre stanga, catre Basarbovo. Faceti stanga si mergeti pe sub pod.

Veti intra in sat, veti mergeti pe niste serpentine la un moment dat, veti urma suisuri si coborasuri, iar intr-o curba veti vedea un indicator pe care scrie in limba lor(dar sigur veti intelege) ALPINIST 2. Urmariti drumul si in curand veti ajunge la baza stancilor.

Cam asa arata stanca

Pe la 9:30 am parcat masina. Erau in jur de 13 grade si un soare frumos, de primavara. Am dat o tura pe la baza traseelor ca sa vedem daca sunt uscate si ca sa ne hotaram ce abordam.

Mie imi place foarte mult stanca de aici pentru ca este foarte poroasa si compacta. Este un calcar plin de gauri si gaurele ce pot fi folosite ca monodoigt-uri si bidoigt-uri.

Pana la urma am hotarat sa incepem cu un traseu fain pentru incalzire. Nu ii stiu numele dar este vorba de un diedru tare dragut, foarte bine asigurat. Ca dificultate, nu cred ca depaseste gradul 5.

In aceasta iesire mi-am propus sa fac si niste filmulete cu cei care se catara. Dupa ce le-am vizionat mi-am dat seama ca mi-ar fi fost de folos si trepiedul care a venit odata cu aparatul.

Pana la filmulete, sa vedem cateva poze cu cei care au evoluat la stanca.

Ladies and gents…cast, in order of appearance: Mihai

Andreea

Nea Dan in action

Nenea Razvan

Cat ne-am distrat noi cu diedrul asta au mai aparut si niste vechi cunostinte de la sala de catarat din Crangasi. Au pus o mansa pe traseul de langa noi, Romanian boy cred ca se numeste, si au folosit numai asigurari mobile. Interesanta abordarea!

Pentru ca aveam doua corzi la dispozitie, l-am luat pe Mihai si am mers sa mai punem o mansa pe alt traseu. Am gasit un traseu cotat cu gradul 6, dar care eu cred ca e mai tare. I-as da un 7-, dupa prizele ucigatoare pe care le are. O chestie faina la traseele de la Basarbovo este ca la baza au trecut si numarul de bucle necesare.  Pe cel pe care vroiam sa ne dam acum, Tomato Peel, aveam nevoie de vreo 7.

Merge Mihai cap. La primele trei asigurari este usor de trecut. Pasii sunt un pic cam intinsi, din ce observ, dar daca stii sa dansezi pe stanca te descurci. Mihai avea antrenament de la Herculane, asa ca.. 🙂

La un moment dat, mai sus, incearca niste prize care ii pun probleme asa ca renunta si se baga un pic in stanga dupa care revine in partea dreapta. Vazut de jos, ce sa zic..Traseul este foarte fain, cu niste miscari mai atletice, ai nevoie si de un pic de gheara si de tehnica.

Dupa inca vreo cateva sfortari Mihai rezolva si pasii mai tari si reuseste sa ajunga in top.

The route

Prize de degete

Am plecat si eu cap. Dupa primele bucle mi-am dat seama ca aici o sa ma chinui un pic. Cu tehnica mea desavarsita…sigur o sa trag de maini.

Am reusit, destul de chinuit, sa pun vreo 4 asigurari. Dupa mai multe tentative de a imita miscarile lui Mihai am renuntat; imi murisera degetele asa ca nu mai avea nici un sens.

De prin zona

Andreea a dezechipat traseul cu diedru si apoi a venit sa isi incerce fortele pe ceva mai solicitant.

In zona erau  si niste speologi care faceau exercitii de coborare

O zi faina, ce sa mai…

Evolueaza si Razvan

Razvan s-a abatut un pic de la traseu, care se orienta catre stanga, si a balaurit prin vegetatia abundenta care impodobea peretele.

A cautat prize cu mana dreapta si la un moment dat a simtit o intepatura in deget( al treilea semn). Pe acolo erau multe soparle care se catarau pe perete. Vazusem o gramada de-a lungul timpului asa ca nu ne-am alarmat. Ne-am gandit ca il ciupise una, deranjata de prezenta lui in zona.

Razvan a mai urcat un pic apoi a bagat mana stanga in frunze, ca sa caute o priza buna. In acel moment a simtit o a doua intepatura in degetul de la mana stanga(al patrulea semn). A facut: Auuuch! Noi l-am sfatuit sa nu mai bage mainile acolo si sa coboare ca sa vedem ce e. Degetele incepusera sa il doara un pic si sa se umfle.

Ingrijorata, Andreea i-a intrebat pe speologi daca sunt serpi prin zona. Unul din ei, care vorbea nitica engleza, a zis ca mai sunt serpi pe aici. L-a intrebat pe Razvan, care inca nu coborase, daca vede ceva in frunzis. Razvan s-a uitat dar nu a vazut mare lucru: pare ca este o soparla mai mica.

Speologul il roaga sa o descrie iar Razvan ii spune ca pare inchisa la culoare. Ca sa o vada mai bine, incearca sa dea frunzele la o parte cu ajutorul unei crengute pe care o rupsese dintr-un copacel.

Reuseste sa vada ce era acolo si comunica bulgarului ca a vazut un sarpe mai inchis la culoare si care are un fel de corn. Acesta comunica cu cloegul lui si in conversatia lor se auzea din ce in ce mai des cuvantul PEPELEANKA (пепелянка). Razvan ii zice ca sarpele este maro inchis si are corn. In momentul acesta speologul confirma ca este vorba de vipera cu corn si ne zice sa il coboram imediat.

Nu trebuie sa fii herpetolog ca sa stii ca vipera cu corn este deosebit de periculoasa.

L-am coborat imediat pe Razvan si i-am examinat degetele. Incepusera sa se invineteasca. I-am scos sireturile de la bocanci si i-am legat degetele deasupra muscaturii(care era aproape invizibila).

Razvan zicea ca se simte bine, nu este ametit, doar ca il dor un pic degetele.

Speologul ne-a intrebat daca stim sa ne descurcam in Ruse si sa mergem la spital. I-am zis ca nu iar el s-a oferit imediat sa mearga cu noi.

Cu toate ca am insistat cu totii sa nu o faca, Razvan a vrut neaparat sa conduca. S-a urcat la volan, bulgarul langa el, iar Mihai, Andreea si cu mine in spate.

Nu mai e nevoie sa spun ca a condus cu o viteza superluminica, facand stanga-dreapta la indicatiile speologului.

Am ajuns la primul spital dar aici cei de la urgenta au zis ca asa ceva nu se poate trata la ei si deci sa mergem la spitalul central. Asta am banuit ca s-a discutat, pentru ca bulgarul a fost cel care s-a conversat cu ei.

Pana la spitalul central am facut cam 10 minute, condusi de ghidul nostru. Aici l-am dus repede pe Razvan la urgenta iar speologul a intrat impreuna cu el ca sa traduca tot ce se putea. Andreea a incercat si ea sa intre dar nu a reusit asa ca a ramas pe hol cu mine si cu Mihai.

Dupa vreo jumatate de ora, in care presupun ca i-au facut niste analize, au hotarat sa ii faca vaccinul antiviperin. Degetele se invinetisera si mai tare, mainile se umflasera iar la un moment dat Razvan zicea ca ii amortise fata.

Andreea a reusit sa intre si sa il vada dar Mihai si cu mine am ramas pe hol.

Spitalul din Ruse arata deplorabil, cam cum arata cele mai multe spitale de stat de la noi. Asta este o remarca personala, poate subiectiva, asa ca va fi luata ca atare. Cei care veneau acolo erau, in general, oameni cu o situatie materiala precara.

Ce am remarcat si mi s-a parut extraordinar: nimeni nu stie o boaba de engleza dar cu toate astea fac tot ce pot ca sa te ajute. Cu asistentele ne-am inteles prin semne, atat.

La un moment dat a iesit bulgarul si ne-a comunicat ca lui Razvan i s-a administrat vaccinul dar nu va fi lasat sa plece din spital decat dupa vreo 2-3 zile. Trebuia tinut sub observatie in caz ca aparea cine stie ce reactie alergica la vaccin.

Ni s-a dat voie sa il vizitam asa ca am mers la etajul 10, unde era ,,cazat”. Privelistea din salon era deosebita: Razvan avea Dunarea la picioare, ca sa zic asa!

Avea pusa o perfuzie pe care asistentele i-o tot schimbau, mainile erau mai umflate, parea cam palid, dar acum era in afara oricarui pericol.

Am lasat-o pe Andreea impreuna cu el si am plecat cu Mihai si bulgarul inapoi la Basarbovo. Pe drumul catre sat ne-a spus ca il cheama Apostol si ca face speologie de vreo cativa ani; daca aveam sa revenim in Bulgaria, avea sa ne duca in niste zone interesante. Fara vipere!

L-am lasat la baza stancilor, acolo unde erau si colegii lui, i-am multumit de vreo 200 de ori, am recuperat coarda si buclele(care ramasesera in traseu si pe care ni le culesese cineva) si apoi ne-am intors la spital. Ne-am suit in masina si am calcat acceleratia. Dupa vreo cativa metri, mi s-a parut ca aud un zgomot ciudat. Nu am stiut de unde sa-l iau asa ca am mers mai departe. Din nou s-a auzit. De data asta i s-a parut si lui Mihai asa ca am oprit. Totusi, niciunul nu a observat ceva suspect asa ca am continuat sa mergem dar Mihai scosese capul pe geam ca sa vada daca se mai aude.

Care credeti ca era problema? Suruburile de la roata pe care o schimbase Razvan dimineata nu erau bine stranse!! Poate fi asta socotit al cincilea semn? Tare ne-am mirat ca nu zburase roata pana atunci, avand in vedere ca mersesem cu viteza destul de mare prin oras!

Anyway, am scos toate bagajele din portbagaj si am cautat cheia cu care puteam sa strangem suruburile.

Dupa ce am rezolvat problema , ne-am suit in masina si dusi am fost. Am mai oprit o data ca sa facem poze cu manastirile sapate in stanca, dar atat.

In Ruse ne-am ratacit un pic fiindca nu am stiut exact unde sa facem stanga-dreapta. Pana la urma am reusit sa ajungem la spital, iar aici ne-am intalnit cu Andreea. Vorbise cu asistentele si cu doctorii ca sa aiba grija de Razvan(deh, obicei mostenit din Romania).

Razvan avea asigurare medicala asa ca isi putea recupera banii dati pe serviciile medicale.

Pe la ora 18 am plecat spre Bucuresti impreuna cu Mihai si Andreea. Razvan avea sa iasa tocmai luni din spital.

Nici acum nu imi vine sa cred ca am avut parte de o asemenea aventura. Cred ca la orice m-as fi asteptat , numai la asta nu.

Merg din 2008 aici si nu am auzit niciodata de vipere. Dar..se pare ca exista un inceput pentru toate.

Sfatul meu, daca mergeti in zona, este sa va uitati bine de tot inainte sa va aventurati in zone mai pline de vegetatie sau unde stanca este foarte batuta de soare. Cine stie ce serpisor iese sa se incalzeasca…

Am mai stat de vorba cu Razvan referitor la ce s-a intamplat. Omului nu-i pare rau ca a venit la catarat aici. Ceea ce a patit el cu viperele putea sa pateasca oricine. A fost un eveniment nefericit care pana la urma s-a terminat cu bine.

Pana la urma, noi suntem pe teritoriul lor, corect?

La final, cateva poze din Ruse

Inca o data, multumim Apostol! Speram sa ne revedem in curand!