Posts Tagged ‘bucle

06
Nov
11

Aventuri in Muchia Caprioarei

Se pare ca toamna asta a tinut foarte mult cu noi. Anul acesta am petrecut unele dintre cele mai frumoase zile de toamna, pe munte.

Cum prognoza s-a aratat din nou foarte prietenoasa, nu am putut sa ratez inca o zi frumoasa in mijlocul peretilor din Cheile Rasnoavei.

Data aleasa: 5 Noiembrie, sambata. Coechipier: celebrul Horia.

Locul intalnirii si ora pentru a pleca in tura: nu mai putin celebrul Million Dollars Hotel, 6 A.M.

Pana sa ajungem in Rasnoave ne-am clatit ochii cu termometrul de la masina care indica: -3, -1, 2 grade. Aproape de intrarea in chei ne-am dat seama ca pana la urma nu scapam si avem parte de canicula. Termometrul indica 5 grade!!

Nu conteaza temperatura scazuta. Jean boxeaza..Margareta croseteaza…noi cu drag vom catara!

In Poiana Inului m-am intalnit si cu echipa AGMR, sau ma rog, cu o parte din ea: dna Enache, Catrinel, Nusu. Mai erau acolo si colegii Mihai, Costi si Ciprian din Falticeni.

Eu am plecat mai repede cu Horia catre marii pereti. Ziua este superba, este o veritabila zi de toamna, cu culorile care parca stau sa explodeze la tot pasul. Bineinteles ca pana sa ajungem la baza traseului m-am incalzit in ultimul hal incat simteam ca vreau sa urc la bustul gol precum Chuck Norris.

In Poiana Inului ne mai intalnisem cu doua echipe care mergeau in Animale. Ajunsesera inaintea noastra si acum se pregateau sa intre in traseu. Unii au intrat in Caprioara(4B), altii in Iepuras(5A).

Noi ne-am asteptat cuminti randul, prilej cu care ne-am hidratat bine si am savurat niste ciocolata. Cei care intrau in Caprioara inaintea noastra erau un cuplu, din Bucuresti. Am facut schimb de numere de telefon, adrese de mail, in speranta ca ne vom mai intalni pe munte si cu alte ocazii.

Fac acum o paranteza si spun ca aventura de care am avut parte in acest traseu, dupa cum veti vedea mai sus(la propriu si la figurat), a depasit orice limita a intelegerii. M-am gandit mult daca sa dau numele persoanelor implicate  si am ajuns la concluzia ca nu merita sa fac asta si sa imi transform blogul intr-o anexa a OTV. Cine doreste sa afle, este liber sa ma intrebe direct sau sa imi scrie.

Prefer sa redau cat mai fidel faptele fara a deconspira identitatea personajelor. Nu vreau sa inchei paranteza pana nu spun ca ceea ce s-a intamplat in traseu a pus in pericol viata cataratorilor; este un punct de vedere personal si mi-l asum. Un astfel de comportament, intr-un traseu de alpinism…lasa de dorit. Se putea ajunge la lucruri si mai urate dar din fericire totul s-a terminat, sa zicem, cu bine.

Pana ne-am echipat noi colegii de traseu incepusera sa urce. Cap de coarda era baiatul. Am aflat ca nu stia traseul, era pentru prima data cand intra in el. Aveau o singura coarda, cred ca de 60 m.

Astept sa mai avanseze pentru ca nu vreau sa ne intalnim pe traseu si in regrupari si sa stam incomod.

Apreciez ca as putea sa plec asa ca imi fac nodurile, numar asigurarile de pe ham, il verific pe Horia, incalt papucii..si plec.

Asigur destul de repede la primul piton si castig inaltime. Ma simt atat de fericit ca ma catar incat incep sa fluier si sa cant. Este o melodie care imi staruie in cap de ceva vreme, o melodie ale carei versuri au o semnificatie aparte pentru mine. Se numeste Parissiene Walkways si ii apartine lui Gary Moore.

Am fredonat-o pe tot parcursul traseului si tot nu m-am saturat de ea.

Ajung in prima regrupare, fac cateva poze(cu aparatul lui Horia, fiindca pe al meu l-am uitat pe masa in bucatarie), apoi il filez pe partenerul meu.

Stand in regrupare realizez inca o data ca toamna este anotimpul meu preferat la munte. Ma uit la padurea de sub noi si vad copaci cu frunze galbene, verzi, rosii, portocalii…o minunatie, ce sa mai..

Ma uit in sus si ii vad si pe ceilalti care cuceresc piton dupa piton. Fata imi striga ca imi lasa o bucla intr-un cui, pentru ca acolo zice ea, ar fi un pas mai intins. In dreapta noastra se vede si echipa de 3 din Iepuras. Am aflat mai tarziu ca unul din echipa din Iepuras este Gabi Colea(al carui blog il citesc in mod frecvent); Gabi a fost de mare ajutor in acea zi, dupa cum veti vedea mai incolo.

Nu ma grabesc deloc. Ma catar incet, savurez fiecare priza, mai fac o poza acolo unde stau comod..Cand ajunge si Horia langa mine contemplam amandoi peisajul. Si chiar ca avem ce sa contemplam..

Pe cei doi nu ii mai vedem de ceva vreme insa ii aud pe cei din Iepuras.

Am doua frienduri, unul mai mare si unul mai mic, pe ham asa ca profit de ocazie si exersez amplasarea lor in niste fisuri mai generoase.

Tot catarand si fredonand Gary Moore ajung in regruparea din care ii vad foarte bine(la o aruncatura de bat as zice) pe Gabi Colea and co. Pana vine Horia am timp sa stau la palavre cu ei, sa ne fotografiem reciproc, sa schimbam adrese de mail :))..

Urmatoarea lungime este destul de scurta. Dar dupa ea…dupa ea vine celebra lungime cu fisura, fisura care dupa unii ar avea pas de 7, 7-. Nu am trecut-o niciodata cap de coarda ci numai secund; acum voi avea ocazia sa merg cap.

La un moment dat ii aud si ii vad pe cei din echipa din fata. Ajunsesera de ceva vreme in regrupare si acum incercau sa treaca fisura.

Ajung langa ei, ma asigur, apoi il trag pe Horia. In regruparea asta nu stau bine deloc. Suntem 4 oameni pe un metru patrat iar asta nu da  o senzatie de confort.

Aflu ca cei doi incercasera pe rand sa depaseasca pasajul dificil, dar nu reusisera sa treaca de un anumit punct. La un moment dat trebuia facut un pas mai intins, dat fiind faptul ca distanta dintre asigurari era destul de mare(mai ales pentru cineva mai mic de inaltime).

Fata se hotaraste sa mai incerce o data. I-am dat si cele doua frienduri pe care le aveam in speranta ca o vor ajuta. Daca nu reusea mai ramanea sa merg eu cap de coarda.

Dupa cateva incercari, doua frienduri puse bine si o scarita, fata coboara. Urmeaza sa merg eu cap.

Imi gandesc miscarile, dau cu magneziu pe palme, ma imbarbatez…si plec. Coarda celor doi ramasese bagata prin bucle; fata ajunsese pana la spitul care cred ca a fost plasat acolo de curand si bagase scarita in el.

Cat am stat in regrupare si i-am urmarit pe ei incercand sa rezolve fisura, am simtit ca ma ia un pic frigul. Si de la stat in pozitii care mai de care mai ,,comode”, mi s-au pus si niste carcei la picioare. Super!

Dar sa revin..Am urcat cu atentie, studiind fiecare priza, si tragandu-ma de bucle acolo unde simteam ca e cazul. Ma mai opream si ma odihneam, mai dadeam cu magneziu in palme..Am folosit si scarita la un moment dat, ca na, daca tot era acolo..

In aceasta lungime am facut niste greseli pe care cred ca le-am constientizat cu adevarat dupa ce am iesit din traseu.

Initial am zis sa ramana coarda celor doi bagata prin bucle ca sa ma pot trage de ea daca e nevoie, urmand ca eu sa bag semicorzile mele, alternativ. Pe masura ce urcam imi dadeam seama ca nu ma pot trage de coarda lor, mai tare ma chinuiam.

Mi se parea ca semicorzile se freaca si ca trebuie sa trag foarte puternic de ele ca sa pot sa asigur. Efortul asta m-a cam stors asa ca a trebuit sa ma opresc destul de des. Daca pana nu demult simtisem frigul, acum transpirasem.

Colac peste pupaza, la un moment dat, dupa ce am asigurat una din sfori si am vrut sa plec mai sus, am constatat ca aceasta iese din bucla. Nu imi explic cum de a iesit, cert este ca mi s-a cam taiat respiratia. Noroc ca nu apucasem sa urc cine stie ce asa ca am putut sa o bag la loc.

Ajung la friendurile pe care le amplasase fata si ma uit la ce urmeaza. Intr-adevar, pasul era destul de intins, iar pentru ea care era mai mica de inaltime..era un pic mai dificil.

Hotarasc sa ma odihnesc putin mai mult si sa ma gandesc bine la ce miscare abordez. Ma gandesc sa fac o miscare cat mai rapida si dinamica, fara ezitare. Asta cred ca ar fi singura solutie. Vad cuiul si este destul de sus.

Pe langa asta, mai este o problema, la cativa metri sub mine. Baiatul si fata par sa aiba niste mici divergente si incep sa ridice tonul unul la celalalt. El ii reproseaza faptul ca l-a adus in acest traseu, ca este nedormit si ca nu mai poate..ea incearca sa se apere. Asta nu pot sa zic ca ma linisteste.

In fine, incerc sa fac abstractie si ma hotarasc sa fac o miscare de angajament, cum zicea cineva. Ma pozitionez bine pe picioare si imi incerc norocul. Norocul e prietenul meu insa cand ma apropii de cuiul la care trebuia sa asigur incep sa sovai; asta pentru ca in cel mai nepotrivit moment mi se pun niste carcei la picior si piciorul incepe sa faca precum masina de cusut.

O cadere de aici nu arata prea bine asa ca incerc sa depasesc momentul si cu ultimele puteri reusesc sa bag bucla in piton. Am scapat!

Acum pot sa ma odihnesc oleaca. Ceea ce urmeaza e usor. Stau atarnat si incerc sa imi adun gandurile. Colegii se bucura si ei iar asta imi da forte proaspete. Acum ar trebui sa ma grabesc un pic fiindca in curand se va intuneca.

Ajung in regrupare si ma asigur. Prima data o trag pe fata, apoi pe Horia. Ultimul va avea de scos buclele, scarita..

Fata il va trage pe prietenul ei. Si acum incepe distractia. Prietenul face o criza de nervi(altfel nu stiu cum sa ii zic), combinata cu panica. In toata linistea se auzeau racnetele lui si vorbele deloc magulitoare la adresa ei si mai voalat..la adresa mea. Nu are rost sa redau avalansa de invective..

Intre timp, Gabi Colea impreuna cu ceilalti, terminase traseul si ne urmarea de sus. Amicul nostru urla la el cat il tineau puterile si ii zicea sa coboare la el si sa il ia de acolo. Vezi doamne, noi ceilalti trei fusesem mai destepti si urcasem, lasandu-l pe el sa se chinuie de unul singur. Gabi incearca sa il calmeze, prietena lui la fel..

Nu vreau sa ma gandesc ce era in mintea lui Horia atunci, care probabil isi spunea ca nici in visele lui nu isi imaginase asa ceva, sau ce era in mintea bietei fete care trebuia sa traga 90 kg de ,,buna dispozitie”…

Gabi coboara la noi si incearca sa il mai tempereze pe tanarul catarator. Intr-un final omul ajunge in regrupare si mai ca nu ne ia pe toti la rost ca l-am abandonat in perete. Nu imi vine sa cred ce aud: daca eram cu cu adevarat meseriasi, ne descurcam cumva si coboram la el. El ar fi stiut ce sa faca daca ar fi fost in locul nostru. Ma rog…prefer sa ma abtin.

Prietena lui tremura de frig si cred ca un pic si de frica. Nici eu nu ma simteam mai bine vazand la ce trebuie sa asist INTR-UN TRASEU DE ALPINISM!!

Se ia rapid decizia de a urca ultima lungime asigurati cu coarda de sus; coarda celor care iesisera din Iepuras. Urca Gabi apoi venim si noi.

Primul urca Horia si se misca rapid. Ghici cine a urcat al doilea? Va spun eu: a urcat amicul. A zis, spre uimirea noastra, ca lui asa i se pare normal. A fost ultimul..asa ca acum el va fi primul. El are grija de spatele lui si nu prea il intereseaza de ceilalti. O gandire interesanta si sanatoasa, as zice.

Plin de nervi, ne lasa in urma si pleaca. Eu hotarasc sa raman ultimul si o trimit pe fata, care deja simtea frigul binisor.

Intr-un final plec si eu, cu regretul ca nu apucasem sa fac ultima lungime cap de coarda. Asta e..data viitoare.

Ajuns la finalul traseului, constat ca acel ,,cuplu ciudat” a luat-o la vale. Am ramas sa strangem echipamentul, i-am strans mana lui Gabi, si am coborat si noi usor la lumina frontalei. Nu m-am simtit nici o clipa singur pentru ca pana la masina mi-au tinut companie racnetele amicului. Un adevarat cor de ingeri…

Prin padure am balaurit ceva fiindca nu se mai recunostea nimic din poteca atat de vizibila vara. Totul era acoperit de un covor foarte gros de frunze.

Pana sa ajung la masina am avut timp sa reflectez la tot ceea ce se intamplase. Nu doresc nimanui sa aiba parte de asemenea ,,discutii” intr-un traseu, mai ales intr-un traseu de catarat in care trebuie sa fii concentrat tot timpul.

A fost o lectie despre angajament, prietenie, si decizii ferme pe care trebuie sa le iei atunci cand esti in situatii dificile.

Cat despre amicul nostru…nu stiu exact care au fost discutiile in cuplu dupa aceasta aventura, dar cred ca in ziua aceea a invatat HOW TO LOSE FRIENDS AND ALIENATE PEOPLE..

Galeria de poze o gasiti aici:   https://picasaweb.google.com/113057002285367148184/MuchiaCaprioarei_5Noiembrie2011

28
Aug
10

Creasta Generalului impreuna cu Mihai Doarna

Se anunta un weekend torid asa ca de stat in Bucuresti nu putea fi vorba. Am convenit impreuna cu Mihai sa plecam o zi la catarat.

Ne batea gandul sa incercam Creasta Generalului pentru ca era un proiect pe care il aveam in vedere dar  mai ales ca era pentru prima oara cand mergeam cap intr-un traseu de alpinism.

Am plecat sambata la 7:30 din Bucuresti si ne-am indreptat catre Cheile Rasnoavei. Mai fusesem pe Creasta Generalului dar in calitate de secund. Ca si cap de coarda lucrurile stau altfel.

Din cauza aglomeratiei am ajuns acolo la ora 11:30. Pana am sortat echipamentul si ne-am imbracat s-a facut 12. Mihai a intrat cap de coarda in traseu.

Traseul este foarte bine asigurat, are chiar prea multe asigurari, as spune. Cel putin pe primele doua lungimi se gasesc si pitoane si spituri de escalada. Noi am facut numai doua lungimi din cauza caldurii dar si din cauza ca am facut niste greseli pe care este bine sa le povestesc. Nu ma feresc sa spun ca sunt greseli de incepatori in ale alpinismului.

In primul rand nu am avut la noi o schita a traseului. Eu studiasem schita cu cateva zile inainte dar nu o printasem ca sa o pot lua cu mine. Aici traseul este destul de evident dar ma gandesc cum ar fi fost daca ne-am fi aflat in Costila unde te poti trezi linistit intr-o lungime gresita.

In al doilea rand, facand bagajul in graba nu m-am gandit sa iau un rucsac mic de perete in care sa caram cele necesare: apa, mancare, eventual alte piese de echipament. Rezultatul a fost ca nu am avut in ce sa caram apa, de exemplu, asa ca a trebuit sa umplem o sticla de 2 litri pe jumatate. Sticla pe care a carat-o secundul…

Nu mai e nevoie sa spun ca sticla se balanganea ca si cum ar fi batut un vant puternic.

Trei, papucii de catarat pe care ii aveam ii cumparasem cu o zi inainte. Ma catarasem un pic la sala si ziceam ca astfel le facusem proba. Nu am luat in calcul faptul ca la stanca voi sta( mai ales in regrupari) destul de mult incaltat cu ei. Rezultatul? Mi-au chinuit degetele in ultimul hal.

In al patrulea rand, dupa ultima experienta in care mi-am umplut adidasii de noroi am zis ca nu mai plec la munte decat in bocanci. Ceea ce nu am luat in calcul a fost ca ma voi catara in espadrile iar bocancii ii voi atarna de ham. Acum imaginati-va ditamai bocancii atarnati de ham, sticla de 2 l plina pe jumatate,  piesele de echipament si veti obtine o imagine clara a cataratorului.

Dupa cum spuneam Mihai a plecat cap. Am folosit o singura coarda de 60 m pentru ca lungimile sunt scurte. In rest casca, papuci de catarat, bucle mai lungi( cam 5 pe lungime), anouri( mie mi-au folosit ca sa -mi prelungesc autoasigurarea), carabiniere, opt de rapel.

In prima lungime se pleaca pe o brana iar apoi se merge spre stanga si in sus pe fata cazuta. Catararea nu pune probleme. Stanca este foarte aderenta, pitoane sunt din belsug. Dupa aproximativ 10 m se ajunge in regrupare. De retinut este ca secundul si cu capul nu pot comunica din cauza ca este zgomot facut de apa din chei.

In regrupare sunt 3 pitoane solide la care se poate asigura. A ajuns Mihai si a dat semnalul asa ca am inceput sa urc. Am cules toate buclele de pe traseu si in scurt timp am ajuns langa el.

M-am asigurat cu un zelb si apoi am facut schimb de echipament pentru ca aveam de gand sa merg cap pe a doua lungime.

Din pacate, intr-o secunda de neatentie eu am scapat apa asa ca planurile noastre de a face tot traseul s-au naruit. Am hotarat sa facem numai doua lungimi pentru ca fara apa vom lesina de cald.

Am plecat cap dar dupa numai 3 bucle am simtit ca papucii ma chinuie in ultimul hal. In afara de asta, lipsa antrenamentului si-a facut si ea simtita prezenta astfel ca am abandonat in favoarea lui Mihai. Dupa ce s-a sfortat un pic a reusit sa ajunga la ceea ce semana cu o regrupare intermediara.

A doua lungime debuteaza cu o fisura pe care sunt vreo 3 pitoane si chiar un spit. Se poate urca un pic pe fisura, in sprait iar apoi se poate trece spre stanga unde sunt prize ceva mai generoase. Atentie la picioare!

Am ajuns in regruparea pe care o amenajase Mihai. El asigurase la 2 pitoane foarte solide. Ulterior ne-am dat seama ca cea de-a doua lungime se termina un pic mai sus. Asta e, data viitoare.

La regruparea din a 2 a lungime se poate si ajunge si pe ocolite. Se urca pe la baza stancii si se merge spre intrarea in traseul MOLDOVEANU. De acolo se urca folosindu-ne de niste cabluri montate si se ajunge in regrupare. De aici se pleaca in a 3 a lungime.

Noi nu am mai vrut sa continuam asa ca am facut rapel.

Mai jos iata si cateva poze.

11
Apr
10

Escalada Prapastii Zarnesti

Iarasi se anunta vreme instabila. Dar bineinteles ca ma apucase dorul de catarat si nu vroiam sa stau acasa chiar daca era vorba de plecat numai pentru o zi.

Sambata am avut ceva treaba asa ca am plecat duminica; cum nu mai fusesem demult in Piatra Craiului am optat pentru Prapastii. Coechipieri au fost Vasi, Emma si Lucian; Lucian era la prima experienta cu stanca si era foarte nerabdator sa vada cum sta treaba.

Am plecat pe la 6 din Bucuresti si ne-am indreptat catre Zarnesti; cerul era cam plumburiu dar nu ne-am lasat descurajati. Am zis ca poate prindem cateva ore de catarat.

La Zarnesti era soare si frumos asa ca ne-am bucurat si i-am dat bice catre Prapastii. Ajunsi acolo ne-am uitat la traseele care au niste grade pe care mie mi-e greu sa le concep(8,9 etc.) si ne-am intrebat ce forta si tehnica trebuie sa ai ca sa te cateri pe asa ceva; este vorba mai ales de traseele care sunt la intrarea in chei.

Cu toate ca am fost de multe ori in aceasta zona pot sa spun ca imi place la fel de mult ca si prima oara; prima oara am venit aici in 2004, de la Cheile Rasnoavei, cu un coleg de liceu care facea catarare de vreo cativa ani. Tin minte ca imprumutasem o pereche de tenisi de la un prieten..niste tenisi mai stramti pentru ca auzisem ca de asta ai nevoie ca sa stai pe stanca. Aveam sa constat ca era nevoie de mai mult decat atat. Colegul meu a pus atunci o mansa pe un traseu usor, dupa cum zicea el. Mie mi  s-a parut foarte dificil asa ca de -abia am reusit sa urc vreo 2 m, mai mult tarandu-ma pe stanca. Lasand la o parte episodul cu escalada, vizita in chei mi-a placut foarte mult; ma impresionasera peretii aceia amenintatori precum si inaltimea traseelor de escalada.

Revenind la povestea mea..am cautat niste trasee mai potrivite pentru conditia noastra fizica asa ca ne-am orientat catre niste trasee din padure, nu departe de cabana salvamont. Traseele le-am apreciat cam la gradul 6; aveam sa aflu ulterior ca sunt de fapt facute pentru dry tooling.

Pana ne-am echipat noi au inceput sa apara norii negri si era clar ca norocul nostru se va schimba, si nu neaparat in bine. Am plecat cap de coarda si am reusit sa pun vreo 3-4 bucle dupa care l-am lasat pe Vasi sa incerce mai departe. Stanca era foarte rece iar afara nu cred ca erau mai mult de 12 grade ceea ce a facut catararea mai interesanta decat am crezut.

Vasi a reusit sa puna topul asa ca ne-am dat cu totii in mansa. Lucian a fost foarte perseverent asa ca a reusit sa faca traseul dupa ce s-a lasat de cateva ori in coarda. Ema s-a luptat si ea cu stanca si pana la urma a iesit victorioasa. BRAVO EMA SI LUCIAN!!!

Intre timp a inceput ploaia asa ca ne-am chinuit sa mai punem inca o mansa dar am renuntat dupa cateva asigurari.

Cum nu aveam altceva mai bun de facut si cum ploaia isi intrase in drepturi, ne-am bagat in grota de la baza traseului si am intins o masa bogata in carne, branza, dovlecei pe gratar, cornulete cu rahat etc.. Sa vezi catarare dupa o asemenea masa!

Era clar ca vremea nu se va imbunatati prea tare asa ca am mai asteptat sa se potoleasca ploaia si ne-am dus la cabana salvamont.

Aici se poate catara si atunci cand ploua deoarece unele din trasee sunt pe surplomba. Stiam ca sunt 3 trasee pe care le putem face: Marine, Afumatura( pe surplomba) si inca un traseu mai in stanga- nu-i stiu numele..

Aici..surprinzator, lume multa! Manse puse pe cele 3 trasee de care vorbeam mai sus, popor numeros, cateva fete cunoscute( Mastac de la scoala de ghizi, baiatul dlui Pivoda etc) si voie buna in ciuda vremii zburlite.

Ne-am dat si noi in mansa dupa ce am stat un pic la coada asa ca nu pot sa spun ca am mers degeaba la munte. Cel mai usor traseu de acolo este Marine, cotat la 5+ sau 6-; este un traseu usor de aprox. 20-25m si are in partea finala un diedru. Acum, nu sunt sigur daca diedrul face parte din Marine sau face parte din alt traseu paralel cu acesta. Oricum, este un traseu bine asigurat, cu prize bune, stanca destul de compacta si care poate fi bun de scoala.

Traseul cu afumatura este in stanga acestuia, si are o surplombita care necesita un pic de atentie; foarte bine asigurat, cotat la 6+ sau 7- este un traseu care pune niscaiva probleme la surplomba insa cu ceva atentie se poate trece de partea mai dificila. Topul este bine amenajat, prizele mari si solide, stanca este compacta..

Despre al treilea traseu, cel din stanga afumaturii, nu stiu prea multe. M-am dat o singura data pe el si l-am apreciat la 7..

In concluzie, daca aveti drum prin zona merita sa incercati traseele; nu sunt plimbare pe bulevard dar nici foarte grele.

Am stat aici , la palavre cu baietii de la salvamont pana pe la ora 17 apoi am plecat spre Bucuresti.

A fost o iesire reusita, in ciuda vremii nefavorabile.




Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 21 other followers

August 2017
M T W T F S S
« Jun    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Vizitatori

  • 163,842 vizite

Mai umblu si pe aici

Pentru ca imi pasa

Hai-hui pe

Recomand espadrilele de catarat

Cumpar echipament de la

Galeria de pe Flickr

Free counters!