Posts Tagged ‘Muntele Rosu

10
Jan
10

Viscol pe varful Ciucas

Ianuarie 2010. S-a terminat cu sarbatorile de iarna, cu sarmale, carne de porc, salata de beouf si altele. Era timpul sa iesim din Bucuresti si sa dam o tura pe la munte. Am ales ziua de duminica intrucat sambata mai aveam cate ceva de facut prin Bucuresti.

Site-urile meteo anuntau temperaturi foarte scazute iar asta era o problema in primul rand pentru ca nu aveam cauciucuri de iarna si lanturi. Fiind vorba de mers la o zi am ales ceva mai apropiat si anume Ciucas. Stiam ca pana la Cheia e drumul bun si fiind destul de circulat drumul va fi cat de cat intretinut( curatat de zapada si gheata). Am hotarat sa mergem cu masina lui Dragos asa ca dis de dimineata am plecat spre Soseaua Giurgiului, i-am luat pe Nicu si Raluca apoi ne-am indreptat catre DN1. Am ajuns la Cheia pe la 8:30, am parcat masina la hotel Zaganu si ne-am indreptat catre cabana Muntele Rosu. Planul era sa facem varful Ciucas, un varf pe care incercasem sa-l fac de mai multe ori insa de fiecare data vremea imi fusese potrivnica.

Cred ca erau in jur de 2 grade, dar mie nu mi se parea frig deloc. Pe mine caldura ma oboseste foarte tare asa ca mersul pe asemenea temperaturi este fericire curata. Ninsese foarte mult, mai mult decat ma asteptasem; drumul pana la muntele Rosu era plin de zapada, copacii erau incarcati de nea iar ceata incepuse sa-si faca aparitia.Cand am inceput sa urcam prin padure, am observat ca pamantul de sub talpile noastre era bocna; cred ca fusese un geeer…brrrrr. Nu ca acum nu ar fi fost.

Nu mai era nimeni pe traseu, era liniste totala. Cred ca lumea statea in casa, la caldura, la un ceai cald…

Am ajuns la muntele Rosu pe la ora 10, glumind si facand poze; iarna isi intrase in drepturi, ce sa mai vorbim! Nu mai vazusem demult atata zapada in Ciucas. La muntele Rosu era foarte multa ceata, nu se vedea aproape nimic..

Ne-am gandit ce sa facem si pana la urma am hotarat sa atacam varful; ne-am gandit ca daca vremea se va strica foarte tare ne vom retrage. Un pic mai sus de cabana Muntele Rosu am dat peste niste temerari care vroiau sa faca varful, la fel ca si noi. Dormisera la Silva iar acum aveau planuri mari; era bine ca aveam cu cine sa mai schimbam si noi o vorba.

Am inceput sa urcam prin padure bucurandu-ne de linistea care domnea peste tot; copacii erau plini de zapada astfel ca aveau crengile pana in pamant. Imi aduc aminte ca am mai incercat in urma cu un an sa fac varful Ciucas, in aceleasi conditii; mai sus de Cabana Ciucas insa ne-am gasit in imposibilitatea de a continua drumul din cauza ca totul era inghetat si nu puteam merge fara coltari. Nu am avut de ales si a trebuit sa ne intoarcem, jurand insa cu mana pe inima ca ne vom cumpara coltari imediat cum vom ajunge in Bucuresti.

Acum insa situatia era un pic diferita in sensul ca AVEAM COLTARI!

Ne-am mai oprit in padure, am mai baut niste ceai cald din termos, am mai facut niste poze si pana la urma am ajuns la cabana Ciucas; aici deja viscolul ne luase in primire. In sinea mea ma bucuram pentru ca aveam parte in sfarsit de o iarna in adevaratul sens al cuvantului: era f. frig, zapada era din abundenta iar ceata parea ca ne va insoti tot restul drumului.

La cabana Ciucas constat cu surprindere ca exista…FORME DE VIATA. Vad un caine iar la  un moment dat din cabana iese un cioban care ne face semn sa intram. Intram in cabana, stana sau ce-o fi si intalnim al doilea cioban care statea langa foc, linistit. Incaperea era utilata cu cele necesare unui trai modest dar nu neaparat saracacios. Oamenii foarte de treaba, ne invita sa ne asezam si sa ne odihnim un pic. Nu ezitam si scoatem mancarea din rucsac si ne apucam de treaba nu inainte de a-i invita si pe ei. Ne refuza politicos spunandu-ne ca isi pregatesc si ei o mamaliga cu branza mai tarziu.

Din discutia cu ei aflam ca Ciucas este in constructie sau re-constructie, spuneti cum vreti. A fost luata de un investitor care vrea sa o termine repede ca sa poata scoate bani de pe urma ei. Imi aduc aminte cat de jalnic arata cabana cand am venit aici in 2006..

Bine macar ca acum se ocupa cineva  de ea.

Terminam masa si ne pregatim de plecare. Suntem hotarati sa ajungem pe varf in ciuda whiteout-ului de afara.

O luam la pas prin ger si zapada mare si avem un singur obiectiv: varful Ciucas-1954m alt. Ceata si viscolul insa incep sa ne puna probleme. Eu nu fusesem niciodata pe varf dar stiam cam cum arata si stiam cam ce repere trebuie sa intalnesc pe traseu.

Mergeam foarte greu din cauza cetii in primul rand; nu se vedea nimic..din cand in cand prin ceata densa se mai vedea cate un stalp dar cam atat; stiam ca in zona trebuie sa fie portiuni de jnepenis dar acum nu vedeam nimic.

Dupa ce am mers aiurea prin ceata, vreme de vreo jumatate de h, am hotarat ca in cazul in care vremea se inrautateste si nu mai gasim nici un marcaj sa facem cale intoarsa.

Nu vroiam sa risc aiurea dar in acelasi timp imi doream sa ajung pe varf si mai ales imi doream sa ii duc pe cei cu care eram pe varful Ciucas, in conditii adevarate de iarna, in calitate de aspirant la titlul de ghid montan.

La un moment dat am mers inainte ca sa caut marcajul si am balaurit pret de vreo 10 minute prin ceata; am intrat in zapada pana la sold dar nu m-am lasat. Pe alocuri m-am mai folosit de piolet, m-am mai poticnit dar eram hotarat sa reusesc. Pana la urma am gasit stalpul si i-am chemat si pe ceilalti. Increzatori, am pornit mai departe prin zapada care ajungea in mod constant pana mai sus de genunchi.

Era viscol, batea vantul destul de tare iar barba si parul incepusera sa imi inghete. Pot sa spun ca am mers din stalp in stalp, adica ne apropiam de unul…mai stateam si scrutam cu privirea atat cat se putea apoi incercam sa il gasim pe urmatorul si tot asa..

Stiam ca trebuie sa ajungem pe la baza stancilor dar deocamdata nu se vedea nimic. Am mai mers o bucata de vreme si am dat de niste portiuni de jnepenis pe care le-am luat ca repere pentru coborare. Viscolul era atat de puternic incat dupa ce faceam cativa pasi ne acoperea urmele in totalitate; parca nu trecuse nimeni pe acolo.

Vorbisem in urma cu cateva zile cu sotia mea, Mihaela, si imi spusese ca trebuie sa intalnim un mic horn prin care va trebuie sa ne strecuram. La un moment dat am intalnit ceea ce parea a fi un horn motiv pentru care am incercat sa merg prin el; dupa ce m-am afundat bine in zapada mi-am dat seama ca nu e hornul cu pricina asa ca l-am coborat cu atentie.

Ceata si zapada mare in continuare. E clar ca asta este trendul zilei.

Dar iata si hornul promis. Plin de zapada si un pic abrupt; cel putin asa l-am vazut eu atunci. Am inceput sa-l urc cu atentie uitandu-ma tot timpul in spate la cei 3 prieteni care se luptau cu zapada mare. Obositor…obositor..obositor dar frumos in acelasi timp. Vantul se intetise, nu gluma.

Am iesit din horn apoi am inceput sa vad cum se contureaza stancile. Trebuie sa trecem pe la baza  Tigailor mari, Babelor la sfat.

Mergem pe la baza lor cu atentie pentru ca poteca este cam ingusta si plina de zapada iar in dreapta nu prea avem de ce sa ne tinem..

Cine a zis ca iarna nu-i ca vara a stiut ce a zis. Zapada mare, ceata si viscolul pot pune  probleme mai ales daca nu ai mai facut traseul pe timp de vara.

La un moment dat ne intalnim cu temerarii de care spuneam la inceput; coborasera de pe varf si spuneau ca nu au putut sa stea acolo deoarece vantul sufla ca turbat. Nu imi era greu sa cred pentru ca si pe noi ne izbea cu putere in fata.

Ceata parea ca se mai risipeste iar la un moment dat mi s-a parut ca am vazut si putin soare. Imi dadeam seama ca ar trebui sa fim aproape de varf dar ca in multe situatii partea finala e cea mai grea.

Vantul sufla ff tare si asta ne ingreuna mersul. Deodata…IATA VARFUL! Se vede stalpul indicator asa ca ma grabesc sa ajung la el.

Ajung acolo si ma tin cu amandoua mainile de stalp ca sa nu ma ia vantul. Nu exagerez cu nimic, era un vant cum nu cred ca am prins vreodata pe munte. Nicu, Raluca si cu Dragos erau la cativa metri in spatele meu. A doua a ajuns Raluca; am prins-o de rucsac si am tinut-o ca sa nu zboare de langa mine.

Pentru Dragos a fost foarte amuzant. Lui i se parea extraordinar felul in care il tinea vantul.

Nu am putut sa scoatem aparatul ca sa facem poze pentru ca era ff. frig asa ca ne-am multumit cu ceea ce se vedea de acolo, atat cat se vedea.

Nicu a coborat de pe varf cu spatele si tarandu-se. Din nou, nu exagerez cu nimic..

Am coborat pe cat posibil pe aceleasi urme, pe vant si ceata. Vremea nu s-a schimbat pana am ajuns la cabana. Sper totusi sa fac varful Ciucas si iarna pe vreme buna. As vrea sa vad Tigaile si Babele incarcate de zapada. Sunt sigur ca spectacolul iernii ar fi unic.

Am ajuns la cabana Silva si ne-am dus repede catre sala de mese pentru ca de-abia asteptam sa mancam ceva cald.

Domnul Bucur, cabanierul, a fost foarte amabil ca de obicei. Am servit si felul 1 si 2 si o bere rece Ciucas.

Foarte multumiti de ceea ce facusem ne-am dus agale catre Cheia, am luat in primire masina si ne-am indreptat catre Bucuresti. Era ora 20.

A fost o zi plina si reusita.

Multumiri echipei!

28
Dec
09

Creasta Gropsoare- Zaganu si prima aventura a lui Dragos

Se apropia sfarsitul anului 2009….si parca nu ma lasa inima sa inchei acest an fara o iesire la munte.

Era 27 decembrie, era ger, era sarbatoare…Chiar nu stiam pe cine ar putea sa tenteze o iesire la munte in aceasta perioada. Dupa indelungi framantari si cautari, imi vine o idee: il sun pe Dragos. Nu mai mersesem niciodata cu el la munte, nu stiam cum se va comporta, insa stiam ca are o conditie fizica de invidiat data de sportul pe care il practicase pana nu demult: atletism.

Il sun, ii povestesc despre ce este vorba, aflu ca este incantat sa mearga, asa ca ne hotaram sa plecam pe 28 decembrie in Ciucas.  Se anunta vreme buna dar friguroasa. Frigul il suportam amandoi asa ca asta nu era o problema.

Problema era ca ninsese, inghetase, iar noi nu aveam cauciucuri de iarna. Pana la urma am plecat cu masina lui Dragos, mizand pe faptul ca drumul pana acolo este destul de circulat asa ca autoritatile in drept se vor ingriji de deszapezire.

Am plecat de dimineata devreme, pe la ora 5. La ora 8 am fost in Cheia.

Am parcat masina ca de obicei, la hotel Cheia. Era o dimineata frumoasa, cu un rasarit pe masura, dar geroasa.

Planul era sa facem creasta Gropsoare Zaganu iar apoi sa ne intoarcem pe la cabana Muntele Rosu. Am pornit la drum, incurajati de vremea buna care se anuntase.

Iata si harta, pentru o orientare mai buna in teritoriu.

Am trecut pe langa manastire, am ajuns in drumul national iar apoi am urmat indicatorul si am intrat in padure. Aici am pus parazapezile pentru ca zapada era DEJA destul de mare. Am inceput sa urcam, incet-incet, povestind si glumind.

Marcajul pe care il urmarim noi este cruce rosie. Este vizibil tot timpul pe copaci asa ca nu ne facem probleme ca ne-am putea rataci; oricum, eu stiu bine drumul asa ca nu imi fac griji.

Dupa aproximativ 1h 30 min. ajungem la stana din Zaganu. Cerul era de un albastru foarte limpede; mai vazusem un cer asa de frumos aici, iarna, in decembrie 2008.

Facem un scurt popas si profitam de ocazie ca sa mancam si sa bem un pic de ceai din termos. Este o zi frumoasa de iarna, cu zapada din belsug.

Facem niste poze de facebook, ca sa nu spunem ca am venit degeaba aici. Dragos este foarte incantat de ceea ce vede; este un tip caruia ii place foarte mult efortul fizic asa ca mersul pana aici este jucarie pentru el.

Ma intreaba pe unde merge traseul nostru asa ca ii arat ca trebuie sa trecem pe langa stana si apoi sa urcam in creasta. Se uita uimit la ceea ce avem de urcat si ma intreaba: Tu vorbesti serios, chiar pe acolo trebuie sa urcam?? Mama, dar e ceva de mers..

Nu vreau sa deconspir restul traseului; vreau sa il las pe el sa descopere frumusetile Ciucasului.

Zapada este din ce in ce mai mare; deja m-am afundat in ea pana la genunchi. Sper totusi ca pe creasta sa fie mai putina zapada. Normal asa ar fi, pentru ca pe creasta vantul o mai spulbera.

Trecem pe langa stana si incepem sa urcam. Urcusul se dovedeste a fi destul de anevoios. Dragos se intinde in zapada de vreo doua ori si spune: Bai frate, asta e traseu de alpinism? Ca avem ceva ceva de urcat…

Ii raspund ca este un traseu turistic usor, doar ca zapada schimba foarte mult conditiile de mers. In mod normal am merge fluierand pe aici.

Cerul este traversat de nori mai tot timpul; imi place cum se vad brazii incarcati de nea, imi place ca sunt in zapada pana la genunchi, imi place ca trag de mine..Nu e usor sa mergi prin zapada mare insa stiu ca ajungi acolo sus si iti dai seama ca tot efortul a meritat. Sper doar ca si Dragos sa inteleaga asta.

La un moment dat pierdem marcajul. Cu toate ca stiam drumul.( sau credeam ca il stiam), zapada imi pune probleme la orientare. Ma uit dupa Dragos si il vad in zapada pana la brau. Profit de ocazie si ii fac o poza. Nu am mai vazut de mult atata zapada.

Ii spun sa stea pe loc si merg sa caut marcajul; copacii sunt plini de zapada asa ca probabil marcajul de pe trunchiurile lor a fost acoperit.

Ratacesc un pic, cobor niste pante incarcate de zapada, ma afund, inot, ies, iar caut marcajul si in final il gasesc. Urlu dupa Dragos si ii spun sa vina dupa mine.

Vine si Dragoselu, plin de elan, dar ii piere repede cheful cand se scufunda din nou in zapada. Il inteleg perfect; il oboseste stilul asta de mers. Si pe mine ma oboseste dar ma consolez cu gandul ca mai sus o sa merite tot efortul depus.

Mergem …si mergem..si iar mergem. Ajungem la indicatorul care ne arata ca avem de mers inspre Zaganu.

Se vad deja stancile pe sub care o sa trecem asa ca drumul este destul de clar.

Dragos scapa de sub supravegherea mea asa ca la un moment dat, uitandu-ma dupa el, il vad cocotat pe o stanca si admirand privelistea.

Inaintam prin zapada mare, povestind si facand poze. Incepe sa bata vantul serios de tot. Ceea ce pana acum era o simpla adiere s-a transformat intr-un vant puternic de tot.

Dragos vrea sa se opreasca un pic si sa se odihneasca. Se intinde in zapada, scoate niste sticksuri si ma intreaba cam cat mai avem. Imi dau seama ca mi-e din ce in ce mai greu sa apreciez cat mai avem pana la Muntele Rosu pentru ca zapada ne pune probleme la inaintare.

E destul de frig asa ca hotarasc sa ridicam ancora. Se vede deja cabana Muntele Rosu dar in departare…

Mai avem de urcat aproximativ jumatate de ora pana sa ajungem in creasta. De aici se vede muntele in toata splendoarea lui.

Ma intreb cam cat de tare o sa bata vantul sus pe Gropsoarele; daca aici bate asa, e clar.

Acum nu mai avem probleme cu orientarea. Drumul pe care il urmam este foarte clar. Ajungem repede in creasta iar de aici vedem pana spre Gropsoarele.

Stiu ca o sa ajungem la o portiune de stanca unde este fixat un lant. Aia ar fi cea mai dificila parte a traseului desi pe timp de vara nu ridica absolut nici o problema. Acuma insa, fiind gheata, va trebui sa sporim atentia.

Ajungem la TURNUL DE ARAMA. Este un punct de reper important pentru acest traseu si pentru Ciucas in general.

In aceasta zona zapada era foarte mare; intram usor pana la genunchi.

Ma uit la brazi si ma uimeste culoarea lor; au o culoare argintie, metalizata…foarte frumos. Ciucasul si-a pus la bataie frumusetile..

Mai avem in jur de 2 h pana sa ajungem pe varful Gropsoarele( 1884m); in mod normal am face mai putin, dar acum zapada e mare, bate si vantul asa ca ca imi este greu sa apreciez. Evit sa mai fac preziceri despre lungimea traseului nu de alta dar vreau ca Dragos sa ramana totusi cu niste amintiri placute, nu cu gandul ca era sa-si dea sufletul aici.

Mai urmeaza un urcus ceva mai sustinut, printre jnepeni iar apoi ajungem pe varful Gropsoarele. Pe masura ce urcam, ma uit in spate la Zaganu, la Turnul de arama si la stancile cu forme rotunjite …

Intr-un final ajungem si pe Gropsoarele…Aici vantul batea ingrozitor de tare! Imi inghetase fata iar Dragos glumea si spunea ca sigur face pareza. Am gasit totusi puterea sa facem o poza de grup…Rezultatul se vede mai jos.

Se vedeau niste nori grosi si negri inspre varful Ciucas. Daca stau sa ma gandesc bine, cred ca mai de fiecare data pe Gropsoare am prins vant puternic asa ca ceea ce se intampla acum nu ma surprinde foarte tare.

Aici pe creasta sunt niste refugii din tabla, sub forma de clopot. Pot servi drept adapost in caz de vreme rea. Va voi povesti alta data cum m-a ajutat pe mine un astfel  de adapost..

De aici incepe coborarea. Ajungem la un indicator care ne arata directia de mers pana la cabana Muntele Rosu. Pana la cabana mai avem de mers aproximativ 2h. Coborarea imi da un pic de emotii pentru ca zapada este foarte inghetata iar noi facem o mica traversare; o depasim cu bine iar eu rasuflu usurat.

Dragos se tranteste in zapada si imi spune ca l-a cam obosit mersul asta prin zapada. La fel de adevarat este ca nici nu s-a odihnit noaptea( nu a dormit absolut deloc) iar asta a contribuit din plin la epuizarea lui.

Incepe sa apuna soarele asa ca scot aparatul( desi vantul bate ca turbat iar aparatul meu nu prea vrea sa se mai trezeasca la viata) si profit de soarele rosu care lumineaza muntele.

Am coborat incet pana la Muntele Rosu. Ajunsi aici, ne-am indreptat pasii catre cabana Silva unde stiam ca ne asteapta Dl. Bucurescu. Recomand tuturor cabana Silva. Am spus-o si o repet: oamenii sunt foarte primitori iar mancarea este foarte buna.

NU VETI REGRETA!

Cateva informatii despre cabana Silva aveti aici: http://www.carpati.org/ghid_montan/muntii/ciucas/cabana_silva-93/

Dupa ce am mancat si am baut o bere rece am plecat spre Cheia, am luat masina si dusi am am fost. Din fericire, nu era polei asa ca drumul pana acasa a fost fara peripetii.

In concluzie, pot sa spun ca am intrat fericit in 2010: am fost la munte, mi-am atins obiectivul, nu l-am chinuit prea tare  pe Dragos si ne-am intors acasa cu bateriile incarcate!

08
Jul
08

Furtuna de Iulie in Ciucas

Niste treburi mai urgente m-au impiedicat sa plec sambata de dimineata la munte. M-am gandit totusi ca nu e timpul pierdut si ca as putea sa plec mai pe dupa-amiaza. Vorbisem cu Mihai si ne hotarasem pentru Ciucas. Era aproape asa ca nu pierdeam timpul pe drum.

Planuiam sa mergem cu cortul. Planul era sa urcam pe Gropsoare si sa punem cortul acolo urmand ca duminica sa ne continuam drumul catre varful Ciucas.

Am plecat pe la ora 13 din Bucuresti. Ne-am intalnit si cu Bogdan care a venit cu noi pana la Cheia.

La Cheia am ajuns pe la ora 16. Am lasat masinile ca de obicei, la hotel, apoi am inceput sa ne aranjam rucsacul. Bogdan a mai stat un pic cu noi apoi a plecat inapoi spre Bucuresti.

Planuiam sa urcam cat de repede se poate si cu pauze cat mai putine pe traseu.  Bagajul era destul de usor, singurul obiect care ma incomoda era cortul.

Am pornit la drum, pe un soare puternic de Iulie. Ritmul impus era destul de alert asa ca in scurt timp am simtit cum transpir. Sudoarea de pe frunte mi se prelingea pe fata si imi intra in ochi. Ma usturau ochii rau de tot. Am stat un pic sa imi trag sufletul si am plecat mai departe.

In scurt timp am ajuns la stana din Zaganu.

Nu am stat mult aici. Am facut cateva poze si ne-am urnit din loc. Dupa oboseala acumulata in ultimele zile m-am gandit ca imi va fi greu sa fac un traseu in weekend insa am descoperit resurse de energie nebanuite. Intotdeauna imi incarc bateriile cand ajung la munte. Toata oboseala acumulata dispare ca prin farmec atunci cand stiu ca plec si fac cutare traseu.

Pasii ne poarta catre drumul care trece pe la baza stancilor.

Ajungem in zona in care avem o vedere mai de ansamblu; vedem spre Ciucas si spre cabana Muntele Rosu.

Incep sa apara norii insa se risipesc dupa putina vreme si lasa iar locul soarelui. Bate un pic vantul, atat cat sa ne faca sa uitam de caldura de mai devreme.

Cred ca pe la ora 20:00 suntem pe Gropsoare; nu prea vad ce ar putea sa ne incetineasca.

Ne apropiem cu pasi repezi de varf. Ajungem pe Gropsoare. Vizibilitate foarte buna, in ciuda norilor care brazdau cerul.

Ne intindem un pic pe iarba si tragem aer in piept..Aer curat, ozonat, de munte. Nu prea se compara cu ce e in Bucuresti, nu?

Ne uitam dupa un loc mai ferit unde sa putem pune cortul. Incepuse sa bata vantul asa ca ne grabeam un pic.

Coboram putin si gasim o zona mai ferita de vant. Oricum, nu se recomanda sa pui cortul chiar pe creasta.

Ne-am apucat de operatiunea cortul dar in curand a trebuit sa ne oprim si sa ne imbracam mai gros pentru ca se facuse frig. Era ora 20:30.

Revenim in forta. Ne cam chinuim sa intindem folia din cauza ca vantul s-a suparat pe noi. O sa avem ceva de munca..

Pana la urma ne descurcam si intram in apartamentul nostru. Scoatem mancarica si facem ceea ce stim cel mai bine.

Am mai dat cateva telefoane, am vorbit cu cei dragi iar pe la ora 22:00 am stins becul.

Ei bine…pe la ora 23:30 stateam cu bratele ridicate si tineam cortul! Vantul batea atat de tare incat folia statea tot timpul pe fetele noastre iar betele se incovoiau de parca stateau sa se rupa. Mai prinsesem eu vant puternic in Ciucas dar acum era prea de tot.

Am iesit din cort cu gandul sa vad cum arata cerul. Cerul era cam acoperit de nori si vizibilitatea era destul de redusa.

Inca nu ploua dar vantul care parea sa se inteteasca de la o clipa la alta mi-a cam dat de gandit. Am intrat inapoi in cort si i-am spus lui Mihai ce vazusem. Am zis sa incercam sa dormim; poate ca vantul se potoleste.

Cred ca am mai motait vreo jumatate de ora apoi iar am inceput sa sprijinim iurta. Mihai imi spune ca este ingrijorat din cauza betelor de cort. Daca se rup si ramanem fara adapost? Eu ii spun ca nu cred ca se vor rupe. Sincer, nu cred ca betele sunt atat de firave incat sa nu reziste unui vant asa de putrernic. Este un cort HANNAH cu care se poate merge si iarna la ture mai usurele. Cel putin asa mi-a fost descris.

Hotaram sa facem asa: mai stam in cort si daca incepe ploaia ne adapostim  in refugiile de pe creasta. Acum se pune alta intrebare: daca fulgera, nu exista riscul sa fim trasniti si noi avand in vedere ca adaposturile sunt din tabla?

Norocul a fost ca vremea proasta ne-a facut sa deliberam destul de repede. A inceput sa ploua marunt. Am iesit din cort si am inceput sa il strangem. Am lasat cuiele  in pamant si am pus niste pietre pe care le gasisem prin preajma peste folie. Ne gandeam ca a doua zi vom strange si folia. Acum ne grabeam sa gasim o solutie.

Mi-am dat seama ca facusem o greseala. Fiind foarte cald si anuntandu-se vreme foarte calda peste tot, nu am luat suprapantalonii. Luasem numai niste pantaloni de vara care acum nu prea imi tineau de cald. In fine, m-am gandit ca daca ma voi misca voi scapa de senzatia de frig.

Dormitul in adapost era ultima solutie. Am zis ca poate ar fi bine sa coboram la Muntele Rosu si sa urcam in ziua urmatoare ca sa ne recuperam cortul.

Am inceput sa coboram dar nu vedeam nimic din cauza cetii. In pricipiu ar fi trebuit sa gasesc drumul spre cabana dar pe ceata asta nu vedeam deloc. Din cand in cand mi se parea ca vad lumina de la Muntele Rosu. Am coborat cativa zeci de metri dar ne-am dat seama ca mergeam in directia gresita. Nu recunosteam nimic din traseu.

Mihai a incercat sa il sune pe fratele lui si sa afle de la el un numar de la SALVAMONT( nu mi-a dat prin cap ca se poate forma O-SALVAMONT).

Era ora 2 noaptea. Fratele lui era probabil pe undeva la distractie asa ca nu am primit nici un raspuns.

Pana la urma nu am avut de ales si am mers catre unul din adaposturile de pe creasta. Sunt 3 adaposturi sub forma de clopot; sunt facute din tabla iar doua dintre ele nu mai au usa. Noi ne-am bagat intr-unul dintre ele si am incercat sa stam cat mai confortabil.

Iata o poza mai de iarna cu refugiul…

Nu prea puteam sa jucam hora aici dar asta e. Ne descurcam cu ce gasim.

Ne-am asezat unul langa altul, pe vine, cu rucsacul sub noi. Stateam zgribuliti cu genunchii la piept. Era ora 3.

Ma gandesc ca totusi nu vom avea de stat mai mult de 4h. Se lumineaza pe la 6, pana strangem cortul, pana mancam( daca vom mai avea chef dupa o noapte alba)…se va face ora 7 iar atunci vom putea cobori spre cabana.

Era cam neplacut sa stai fara usa in conditiile in care vantul urla ca turbat. Am pus pe noi cam tot ce aveam in rucsac iar la un moment dat ne-am scos sacii de dormit si ne-am bagat in ei pana la mijloc. Acum era ceva mai bine. Cat de frig putea sa fie noaptea in luna lui cuptor? Aveam sa aflu raspunsul mai repede decat credeam..

Am tot sperat sa ne ia somnul dar degeaba. Mihai cred ca a mai motait dar eu nici vorba. Nu puteam sa inchid ochii si ma tot uitam la ceas. Oare mai e mult pana dimineata?

Vremea se inrautatea. La un moment dat a inceput sa zangane adapostul nostru. Parca batea cineva clopotul, exact asa aveam senzatia ca se aude. Colac peste pupaza a inceput si ploaia care la un moment dat se oprise. Iar de data asta ploua bine de tot.

Speram sa nu fulgere. In rest, nu ma interesa. Putea sa ploua toata noaptea.

Din cauza vantului, toata ploaia venea peste noi asa ca in scurt timp sacul s-a udat bine de tot. Am suportat frigul pana la 6 dimineata.

Nu am iesit din refugiu toata noaptea. Am stat cu lampasele pe cap, fiind atent la eventualele voci, lumini care s-ar fi putut arata.

La ora 6:30, chior de somn, am vrut sa ma ridic si sa verific starea vremii desi nu era foarte greu din moment ce toata noaptea fusesem martor la ce se intampla afara. Era la fel ca in urma cu vreo cateva ore numai ca acum era dimineata. In rest, ceata multa si frig. Si sa nu uit, si nitica ploaie.

S-a ridicat si Mihai( cu greu, dupa o noapte in care a stat in aceeasi pozitie) si am inceput sa ne facem curaj sa iesim din refugiu. Era frig bine de tot. Brrrrrrr!!!!!!!!

Cortul nostru era tot acolo asa ca l-am strans cat de repede am putut. Era, bineinteles, plin de apa. Nu am mai stors nimic, l-am strans exact asa cum era si am plecat spre cabana. Cu toate ca era ceata ne-am dat seama cat de gresit mersesem cu o noapte inainte.

Mergeam exact in directia opusa asa ca nu era de mirare ca nu recunosteam nimic.

Coborarea pana la cabana ne-a mai incalzit. Am ajuns la Muntele Rosu pe la 7:45. Oamenii de la cabana stateau la cafea si se uitau mirati la noi. Ne-au intrebat de unde venim pe vremea asta. Le-am raspuns ca de pe Gropsoarele. Din nou, aceeasi cautatura ciudata..

Am baut si noi o cafea si am mancat o omleta iar apoi am plecat spre Cheia.

Chiar daca am fi stat la cabana sambata noapte tot nu am fi putut face mai nimic duminica pentru ca vremea era foarte urata.

Am ramas cu amintirea unei nopti petrecute in refugiu si cu ideea ca nu trebuie sa subestimez muntii mai mici de inaltime.




Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 23 other followers

June 2017
M T W T F S S
« Jun    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Vizitatori

  • 159,551 vizite

Mai umblu si pe aici

Pentru ca imi pasa

Hai-hui pe

Recomand espadrilele de catarat

Cumpar echipament de la

Galeria de pe Flickr

DSCF3500

More Photos
Free counters!