Tocmai ma intorsesem dintr-o tura solitara de 4 zile din Bucegi dar simteam ca inca mai vreau sa fac o tura. Ma gandeam ca ar fi frumos sa schimb muntii asa ca atentia mea s-a indreptat catre Piatra Craiului.
Mi-as fi dorit foarte mult sa ajung pe cel mai inalt varf de aici, varful La Om( sau Piscul Baciului, 2239 m). Am vorbit cu Mihaela si i-am propus un weekend in Crai. A fost foarte incantata de idee. L-am sunat si pe Floricel asa ca in scurt timp eram in gasca de 3.
Traseul propus( si urmat) a fost: cabana Gura Raului- Prapastii- Cheile Pisicii- La Table- Refugiul Grind- varful La Om.
Planul era sa plecam vineri dupa amiaza, asta daca reuseam sa scapam de servici in timp util. Eu mi-am rezolvat treburile repede iar ceilalti s-au descurcat si ei astfel ca in scurt timp eram in trenul care ne ducea catre Brasov.
O buna parte din drum am stat pe langa toaleta( nu de alta dar era foarte aglomerat) asa ca ne-am ,,delectat” cu mirosurile pestilentiale din zona.
Mai tarziu, cand trenul s-a mai golit, am cautat un compartiment liber si ne-am bagat acolo. Nu ne-a deranjat nimeni asa ca la un moment dat am tras si un pui de somn.
Am mai iesit pe coridor, nu de alta dar amortisem. Intr-un compartiment vecin erau niste cetateni care mancau pepene rosu cu atata pofta incat Mihaela a inceput sa saliveze.
Oamenii ne-au observat, s-au prins, asa ca in curand fiecare dintre noi primise cate o felie de pepene.
Am ajuns pe la ora 20 in Brasov. De acolo am luat autobuzul catre Bartolomeu. Mai departe ne-am descurcat, ca de obicei, cu un taxi care ne-a lasat in Zarnesti.
Ne-am pus rucsacul in spate si am luat-o la pas catre Gura Raului. Era un aer asa de curat si de tare…Nu-mi venea sa cred ca sunt la munte iar in urma cu cateva ore stateam in hala, in zgomot de ciocane si flexuri.
Am pus cortul pe o pajiste, in apropierea cabanei. Eram atat de obosit incat am adormit imediat. Mi s-a spus ca am si sforait, dar nu cred.
A doua zi, o vreme..superba! Ne-am facut o cafeluta, am baut si oleaca de ceai, am admirat privelistea…
Dupa ce am strans cortul ne-am indreptat catre Prapastiile Zarnestilor. Aici ne-au intampinat peretii verticali de calcar, impanziti de trasee de escalada . Dupa ce trecem de refugiul Salvamont, mai mergem un pic iar apoi facem catre stanga, spre Cheile Pisicii.
La intrarea in traseu..
Cheile Pisicii nu sunt dificile de parcurs in mod normal. Acum erau copaci cazuti in multe locuri asa ca inaintarea s-a facut destul de greu, pe mai multe portiuni. Important era ca aveam toata ziua la dispozitie asa ca nu ne-am grabit deloc.
In scurt timp depasim cheile apoi ajungem la o bifurcatie, chiar in locul unde Vladusca primeste un mic afluent, venit din padurile Toanchesului (stanga noastra). Preia Emilian Cristea:
Urmand marcajul cruce rosie, al traseului nostru, depasim o fosta exploatare forestiera si dupa inca 20 minute de mers, ajungem la capatul drumului forestier. De aici traseul paraseste valea catre stanga, urcand prin padure. Dupa 10 minute poteca traverseaza spre dreapta Valea Vladusca, pentru ca apoi, dupa cateva serpentine, sa intre in insorita Poiana Vladusca. Vara zona este impanzita de turmele de oi (Atentie la caini!) ce pasc pe poienile intinse de pe versantul estic. Strabatem poiana pe la baza ei ajungand la bifurcatia traseului spre Cabana Curmatura, marcat cu triunghi rosu. Din pacate in ultimul timp a disparut stalpul indicator din zona.
Calauziti de cele doua marcaje, strabatem mai multe luminisuri, ajungand in final in Saua Vladusca, in capatul sudic al poienii cu acelasi nume, in apropierea Sipotului Vladusca.
Suntem pe culmea principala a Carpatilor Meridionali, in punctul numit “La Table” (1400 m alt.), important punct de convergenta a 9 trasee turistice. Zona “La Table” – Saua Joaca este cumpana de ape intre bazinul hidrografic al Oltului, la nord si cel al Dambovitei, la sud. Pe un stalp se afla montate sageti cu explicatii privind traseele turistice din zona( Sursa: Piatra Craiului – Emilian Cristea, Editura Sport-Turism Bucuresti, 1984).
La Table….jale mare. Se pare ca oamenii au taiat padurea intr-o veselie. Nu imi aduc aminte cand am vazut ultima oara asa o bataie de joc. Pierdem de cateva ori marcajul dar pana la urma il gasim.
Iata ca se vede si refugiul Grind 1, aflat intr-o poiana foarte pitoreasca.
Eram cam singuri pe aici. Singurele urme de ,,civilizatie” erau reprezentate de cateva sticle de bere si ambalaje de chipsuri aruncate prin refugiu. Chiar ma intrebam cine ar putea sa care sticle de sticla pana acolo. Raspunsul a venit repede…
Ni se facuse foame asa ca am preparat o supa la primus. Era ora 14; nu ne grabeam asa ca ne-am asezat linistiti la masa.
Cumparasem niste carnaciori de bere si vroiam sa ii mancam insa pana la urma am decis sa ii pastram pentru seara.
Cum mai aveam cateva ore bune la dispozitie ne-am gandit sa ne ocupam timpul cu un traseu. Cel mai la indemana era sa urcam spre varful La Om. Pana pe varf aveam de mers cam 2 h. Vremea era foarte frumoasa asa ca ne-am grabit sa plecam cat mai repede.
Urcusul este destul de solicitant. Mergem pe langa stanci , fiind atenti sa nu alunecam pe portiunile de grohotis care ne ies in cale. Se vede foarte bine creasta. Suntem extaziati! Peisajul este mirobolant!
Iata-ne pe varf! Este greu de descris in cuvinte ceea ce se vede de aici…
Avem parte de o vizibilitate excelenta in toate directiile. Ceva extraordinar…
Merita tot efortul numai ca sa ajungi aici sus si sa stai cateva minute. Este liniste deplina..
La un moment dat disting o silueta in ceata. Pe masura ce se apropie de noi, venind dinspre Creasta Sudica, observ ca este o femeie. Intram in vorba cu ea si ne povesteste ca merge in general singura pe munte. Daca merge intr-un grup este deranjata de harmalaie asa ca prefera sa fie singura, cu gandurile ei…
Dincolo de ceea ce povesteste, eu sunt fascinat si de altceva: de bocancii pe care ii poarta, La Sportiva. Imi plac atat de mult incat imi promit ca imi voi cumpara si eu o pereche la fel :).
Pe la ora 18 am hotarat sa coboram. Se intuneca si nu vroiam sa ne prinda bezna pe sus.
Am coborat agale, admirand ceea ce ne dezvaluia lumina serii..
Imi statea gandul la carnaciorii aia de bere… Prima oara ii incercasem in urma cu o luna, la un foc de tabara, la Curmatura.
Ajunsi la refugiu, ne-am apucat sa strangem lemne ca sa facem focul. Nu mai erau locatari acolo, asa ca ne-am desfasurat nestingheriti.
Carnaciorii au fost DELICIOSI! Chiar daca nu am avut bere, au mers la suflet.
Stingerea s-a dat pe la ora 22. A doua zi, pe la 8 am fost in picioare. A urmat un mic dejun delicios, in compania frumosului crai.
Am coborat spre Prapastii pe acelasi drum pe care venisem. Am ajuns intr-o poiana unde am dat de acest stalp totem. Interesant.
Am mers la Gura Raului si ne-am asezat la o bere. Din pacate am fost nevoiti sa o savuram in zgomot de manele…
Ne-am despartit de Floricel si am plecat spre Zarnesti. El a ramas ca sa ii astepte pe fratii lui cu care avea sa petreaca inca vreo 4 zile in Piatra Craiului..
Noi am facut autostopul prin Zarnesti iar pana la urma s-a indurat de noi un nene care transporta pepeni. Ne-a aruncat in spate si asa calatorit pana in Brasov. Nu a vrut sa ne ia bani, ba din contra, a vrut sa ne ofere un pepene. Nu am mai avut unde sa il caram asa ca am refuzat politicos.
Am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa!
Hai-hui prin munti 