Posts Tagged ‘Horia

06
Nov
11

Aventuri in Muchia Caprioarei

Se pare ca toamna asta a tinut foarte mult cu noi. Anul acesta am petrecut unele dintre cele mai frumoase zile de toamna, pe munte.

Cum prognoza s-a aratat din nou foarte prietenoasa, nu am putut sa ratez inca o zi frumoasa in mijlocul peretilor din Cheile Rasnoavei.

Data aleasa: 5 Noiembrie, sambata. Coechipier: celebrul Horia.

Locul intalnirii si ora pentru a pleca in tura: nu mai putin celebrul Million Dollars Hotel, 6 A.M.

Pana sa ajungem in Rasnoave ne-am clatit ochii cu termometrul de la masina care indica: -3, -1, 2 grade. Aproape de intrarea in chei ne-am dat seama ca pana la urma nu scapam si avem parte de canicula. Termometrul indica 5 grade!!

Nu conteaza temperatura scazuta. Jean boxeaza..Margareta croseteaza…noi cu drag vom catara!

In Poiana Inului m-am intalnit si cu echipa AGMR, sau ma rog, cu o parte din ea: dna Enache, Catrinel, Nusu. Mai erau acolo si colegii Mihai, Costi si Ciprian din Falticeni.

Eu am plecat mai repede cu Horia catre marii pereti. Ziua este superba, este o veritabila zi de toamna, cu culorile care parca stau sa explodeze la tot pasul. Bineinteles ca pana sa ajungem la baza traseului m-am incalzit in ultimul hal incat simteam ca vreau sa urc la bustul gol precum Chuck Norris.

In Poiana Inului ne mai intalnisem cu doua echipe care mergeau in Animale. Ajunsesera inaintea noastra si acum se pregateau sa intre in traseu. Unii au intrat in Caprioara(4B), altii in Iepuras(5A).

Noi ne-am asteptat cuminti randul, prilej cu care ne-am hidratat bine si am savurat niste ciocolata. Cei care intrau in Caprioara inaintea noastra erau un cuplu, din Bucuresti. Am facut schimb de numere de telefon, adrese de mail, in speranta ca ne vom mai intalni pe munte si cu alte ocazii.

Fac acum o paranteza si spun ca aventura de care am avut parte in acest traseu, dupa cum veti vedea mai sus(la propriu si la figurat), a depasit orice limita a intelegerii. M-am gandit mult daca sa dau numele persoanelor implicate  si am ajuns la concluzia ca nu merita sa fac asta si sa imi transform blogul intr-o anexa a OTV. Cine doreste sa afle, este liber sa ma intrebe direct sau sa imi scrie.

Prefer sa redau cat mai fidel faptele fara a deconspira identitatea personajelor. Nu vreau sa inchei paranteza pana nu spun ca ceea ce s-a intamplat in traseu a pus in pericol viata cataratorilor; este un punct de vedere personal si mi-l asum. Un astfel de comportament, intr-un traseu de alpinism…lasa de dorit. Se putea ajunge la lucruri si mai urate dar din fericire totul s-a terminat, sa zicem, cu bine.

Pana ne-am echipat noi colegii de traseu incepusera sa urce. Cap de coarda era baiatul. Am aflat ca nu stia traseul, era pentru prima data cand intra in el. Aveau o singura coarda, cred ca de 60 m.

Astept sa mai avanseze pentru ca nu vreau sa ne intalnim pe traseu si in regrupari si sa stam incomod.

Apreciez ca as putea sa plec asa ca imi fac nodurile, numar asigurarile de pe ham, il verific pe Horia, incalt papucii..si plec.

Asigur destul de repede la primul piton si castig inaltime. Ma simt atat de fericit ca ma catar incat incep sa fluier si sa cant. Este o melodie care imi staruie in cap de ceva vreme, o melodie ale carei versuri au o semnificatie aparte pentru mine. Se numeste Parissiene Walkways si ii apartine lui Gary Moore.

Am fredonat-o pe tot parcursul traseului si tot nu m-am saturat de ea.

Ajung in prima regrupare, fac cateva poze(cu aparatul lui Horia, fiindca pe al meu l-am uitat pe masa in bucatarie), apoi il filez pe partenerul meu.

Stand in regrupare realizez inca o data ca toamna este anotimpul meu preferat la munte. Ma uit la padurea de sub noi si vad copaci cu frunze galbene, verzi, rosii, portocalii…o minunatie, ce sa mai..

Ma uit in sus si ii vad si pe ceilalti care cuceresc piton dupa piton. Fata imi striga ca imi lasa o bucla intr-un cui, pentru ca acolo zice ea, ar fi un pas mai intins. In dreapta noastra se vede si echipa de 3 din Iepuras. Am aflat mai tarziu ca unul din echipa din Iepuras este Gabi Colea(al carui blog il citesc in mod frecvent); Gabi a fost de mare ajutor in acea zi, dupa cum veti vedea mai incolo.

Nu ma grabesc deloc. Ma catar incet, savurez fiecare priza, mai fac o poza acolo unde stau comod..Cand ajunge si Horia langa mine contemplam amandoi peisajul. Si chiar ca avem ce sa contemplam..

Pe cei doi nu ii mai vedem de ceva vreme insa ii aud pe cei din Iepuras.

Am doua frienduri, unul mai mare si unul mai mic, pe ham asa ca profit de ocazie si exersez amplasarea lor in niste fisuri mai generoase.

Tot catarand si fredonand Gary Moore ajung in regruparea din care ii vad foarte bine(la o aruncatura de bat as zice) pe Gabi Colea and co. Pana vine Horia am timp sa stau la palavre cu ei, sa ne fotografiem reciproc, sa schimbam adrese de mail :))..

Urmatoarea lungime este destul de scurta. Dar dupa ea…dupa ea vine celebra lungime cu fisura, fisura care dupa unii ar avea pas de 7, 7-. Nu am trecut-o niciodata cap de coarda ci numai secund; acum voi avea ocazia sa merg cap.

La un moment dat ii aud si ii vad pe cei din echipa din fata. Ajunsesera de ceva vreme in regrupare si acum incercau sa treaca fisura.

Ajung langa ei, ma asigur, apoi il trag pe Horia. In regruparea asta nu stau bine deloc. Suntem 4 oameni pe un metru patrat iar asta nu da  o senzatie de confort.

Aflu ca cei doi incercasera pe rand sa depaseasca pasajul dificil, dar nu reusisera sa treaca de un anumit punct. La un moment dat trebuia facut un pas mai intins, dat fiind faptul ca distanta dintre asigurari era destul de mare(mai ales pentru cineva mai mic de inaltime).

Fata se hotaraste sa mai incerce o data. I-am dat si cele doua frienduri pe care le aveam in speranta ca o vor ajuta. Daca nu reusea mai ramanea sa merg eu cap de coarda.

Dupa cateva incercari, doua frienduri puse bine si o scarita, fata coboara. Urmeaza sa merg eu cap.

Imi gandesc miscarile, dau cu magneziu pe palme, ma imbarbatez…si plec. Coarda celor doi ramasese bagata prin bucle; fata ajunsese pana la spitul care cred ca a fost plasat acolo de curand si bagase scarita in el.

Cat am stat in regrupare si i-am urmarit pe ei incercand sa rezolve fisura, am simtit ca ma ia un pic frigul. Si de la stat in pozitii care mai de care mai ,,comode”, mi s-au pus si niste carcei la picioare. Super!

Dar sa revin..Am urcat cu atentie, studiind fiecare priza, si tragandu-ma de bucle acolo unde simteam ca e cazul. Ma mai opream si ma odihneam, mai dadeam cu magneziu in palme..Am folosit si scarita la un moment dat, ca na, daca tot era acolo..

In aceasta lungime am facut niste greseli pe care cred ca le-am constientizat cu adevarat dupa ce am iesit din traseu.

Initial am zis sa ramana coarda celor doi bagata prin bucle ca sa ma pot trage de ea daca e nevoie, urmand ca eu sa bag semicorzile mele, alternativ. Pe masura ce urcam imi dadeam seama ca nu ma pot trage de coarda lor, mai tare ma chinuiam.

Mi se parea ca semicorzile se freaca si ca trebuie sa trag foarte puternic de ele ca sa pot sa asigur. Efortul asta m-a cam stors asa ca a trebuit sa ma opresc destul de des. Daca pana nu demult simtisem frigul, acum transpirasem.

Colac peste pupaza, la un moment dat, dupa ce am asigurat una din sfori si am vrut sa plec mai sus, am constatat ca aceasta iese din bucla. Nu imi explic cum de a iesit, cert este ca mi s-a cam taiat respiratia. Noroc ca nu apucasem sa urc cine stie ce asa ca am putut sa o bag la loc.

Ajung la friendurile pe care le amplasase fata si ma uit la ce urmeaza. Intr-adevar, pasul era destul de intins, iar pentru ea care era mai mica de inaltime..era un pic mai dificil.

Hotarasc sa ma odihnesc putin mai mult si sa ma gandesc bine la ce miscare abordez. Ma gandesc sa fac o miscare cat mai rapida si dinamica, fara ezitare. Asta cred ca ar fi singura solutie. Vad cuiul si este destul de sus.

Pe langa asta, mai este o problema, la cativa metri sub mine. Baiatul si fata par sa aiba niste mici divergente si incep sa ridice tonul unul la celalalt. El ii reproseaza faptul ca l-a adus in acest traseu, ca este nedormit si ca nu mai poate..ea incearca sa se apere. Asta nu pot sa zic ca ma linisteste.

In fine, incerc sa fac abstractie si ma hotarasc sa fac o miscare de angajament, cum zicea cineva. Ma pozitionez bine pe picioare si imi incerc norocul. Norocul e prietenul meu insa cand ma apropii de cuiul la care trebuia sa asigur incep sa sovai; asta pentru ca in cel mai nepotrivit moment mi se pun niste carcei la picior si piciorul incepe sa faca precum masina de cusut.

O cadere de aici nu arata prea bine asa ca incerc sa depasesc momentul si cu ultimele puteri reusesc sa bag bucla in piton. Am scapat!

Acum pot sa ma odihnesc oleaca. Ceea ce urmeaza e usor. Stau atarnat si incerc sa imi adun gandurile. Colegii se bucura si ei iar asta imi da forte proaspete. Acum ar trebui sa ma grabesc un pic fiindca in curand se va intuneca.

Ajung in regrupare si ma asigur. Prima data o trag pe fata, apoi pe Horia. Ultimul va avea de scos buclele, scarita..

Fata il va trage pe prietenul ei. Si acum incepe distractia. Prietenul face o criza de nervi(altfel nu stiu cum sa ii zic), combinata cu panica. In toata linistea se auzeau racnetele lui si vorbele deloc magulitoare la adresa ei si mai voalat..la adresa mea. Nu are rost sa redau avalansa de invective..

Intre timp, Gabi Colea impreuna cu ceilalti, terminase traseul si ne urmarea de sus. Amicul nostru urla la el cat il tineau puterile si ii zicea sa coboare la el si sa il ia de acolo. Vezi doamne, noi ceilalti trei fusesem mai destepti si urcasem, lasandu-l pe el sa se chinuie de unul singur. Gabi incearca sa il calmeze, prietena lui la fel..

Nu vreau sa ma gandesc ce era in mintea lui Horia atunci, care probabil isi spunea ca nici in visele lui nu isi imaginase asa ceva, sau ce era in mintea bietei fete care trebuia sa traga 90 kg de ,,buna dispozitie”…

Gabi coboara la noi si incearca sa il mai tempereze pe tanarul catarator. Intr-un final omul ajunge in regrupare si mai ca nu ne ia pe toti la rost ca l-am abandonat in perete. Nu imi vine sa cred ce aud: daca eram cu cu adevarat meseriasi, ne descurcam cumva si coboram la el. El ar fi stiut ce sa faca daca ar fi fost in locul nostru. Ma rog…prefer sa ma abtin.

Prietena lui tremura de frig si cred ca un pic si de frica. Nici eu nu ma simteam mai bine vazand la ce trebuie sa asist INTR-UN TRASEU DE ALPINISM!!

Se ia rapid decizia de a urca ultima lungime asigurati cu coarda de sus; coarda celor care iesisera din Iepuras. Urca Gabi apoi venim si noi.

Primul urca Horia si se misca rapid. Ghici cine a urcat al doilea? Va spun eu: a urcat amicul. A zis, spre uimirea noastra, ca lui asa i se pare normal. A fost ultimul..asa ca acum el va fi primul. El are grija de spatele lui si nu prea il intereseaza de ceilalti. O gandire interesanta si sanatoasa, as zice.

Plin de nervi, ne lasa in urma si pleaca. Eu hotarasc sa raman ultimul si o trimit pe fata, care deja simtea frigul binisor.

Intr-un final plec si eu, cu regretul ca nu apucasem sa fac ultima lungime cap de coarda. Asta e..data viitoare.

Ajuns la finalul traseului, constat ca acel ,,cuplu ciudat” a luat-o la vale. Am ramas sa strangem echipamentul, i-am strans mana lui Gabi, si am coborat si noi usor la lumina frontalei. Nu m-am simtit nici o clipa singur pentru ca pana la masina mi-au tinut companie racnetele amicului. Un adevarat cor de ingeri…

Prin padure am balaurit ceva fiindca nu se mai recunostea nimic din poteca atat de vizibila vara. Totul era acoperit de un covor foarte gros de frunze.

Pana sa ajung la masina am avut timp sa reflectez la tot ceea ce se intamplase. Nu doresc nimanui sa aiba parte de asemenea ,,discutii” intr-un traseu, mai ales intr-un traseu de catarat in care trebuie sa fii concentrat tot timpul.

A fost o lectie despre angajament, prietenie, si decizii ferme pe care trebuie sa le iei atunci cand esti in situatii dificile.

Cat despre amicul nostru…nu stiu exact care au fost discutiile in cuplu dupa aceasta aventura, dar cred ca in ziua aceea a invatat HOW TO LOSE FRIENDS AND ALIENATE PEOPLE..

Galeria de poze o gasiti aici:   https://picasaweb.google.com/113057002285367148184/MuchiaCaprioarei_5Noiembrie2011

Advertisements
30
Jul
11

Easy like Sunday morning

Sfarsitul lunii Iulie a adus, asa cum deja m-am obisnuit, vreme urata si nelipsitul, celebrul si fascinantul cod galben. Asta la televizor, fiindca situatia din teritoriu a aratat altceva.

Am plecat la o tura de o zi impreuna cu Horia, pe care nu il mai vazusem de vreo 8 ani de zile, si cu care ma intalnisem intamplator la sala de catarat de la Crangasi.

Din ce tineam minte Horia era pasionat de curse de masini, motociclete, cai putere in general. Am fost foarte placut surprins ca constat ca si-a indreptat toata atentia catre munte , renuntand la viteza.

Duminica dimineata, pe racoare, m-am indreptat cu pasi domoli catre restaurantul Million Dollars, unde urma sa ma intalnesc cu partenerul meu de catarat.

In caz ca nu stiati, restaurantul este unul dintre punctele fierbinti ala orasului, locul unde isi desfasoara activitatea artistica talente precum: Adi Minune, Copilul de Aur, Vali Vijelie, Adi de la Valcea etc.

La 6:15 eram in fata restaurantului si il asteptam pe Horia. Din primele secunde am simtit ca ceva nu e in regula si ca nu ma incadrez in peisaj. La terasa stateau niste baieti cu ceafa cam groasa, camasi roz, cu aur sau alte metale pretioase pe ei, pantofi din catifea(gen mocasini, purtati fara sosete), care sorbeau din paharele lor pline cu whiskey si Red Bull. Vreo doi au reusit sa se ridice si sa se scurga in niste taxiuri care ii asteptau in fata. Ceilalti s-au incapatanat si au ramas tintuiti de scaune, delectandu-se cu muzica live ce rasuna dinauntru. Stand pe marginea trotuarului ca un copil alungat de acasa nu am putut sa nu remarc dedicatiile pline de culoare ale celor care se lalaiau pe aceeasi caseta sau CD obosit. Redau fidel:

–         de la Nicu Nebunu’ pentru toti fratii lui si fetele frumoase din sala! Fara numaaaaaaar!

–         de la Brazilianu’ si Nicolae Guta…i-auzi, i-auzi cum zice asta…

Inutil sa mai spun ca dedicatiile mi-au mers la inima. Probabil ca m-as fi asezat si eu la masa cu baietii daca nu ar fi aparut…Horiamobilul.

La un moment dat observ niste faruri care ma fixau de la semafor. Fiindca nu mai vad asa cum vedeam pe vremuri, nu m-am obosit sa ma chiorasc foarte mult. M-am gandit ca e Horia dar totusi…masina nu parea sa semene cu autoturismul pe care mi-l descrisese prietenul nostru comun, Bogdan, cu o seara inainte: Wolkswagen, seria X, culoare ..nedefinita, pe motorina.

In cateva secunde Horia trage in fata mea. Ceea ce ma loveste, din prima, este numarul de inmatriculare. Nu pot sa ma abtin si il intreb daca nu cumva numarul a fost ales in mod preferential. HD 56 PLM. Ring any bells? :))))

Aflu apoi ca Horiamobilul nu prea poate sa depaseasca viteza de 80km/h, ceea ce nu pot sa zic ca ma deranjeaza fiindca eu nu sunt vitezoman  J)))). So far, so good!

Dupa ce parcurgem cativa zeci de km pe DN1 Horia ma anunta ca trebuie sa bage niste motorina. Daaaaaar nu in modul clasic, la benzinarie, la pompa…ci cu…bidonul de 5 l plin cu motorina. De ce? Deoarece masina nu prea mai avea rezervor  J)))))

Timpul trece si iata ca ne apropiem cu o ametitoare viteza de aproape 80km/h de Sinaia. Horiamobilul urca spre cota 1400, cu intentia de a ajunge la stancile de la Sf. Ana. Cu ocazia urcarii curbelor de pe langa hotel Furnica mai aflu o curiozitate: rotile din fata sunt un pic ovale iar cea din stanga are un usor joc pe ax. Horia ma asigura ca la urcare nu sunt probleme; la coborare s-ar putea…

Un pic mai linistit, dar totusi cu flaconul de DISTONOCALM langa mine, ma afund in scaun.

Lasam masina in parcarea pe care deja o stim foarte bine si incepem sa sortam bagajele. Horia ma roaga sa il ajut sa inchida geamurile la masina. Ei bine, dragii mosului…it takes two for this job. Treaba e asa: unul tine de geam si trage de el in sus, tinandu-l intre palme, iar celalalt da de macara. Ne-a luat vreo cateva minute dar rezultatul a fost cel scontat.

Dupa ce parasim masina Horia ma anunta ca nu stie ce a facut cu cheile si s-ar putea sa le fi uitat inauntru. Problema e ca masina nu se poate deschide decat dinauntru   J)))).

Dar Horia e  pregatit pentru situatii grele. Isi aduce aminte cum a reusit odata, in aceeasi situatie fiind, sa deschida cu ajutorul unui briceag. De asta e bine sa te uiti la emisiuni de supravietuire…

Horia si Horiamobilul

Just Horia

Cod galben..sau rosu…sau orice alta culoare doriti

Incalzirea ne-am facut-o pe traseele galben si rosu.

Rock and roll is not dead

Se pregateste posesorul Horiamobilului

Un pic de teorie despre nodul Prusik autoblocant

Rapel

Odata incheiate socotelile aici ne mutam rapid pe traseul rosu. Avem de gand sa profitam cat mai mult de absenta CODULUI  :).

Cateva miscari din perioada disco

Bad to the bone

In actiune

Pregatesc rapelul

Ce mic sunt, in comparatie cu peretele

Facem o mica pauza langa apa ce curge in zona. Facem si cateva poze cu floricele iar Horia cauta fragute, dude, mure etc.

Ne mutam peste apa, unde mai sunt niste stanci cu trasee frumusele. Am mai catarat pe aici in urma cu cativa ani.

Ce nu-mi place la traseele de aici este faptul ca sunt echipate cu spituri in care nu intra decat bucla echipata. Ca sa fiu mai explicit, daca e sa nu poti termina traseul dintr-un oarecare motiv, nu prea poti sa bagi nimic in urechea spitului ca sa faci rapel: cordelina, za rapida. Asa am patit acum, pe traseul Fiul Ploii. M-am chinuit cateva minute bune pana cand am reusit sa bag pe acolo cordelina(de 6mm), dupa care am reusit sa cobor. Nu pot sa nu fac referire la Basarbovo unde traseele(am zis-o de 1000 de ori dar repet) sunt echipate cu ancore chimice, care fac posibila introducerea buclei echipate si a corzii in acelasi timp. Poti sa te retragi de oriunde, oricum.

Trecand peste acest inconvenient, mi-am propus sa mai revin in zona pentru o sesiune de escalada. Am mai gasit niste trasee dragute pe care as vrea sa ma dau.

In zare

Omu’ fibra

Daca as putea sa stau asa toata ziua…

Castelul Peles

Poza de grup restrans

Nu ma mai satur de privelistea asta

Clopotei

O fisura care l-a fascinat pe Horia

Ne-am intors la Horiamobilul nostru, care ne astepta cuminte in parcare, cu bolovani sub roti ca nu cumva sa o ia la vale. Nici frana de mana nu se poate trage calumea asa ca…better safe than sorry  :)))).

Cred ca a sosit momentul sa va arat interiorul Horiamobilului. Asteptarea v-a fost rasplatita. Enjoy!

Nelipsita pauza de alimentare cu motorina din bidonul de 5 l  :))))

Daca va intereseaza sa cumparati Horiamobilul, grabiti-va. Nu de alta dar cica e de vanzare!




Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 22 other followers

October 2017
M T W T F S S
« Jun    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Vizitatori

  • 166,676 vizite

Mai umblu si pe aici

Pentru ca imi pasa

Hai-hui pe

Recomand espadrilele de catarat

Cumpar echipament de la

Galeria de pe Flickr

Free counters!