14 Februarie mai exact. Cu o saptamana inainte vorbisem cu Floricel si ne gandeam noi cum ar fi sa mai mergem pe munte impreuna, ca odinioara. Nu mai mersesem impreuna cu el de ceva timp si chiar aveam chef de o iesire.
Pana la urma am hotarat sa plecam 2 zile, in weekendul cu Sf. Valentin; fetele noastre s-au bucurat ca raman singure acasa si mai scapa de pisalogeala noastra. Destinatia…Iezer Papusa, unul dintre muntii mei preferati. Prima oara am fost aici in Aprilie 2006, de Pasti, cu Nicu si Mihaela; atunci am petrecut o noapte pe zapada, in cort, fortati de imprejurari. De atunci, Mihaela a promis solemn ca nu mai revine in Iezer. Si s-a tinut de cuvant..
Iata si harta Iezerului
Weekendul se apropia cu pasi repezi iar eu incep sa ma interesez de starea vremii; se anunta vreme frumoasa dar cam geroasa. Eu speram sa avem parte de o iarna adevarata. Nu stiu cum se face ca in Iezer, de cate ori am fost, indiferent de anotimp( vara, primavara), eu am prins intotdeauna zapada. Intr-un weekend de iunie 2006 a nins la refugiu iar pe creasta era iarna in toata regula!
Ca de obicei, l-am sunat pe dl. Alexandru Holbosan de la salvamont iar acesta mi-a raspuns cu amabilitate la intrebari; mi-a spus ca cel mai bun este drumul de iarna marcat cu cruce albastra. Il mai facusem si stiam care este asa ca nu mi-am facut mari probleme.
Dl. Holbosan spunea ca la refugiu ar trebui sa fie si niste colegi de-ai dumnealui asa ca era perfect.
Traseul urmat a fost: Cabana Voina- Drumul de iarna- Refugiul Iezer- Crucea Ateneului- Culmea Vacarea- Voina.
Si acum un pic de geografie pentru ca nu strica: muntii Iezer sunt delimitati de Piatra Craiului si Fagaras; sunt localizati intre cursurile superioare ale Doamnei si Dambovitei. Cel mai inalt varf de aici este Iezerul Mare cu 2462 m alt. urmat de varful Papusa cu 2391 m alt. Traseele nu sunt dificile in sensul ca parcurgerea lor nu necesita echipament specific de alpinism; nu prezinta portiuni de catarare Iezer fiind un masiv in care predomina culmile prelungi si golase. Este necesara insa o conditie fizica buna deoarece parcurgerea unui traseu inseamna cateva ore bune de mers iar iarna lucrurile se pot schimba radical.
Principalul punct de acces in acest masiv, sau unul dintre cele mai cunoscute, este comuna Leresti. Din Bucuresti se merge spre Campulung Muscel apoi Leresti si de aici la cabana Voina pe un drum foarte accidentat.
Masina se poate lasa la Voina iar de aici se pleaca spre inaltimile Iezerului.
Sunt 2 cabane importante in acest masiv: Voina si Cuca; la Voina am stat de vreo 2 ori iar la Cuca nu am fost niciodata. Stiu insa ca aceasta cabana este la aprox 2h de mers de Cabana Voina.
Am plecat pe la 5: 30 din Bucuresti, eu fiind un impatimit al plecatului dis de dimineata; de data asta Floricel a fost cel care a propus sa plecam foarte devreme, lucru care m-a surprins deoarece lui ii place sa se trezeasca ceva mai tarziu de 5 dimineata..
La refugiul Iezer este o soba care se poate folosi asa ca am decis sa luam niste lemne cu noi pentru a putea face un foc acolo. Am impartit lemnele in mod egal, am adaugat bagajul de tura si astfel ne-am pomenit cu ditamai rucsacul in spate.
Am ajuns la Voina pe la 8: 30, am mai aranjat bagajele si am plecat in tura. Vremea era excelenta insa foarte rece. La Voina erau in jur de -8 grade; asa arata termometrul de la masina. Era foarte senin, soare cu dinti, zapada multa si solul inghetat.
Pana la refugiu ar fi trebuit sa facem in jur de 4-5 h. Mergem un pic pe firul apei, ajungem la un podet pe care il traversam apoi ajungem la un indicator si intram in padure. Ca reper, trebuie sa vedeti un parapet mare pe drumul pe care mergeti, inainte de a traversa apa si de a intra in padure.
Ne-am oprit chiar inainte de a intra in padure, am baut un pic de ceai, am mancat ceva iar apoi ne-am pus coltarii. Nu mi-a venit sa cred ca nu voi putea sa urc prin padure fara coltari. Pamantul era insa bocna asa ca alunecai la tot pasul.
Am mers prin padure cam 2h; la un moment dat a inceput sa apara si zapada, zapada care ajungea pana sub genunchi in multe locuri. Imi aduc aminte ca am fost la sfarsitul lui Martie in 2007 tot pe traseul asta impreuna cu un coleg de la sala, Mugur, si atunci eram in mod constant in zapada care trecea de genunchi; la un moment dat am cazut langa un brad si am intrat in zapada pana la sold. Mi-au trebuit vreo 10 min ca sa ies de acolo..
La un moment dat in padure veti vedea pe un copac un indicator catre un izvor; izvorul este la cativa zeci de metri; se poate lua apa de acolo cu incredere.
Am mers ce-am mers si am terminat si cu padurea. Am iesit intr-o poiana foarte frumoasa unde se vede o stana; in stanga se vede Vacarea. Drumul nostru se desfasoara foarte clar inaintea ochilor, marcat de stalpi. Urmeaza un urcus sustinut de aproximativ 1h-2h, in functie de pregatirea fizica si de zapada.
In aceasta poiana ne-am oprit un pic ca sa admiram privelistea. In dreapta,pe masura ce urci se vede Papusa cu a ei Spintecatura Papusii. Pe deasupra ei erau niste nori albi si frumosi pe care nu am ezitat sa ii fotografiez. In stanga, ceata acoperea din cand in cand Culmea Vacarea iar soarele lumina destul de puternic; am regretat atunci ca nu mi-am cumparat niste ochelari de soare dar mi-am promis ca urmatoarea tura de iarna nu ma va prinde nepregatit.
Eram numai noi doi pe traseu; liniste deplina iar noi ne bucuram de ceea ce ne oferea Iezerul: soare, fuioare de ceata, cer albastru..
Am incercat sa urmam zonele unde era mai mult jnepenis, unde zapada putea sa se fixeze. Coltarii au fost de un real ajutor pentru ca in zonele superioare mai ales zapada era mai inghetata. Greutatea rucsacului ne cam apasa pe umeri; aveam, pe langa echipamentul si mancarea necesara unei ture de 2 zile, cateva buturugi serioase pentru foc. Floricel se oprea destul de des si nici eu nu urcam chiar in ritmul in care mi-as fi dorit sa urc. Zapada era destul de mare, nu erau nici un fel de urme asa ca ne cam chinuiam.
Ma gandeam insa ce bine va fi cand voi pune seara lemnele pe foc!
La un moment dat din padure si-au facut aparitia 3 persoane care, pe langa echipamentul de baza, aveau schiurile in spinare. Erau Camelia( pe care o stiam din vedere de la panou) si cu Emi( un baiat de la salvamont pe care il cunoscusem in urma cu 3 ani la refugiul Iezer) insotiti de inca o fata pe care nu o cunosteam. Ne-au prins din urma, ne-am oprit si am stat un pic de vorba. Mergeau si ei la refugiu si probabil acolo aveau de gand sa schieze un pic.
Ei au plecat inainte iar noi am mai zabovit in zapada. Intr-un final ne-am ridicat si ne-am continuat drumul.
Orele treceau si se facea din ce in ce mai frig. Zapada era din ce in ce mai mare iar noi incepusem sa obosim. Colac peste pupaza, a inceput sa bata si vantul. Nu foarte tare dar suficient cat sa ne faca sa ne punem manusile, caciulile si gluga.
Terminasem de urcat panta aceea abrupta iar acum eram undeva in varf de unde vedeam foarte bine Vacarea si Papusa. Se vedea foarte bine si Piatra Craiului asa ca am profitat de ocazie si am mai facut niste poze; vantul se intetise insa si nu prea puteam sa ne mai permitem sa ne oprim asa de des mai ales ca soarele incepuse sa apuna.
La un moment dat, am vazut refugiul Iezer si ne-am dat seama ca mai avem destul de mers; de fapt, nu mai era chiar asa de mult(cam 2 h apreciasem) insa zapada ne ingreuna mersul. M-am uitat in spate la soarele care transmitea, in ciuda frigului, o lumina calda peste Papusa..SUBLIM PEISAJ!
Am hotarat sa nu ne mai oprim pana la refugiu din doua considerente foarte importante: in primul rand se lasa seara si in al doilea rand deja era ff. frig; aveam sa aflu ca erau in jur de -15 grade. Brrr….
Drumul nu era dificil dar zapada era mare iar vantul patrunzator. Stiam ca o sa urmeze o mica traversare care va necesita o atentie mai mare; traversare este la distanta de vreo jumatate de ora de refugiu( cateva sute de metri sa zicem). Am ajuns si in zona cu pricina. Aici ne-am folosit cat de bine am putut de bete si de piolet avand grija la zapada si pe unde punem picioarele. V-am zis ca urasc traversarile? Fie ele pe zapada, pe stanca la escalada..Imi dau un sentiment de nesiguranta. Dar asta este. Muntele ne pune in fata cu diferite provocari.
Am trecut cu bine de aceasta portiune si ne-am bucurat la gandul unui ceai fierbinte la refugiu.
Intre timp, temperatura scade. Pentru prima data dupa ani de zile am simtit ca mi se face frig. Imi inghetasera mainile in manusi atat de tare incat ma dureau rau; nu aveam supramanusi. Bineinteles ca am jurat ca imi voi cumpara atunci cand voi ajunge in Bucuresti.
Mana stanga ma durea atat de tare incat la un moment dat am bagat-o sub geaca, cat mai aproape de corp in speranta ca poate se va incalzi un pic. Nu a dat nici un rezultat asa ca am scos-o din manusa si am inceput sa suflu in pumn gandindu-ma ca poate reusesc ceva. Acuma…… ori era intunericul de vina ori era ceva psihologic, cert este ca m-am uitat la mana mea si m-am speriat. Mi se parea ca mana e vanata si imediat m-am gandit la degeraturi. Dar ma gandeam ca nu am stat prea mult expus la frig si degeraturile nu au cum sa apara asa de repede.
Am bagat din nou mana in haina, cu manusa cu tot, si asa am tinut-o pana la refugiu.
Am ajuns la refugiu exact cand se intunecase de tot. Era ora 18:30 iar noi plecasem de la masina pe la 8:30. Traseul pana aici nu este unul dificil vara; insa dupa cum spuneam, zapada schimba lucrurile.
La refugiu, lume multa si buna. Cred ca erau in jur de 10 persoane. Oamenii ne-au intampinat imediat cu ceai fierbinte si cu niste vin fiert; nu stiu daca mi s-a parut vreodata ceaiul mai bun si mai cald.
M-am uitat la mana si am observat ca isi revenise. Sau imi revenisem eu..
Salvamontistii au fost foarte bucurosi cand au vazut ca adusesem atatea lemne; au facut si un pic de haz pe tema asta observand cat am carat. Am bagat repede la foc cateva lemne si apoi ne-am asezat la masa; am inceput sa cunoastem lumea.
Cel mai haios era Sasha; un tip inalt, pe la vreo 40-45 de ani, plin de voie buna. I-am spus ca mai fusesem aici, ca il stiam pe Emi, pe Manolo..
Am scos si noi mancarea si am pus-o la bataie; ne era atat de foame!!!!! Am mancat din tot ce era pe masa aia. Oricum, nu conta de unde luam. Am facut si niste supa la plic, oleaca de vin fiert si uite asa ne-am inzdravenit.
Intre timp oamenii povesteau intamplari de pe munte; am descoperit ca avem cunostinte comune si ca mergem la aceeasi sala de escalada din Bucuresti.
Am stat la masa pana pe la 10; noi am ocupat paturile de sus, ca de obicei.
Acum, cateva lucruri despre refugiu. Refugiul este construit din piatra si este cel mai mare si mai bine pus la punct refugiu pe care l-am vazut eu. Este situat intr-o caldare, la aprox. 2000 m, ce gazduieste lacul Iezer.
Are 3 camere( daca socotesc si sala de mese) dintre care una, cea in care se doarme, este deschisa publicului; cealalta este a salvamontului si nu am vazut-o deschisa decat de vreo doua ori. Acolo isi tin ei echipamentul si alte lucruri personale.A treia este sala in care se mananca.
In sala de mese este o soba care poate fi folosita cu incredere; in general gasiti lemne acolo dar poate e bine sa aduceti si voi cate ceva. Pe paturi se gasesc si niste saltele vechi pe care se poate dormi.
Dupa cum spuneam, ne-am instalat in paturile de sus, am scos sacii de dormit si ne-am bagat la somn fara prea multe discutii.
Peste noapte am patit pentru prima data un lucru foarte neplacut. Cu toate ca eram foarte bine imbracat iar sacul era gros, m-am trezit pe la 12 noaptea dardaind de frig; tremuram atat de tare incat imi clantaneau dintii. Nu ma puteam opri din tremurat indiferent de ceea ce faceam. M-am intors pe toate partile, mi-am frecat corpul, am suflat in palme, m-am bagat mai adanc in sac, am tras caciula pe urechi dar degeaba. Imi clantaneau dintii incontinuu si tremuram din toate incheieturile.
Sa fi fost din cauza oboselii acumulate sau din cauza frigului din refugiu….nu stiu. Cert este ca afara era un cer foarte senin si un ger cumplit. Sunt convins ca temperatura a coborat lejer pana la -20 de grade daca nu si mai mult. Cand am intrat in refugiu, la 18:30, salvamontistii spuneau ca atunci erau afara cam -17 sau -18 deci va imaginati cum era noaptea..
Tremuram de frig si nu imi venea sa cred pentru ca eu sunt foarte rezistent la temperaturi scazute. La un moment dat l-am trezit pe Floricel care dormea langa mine; il trezisem cu tremuratul. Era alarmat si m-a intrebat imediat ce am patit.
De-abia am reusit sa-i raspund ca nu mai pot de frig; spirit practic, omul a incalzit repede niste apa la primus si mi-a facut un ceai in care a pus FERVEX sau COLDREX. Medicamentul si-a facut efectul repede.
Tremuratul a incetat si in cele din urma am reusit sa adorm. Multumesc Floricel!! Fara tine nu stiu ce ma faceam. Intre noi fie vorba este a doua oara cand imi salvezi pielea in aceeasi munti.
Ne-am trezit a doua zi pe o vreme superba! Un cer foarte senin dar era un friiig foarte patrunzator. In afara de asta vantul batea foarte puternic.
Bocancii erau inghetati, hainele reci, asa ca am pus cea mai groasa pereche de sosete pe care o aveam la mine.
Am luat dejunul si am mai stat la vorba cu salvamontistii. Ei mergeau sa schieze in apropierea refugiului; unii aveau de gand sa se intorca pe traseul pe care venisem noi iar altii sa mearga pe la crucea Ateneului asa cum intentionam si noi.
Am iesit din refugiu si am privit impresionati la ceea ce ni se desfasura in fata ochilor; alb peste tot, cer albastru, vizibilitate excelenta, soare puternic si bineinteles ger.
Am inceput sa urcam spre Crucea Ateneului impreuna cu inca 3 persoane. Nu am mai pus coltarii fiindca nu se impunea insa ne-am folosit mult de bete si piolet. Pe masura ce urcam vantul era din ce in ce mai puternic astfel ca umblam cocosati. Zapada ajungea pana la genunchi asa ca era si mai dificil.
Ma opream destul de des pentru ca vantul imi batea exact in fata si simteam cum imi paralizeaza muschii faciali. Ma uitam in spate si vedeam ca nici cei din urma mea nu o duc foarte bine.
Urcusul pana la cruce nu este foarte dificil insa zapada si vantul au sporit efortul.
In cele din urma am ajuns si la cruce. Am incercat sa fac poze insa era un chin sa scot aparatul din buzunar. Vantul imi punea oprelisti; cand am reusit sa scot aparatul am constatat ca nu se mai deschide; probabil inghetase.
Crucea era plina de zapada inghetata si dupa cum arata zapada se vedea din ce directie batuse vantul.
Pe creasta se vedea totul alb alb alb. Se vedea refugiul in vale dar spre Fagaras nu se vedea nimic pentru ca era ceata. Soare si ceata.
Pana la urma am reusit sa fac vreo cateva poze dar asta dupa ce am mai lasat aparatul la dezghetat.
De la Crucea Ateneului nu mai sunt probleme; se merge pe niste culmi domoale, orientarea este usoara, marcajele sunt dese..
Am coborat pe Vacarea si am admirat Spintecatura Papusii care se vedea foarte bine; in partea aia incepusera sa se adune norii care nu prevesteau nimic bun.
Am ajuns la stana din Vacarea unde am facut un popas si am baut un ceai de menta. Am mers apoi agale spre padure; eram in grafic asa ca nu ne grabeam. Prin padure aveam sa constatam ca se facusera taieri de arbori si cam lipseau marcajele; din exces de zel oamenii mai taiasera si din copacii cu marcaje astfel ca nu mai recunosteam multe zone.
Pana la urma insa ne-am descurcat si am ajuns la Voina cu bine.
Recomand muntii Iezer pentru ca nu sunt foarte umblati, mai ales iarna, si pentru ca traseele nu sunt dificile. Lacul Iezer este foarte frumos si chiar merita sa il vedeti.
Din Iezer se poate face legatura cu Piatra Craiului; este un traseu foarte lung si cred ca dureaza peste 10 h. De asemenea se poate ajunge si in Fagaras de aici prin Bratila. Dar pentru asta trebuie sa fiti pe creasta pentru ca acolo este un indicator care va poate spune mai multe.
Multumiri lui Floricel si sper sa mai facem astfel de ture!
Hai-hui prin munti 