Se apropia sfarsitul anului 2009….si parca nu ma lasa inima sa inchei acest an fara o iesire la munte.
Era 27 decembrie, era ger, era sarbatoare…Chiar nu stiam pe cine ar putea sa tenteze o iesire la munte in aceasta perioada. Dupa indelungi framantari si cautari, imi vine o idee: il sun pe Dragos. Nu mai mersesem niciodata cu el la munte, nu stiam cum se va comporta, insa stiam ca are o conditie fizica de invidiat data de sportul pe care il practicase pana nu demult: atletism.
Il sun, ii povestesc despre ce este vorba, aflu ca este incantat sa mearga, asa ca ne hotaram sa plecam pe 28 decembrie in Ciucas. Se anunta vreme buna dar friguroasa. Frigul il suportam amandoi asa ca asta nu era o problema.
Problema era ca ninsese, inghetase, iar noi nu aveam cauciucuri de iarna. Pana la urma am plecat cu masina lui Dragos, mizand pe faptul ca drumul pana acolo este destul de circulat asa ca autoritatile in drept se vor ingriji de deszapezire.
Am plecat de dimineata devreme, pe la ora 5. La ora 8 am fost in Cheia.
Am parcat masina ca de obicei, la hotel Cheia. Era o dimineata frumoasa, cu un rasarit pe masura, dar geroasa.
Planul era sa facem creasta Gropsoare Zaganu iar apoi sa ne intoarcem pe la cabana Muntele Rosu. Am pornit la drum, incurajati de vremea buna care se anuntase.
Iata si harta, pentru o orientare mai buna in teritoriu.
Am trecut pe langa manastire, am ajuns in drumul national iar apoi am urmat indicatorul si am intrat in padure. Aici am pus parazapezile pentru ca zapada era DEJA destul de mare. Am inceput sa urcam, incet-incet, povestind si glumind.
Marcajul pe care il urmarim noi este cruce rosie. Este vizibil tot timpul pe copaci asa ca nu ne facem probleme ca ne-am putea rataci; oricum, eu stiu bine drumul asa ca nu imi fac griji.
Dupa aproximativ 1h 30 min. ajungem la stana din Zaganu. Cerul era de un albastru foarte limpede; mai vazusem un cer asa de frumos aici, iarna, in decembrie 2008.
Facem un scurt popas si profitam de ocazie ca sa mancam si sa bem un pic de ceai din termos. Este o zi frumoasa de iarna, cu zapada din belsug.
Facem niste poze de facebook, ca sa nu spunem ca am venit degeaba aici. Dragos este foarte incantat de ceea ce vede; este un tip caruia ii place foarte mult efortul fizic asa ca mersul pana aici este jucarie pentru el.
Ma intreaba pe unde merge traseul nostru asa ca ii arat ca trebuie sa trecem pe langa stana si apoi sa urcam in creasta. Se uita uimit la ceea ce avem de urcat si ma intreaba: Tu vorbesti serios, chiar pe acolo trebuie sa urcam?? Mama, dar e ceva de mers..
Nu vreau sa deconspir restul traseului; vreau sa il las pe el sa descopere frumusetile Ciucasului.
Zapada este din ce in ce mai mare; deja m-am afundat in ea pana la genunchi. Sper totusi ca pe creasta sa fie mai putina zapada. Normal asa ar fi, pentru ca pe creasta vantul o mai spulbera.
Trecem pe langa stana si incepem sa urcam. Urcusul se dovedeste a fi destul de anevoios. Dragos se intinde in zapada de vreo doua ori si spune: Bai frate, asta e traseu de alpinism? Ca avem ceva ceva de urcat…
Ii raspund ca este un traseu turistic usor, doar ca zapada schimba foarte mult conditiile de mers. In mod normal am merge fluierand pe aici.
Cerul este traversat de nori mai tot timpul; imi place cum se vad brazii incarcati de nea, imi place ca sunt in zapada pana la genunchi, imi place ca trag de mine..Nu e usor sa mergi prin zapada mare insa stiu ca ajungi acolo sus si iti dai seama ca tot efortul a meritat. Sper doar ca si Dragos sa inteleaga asta.
La un moment dat pierdem marcajul. Cu toate ca stiam drumul.( sau credeam ca il stiam), zapada imi pune probleme la orientare. Ma uit dupa Dragos si il vad in zapada pana la brau. Profit de ocazie si ii fac o poza. Nu am mai vazut de mult atata zapada.
Ii spun sa stea pe loc si merg sa caut marcajul; copacii sunt plini de zapada asa ca probabil marcajul de pe trunchiurile lor a fost acoperit.
Ratacesc un pic, cobor niste pante incarcate de zapada, ma afund, inot, ies, iar caut marcajul si in final il gasesc. Urlu dupa Dragos si ii spun sa vina dupa mine.
Vine si Dragoselu, plin de elan, dar ii piere repede cheful cand se scufunda din nou in zapada. Il inteleg perfect; il oboseste stilul asta de mers. Si pe mine ma oboseste dar ma consolez cu gandul ca mai sus o sa merite tot efortul depus.
Mergem …si mergem..si iar mergem. Ajungem la indicatorul care ne arata ca avem de mers inspre Zaganu.
Se vad deja stancile pe sub care o sa trecem asa ca drumul este destul de clar.
Dragos scapa de sub supravegherea mea asa ca la un moment dat, uitandu-ma dupa el, il vad cocotat pe o stanca si admirand privelistea.
Inaintam prin zapada mare, povestind si facand poze. Incepe sa bata vantul serios de tot. Ceea ce pana acum era o simpla adiere s-a transformat intr-un vant puternic de tot.
Dragos vrea sa se opreasca un pic si sa se odihneasca. Se intinde in zapada, scoate niste sticksuri si ma intreaba cam cat mai avem. Imi dau seama ca mi-e din ce in ce mai greu sa apreciez cat mai avem pana la Muntele Rosu pentru ca zapada ne pune probleme la inaintare.
E destul de frig asa ca hotarasc sa ridicam ancora. Se vede deja cabana Muntele Rosu dar in departare…
Mai avem de urcat aproximativ jumatate de ora pana sa ajungem in creasta. De aici se vede muntele in toata splendoarea lui.
Ma intreb cam cat de tare o sa bata vantul sus pe Gropsoarele; daca aici bate asa, e clar.
Acum nu mai avem probleme cu orientarea. Drumul pe care il urmam este foarte clar. Ajungem repede in creasta iar de aici vedem pana spre Gropsoarele.
Stiu ca o sa ajungem la o portiune de stanca unde este fixat un lant. Aia ar fi cea mai dificila parte a traseului desi pe timp de vara nu ridica absolut nici o problema. Acuma insa, fiind gheata, va trebui sa sporim atentia.
Ajungem la TURNUL DE ARAMA. Este un punct de reper important pentru acest traseu si pentru Ciucas in general.
In aceasta zona zapada era foarte mare; intram usor pana la genunchi.
Ma uit la brazi si ma uimeste culoarea lor; au o culoare argintie, metalizata…foarte frumos. Ciucasul si-a pus la bataie frumusetile..
Mai avem in jur de 2 h pana sa ajungem pe varful Gropsoarele( 1884m); in mod normal am face mai putin, dar acum zapada e mare, bate si vantul asa ca ca imi este greu sa apreciez. Evit sa mai fac preziceri despre lungimea traseului nu de alta dar vreau ca Dragos sa ramana totusi cu niste amintiri placute, nu cu gandul ca era sa-si dea sufletul aici.
Mai urmeaza un urcus ceva mai sustinut, printre jnepeni iar apoi ajungem pe varful Gropsoarele. Pe masura ce urcam, ma uit in spate la Zaganu, la Turnul de arama si la stancile cu forme rotunjite …
Intr-un final ajungem si pe Gropsoarele…Aici vantul batea ingrozitor de tare! Imi inghetase fata iar Dragos glumea si spunea ca sigur face pareza. Am gasit totusi puterea sa facem o poza de grup…Rezultatul se vede mai jos.
Se vedeau niste nori grosi si negri inspre varful Ciucas. Daca stau sa ma gandesc bine, cred ca mai de fiecare data pe Gropsoare am prins vant puternic asa ca ceea ce se intampla acum nu ma surprinde foarte tare.
Aici pe creasta sunt niste refugii din tabla, sub forma de clopot. Pot servi drept adapost in caz de vreme rea. Va voi povesti alta data cum m-a ajutat pe mine un astfel de adapost..
De aici incepe coborarea. Ajungem la un indicator care ne arata directia de mers pana la cabana Muntele Rosu. Pana la cabana mai avem de mers aproximativ 2h. Coborarea imi da un pic de emotii pentru ca zapada este foarte inghetata iar noi facem o mica traversare; o depasim cu bine iar eu rasuflu usurat.
Dragos se tranteste in zapada si imi spune ca l-a cam obosit mersul asta prin zapada. La fel de adevarat este ca nici nu s-a odihnit noaptea( nu a dormit absolut deloc) iar asta a contribuit din plin la epuizarea lui.
Incepe sa apuna soarele asa ca scot aparatul( desi vantul bate ca turbat iar aparatul meu nu prea vrea sa se mai trezeasca la viata) si profit de soarele rosu care lumineaza muntele.
Am coborat incet pana la Muntele Rosu. Ajunsi aici, ne-am indreptat pasii catre cabana Silva unde stiam ca ne asteapta Dl. Bucurescu. Recomand tuturor cabana Silva. Am spus-o si o repet: oamenii sunt foarte primitori iar mancarea este foarte buna.
NU VETI REGRETA!
Cateva informatii despre cabana Silva aveti aici: http://www.carpati.org/ghid_montan/muntii/ciucas/cabana_silva-93/
Dupa ce am mancat si am baut o bere rece am plecat spre Cheia, am luat masina si dusi am am fost. Din fericire, nu era polei asa ca drumul pana acasa a fost fara peripetii.
In concluzie, pot sa spun ca am intrat fericit in 2010: am fost la munte, mi-am atins obiectivul, nu l-am chinuit prea tare pe Dragos si ne-am intors acasa cu bateriile incarcate!
Hai-hui prin munti 