In urma cu cateva saptamani, Dan imi propusese o tura de o zi in Ciucas; vroia sa o ia si pe prietena lui, pentru prima oara. Am reusit sa gasim o zi de sambata in care sa putem sa mergem toti trei. Parca mai lipsea cineva…..asa ca il sun pe Dragos si ii spun despre ce este vorba: Gropsoare- Zaganu in varianta de vara. Nu sta prea mult pe ganduri si accepta. Acum va avea ocazia sa vada pe unde a mers iarna…
Ne intalnim sambata dimineata la 5 la mine in parcare. Mergem sa ii luam pe Dan si pe Eli apoi ne indreptam catre DN1.
Oprim la benzinaria care este dupa Piata Presei ca sa cumparam niste cornuri cu ciocolata, cafea si apa. Ne mai invartim un pic pe langa masina, bem cafeaua si plecam mai departe.
Vremea va fi calduroasa, dupa cum am vazut pe http://www.accuweather.com si http://www.meteoblue.com. Se anunta temperaturi de 30 grade, ceea ce pe mine personal nu ma bucura foarte tare.
Pe la 8:30 ajungem la Cheia. Lasam, asa cum ne-am obisnuit, masina la hotel Cheia si incepem sa ne echipam. Mi-am luat pantalonii lungi, de tura, pentru ca nu mai vreau sa am surprize asa cum am avut in Buila; atunci am mers in pantaloni scurti si m-am ales cu niste intepaturi si muscaturi de toata frumusetea. Nu stiu ce insecte or fi bantuit prin padurea aia dar m-am lecuit. DE ACUM, CHIAR SI LA 40 GRADE, MERG IN PANTALONI LUNGI!
In Cheia era targ de branzeturi. Am trecut pe langa tarabele taranilor si am tras cu ochiul la rotile de cascaval afumat, branza de oaie si alte preparate. Imi era o poftaaaaa!!!!!!!!
Am trecut repede de zona asta , nu de alta dar ne temeam ca s-ar putea sa anulam tura si sa optam pentru o masa copioasa cu niste prooduse naturale; in stilul asta, ADIO munte!
Pentru ca Eli era pentru prima data la munte( in stilul mers pe traseu), am hotarat sa abordam un traseu care nu prezinta dificultati. Timpul necesar pentru a ajunge pe Gropsoarele este de aproximativ 5h.
In sosea, langa hotel Cheia, este si un panou cu harta masivului si cu informatii despre traseele din zona. De asemenea, in Cheia se poate vizita MUZEUL FLORILOR DE MINA. Nu am fost niciodata aici insa am auzit numai cuvinte de lauda despre el asa ca merita sa vedeti despre ce este vorba.
Am trecut de portile manastirii, am mers pe poteca iar apoi am iesit in drumul national. L-am traversat si am intrat in padure.
Dupa cateva minute de mers, ajungem la o poienita apoi la un mic parau care nu pune probleme la traversare. Urmeaza urcusul prin padure. Aici, surpriza! Poteca era plina de noroi; noaptea plouase iar acum pamantul era moale de tot. Ne-am murdarit imediat.
Nu mai spun ca alunecam in ultimul hal si de-abia reuseam sa ne tinem pe picioare. Era foarte multa umezeala in padure asa ca in vreo 10 minute au inceput sa curga apele pe noi. Eram si transpirati si plini de noroi! Double the fun, double the excitement!
Se termina cu urcusul si ajungem intr-o zona din care se vede ceva din creasta muntelui. Aici facem un scurt popas si ne schimbam tricourile. Bem niste apa ca sa ne mai invioram, mancam un pic si plecam mai departe. Ne-am intalnit cu 3 tipi care nu carau nimic in afara de bete de trek si un rucsac ff mic. Purtau colanti si adidasi, mergeau foarte repede si pareau sa se pregateasca pentru un maraton.
Ne-au depasit dar nu ne-am facut probleme; noi nu venisem aici pentru concurs. Venisem pentru poze si voie buna.
Din pacate si in zona asta era plin de noroi asa ca ne-am mai chinuit o bucata de vreme, pana am ajuns la stana din Zaganu.
Ajungem la poiana in care se afla stana. Aici este un bolovan maaare de tot pe care va puteti urca daca vreti sa faceti poze mai artistice. Seamana cu bolovanul de la Bordul Tomii, din Retezat.
Incerc sa ma bag undeva la umbra, daca se poate vorbi de asa ceva aici.. Dragos, in schimb, cauta soarele pentru ca vrea sa se bronzeze.
Dan si cu Eli se multumesc cu niste poze prin imprejurimi. Nu stam prea mult aici pentru ca este foarte cald; ne gandim ca mai sus va fi ceva mai racoare.
Trecem pe langa stana, admiram magarusii, salutam baciul..Acum drumul urca pieptis insa fara a pune probleme. Urcam pe o poteca foarte clara, poteca ce ne va duce la un moment dat prin padure. Am remarcat ca peste tot este plin de flori, in special clopotei. Nu pierd ocazia de a-i fotografia.
Ne mai oprim din cand in cand ca sa admiram privelistea; ar fi pacat sa mergem numai cu capul in pamant sau sa alergam ca la maraton.
Ajungem si la indicatorul care ne arata directia de mers catre creasta. De aici se dezvaluie o panorama foarte frumoasa. Se vede foarte bine statiunea Cheia, se vad celebrele antene parabolice gigant, se vad stancile pe la baza carora vom trece.
Urcam prin padure si incercam sa ne strecuram prin brazii desi sau tufele de jnepeni care ne ies in cale, pe poteca. Inca o data, remarc ca este plin de flori.
Ajungem la baza stancilor si aici facem niste poze de grup, de cuplu( fiecare dupa posibilitati)..
Dragos incearca niste pasi de escalada pe stanca. Din pacate pentru el, roca este destul de friabila asa ca se cam chinuie.
Imi aduc aminte cum batea vantul aici, in Decembrie..
Ocolim stancile si iata ca se arata si cabana Muntele Rosu, in departare. Eli este foarte harnica; merge fara probleme. E foarte sprintena si ne lasa mai tot timpul in urma. E clar, data viitoare trebuie sa-i pregatesc ceva mai solicitant!
Eu ma tot opresc ca sa fac poze. Desi am o gramada de fotografii de aici, tot imi place ceea ce vad asa ca nu ma las. Atata timp cat am acumulatori..POZE SA FIE!
Am ajuns pe creasta. Ne intalnim cu un grup de tineri care vin de la Muntele Rosu; ne intalnim cu ei in zona Turnul de Arama. Unul din baieti avea ceva dificultati la coborare; nu prea avea incredere in picioare dar pana la urma, incurajat de ceilalti, s-a descurcat.
Dupa Turnul de Arama dam de niste stanci mai scutite care ne imbie sa le pozam. Dan si cu Eli fac un shooting al lor asa ca nu vreau sa ma bag intre ei. Dragoselu iar s-a cocotat pe o stanca din apropiere si imi face victorios cu mana; copilu’ asta e ceva de speriat. Cum il scap din ochi, cum dispare de langa mine.
Din punctul in care ne aflam acum mai avem cam o ora pana pe Gropsoarele asa ca nu ne grabim. Mai stam la taifas, mai glumim..ca babele.
Poeca ne conduce prin jnepenis, pe la portiunea cu lant( pe care o trecem fara probleme), si ne scoate deasupra Zaganului. Putem admira creasta in toata splendoarea ei. Mai fac niste poze( pentru blog, vorba lui Dragos) si ma uit inspre Bucegi; se vede atat de bine..
Soarele s-a mai domolit si a lasat locul vantului. Din experienta stiu ca pe Gropsoare intotdeauna este vant. Iata ca si de data asta se intampla la fel.
Pe Gropsoare ne intalnim cu multi copii care vin de la Muntele Rosu. Parca niciodata nu am vazut atata lume pe aici. Adevarul este ca e o vreme foarte potrivita pentru mers pe munte: nu este foarte cald( desi pentru mine tot ceea ce depaseste 20 de grade deja inseamna caldura mare), adie vantul, nu ploua..
Ne oprim langa unul din adaposturile de pe creasta si bem ultimele guri de apa. Noroc ca nu mai avem mult pana la cabana.
De pe creasta coboram pana la un indicator care ne anunta ca mai avem 1h 30 pana la Muntele Rosu; pe versanti este plin de oameni care au venit la cules de afine: sunt si ,,profesionisti” dar si culegatori de ocazie.
Intre timp apar norii de ploaie, insa degeaba. Nu ploua absolut deloc, ba din contra; peste vreo 20 minute reapare soarele iar vremea isi revine.
Coboram prin padure, trecem de statia seismica si ajungem la poiana Muntele Rosu. Aici optam, ca de obicei, pentru Silva.
Suntem intampinati de acelasi ospitalier domn Bucurescu. Foarte multa lume in Ciucas in weekendul asta; la Silva totul este ocupat: mesele sunt pline, cabana arhiplina, casutele la fel.
Servim un pranz bogat in fripturi si cartofi prajiti si… BERE! Din pacate nu aveau Ciucas dar ne-am multumit si cu URSUS.
Dupa masa binemeritata am coborat la masina. Pe drum ne-am intalnit cu zeci de turisti care urcau la cabana.
Ajunsi in Cheia, ne-am indreptat catre masina. A fost o tura care a placut tuturor, si mai ales lui Eli. Sprintena fata, a zis ca i-a placut foarte mult si de-abia asteapta sa mai vina.
Pozele urmeaza un pic mai incolo.
Hai-hui prin munti 