Muchia Iepurasului

Trecuse ceva vreme de cand nu mai avusesem activitate prin Cheile Rasnoavei. Ultima oara catarasem aici in luna  Iunie, pe Creasta Generalului, impreuna cu Minerva Vincze. Mi-era dor de niste trasee in Peretele Animalelor, de unul in mod special…

De data asta parteneri de coarda mi-au fost Vasi si Razvan.

Duminica dis de dimineata am plecat spre Chei, in ideea de a fi acolo pana incepe sa dea caldura. Am ajuns in Poiana Inului pe la ora 8:15. Dupa ce am luat un mic dejun foarte rapid am sortat echipamentul si am plecat spre pereti.

Vremea era superba. Soarele batea destul de puternic pentru o ora asa de matinala.

Pana la baza peretilor se urca prin padure, pe poteca vizibila, aproximativ jumatate de ora.

Obiectivul pentru ziua de azi este……

La baza traseului ne-am oprit un pic ca sa ne tragem sufletul, am mancat niste ciocolata, am baut niste apa..

Eu m-am mufat(vorba lui Razvan) la cele doua semicorzi, am pus buclele si anourile pe mine, apoi am plecat cap de coarda pe traseu.

Dupa cativa pasi mi-am dat seama(daca mai era nevoie de o asemenea cugetare) ca vom muri de cald. Deja aveam musculite, praf si furnici in ochi, nas si in …papucii de catarat. Nu pot sa nu imi aduc aminte de un episod haios, cu Adi Cernea, care a avut la un moment dat o albina in pantaloni :))). Asta da durere :))))))). Era in traseu, in Animale, in a doua sau a treia lungime, si nu stia cum sa se mai scarpine ca sa scape de ea. Noroc ca era secund..

Danut in prima lungime

Prima lungime, asa cum m-am obisnuit, este plina de vegetatie si pamant. O frumusete, ce sa mai…

Merg incet, caut pitoane, le gasesc, asigur. Imi place activitatea asta, este foarte relaxanta. As putea sa ma obisnuiesc cu asa ceva.

Urmeaza sa traversez catre stanga apoi sa intru in hornul plin de iarba. I hate this part but somebody’s gotta do it. Gasesc niste pitoane aici si asigur la ele. Vad ca prin  doua din ele este trecuta si o bucata de cordelina; probabil cineva a facut rapel de aici.

Tineam minte ca pe partea stanga a diedrului in care sunt acum este o clepsidra in care ar putea intra un anou de care as putea sa ma trag la nevoie. Gasesc clepsidra si incerc sa bag anoul; realizez repede ca data trecuta am folosit un anou mai subtire. Cel pe care il am acum la indemana nu merge asa ca renunt si urc mai departe.

Dau si de copacelul de care m-am tras prima oara cand am fost cap pe acest traseu. Ma tin si de data asta de el si ma gandesc ca ar fi cam nasol sa se rupa cu mine. Nu ca as cadea foarte mult dar m-as lovi destul de bine de pereti..

Mai departe folosesc celebra tehnica a firelor de iarba si ma tin de ea(de iarba) cat pot, insa cu mare atentie. Hai ca mai am putin si ajung in regrupare.

Dupa ce ajung in regrupare si asigur realizez ca am ratat un piton de care ma puteam folosi.

Hotaram ca primul secund care urca sa fie Vasi. Dupa o serie impresionanta de blesteme si injurii la adresa vegetatiei de pe traseu Vasi ajunge in regrupare. Urmeaza Razvan.

Ceva mai calm decat colegul, ajunge repede la noi. Aici stam destul de prost asa ca nu zabovim prea mult si atacam lungimea urmatoare.

Vedere din prima regrupare

Razvan

Lungimea a doua este una din preferatele mele. Incepe cu o mica traverasare in dreapta apoi urca pe muchie. Pitoane sunt destule, catararea este foarte usoara. Sfarsitul lungimii este pe un tanc unde se poate sta destul de comfortabil. Aici se gasesc vreo 4 pitoane solide.

Plecarea in lungimea doi

Capul de coarda sta excelent aici. Secunzii…nu prea.

Mergem mai departe, in lungimea 3. La plecare avem niste prize excelente de mana. Traseul merge apoi pe muchie, fara dificultati.

The man and his climbing shoes

Ca de obicei, am ratat vreo doua pitoane, lucru pe care mi l-a comunicat Vasi. Trebuie sa fiu mai atent, clar.

Din nou, in regrupare.

Iata ce urmeaza

Vasi

Vine si Razvan

Lungimea 4 este usoara, exceptand o traversare catre dreapta. Mai exact, se urca pe muchie si la un moment dat ajungem in fata unui perete spalat, fara prize. Aici ne uitam spre dreapta si observam doua pitoane apropiate unul de celalalt. Se poate asigura la ambele sau numai la unul din ele, punand o bucla mai lunga. Eu am asigurat in ambele pitoane insa am regretat, asta pentru ca sforile s-au frecat destul de mult.

Razvan

Dupa aceasta traversare se urca prin iarba cativa metri, si ajungem la o regrupare marcata de doua pitoane ruginite legate cu cordelina. Pana aici gasim prize destule si mari. Ceea ce e fain e ca stanca e foarte aderenta si compacta asa ca se poate pasi cu incredere.

In aceasta regrupare am stat foarte incomod cu totii. Daca pana acum eram mustrat ca eu gasesc locul cel mai bun de data asta nu a mai fost asa. Corzile s-au incalcit asa ca distractia a fost si mai mare.

Lungimea a 5 a este scurta si fara nici un fel de dificultate. Ajunge pe muchie apoi merge pe un teren foarte usor, plin de iarba insa, si se termina la baza hornului cu surprize. Hornul reprezinta ultima lungime, cea cu adevarat tehnica.

Aici m-am codit destul de mult. Prima oara cand facusem aceasta lungime o facusem ca secund. Acum , ca si cap de coarda, lucrurile stateau un pic altfel. Am studiat hornul pe toate partile cautand diferite metode de abordare.

Baietii mai aveau un pic si faceau galerie.

Pana la urma mi-am luat inima in dinti si am plecat, abordandu-l prin partea dreapta unde gasisem niste prize in aparenta solide.

La un moment dat o priza de mana a cedat. Noroc ca stateam bine pe picioare iar cealalta mana era pe o priza foarte solida.

Am depasit momentul apoi am cautat, la sugestia baietilor, sa ma bag in stanga. Acolo am vazut un piton salvator asa ca am asigurat imediat. Am mai urcat un pic si am vazut un alt piton in dreapta.

Partea urata la acest horn este ca te obliga sa stai in niste pozitii dubioase. De data asta nu am mai considerat inaltimea un avantaj; pe unele portiuni dadeam cu casca de stanca, asa de chircit stateam.

Iesirea din horn se face prin stanga apoi se merge prin iarba si stanca compacta pana la binecunoscutul balcon aerian. Acolo se poate asigura la un copac.

Hornul cu surprize si emotiile de rigoare

Important de stiut este ca pe aceasta lungime capul de coarda nu poate comunica cu secundul. Dupa iesirea din horn cel putin, nu ne mai auzeam deloc.

Primul care a ajuns sus a fost Vasi. Mi-a zis ceva ce m-a amuzat teribil: Ba, esti un idiot! Ai ratat vreo doua sau trei pitoane. Dar felicitari ca ai trecut fara sa te folosesti de ele.

Inutil sa mai spun ca am ramas fara grai :)))))))). Dupa cum ziceam, mai multa atentie data viitoare. O cadere in horn ar fi fost foarte neplacuta.

A venit si Razvan, ne-am strans mainile, apoi am facut niste poze din balconul aerian.

La finalul unui zile minunate

Prima incercare pe Acele Morarului

In ultima vreme am tot citit despre acest traseu deosebit de spectaculos. Cu cateva zile inainte de plecare chiar m-am visat undeva la poalele Acelor, admirandu-le si dorindu-mi sa le urc cat mai repede.

Asa patesc intotdeauna. Daca imi intra o idee in cap…greu mai iese de acolo. Ma gandesc la asta in aproape orice moment; uit de alte lucruri si incep sa schitez planuri, sa caut harti, sa caut informatii pe bloguri etc.

De data asta de foarte mare ajutor mi-au fost istorisirile Claudiei(http://www.meetsun.ro/) si ale Ruxandrei(http://ruxache.com/ ).

Mi-am facut si niste copii xerox cu harta din cartea batranului Kargel si cam asta a fost pe partea de materiale scrise.

Cu o zi inainte de marea aventura mi-am cumparat si doua pitoane, asa…ca sa fie.

Sambata de dimineata, in stil heirupist, am plecat din parcare..tineti-va bine, la ora 3. Pe la 3:45 trebuia sa ma intalnesc cu Vasi in zona Bucurestii Noi.

Pe la 3:30, in zona Baneasa, m-a oprit politia pentru un control de rutina. Adormit fiind, era cat pe aci sa declar ca nu am RCA la mine…Noroc ca am cautat in torpedou si am scos la iveala actele salvatoare. Nenea de la politie cand a vazut ca bajbai m-a intrebat cu o voce cristalina: Nu aveti asigurare? Mai avea putin si imi facea frumos din gene.

Dupa ce l-am pescuit pe coechipierul meu de nadejde am luat drumul catre Busteni. Am ajuns la Caminul Alpin pe la ora 6.

La 6:20 eram deja cu rucsacii in spate si gata de drum. Cei mai multi fac tura pe Ace plecand din Valea Cerbului(varianta de vara) si urcand pe Brana Mare a Morarului. Iarna accesul catre intrarea in traseul se face prin Valea Bujorilor.

Daca nu ar fi cablurile astea..

Dupa vreo 20 de minute de mers prin padure ne incalzisem asa ca am ramas in tricou.

Incet- incet soarele isi face aparitia prin luminisuri. Nu pot sa nu remarc ca este plin de flori; cu toate ca nu m-am omorat cu fotografiatul lor de-a lungul timpului, de data asta nu pot sa raman impasibil.

Clopoteii..preferatii mei

Tot clopotei?

Domnul Vasi

Incep sa se vada stancile

Impunatoarea Santinela a Vaii Verzi

In scurta vreme ajungem in Valea Cerbului si facem un mic popas pentru hidratare si ciocolata. Tot aici ne uitam pe schitele lui Kargel si pe informatiile pe care le printasem si incercam sa ne luam niste repere.

Ca reper, stiam ca trebuie sa depasim Valea Priponului si Valea Caldarilor si apoi sa ne orientam catre dreapta pentru a intra pe Brana Mare a Morarului(BMM). Ei bine……nu am gasit BMM. Ne-am tot uitat spre dreapta si am vazut tot felul de poteci, potecute, brane si branite, care mai de care mai imbietoare. Am intrat pe una din ele si pe aia am urmat-o pana cand ne-am plictisit.

Frumusetile zonei

In zare..Cerdacul

Stiam din jurnalele pe care le citisem ca trebuie sa dam de doua repere importante: Fantanita si crucea lui Mihai Stoichita. Cat am mers noi pe poteca asta nu am dat nici de unul , nici de celalalt.

Am dat in schimb de o gramada de flori de colt si de alte floricele frumos mirositoare. Asta imi aduce aminte de un citat care apare la sfarsitul videoclipului de la melodia One, de la U2, si care zice asa: Smell the flowers while you can. Asta am facut si noi, intinsi in iarba incalzita de razele soarelui…

Sa tot stai asa si sa te bucuri de priveliste

Tot studiind harta si realizand ca mergem de ceva vreme pe aceasta brana fara sa dam de crucea lui Mihai Stoichita si de Fantanita, ne-am pomenit in……..saua dintre Creasta Ascutita si Acul Mare!!!  Creasta Ascutita este inconfundabila.

Ceea ce inseamna ca am fost, cel mai probabil, pe Brana Acelor. Daca stie cineva alta varianta…astept  🙂 .

Privelistea pe care o ai de aici este mirobolanta. Cum te uiti spre Acul Mare, daca mergi in dreapta, dai de o brana de pe care se vede in toata splendoarea ei Creasta Balaurului.

In saua asta ne-am odihnit cam 20 de minute, admirand ceea ce se vedea partial din Ace. Vasi a facut si o mica plimbare pe brana foarte expusa. Asa e cand nu ai stare  🙂 .

Dupa ce am mancat niste ciocolata si ne-am hidratat bine am pornit la atac. Cum zicea coechipierul…sa inceapa aventura!

Am plecat cap de coarda, pe niste praguri de iarba, stanca destul de friabila..Am gasit la un moment dat un bolovan mai mare si mai de incredere asa ca am asigurat dupa el.

Inca vreo 2-3 pasi si iata-ma pe Acul Mare! Ei bine, nici o poza nu te poate pregati cu adevarat pentru ceea ce ti se desfasoara in fata ochilor si mai ales …sub tine. In stanga ai Valea Cerbului iar in dreapta te imbie Valea Morarului. Nu ai decat vreo 100- 200m pana jos iar tu te deplasezi pe o brana mai ceva ca Nadia Comaneci in zilele ei de glorie. Brana pe care merg are cam 50 cm latime. Linistitor, nu?

Daca pana acum a fost numai soare si frumos, ei bine lucrurile au inceput sa se schimbe. Ne-a invaluit ceata asa ca am mers cu si mai mare atentie.

Am gasit si primul piton si am asigurat. La urmatorul a fost ceva mai complicat pentru ca urechea era foarte mica si nu intra bucla in ea. Pitonul este pe un bolovan, orientat catre valea Morarului. Dupa ce am transpirat bine de tot am reusit sa asigur si am plecat mai departe.

Cu toate ca stabilisem cu Vasi protocolul de comunicare si hotarasem sa vorbim numai daca e absolut necesar, am strigat de cateva ori la el ca sa imi spuna cata coarda mai am. Spre surprinderea mea, cei 60m erau cam pe sfarsite.

Nestiind la ce sa ma astept mai incolo am regrupat la urmatorul piton pe care l-am gasit. L-am asteptat pe Vasi si ne-am sfatuit. Vremea nu era urata dar ceata care se tot asternea peste Ace putea sa ne puna probleme mai incolo. Nici unul nu stia traseul iar o balaureala pe ceata nu cred ca ar fi fost placuta.

Zona de unde ne-am intors

Cu Valea Cerbului la picioare

Si cu Valea Morarului sub mine…

Asa se vede de pe Acul Mare

Fiindca nu era indicat sa facem rapel dupa un singur cui si sa riscam sa ajungem cine stie unde, am hotarat sa ne intoarcem pe acelasi drum. De data asta a mers Vasi cap de coarda.

La finalul Acului Mare, cand strangeam coarda, Vasi imi spune: auzi, sincer, nu vad ce rol aveau sfoara si asigurarile pe portiunea asta. Oricum, daca ar fi cazut unul dintre noi, probabil l-ar fi tras si pe celalalt asa ca maturam peretele impreuna.

Adevarul e ca la expunerea care e acolo sus…nu stiu daca mai e mare diferenta intre a merge cap sau secund.

Ne-am oprit in saua in care ne echipasem in urma cu cateva ore si ne-am odihnit jumatate de ora. Vasi a mai facut o tura pe brana iar eu am stat cuminte si l-am asteptat.

Falnica Costila..vorba lui Vasi

Brana expusa

Creasta Balaurului m-a impresionat in mod special

Coborarea am facut-o pe acelasi drum pe care venisem. Partial. Spun partial pentru ca la un moment dat am pierdut poteca si am coborat pe unde ni s-a parut mai putin abrupt. Asta avea sa ne costa inca o ora de balaureala.

Poze de la coborare

La firul ierbii

Contemplare

La coborare nu ne-am dat jos hamurile si castile, si bine am facut. Dupa ce am coborat tinandu-ne de smocuri de iarba si pasind cu atentie pe tot felul de potecute am ajuns la o saritoare unde ne-am impotmolit. Saritoarea era destul de abrupta si era clar ca nu avem cum sa coboram pe picioare.

Aveam doua variante: ori incercam sa facem rapel ori urcam mai sus si incercam sa gasim o alta poteca pentru coborare.

La varianta cu rapelul era cam nasol fiindca nu era nici un copac prin zona dupa care sa putem pune coarda, asa ca s-ar fi impus baterea unui piton din dotare pe undeva. Stanca insa era cam friabila. Off…

Varianta doi ne-ar fi costat inca ceva timp asa ca nu prea ne incanta nici asta. Ce sa fie…ce sa fie…

Si uite asa cum stateam noi si ne gandeam ….si ne razgandeam…providenta ne-a indicat un……..PITON!!!! Vasi l-a observat. Era undeva sub noi, batut intr-o fisura; era ruginit bine ce-i drept, fara inel, dar parea bine infipt acolo.

Probabil ca la un moment dat cineva s-a gasit in aceeasi situatie ca si noi. Sa-i dea Dumnezeu sanatate pentru initiativa!

Vasi avea la el niste verigi rapide asa ca a scos una din ele ca sa o puna in urechea pitonului. Surpriza insa! Urechea era prea mica.

Buuuuun. Si acum ce facem? Vasi mai are un as in maneca. Are verigi rapide si de alte marimi asa ca de data asta nimereste una care se potriveste la fix.

Pleaca Vasi primul. Intre timp eu imi fac un prusik din cordelina pe care o aveam la mine. Bucata de cordelina pe care o tai cu cutterul este prea scurta asa ca dau sa mai tai inca una. Ca in filmele cu fraieri, se rupe lama cutterului :)))))))) . Pana la urma fac un prusik mai de neam prost, cu ditamai bucata de cordelina si asta e.

Ii dau si eu rapid la vale, rapeland vreo 25 m, si de aici mai cobor inca vreo 10 minute pana in firul vaii Cerbului.

De aici pana la masina am mai facut inca doua ore. La ora 20:00 am ajuns la Caminul Alpin, am incarcat bagajele si am fugit spre Bucuresti.

A fost o zi lunga si destul de obositoare dar a  meritat.  Sper ca data viitoare sa avem mai mult noroc pe Acele Morarului.