Cotofana si Muchia Iepurasului

Se tot zvonea de ceva vreme ca AGMR vrea sa ne duca la examen in Peretele jivinelor aka Peretele animalelor.

In weekendul 14-15 Mai s-a stabilit intalnirea asa ca am luat prognoza la puricat. Nu mai tin minte  cand am vazut ultima oara pe site-ul meteoblue un weekend asa de insorit in zona Rasnov. Cred totusi ca a trecut destul de mult.

Sambata dimineata am fugit spre cheile Rasnoavei cu ganduri de catarat. De vreo cateva zile incepusem si antrenamentele la panoul de la Crangasi, cu rezultate dezamagitoare insa.

Pauza de aproape 2 luni isi spunea cuvantul: ma scurgeam de pe prize precum o pisica pe un acoperis fierbinte. E frustrant sa constati ca iti mor degetele in cateva minute.

Am sperat totusi ca la stanca voi avea mai mult noroc asa ca am pornit increzator catre munte.

Intalnirea era la ora 9, la Bolovanul prostului. Ca de obicei, am cules-o si pe Andreea din Predeal, si apoi am calcat acceleratia ca sa ajungem la timp.

Pe la 8 :30 am ajuns la destinatie. Se anunta o zi foarte frumoasa, foarte calda, si cu cer senin.

Zsolt si cu Mini erau acolo de vineri. Catarasera Lupul cel Rau, unul dintre cele mai grele trasee din Peretele animalelor.

Cat am stat noi de vorba au aparut si Ciri, Csaba, Colonelu’ , Radu si Sandu, albanezii si ghizii.

Radu si cu Sandu au hotarat sa nu participe la examen si au mers sa faca in doi un traseu pe care aveau sa il aleaga de comun acord.

Noi ceilalti ne-am indreptat catre Poiana Inului. Aici, dupa ce s-au facut echipele si s-a impartit echipamentul, s-au tras la sorti traseele.

Eu am cazut in echipa cu Emil(zis si Mosu’) si cu Bogdan Rus(ghid la AGMR in viata de zi cu zi dar acum pe post de secund si inspector).

Aveam sa merg ca secund in Cotofana, cotat cu 5A, urmand ca duminica sa fac eu cap de coarda un alt traseu.

Urcusul pana la baza peretilor m-a facut sa mor de cald si sa regret faptul ca am luat pe mine o bluza de corp cu maneca lunga. Am zis totusi ca va incepe sa adie vantul si la un moment dat mi se va face frig. Bineinteles ca nu a fost asa, ba din contra, s-a facut din ce in ce mai cald iar adierea de vant la care speram nu a mai venit.

Mosu’ a plecat cap, pe o prima lungime cam plina de iarba si pamant. Asta imi aduce aminte de pamantul pe care era sa alunec anul trecut in Iepuras,  in prima lungime..

Dupa ce regrupeaza, este randul nostru sa urcam. Pleaca Bogdan iar eu astept cumintel semnalul. Dupa ce urca el vreo cativa metri, vine si randul lui nea Dan.

Cam asa arata peretele

Cu balariile ma mai descurc dar pamantul asta care mi se lipeste pe papucii de catarat…este foaaaarte nasol.

In fine, dupa vreo 20 m de catarat ajung si eu in regrupare.

Inginerie

Dupa cateva minute de odihna capul nostru de coarda pleaca in a doua lungime, care arata ceva mai ,,dezbracata” de balarii decat prima. Sa speram ca nu ma insel.

Stau atarnat in regrupare si contemplez celebra arcada care ne asteapta in lungimea 3. Asa, dupa cum o vad de aici, pare destul de accesibila. Banuiesc ca este si bine pitonata.

Bogdan Rus in action

Eu, atarnat

A doua lungime a fost mai curata decat prima si m-am bucurat de fiecare centimetru de stanca.

Csaba in Mielul cel bland

Vedere din perete

Mini Vincze, secund, in Miel

In regruparea din lungimea a doua, se face o traversare spre stanga, pe o brana inierbata. De aici incepe, dupa mine, distractia pe acest traseu.

Bucegii in zare

Mosu’ a mers foarte bine pe lungimea asta. S-a oprit de vreo doua ori sub arcada, pentru ca il lasasera mainile, dar din partea mea a avut si are tot respectul!

Sunt sigur ca multi cunosc aceasta portiune din Cotofana, cu toate astea insa vreau sa spun cate ceva despre ce am observat eu aici.

1. Mi-am dat seama ca munca secundului nu este deloc mai usoara pentru ca in momentul in care scoate asigurarea de pe coarda lui, este expus pericolului de a cadea si de a ,,matura” peretele. Avand in vedere faptul ca aici se face o traversare pe sub arcada, catre stanga, va puteti imagina cam cum ar arata o pendulare..

2. Acum arcada avea niste zone ude asa ca atentia trebuia sporita. Cum spunea Zsolt, foarte incantat de acest traseu, pitoanele sunt batute ,,exact acolo unde este nevoie de ele”.

3. Prize la maini sunt destule, pentru picioare se poate folosi si aderenta stancii, dar eu cred ca o tehnica bine stapanita este musai.

Eu mai am de lucru mult la jocul de picioare, asa ca am cam tras de maini aici. Pot sa spun ca lungimea asta m-a obosit destul de tare.

Urmatoarea nu este mai usoara decat aceasta; pot spune ca este cel putin la fel de solicitanta daca nu chiar mai tare.

Urmarindu-l pe Bogdan cum se misca am zis ca este relativ usor. Ei bine, m-am inselat. Acolo unde el a trecut ca un balerin eu am strans din dinti.

Lungimea debuteaza cu, oare de ce nu ma mir,  o TRAVERSARE catre stanga. Aici trebuie sa te intinzi un pic si sa apuci niste prize bune la maini. La picioare…tot ce poti  🙂 .

Dupa ce treci de aceasta traversare foaaarte interesanta, mergi pe o fata cam verticala, cu prize destul de bune la maini. Eu m-am tras de bucle in vreo doua locuri, recunosc, asa ca …Bogdane, daca citesti acest jurnal, sa stii ca am trisat si nu am trecut pasii la liber.

In regrupare m-am reintalnit cu coechipierii mei. De aici am facut doua rapeluri(marea mea iubire) pana la baza traseului, folosindu-ne insa de regruparile din Miel.

De ce spun ca rapelul e marea mea iubire? Pentru ca este manevra care nu imi place absolut deloc, mai ales facuta dupa  niste pitoane vechi. Niciodata nu am avut acel sentiment de siguranta sau de placere atunci cand am coborat de pe un traseu de mai multe lungimi.

As prefera sa catar cap de coarda 1000 de m decat sa fac rapel dintr-un traseu.

Am ajuns la baza peretelui si am strans corzile si buclele. Mosu’, care probabil ca nu se saturase de catarat, a hotarat sa urce impreuna cu Gabi in Cangur(4B). Au urcat doua lungimi dupa care au coborat in rapel.

Andreea coborase din traseu si plecase din nou, de data asta impreuna cu Jsolt, in Mielul cel Bland. Din ce a povestit, a aflat pe pielea ei(sau pe degetele ei) ca Mielul nu e chiar atat de bland pe cat vrea sa para..

Eu am stat la baza peretelui, de vorba cu Mini, pret de vreo ora- doua. Am stat cu castile pe cap deoarece exista pericolul sa mai pice cate ceva din cer  :)))

Jsolt si cu Andreea au intarziat destul de mult, asa ca de la baza peretilor am plecat pe la ora 19.

Ne-am mai oprit un pic in Poiana Inului ca sa ne bucuram de priveliste. Ce frumos se vad muntii Bucegi…

Pacat ca HP-ul meu de 4 megapixeli nu poate sa redea ceea ce am vazut..

Peretii, dragii de ei

Pe la ora 20:30 am ajuns la Predeal, la Andreea. Dupa caldura de care avusesem parte toata ziua, am zis sa ne racorim cu niste beri. Merge berea dupa efort fizic, nu?

Pe la ora 22 a venit si Razvan astfel ca ne-am intins la palavre. Pe la 23 am dat stingerea fiindca a doua zi ne asteptau Animalele 🙂 .

Duminica, pe o vreme superba, ne-am intalnit in Poiana Inului.

Astazi era randul meu sa merg cap de coarda intr-un traseul de gradul 5A sau 5B. De data asta am picat in echipa cu doamna Felicia si cu Mosu. Am facut rost de doua semicorzi, am strans buclele si restul de echipament si am plecat spre traseul nostru, adica Muchia Iepurasului(5A).

Aici m-am echipat, mi-am verificat ,,clientii”, apoi mi-am luat LA REVEDERE si am purces la catarat 🙂 .

Mai tineam minte de anul trecut prima lungime asa ca mi-a fost destul de usor sa ma orientez. Traseul face dupa cativa metri de la plecare stanga apoi urmeaza un diedru unde mai bine intri cu un trimmer, dupa care merge spre dreapta catre regruparea intermediara.

Principala problema, sau singura pe aceasta lungime, a fost pamantul care mi s-a lichit pe espadrile. Talpile murdare de pamant in combinatie cu iarba pe care am fost nevoit sa o calc, au dus la o combinatie nu tocmai placuta.

Avand semicorzi de 45 am regrupat peste tot pe unde am gasit cuie sanatoase. Dupa prima regrupare, pe care mi-o aminteam foarte bine, am plecat in lungimea a doua. Prize sunt din belsug, roca este foarte compacta..catararea este o placere!

Ajung la o regrupare cu vreo 4 cuie(cata generozitate din partea celor care au pitonat traseul). Stau destul de comfortabil aici. Privelistea este extraordinara. Vremea tine cu noi, e clar.

Vin si secunzii. Dupa cateva minute de odihna si cateva sfaturi plec mai departe pe o lungime frumoasa, cu prize  excelente. Pitoanele sunt cam lipsa dar escalada este usoara; nu cred ca depaseste gradul 5.

Nu pot sa nu remarc diferenta dintre stanca de aici si cea de la intrarea in chei. Fac comparatie cu creasta Generalului, un traseu urcat de zeci sau sute de oameni. Acolo stanca este lucioasa, din cauza ca au trecut atatea perechi de bocanci si espadrile.

In Animale, din ce am observat eu pana acum, stanca este in general foarte compacta si aderenta.

Dupa ce am regrupat si au venit coechipierii, mi s-a atras atentia asupra faptului ca am ratat vreo 2 pitoane. Probabil or fi fost mascate de iarba si nu le-am vazut.

In urmatoarea lungime am ajuns la o fata spalata, pe care era clar ca nu aveai cum sa urci. In dreapta in schimb se vedeau niste cuie asa ca am asigurat acolo dupa care m-am orientat spre niste zone mai inierbate. Dupa un pic de balaureala si vreo doua pitoane razlete am ajuns la o regrupare intermediara, marcata prin 2 cuie si o cordelina rosie. Aveam sa aflu ca de fapt aia era o VARIANTA. Regruparea cea buna avea sa fie la cativa metri mai sus, pe o brana inierbata.

De la aceasta brana Mosu a preluat stafeta si a mers cap pe ultima lungime, cea mai tehnica. Initial am crezut ca este nevoie de forta ca sa o parcurgi dar acum cred ca secretul sta in tehnica si in felul in care te pozitionezi pe picioare.

Ne-am intalnit cu Mosu la final de traseu, ne-am strans mainile, apoi am coborat repede pentru ca ceilalti colegi ne asteptau la baza stancilor.

A urmat traditionala sedinta din Poiana Inului, cu dezbateri aprinse.

Cat am stat acolo la discutii am aflat ca doi dintre colegii nostri(Radu si Sandu) avusesera parte, cu o zi inainte, de o experienta neplacuta in traseul Caprioara. Pe la pasajul cheie, cel cu fisura, capul de coarda a cazut cativa metri buni si a rupt o asigurare. Din fericire nu a avut lovituri serioase insa sperietura a fost de proportii…

Cei doi au incercat sa faca rapel, dar probabil erau prea obositi asa ca le-a luat foarte mult.  Noroc ca intr-un traseu alaturat au fost 3 ghizi care au mers dupa ei si i-au ajutat sa iasa din Caprioara.

Tot sambata, in traseul Cangurul, intr-o regrupare, Zsolt Torok si cu Csaba, au asigurat dupa toate regulile insa un piton a cedat asa ca au cazut aproximativ 1-2m.

In concluzie, cum zicea Csaba: poate nu ar strica sa carati dupa voi 2-3 pitoane si un ciocan sau asigurari mobile.

Am schiat si mi-a placut

Intr-o frumoasa si calduroasa zi de duminica am plecat la Predeal cu gandul sa iau niste lectii de schi. Aveam nevoie de asta pentru cursul AGMR din Retezat; ma gandeam ca ar fi cam neplacut sa patesc ca in 2010, cand nu am reusit deloc sa ma tin pe picioare.

Se anuntau temperaturi de 8 grade, cu plus!! Am zis totusi sa merg si sa vad la fata locului ce si cum.

Am plecat dis de dimineata din Bucuresti impreuna cu Gabi si Florin, niste oameni foarte de treaba cu care sper sa merg la munte din ce in ce mai des. Ei vroiau sa faca o tura pe Clabucetul Taurului.

Pe Gabi am cunoscut-o prin intermediul mailului in urma cu vreo luna de zile. Este foarte pasionata de munte si de plimbari in general; are si un blog pe care va invit sa-l vizitati: http://flori-de-colt.blogspot.com/2011/01/pe-carari-de-munte.html.

Imi aduc aminte ca am fost prima data pe Clabucetu Taurului prin 2000, cu unchiul Nicu. Atunci am avut parte de o zi superba. Nicu ne luasem pe mine si pe varul Ionut intr-o tura pe care cel din urma nu avea sa o uite prea curand.

Tin minte ca am plecat din Predeal, am urcat la Clabucet, iar apoi am mers….si am mers….si am mai mers oleaca…pana am coborat in Azuga. De atunci Ionut nu a mai vrut sa mearga pe munte, preferand distractiile de la poale :).

Dar sa revin. Vorbisem cu colega mea de la curs, Andreea, care este monitor de schi in Predeal si imi promisese ca imi arata cateva miscari care sa ma ajute sa ma tin pe picioare.

Din pacate schiul nu m-a atras niciodata, probabil si pentru ca nu am nici un prieten care sa practice acest sport. Intotdeauna spuneam ca mi se pare mai periculos decat cataratul. Este totusi o parere subiectiva si trebuie luata ca atare; ar fi multi care ar putea sa ma contrazica foarte bine.

Am ajuns la Clabucet la ora 8, am parcat masina iar apoi mi-am luat LA REVEDERE de la Gabi si Florin, urmand sa ne vedem dupa ora 13. Vremea era foarte faina, soare din belsug, iar vizibilitate excelenta in toate directiile.

Cu Andreea m-am intalnit pe la ora 9 si am mers pe partie. Mi-am inchiriat echipament complet pentru o zi, la pret de 35 RON.

Andreea avea niste elevi de care trebuia sa se ocupe asa ca pret de vreo cateva ore m-am jucat de unul singur pe partie, exersand ceea ce imi aratase monitorul de schi :). Spre marea mea mirare, nu am cazut deloc; am traversat partia in lung si in lat de mai multe ori, mi-am adus aminte si de niste miscari de la schi de tura asa ca am incercat sa le reproduc….

La un moment dat Andreea a incheiat orele si a venit sa se ocupe numai de mine. Mi-a aratat cum se face plugul, cum se fac intoarcerile, astfel ca am reusit sa cobor de mai multe ori de la jumatatea partiei pana la baza…pe schiuri! Fara sa cad, daca-mi este permis sa adaug :).

Foarte multa vreme am primit schiul cu reticenta dar acum mi-am schimbat parerea. Sub indrumarea Andreei am capatat curaj asa ca mi-am promis mai multe vizite pe partie.

Cu Gabi si Florin m-am regasit pe la ora 14. Am baut impreuna o cafea iar apoi am plecat spre Bucuresti.

Multumesc Gabi, Florin si nu in ultimul rand Andreea pentru o zi minunata!

Muntii Piatra Mare

Inceputul lui 2009 mi-a oferit ocazia de a merge la munte cu Andrei. Pe Andrei l-am cunoscut la sala de escalada, prin 2007. Mersesem la catarat cu el o singura data, in Bulgaria.

In Ianuarie l-am sunat ca sa-l intreb daca nu cumva are chef de o tura de o zi pe undeva, pe aproape. Cum prin Bucegi se anunta pericol de avalanse, m-am orientat catre ceva mai lipsit de pericole:  Piatra Mare.

Nu mai fusesem aici dar stiam ca accesul se poate face dinspre Timisul de Sus. Planul era sa facem varful Piatra Mare si sa ne intoarcem in Predeal. Mergeam cu trenul asa ca nu era musai sa ne intoarcem tot in Timis. Aveam tren spre Bucuresti la ora 19 asa ca aveam timp berechet.

Plecam duminica de dimineata cu personalul( pentru mersul trenurilor studiati http://www.infofer.ro). In tren era foarte frig asa ca am stat cu hainele pe noi vreo 2 h.

Studiasem prognoza pe www.accuweather.com si se anunta vreme buna, cu soare, insa cu temperaturi scazute( -5, -6 grade). Temperatura scazuta nu era o problema; aveam sa ne incalzim in timpul mersului.

Am ajuns in Timisu de Sus la 10:20. Vremea era SUPERBA! Soare peste tot si din ce observam, zapada mare si proaspata.

Studiasem harta si stiam ca trebuie sa ne intoarcem un pic pe DN, iar apoi sa cautam un pod pe care sa-l traversam, spre stanga. Intram apoi pe un drum forestier si urmarim marcajul banda albastra.

Mergem prin padure. In afara de noi, nu mai este nimeni pe traseu. Se vede cum razbate lumina soarelui printre copaci; am inceput sa ma incalzesc asa ca in scurt timp am scos haina si am ramas in polar. Asa aveam sa raman pana seara, cand am ajuns la tren.

Noi am ales sa mergem pe drumul ,, de masina’’ dar se poate urca si prin padure.

Admiram brazii plini de zapada si cerul senin. Se vedea ca ninsese de curand, cu toate astea insa nu era atat de multa zapada precum crezusem eu.

Oare cand oi prinde o iarna ca in povesti, cu nametii cat casa?

Imi aminteam de iernile de care imi povestea bunicul meu; cu zapada care acoperea casele pana la geam, cu ger de crapau pietrele, cu copiii care ieseau la sanius…

Ma trezesc din visare si admir ceea ce se vede in spatele meu: se vad foarte bine Bucegii incarcati de nea , iar undeva in dreapta se vad destul de bine Cheile Rasnoavei.

Ajungem la un moment dat la o cabana. Este vorba despre cabana Tamina.

De aici urmeaza un urcus mai abrupt, prin padure,urcus care ne scoate intr-o poiana.

Este din ce in ce mai cald. Sincer, nu cred ca vremea se va strica. Peste tot este soare.

Il sun pe Floricel ca sa-i fac un pic in ciuda. Mirat, ma intreaba daca nu e pericol de avalanse. Este pericol, ii raspund, dar in muntii inalti nu aici pe unde umblam noi.

Se aud niste voci. Ne intalnim cu un cuplu care cobora de pe varf. Au numai vesti bune pentru noi: pe Piatra Mare este vreme foarte buna, fara nori, vizibilitatea este maxima.

Mai mergem prin padure si la un moment dat iesim intr-o poiana. De aici pana pe varf mai avem aproximativ 1h de mers.

Pe masura ce inaintam avem o priveliste din ce in ce mai frumoasa cu Bucegii, Postavaru si hat-hat departe , Piatra Craiului.

In poiana zapada ajunge pana aproape de genunchi; nu ne alarmam pentru ca am prins si mai multa decat atat.

Urcam si facem poze cat mai multe. Lumina este foarte puternica asa ca nu prea cred ca o sa am niste poze de foarte mare calitate. Totusi, din 100 de poze or iesi bine macar 20.

Drumul nostru trece pe langa o cabana veche si darapanata. In apropierea ei este o stanca mare, un reper bun pentru aceasta zona, in caz ca va rataciti. Stanca se vede, daca priviti cu atentie, si din cheile Rasnoavei.

Ne oprim un pic aici, ca sa ne tragem sufletul. Chiar daca poate fi greu de crezut, era foarte cald pentru perioada asta!

De aici, marcajul se schimba si intram pe cruce rosie; este marcajul pe care il vom urma pan ape varf.

Pe masura ce inaintam incepe sa bata vantul. Acum mai seamana a iarna.

Se vad niste cetateni pe Piatra Mare si sunt destul de multi la numar.

Zapada este mica; cred ca ajunge pana la glezne, poate un pic mai sus. Generalul Iarna nu prea s-a tinut de treaba.

Ultima portiune, aproape de varf, este mai incarcata de nea. Aici ne cam afundam dar reusim sa razbim si ..iata-ne pe Piatra Mare.

Vantul bate destul de tare aici asa ca punem manusile pe care pana acum le considerasem un moft.

Baietii de aici au urcat cu schiurile cu piei de foca iar acum vor sa-i dea la vale. Frumos! In astfel de momente regret ca nu stiu sa schiez…

Facem si noi niste poze de varf darn u uitam sa fotografiem si muntii: Bucegi, Postavaru, Piatra Craiului .

De la gara pana aici am facut aproximativ 4h.

Este ora 15, se intuneca repede, asa ca ne hotaram sa coboram in Predeal. Pana in Predeal coboram pe marcaj cruce rosie, aproximativ 3h.

Ajungem la cabana parasita de care ziceam mai sus. De aici, facem stanga si coboram spre padure. Andrei se impiedica si cade intr-un mod foarte artistic, asa cum numai Batistuta stia sa cada , pe vremuri.

Nu trece multa vreme si ma impiedic si eu. Intrasem in zapada pana aproape de genunchi si ma  impiedicasem de un bolovan, cred.

Sunt portiuni in padure unde o iau la fuga prin zapada. Se lasa frigul si intunericul si nu as vrea sa bajbaim pe aici , cu toate ca am lanterna.

Andrei a cam oboist; escalada e una, mersul pe munte, ore intregi, e alta. Cred ca a scos tot MC DONALDS’ul si KFC-ul din el.

La un moment dat ne ies in cale niste caprite. Erau la vreo 10-20 m in fata noastra.

Incepe sa se intunece sis a se faca din ce in ce mai frig. Cu toate astea insa, nu pun haina pe mine. Inca simt caldura de la pranz.

In curand ajungem si la civilizatie. Deja se auzeau si se vedeau ATV-urile care se incapatanau sa urce drumul abrupt. Noi ne-am continuat drumul catre gara.

Am ajuns la timp ca sa luam bilete asa ca ne-am permis sa intram intr-un bar si sa mai stam de vorba la o cafea.