Posts Tagged ‘Varful La Om

26
Mar
11

Fascinatia Crestei Nordice

Deschid ochii si primul lucru pe care il fac, din  reflex, este sa ma uit la ceas. Arata ora 1. Imi zic ca poate mai dorm un pic pana la ora 2, cand chiar trebuie sa ma scol din pat.

Sa ne intelegem bine. Vorbim de 1 si 2 noaptea. La astfel de ore, oamenii normali dorm, nu umbla prin casa bajbaind dupa echipament si calcand cat mai usor astfel incat sa nu faca parchetul zgomot.

Pana la ora 2 am mai atipit in reprize de cate 10-15 minute. Ma gandesc ca la astfel de ore, numai pasiunea pentru un anumit lucru te poate motiva ca sa te ridici din pat.

La 2 m-am ridicat si m-am indreptat catre bucatarie cu gandul de a manca ceva, ca sa nu plec cu stomacul gol. Am luat ca de obicei, meniul compus din lapte cu miere si fulgi. A mers mai greu decat de obicei dar a mers..

De cu seara imi pregatisem echipamentul si il dusesem in bucatarie pentru ca dimineata sa nu mai fie nevoie sa umblu prea mult prin casa.

Am facut un pic de gimnastica pentru a ma dezmorti dupa un dulce somn de aproape 4 h :)))). Mai aveam de bifat cumparatul rovignetei si plinul la masina. In rest : all set and ready to go!

Pe la 2:45 ies din casa, cu rucsacul in spate, si merg sa imi arunc lucrurile in masina. Pe strada, numai caini vagabonzi si frunze duse de vant. In rest…liniste in cartier.

Baiatul de la benzinarie ma vede echipat si ma intreaba daca plec la munte. Ii raspund ca da si ma intreaba: Da’ de ce la ora asta?

Eu: Pai mi-am propus sa ajung in Zarnesti pe la 6:30. Mai trebuie sa opresc la Predeal sa iau pe cineva…

El, insistent: Si cand va intoarceti? Echipament nu aveti?

Eu: Pai deschid portbagajul imediat si iti arat ca acolo am toate catrafusele. Ma intorc duminica seara.

El, cu chef de vorba la 3 dimineata: Aaaa, deci sunteti pregatit. In caz ca se schimba vremea, e bine sa aveti si haine mai groase. Sa aveti vreme buna!

Eu, gandindu-ma ca poate dupa conversatia asta matinala ne imprietenim si iau benzina pe gratis: Multumesc! Sa ne revedem sanatosi!

Drumul pana la Predeal, unde trebuia sa opresc ca sa o iau pe Andreea,  s-a desfasurat fara probleme. Nu imi era somn, cu toate ca nu bausem nici un fel de cafea. Ma simteam( dar poate era doar o impresie )..odihnit. Pana la Predeal am mers cu muzica data tare.

Cred ca am ascultat For the love of God de vreo 10 ori iar For those about to rock de vreo 20. Am un CD special pentru drumuri mai lungi si obositoare, numai cu hard rock!

Am ajuns si la Predeal. Am servit o cana cu lapte si cacao, m-am vazut si cu Razvan( astea da revederi la 5 dimineata ) apoi am incarcat bagajele Andreei.

La Gura Raului am ajuns pe la 6:30. Oprisem la magazinele non stop din Zarnesti si de acolo mai cumparasem niste sticle mici de apa plata.

Un lucru era cla: bagajul va fi destul de voluminos. Mai carasem in Crai, si nu numai aici, dar acum se adauga si factorul oboseala…si drumul lung care ne astepta.

Planul AGMR-ului era sa facem urmatorul traseu: Fantana lui Botorog- Curmatura- Varful Turnu- Padina Popii- Varful Ascutit- Varful La Om. Pentru duminica erau cateva variante dar aveam sa vedem si la fata locului.

La Fantana lui Botorog ne-am intalnit cu sotii Mares care deja incepusera echiparea. La putin timp dupa ei au aparut si Nusu, Radu, Moruzanu’ and Co.

M-am uitat cu groaza la ce aveam de carat. Si inca mai aveam de pus una-alta.

Carasem si cortul in eventualitatea in care nu vom gasi loc de dormit in refugiul Grind.

Pe la 7:05 am reusit sa plecam de pe loc :).

Am urcat impreuna cu Andreea pentru ca toti ceilalti o  luasera inainte. Andreea a simtit din primele 10 minute povara pe care o ducea in spate. Mai impartisem lucrurile dar acum nu prea mai aveam ce sa iau din bagajele ei. Nici loc in rucsac nu mai aveam..

Pana in poiana Zanoaga am mers intr-un ritm destul de bun. Respiratia s-a reglat pe masura ce urcam, muschii s-au pus si ei in miscare. Era destul de cald pentru ora aia asa ca in poiana am ajuns cam transpirat.

Aici era plin de ghiocei si brnaduse. Din pacate nu prea am avut timp sa ii fotografiez pentru ca ma grabeam sa ajung la cabana. La ora 9 AGMR-ul ne daduse intalnire acolo.

Dimineata in poiana Zanoaga

Aici m-am intalnit cu o  parte din colegii de la curs, care se intinsesera in iarba si fotografiau florile de primavara :).

La Curmatura am ajuns pe la 8:30. Mai aveam timp sa beau niste ceai si ciocolata calda si …de ce nu, sa iau si micul dejun.

Mi-am comandat  repede niste gem, miere si paine, ciocolata calda si ceai. Am mers pe terasa, unde se stransesera cei ce ajunsesera deja.

Peisajul…incantator, ca de obicei

Micul dejun cu gem si miere mi-a prins bine pentru ca mi-a dat un plus de energie.

La ora 9 deja se adunase toata lumea. S-a facut o ultima verificare a echipamentului, o reasezare a lucrurilor in rucsac, apoi a fost desemnata persoana care sa preia conducerea grupului. Eu am condus grupul pana in Saua Crapaturii.

Am plecat pe marcajul binecunoscut, de langa cabana, si ne-am indreptat catre primul punct mai important din acea zi: saua Crapaturii.

Prin padure era relativ uscat. Zic relativ pentru ca in unele zone erau portiuni cu gheata unde patinai bine de tot.

Dupa aproximativ 20 de minute am ajuns in balconul din Saua Crapaturii. Desi am vazut privelistea asta de 100 de ori tot ma impresioneaza foarte tare.

Dupa o scurta pauza in care am admirat imprejurimile si am facut prezentarea locurilor am plecat spre Turnu. Pana la baza traseului avem de mers cam 15-20 minute. De acolo incepe distractia, pe cabluri si lanturi.

Ciri, ca un adevarat ghid montan, a preluat grupul pentru a-l duce pe cele  mai inalte culmi :). Where eagles dare, ca sa zic asa :).

La baza traseului nostru

Imi aduc aminte de sfarsitul lui Ianuarie, cand am fost aici impreuna cu niste prieteni. Conditiile erau in mare asemanatoare: zapada foarte putina, foarte cald pentru perioada respectiva, stancile numai uscate si numai bune de catarat.

Andreea

Andreea si Nusu

Calcar de Crai

Aceiasi Andreea si Nusu

Vremea este splendida. Este asa de cald si frumos. Iti vine sa te intinzi pe stancile alea si sa stai la soare cat e ziua de lunga.

In curand ajungem si la zona unde in urma cu vreo doua luni am fost nevoiti sa coboram pe coarda din cauza ca unele portiuni erau inghetate si aluneca foarte tare. Acum totul era uscat asa ca a mers snur.

Si unul din pasajele mele preferate. Mai ales la coborare..:)

Urcusul duce acum printre jnepeni si portiuni stancoase si ne scoate in curand pe varful Turnu( alt. 1923 m). De aici incepe lungul drum al Crestei Nordice care se termina pe Piscul Baciului sau varful La Om, cel mai inalt varf din Piatra Craiului.

Iata ce inseamna sa duci metalul cu tine, in suflet. Chiar si pe munte, where eagles dare :))))

De pe Turnu am mers catre urmatorul punct important de pe creasta si anume Padina Popii. De pe Turnu se coboara spre padure apoi drumul iese iar in creasta, serpuind printre jnepeni. La Padina Popii am ajuns dupa aproximativ 1 h.

La un moment dat Andreea constata ca si-a uitat piepsul pe Turnu asa ca Nusu impreuna cu Ciri pleaca sa il recupereze.

De pe creasta

Acum se vede foarte bine traseul pe care il avem de parcurs. Mi se pare extraordinar de frumos si nu ma mai satur de privelistea asta :). Cuvintele nu pot exprima ceea ce simt asa ca mai bine las imaginile sa vorbeasca..

Iata si poza mea preferata din aceasta tura

De pe Padina Popii pana pe Varful Ascutit( urmatorul punct important de pe traseul nostru ) mai avem de mers cam o ora.

Vremea este faina in continuare insa a inceput sa se raceasca. Cred ca in curand voi pune geaca pe mine pentru ca am inceput sa simt frigul.

De regula, in turele cu AGMR, am avut mai tot timpul parte de o zi cu vreme buna si de una cu vreme urata. Sper ca in acest weekend sa nu se adevereasca profetia celor de la meteo care spun ca de sambata seara vom avea parte de lapovita si ninsoare.

So far…so good

Lama de fierastrau. Cum vi se pare? E frumoasa? 🙂

Abrupt

In zona mai expusa, unde este pus un cablu pentru asigurare

Si ce am lasat in urma..

Furnicute

In curand am ajuns la Ascutit. Aici nu cred ca am stat mai mult de 20 minute. A fost un prilej numai bun ca sa pun geaca pe mine. Cu toate ca mai batea soarele se facuse destul de frig. Daca stateai pe loc incepeai sa tremuri.

Cu toate ca era o tura de primavara, calendaristic vorbind, ceva zapada tot am gasit. In mare vorbim despre o zapada topita si inghetata, nicidecum de una in care sa te afunzi, cum am gasit in alte ture facute in aceeasi perioada.

In zonele mai umbrite se gasea ceva mai multa insa nu punea probleme serioase. Stanca era uscata si deci foarte aderenta. Pot sa spun ca a fost o placere sa ma catar pe ea.

La un moment dat unii au decis ca ar fi bine sa-si puna coltarii pentru a trece de niste portiuni unde zapada inghetata dadea ceva batai de cap. Eu am considerat, la sugestia doamnei Enache, ca ar fi mai potrivit sa merg pe o ruta ocolitoare unde ma puteam catara pe stanca mai batuta de soare. Sincer, mi s-a parut mai comod decat sa stau si sa montez celebrii mei coltari Camp cu chinga..

Andreea si cu mine ramasesem mai in spate impreuna cu doamna Enache, Radu si Stefan. Ceilalti, mai sprinteni, erau mult mai in fata. Dupa 4 ore de somn nu prea pot sa zic ca ma simteam foarte in forma. Incercam sa ma moblizez, sa ma motivez..

Andreea nu o ducea nici ea prea bine. Rucsacul pe care il avea in spate era foarte greu iar oboseala incepea sa isi spuna cuvantul.

Pe ultima portiune, aproape de varful La Om, doamna Enache ne-a ghidat pasii astfel incat sa ocolim brana expusa care era acoperita de zapada, probabil inghetata. Cei care cunosc traseul stiu despre ce e vorba: este o brana ingusta pe care, daca ai bagaj voluminos, ar fi recomandat sa o parcurgi taras.

La un moment dat batea vantul destul de tare asa ca faceam eforturi sa stau in picioare pe lama de fierastrau pe care ne deplasam.

Pe varful La Om am ajuns pe la 18:15, deci la 9 ore de la plecarea de la Curmatura. Vremea era faina in continuare, exceptand vantul care ma facuse sa pun si gluga. De cagula am considerat ca nu e nevoie. O aveam la indemana insa, pentru orice eventualitate.

Cei care carasera cortul si ajunsesera mai repede se apucasera deja de montat. Impreuna cu Andreea am hotarat sa dormim in refugiu. Loc era destul.

A urmat pregatirea cinei si pregatirea ceaiului. Cum zapada prin jurul refugiului nu prea era am cautat niste petice mai curate si am luat nitica zapada de acolo.

Mihai si cu Razvan s-au ocupat de ceai iar noi ceilalti de pregatirea mancarii. Cu toate ca nu-mi era foarte foame am reusit sa mananc niste pate de ficat cu branza, amestec pe care l-am intins pe lipia pe care o carasem. Mancarea ca mancarea dar ceaiul…ceaiul mi-a mers la inima!

Din pacate cei de la meteo au avut dreptate. La vreo ora dupa ce am ajuns la refugiu vremea s-a schimbat cu 180 de grade. A inceput sa ninga si sa bata vantul. In scurt timp totul s-a acoperit de un strat fin de zapada.

In astfel de conditii planul de a parcurge Creasta Sudica nu mai era de actualitate. Bagajele grele precum si oboseala acumulata de unii dintre noi au contribuit la luarea deciziei de a abandona planul initial. Varianta despre care se discutase era coborarea la refugiul Grind si de acolo mers prin cheile Pisicii spre Prapastii. Intrebarea era: coboram de pe varful La Om, pe traseul marcat cu banda rosie( care ulterior am aflat ca nu este recomandat iarna ) sau mergem pe traseu nemarcat dar sigur?

Pe la ora 22 s-a dat stingerea. M-am bagat in sacul de dormit, care numai sac pentru iarna nu era, si am incercat sa il chem pe Mos Ene. Din pacate pentru mine nu prea am reusit sa dorm. La un moment dat m-a luat frigul si senzatia asta a ramas cu mine pana dimineata.

M-am intors pe toate partile si am incercat sa dorm insa nu prea am reusit. La ora 6 eram cu ochii pe pereti si ma gandeam ca mai bine ies din sac si ma imbrac  decat sa rebegesc de frig in continuare.

Treptat s-au trezit si ceilalti ocupanti ai refugiului. Imi era asa de ciuda ca frigul imi stricase planurile de odihna. Cred ca tot drumul, pana pe varf,  ma gandisem la ce bine voi dormi noaptea..

Micul dejun s-a desfasurat destul de repede. Prea mult timp nu aveam la dispozitie pentru ca ne grabeam sa coboram.

Vremea nu tinea cu noi. Era ceata si nu se vedea mai deloc. Se asternuse un strat fin de zapada care te obliga la mai multa precautie decat in mod obisnut pentru ca se poate aluneca foarte usor.

Am pus si coltarii pentru ca nu stiam sigur peste ce aveam sa dam mai incolo.

Plecare de la refugiu s-a facut in jurul orei 9. Pana pe varful La Om ne-a condus Mihai Mares. Aici s-a discutat despre variantele de coborare. Eu am propus coborarea pe marcaj banda rosie pana la refugiul Grind. S- hotarat insa abordarea unui traseu care se numeste Coltii Gainii, daca nu ma insel. Este o varianta de coborare sigura pe timp de iarna.

Coborarea este destul de abrupta. Stratul fin de zapada s-a asternut peste iarba asa ca acum calcam cu mare atentie. Coltarii se infig in orice numai in zapada nu. La masina va trebui sa ii curat de pamant si de iarba :))).

La un moment dat Ciri, care era in fata, anunta ca este un pic confuz in privinta rutei asa ca grupul se opreste. Noi, adica Andreea, Colonelu’, Sandu si doamna Felicia, hotaram sa ne intoarcem si sa mergem dupa urmele lui Razvan si ale lui Radu. Ei nu pusesera coltarii asa ca nu prea puteau sa coboare pe traseul ales de Ciri.

Ne-am intors pe drumul spre varf apoi am gasit  poteca pe care am coborat pana la refugiu. Acuma, fiind multa ceata si vizibilitate foarte redusa, nu as putea sa zic exact care a fost drumul pe care am coborat. Dupa cum ghicesc eu am coborat putin pe traseul marcat apoi am mers pe un drum cumva paralel cu cel care ajunge la refugiu. Aproape de Grind am dat de un gard de piatra( care se pare ca face parte din ramasitele cabanei Radu Negru ), clar facut de mana omului. Cam asta este singurul reper pe care as putea sa-l ofer. Daca stie cineva cum se numeste drumul pe care am coborat, este invitat sa imi spuna :).

Ciri si cu ceilalti au ajuns cam in acelasi timp cu noi. Avusesera niste dubii la un moment dat, in ceea ce priveste varianta pe care o alesesera, insa pana la urma au iesit la liman.

La refugiu mai erau niste petice de zapada dar nimic mai mult. Ninsoarea de sus aici se transformase in ploaie. Dupa cum stiam zona La table, adica plina de copaci taiati si noroaie cat casa, drumul pana la cheile Pisicii avea sa fie hardcore.

Drumul prin padure a fost destul de neplacut pentru ca atunci cand nu am alunecat pe gheata care era in zonele ferite de soare, am intrat in noroaiele de care spuneam mai sus. Daca mai adaugam si imaginea dezolanta cu copacii taiati…iese un tablou nu tocmai de invidiat.

Colac peste pupaza, ploaia s-a pornit si mai tare. De fapt, daca stau sa ma gandesc bine, nu era nimic nou fata de ce se anuntase la meteo: ninsoare pe creste si ploaie sub 1500 m.

Am ajuns la un moment dat intr-o poiana unde era un izvor. Aici am facut  o mica pauza pentru a bea apa si pentru a umple sticlele.

Nu mai bausem apa de ceva vreme asa ca oprirea a fost binevenita. Fara sa-mi dau seama, evident, am lasat sprijinite de un copac betele de trekking; problema era ca erau ale lui Csaba. Din fericire pentru mine mi-am dat seama ca le-am uitat cam la 15 minute dupa ce am plecat de la izvor.

L-am lasat pe Sandu sa ma astepte si am luat-o la fuga inapoi. Am gasit betele asa cum le lasasem. La intoarcere, probabil incantat ca le recuperasem, nu am mai fost atent si am luat-o pe alt marcaj :). Mi-am dat seama ca merg aiurea cand nu am mai dat de rucsacul pe care il lasasem in iarba.

M-am intors la ultimul marcaj pe care il vazusem iar apoi l-am auzit pe Sandu strigandu-ma. Ne-am reintalnit si apoi am luat-o la picior spre Cheile Pisicii. Am ocolit cheile pe un drum forestier, in stare foarte buna, si am iesit in Prapastii.

Pe la cabana Salvamont ne-am intalnit si cu grupul care era mai in fata. Ei mersesera prin Cheile Pisicii.

Dupa ce am ajuns la masina ne-am schimbat repede si apoi am plecat la Gura Raului pentru sedinta de final.

De la cabana am plecat pe la 16:30. Am lasat-o pe Andreea la Predeal si apoi mi-am continuat drumul catre casa.

Lasand la o parte vremea de duminica, tura a fost foarte reusita. Am vazut, din nou, Creasta Nordica intr-o alta lumina. Si la propriu..si la figurat  :).

01
Aug
08

Sudica si Nordica din Piatra Craiului

Mai facusem creasta nordica si sudica dar de fiecare data in ture separate; niciodata nu le facusem pe amandoua in acelasi weekend. Iata deci un prilej numai bun ca sa incercam.

Trecuse mai bine de o luna de cand ramasesem fara job. Imi tot cautasem de lucru dar fara succes; totusi, nu pot sa spun ca intrasem in panica. Am decis sa ma las un pic dus de val si sa astept. Si asta poate fi o tactica.

La sfarsitul lui Iulie tactica mea da roade. Sunt chemat la un interviu, ma duc fara mare tragere de inima, stam de vorba si mi se spune ca s-ar putea sa fiu sunat. Mai asteptam un raspuns de la o firma asa ca asta nu putea decat sa ma bucure. Sfarsitul povestii il veti afla dupa ce termin de istorisit despre tura.

Se hotaraste o plecare in Piatra Craiului. Obiective: creasta nordica si sudica.

Participanti la tura: Floricel, Mihaela, Alina, Cristi, Adriana, Loredana.

Plecarea se face de vineri. Plecam pe la pranz din Bucuresti. Ca de obicei, in Militari este aglomeratie dar ne-am obisnuit cu asta.

Alegem autostrada in locul DN-ului. Cristi a venit cu propunerea iar noi am acceptat-o. Dupa ce ma ratacesc un pic la iesirea de pe autostrada gasesc drumul cu noroc si calc pedala pana la Zarnesti.

Mie sincer nu mi-a placut varianta abordata. Imi place mult mai mult drumul pana la Predeal si apoi spre Zarnesti.

In fine, ajungem la Zarnesti si ne indreptam catre Plaiu Foii pe acelasi drum prafuit si plin de gropi pe care-ti sar plombele.

Nu mai erau locuri la Plaiu Foii asa ca am cautat cazare la cabana Dianthus care este inainte de Plaiu Foii.

http://www.cabanadianthus.ro/index.php?option=com_atomicongallery&folder=Imprejurimi&Itemid=15

Am parcat la Dianthus si am mers sa ii cazam pe cei care ramaneau aici pentru doua zile. Cabana mi-a lasat o impresie placuta. Frumos amenajat inauntru dar si afara, cu loc de joaca pentru copii, camere curate, oameni ospitalieri.

La cabana ramanea sotia lui Cristi, Roxana, impreuna cu fetita lor de numai 3 luni.

Dupa ce am aranjat lucrurile in camere am mers la Plaiu Foii ca sa mancam. Mai mancasem aici si stiam ca se gateste foarte bine.

Ma intrebam ce chef de urcat o sa mai avem noi cu burtile pline. Halal oameni de munte!

Totusi, foamea invinge! La Plaiu Foii este plin de lume. Atrasi de vremea buna, turistii s-au mobilizat si au venit la munte: unii pentru odihna, altii pentru plimbare..

Am comandat mancare din abundenta( cum zicea un chelner odata, la Constanta) si ne-am pus pe treaba. Pana am terminat de mancat s-a facut ora 17:30. Ghiftuiti, ne-am ridicat( cu greu) si am plecat inapoi la Dianthus cu gandul sa facem bagajele si sa plecam spre Spirlea. Reintorsi la cabana ne-am lovit de alta problema: pepenele de 10 kg pe care il carasem de la Bucuresti.

Cum o problema nerezolvata ramane tot nerezolvata, zice o vorba din popor, am decis sa ne ocupam de aceasta chestiune. Daca pana acum ne era greu sa plecam, dupa pepene ne-a fost de doua ori mai greu. Dar ambitia invinge asa ca pe la ora 19 ne urnim din loc.

Mergem catre refugiul Spirlea, aflat in padure. Pana aici avem de mers cam 2h. In padure, in drum spre Spirlea, exista si un parau de la care se poate lua apa. Ne-am umplut si noi sticlele de aici apoi am plecat mai departe. Ne-am mai oprit pe drum si am mai stat de vorba asa ca am ajuns la Spirlea pe intuneric. Pe la ora 22, ca sa fiu mai exact.

La refugiu mai erau inca doua persoane, sot si sotie, trecuti bine de 40 de ani. Am stat de vorba cu ei si am aflat ca facusera toata creasta iar a doua zi de dimineata vroiau sa coboare la Plaiu Foii. Avusesera parte de vreme foarte buna.

Ne-am mai invartit pe langa refugiu iar apoi am mers la culcare. Cei mai frigurosi au dormit in refugiu, cei care sufera din cauza caldurii( ca subsemnatul) au dormit in cort, sub cerul spuzit de stele.

A doua zi ne-am trezit pe la ora 8. A urmat gimnastica de inviorare, micul dejun iar apoi am plecat pe drumul nostru.

SAMBATA: Refugiul Spirlea- Cerdacul Stanciului- Marele Grohotis- Plaiul Urzicii- Creasta Sudica- Refugiul Grind

DUMINICA: Refugiul Grind- Creasta Nordica- Padina Popii- Brana Caprelor- Refugiul Diana- Plaiu Foii

Mergem pe o poteca bine conturata prin padure( pe banda rosie) iar dupa aproximativ 30 min ajungem in zona in care putem opta pentru traseul Deubel( La lanturi) sau pentru a merge catre Cerdacul Stanciului si Marele Grohotis.

Este foarte cald iar unii dintre noi sunt in pantaloni scurti. Ghinionul face sa trecem prin zone cu vegetatie destul de abundenta asa ca avem parte te tantari, musculite si …URZICI( cica previn reumatismul dar totusi parca nu m-as freca cu ele..).

Traseul LA LANTURI a fost considerat multa vreme printre cele mai dificile din Romania daca nu chiar cel mai dificil. In zonele cu saritori au fost montate cabluri sau lanturi dar asta nu inseamna ca este mai putin periculos. Pe ploaie mai ales, urcarea lui poate deveni o adevarata aventura. Nu il recomand sub nici o forma celor care au rau de inaltime.

Revenin la oile noastre. Cu toate ca aveam un bagaj destul de voluminos ma miscam destul de repede; adevarul e ca ma odihnisem foarte bine noaptea asa ca acum zburdam.

Adriana cred ca era pentru prima data intr-o excursie de genul asta: cu carat de rucsac, cu bocanci, cu marsaluit pe poteci de munte.

Marcajul s-a schimbat asa ca acum mergem pe triunghi albastru. Admiram stancile de calcar pe care le intalnim. Cu toate ca am fost in Crai de multe ori raman de fiecare data uimit de albul stancilor, de turnulete, de ace, de chei si de alte minunatii pe care natura ni le-a lasat aici.

In drumul nostru catre culmi dam si de Cerdacul Stanciului…

Avem parte de o vreme calda cu toate ca norii ne insotesc de o buna bucata de vreme.

Facem un popas pentru a face poze cu cerdacul si pentru a savura niste ciocolata si bomboane.

Nu mai avem mult pana la Plaiul Urzicii. Deja se vede grohotisul de care imi aduc atat de bine aminte si se vad cateva persoane care coboara de pe creasta sudica.

Urcusul pana la Plaiul Urzicii dureaza aproximativ 1h. Dat fiind ca in zona este foarte mult grohotis consider ca trebuie avuta multa atentie. Ca si puncte de sprijin pot fi folositi si jnepenii care se gasesc din abundenta acolo.

Sunt doua cabluri montate acolo unde sunt saritorile, in rest…nu sunt probleme.

Vremea se facea din ce in ce mai frumoasa. Daca pana acum fusesem ocrotiti de padure, de acum incolo aveam sa umblam numai prin soare.

Urcarea pe lanturi nu ne pune probleme asa ca in scurt timp ne aflam la Plaiul Urzicii. Privelistea este extraordinara..in toate directiile!

Marcajul care ne insoteste pe creasta este punctul rosu. Fetele merg inainte; parca sunt pe baterii DURACELL. Eu prefer sa raman mai in spate si sa fac poze.

Sunt foarte atent la Adriana pentru ca ea nu a mai fost la munte in astfel de conditii. Observ ca ii place foarte mult ceea ce vede. Am fost de multe ori aici dar as mai veni de inca 1000 de ori. Mi se pare atat de frumos…

Imi plac in mod special zonele cu foarte mult jnepenis dar nu uit sa fotografiez si stancile impunatoare. Avem mult timp la dispozitie asa ca ne oprim din cand in cand ca sa mai stam de vorba. De, nu ne-am mai vazut demult..

Ultima oara cand a fost aici, Mihaela a zis ca nu mai vrea sa mearga pe creasta pentru ca s-a plictisit de ea. Se mira cum de nu m-am plictisit eu, care am fost de mai multe ori decat ea aici. Na, fiecare cu gusturile lui. Parerea mea este ca de fiecare data vezi muntele in alt fel.

Nu prea am intalnit turisti pe creasta. Am mers destul de mult si de-abia spre dupa-amiaza am vazut cativa in zona refugiului La Om.

Cum pauzele lungi si dese sunt cheia marilor succese( sau succesuri, dupa cum se zice mai nou) noi ne-am oprit destul de des. Lumina soarelui nu era foarte puternica asa ca am putut sa fac niste poze destul de faine.

Despre Piatra Craiului auzisem prima oara de la bunul meu prieten Dan Dragomirescu. El avea un var in Brasov si mai cutreierau muntii impreuna. Dan mi-a spus odata, cred ca prin 2000, ca acest masiv are o creasta foarte ascutita si seamana cu lama unui fierastrau.

Piatra Craiului este intr-adevar o provocare pentru turisti. Sunt foarte multe zone abrupte aici care te lasa fara glas. Daca ai rau de inaltime mai bine stai acasa.

Dar iata ca timpul trece si incepe sa apuna soarele. Profit de faptul ca merg mai in fata si incerc sa le fac prietenilor mei o fotografie mai deosebita. Ia uite ce a iesit…:)

Intunericul ne prinde in imparatia Craiului. Eram rasfirati pe creasta si nu ne-am mai asteptat; toata lumea a ajuns insa cu bine la refugiu.

La refugiu, multa lume, voie buna si cantece de munte. Noi am pus cortul, doar nu il carasem degeaba.

Incepuse sa bata vantul asa ca ne-am grabit un pic.

A urmat o seara foarte placuta dar friguroasa, cu supa la plic si mancare de fasole cu ceapa. Yummm!

Am dormit ca un nou-nascut asa ca dimineata, odihnit, m-am trezit printre primii. Au fost altii mai harnici ca mine care au vrut sa fotografieze rasaritul asa ca s-au privat de somn in mod benevol.

Se anunta o zi superba. Din nou. Am plecat la drum pe la ora 10 si am hotarat sa mergem pana in Padina Popii iar de acolo sa coboram pe Brana Caprelor.

Nici unul dintre noi nu mai coborase pe brana asa ca era un prilej bun ca sa incercam.

Era foarte cald asa ca am mers la maneca scurta mai tot timpul. Zic mai tot timpul pentru ca in apropierea varfului Ascutit vremea s-a schimbat brusc si a inceput sa ploua cu galeata.

Am inceput sa mergem mai prudent pentru ca deja stanca aluneca destul de bine si chiar nu vroiam sa vedem Zarnestiul de aproape..

Sa mai lasam si pozele sa vorbeasca 🙂

Si ca sa vedeti ce mica e lumea, la un moment dat ma intalnesc cu Mihai Doarna si cu fratele lui; noi urcam un peretel de stanca iar ei il coborau. Ne oprim in drum si stam de vorba. Aflu ca ei petrecusera noaptea la Curmatura si acum pornisera cu planuri ambitioase, spre varful La Om. Ne uram bafta si plecam mai departe.

Frumos, nu? 🙂

In apropierea refugiului de la Ascutit ne intalnim cu niste cetateni din Brasov, care iesisera la o mica plimbare prin Crai. Media de varsta in grupul lor? 70 de ani. Unul dintre ei imi spune: il vezi pe ala care sta mai incolo, tolanit in iarna? Are 82 de ani si merge pe munte de n-are treaba. De cativa ani au inceput sa il doara picioarele dar tot merge.

E, jos palaria in fata unor astfel de oameni!

Dupa cum spuneam, pe la Ascutit vremea s-a stricat asa ca am lasat palavrageala deoparte si am bagat viteza. Trecem cu bine de lantul care ne iese in drum, mai mergem putin si in scurt timp vremea se intoarce cu 180 de grade. Iar se face soare!

Iar scot geaca de pe mine si trec la pantaloni scurti. Eu eram mai in fata cu Mihaela si cu Adriana. Facem o pauza si ii asteptam si pe cei care au ramas mai in urma.

Zabovim oleaca la Padina Popii iar apoi ii dam la vale.

Brana Caprelor nu este asa dificila cum m-am asteptat. Singurul care pune probleme acolo este grohotisul; trebuie sa fii atent sa nu pleci la vale cu el. In rest…mers pe langa perete, tinut de jnepeni…cam asta se intampla aici.

Dupa ce se termina Brana propriu-zisa drumul facem stanga si se orienteaza catre padure. Din pacate pe Cristi l-a apucat durerea de genunchi asa ca pana la Plaiu Foii a coborat mai mult cu spatele.

Am ajuns la refugiul Diana iar aici am mai facut un popas de vreo jumatate de ora pentru a consuma si ultimele alimente din rucsac.

Pana la Plaiu Foii am mers destul de incet pentru ca l-am mai asteptat si ajutat pe Cristi. Pentru ce sunt prietenii, nu?

Lasand la o parte durerea care l-a chinuit pe dragul nostru coleg de tura si prieten, tura a fost una reusita. Vremea a tinut cu noi asa ca am facut tot ce ne-am propus.

Inchei cu o imagine foarte caracteristica acestui masiv.

La revedere, frumos Crai! Pe data viitoare!

PS: Am plecat de la Plaiu Foii pe  la ora 20:00 si am ajuns acasa la ora 3 dimineata. Probabil ca va intrebati de ce. Ei bine, la intrarea in Bucuresti, mai exact pe pod in dreptul IKEA, am stat 2 h! Greu de crezut, nu? Era aglomeratie ca in mijlocul zilei pe calea Victoriei.

Am ajuns acasa la ora 3 si am incercat sa dorm pana pe la ora 6 cand trebuia sa ma trezesc si sa plec la noul loc de munca( vineri seara, in timp ce mancam la Plaiu Foii, primisem raspuns favorabil), in Buftea!

A fost …chinuitor.

14
Sep
05

Cheile Pisicii si Varful La Om

Tocmai ma intorsesem dintr-o tura solitara de 4 zile din Bucegi dar simteam ca inca mai vreau sa fac o tura. Ma gandeam ca ar fi frumos sa schimb muntii asa ca atentia mea s-a indreptat catre Piatra Craiului.

Mi-as fi dorit foarte mult sa ajung pe cel mai inalt varf de aici, varful La Om( sau Piscul Baciului, 2239 m). Am vorbit cu Mihaela si i-am propus un weekend in Crai. A fost foarte incantata de idee. L-am sunat si pe Floricel asa ca in scurt timp eram in gasca de 3.

Traseul propus( si urmat) a fost: cabana Gura Raului- Prapastii- Cheile Pisicii- La Table- Refugiul Grind- varful La Om.

Planul era sa plecam vineri dupa amiaza, asta daca reuseam sa scapam de servici in timp util. Eu mi-am rezolvat treburile repede iar ceilalti s-au descurcat si ei astfel ca in scurt timp eram in trenul care ne ducea catre Brasov.

O buna parte din drum am stat pe langa toaleta( nu de alta dar era foarte aglomerat) asa ca ne-am ,,delectat” cu mirosurile pestilentiale din zona.

Mai tarziu, cand trenul s-a mai golit, am cautat un compartiment liber si ne-am bagat acolo. Nu ne-a deranjat nimeni asa ca la un moment dat am tras si un pui de somn.

Am mai iesit pe coridor, nu de alta dar amortisem. Intr-un compartiment vecin erau niste cetateni care mancau pepene rosu cu atata pofta incat Mihaela a inceput sa saliveze.

Oamenii ne-au observat, s-au prins, asa ca in curand fiecare dintre noi primise cate o felie de pepene.

Am ajuns pe la ora 20 in Brasov. De acolo am luat autobuzul catre Bartolomeu. Mai departe ne-am descurcat, ca de obicei, cu un taxi care ne-a lasat in Zarnesti.

Ne-am pus rucsacul in spate si am luat-o la pas catre Gura Raului. Era un aer asa de curat si de tare…Nu-mi venea sa cred ca sunt la munte iar in urma cu cateva ore stateam in hala, in zgomot de ciocane si flexuri.

Am pus cortul pe o pajiste, in apropierea cabanei. Eram atat de obosit incat am adormit imediat. Mi s-a spus ca am si sforait, dar nu cred.

A doua zi, o vreme..superba! Ne-am facut o cafeluta, am baut si oleaca de ceai, am admirat privelistea…

Dupa ce am strans cortul ne-am indreptat catre Prapastiile Zarnestilor. Aici ne-au intampinat peretii verticali de calcar, impanziti de trasee de escalada . Dupa ce trecem de refugiul Salvamont, mai mergem un pic iar apoi facem catre stanga, spre Cheile Pisicii.

La intrarea in traseu..

Cheile Pisicii nu sunt dificile de parcurs in mod normal. Acum erau copaci cazuti in multe locuri asa ca inaintarea s-a facut destul de greu, pe mai multe portiuni. Important era ca aveam toata ziua la dispozitie asa ca nu ne-am grabit deloc.

In scurt timp depasim cheile apoi ajungem la o bifurcatie, chiar in locul unde Vladusca primeste un mic afluent, venit din padurile Toanchesului (stanga noastra). Preia Emilian Cristea:

Urmand marcajul cruce rosie, al traseului nostru, depasim o fosta exploatare forestiera si dupa inca 20 minute de mers, ajungem la capatul drumului forestier. De aici traseul paraseste valea catre stanga, urcand prin padure. Dupa 10 minute poteca traverseaza spre dreapta Valea Vladusca, pentru ca apoi, dupa cateva serpentine, sa intre in insorita Poiana Vladusca. Vara zona este impanzita de turmele de oi (Atentie la caini!) ce pasc pe poienile intinse de pe versantul estic. Strabatem poiana pe la baza ei ajungand la bifurcatia traseului spre Cabana Curmatura, marcat cu triunghi rosu. Din pacate in ultimul timp a disparut stalpul indicator din zona.

Calauziti de cele doua marcaje, strabatem mai multe luminisuri, ajungand in final in Saua Vladusca, in capatul sudic al poienii cu acelasi nume, in apropierea Sipotului Vladusca.

Suntem pe culmea principala a Carpatilor Meridionali, in punctul numit “La Table” (1400 m alt.), important punct de convergenta a 9 trasee turistice. Zona “La Table” – Saua Joaca este cumpana de ape intre bazinul hidrografic al Oltului, la nord si cel al Dambovitei, la sud. Pe un stalp se afla montate sageti cu explicatii privind traseele turistice din zona( Sursa: Piatra Craiului – Emilian Cristea, Editura Sport-Turism Bucuresti, 1984).

La Table….jale mare. Se pare ca oamenii au taiat padurea intr-o veselie. Nu imi aduc aminte cand am vazut ultima oara asa o bataie de joc. Pierdem de cateva ori marcajul dar pana la urma il gasim.

Iata ca se vede si refugiul Grind 1, aflat intr-o poiana foarte pitoreasca.

Eram cam singuri pe aici. Singurele urme de ,,civilizatie” erau reprezentate de cateva sticle de bere si ambalaje de chipsuri aruncate prin refugiu. Chiar ma intrebam cine ar putea sa care sticle de sticla pana acolo. Raspunsul a venit repede…

Ni se facuse foame asa ca am preparat o supa la primus. Era ora 14; nu ne grabeam asa ca ne-am asezat linistiti la masa.

Cumparasem niste carnaciori de bere si vroiam sa ii mancam insa pana la urma am decis sa ii pastram pentru seara.

Cum mai aveam cateva ore bune la dispozitie ne-am gandit sa ne ocupam timpul cu un traseu. Cel mai la indemana era sa urcam spre varful La Om. Pana pe varf aveam de mers cam 2 h. Vremea era foarte frumoasa asa ca ne-am grabit sa plecam cat mai repede.

Urcusul este destul de solicitant. Mergem pe langa stanci , fiind atenti sa nu alunecam pe portiunile de grohotis care ne ies in cale. Se vede foarte bine creasta. Suntem extaziati! Peisajul este mirobolant!

Iata-ne pe varf! Este greu de descris in cuvinte ceea ce se vede de aici…

Avem parte de o vizibilitate excelenta in toate directiile. Ceva extraordinar…

Merita tot efortul numai ca sa ajungi aici sus si sa stai cateva minute. Este liniste deplina..

La un moment dat disting o silueta in ceata. Pe masura ce se apropie de noi, venind dinspre Creasta Sudica, observ ca este o femeie. Intram in vorba cu ea si ne povesteste ca merge in general singura pe munte. Daca merge intr-un grup este deranjata de harmalaie asa ca prefera sa fie singura, cu gandurile ei…

Dincolo de ceea ce povesteste, eu sunt fascinat si de altceva: de bocancii pe care ii poarta, La Sportiva. Imi plac atat de mult incat imi promit ca imi voi cumpara si eu o pereche la fel :).

Pe la ora 18 am hotarat sa coboram. Se intuneca si nu vroiam sa ne prinda bezna pe sus.

Am coborat agale, admirand ceea ce ne dezvaluia lumina serii..

Imi statea gandul la carnaciorii aia de bere… Prima oara ii incercasem in urma cu o luna, la un foc de tabara, la Curmatura.

Ajunsi la refugiu, ne-am apucat sa strangem lemne ca sa facem focul. Nu mai erau locatari acolo, asa ca ne-am desfasurat nestingheriti.

Carnaciorii au fost DELICIOSI! Chiar daca nu am avut bere, au mers la suflet.

Stingerea s-a dat pe la ora 22. A doua zi, pe la 8 am fost in picioare. A urmat un mic dejun delicios, in compania frumosului crai.

Am coborat spre Prapastii pe acelasi drum pe care venisem. Am ajuns intr-o poiana unde am dat de acest stalp totem. Interesant.

Am mers la Gura Raului si ne-am asezat la o bere. Din pacate am fost nevoiti sa o savuram in zgomot de manele…

Ne-am despartit de Floricel  si am plecat spre Zarnesti. El a ramas ca sa ii astepte pe fratii lui cu care avea sa petreaca inca vreo 4 zile in Piatra Craiului..

Noi am facut autostopul prin Zarnesti iar pana la urma s-a indurat de noi un nene care transporta pepeni. Ne-a aruncat in spate si asa calatorit pana in Brasov. Nu a vrut sa ne ia bani, ba din contra, a vrut sa ne ofere un pepene. Nu am mai avut unde sa il caram asa ca am refuzat politicos.

Am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa!




Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 23 other followers

June 2017
M T W T F S S
« Jun    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Vizitatori

  • 159,551 vizite

Mai umblu si pe aici

Pentru ca imi pasa

Hai-hui pe

Recomand espadrilele de catarat

Cumpar echipament de la

Galeria de pe Flickr

DSCF3500

More Photos
Free counters!