Ultimele ture le facusem prin Piatra Craiului, Iezer, Piatra Mare. Prin Bucegi nu mai fusesem de ceva vreme asa ca am zis ca e timpul pentru o schimbare.
Plecarem 3 din Bucuresti. Mihai, Cristi si subsemnatul. Se anunta un weekend foarte calduros, chiar si la munte.
Dupa indelungi dezbateri am hotarat sa mergem cu trenul( ca sa ne reamintim de studentie), sa urcam pe Bucsoiu si sa dormim la Omu. Initial am vrut sa luam cortul dar ne-am gandit ca nu are rost sa il caram atata.
Plecaram de dimineata cu acceleratul via Busteni. De la ora 7 era canicula. Nici nu vreau sa ma gandesc la ce o sa fie la ora pranzului..
Am ajuns in Busteni si am intrat in primul magazin ca sa luam niste apa pentru traseu. Am luat doua sticle de 1,5 l care din pacate au fost insuficiente. Nu-i nimic, din asta pot sa trag invataminte.
Am mers la Caminul Alpin iar de aici am plecat pe triunghi rosu pe la Plaiu Munticelu. Am ajuns in Poiana Costilei dupa aproximativ 1 h. Era foarte cald iar eu transpiram din greu. Nu prea aveam sanse sa ne bucuram de umbra.
Aici am baut putina apa si am servit o ciocolata. In curand am ajuns la Pichetul Rosu. De aici, o buna bucata de drum, am mers prin balarii inalte cat casa. Nu am scapat nici de urzici asa ca m-am ales cu niste umflaturi pe picioare de mai mare frumusetea. Cred ca e ultima oara cand merg la munte in pantaloni scurti.
Ajungem si in Poiana Bucsoiului.
Drumul nostru face dreapta si va intra curand in padure. Aici ma intalnesc cu niste amici de la sala de escalada asa ca ma opresc sa stau un pic de vorba. Ei merg la Malaiesti si raman acolo peste noapte.
Noi ne indreptam catre urmatorul punct mai important de pe traseul nostru, La Prepeleac. Aici este un frumos punct de belvedere care nu trebuie ratat. De aici drumul nostru face un pic stanga si intra iar in padure, realizand un urcus un pic solicitant.
Pe Bucsoiu mai fusesem o singura data, in 2005. Atunci am plecat singur la munte, pentru 4 zile, pentru ca putusem sa imi iau liber in timpul saptamanii . Din pacate nici unul din prietenii mei nu putea sa vina cu mine asa ca am hotarat sa plec solo.
Spre Bucsoiu am plecat de la Poiana Izvoarelor, impreuna cu un ucrainean. Tin minte ca pana la Omu a scos untul din mine.
De data asta sunt cu Mihai si cu Cristi. Din fericire nici unul nu vrea sa doboare vreun record de viteza asa ca nu am de ce sa imi fac griji. La un moment dat iesim din padure si ne indreptam un pic catre stanga, urmand sa depasim o portiune cu lant.
In spatele nostru vizibilitatea este foarte buna iar privelistile din ce in ce mai largi. Imi aduc aminte ca si in 2005 am prins aici o vreme la fel de buna.
Setea o simt din ce in ce mai acut. Sorb apa cu nesat dar in acelasi timp incep sa ma ingrijorez pentru ca stiu ca nu prea mai avem.
Am mai facut eu setea la munte si nu a fost deloc placut. Ar fi trebuit sa imi ascult instinctul si sa ia mai multa apa, chiar daca aveam mai mult de carat.
Ne oprim un pic( din cauza caldurii care il face pe Cristi sa renunte la o parte din haine) si admiram ce ne ofera muntele.
La un moment dat in cale ne apare un tip care venea de la Omu. Ne intreaba daca avem niste apa. Pare-se ca si el avea probleme cu canicula. Ii dam, ca doar suntem oameni buni.
In drumul nostru spre Bucsoiu dam si de ceva zapada ramasa de iarna trecuta.
In departare se vede releul Costila. Privesc cu admiratie peretii abrupti si ii imortalizez.
Suntem pe Bucsoiu. De aici avem de coborat iar apoi de urcat pana la cabana Omu( 2507 m alt.). Pe mine ma apucase durerea de cap asa ca am mers mai incet decat ceilalti. Am luat 2 antinevralgice( tratament soc) si am rarit pasul. Am profitat de ocazie si am mai stat sa fotografiez. Mihai si cu Cristi erau mult in fata asa ca in curand au iesit din campul meu vizual.
Bucsoiu( 2487m) are aspectul unei …cocoase. Am vazut si niste capre negre care se zbantuiau pe aici.
Pana la cabana Omu am mai facut cam 2 h. Probabil ca as fi ajuns mai repede daca nu m-ar fi chinuit durerea de cap.
Mihai si cu Cristi ma asteptau acolo. Am mers sa comandam ceva de mancare.
Pana a sosit comanda am mers la izvorul care este mai jos de cabana ca sa mai luam niste apa. Am baut ca ca spartul, cum se zice.
Am comandat o ciorba de legume si o friptura cu cartofi. Mai aveam sandvisuri insa nimic nu se compara cu o mancare calda.
La Omu era plin de lume. Rar am vazut atatia turisti aici. Am aflat ca in noaptea( pe la ora 4) aia avea sa se produca o ploaie de meteoriti asa ca oamenii isi luasera aparatele performante si venisera aici ca sa obtina niste poze mai deosebite.
Iata cum arata muntele in toata splendoarea lui seara…
Mihai, fidel obiceiului sau de a face sesiuni de fotografie, si-a luat aparatul si a plecat la colindat. Cristi, mai savant din fire, si-a luat o carte si s-a intins pe izopren langa cabana. Eu mi-am facut de lucru si am stat la taclale cu niste muntomani.
Seara a trecut destul repede. Ne luasem loc in camera( era pentru prima oara cand dormeam in cabana) asa ca am mers sa ne bagam la somnel. Mihai avea de gand sa se trezeasca pe la 3-4 si sa mearga afara sa surprinda fenomenul anuntat( ploaia de meteoriti).
Dormind langa mine l-am simtit noaptea insa mi-a fost cam lene sa ma trezesc si sa plec afara. M-am sculat din pat pe la 5( ma odihnisem destul) si am iesit din cabana. Era destul de racoare asa ca am luat haina pe mine.
A meritat sa ma trezesc la ora aia. Mai jos se poate vedea de ce!
Pe la ora 9, cu micul dejun bifat, am hotarat sa coboram pe Brana Caprelor. Nici unul din noi nu fusese aici asa ca era un prilej bun sa vedem cum este.
Ne-am dat cu crema pentru ca soarele ardea bine de tot si am plecat spre Bucsoiu. Pe varf am vazut foarte multe capre negre. Cred ca erau in jur de 10-12; cu pui, fara pui, sfidau pericolul si se zbantuiau pe stanci.
Am vrut sa le fotografiez insa din pacate au disparut foarte repede de langa noi. De pe Bucsoiu am coborat pe Brana Caprelor( marcata cu triunghi albastru), o brana suspendata si foarte ingusta pe care trebuie sa pasim cu atentie.
In fata se vad cativa turisti care vin spre noi. Ajuta una din fete sa depaseasca o traversare mai dificila. Drumul nostru coboara pana cand ajunge la o zona unde este pus un lant pentru mai multa siguranta. Se putea trece si fara lant dar poate ca e mai bine asa.
Mi-a placut foarte mult brana; este foarte aeriana asa ca parcurgerea ei iti pune psihicul un pic la incercare.
La Malaiesti este plin de lume. Oameni veniti la un gratar, din ce am observat.
Lu Cristi i se face foame( din nou) asa ca ne oprim ca sa isi potoleasca foamea. Coborarea am facut-o pe Take pentru ca ni se pare mai spectaculos decat pe varianta Glajarie.
Ajunsi la Gura Diham am sunat-o pe Mihaela si am rugat-o sa vina cu masina si sa ne ia. Drumul era plin de praf si de fum de la gratarele turistilor. Cineva imi povestea ca in urma cu 3 ani pusese cortul acolo iar a doua zi cortul ii mirosea rau de tot a mici si fripturi.
Am mers la gara, am luat bilete si am asteptat trenul. Bineinteles ca a avut intarziere( TRAIASCA CFR!) dar ne-am obisnuit cu asta.
CONCLUZIE: De acum inainte voi cara o tona de apa! O sa-mi iau atata apa incat voi putea sa fac baie cu ea!
Hai-hui prin munti 