Archive for the 'Alpinism' Category

06
Nov
11

Aventuri in Muchia Caprioarei

Se pare ca toamna asta a tinut foarte mult cu noi. Anul acesta am petrecut unele dintre cele mai frumoase zile de toamna, pe munte.

Cum prognoza s-a aratat din nou foarte prietenoasa, nu am putut sa ratez inca o zi frumoasa in mijlocul peretilor din Cheile Rasnoavei.

Data aleasa: 5 Noiembrie, sambata. Coechipier: celebrul Horia.

Locul intalnirii si ora pentru a pleca in tura: nu mai putin celebrul Million Dollars Hotel, 6 A.M.

Pana sa ajungem in Rasnoave ne-am clatit ochii cu termometrul de la masina care indica: -3, -1, 2 grade. Aproape de intrarea in chei ne-am dat seama ca pana la urma nu scapam si avem parte de canicula. Termometrul indica 5 grade!!

Nu conteaza temperatura scazuta. Jean boxeaza..Margareta croseteaza…noi cu drag vom catara!

In Poiana Inului m-am intalnit si cu echipa AGMR, sau ma rog, cu o parte din ea: dna Enache, Catrinel, Nusu. Mai erau acolo si colegii Mihai, Costi si Ciprian din Falticeni.

Eu am plecat mai repede cu Horia catre marii pereti. Ziua este superba, este o veritabila zi de toamna, cu culorile care parca stau sa explodeze la tot pasul. Bineinteles ca pana sa ajungem la baza traseului m-am incalzit in ultimul hal incat simteam ca vreau sa urc la bustul gol precum Chuck Norris.

In Poiana Inului ne mai intalnisem cu doua echipe care mergeau in Animale. Ajunsesera inaintea noastra si acum se pregateau sa intre in traseu. Unii au intrat in Caprioara(4B), altii in Iepuras(5A).

Noi ne-am asteptat cuminti randul, prilej cu care ne-am hidratat bine si am savurat niste ciocolata. Cei care intrau in Caprioara inaintea noastra erau un cuplu, din Bucuresti. Am facut schimb de numere de telefon, adrese de mail, in speranta ca ne vom mai intalni pe munte si cu alte ocazii.

Fac acum o paranteza si spun ca aventura de care am avut parte in acest traseu, dupa cum veti vedea mai sus(la propriu si la figurat), a depasit orice limita a intelegerii. M-am gandit mult daca sa dau numele persoanelor implicate  si am ajuns la concluzia ca nu merita sa fac asta si sa imi transform blogul intr-o anexa a OTV. Cine doreste sa afle, este liber sa ma intrebe direct sau sa imi scrie.

Prefer sa redau cat mai fidel faptele fara a deconspira identitatea personajelor. Nu vreau sa inchei paranteza pana nu spun ca ceea ce s-a intamplat in traseu a pus in pericol viata cataratorilor; este un punct de vedere personal si mi-l asum. Un astfel de comportament, intr-un traseu de alpinism…lasa de dorit. Se putea ajunge la lucruri si mai urate dar din fericire totul s-a terminat, sa zicem, cu bine.

Pana ne-am echipat noi colegii de traseu incepusera sa urce. Cap de coarda era baiatul. Am aflat ca nu stia traseul, era pentru prima data cand intra in el. Aveau o singura coarda, cred ca de 60 m.

Astept sa mai avanseze pentru ca nu vreau sa ne intalnim pe traseu si in regrupari si sa stam incomod.

Apreciez ca as putea sa plec asa ca imi fac nodurile, numar asigurarile de pe ham, il verific pe Horia, incalt papucii..si plec.

Asigur destul de repede la primul piton si castig inaltime. Ma simt atat de fericit ca ma catar incat incep sa fluier si sa cant. Este o melodie care imi staruie in cap de ceva vreme, o melodie ale carei versuri au o semnificatie aparte pentru mine. Se numeste Parissiene Walkways si ii apartine lui Gary Moore.

Am fredonat-o pe tot parcursul traseului si tot nu m-am saturat de ea.

Ajung in prima regrupare, fac cateva poze(cu aparatul lui Horia, fiindca pe al meu l-am uitat pe masa in bucatarie), apoi il filez pe partenerul meu.

Stand in regrupare realizez inca o data ca toamna este anotimpul meu preferat la munte. Ma uit la padurea de sub noi si vad copaci cu frunze galbene, verzi, rosii, portocalii…o minunatie, ce sa mai..

Ma uit in sus si ii vad si pe ceilalti care cuceresc piton dupa piton. Fata imi striga ca imi lasa o bucla intr-un cui, pentru ca acolo zice ea, ar fi un pas mai intins. In dreapta noastra se vede si echipa de 3 din Iepuras. Am aflat mai tarziu ca unul din echipa din Iepuras este Gabi Colea(al carui blog il citesc in mod frecvent); Gabi a fost de mare ajutor in acea zi, dupa cum veti vedea mai incolo.

Nu ma grabesc deloc. Ma catar incet, savurez fiecare priza, mai fac o poza acolo unde stau comod..Cand ajunge si Horia langa mine contemplam amandoi peisajul. Si chiar ca avem ce sa contemplam..

Pe cei doi nu ii mai vedem de ceva vreme insa ii aud pe cei din Iepuras.

Am doua frienduri, unul mai mare si unul mai mic, pe ham asa ca profit de ocazie si exersez amplasarea lor in niste fisuri mai generoase.

Tot catarand si fredonand Gary Moore ajung in regruparea din care ii vad foarte bine(la o aruncatura de bat as zice) pe Gabi Colea and co. Pana vine Horia am timp sa stau la palavre cu ei, sa ne fotografiem reciproc, sa schimbam adrese de mail :))..

Urmatoarea lungime este destul de scurta. Dar dupa ea…dupa ea vine celebra lungime cu fisura, fisura care dupa unii ar avea pas de 7, 7-. Nu am trecut-o niciodata cap de coarda ci numai secund; acum voi avea ocazia sa merg cap.

La un moment dat ii aud si ii vad pe cei din echipa din fata. Ajunsesera de ceva vreme in regrupare si acum incercau sa treaca fisura.

Ajung langa ei, ma asigur, apoi il trag pe Horia. In regruparea asta nu stau bine deloc. Suntem 4 oameni pe un metru patrat iar asta nu da  o senzatie de confort.

Aflu ca cei doi incercasera pe rand sa depaseasca pasajul dificil, dar nu reusisera sa treaca de un anumit punct. La un moment dat trebuia facut un pas mai intins, dat fiind faptul ca distanta dintre asigurari era destul de mare(mai ales pentru cineva mai mic de inaltime).

Fata se hotaraste sa mai incerce o data. I-am dat si cele doua frienduri pe care le aveam in speranta ca o vor ajuta. Daca nu reusea mai ramanea sa merg eu cap de coarda.

Dupa cateva incercari, doua frienduri puse bine si o scarita, fata coboara. Urmeaza sa merg eu cap.

Imi gandesc miscarile, dau cu magneziu pe palme, ma imbarbatez…si plec. Coarda celor doi ramasese bagata prin bucle; fata ajunsese pana la spitul care cred ca a fost plasat acolo de curand si bagase scarita in el.

Cat am stat in regrupare si i-am urmarit pe ei incercand sa rezolve fisura, am simtit ca ma ia un pic frigul. Si de la stat in pozitii care mai de care mai ,,comode”, mi s-au pus si niste carcei la picioare. Super!

Dar sa revin..Am urcat cu atentie, studiind fiecare priza, si tragandu-ma de bucle acolo unde simteam ca e cazul. Ma mai opream si ma odihneam, mai dadeam cu magneziu in palme..Am folosit si scarita la un moment dat, ca na, daca tot era acolo..

In aceasta lungime am facut niste greseli pe care cred ca le-am constientizat cu adevarat dupa ce am iesit din traseu.

Initial am zis sa ramana coarda celor doi bagata prin bucle ca sa ma pot trage de ea daca e nevoie, urmand ca eu sa bag semicorzile mele, alternativ. Pe masura ce urcam imi dadeam seama ca nu ma pot trage de coarda lor, mai tare ma chinuiam.

Mi se parea ca semicorzile se freaca si ca trebuie sa trag foarte puternic de ele ca sa pot sa asigur. Efortul asta m-a cam stors asa ca a trebuit sa ma opresc destul de des. Daca pana nu demult simtisem frigul, acum transpirasem.

Colac peste pupaza, la un moment dat, dupa ce am asigurat una din sfori si am vrut sa plec mai sus, am constatat ca aceasta iese din bucla. Nu imi explic cum de a iesit, cert este ca mi s-a cam taiat respiratia. Noroc ca nu apucasem sa urc cine stie ce asa ca am putut sa o bag la loc.

Ajung la friendurile pe care le amplasase fata si ma uit la ce urmeaza. Intr-adevar, pasul era destul de intins, iar pentru ea care era mai mica de inaltime..era un pic mai dificil.

Hotarasc sa ma odihnesc putin mai mult si sa ma gandesc bine la ce miscare abordez. Ma gandesc sa fac o miscare cat mai rapida si dinamica, fara ezitare. Asta cred ca ar fi singura solutie. Vad cuiul si este destul de sus.

Pe langa asta, mai este o problema, la cativa metri sub mine. Baiatul si fata par sa aiba niste mici divergente si incep sa ridice tonul unul la celalalt. El ii reproseaza faptul ca l-a adus in acest traseu, ca este nedormit si ca nu mai poate..ea incearca sa se apere. Asta nu pot sa zic ca ma linisteste.

In fine, incerc sa fac abstractie si ma hotarasc sa fac o miscare de angajament, cum zicea cineva. Ma pozitionez bine pe picioare si imi incerc norocul. Norocul e prietenul meu insa cand ma apropii de cuiul la care trebuia sa asigur incep sa sovai; asta pentru ca in cel mai nepotrivit moment mi se pun niste carcei la picior si piciorul incepe sa faca precum masina de cusut.

O cadere de aici nu arata prea bine asa ca incerc sa depasesc momentul si cu ultimele puteri reusesc sa bag bucla in piton. Am scapat!

Acum pot sa ma odihnesc oleaca. Ceea ce urmeaza e usor. Stau atarnat si incerc sa imi adun gandurile. Colegii se bucura si ei iar asta imi da forte proaspete. Acum ar trebui sa ma grabesc un pic fiindca in curand se va intuneca.

Ajung in regrupare si ma asigur. Prima data o trag pe fata, apoi pe Horia. Ultimul va avea de scos buclele, scarita..

Fata il va trage pe prietenul ei. Si acum incepe distractia. Prietenul face o criza de nervi(altfel nu stiu cum sa ii zic), combinata cu panica. In toata linistea se auzeau racnetele lui si vorbele deloc magulitoare la adresa ei si mai voalat..la adresa mea. Nu are rost sa redau avalansa de invective..

Intre timp, Gabi Colea impreuna cu ceilalti, terminase traseul si ne urmarea de sus. Amicul nostru urla la el cat il tineau puterile si ii zicea sa coboare la el si sa il ia de acolo. Vezi doamne, noi ceilalti trei fusesem mai destepti si urcasem, lasandu-l pe el sa se chinuie de unul singur. Gabi incearca sa il calmeze, prietena lui la fel..

Nu vreau sa ma gandesc ce era in mintea lui Horia atunci, care probabil isi spunea ca nici in visele lui nu isi imaginase asa ceva, sau ce era in mintea bietei fete care trebuia sa traga 90 kg de ,,buna dispozitie”…

Gabi coboara la noi si incearca sa il mai tempereze pe tanarul catarator. Intr-un final omul ajunge in regrupare si mai ca nu ne ia pe toti la rost ca l-am abandonat in perete. Nu imi vine sa cred ce aud: daca eram cu cu adevarat meseriasi, ne descurcam cumva si coboram la el. El ar fi stiut ce sa faca daca ar fi fost in locul nostru. Ma rog…prefer sa ma abtin.

Prietena lui tremura de frig si cred ca un pic si de frica. Nici eu nu ma simteam mai bine vazand la ce trebuie sa asist INTR-UN TRASEU DE ALPINISM!!

Se ia rapid decizia de a urca ultima lungime asigurati cu coarda de sus; coarda celor care iesisera din Iepuras. Urca Gabi apoi venim si noi.

Primul urca Horia si se misca rapid. Ghici cine a urcat al doilea? Va spun eu: a urcat amicul. A zis, spre uimirea noastra, ca lui asa i se pare normal. A fost ultimul..asa ca acum el va fi primul. El are grija de spatele lui si nu prea il intereseaza de ceilalti. O gandire interesanta si sanatoasa, as zice.

Plin de nervi, ne lasa in urma si pleaca. Eu hotarasc sa raman ultimul si o trimit pe fata, care deja simtea frigul binisor.

Intr-un final plec si eu, cu regretul ca nu apucasem sa fac ultima lungime cap de coarda. Asta e..data viitoare.

Ajuns la finalul traseului, constat ca acel ,,cuplu ciudat” a luat-o la vale. Am ramas sa strangem echipamentul, i-am strans mana lui Gabi, si am coborat si noi usor la lumina frontalei. Nu m-am simtit nici o clipa singur pentru ca pana la masina mi-au tinut companie racnetele amicului. Un adevarat cor de ingeri…

Prin padure am balaurit ceva fiindca nu se mai recunostea nimic din poteca atat de vizibila vara. Totul era acoperit de un covor foarte gros de frunze.

Pana sa ajung la masina am avut timp sa reflectez la tot ceea ce se intamplase. Nu doresc nimanui sa aiba parte de asemenea ,,discutii” intr-un traseu, mai ales intr-un traseu de catarat in care trebuie sa fii concentrat tot timpul.

A fost o lectie despre angajament, prietenie, si decizii ferme pe care trebuie sa le iei atunci cand esti in situatii dificile.

Cat despre amicul nostru…nu stiu exact care au fost discutiile in cuplu dupa aceasta aventura, dar cred ca in ziua aceea a invatat HOW TO LOSE FRIENDS AND ALIENATE PEOPLE..

Galeria de poze o gasiti aici:   https://picasaweb.google.com/113057002285367148184/MuchiaCaprioarei_5Noiembrie2011

02
Oct
11

Traseul Cangurul, Cheile Rasnoavei

Mi-am propus ca pana la sfarsitul anului sa fac toate traseele din Peretele Animalelor, cap de coarda integral sau cap schimbat. Bineinteles, in masura in care ma simt antrenat atat fizic cat si psihic. Probabil ca timpul nu imi va permite insa important este sa iti propui apoi sa incepi sa lucrezi la obiectiv.

De data asta a venit randul traseului Cangurul. Prima si ultima data fusesem in traseu, ca secund, impreuna cu Catrinel Enache; asta se intampla in Septembrie 2009, la cursul AGMR. Atunci am urcat doua lungimi dupa care am facut rapel. Pasul mai dificil a fost in lumgimea doi(mai exact aproape de regrupare), atunci cand se face o traversare catre stanga.

Acolo tin minte ca am tras de mine destul de tare insa am realizat, inca o data, ca tehnica isi spune cuvantul. Forta nu prea isi avea locul in ecuatie.

Revenind la timpul prezent, imi propusesem sa ajung in Cangur sambata; din pacate nu m-am simtit prea bine asa ca am zis ca o las pe weekendul urmator. Daaaaar…cum nu am rezistat prea mult tentatiei am zis ca plec duminica; fie ce-o fi, tot plec.

Asa ca…..duminica dimineata, pe racoare, ma duc catre Dristor ca sa il culeg pe Ioan. Il mai tineti minte, nu? Baiatul din ultima tura de pe Acele Morarului. Un baiat tare fain cu care am tot zis ca mai ies la catarat 🙂 .

Ajungem in chei pe la 8:30. Urmam binecunoscutul drum prin padure pana la baza peretilor. Ziua este absolut superba, o sa fie fain de catarat.

Incep sa se vada culorile de toamna

Bajbai un pic pe la baza stancilor fiindca nu mai tin minte exact unde este intrarea in Cangur dar apoi dau un telefon si aflu.

Ajunsi la locul faptei incepem sa scoatem echipamentul din rucsac si sa-l punem pe noi. Hotaram sa merg eu cap pe prima lungime, apoi daca e…schimbam. Ioan mi-a imprumutat si niste asigurari mobile, just in case..

In timp ce pun buclele pe ham ma gandesc cum era acum 2-3 ani cand tot imprumutam corzi si asigurari de la prieteni…Imi parea rau ca nu am echipamentul meu si visam la ziua in care o sa mi-l cumpar..

Si Universul a conspirat…si ziua aceea a venit…iar acum intrerup sirul gandurilor si plec in prima lungime.

Constat ca este mai plina de pamant si iarba decat mi-am inchipuit asa ca merg cu atentie. Pana sa incep sa urc ochesc un piton; dupa putin timp l-am vazut si pe al doilea. Pana sa ajung la el insa am pus o asigurare intr-o clepsidra mica pe care am gasit-o.

Pe masura ce urc, pare ca terenul de joaca se mai curata. Sunt atent in special la pernitele de iarba pentru ca pe ele se poate aluneca foarte usor.

Catararea este foarte usoara si placuta. Stanca este calda…e ceva de vis. Ma bucura pana si clinchetul buclelor agatate de ham…si momentul in care bag carabiniera in piton…cam asta e bucuria catararii 🙂 .

Din cand in cand il mai intreb pe Ioan cam cat s-a consumat din coarda. Apreciem ca am urcat cam 20 m.

La un moment dat zaresc regruparea, marcata printr-o bucata de cordelina. Il anunt pe Ioan ca ajung imediat si regrupez.

La sfarsitul primei lungimi

In a doua lungime pleaca Ioan cap de coarda. Se misca foarte bine si …nu rateaza cuie!! :))).  Opt-ul cu care il filez imi cam face probleme, mai ales atunci cand Ioan imi striga sa mai slabesc un fir sau sa-l strang pe celalalt..

Cred ca ar trebui sa incep sa folosesc acel reverso pe care l-am achizitionat acum ceva timp.

Trece cu bine si de traversarea pe care o stiam ca fiind mai ciudata si ajunge in regrupare. Ma pregatesc sa plec, pun rucsacul in spate, si ii dau in sus.

Catararea decurge foarte bine, pana ajung la un hornulet..Aici…trebuie sa fac un pas mai intins si sa ma strecor. Problema e ca am un rucsac greu in spate si asta imi impiedica miscarile.

Aici am stat destul de mult, nepermis de mult as zice. Am incercat tot felul de metode..am tras de brate…off..

Intr-un final glorios am reusit sa trec de zona asta. In regrupare am stat un pic sa ma odihnesc si am mai golit rucsacul de una-alta :))).

In lungimea a treia a plecat tot Ioan, lasandu-ma cu un rucsac mai ..prietenos. Lungimea 3 a fost scurta, fara dificultati; cel putin asa a parut pentru secund 🙂 .

In regrupare am gasit vreo 3 pitoane. Imi pare rau ca am uitat sa fac poze cu unul din ele care atarna frumos de tot…Cred ca era cel pe care il scosesera(a se intelege smulsesera) Jsolt si Csaba cand fusesera aici la examen AGMR.

Oricum..imaginea cu un cui atarnand de o bucata de cordelina..in regrupare…e de vis, ce sa mai. Instantaneu m-am intrebat cat de solide sunt celelalte doua :)).

Dupa ce mi-am indepartat acest gand am studiat ce era in urmatoarea lungime. Pai..in dreapta se vedea o tentativa de traseu(cica ar fi PANTERA ROZ, am aflat ulterior)..am vazut si un piton…dar ne-am gandit ca nu are cum sa fie asta.

In sus..se vedea o portiune destul de lunga plina de iarba uscata. Fericirea cataratorului, nu altceva..

Mi-am adus aminte de ce mi-a spus Razvan de la AGMR si anume ca din lungimea trei de regula se face rapel fiindca ce urmeaza e plin de iarba si deci..cam fara rost.

Am mai facut cateva poze si am pregatit rapelul, cu ochii pe cele doua cuie :))) . Asta chiar daca poza de mai jos arata altceva..:)))

Am facut doua rapeluri in loc de trei, adica ultimele doua lungimi(sau primele doua, privite de jos in sus), le-am legat.

Dupa ce ne-am strans echipamentul am mai zabovit un pic cat sa ne bucuram de linistea padurii si de aerul curat.

La intoarcere, pe DN1, am avut parte de mers bara la bara(extazul oricarui sofer) asa ca am mancat cateva batoane de ciocolata si am baut Pepsi, ca sa nu adorm cu capul pe volan.

Una peste alta, a fost o zi tare faina. Mai facem!

14
Sep
11

Noi aventuri pe Acele Morarului

Dupa multe saptamani in care m-am rugat, am asteptat, am implorat, sa-mi vina semicorzile comandate…evenimentul fericit s-a produs!

Joi, pe 9 Septembrie, am fost anuntat ca Vineri ma voi putea in sfarsit bucura de 2 semicorzi de 50m, marca TENDON.

Asa cum imi sta in fire, cand simt ca mai e putin si mi se implineste o dorinta, incep sa fac planuri pentru altele. Nu mai e nevoie sa va spun ca Joi  noapte m-am intors de pe o parte pe alta gandindu-ma unde as putea sa folosesc pentru prima data semicorzile CARE INCA NU SOSISERA!!

Dar cum atunci cand iti doresti ceva tot Universul pare sa conspire pentru tine….Vineri dimineata imi ajunge la ureche urmatoarea stire: prietenul meu Razvan, cu care fusesem impreuna in Hornul Suspendat, vrea sa mearga doua zile in Bucegi, impreuna cu niste prieteni. Destinatia aleasa: ACELE MORARULUI.

Ma alatur imediat echipei, ca sa fiu sigur ca nu pierd locul din masina. Ziua de Vineri mi-o petrec gandindu-ma non stop la frumusetea Acelor, studiind prognoza meteo, facand planuri care mai de care mai nastrusnice…

Seara desfac pachetul cu semicorzi precum un copil mic care-si desface cadourile sub brad. Le trec prin dispozitivul de filat pe care aveam sa-l folosesc la munte(optul de rapel), simulez asigurarea alternativa prin bucle…Ce sa mai, boala curata!

Sambata, in jurul orei 15, m-am intalnit cu Razvan, Gabriela, Ioan, Florin, in zona Obor. Pe cei 3 din urma i-am cunoscut atunci si mi s-au parut foarte simpatici. Nu m-am inselat absolut deloc 🙂 .

Planul era sa mergem la Gura Diham, sa lasam masina acolo, apoi sa urcam la cabana Poiana Izvoarelor.

Pe drum primesc sms de la Horia, posesorul Horiamobilului. Ma intreaba daca nu as vrea sa mergem la catarat. Ii raspund ca eu am plecat deja la munte cu astfel de planuri in minte. Cand afla despre ce este vorba se hotaraste sa se suie in mijlocul de locomotie care l-a facut celebru si care mie mi-a facut trafic pe blog, si pleaca spre Busteni.

La Gura Diham ne bucuram din plin de fumul de gratar care domneste imprejur, ne incarcam bateriile ascultand manele…cam asta e atmosfera in zona.

Hotaram sa mancam ceva la cabana cat il asteptam pe Horia. Pe la 19:30, dupa un schimb rapid de sms-uri, aflu ca Horia mai are cam 15 minute si ajunge. Pe la 20:30 apare Horiamobilul, ridicand nori de praf in jur :))). Colegii mei de tura afla si ei motivul intarzierii: din motive pur tehnice Horiamobilul nu depaseste viteza de 70km/h. Ar putea sa o faca in cazul in care i-ar fi montate panze iar vantul ar batea cu putere din directia corecta.

Privind partea buna a lucrurilor, faptul ca masina nu depaseste viteza maxima admisa in localitatile de pe DN1, il tine pe posesorul ei departe de amenzile usturatoare date de POLITIA RUTIERA.

Dupa ce ne sortam echipamentul plecam agale spre Poiana Izvoarelor. Nu ne grabim, mergem usor la lumina frontalelor, inspiram aerul tare de munte..Tender is the night..

La cabana ne luam in primire camera, ne instalam, dupa care mergem sa bem o bere in sala de mese.

Plecarea pe traseu, a doua zi, vroiam sa o facem cat mai de dimineata.

Sambata noapte nu am reusit sa dorm prea bine. M-am tot foit si m-am gandit la traseu in fel si chip..Intr-un final s-a crapat de ziua asa ca am parasit patul si am iesit afara ca sa-mi fac gimnastica de dimineata.

Am luat un mic dejun destul de rapid, am umplut sticlele cu apa, iar pe la 8:45 ne indreptam catre Valea Cerbului.

Se vede obiectivul nostru

Oprim la un moment dat pe traseu si hotaram sa mai lasam din rucsac lucruri pe care le consideram nefolositoare: o jacheta, un primus etc. Avand in vedere ca avem sa ne intoarcem tot pe Valea Cerbului, ascundem lucrurile sub niste bolovani, un pic mai departe de poteca.

Urcusul prin padure ma cam face sa transpir asa ca renunt la polarul pe care il luasem pe mine dimineata si raman in tricou.

Incep sa se vada stancile

Greu la deal

Ca de obicei, raman mai in urma si fac poze. Este o zi superba, nu e nici un nor pe cer.

La un moment dat parasim poteca marcata si ne abatem catre dreapta, cautand celebra Brana mare a Morarului(BMM). Prima data cand am fost aici nu am nimerit-o. De data asta am avut acelasi ,,noroc” :))) .

Am urmarit tot felul de poteci si potecute dar BMM nu am gasit-o. Asta e, poate ca a treia oara e cu noroc.

Horia

Ioan

In sir indian

Pe masura ce mergem pe poteca recunosc peisajul pe care l-am vazut si data trecuta. Ceva imi spune ca suntem pe drumul bun :))) .

In zare se vede Cerdacul…si colegii care s-au oprit ca sa manance. Mie nu mi-e foame asa ca merg mai departe si fac poze.

La un moment dat ajung pe o carare ce mi se pare foarte bine conturata si ii strig pe ceilalti. Drumul urca destul de sustinut, roca de care ne mai tinem din cand in cand e foarte friabila, tehnica firelor de iarba nu ne prea ajuta…

Asa ca…..facem pauza de dulciuri

Florin preia conducerea si in curand ajunge ,,in varf ”. Deodata il auzim exclamand: Frateeee, stiti ce se vede? O creasta foaaaaaaarte ascutita! Pe acolo mergem noi???

Cum nu m-a lasat inima sa-l mint i-am zis ca da.

Am ajuns si noi in curand langa el. Eu eram obisnuit cu privelistea de aici; ceilalti cred ca au avut nevoie de cateva momente ca sa se obisnuiasca cu ideea.

Acum ma uit in ce zona am ajuns. De data asta am iesit mult dupa saua dintre Creasta Ascutita si Acul Mare. Pai..nu stam prea mult pe ganduri si facem echipele: Horia cu mine, Florin cu Razvan, Gabi cu Ioan.

Primii vor pleca Ioan si cu Gabi. Horia si cu mine vom forma echipa a doua iar Razvan si cu Florin ne vor urma.

Purcedem la descurcatul corzilor. Vantul care bate destul de bine acum nu prea ne ajuta asa ca ne chinuim un pic.

Inainte de plecare

Desi am mai vazut imaginea asta, cu Acul Mare atat de impunator, sunt…fermecat. Este atat de frumos..atat de multa liniste…nu esti decat tu, cu gandurile tale, si Maria Sa Muntele, cum zicea cineva. Cred ca este genul de moment in care ti-ai dori sa ramai blocat..

Cat visez eu Ioan si cu Gabi pleaca. Le urez bafta apoi continui sa ii urmaresc pana in pierd din campul vizual.

Nu avem timp de stat degeaba asa ca ma leg cu cele doua semicorzi, iau asigurarile si anourile, ii fac un scurt instructaj lui Horia..apoi plec.

Pe masura ce inaintez ma opresc sa mai fac cate o poza. Iar ma simt ca Nadia Comaneci pe barna…numai ca Nadia nu avea haul sub ea!

Asigur acolo unde gasesc piton, iar la prima asigurare trec ambele semicorzi prin bucla. Il aud pe Florin zicand: Baaa, ia uite la asta. Asta stia unde e pitonul si nu a zis nimic celor din prima echipa.:)))

Draga Florin…daca citesti aceste randuri…NICI NU M-AM GANDIT CA IOAN A RATAT ACEL CUI!!

Revenind la povestea noastra…Ca si prima data, am ajuns aproape de capatul sforilor asa ca m-am oprit si l-am tras si pe Horia la mine.

Am mers apoi mai departe, urmand ca peste putin timp sa ii vad pe cei din fata. Catararea este usoara, numai ca foarte expusa. Ceea ce ai sub tine iti cam pune un nod in gat…

Ajung la Ioan si Gabi si regrupez. Vine si Horia destul de repede, fascinat de creasta expusa pe care mersese.

Inginerie

Si ma minunez de ceea ce vad…si iar ma minunez…

Urmeaza sa coboram in strunga Acului Mare si apoi sa urcam pe Degetul Rosu.

Ioan avea o singura coarda asa ca a coborat pe un singur fir. L-a urmat la scurt timp si Gabi.

Mie mi-a luat ceva mai mult timp cu semicorzile; asta pentru ca s-au tot incurcat, cu toate ca le descalcisem de vreo 2 ori. Ca de obicei, mi-am facut un nod de asigurare pe coarda(nelipsitul prusik) apoi am plecat.

Bineinteles ca dupa cativa metri am constatat ca semicorzile erau rasucite bine…din nou. M-am oprit in mijlocul rapelului si am inceput sa trag de ele pentru ca apoi sa le arunc cu putere la vale. Am repetat operatiunea asta de inca vreo doua ori. Intre timp ma si incalzisem bine…

Intr-un final am ajuns langa Ioan si Gabi si am strigat: liber rapel!

Coboara si Horia

Ultimul care a venit a fost Razvan, care cred ca se plictisise de atata asteptat la rapel.

Odata reuniti inainte de Degetul Rosu am facut o mica sedinta. Se pare ca ne luase foarte mult timp(mai mult decat preconizasem) sa facem Acul Mare si sa rapelam in strunga.

Fiind 3 echipe, fiecare cu ritmul ei, si apropiindu-ne de ora 16..si fiind de-abia la inceputul traseului…era putin probabil sa coboram de pe Ace pe lumina. O retragere pe un teren necunoscut, pe bezna, nu incanta pe nimeni.

Asa ca…am hotarat sa coboram din strunga. Pana in firul vaii Cerbului aveam sa facem cam 2 h, asta daca nu aveam parte de cine stie ce peripetii.

Coborarea este un pic cam abrupta, se poate aluneca destul de usor pe iarba. Am urmat tot felul de poteci cu care ne-am intalnit pana cand la un moment dat am ajuns, ca si data trecuta, la o saritoare de care nu aveam cum sa trecem. Singura metoda…rapelul.

Oameni la sfat

Ioan a gasit destul de repede un copac sanatos dupa care sa puna coarda. A legat doua corzi de 60 m si astfel ne-am lansat in coborare.

Gabi

Ultimii…Florin si Razvan

De la locul in care am terminat rapelul si pana in valea Cerbului am mai mers vreo 10 minute. A urmat lungul drum pana la Gura Diham, pe o scurtatura prin padure pe care o stiau Ioan si Florin.

Coborarea prin padure, pe scurtatura, a fost destul de abrupta pe unele portiuni. Mi-am solicitat genunchii destul de mult, lucru pe care aveam sa il resimt in urmatoarele doua zile.

Pe acolo pe undeva am fost noi

Multumesc colegilor de tura pentru un weekend minunat! In mod special vreau sa ii multumesc Gabrielei pentru ca a avut rabdare sa asculte toate  prostiile si glumele deplasate pe care noi am avut tupeul sa le facem! :).

P.S. Cum se pare ca pe vreme frumoasa nu reusim sa facem toate Acele, a mai ramas o singura varianta. Am hotarat sa le facem la iarna!




Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 24 other followers

January 2021
M T W T F S S
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Vizitatori

  • 190,342 vizite

Mai umblu si pe aici

Pentru ca imi pasa

Hai-hui pe

Recomand espadrilele de catarat

Cumpar echipament de la

Galeria de pe Flickr

Free counters!