Dupa multe saptamani in care m-am rugat, am asteptat, am implorat, sa-mi vina semicorzile comandate…evenimentul fericit s-a produs!
Joi, pe 9 Septembrie, am fost anuntat ca Vineri ma voi putea in sfarsit bucura de 2 semicorzi de 50m, marca TENDON.
Asa cum imi sta in fire, cand simt ca mai e putin si mi se implineste o dorinta, incep sa fac planuri pentru altele. Nu mai e nevoie sa va spun ca Joi noapte m-am intors de pe o parte pe alta gandindu-ma unde as putea sa folosesc pentru prima data semicorzile CARE INCA NU SOSISERA!!
Dar cum atunci cand iti doresti ceva tot Universul pare sa conspire pentru tine….Vineri dimineata imi ajunge la ureche urmatoarea stire: prietenul meu Razvan, cu care fusesem impreuna in Hornul Suspendat, vrea sa mearga doua zile in Bucegi, impreuna cu niste prieteni. Destinatia aleasa: ACELE MORARULUI.
Ma alatur imediat echipei, ca sa fiu sigur ca nu pierd locul din masina. Ziua de Vineri mi-o petrec gandindu-ma non stop la frumusetea Acelor, studiind prognoza meteo, facand planuri care mai de care mai nastrusnice…
Seara desfac pachetul cu semicorzi precum un copil mic care-si desface cadourile sub brad. Le trec prin dispozitivul de filat pe care aveam sa-l folosesc la munte(optul de rapel), simulez asigurarea alternativa prin bucle…Ce sa mai, boala curata!
Sambata, in jurul orei 15, m-am intalnit cu Razvan, Gabriela, Ioan, Florin, in zona Obor. Pe cei 3 din urma i-am cunoscut atunci si mi s-au parut foarte simpatici. Nu m-am inselat absolut deloc 🙂 .
Planul era sa mergem la Gura Diham, sa lasam masina acolo, apoi sa urcam la cabana Poiana Izvoarelor.
Pe drum primesc sms de la Horia, posesorul Horiamobilului. Ma intreaba daca nu as vrea sa mergem la catarat. Ii raspund ca eu am plecat deja la munte cu astfel de planuri in minte. Cand afla despre ce este vorba se hotaraste sa se suie in mijlocul de locomotie care l-a facut celebru si care mie mi-a facut trafic pe blog, si pleaca spre Busteni.
La Gura Diham ne bucuram din plin de fumul de gratar care domneste imprejur, ne incarcam bateriile ascultand manele…cam asta e atmosfera in zona.
Hotaram sa mancam ceva la cabana cat il asteptam pe Horia. Pe la 19:30, dupa un schimb rapid de sms-uri, aflu ca Horia mai are cam 15 minute si ajunge. Pe la 20:30 apare Horiamobilul, ridicand nori de praf in jur :))). Colegii mei de tura afla si ei motivul intarzierii: din motive pur tehnice Horiamobilul nu depaseste viteza de 70km/h. Ar putea sa o faca in cazul in care i-ar fi montate panze iar vantul ar batea cu putere din directia corecta.
Privind partea buna a lucrurilor, faptul ca masina nu depaseste viteza maxima admisa in localitatile de pe DN1, il tine pe posesorul ei departe de amenzile usturatoare date de POLITIA RUTIERA.
Dupa ce ne sortam echipamentul plecam agale spre Poiana Izvoarelor. Nu ne grabim, mergem usor la lumina frontalelor, inspiram aerul tare de munte..Tender is the night..
La cabana ne luam in primire camera, ne instalam, dupa care mergem sa bem o bere in sala de mese.
Plecarea pe traseu, a doua zi, vroiam sa o facem cat mai de dimineata.
Sambata noapte nu am reusit sa dorm prea bine. M-am tot foit si m-am gandit la traseu in fel si chip..Intr-un final s-a crapat de ziua asa ca am parasit patul si am iesit afara ca sa-mi fac gimnastica de dimineata.
Am luat un mic dejun destul de rapid, am umplut sticlele cu apa, iar pe la 8:45 ne indreptam catre Valea Cerbului.
Se vede obiectivul nostru
Oprim la un moment dat pe traseu si hotaram sa mai lasam din rucsac lucruri pe care le consideram nefolositoare: o jacheta, un primus etc. Avand in vedere ca avem sa ne intoarcem tot pe Valea Cerbului, ascundem lucrurile sub niste bolovani, un pic mai departe de poteca.
Urcusul prin padure ma cam face sa transpir asa ca renunt la polarul pe care il luasem pe mine dimineata si raman in tricou.
Incep sa se vada stancile
Greu la deal
Ca de obicei, raman mai in urma si fac poze. Este o zi superba, nu e nici un nor pe cer.
La un moment dat parasim poteca marcata si ne abatem catre dreapta, cautand celebra Brana mare a Morarului(BMM). Prima data cand am fost aici nu am nimerit-o. De data asta am avut acelasi ,,noroc” :))) .
Am urmarit tot felul de poteci si potecute dar BMM nu am gasit-o. Asta e, poate ca a treia oara e cu noroc.
Horia
Ioan
In sir indian
Pe masura ce mergem pe poteca recunosc peisajul pe care l-am vazut si data trecuta. Ceva imi spune ca suntem pe drumul bun :))) .
In zare se vede Cerdacul…si colegii care s-au oprit ca sa manance. Mie nu mi-e foame asa ca merg mai departe si fac poze.
La un moment dat ajung pe o carare ce mi se pare foarte bine conturata si ii strig pe ceilalti. Drumul urca destul de sustinut, roca de care ne mai tinem din cand in cand e foarte friabila, tehnica firelor de iarba nu ne prea ajuta…
Asa ca…..facem pauza de dulciuri
Florin preia conducerea si in curand ajunge ,,in varf ”. Deodata il auzim exclamand: Frateeee, stiti ce se vede? O creasta foaaaaaaarte ascutita! Pe acolo mergem noi???
Cum nu m-a lasat inima sa-l mint i-am zis ca da.
Am ajuns si noi in curand langa el. Eu eram obisnuit cu privelistea de aici; ceilalti cred ca au avut nevoie de cateva momente ca sa se obisnuiasca cu ideea.
Acum ma uit in ce zona am ajuns. De data asta am iesit mult dupa saua dintre Creasta Ascutita si Acul Mare. Pai..nu stam prea mult pe ganduri si facem echipele: Horia cu mine, Florin cu Razvan, Gabi cu Ioan.
Primii vor pleca Ioan si cu Gabi. Horia si cu mine vom forma echipa a doua iar Razvan si cu Florin ne vor urma.
Purcedem la descurcatul corzilor. Vantul care bate destul de bine acum nu prea ne ajuta asa ca ne chinuim un pic.
Inainte de plecare
Desi am mai vazut imaginea asta, cu Acul Mare atat de impunator, sunt…fermecat. Este atat de frumos..atat de multa liniste…nu esti decat tu, cu gandurile tale, si Maria Sa Muntele, cum zicea cineva. Cred ca este genul de moment in care ti-ai dori sa ramai blocat..
Cat visez eu Ioan si cu Gabi pleaca. Le urez bafta apoi continui sa ii urmaresc pana in pierd din campul vizual.
Nu avem timp de stat degeaba asa ca ma leg cu cele doua semicorzi, iau asigurarile si anourile, ii fac un scurt instructaj lui Horia..apoi plec.
Pe masura ce inaintez ma opresc sa mai fac cate o poza. Iar ma simt ca Nadia Comaneci pe barna…numai ca Nadia nu avea haul sub ea!
Asigur acolo unde gasesc piton, iar la prima asigurare trec ambele semicorzi prin bucla. Il aud pe Florin zicand: Baaa, ia uite la asta. Asta stia unde e pitonul si nu a zis nimic celor din prima echipa.:)))
Draga Florin…daca citesti aceste randuri…NICI NU M-AM GANDIT CA IOAN A RATAT ACEL CUI!!
Revenind la povestea noastra…Ca si prima data, am ajuns aproape de capatul sforilor asa ca m-am oprit si l-am tras si pe Horia la mine.
Am mers apoi mai departe, urmand ca peste putin timp sa ii vad pe cei din fata. Catararea este usoara, numai ca foarte expusa. Ceea ce ai sub tine iti cam pune un nod in gat…
Ajung la Ioan si Gabi si regrupez. Vine si Horia destul de repede, fascinat de creasta expusa pe care mersese.
Inginerie
Si ma minunez de ceea ce vad…si iar ma minunez…
Urmeaza sa coboram in strunga Acului Mare si apoi sa urcam pe Degetul Rosu.
Ioan avea o singura coarda asa ca a coborat pe un singur fir. L-a urmat la scurt timp si Gabi.
Mie mi-a luat ceva mai mult timp cu semicorzile; asta pentru ca s-au tot incurcat, cu toate ca le descalcisem de vreo 2 ori. Ca de obicei, mi-am facut un nod de asigurare pe coarda(nelipsitul prusik) apoi am plecat.
Bineinteles ca dupa cativa metri am constatat ca semicorzile erau rasucite bine…din nou. M-am oprit in mijlocul rapelului si am inceput sa trag de ele pentru ca apoi sa le arunc cu putere la vale. Am repetat operatiunea asta de inca vreo doua ori. Intre timp ma si incalzisem bine…
Intr-un final am ajuns langa Ioan si Gabi si am strigat: liber rapel!
Coboara si Horia
Ultimul care a venit a fost Razvan, care cred ca se plictisise de atata asteptat la rapel.
Odata reuniti inainte de Degetul Rosu am facut o mica sedinta. Se pare ca ne luase foarte mult timp(mai mult decat preconizasem) sa facem Acul Mare si sa rapelam in strunga.
Fiind 3 echipe, fiecare cu ritmul ei, si apropiindu-ne de ora 16..si fiind de-abia la inceputul traseului…era putin probabil sa coboram de pe Ace pe lumina. O retragere pe un teren necunoscut, pe bezna, nu incanta pe nimeni.
Asa ca…am hotarat sa coboram din strunga. Pana in firul vaii Cerbului aveam sa facem cam 2 h, asta daca nu aveam parte de cine stie ce peripetii.
Coborarea este un pic cam abrupta, se poate aluneca destul de usor pe iarba. Am urmat tot felul de poteci cu care ne-am intalnit pana cand la un moment dat am ajuns, ca si data trecuta, la o saritoare de care nu aveam cum sa trecem. Singura metoda…rapelul.
Oameni la sfat
Ioan a gasit destul de repede un copac sanatos dupa care sa puna coarda. A legat doua corzi de 60 m si astfel ne-am lansat in coborare.
Gabi
Ultimii…Florin si Razvan
De la locul in care am terminat rapelul si pana in valea Cerbului am mai mers vreo 10 minute. A urmat lungul drum pana la Gura Diham, pe o scurtatura prin padure pe care o stiau Ioan si Florin.
Coborarea prin padure, pe scurtatura, a fost destul de abrupta pe unele portiuni. Mi-am solicitat genunchii destul de mult, lucru pe care aveam sa il resimt in urmatoarele doua zile.
Pe acolo pe undeva am fost noi
Multumesc colegilor de tura pentru un weekend minunat! In mod special vreau sa ii multumesc Gabrielei pentru ca a avut rabdare sa asculte toate prostiile si glumele deplasate pe care noi am avut tupeul sa le facem! :).
P.S. Cum se pare ca pe vreme frumoasa nu reusim sa facem toate Acele, a mai ramas o singura varianta. Am hotarat sa le facem la iarna!
Hai-hui prin munti 